Prima pagină > Utile > GPS pentru nevăzători, Loadstone > Manual > Diverse aspecte şi opţiuni
Diverse aspecte şi opţiuni în Loadstone
Cuprinsul manualului de utilizare Loadstone
Ce cuprinde Capitolul 3
În acest capitol veţi învăţa cum să setaţi optim programul Loadstone. Veţi afla ce înseamnă "Timpul de apropiere", "Raza de sosire", "Pragul pentru mod static", "WAAS/EGNOS", "Transmisia GPS" şi altele.
Anunţarea automată a apropierii şi a sosirii
După cum s-a văzut în Capitolul 2, pentru ca un punct să fie automat anunţat, acesta trebuie marcat ca reper. Puteţi marca sau demarca orice punct în modul explorare cu tasta "*" (asterisc)
În Setări puteţi alege când să fie anunţată apropierea şi sosirea, ori puteţi dezactiva aceste anunţări prin setarea valorilor celor două opţiuni la 0 sau prin nefolosirea vreunui punct de reper.
În Setări, la tab-ul Setări generale, există opţiunile: "Timpul de apropiere" şi "Raza de sosire". Primul are ca parametru numărul de secunde necesar pentru a ajunge la următorul reper având în vedere viteza de la un moment dat. A doua opţiune are ca parametru numărul de metri până la reper, ca sosirea la acesta să fie anunţată automat. Cele două valori trebuie să fie mai mari dacă mergeţi cu maşina, autobuzul sau trenul, iar dacă mergeţi pe jos, acestea pot fi mai mici.
Tot în Setări la tab-ul Setări generale se poate activa sau dezactiva producerea unui sunet sau a unei vibraţii pentru aceste două anunţări automate.
Reperele
Având un set de repere încărcat, după cum ştiţi, Loadstone anunţă apropierea şi sosirea la fiecare punct de acest fel în parte.
Utilizând joystick-ul, veţi fi anunţat toate punctele din jur pe care le aveţi în baza de date, fapt care s-ar putea să nu vă intereseze. Dacă vreţi să utilizaţi doar reperele, în meniul Funcţii există opţiunea "Utilizează doar repere", opţiune care, dacă este marcată, face ca folosind Joystickul să fiţi anunţat doar aceste puncte din direcţia respectivă.
Ca opţiunea "Utilizează doar repere" să fie vizibilă, e normal că trebuie sa aveţi încărcat un fişier cu un set de repere, ori să fi marcat cu tasta "*" (asterisc) anterior în modul explorare câteva puncte.
Blocare punct
Dacă la un moment dat consideraţi un punct ca fiind de referinţă, vă interesează în mod special poziţia dumneavoastră în raport cu acesta, aveţi posibilitatea să-l blocaţi.
Blocarea unui punct se poate face prin apăsarea tastei "9" lung sau din meniul "Punct actual". Odată blocat, un punct este memorat, iar oridecâte ori apăsaţi tasta "8" lung, direcţia şi distanţa la acesta vor fi anunţate.
Puteţi debloca punctul respectiv apăsând shift + "9" lung.
Raza maximă a căutării
Când utilizaţi opţiunea "Găseşte punct", Loadstone va căuta progresiv punctele care conţin stringul introdus. Căutarea se face progresiv, începând de la cele mai apropiate puncte de locul în care sunteţi plasat, până la cele aflate la distanţa setată ca maximă pentru căutare. Este bine să nu setaţi o rază foarte mare, aceasta făcând ca durata procesului să fie îndelungată. Puteţi seta raza maximă a căutării din Setări, tabul Setări generale. De asemenea, în dialogul "Găseşte punct", dacă apăsaţi de două ori săgeată în jos, vă apare să specificaţi raza maximă a căutării, aici fiind posibilă modificarea temporar, doar pentru căutarea prezentă.
Pragul pentru mod static (Static Threeshold)
Pentru a fi determinată direcţia şi viteza, programele de navigare GPS primest întruna semnal de la sateliţi şi în funcţie de poziţia din fiecare moment, se fac calculele necesare. Pentru ca în momentul în care deplasarea este foarte lentă, adică staţi pe loc, e bine ca pragul pentru mod static, numit şi navigare statică, să fie setat la o valoare cât mai mică. Pragul pentru mod static are ca unitate de măsură kilometri pe oră. Dacă setăm pragul pentru mod static la 1, înseamnă ca atunci când viteza este determinată ca fiind sub un kilometru pe oră, receptorul să nu mai actualizeze viteza şi direcţia, ci să considere că se stă pe loc. Dacă setaţi pragul pentru mod static la 0, înseamnă că îl dezactivaţi şi Loadstone va încerca în orice moment să anunţe o direcţie şi viteza pe baza semnalului primit de la sateliţi prin intermediul receptorului GPS.
WAAS / EGNOS
Receptoarele moderne au posibilitatea de a se conecta la câţiva sateliţi locali pentru augmentare a semnalului. În Statele Unite ale Americii sistemul se numeşte WAAS (Wide Area Augmentation System), iar în Europa EGNOS (European Geostationary Navigation Overlay Service). Aceste sisteme SBAS (Satellite-based augmentation system)de augmentare a semnalului fac ca eroarea să fie între 1 şi 3 metri, fac ca influenţa nefastă a condiţiilor meteorologice nefavorabile să nu ducă la o eroare standard a GPS-ului între 5 şi 15 metri.
În setări, la tab-ul Setări GPS, există opţiunea "WAAS/EGNOS", care dacă este activată, la pornirea Loadstone trimite semnalul de activare EGNOS către receptor. Dacă este dezactivată, semnalul este trimis în aşa fel ca receptorul să pornească cu sistemul de augmentare oprit. Mai există şi parametrul "Nemodificat", acesta face să nu fie trimisă nici o informaţie către receptor, astfel încât sistemul WAAS/EGNOS să rămână aşa cum este implicit. Fiindcă unele receptoare au probleme la trimiterea informaţiei de activare sau dezactivare la pornirea programului, este bine să lăsaţi pe "Nemodificat", iar în meniul GPS din Opţiuni există posibilitatea să activaţi sau să dezactivaţi manual WAAS/EGNOS.
Ora exactă şi timpul zonal
Ceasul intern al GPS-ului este de tip atomic, aceasta însemnând o oră mult mai precisă decât cea a telefonului dumneavoastră.
Mai întâi de toate, pentru ca ora GPS-ului să fie cea locală şi nu cea standard de la meridianul 0, în Setări, la tab-ul Setări GPS, puteţi activa opţiunea "Timp zonal automat".
Aveţi apoi tot la acelaşi tab, opţiunea "Sincronizare cu timpul GPS-ului", aceasta făcând ca ora telefonului să se ajusteze automat după cea a receptorului, fapt care va duce la un ceas foarte bine reglat pe telefonul utilizat.
Nume utilizator
În Setări, la tab-ul general, există opţiunea "Nume utilizator". Acest nume de utilizator este util pentru exportarea punctelor adăugate personal în baza de date când vă aflaţi pe teren. Acelaşi nume de utilizator îl veţi utiliza şi în serviciul Point Share Exchange, fapt care va face ca toate punctele partajate cu alţii să fie asociate cu dumneavoastră. Implicit, numele de utilizator care apare este codul emai al telefonului, dar puteţi modifica cu adresa dumneavoastră de e-mail. În funcţie de adresa de e-mail care va fi numele de utilizator, se generează automat un ID personal care se va referi întotdeauna la punctele adăugate de către dumneavoastră.
Nu aveţi de-a face cu ID-ul personal, tot ceea ce trebuie să faceţi este să completaţi la Nume utilizator adresa de e-mail, iar în caz că veţi folosi Point Share Exchange, să vă creaţi acolo un cont la care numele de utilizator să fie aceeaşi adresă de e-mail.
ID-ul generat apare în opţiuni, în fereastra "Despre".
Rezumat
În acest capitol aţi învăţat câteva aspecte mai speciale care au legătură cu programul Loadstone, precum: Reperele, blocarea unui punct, sistemele WAAS/EGNOS, timp zonal şi altele.
Pentru o cunoaştere mai amănunţită a programului Loadstone, consultaţi următoarea parte a manualului de utilizare, Meniul şi tastele scurtătură.
Cuprinsul secţiunii GPS pentru nevăzători
|