Prima pagină > > Jocuri pentru nevăzători > Super Tenis
Super Tenis
Un joc interesant este Super TeNis. Acesta, după cum îi spune şi numele, este un joc de tenis, dar special conceput pentru nevăzători. Poate că unii se vor întreba: "Cum ar putea fi realizat un astfel de joc ca totuşi să ai impresia că într-adevăr eşti pe un teren de tenis? Cum se poate să respingi mingea de tenis în aşa fel încât să ai totuşi impresia că joci acest sport?" În cele ce urmează voi încerca să răspund la aceste întrebări, înfăţişând felul cum este realizat softul Super Tenis.
Nu este nevoie de vreun screen-reader, meniul şi celelalte semnale sonore sunt realizate cu o voce înregistrată de producător. Când este lansat programul, ajungem direct la meniul principal; din acesta menţionez: Game with Computer - un meci al utilizatorului împotriva calculatorului; Fight with a Partner - dă posibilitatea de-a juca un meci împotriva altcuiva pe internet; Learn Game sounds - permite învăţarea sunetelor specifice mişcărilor, loviturilor etc.; Send Score to VipGamesZone - cu ajutorul acestei obţiuni se poate trimite scorul obţinut pe Site-ul producătorului, unde se realizează un clasament al celor mai buni jucători; Test Speaker Settings - ajută la testarea boxelor, dacă acestea sunt aşezate corespunzător; Quit Game - de aici se opreşte jocul.
Să alegem acum din meniu Obţiunea "Game with Computer"; după ce dăm Enter aici, vom fi întrebaţi pentru ce nivel de dificultate optăm, fiind cinci trepte; alegând Easy şi, apăsând din nou Enter, meci-ul va fi lansat. Din acest moment, vom auzi spectatorii din tribune şi vocea crainicei care anunţă cine serveşte. Cu tasta Enter este pusă mingea în mişcare, se efectuează servirea. Cu săgeţile stânga şi dreapta ne vom deplasa dintr-o parte în alta a terenului, astfel ca atunci când mingea se apropie să putem merge în faţa ei şi să o respingem. Apăsând săgeţile stânga dreapta se vor auzi nişte paşi care se vor deplasa în direcţia corespunzătoare săgeţii folosite. Apropierea mingii se observă auzindu-se un zgomot repetat la intervale regulate, frecvenţa sunetului putând fi modificată după dorinţă, folosind tastele Page-up şi Home. Lovirea mingii se va face cu ajutorul tastelor Control stânga - pentru a o direcţiona spre colţul dreapta faţă, Spaţiu - pentru a o direcţiona în faţă, şi Control dreapta - pentru a o direcţiona înspre colţul stânga faţă. Deasemenea sun sunete care ne atenţionează locul în care ne aflăm pe latura noastră de teren - un sunet care anunţă mijlocul şi un sunet care semnalizează marginile, fiecare auzindu-se îm momentul când ajungem acolo. De exemplu, dacă ne aflăm undeva mai în dreapta, să zicem, va trebui să lovim mingea cu Control dreapta pentru a o direcţiona spre colţul stânga faţă sau cu tasta spaţiu pentru a o direcţiona în faţă, dar nu trebuie folosită tasta control stânga pentru că, jucătorul fiind plasat mai mult în dreapta, mingea va fi şi ea direcţionată puţin spre dreapta şi aşa va ieşi în aut fiind pierdut punctul. Un alt lucru interesant este faptul că atunci când mergem spre dreapta folosind săgeata corespunzătoare, mingea care va veni spre noi se va deplasa puţin SPRE stânga sau invers; lovirea mingii va trebui să aibăloc atunci când sunetul corespunzător paşilor SE SUPRAPUNE cu cel corespunzător deplasării acesteea între cele două boxe.
Este foarte bine realizată vocea crainicei, voce care te face, ca atunci când anunţă scorul la Game-uri sau seturi, să te simţi ca pe un teren real de tenis.
De ajutor mai sunt şi tastele Shift stânga şi Shift dreapta, taste care fac să fie anunţat scorul la Game-uri, respectiv, scorul în decursul unui Game.
Cu tasta Escape se poate întrerupe un meci, astfel ajungându-se din nou în meniul principal, de unde se poate alege opţiunea Quit Game, şi astfel programul va fi închis.
Softul este creat de firma VipGamesZone, firmă care a realizat şi alte jocuri pentru nevăzători. Super Tenis se poate copia în versiune Demo de pe Site-ul: http://www.vipgameszone.com, kit-ul de instalare având 19,9 Mb. Versiunea Full costă 23,38 dolari pentru un client din Europa şi 19,90 dolari pentru unul din S.U.A..
Publicat de: Emanuel Boboiu (secretar Pontes) în 25.04.2007 Vizualizări: 2596 secţiunea: Jocuri pentru nevăzători
Comentarii:
|