Prima pagină > Noutăţi > CÂINII GHID PENTRU NEVĂZĂTORI – O NECESITATE, NU UN CAPRICIU
CÂINII GHID PENTRU NEVĂZĂTORI – O NECESITATE, NU UN CAPRICIU
Asociaţia Angel Dog, din Satu
Mare, organizează, în parteneriat cu Asociaţia Pontes, din Cluj-Napoca, o acţiune de conștientizare
și responsabilizare a publicului clujean, sub deviza “Vreau să mă informez, să
mă implic, să fiu mai atent la nevoile celor din jurul meu!”
Evenimentul
va avea loc vineri, 13.10.2017, în intervalul orar 12:30-17:30, pe Bulevardul
Eroilor, zona pietonală, în apropierea statuii Lupa Capitolina.
Participanţii la eveniment
vor afla cum decurge o zi din viaţa unui nevăzător, care sunt dificultăţile cu
care se confruntă, cât de util le este un câine ghid, cum se comportă
partenerul canin special dresat să orienteze și să protejeze persoane cu
deficienţe de vedere. Un exerciţiu de empatie propus de organizatori este reprezentat
de experimentarea modului de utilizare a câinelui ghid de către orice doritor
care acceptă să fie legat la ochi pentru câteva minute și să se lase condus de
un patruped special instruit.
Evenimentul se
dorește a fi unul educativ, având în vedere şi faptul că, în ultimul an, au
existat cazuri în care nevăzători însoţiţi de câini ghid, din România, au fost
puşi în situaţii dificile și umilitoare de către diverse persoane care, în
ciuda legislaţiei existente, nu acceptă prezenţa partenerului necuvântător în
mijloace de transport în comun, în restaurante, instituţii etc.
Asociaţia Angel Dog, singura care dresează
câini ghid în limba română, cu sediul în Satu Mare, funcţionează din 2009 și a predat,
până în prezent, 7 câini ghid, în diverse zone din ţară. Deși costurile de
întreţinere și pregătire ale unui câine ghid pot atinge 10.000 euro, asociaţia
sătmăreană îi oferă gratuit nevăzătorilor, în limita fondurilor disponibile
provenite exclusiv din donaţii şi sponsorizări.
Publicat de: Emanuel Boboiu (secretar Pontes) în 12.10.2017 Vizualizări: 1371 secţiunea: Noutăţi
|