Prima pagină > Noutăţi > Proiecte şi activităţi > Memorialul de șah Mihai Irimia, ediţia a VIII-a 2024
Memorialul de șah Mihai Irimia, ediţia a VIII-a 2024
Pe două martie 2024, la Casa Piraţilor din Cluj-Napoca a avut loc cea de-a opta ediţie a Memorialului de șah Mihai Irimia.
S-a jucat în sistem elveţian, 6 runde, 15 minute cu incrementare de câte 10 secunde.
"Ediţia din acest an a fost extrem de disputată, în competiţie întâlnindu-se jucători de excepţie, cu experienţă vastă acumulată în campionate naţionale și internaţionale.
Nivelul ridicat al competiţiei a făcut ca fiecare partidă să fie o adevărată provocare, participanţii având parte de momente de mare intensitate și suspans pe tot parcursul turneului."
Până acum, în fiecare dintre cele 7 ediţii anterioare, am avut câștigători diferiţi, iar și în acest an s-a păstrat această tradiţie.
Mihai Dima a reușit să se impună în acest an, marcând astfel prima sa victorie la acest turneu, după ce mai participase și în 2020, când reușise locul 2.
Această continuare a trendului în care niciun câștigător nu a reușit să-și reediteze performanţa din trecut demonstrează încă o dată nivelul ridicat de competitivitate și imprevizibilitatea acestui eveniment.
Campionul en titre, Kovacs Krisztian, a reușit să se menţină în vârful competiţiei, clasându-se pe locul 3.
Costică Marchidan și-a păstrat poziţia de anul trecut - locul al doilea.
Trebuie să remarcăm prezenţa pe locul 4 a mai tânărului Gavrilă Feti care a început cu două înfrângeri, după care a câștigat toate cele patru partide rămase;
în ultima etapă învingându-l surprinzător pe mai experimentatul Andras Francisc, care a terminat în cele din urmă pe locul 5, deși a fost singurul jucător care a reușit să-i smulgă o jumătate de punct lui Mihai Dima.
De menţionat că precum locul 5, și locurile 6, 7 și 8 au avut tot câte 3,5 puncte, criteriile de departajare poziţionându-i pe Gruia Velicu pe locul 6, pe Strete Ciprian pe locul 7 și Aurel Pătru pe locul 8.
Trebuie să spunem că totul a decurs în cele mai bune condiţii sub ochiul vigilent al arbitrului Florin Jidanu, oamenii s-au simţit bine, drept dovadă că după terminarea competiţiei propriu-zise au rămas până târziu în noapte pentru a discuta, dezbate probleme diverse, de șah și nu numai.
Este demn de remarcat faptul că la această ediţie a turneului au participat mulţi tineri promiţători, subliniind astfel continuarea interesului pentru șah și în rândul noilor generaţii.
Trebuie să mulţumim încă o dată și susţinătorilor, fără de care această competiţie nu ar fi putut avea loc.
Toate detaliile, clasamente complete, lista participanţilor, susţinători și altele sunt pe pagina web dedicată competiţiei, aflată la
www.irimia.pontes.ro
Această ediţie poate fi consultată amănunţit și pe Chess Results, găsiţi link în pagina campionatului menţionată mai sus.
Publicat de: Emanuel Boboiu (secretar Pontes) în 06.03.2024 Vizualizări: 3048 secţiunea: NoutăţiProiecte şi activităţi
|