Prima pagină > Turneul „Memorial Mihai Irimia” > In memoriam

IN MEMORIAM „ Mihai Irimia

A dispărut un mare campion

Familia șahiștilor nevăzători români, copleșită de durere și regrete, a rămas mai săracă, mai împovărată psihic, prin plecarea surprinzătoare în lumea umbrelor a primului campion al Campionatului Național de șah rezervat nevăzătorilor din România „ Mihai Irimia.

Mihai Irimia s-a ridicat la ceruri în tăcere, în liniște, discreție totală, fără vreun semn care să prevestească implacabilul ce s-a produs duminică, 12 mai 2013 după-amiază în propria-i locuință.

Mihai Irimia s-a născut la 15 iulie 1937 în localitatea Bodești din județul Neamț într-o familie cu patru copii. Din cauza greutăților celui de-Al Doilea Război Mondial, familia sa s-a mutat în Banat.
La șapte ani, în anul 1944, Mihai Irimia a suferit un accident care i-a cauzat pierderea vederii. Ca urmare, în anul 1946 a fost înscris în clasa întâi la Școala Specială pentru Orbi din Cluj-Napoca, Calea Dorobanților 31, la un an după ce nevăzătorii reintraseră în instituția proprie, din care fuseseră evacuați în anul 1940, când Clujul intrase sub vremelnica stăpânire a Ungariei hortiste.

După numai cinci ani (1951), din dorința și ambiția de a-și câștiga cât mai repede singur existența, s-a transferat la școala profesională pentru nevăzători de la Vatra Luminoasă din București, unde a deprins meseriile de confecționer perii și împletituri. La absolvirea școlii profesionale în 1956, a lucrat temporar prin Moldova la Botoșani, reușind în cele din urmă să se angajeze în același an la Cooperativa „Munca Invalizilor” din Cluj, unde a lucrat până în anul 1990. A ”sfințit” locul de muncă prin talentul său, prin abilitățile sale manuale, prin puterea de muncă, prin voința și ambiția de a se clasa întotdeauna pe locuri fruntașe, ceea ce l-a și propulsat în conducerea cooperativei „Munca Invalizilor”, în organele de conducere caracteristice vremurilor de atunci.

În timpul acestor ani de trudă și-a întemeiat și o familie frumoasă în urma căsătoriei din 1959, familie bazată pe un rol crescut al tatălui, atent la educarea celor doi copii, Lenuța, născută în 1960 și Mihai, născut în 1965 „ speranța și nădejdea vieții sale „ rod al dragostei, respectului, bunătății, ocrotirii și grijii ce i le purta blânda și draga lui soție „ Anuța.

Anul 1990 marchează împlinirea unei vechi și permanente dorințe și ambiții, izvorând din ferma-i convingere că este un luptător pentru drepturile nevăzătorilor, un aprig susținător al solidarității și unității acestora. Este ales în 1990 președinte al filialei Cluj-Bistrița a Asociației Nevăzătorilor din România, funcție pe care o va deține timp de 20 de ani, patru mandate, fiind reales în 1995, 2000 și 2005, fapt ce demonstrează calitățile de bun diplomat, organizator, forța de persuasiune a celui dispărut dintre noi, care a avut capacitatea de a sensibiliza masa nevăzătorilor clujeni că era ”cel mai bun dintre cei buni”.

Mihai Irimia s-a afirmat activ și în cadrul Asociației Nevăzătorilor Invalizi de Război, deținând funcția de vicepreședinte al filialei Transilvania a acestei asociații cu sediul la Cluj.

În anul 2010 s-a retras din activitatea obștească, dedicându-și timpul odihnei, relaxării, șahului „ domeniu care i-a adus marea consacrare și recunoaștere, atât în plan local, cât și național și internațional.
A îndrăgit acest sport al minții încă din anii de școală de la Cluj, făcând parte din prima generație de șahiști nevăzători inițiați, pregătiți și lansați în marile competiții de profesorul clujean de biologie Francisc Cory, cel ce, cu răbdare și cu multă râvnă a introdus șahul în rândul nevăzătorilor din țara noastră.

Mihai Irimia a participat la prima ediție a campionatului național de șah al nevăzătorilor organizat de către ANR în 1956, obținând titlul de campion. De atunci, din 1956, până la regretabila sa dispariție, a dominat această competiție, câștigând de-a lungul timpului titlul de campion național în 22 de rânduri. A fost un jucător de categoria întâi, cu un coeficient ELO de 2000. A participat la Campionatul European Individual de Şah destinat Nevăzătorilor, a făcut parte din echipa națională a României care a participat la prima olimpiadă de șah, competiție deschisă nevăzătorilor, în 1968; a participat la Cupa Mondială, la întâlnirile bilaterale ale echipei naționale a României.
Șahul a fost viața, pasiunea sa pe care a cultivat-o până în ultimele clipe ale vieții.

A fost condus pe ultimul drum de către familie, rude, prieteni și colegi, vecini, care în smerită tăcere și reculegere i-au adus un ultim omagiu și salut, rugându-se ca Bunul Dumnezeu să-l primească sub Sfânta-I ocrotire.

”Dumnezeu să-l ierte!”

Prof. Silviu Valeriu Vanda

Începutul paginii