Prima pagină > Divertisment > Muzeu virtual > Autoportret - Jeno SZERVATIUSZ

Muzeu virtual

Galeria Naţională
Muzeul Naţional de artă Cluj

Autoportret - SZERVATIUSZ Jeno

După studii în ambianţa stimulativă a Şcolii de Arte Frumoase din Cluj, unde se afirmau principii moderne în sculptură, ca acelea promovate de Romul Ladea, Szervâtiusz (1903-1983) studiază la Paris (1925-1927), atât la „Ecole libre des beaux arts", cât şi în muzeele franceze, unde îşi întăreşte credinţa în virtuţiile expresive ale materialelor nobile ce ni le oferă cu generozitate natura însăşi: marmură, piatră, lemn. întors în ţară creaţia sa îmbrăţişează toate genurile sculpturii. Este prezent prin expoziţii personale şi prin participări la expoziţii internaţionale. Cioplitor, gândeşte cu măiestrie în consonanţă cu lemnul pe care-1 cunoaşte ca nimeni altul - dezghiocând sensuri pe care le presimte - „informul tradus în formă - crengi retezate se transformă în braţe, crăpături în zâmbete, noduri în ochi". Cu puterea talentului său el evocă nu numai prin motiv, ci şi prin modalitatea de abordare a lemnului, ca fiinţă vie, miraculoasă, o viziune deopotrivă a sa şi a satului ancestral, din secuime. în acest univers bogat şi original, nu este vorba de o „narare" de întâmplări din ethosul satului transilvan, ci de o sinteză expresivă, emblemati¬că a unui mod de a simţi şi trăi în hotarul atât de strâmt între realitate şi legendă. Aşa se întrupează ciclul de balade şi legende, actualizând străvechi simboluri sau inventându-le mitosofia sa proprie, axându-se pe o dreaptă şi fermă balanţă în care răul este totdeauna pedepsit, binele, vitalul instaurându-se în ciuda oricăror piedici. Acest univers atât de original ca viziune şi expresie plastică a avut contingenţe fireşti cu unele sugestii ale generaţiei expresioniste (mai ales din opera lui Kirchner, cio¬plită în lemn). Dar la Szervâtiusz strigătul - asonanta formelor - este înlocuit cu geamătul sau cu liniştea posterioară luptei, vehemenţa face loc fermităţii. Se simte încrâncenarea de factură expresionistă doar în tratarea rugoasă a suprafeţelor, în uti¬lizarea lemnului pe fibră, dar ştiinţa sa de sculptor-cioplitor utilizând esenţe rare - tisă, tuia sau ulm, mesteacăn, cireş, conferă o înţelegere lirică a iubirii, metamorfozei, creşterii. Szervâtiusz iscodind lemnul se caută pe sine, caută răspunsul la întrebările brutale ale unei vieţi aflate sub zodia necesităţii, dar şi a purităţii, reuşind parcă să elibereze din fiecare trunchi fiinţa ascunsă; ciclul de autoportrete apare şi ca dezghiocare a fiinţei sale sufleteşti din trupul arborilor ciopliţi cu vehemenţă, conferind inten¬sitate trăirii. în expunerea noastră Autoportret, (lemn de platan, 1956) uneori intitulat Generaţii este, poate, cel mai valoros din¬tre ele, exprimând şi prin această lucrare apartenenţa sa la valorile perene ale satului arhaic. Szervâtiusz ca şi alţi mari creatori clujeni face parte din acea generaţie de sculptori care în ciuda vicisitudinilor au contribuit prin creaţie la revigorarea sculpturii europene în lemn din acest veac.

(A.R.)

Înapoi la lista lucrărilor