Prima pagină > Divertisment > Muzeu virtual > Peisaj din Toledo - Corneliu BABA

Muzeu virtual

Galeria Naţională
Muzeul Naţional de artă Cluj

Peisaj din Toledo - BABA Corneliu

într-un secol străbătut de multiple aventuri ale imaginii, ajungându-se uneori la refugiul în sfera unui sofisti¬cat abstractism, devitalizat în secul său ermetism, prin opera sa picturală Corneliu Baba (1906 -1997) ne-a mărturisit convingător că viaţa rămâne în continuare o inepuizabilă sursă de inspiraţie pentru cel interesat să-1 descifreze sensurile cu modalităţile de expresie specifice sensibilităţii umane. Rezistent la tentaţia „modei" trecătoare şi-a păstrat nealterată încrederea în sugestivitatea formelor de expresie tradiţionale: „Nu m-am schimbat în pictură - consemna în 1976 pictorul pe o filă a unui carnet cu schiţe - fiindcă am socotit întotdeauna că mai este mult de făcut cu mijloacele ce am [...]. îmi cunosc dimensiunile şi de fiecare dată vreau să fiu pe măsura lor, mai puternic, mai dramatic, mai pictor...". Pictura maestrului Baba îşi datorează forţa de expresie şi valoarea mereu amplificată de trecerea timpului constantului interes faţă de destinul umanităţii, eternizând-o în cele mai diverse ipoteze: ţărani, arlechini, chipuri de femei, maternităţi, oameni celebri ori anonimi s-au insinuat drept „eroi" ai pânzelor sale. Predominante în operă, compoziţiile cu ţărani, invocând aspecte sociale demult depăşite stau mărturie asupra sugestivei redări a autenticului rustic, tratat cu înţelegere compasiva. Făpturi încrustate adânc în structura rugoasă a gliei emană dârzenie şi sobră demnitate. O notă de asceză este caracteristică în genere şi celorlalte reprezentări portretistice, semn de acută pătrundere în psihologia personajelor. Privind cu atenţie modul în care se reflectă în creaţie sentimentul solidarităţii pic¬torului cu soarta celor din jur observăm - pe măsura scurgerii vremii - o tot mai accentuată tensionare a re¬gistrului afectiv. în primele trei decenii ale creaţiei (adică până prin 1968) pictorul, niciodată senin-euforic, îsi transpune personajele în atitudini ferme, monumentale, stăpânite de vagi nelinişti. Un excelent exemplu îl constituie compoziţia Modelele (1965) din patrimoniul Muzeului clujean în care făpturile îşi înăbuşă reacţiile într-o solemnă reculegere. De la un timp apar însă şi aprige manifestări de stări paroxistice, cantonând expre¬sia în universul tragicului. Orientarea vizibilă a soluţiilor expresive către lumea subconştientului sensibilizat este probată şi de lucrări precum Parada - 1970, Omul cu lingura - 1975, ciclul cu straniul Rege nebun (început în 1973) şi seria câtorva autoportrete, tot din ultima perioadă în care fizionomiile hierarhizate sugerează o mistuitoare ardere interioară. Fără a fi numeroase, inserându-se discret printre amplele compoziţii tematice şi portretistică peisajele recomandă prioritatea invocaţiei meditative. în locul unor efemere efuziuni lirice preferă definirea unor spaţii culturale şi climate cu patine şi eroziuni provocate de acţiunea corozivă a facto¬rilor naturali. Drept urmare aspecte din laşul vechi (pictate prin anii 1945-1947) sunt tratate în armonii de brunuri şi ocruri de o nobilă sobrietate, prelungind parcă ecoul plin de vrajă al frescelor moldave din epoca medievală, palatele şi canalele veneţiene ne tulbură şi cufundă în nostalgice reverii, pentru ca vastele pano¬rame ale oraşului Toledo (1972) să ne familiarizeze cu ardenta soarelui iberic şi, implicit, a temperamentului spaniol. Purtând în sine sugestii care amintesc de o întreagă experienţă picturală, pornind de la verva narativă a flamanzilor, clarobscurul lui Caravaggio şi grotescul lui Goya, pentru a ajunge la strigătul dureros al unei măşti tragice ca la Ensor, un asemenea limbaj îşi afirmă cu tărie originalitatea, definind un stil Baba care sporeşte repertoriul soluţiilor formale cu rezolvări ce pendulează între vigoarea realistă şi tensiunea expresio¬nistă.

(N.L.)

Înapoi la lista lucrărilor