Prima pagină >
Divertisment >
Muzeu virtual > Clown - Albert NAGY
Muzeu virtual
Galeria Naţională
Muzeul Naţional de artă Cluj
Clown - NAGY Albert
Martor la învolburările unui secol în care seninul şi certitudinea au fost adesea suprimate de virulenta mani¬festare a numeroase întâmplări cu repercursiuni triste, chiar dramatice, Nagy Albert (1902-1970) şi-a impus o simptomatică detaşare de contingent. Fire introspectivă, refractară gratuităţii gestului sau a zgomotului fără acoperire faptică, a preferat un statut de ascet şi taciturn în intimitatea propriului atelier, considerând demnă de adoptat implicarea selectivă, raţională, la semnalele timpului său. Chiar dintr-un început creaţia lui Nagy Albert s-a afirmat sub semnul unei puternice infuzii de raţionalitate, prin cenzurarea expresiei de către inte¬lect. O afirmă prompt primii exegeţi ai fertilului său popas italian (1926-1937) care au sesizat componenta „spiritual-filozofică" (Piero Scarpa) sau depărtarea „de pure valori pitoreşti şi formale", căutând „o semnifica¬ţie intelectuală mai înaltă" (Amadore Porcella). Primatul cerebral îşi păstrează ponderea pe întreaga durată a demersului său creator, dovadă a interesului constant şi major pentru soarta umanităţii răvăşită de dileme, dureri, incertitudini. Pentru a face mai tranşantă chemarea la solidaritate în faţa posibilei dezlănţuiri a forţelor oarbe, cum se întâmplă şi-n compoziţia de-o pătrunzătoare expresivitate reprodusă alăturat, Clovn (1966), proiectează ferm în prim-plan gestica unui personaj ciudat, decis să riposteze în faţa primejdiei, focali¬zând spre noi o privire ce tulbură conştiinţele. Un bogat fond ideatic şi afectiv este transpus prin modalităţi eminamente plastice, asociind vigoarea desenului cu sonorităţile unei cromatici mereu adecvate la specificul subiectului abordat, animat de crispări, asprimi, durităţi, dar şi cu momente de echilibru sau tandră reculegere. (N.L.) Înapoi la lista lucrărilor
|