Sari la conţinut

ENGLISH ENGLISH Language | ROMÂNĂ Limba ROMÂNĂ

+ Mărește textul - Micșorează textul

Caută Prima pagină  Contact


Muzeu virtual


Galeria Naţională
Muzeul Naţional de artă Cluj



Franciscus Rhédey copil - ANONIM



Pictura din Transilvania din cea a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi din primul sfert al secolului al XIX-lea se caracterizează prin desprinderea ei treptată de tradiţia medievală, fenomen care se leagă de dez¬voltarea germenilor capitalismului (în sânul unei societăţi purtând încă, în structura şi în forma ei de guvernare, puternice caracteristici feudale) şi care se afirmă în strânsă legătură cu pătrunderea şi dezvoltarea, în acest spaţiu, a ideilor iluminismului. în această perioadă continuă preocupările în domeniul picturii reli¬gioase şi începe să se înregistreze un anume interes pentru pictura de peisaj şi pentru scena de gen, dar genul care răspunde cel mai deplin cugetării şi sensibilităţii vremii, este portretul. Preocupările portretiştilor sunt orientate, dincolo de gradul de instruire artistică şi dincolo de dotarea lor nativă, în primul rând spre satisfa¬cerea exigenţelor comanditarilor. Vanitos, comanditarul doreşte să poată fi lesne recunoscut în imagine, îm¬preună cu apartenenţa sa la o clasă sau la o categorie socială. De aceea, pictorul îi descrie conştiincios, până la detalii, înfăţişarea (insistând asupra chipului) şi-i evidenţiază rangul sau ocupaţia, prin elemente de ordinul recuzitei scenografice: coafură, vestimentaţie, podoabe, decoraţii, cărţi, manuscrise, buchete de flori... Astfel realizată, imaginea personajului este plasată pe un fond neutru, înlocuit uneori de sugestia schematică a unui interior (fundal solemn, populat cu draperii şi coloane sau fundal mai intim, mobilat cu un raft de cărţi sau doar cu o masă şi cu un fotoliu pe care este aşezat modelul) sau de sugestia mai poetică, a unui fundal peisa¬gistic. Inscripţii mai succinte sau mai ample şi blazoane plasate în imagine vin deseori să completeze datele furnizate de pictori pentru identificarea cât mai precisă a modelului. Deşi o mare parte dintre picturile de şevalet pictate în epocă nu sunt semnate, iar stilul lor nu este individualizat într-atât încât să se poată face atribuirea lor pe această bază, unor pictori cunoscuţi, o seamă de portrete datorate unor pictori transilvăneni din secolul al XVIII-lea, rămaşi necunoscuţi, ating un nivel artistic notabil. Este şi cazul portretului care îl reprezintă pe contele Franciscus Rhédey - copil, lucrare datată în 1759, pe baza informaţiilor oferite de blazonul şi de inscripţia din imagine.

(L.D.)

Înapoi la lista lucrărilor

Site creat din 2006 și dezvoltat până în 2024 de Departamentul IT Pontes