Prima pagină >
Divertisment >
Muzeu virtual > Portretul avocatului Atanasiade - Nicolae GRIGORESCU
Muzeu virtual
Galeria Naţională
Muzeul Naţional de artă Cluj
Portretul avocatului Atanasiade - GRIGORESCU Nicolae
Dacă opţiunea lui Nicolae Grigorescu pentru plein-air este hotărâtoare pentru orientarea sa spre peisaj şi pentru
asumarea şi dezvoltarea originală a unei viziuni picturale novatoare, ea determină şi schimbări radicale în
creaţia sa portretistică. Urmărind evoluţia portretului grigorescian, începând cu primele lucrări de factură academică,
realizate cu mijloacele clar-obscurului de atelier şi trecând prin clar-obscurul romantic al unei etape
intermediare, în care accentul se deplasează semnificativ spre exprimarea, sub imperativul sincerităţii absolute,
a vieţii interioare a modelelor, constatăm că în perioada maturităţii, pictorul inovează şi în cadrul genului
portretistic. In portretele acestei perioade, linia, dinamizată, încetează să delimiteze formele, care se
încheagă spontan din expresive pete de culoare vie, luminoasă. Virtuozitatea pe care artistul o câştigă în
transpunerea pe pânză a unor chipuri construite din culoare, aşternută cu o pensulaţie dinamică, alertă, atentă
nu numai la fizionomie, ci mai ales la expresie, nu la detalii - ci la atmosferă, conferă portretelor o vie
sugestivitate, potenţând subtilitatea în sugestia trăirilor interioare. Operă de maturitate (datată de Virgil Cioflec
în anul 1879), portretul compoziţional al avocatului Atanasiade (figurând în Pinacoteca Cioflec cu nu
mele Fecior boieresc şi cunoscut de asemenea sub numele „Vechilul") este realizat cu dezinvoltura unui dublu
mare maestru: al portretului psihologic şi al peisajului în plein-air. (L.D.) Înapoi la lista lucrărilor
|