Prima pagină > Divertisment > Muzeu virtual > Tăietori de lemne - Aurel POPP

Muzeu virtual

Galeria Naţională
Muzeul Naţional de artă Cluj

Tăietori de lemne - POPP Aurel

În baza studiilor efectuate la Academia de artă din Budapesta (pe care o absolvă în 1903) Aurel Popp (1879-1960) va profesa la liceul sătmărean până la declanşarea primului război mondial (cu o pauză deteminată de bursa de studii la Paris - Academia „Julian" - precum şi a călătoriilor de documentare efectuate la Londra, Madrid, Bruxelles, Hamburg, Koln, Munchen şi Amsterdam, între 1911-1913). Din august 1914, timp de patru ani, se va afla între viaţă şi moarte pe fronturile din vest şi est, găsind tăria să schiţeze în creion şi tuş dramaticele evenimente Ia care a participat. Odată ostilităţile încheiate, se preocupă asiduu de imortalizarea unor realităţi de evidenţă tragică. Două ample compoziţii îndelung gândite şi elaborate: Atacul şi Cine-i ştieţ pot fi considerate pe drept printre cele mai viguroase manifeste antirăzboinice din pictura europeană, începând cu anul 1926 Aurel Popp va lua contact cu viaţa muncitorilor forestieri. Atât în notaţiile grafice, precum şi în transpunerile picturale (pasiunea pentru tensiunile din acest sector productiv se prelungeşte până după 1950) viziunea cunoaşte o originală finalizare. Nu-1 mai interesează expresia individuală, ci ansam­blul, detaliile fiind subordonate unei idei dominante de elogiare a muncii productive. Studiile de mişcare rezolvate cu o vigoare a liniei aspră în promptitudinea ei îl apropie de vitalitatea constructivă a lui Camil Ressu. Efortul, încordarea, sunt realizate printr-un stil extrem de personal. Cel mai adesea artistul sătmărean fixează motivul central al compoziţiei într-un prim-plan puternic reliefat. De aceea, siluetele supradimensio­nate, în arcuri ce stau gata să irumpă, dobândesc monumentalitate şi forţă. Privind compoziţia Tăietori de lemne (1928) observăm cum încleştarea omului cu natura înregistrează o tensiune eruptivă vulcanică, nervul precipitat al contururilor, acuzat angulare, amplificând intensitatea gesturilor. Culoarea este sumară (în nuanţări de verde şi ocru), urmărind logica formei, determinată de verva liniei.

(N.L.)

Înapoi la lista lucrărilor