Prima pagină > Divertisment > Muzeu virtual > Zbor, „Spaţiu şi lumină" - Constantin LUCACI

Muzeu virtual

Galeria Naţională
Muzeul Naţional de artă Cluj

Zbor, „Spaţiu şi lumină" - LUCACI Constantin

Solitar, deschizător al unui nou drum în sculptură, C. Lucaci (n. 1923) a edificat în mai bine de cinci decenii de creaţie o operă originală ca viziune şi limbaj plastic. Cu studii la Bucureşti, la Roma, cunoscător al sculpturii din marile muzee europene, artis¬tul se dataşează net prin devenirea creaţiei sale, prin unitatea gândirii filozofice şi ştiinţifice cu adecvarea formei plastice. Etapele creaţiei sale, trepte ale cuprinderii, trăirii şi înţelegerii mereu mai profunde a universului, a conexiunii dintre fenomene aparent paradoxale, mărturisesc lupta crâncenă, fără egal, în plastica românească a mijlocului de veac, pentru cucerirea acelei forme unice „tainică contopire cu un vis de zbor spre înalturi", singura investită cu harul sugerării armoniei cosmice, a bucuriei existenţiale. Destinul lui Lucaci se află sub semnul fugii de accidental, de nesemnificativ şi chiar de evident în măsura în care acesta înseamnă reprezentare artistică deja uzată; el optează pentru o logică proprie, novatoare, dictată de intuirea şi revelarea esenţelor realităţii. Unitatea organică, armonia elementelor, muzicalitatea mişcărilor ce include şi disonanţa, determină într-un limbaj nefigurativ putinţa transfigurării lirice. Viziunea sa tangentă la cele mai noi concepte şi teorii ştiinţifice contemporane este implicit şi o întoarcere la izvoarele armonice ale artei româneşti, la organicitatea sa. Lucaci acordă consideraţie deplină materialului, preţuieşte mai ales materialele dure ce te obligă la disciplina sintezei, ce trebuie cucerite bărbăteşte: piatră, mar¬mură şi mai ales granit, oţel inoxidabil. Fără etapa granitului în care realizează sinteza formelor figurative, nu poate fi înţeleasă etapa oţelului inoxidabil - când ajunge la sublimarea formei, la metafora sculpturală revelatorie, când îndrăzneşte prima oară în arta românească să utilizeze consecvent oţel inoxidabil polisat, limpezind fiinţa sa adevărată - dincolo de utilitate, durată, dincolo de rezistenţă şi duritate, frumuseţea şi capacitatea de a sugera zborul extraterestru, sentimentul nemărginirii spaţiale. Spaţiul egal de puternic, alături de volum este chemat la colaborare prin concepţia polifonică monumentală a operelor sale. Chiar lumina devine parte integrantă a structurii imaginii. Gândite ca pentru o „artă spectacol", formele durate în oţel, imense oglinzi polisate captează şi dăruie capricios lumina, antrenând-o într-un sistem general al mişcării, descins parcă din alt tărâm în care timpul şi spaţiul sunt relative, suverană fiind doar esenţa mişcării. în patrimoniul nostru se află din ciclul Spaţiu şi lumină, lucrarea Zbor, databilă în 1966. Un alt aport valoros şi inedit în arta românească sunt fântânile sale cinetice, complexe, polisate în oţel, capabile să execute un sistem general al mişcării ce reconfigurează infinit lumina, spaţiul, apa, într-o adevărată simfonie.

(A.R.)

Înapoi la lista lucrărilor