Prima pagină >
Divertisment >
Muzeu virtual > Negustorul cel mic - Nicolae TONITZA
Muzeu virtual
Galeria Naţională
Muzeul Naţional de artă Cluj
Negustorul cel mic - TONITZA Nicolae
Nicolae Tonitza (1886-1940), dotat artistic dar şi cu predispoziţii literare, s-a manifestat cu o energie deosebită în varii domenii: pictură de şevalet, pictură monumentală, grafică, ceramică, eseuri, articole, pamflete, etc. Comparabil doar cu Francisc Şirato în ceea ce priveşte înţelegerea fenomenului plastic românesc interbelic, a contingenţelor acestuia cu marile curente ale artei, are puterea de a fi el însuşi, de a plăsmui o operă originală ce adună ca într-un căuş propria sa înzestrare artistică, rezonanţe cu pictura modernă europeană, memoria umililor înaintaşi - a modeştilor iconari sau a izvoditorilor de frescă, lecţia de sinteză a lui Ştefan Luchian, oferind astfel un răspuns autentic prin creaţie la nevoia imperativă de înnoire a formei plastice cerută de epocă. „Pictura românească datorează lui Tonitza şi lui Luchian clarificarea unor drumuri noi" spune Comeliu Baba. Tonitza studiază la Iaşi unde este coleg cu Ştefan Dimitrescu, de care-I va lega o caldă prietenie toată viaţa, prietenie ce va fi liantul iniţial al formării grupului celui mai important din arta interbelică românească „Grupul celor patru" (1925) alcătuit din: N. Tonitza, Fr. Şirato, Şt. Dimitrescu, O. Han. La formarea artistică a lui Tonitza a mai contribuit stagiul la München - încă impregnat de Jugendstil. Ceea ce îl marchează decisiv, însă, este cunoşterea operei lui Ştefan Luchian. S-a discutat mult, uneori controversat în literatura de specialitate, în legătură cu modul în care formaţia lui Tonitza ar fi fost înrâurită şi de opera unui Tizian, Giorgione sau s-a remarcat o plăcere a liniei fluide de tip Arta 1900, chiar şi consonanţe cu Matisse, Modigliani sau cu stampa japoneză, în mare vogă în anii şederii sale la Paris. Totuşi specialiştii au trebuit să recunoască că există o linie specifică tonitziană, sintetică, capabilă prin elegante modulări să fie expresivă sau fluentă cu rafinament şi lirism. Şi, totuşi într-un anumit fel fiecare dintre exegeţi are dreptate în măsura în care marii pictori văd esenţial forma în natură. Căci Tonitza prin studiu fără odihnă, învaţă să vadă, să descopere acele forme, acele linii esenţiale care pot defini forma în mod suficient şi necesar cuprinderii sensurilor ei cele mai tăinuite. Fără să fie prizonierul clipei de splendoare a naturii, fără să accepte o clamare directă a realului, Tonitza are drept profesori înclinarea gingaşă a unei tulpine, rotunjimea unui obraz de copil sau curba unei caise coapte, ritmul stenic al unui crâng, în esenţă, de fapt, urmărind propria sa „nălucă de frumuseţe". După o primă fază, în care durerea vieţii este inclusă evident în lucrările sale determinând accente expresioniste, arta sa evoluează sub zodia lui Luchian şi, la interferenţa cu nevoia de înnoire din arta epocii, către o viziune proprie, originală, în care rămâne însă totdeauna o poezie cu un timbru de uşoară tristeţe. Expoziţiile personale 1921; 1924 din ţară ca şi cele din străinătate 1925, Paris, etc. cuprind imagini -motive peisagistice, compoziţii, naturi statice, nuduri, capete de copii care mărturisesc cristalizarea viziunii sale originale, picturale. După Barbu Brezeanu ecloziunea filonului original în pictura lui Tonitza a fost determinată de abordarea motivelor „capete de copii" în care „a pictat mai degrabă emoţia lui interioară, decât făptura lor". Acest motiv încărcat de candoare şi ingenuitate este însoţit şi de „culori fragede mai presus de amănunt, mai presus de desen" - cum însăşi mărturisea pictorul. Aceste portrete pline de gingăşie şi poezie, tratate în suprafeţe cromatice modulate cu tuşe de rară suavitate sunt considerate unice prin frumuseţea cromatică în pictura românească. (In Muzeul nostru este expus Micul negustor, 1923-1925). Iubitor al Sudului ca şi ceilalţi membrii ai „Grupului celor patru" lucrează şi el la Balcic. Opera sa a contribuit decisiv la configurarea destinului picturii româneşti din acest veac.
(M.R.B.) Înapoi la lista lucrărilor
|