Prima pagină > Divertisment > Muzeu virtual > Portret de bărbat - Istvan NAGY

Muzeu virtual

Galeria Naţională
Muzeul Naţional de artă Cluj

Portret de bărbat - NAGY Istvan

Viguros descendent al unei familii de secui din zona Ciucului, Nagy Istvân (1873-1937), după ce absolvă Şcoala normală din Cluj şi profesează un timp în învăţământ va da curs unor impulsuri interioare iniţiindu-se în probleme de natură artistică prin studii şi popasuri fertile efectuate la Budapesta, Munchen, Paris şi Roma. Nu poate beneficia de entuziasta reacţie a publicului în faţa mărturiilor sale creatoare întrucât, asemenea săv-măreanului Aurel Popp, a asistat ca martor ocular (1914-1918) la incredibile mutilări şi frângeri de vieţi, la dis­trugeri de valori ale civilizaţiei, transformate în dezolante câmpuri ale pustiei. Linii aşternute cu siguranţă şi promptitudine în creion, tuş, revoltate, precum şi spaţii insolite peste care se revarsă misterul nocturn. Pre­ocuparea pentru transpunerea incertului natural, cu lumini surdinizate, ireale, ce captează parcă sunetele ce se propagă în adâncurile teluricului se păstrează pe întreg parcursul vieţii, imprimând creaţiei amprenta unei grave şi aspre sonorităţi. într-un registru cromatic de mare sobrietate (tehnica preferată fiind pastelul), cu dominante reci de verde şi albastru, întrerupte uneori de accente în negru, brunuri pământii şi ocruri stinse, imortalizează cu energie de vizionar respiraţia unor primordiale rezonanţe: cea a vetrelor rustice şi a spaţiului montan transilvan, alături de durerea împietrită în strigăt lăuntric a făpturilor cu volumetrii ample, robuste. De o impresionantă sugestivitate, portretul înfăţişându-1 într-una din zecile ipostaze pe Bolond Săndor, redă cu aprigă îndurerare drama unui personaj ciudat care anima cu grimasele sale de perpetuu suferind străzile Clujului în anii când Nagy Istvân se statornicise în urbea de pe Someş (1925-1928). Timbrul dezvăluirii traumelor sufleteşti atinge intensităţi în clar registru expresionist. Transpunerea eterniza, după expresia lui Blaga, nu „fizionomia accidentală şi unică, ci inevitabilul, destinul care distruge o făptură şi o fiziologie dată -înfăptuindu-se. Această dragoste sau spaimă de destin circumscrie opera lui Nagy".

(N.L.)

Înapoi la lista lucrărilor