Prima pagină > > Noutăţi > Campanie de conştientizare a populaţiei în Cluj-Napoca
Campanie de conştientizare a populaţiei în Cluj-Napoca
În 17 noiembrie 2007, la un an de la înfinţarea organizaţiei Pontes, în Cluj-napoca a avut loc o campanie de conştientizare a populaţiei în legătură cu problemele nevăzătorilor, în special în ceea ce priveşte deplasarea cu bastonul alb. Mai multe echipe alcătuite din membri Pontes şi voluntari au stat pe cateva străzi din centrul Clujului rugând pe trecători sa încerce puţin cum este mersul cu bastonul. Persoanelor care erau dispuse să încerce li se făcea o mică demonstraţie după care legaţi la ochi puteau încerca ei înşişi să se deplaseze folosind bastonul alb. Reacţiile au fost diverse, dela trecători care se speriau şi fugeau speriaţi ca nu cumva sa li se întâmple lor asa ceva, să nu mai vadă, până la persoane care au spus că în viitor vor fi mai atente şi care considerau că această experienţă le poate fi chiar de folos.
Trecătorilor li s-au împărţit pliante în care erau prezentate pe scurt câteva informaţii despre nevăzători, scrisul Braille etc., pentru oficialităţi şi mass-media au fost împărţite mape de prezentare. Membrii au purtat şepci inscriptionate cu sigla Pontes.
La această manifestaţie au participat şi televiziunile importante.
Publicat de: Emanuel Boboiu (secretar Pontes) în 21.11.2007 Vizualizări: 1834 secţiunea: Noutăţi
Comentarii:
|