Pe de alta parte, datorita faptului ca nevazatorii nu prea au multe sanse de a se indrepta catre multe alte meserii, ar fi de asemenea de asteptat ca ei sa considere normal sa faca eforturi mai mari ca sa invete mai mult, dar pentru asta este nevoie de o mai buna educatie, facuta cu pasiune, educatie care de obicei se face de catre familie. Insa in final... fiecare face cat poate.
Eu cred totusi ca elevii orbi nu sunt bine educati, ca nu sunt bine pregatiti, dupa cum sunt de fapt de parere ca nici elevii valizi nu sunt suficient de bine pregatiti si educati.
Pregatirea elevilor, in domeniul limbilor straine de exemplu, sau al informaticii, ca doua exemple de domenii accesibile, nu consta doar in predarea materiei asa cum scrie in programa scolara ci si in alte activitati care sa ii faca pe elevi sa iubeasca de-a dreptul anumite materii care sa ii ajute sa poata munci apoi in aceste domenii.
Cei care ii pregatesc pe elevi ar trebui sa ii invete de exemplu nu doar sa traduca, ci cum sa castige bani facand traduceri, fiindca acesta este scopul final, iar pentru a ii invata asta nu este suficient sa li se spuna doar ca trebuie sa se angajeze ca traducatori intr-o firma, ci sa le spuna si ce ar putea face pentru a se putea angaja intr-o astfel de firma. Ma indoiesc ca elevilor care ar putea avea cat de cat abilitati in acest domeniu li s-a dat macar o lista cu firmele de traducatori din localitatea lor, sau ca li s-a prezentat in ce domenii se fac de obicei traduceri, sau care dintre ele sunt mai bine platite, sau traducatorii in care limbi sunt mai bine platiti prin call centere, sau cam cate call centere care au nevoie de traducatori exista in localitate, sau daca ei ar mai trebui sa stie si altceva pe langa limba straina pentru a se putea angaja acolo, sau ce facultati in domeniul limbilor straine exista si cam care este concurenta si la care dintre sectii ar fi mai potrivit pentru fiecare in parte sa dea examen etc.
Si exista multe multe altele pe care elevii ar trebui sa le stie inca inainte de a da un examen la o facultate, lucruri pe care profesorii in domeniul limbilor ar trebui sa le stie si de care eu evident ca habar nu am si pe care ar trebui sa le transmita elevilor. Asta mai ales in scolile speciale, fiindca dupa ce incep facultatea, acolo profesorii nu mai au o legatura atat de stransa cu studentii, fie ei vazatori sau nevazatori, si fiecare se descurca pe cont propriu.
Iar in domeniul informaticii la fel. Sigur apar din cand in cand elevi nevazatori care se descurca singuri sau cu sprijinul si sfaturile familiei, insa nu toti elevii au norocul sa se nasca intr-o familie care ii poate sprijini cu sfaturi.
Ma distrat intrebarea Rodicai referitoare la ce fac scolile speciale ca sa ii ajute pe
elevi sa isi gaseasca un loc de munca.

Era retorica, evident, si in actuala forma de organizare a invatamantului de stat nici nu stiu cum s-ar putea rezolva, adica care dintre profesori ar trebui sa faca toate eforturile pentru a ii ajuta pe elevi. Probabil toti in domeniul lor, dar pe langa acele domenii mai este nevoie de multe altele dupa cum am spus.
De fapt sincer vorbind cred ca aceasta orientare catre educatia completa la varsta liceului nu este cea mai potrivita, fiindca de multe ori la acea varsta elevii inca nu stiu sigur in ce domeniu le-ar placea sa munceasca, insa problema este ca dupa ce termina liceul, la facultate sunt pe cont propriu si se descurca fiecare cum poate daca poate.
Ideal ar fi ca orbii care sunt inca studenti sa poata fi sprijiniti si implicati in proiecte care sa ii ajute. Studentii vazatori pot face parte din organizatii studentesti, si nu doar cu numele, ci chiar pot face munca voluntara, pot contacta firme pentru a strange fonduri, pentru a promova proiectele lor, pot organiza proiecte in care sa implice firmele, pot face internship-uri in diverse firma inca in perioada studentiei, iar din toate acestea au de invatat, vad ce se munceste in unele firme in care ulterior si ei vor dori sa munceasca, isi fac relatii directe si unele firme ii angajeaza oficial inca de cand sunt studenti etc.
Ei bine, pentru studentii orbi cred ca este ceva mai greu sa faca aceleasi lucruri, si ar fi extraordinar daca si pentru ei ar putea organiza cineva proiecte in care sa fie implicati pentru ca ulterior sa poata concura si ei cat de cat pe piata fortei de munca cu colegii lor valizi.
Doar ca asemenea proiecte ar fi costisitoare, ar trebui sa se faca pentru un numar relativ mic de studenti, ar fi dificil de facut, iar atunci ajungem la concluzia ca poate orbii tineri ar trebui sa fie ajutati inca la nivelul liceului. Nu fiindca ar fi cea mai potrivita solutie, ci fiindca alta mai buna cred ca nu prea exista.
Oricum, acestea sunt doar discutii, fiindca sigur ca nu se va imbunatati dintr-o data sistemul de invatamant de stat nici pentru vazatori, deci probabil ca nici pentru orbi, si din pacate probabil ca nu va aloca cineva fonduri pentru sprijinul celor catorva studenti nevazatori.
Asa ca ajung din nou la concluzia ca solutia cea mai buna este ca fiecare sa incerce sa se informeze si sa studieze pe cont propriu, chiar daca nu este solutia cea mai usoara.