Corespondenţă din Canada

[Ghita Potra]

Salut Ghita!
Continuam cu dialogul nostru despre diverse teme, care consider ca sunt interesante. Primul material il intitulez REMORCAREA. Nu cu multe zile in urma, in fata casei, in strada opreste o masina platforma care avea pe ea un automobil, dupa cat parea, avariat, la motor, ca nu avea semne de accident. Dupa ce-a oprit, a dat jos masina si a plecat.Chestia m-a intrigat. mai ales ca masina a ramas aici, cum se spune, de izbeliste, cateva zile. De vre-o cateva zile, dimineata cam pe la ora 9, vine o masina curioasa, care trage in fata masinii avariate. Masina era complet noua sau foarte putin folosita, deservita de un singur om, soferul. Dupa ce isi potriveste masina la o distanta potrivita, o opreste, si incepe operatiunile de remorcare, care sunt facute numai din cabina, dupa cum veti vedea. La o comanda din cabina, de sub masina, iese o piesa rosie sub forma de teu, care este impinsa automat, sub rotile masinii din fata. In momentul cand ajunge sub rotile din fata, opreste mecanismui, si la alta comanda din cabina, din capetele teului ies cate doua bare de lungimea diametrului fiecarei roti din fata, care sunt impinse in stanga si dreapta fiecarei roti. Dupa ce a incadrat fiecare roata din fata in stanga si dreapta cu cate o bara,, din aceste bare, la comanda din cabina, sunt scose cate doua bare de diametru cat degetul gros, care inchid fiecare roata in fata si spate, care incastreaza rotile din fata. urmeaza operatiunea de suspendare a rotilor din spate, pentru ca masina sa nu ruleze pe rotile proprii. In acest fel, la comanda din cabina, este decansat un mecanism care, ridica de pe corpul masinii care remorcheaza, cate doua axe, pe care sunt montate cate doua roti de dimensiuni mai mici, si, automat le duce peste corpul masinii, cele doua axe cu cele doua perechi de roti, pe care le aseaza in stanga si dreapta masinii. Tot de pe corpul masinii, este extrasa o bara destul de groasa, care, automat, este dusa peste masina, in dreptul celor doua perechi de roti. Aici, cu ajutorul unui dispozitiv, cele doua perechi de roti, sunt montate pe axul acesta.Dupa aceasta, rotile sunt impinse sub masina si fixata la bara din spate. Acest dispozitiv, este strans si fixat la dimensiunile masinii. Mai era necesar sa se suspende rotile din spate, care se fac cu ajutorul a doua bare ca de torsiune, care printr-o miscare de jos in sus, ridica tot dispozitivul rotilor din spate atat cat este necesar, pana suspenda rotile din spate. In acest fel masina este complet blocata si suspedata, mergand pe rotile masinii ce tracteaza. Dupa aceasta,, in mod automat, sunt montati niste catadioptrii luminosi si catadioptrii de gabarit, in fata si spate, masina fiind complet incadrata cu lumini. Singura operatiune manuala. este cea de blocare a rotilor ca sa nu iasa de pe axele lor, care se realizeaza cu niste centuri, ca cele de la pasageri din cabina, care se prind lateral pe roti. In acest fel, masina este remorcata. In final, soferul controleaza modul cum s-a realizat remorcarea, face op proba din cabina si pleaca.
Salut la toti-Bunicul

[Ghita Potra]

Continuam cu aceste materiale, cu unul pe care il numesc POSTASUL.
Dupa cum am mai scris, sunt diferente intre modul de distributie si primire a postei. La noi, stiti cum se face. Cum se facedistribuirea postei la cetateni, la adresele indicate pe plicuri. Aici, factorii postali nu merg la posta pentru a primi posta sectorului sau, ci altfel. Pentru predarea postei la clienti, din loc in loc sunt plasate cutii postale de culoare gri, inchise, unde au acces masinile de adus posta la aceste cutii, dupa care factorii postali, vin, dupa plecarea masinii, si iau posta asezata pe strazi de catre masini. Dupa aceasta, merg pe strazile arondate si duc posta la clienti. In acest fel, factorii postali, sunt factori postali de cartier. Pentru predarea materialelor de posta, si expedierea lor, sunt montate cutii speciale, separat de cele ale factori;or postali, de culoare rosie cu inscriptia postei canadiene,unde clientii isi depun scrisorile, ca si la noi. De aici, posta este ridicata de masini postale, cu inscriptia postei, de doua ori pe zi. Efectele postale de valoare, sunt aduse de masini speciale, cu agenti insotiti de persoane inarmate, la domiciliul clientului. Cate ceva despre factorul postal, de pe strada noastra. Factorul postal este o persoana la 50 ani, siluet, dar atletic, agil si din cate am observat, puternic. Acest om, din primavara timpurie, adica de la inceputul lui martie si pana in decembrie, umbla in pantaloni scurti. de culoare albastru spre negru, cu niste slapi in picioare, care fac parte din uniforma. Sus are un tricou cu maneci scurte, albastru, care o poarta neintrerupt cam 9 luni din an. Pe timp de ploaie, in picioare are niste adidasi, iar pe umeri, o pelerina de plastic, galbena, dintr-o singura piesa, stransa la gat cu un snur. Pe timp de frig mai intens, isi ia un pulover de uniforma, albastru, iar jos, niste pantaloni negri. pe cap are o sapca simpla, aceeasi tot anul.Poate are echipament gros, dar eu nu l-am vazut niciodata cu acesta. Acest om nu stie sa mearga incet, ci merge foarte repede. Toate discutiile cu eventualii clienti, le face din mers. Nu l-am vazut oprindu-se vre-o data. L-am observat atent, dar nu l-am vazut zambind, oprindu-se din mers la discutii, ci toate le face numai si numai din mers. Factorul postal nu duce tasca pe umar in mod obisnuit, ci prinsa de un ham fixat in jurul corpului. In acest fel are mainile libere, putandu-se concentra asupra distributiei postei. Ca un fapt deosebit, cam o luna din acest an, am avut un factor tanar, in jur dr 22 la 25 ani, care pur si simplu nu mergea, ci alerga in permanenta de la o casa la alta. Acesta nu avea timp nici sa raspunda, dar cu atat mai putin sa se opreasca. Atata am avut de spus.
Vor urma si altele.
Cu multa dragoste la toti - Bunicul.

[Ghita Potra]

Multumesc Ghita pentru felicitarea du ocazia ZILEI NOASTRE NATIONALE.
Am urmarit transmisia manifestarilor de la Bucuresti, adica depunerea de coroane din partea Presedintiei si Parada Militara.Am urmarit cu emotie parada, vazand cu aceasta ocazie ca Armata este iubita de populatie, vazand in ea, elementul forte de aparare a tarii noastre. Personal, mi-am amintit de anii in care, ca student al ACADEMIEI TRUPELOR DE USCAT de la SIBIU, participam la parada,impreuna cu toata academia. Eram constituiti intr-un bloc de parada de tip patrat, pe 16 randuri, iar fiecare rand avea 16 studenti. Era un bloc impresionant, mai ales ca alinierea trebuia sa fiet perfecta, atat in adancime, pe randuri, cat si in cadrul randului. Oricum se uita cineva, pe randuri, in adancime sau pe diagonala, trebuia sa se vada o linie continua, dreapta, cu un sincronism perfect in toate miscarile, care trebuia dus la automatism. Aceasta, in conditiile cand pasul de defilare diferea total de cel actual, fiind acel pas de gasca fortat, prin ridicarea piciorului cat mai sus si trantirea lui cu putere pe ciment. Era acel pas asemanator cu pasul sovietic si german, care obosea piciorul, storcea toata vlaga din organism si zdruncina de simtzeam ca sar si creierii de la loc. Nu defilam cu arme precum carabina, astazi, ci cu sabii, care parca obosea mai putzin. Constituirea blocului de parada, incepea prin luna mai din fiecare an. Intai ne aduna dupa inaltime, pe rand, cate 16, care se masura riguros. Nu se admitea nici o cat de mica abatare de la linia descrescatoare a randului. Dupa ce se constituiau toate randurile, se adauga cate un rand la cele constituite, se observau, si tot asa pana se ajungea la ultimul rand. Adunarea pe intregul bloc se facea cel putin odata pe saptamana, fiind o operatie plictisitoare, deorece, de fiecare data se faceau verificari topometrice, din vedere, fiind nevoiti sa stam afara, chiar daca meteo era foarte rau. Antrenamentele erau epuizante, avand loc zilnic, cam cate 3 ore la inceput, cand se facea instructia individuala, apoi pe grup de persoane si apoi cu tot randul. Dupa ce s-a capatat o mai mare rezistentza si o sincronizare a miscarilor, se facea antrenamentul timp de 4- ore, pe randuri, si asa cu tot mai multe randuri, pana ajungeam cu tot blocul. La antrenament, puneau o toba sa bata ritmul, in tot acest timp, de am ajuns sa o aud tot timpul, aevea ca cea reala, chiar si noaptea in somn. Nu mai spun ce stres era pe noi si cum eram observati indeaproape de sefii de rand, care erau comandanti de plutoane din cadrul academiei, si, care nu prea stiau de mila sau pauza, chiar daca era sa cadem jos. Tzipetele si observatiile dure erau la ordinea zilei, unii dintre noi, care eram surprinsi ca nu facem cum trebuie, eram supusi la un program suplimentar, de regula in timpul de repaus, care, si asa, era destul de scurt, dupa eforturile depuse. Antrenamentele se faceau dimineatza, cu care ocazie, programul era decalat, astfel ca nu se admitea intreruperea procesului de invatzamant.
Antrenamentele aveau loc in curtea Academiei, pe platoul de adunare, in rapaitul neintrerupt al tobei. Cam pe la mijlocul lunii iulie, ne duceau la Bucuresti, pentru antrenamente intrunite, cu tot blocul si apoi, progresiv, cu toate, atat pedestre, cat si motorizate. Am fost cazatzi in corturi, tip grupa, mici, pe campul de instructie de la Ghencea, care nu arata deloc ca acuma,. In anii 1956 la 1958, era un camp viran, cu balarii si praf din belsug. Aici, pe acest teren, se desfasura instructia unitatilor militare din zona. Cum nu eram obisnuit cu praful si balariile din zona de campie, mi-a fost foarte greu, inghitzind la praf si mizerie cat incape, la un loc cu toti participantii, care erau poate de ordinul miilor. Mancarea era ceva mai buna ca deobicei, dandu-ne si o gustare intre masa de dimineatza si cea de pranz, multa imbacsita cu praf, care intra in toate cotloanele, mai ales cand era vant. Pentru igiena personala, erau spalatoare comune, sub cerul liber, si grupuri sociale, tot comune, cam rudimentare si care miroseau, desi le dezifectau des. La Ghencea, praful era cel mai mare dusman. In conditiile in care se antrenau un numar mare de oameni, se ridica un praf, care uneori, simtzeam ca ne inabusa, dar din timp in timp, se opreau antrenamentele si se dadea liber la spalat, ca nu se putea altfel. Pentru igiena intregului corp, se facea baie de 2 ori pe saptamana, la unitatile din zona. cand dupa caz, se schimba si rufaria. Din cauza caldurii din timpul zilei, antrenamentele se faceau de pe la 6 dimineata si pana catre ora 11, dupa care era pauza, pana la ora 4 sau 5, si se continua pana seara, cu pauza de masa de rigoare. Necazul mare era ca au inceput sa ne roada cizmele, deoarece atunci purtam cizme in loc de bocanci. Igiena picioarelor era riguroasa, zilnic schimbam ciorapii, pe care noi ii spalam, ca si batistele, iar celelalte la spalatoriile unitatilor de acolo, mai putin pantalonii de doc si rubasca, care erau in grija noastra. Fiind vara, nu o prea plouat, dar au fost si asemrnea situatzii, cand campul de la Ghencea a devenit numai noroi, mai rau, parca, decat praful. Nu au fost putzine cazurile cand blocul nostru sau parte din el, a fost fost nevoit sa se antreneze suplimentar, in detrimentul odihnei si igienei personale, ca de altfel si celelalte blocuri de defilare. Cand terminam antrenamentele unei parti din zi, parca eram scosi din mina, iar cand era noroi, de parca ne-am fi tarat numai prin el. In randuri, ne stropeam reciproc inevitabil, dar necazul venea dupa antrenament, cand trebuia sa frecam la haine si bocanci de ne sareau capacele. Era si mai rau cand cineva pierdea cadenta dupa toba. Se ducea naibii toata ordinea, incepeam sa ne calcam unii pe altzii,apostrofari, injuraturi, amenintzari, cu tot tacamul de vorbe, fiind vai de cel ce gresea, ca ala nu avea odihna buna parte din repaus, fiind pus sa repete. Din cauza apei, a inceput sa apara diareea, motiv pentru care eram atent observatzi de medicii militari. Preventiv, ne-au dat niste prafuri, care au rezolvat in mare situatia.
In prima decada a lunii august, au inceput antrenamentele intrunite, cu toate blocurile, intai la Ghencea si apoi la locul de defilare, pe langa Arcul de Triumf. Ne sculau, tot asa, cu noaptea in cap, cand nu era ziua, iar cand mergeam la Arcul de Triumf, ne sculau pe la ora unu si jumatate, cel tarziu ora doua. Mergeam pe jos, cam o ora si jumatate, dupa care incepea dansul. Ne asezau in ordinea unitatior in functie de trecere prin fatza tribunei oficiale, si incepea trecerea, cu muzica, o parte din ea, care era minimul necesar. Necazurile care pot apare la un asemenea bloc sunt doua, dupa mine si anume :pierderea alinierii si a cadentzei din cauza vreunuia care calca stramb, caz in care totul se duce de rapa, precum si alunecarea din mana a sabiei,, ce ar duce la stricarea aspectului de sincronism, dar si a alinierii. De calcat ne-am mai calcat, dar pana la urma, totu iesea la vopsea, cum se spune. Ce este iar greu de pastrat, este cea a cadentei si a pasului batzos, de catre ultimele randuri, unde sunt cei mici, cum se spune, cei doi la metru, fata de cadentza si pasul celor inaltzi, cei unu la doi metri. Pana s-a reusit sincronizarea, au fost destule necazuri, cand cei din fatza grabeau, iar noi, tecutzele,aproape fugeam dupa ei, ceeace numai pas de defilare si batzosenie nu mai era. Ultimele antrenamente s-au facut cu echipamentul de parada, dar si aici pana ne-am obisnuit cu el, o trecut ceva timp. Bocancii noi, erau unsi in permanenta sa fie moi, iar intendantzii, erau dupa noi cu sacul cu bocanci si echipament de schimb. La tribuna oficiala, erau persoane militare, care ne urmareau si strigau cum sa facem. In fine, s-a depus mare efort, ca in orice chestie de proportzii, care trebuie sa iasa bine. Chiar in ziua defilarii, unul FUDULACHE, l-a calcat pe cel din fatza si s-a stricat cadentza, dar ca prin minune, s-a reusit redresarea si totu a iesit bine. Dupa parada, am predat hainele noi, am luat hainele noastre, si chiar in aceeasi noapte ne-am imbarcat pentru Sibiu. De obositi ce eram, fiecare ne-am culcat pe unde am putut. Fiind inghesuiala, am luat foaia de cort si m-am intins pe culuar, tragand un somn bun pana la Sibiu. In acest timp, nu am simtzit nimc, nu am stiut cine si catzi m-au calcat sau injurat, dormind bustean. La Sibiu am reluat programul obisnuit, normal, cel de zi cu zi.
Bunicul.

[Ghita Potra]

ziua de ieri a avut si ceva umbre, care m-au intristat. Este vorba de huiduielile la adresa lui Basescu si Boc, la Bucuresti si Alba Iulia, unde cei ce au organizat asemenea acte, nu s-au gandit la imaginea mamei noastre, Romania, ci la interesul politic. Regretabil, foarte regretabil, Apoi, mai sunt inghesuielile la pomenile cu fasole si carnati, si ceva tuica fiarta, precum si mizeria lasata in urma lor. Am crezut ca dupa 22 ani, cu ocazia acestei zile,P uterea si Opozitia, vor actiona ca o singura forta, dar nici acum nu a fost sa fie. Parca suntem blestemati, sa facem jocul dusmanilor tarii, care a gasit in TOKES cel mai tare exponent, desi a fost ales de statul nostru sa ne reprezinte la BRUXELLES.Mai avem destui dusmani, nu numai el. este asa cum scria Nicolae Iorga, ca Romania are un singur prieten in jur, care este Marea Neagra. Si la diferite televiziuni de la noi, nu a fost unitate, care sa se vada in exterior, ci o balacareala regretabila. Mai este un aspect si anume, cel ce a transmis parada, in momentul trecerii elicopterelor si aviatiei, a insistat prea mult pe acest aspect, pierzand din imagine si atentie un grup sau doua importante de tehnica, cum ar fi lansartoare de rachete mobile sol-aer si artilerie autopropulsata, antiaeriana, dar parca si terestra, ciuntind din imaginea tehnicii participante. Totodata, a insistat prea mult pe tehnica de la Ministerul de Interne, in detrimentul celei de la Armata, creindu-se, dupa mine o imagine deformata. Ma intrb, de ce Gabriel Oprea, desi este general si ministru de resort, a venit civil ? Dupa mine trebuia sa vina militar, ca este singura ocazie cand este o parada militara intr-un an.
Bunicul.

[Ghita Potra]

A trecut si ziua nationala dar impresiile au ramas. Unele impresii tzi le-am scris, nu insist, dar ecourile sufletesti vor ramane pe veci, cat voi exista ca persoana fizica. O singura dorintza am si anume, sa dea Cel de Sus, sa mai fim, ca natiune ce am fost odata, si sa oprim dezintegrarea care este la noi. Azi am urmarit niste emisiuni deosebite, la care tzin foarte mult si anume - ODATA IN VIATA -si -VINE CLUJU PE LA NOI.>Nu m-am putut desprinde de televizor, aparand si ceva lacrimi pe la ochii mei. In timpul emisiunilor, m-am simtit in tara, uitand complet unde ma aflu. Realitatea a venit dupa emisiune. In alta ordine de idei, itzi scriu despre aproape terminarea reparatziei scurgerii apei de langa noi, despre care ti-am scris. Joi, au venit 6 oameni echipatzi de lucru si 4 masini cu materiale si utilaje. Au astupat complet groapa, au nivelat - ce mai - au facut totul frumos, dupa care si-au strans lucrurile si utilajele, lasand 2 capre pentru oprirea circulatiei, dupa care au plecat. Ieri, au venit iar, doi lucratori cu o masina, au verificat starea betonului, dupa care au strans cele doua capre, lasand una mai lunga, de atentionare, si au plecat. Se poate umbla normal, avand o reparatie de calitate. Parerea mea este ca a durat atata, pentru a se vedea cum se comporta reparatia si nu vor fi surprize. In alta ordine de idei, vecinul meu ma uimeste tot mai des si mult. Zilele acestea, cand era zloata, frig si mizerie, vecinul meu, letonul umbla in slapi, tricou, pantaloni scurti si cu capul descoperit, de parca ar fi vara, iar el ar fi flacau si nu trecut de 50 ani. Schimband putzin registrul, ti-am scris ca Vancouverul este un mare centru policultural, sa zic asa - un Turn Babilon, unde se gasesc toate semintiile pamantului. Spre exemplificare, ma voi referi la situatzia din jurul casei, unde locuiesc. Casa se afla la 3 case de colt si la 4 case de calalalt coltz de strada. Pornesc de la mine, in stanga si dreapta. In stanga :primul este japonez cu familia, urmeaza apoi o famile de origine alba, tot emigranti europeni, dupa cara la coltzul strazii, locuiesc TOM si JERRY, unul chinez pur sange, iar celalalt este alb, dar nu stiu de unde. In partea dreapta: prima, este familia de letoni, apoi urmeaza doua familii de indieni - despre care ti-am scris anul trecut ca au facut chirvai pana tarziu intr-un weekwnd, iar in colt. o familie de canadieni in varsta. Pe partea cealalta a strazii, situatia este asemanatoare si anume, in fatza o famile de canadieni in varsta, englezi falnici dar cam bolnavi, apoi o familie de rusi, si in coltz, o familie de chinezi. In partea cealalta, sunt doua case cumparate de niste indieni pentru demolare si constructia unui set de locuintze spre vanzare. Urmeaza o famile de italieni, iar in coltz, o famile de maghiari..In concluzie, pe aceasta portiune, se afla 8 natiuni, poate mai multe, daca am nominaliza exact toti albii. Cu mai mult de jumatate, ma salut, ne cunoastem de pe strada si de la lucru din fatza casei. In partea de oras care o cunosc mai bine, situatzia este asemanatoare. TOTZI ACESTIA,RESPECTA STATUL SI LEGILE CANADIENE, MODUL DE VIATZA, DESI SE MAI OBSERVA DIFERENTZE.
Salutari cu drag la totzi cei dragi -Bunicul.

[Ghita Potra]

Referitor la multiculturalismul de aici, mai bine zis la amalgamul de natiuni sosite aici, si la ponderea unora, iti relatez in continuare cateva exemple.Mai inainte, iti descriu cu totul pe scurt trama stradala din doua orase componente a Marelui Vancouver, cum ii spune aici. Este vorba de orasele NEW WESTMINSTERsi BURNABY, primul cat BISTRITZA iar al doilea cat ORADEA.Strazile sunt drepte si perpendiculare, fiind aceeasi strada in ambele orase, ca lungime, dar cu multe denumiri schimbate. Daca ne orientam de la noi in spre fata, cum ar fi de la noi spre PIATA Avram Iancu, avem strazile perpendiculare pe noi, cum sunt Paris, Constanta si Regele Ferdinand. Corespunzator cu acestea, aici, sunt numerotate de la 1 la 20 si sunt denumite STREET. Strazile, care la noi, merg de la stanga spre dreapta, cum sunt Calea Bucuresti. Ploiesti. Arges. Dorobanti si etc, se numesc AVENUEsi sunt numerotate de la 1 la 20. De la un oras la altul, unele isi schimba numele, cum ar fi 8th street devine Canada WAY,12th street devine KINGS WAY, etc., dar nu intram in spitzerii edilitare. Important este ca pe o directie sunt STREETiar pe cealalta sunt AVENUE.Aici, aproape toate unitatile de alimentatie si magazinele sunt pe directia - DELA NOI INAINTE, adica pe STREET-URI., iar pe cele AVENUE, sunt in general zone rezidentiale. Si acum trec la fondul hestiunii. Pe 6th street,se afla cea mai mare parte a magazinelor, pravaliilor si a buticurilor, din cele doua orase, in aceasta zona. Daca ne referim la magAZINELE DE LEGUME - FRUCTE, CARE SUNT SI BACANII SI UNELE PRODUSE ALIMENTARE DE BAZA, CA LAPTE, PAINE, OUA., in portiunea dintre10 si 16 avenue, se gasesc 6 asemenea magazine, toate detinute de asiatici, chinezi, indieni, filipinezi.Sunt cateva restaurante detinute tot de asiatici, la fel si niste buticuri, florariisi frizerii. In aceasta zona preponderenti, dupa aspectul strazii, sunt chinezii, indienii si filipinezii. -albii, parca sunt in minoritate. Unde albii sunt majoritari aici, la MINISTERUL TRANSPORTURILOR SI INFRASTRUCTURII provinciei, care are sediul in Vancouver, un ateieler auto si un BIrou Parlamentar.Poate mai sunt, dar sa fiu scuzat daca ma opresc aici. Ieri a trebuit sa ma duc cu autobuzul nr 12, de acasa la o statie de SKYTRAIN, numit asa aici, metroul, si pana la statia EDMONDS. In autobuz era cam imbulzeala, dar fara jene reciproce, insa am constata ca aprox 85 la suta erau asiatici, hispanici si negri. In metrou, situatia este la fel. Specific ca merg cu autobuzul si metroul, paturile mai sarace, sau care au o singura masina. La scoala unde invata nepotul, cam o treime sunt filipinezi, ponderea nealbilor fiind de peste doua treimi, pana la trei sferturi. Acelasi lucru este si la biserica de la scoala. Ti-am scris astea pentru a vedea mutatiile etnice mari si care vor fi, dar repet - faptul esential - TOTI RESPECTA LEGILE CANADIENE, modul de viata si traditiile, asa cum fiecare natie este respectata. La noi, este invers, si efectele le vom simti in timp.Dar si aici mai sunt uscaturi, ca oriunde, dar mai putine ca la noi si, parca mai putin violente, sau asa le vad eu.
Sanatate la toti, cu drag- Bunicul.

[Ghita Potra]

Reluam discutia despre multiculturalism. Inainte de aceasta, este vorba de oras cosmopolit, unde se gasesc toate semintziile pamantului, iar cum toate semintziile au drepturi si obligatzii egale cu cele ale canadienilor si - lucru important, sunt recunoscute si respectate de toti, si, cum obiceiurile nationale sunt respectate de stat, de acum putem vorbi de multiculturalism. Si acum sa mai revin cu cateva exemple privind ponderea populatiei care a imigrat si participarea ei la viata orasului. Ti-am scris de strada unde se afla magazinele detinute de asiatici, care este strada 6. Ce ti-am scris eu este in orasul Burnaby., dar aceasta strada se continua pe cea mai mare parte a orasului New Westminster. Aici, de la inceputul ei, si pana pe o distanta de 2-3 km, sunt siruri de restaurante, magazine si buticuri detinute,sau care lucreaza numai imigranti din Asia, in special chinezi, indieni, japonezi, filipinezi, tailandezi, turci. In aceasta portiune mai sunt diferite unitati de prestari servicii cum sunt frizeriile,unde am vazut, in care am fost, tot asemenea semintzii. Mai sunt si unitati de acest gen,detinute de europeni, dar putine, cum este restaurantul german Casa Bavareza si un restaurant italian.. Nu m-am referit la institutiile publice, unde situatia este oarecum alta. Extinzand ideea la transportul in comun, situatia este asemanatoare. Aici sunt mai multe categorii de transport urban, si anume transportul in interiorul fiecarui oras, transportul interurban si transportul la distante mai mari. Transportul in interiorul orasului - lucru important -sunt conduse - dupa cate am observat ,de soferi emigranti in Canada,proveniti din tarile Asiei, in speta indieni cu turbane si barbi, pakistanezi, filipinezi etc, dar si hispanici, in speta mexicani, apoi din America Centrala si Caraibe, dar si negri, de pe unde or fi ei. Transportul interurban este cam jumatate - jumatate. La transportul de long distance, situatia se cam schimba in favoarea populatiei de origine europeana sau a bastinasilor. Serviciul de taximetrie, este - dupa cate am vazut - numai de populatie emigranta in Canada, iesind in evidenta prin ineditul situatiei, hindusii si musulmanii cu turbane si barbi mari, apoi negri cu imbracamintea colorata dar am vazut si hispanici, Aici nu am vazut albi. In zona in care locuiesc si in zonele apropiate in jur de 3 km raza, aproape toate casele noi sunt ale asiaticilor, in speta indieni, chinezi si filipinezi, care au case extra, unele adevarate palate, aceasta spre deosebire de noi, care avem case mai mici si vechi. Avand in vedere ponderea populatiei asiatice, aici orase intregi sunt populate compact de asemenea semintii. In acest fel este orasul DELTA, preponderent indian, dar si in zona unde locuiesc, sunt cam majoritari. ; apoi este orasul RICHMOND, locuit in proportie de aprox, 85 la suta de chinezi., dar ei sunt imprastiati in tot orasul Vancouver. Tot chinezii au in zona zgarie norilor, orasul lor, numit CHINA TOWN.Fiecare semintie sau religie, are propriile lacase de cult, unele multe, raspandite cat este Vancouverul. Noi avem aici, trei biserici ortodoxe, micutze si de arhitectura nespecifica ortodoxiei, ci biserici cumparate de la alte confesiuni, sau transformate din case de locuit. Sunt unitati comerciale unde da impresia ca ne-am afla intr-un oras asiatic, ca hong-Kong sau Singapore, asa de mare este proportia populatiei asiatice, dar nu sunt probleme de convietuire, ci fiecare isi vede de treaba lui.Este cazul centrului comercial numit METRO TOWN.. Aici si oriunde in oras, nu are importanta cum este imbracat semenul sau de alaturi sau pe langa care trece. Pe strada, o privire mai insistenta, atrage dupa sine salutul reciproc si zambetul profesional, care dispare imediat ce dispare contactul. Aproape toate etniile,au publicatzii proprii, cu circulatie restransa in interiorul etniei. Astfel de ziare am vazut la chinezi, indieni, sarbi, rusi.Si noi, comunitatea romaneasca, avem revista proprie, care apare, dupa cate am vazut, lunar.Unele publicatii romanesti vin din STATELE UNITE, inclusiv cele religioase, unde se afla sediul arhiepiscopiei ortodoxe, cu sediul la Chicago. Multe din etnii au sedii comunitare, unde se desfasoara activitati diverse, inclusiv formatiuni folclorice si coruri.La noi, manifestarile se fac mai mult la bisericile ortodoxe, etnia noastra neavand sala comunitara. Manifestarile mai mari, ca cele de ziua nationala sau festivaluri se fac la sediile unor alte etnii, cum este la cele scandinave, sarbe sau croate. Am avut si noi sala comunitara, dar s-a renuntat la ea pe motiv de chirie prea mare. Mai exista o strada comerciala,numita EDMONDS,in orasul BURNABY, unde magazinele sunt tot dintr-unul in altul, detinute de aceleasi etnii, dar mai sunt 2 magazine, un restaurant si o placintarie, toate sarbesti. Noi, avem, dar in tot orasul, doua magazine, un restaurant si o cofetarie,unde gasim si produse romanesti. Ca aspect general, in tot orasul se gasesc in diferite proportii, toate etniile pamantului, si nu gresesc daca afirm aceasta, care traiesc in buna intelegere, nu se amesteca in treburile altora si se respecta. Tot mai mult am vazut casatorii mixte, Tot mai mult vad albi cu asiatice sau hispanive, femei albe cu negrii, fapt ce nu mai mira pe nimeni. Totul este sa se respecte statul canadian si etniile intre ele, ca atunci totul este OK.
Sanatate si salutari cordiale la toti, in special dinastia Potra. -Bunicul.

[Ghita Potra]

Salut Ghita!
Voi scrie cateva intamplari din viata de flacau. Prima:Actziune se petrece in toamna anului 1960,in Cluj >In acea perioada locuiam cu chirie pe str. Eroilor, pe atunci dr Petru Groza, nr. 43 la o gazda de exceptie, cam de 61 la 62 ani, unguroaica ; gazda cum nu prea se gasesc des. Alaturi de mine, mai statea un coleg de la Floresti, prieten foarte bun, Dragomir Mihai, din Covasna, stiind ungureste foarte bine, conditzii, in care vorbea foarte mult cu Matrasz Neni, cum ii spuneam noi, dar si cei din curte. Intr-o dupa masa, dupa ce am venit de la unitate, stateam linistit si citeam, iar Misu, cum ii spuneam colegului, vorbea de zor pe ungureste cu gazda. Fiind obisnuit, nu am acordat atentie ce vorbeau, ca nu stiam limba maghiara, dar nici la tonalitate. In acest timp, gazda avea pe soba o oala cu apa care deja era fierbinte, fapt iar obisnuit, caruia nu-i acordam atentie. Gazda fiind o fire vesela si deschisa, vorbea cu noi tot felul de lucruri, chiar glume mai deocheate, fiind mare amatoare de asemenea gem de glume. In atmosfera de liniste, brusc aud pe Matrasz neni ca tzipa la Misu, colegul meu,si se indreapta spre soba sa ia oala cu apa fierbinte si sa arunce dupa Misu. Eu fiind aproape de el, unul laga altul chiar, riscam sa ma opareasca si pe mine.Asa cum eram, numai in maieu si pantaloni, sar spre usa sa ies, dar si Misu face la fel, incat in usa ne intalnim amandoi si amandoi abordam iesirea simultan, in conditiile in care apa clocotita era aruncata de gazda dupa Misu. Dar, cum usha era stramtata de rafturi de jur imprejur, mai putzin jos si amandoi am iesit odata, am agatzat la iesire rafturile, unde avea tot felul de borcane si borcanele, cu dulcetzuri si muraturi. Cum am iesit, am auzit un zmomot puternic de borcane cazute si sparte, precum si raftul facut praf. Atat am apucat sa aud cum gazda a tipat spunand pe ungureste "IEZUSH MARIA ", adica Isuse Marie, cu o voce speriata foarte si deznadajduita, distrugandu-i -se toata munca pentru iarna,. Afara fiind toamna si seara, dar si cam urat, era deatul de frig. Pe amandoi ne-a apucat frigul dar mai mult frica, de ce va urma. De frica, ne-am refugiat in beciul blocului, care nu era incuiat, stand acolo multa vreme, desi era intuneric si acolo ca si afara. Era un aer de mucegai dar mai cald ca afara. Aici, ne-am inghesuit unul in altul, si vorbeam despre ce vom face, ca sigur ne da afara, dar nu a fost sa fie asa. Vazand ca nu mai mergem, gazda a inceput sa ne caute prin bloc si unghere. Ajuns la beci, ne-a strigat, a raspuns Misu pe ungureste, dar nu am vrut sa mergem in casa, tot de frica. Dupa multe insistentze am mers in casa. Nu s-a intamplat nimic, doar ca ne-a pus serios la plata. Ne-a pus in carca si ce nu avea. Amandoi am platit pe laga chiria lunara, inca una, tot lunara, pe timp de 8 luni.Mai mult jumatate din salariu, mergea pe chirie si plata daunelor. Gazda nu a mai avut asemenea pregatiri de iarna cum a avut, ci mai puztin, dar noi, baietzi subtziri, mai aduceam cam de 2-3 ori pe saptamana cate un borcanel cu asemenea produse, multzumind pe deplin pe gazda. Cu acestea, incidentul s-a incheiat, dar si acum aud zgomotul de borcane sparte, vocea gazdei si mizeria de cioburi cu contzinutul pe jos, si, in final, spectatorii din bloc, care au asistat la acest spectacol gratuit.
Despre alte intamplari, in curand.
-Cu multa dragoste la totzi-Bunicul.

[Ghita Potra]

Salut Ghitza!
Incep cu o tema care poate nu te prea intereseaza sau nu-ti place, dar cum eu tin mult la asemenea teme si, ca urmare iti scriu cel putzin una din ele. Este vorba de descoperirile geografice, despre oameni care au ramas in istoria umanitatzii, ca oameni extraordinari, cu realizari tot extraordinare. Ma refer doar la epoca moderna si contemporana. Printre cei care prin faptele si numele lor vor ramane vesnic in istorie, este si norvegianul ROALD AMUNDSEN, care dupa ce a ajuns aproape de Polul Nord, a fost nevoit sa abandoneze, gloria cuceririi Polului Nord, a revenit americanuluin PEARY, care in 1906 a atins polul. In aceste conditzii, si-a indreptat atentzia spre Polul Sud, necalcat inca de nici o fiintza umana. Si-a pregatit foarte bine expeditzia, indreptandu-se spre Antarctica, zona cea mai putzin cunoscuta de pe glob, cea mai izolata, cea mai rece si cea mai salbatica regiune a globului. Aproape in acelasi timp cu el, a pornit si englezul SCOTT, cu acelasi scop. In timp ce Scott, a luat ca animale de povara, calutzi mici nordici, Amundsen a luat caini, asa cum se folosesc azi in Nordul inghetzat si, in timp ce Scott a pierdut caii prin inghetz, si, a pierdut alimentele, =A0medicamentele si echipamentul de rezerva, murind in pustiul inghetzat, pierzandu-i-se urma ; Amundsen cu cainii lui, cu majoritatea materialelor, in data de 14 decembrie 1911, a atins Polul Sud, aveniment epocal, marcat cu mare fast in Norvegia si nu numai. In aceste conditzii, umanitatea a vrut sa sarbatoreasca 100 ani de la acest eveniment. S-a organizat o echipa internationala, cu multi temerari norvegieni, apoi englezi, australieni, neozeelandezi si o echipa din doi romani, care impreuna vor urma traseul parcurs de marele Amundsen, si sa ajunga la Pol. Nu insist asupra calatoriei din tarile lor pana in Antarctica, dar voi detalia putin calatoria celor 2 romani,
banatzeni de origine. Au plecat din Bucuresti cu avionul, pana la Buenos Aires, capitala Argentinei, de unde cu avionul, dupa o calatorie de 4 ore, au ajuns la Punta Arenas, cel mai sudic oras sud american aflat la Stramtoarea Magellan.De aici si pana pe cotinentul antarctic, au zburat cu un avion mai mic, al unei companii argentiniene. Intr-un loc stabilit, s-a reunit toata echipa internatzionala, deoarece australienii si neo- zeelandezii, au venit cu mijloacele lor pana in Antarctica. De aici si pana la Pol, urma sa mearga pe schiuri, fara caini de tractiune, bagajele, urmand sa fie purtate in spate si sanii trase de fiecare. Calatoria a inceput in a doua parte a lunii noiembrie, iar pe 14 decembrie, dupa greutati mari, imbolnavirea unor membrii, care a trebuit dusi cu sania, trasa pe rand si inceperea lipsei de alimente, au atins Polul Sud.. Cei doi romani banatzeni, se numesc ROMEO DUNCA - om de afaceri si impatimit al calatoriilor in conditzii grele, si COCO GALESCU, calator si explorator . Amandoi au mai lucrat in conditzii grele in indepartatul nord, fiind antrenatzi pentru asemenea aventura, ca nu-i pot spune altcumva. De notat este faptul ca ultimii 10 kilometri, au fost parcursi, tot pe schiuri, de primul ministru al Norvegiei, care a sosit pana aici, cu un elicopter, de pe o nava de la tzarm. Stirea a fost publicata in ziarul Adevarul de astazi, unde este si o poza a locului de campare la Pol. Exact la Pol,era arborat steagul tzarii noastre si langa el, cei doi temerari romani, in haine groase si tot echipamentul contra frigului. Erau aratate corturile delegatziilor, iar pe cortul nostru era arborat tricolorul. Este un moment cu totul solemn. Pacat ca tzara noastra nu face cunoscut aceste mari fapte, asa cum a facut in cazul lui Racovitza. Antarctica a mai fost strabatuta de cel putzin un explorator roman, asa cum si alte puncte extreme din lume, au fost atinse si de romani.Dar, ca un facut, raman - necunoscutzi.
Aceasta am vrut sa scriu, ceea ce am si facut.
-Sanatate si voie buna la totzi -Bunicul.

[Ghita Potra]

Sa continuam conversatiile noastre, pe cale de email.
Voi aborda o tema inedita, dar actuala. In ziarul Faclia de ieri a aparut un articollegat de crimele comunismului. In ziar se scrie ca pe Valea Ariesului se cauta mormintele a patru victime ale Securitatzii, impuscate in aceste locuri, in jurul localitatii Arieseni.S-au gasit bordeiele in care au locuit acestia in timpul ce stateau ascunsi in muntzi Se cauta obiectele lor din acest timp si mormintele care se presupune ca s-ar afla prin apropiere. Acesteaa au fost relatate de catre Marius Oprea, presedintele Comisiei pentru Studierea Crimelor Comunismului. Legat de acest eveniment, va relatez un caz real, dar inedit. In timpul cat activam la unitatea militara de la Floresti, faceam des drumuri la Huedin si de aici, in comuna Sancrai,unde la marginea lui aveam un depozit de materiale explozive, care acum este dezafectat, si de care raspundeam. Prin anii 1992 sau 1993, s-a produs un eveniment, care mi-a dat fiori. Intamplarea mi-a fost povestita de seful formatiunii militare de aici, putonier adjutant PESTEAN PETRU, un militar de parca era nascut anume sa fie militar. Prin talie, tinuta, vorba si gandire, prin modul cum conducea obiectivul sau, eu vedeam in el, un model de militar, demn de a face parte dintr-o unitate de garda. In acest an,1992 sau 1993, toamna,in timp ce eram eram in concediu, la depozit a venit un grup de oameni, care a prezentat sefului de depozit, o autorizatie de a cauta niste morminte a doua persoane impuscate in 1950, in acest loc. S_a alaturat si el grupei de cercetare. In final, langa depozit, in apropierea gardului, s-a observat o ridicatura de dimensiunile unui mormant. Aici au fost inmormantati cele doua persoane, ucise in apropiere. Cu ceva ani in urma, in depozit, intra o linie ferata, ca deviatie a liniei ferate ce trecea pe la marginea comunei, pentru facilitarea incarcarii si transportarii materialelor din depozit. Intrarea in depozit se facea printr-un culuar facut de constructor, care era cu vre-o 5 metri sub nivelul solului, si mascat de copaci, care formau o perdea deasupra liniei ferate. In timpul impuscarii celor doi, linia ferata era demontata, depozitul avand o destinatie de depozit de materiale, cherestea si cereale, subordonat primariei Sancrai. Aici, in acest culuar, ferit de vederi, au fost impuscati, dupa care dusi sus, pe cararea ce urca pe buza defileului si inmormantati in acest loc. Comisia venita, a pus o cruce la capul acestora, si au imprejmuit mormintele. Dupa cate retin, ei ar fi de undeva din partile orasului Galati sau Braila, si erau rude ale celor ucisi, sotii, frati si surori, cu cineva de la Comisia de Cercetare a Crimelor Comunismului. Tot din presa, am aflat ca s-au gasit locurile unde au fost, aruncati sau inmormantati membri luptatorilor anticomunisti, din grupul condus de Susman, din comuna Rachitele, aproape de Huedin, care au luptat din munti cativa ani. Se prevede construirea unui monument, in amintirea celui mai mare grup anticomunist din Muntii Apuseni, dupa cate retin, in locul unde a fost casa lui Susman din Rachitele. Cam atatea am avut in legatura cu acest caz. Daca am comis ceva inexactitati, sa fiu corectat sau completat, in memoria acelora care au fost asasinati in aceasta perioada. Cu drag, tuturor -Bunicul. ADDENDA. In Cluj, la capatul strazii Baritiu, unde este o piatzeta, unde s-a construit un impunator monument, in amintirea celor cazuti in lupta anticomunista, asasinati, morti in lagare si la munca fortzata. Merita vizitat, iar locurile de tortura scrise pe monument, dau fiori.

[Ghita Potra]

Continuam discutia noastra.
Sunt cunoscute crimele facute de ocupantzii unguri, in timpul cat Nordul Transivaniei, a fost rupt din teritoriul Romaniei si dat Ungariei, prin odiosul Diktat de la Viena.In aceasta ideie, si la Huedin, s-au comis atrocitati dintre cele mai oribile. Amintesc doar cazul protopopului Munteanu din Huedin, care a fost ucis bestial, bagandu-i-se in gura un lemn ascutit si scos prin ceafa, murind in chinuri groaznice. Ele sunt multe, dar ma limitez la acest caz. Cand treceti prin dreptul bustului lui Munteanu, din fata bisericii, descoperiti si sa nu uitati. Toate aceste faradelegi, au creat resentimente care nu s-au sters. Avand in vedere, firea noastra concilianta, noi am vrut sa traim in intelegere cu ei, dar ei n-au vrut, oprimand populatia romana de aici, creand resentimente care dainue, mentinand o stare de veghe. Legat de aceste idei, va relatez un caz uluitor, care putea avea urmari tragice. Dupa cum am scris anterior, faceam drumuri dese la Huedin si mai departe in comuna Sancrai, in interes de serviciu. Intr-una din aceste deplasari, cam prin 1990 -1991, stateam in statie, la soseaua ce duce la Huedin, din munti, astepand autobuzul, pentru a merge la Cluj. Stand asa in statie, am observat ca o tzaranca cam la 65 - 70 ani, ma studia si observa cu mare insistentza. Dupa un timp se apropie de mine, cerandu-si scuze, rugandu-ma sa o ascult cateva minute. Intrigat, am acceptat si am asteptat sa-mi spuna ce avea de spus. Incepe sa vorbeasca si-mi spune direct :"Shtitzi domnule ofitzer ca in vremea cat am fost datzi ungurilor, noi, cei cativa romani din Sancrai, am trecut pe langa un pericol de moarte ? Am raspuns ca nu stiu si o rog sa se explice, ceeace si face, relatand in continuare. Spune ca dupa cedarea Nordului Ardealului, romanii din Sancrai, erau privitzi cu mare ostilitate, cautand orice prilej pentru a se lua de noi. Dupa cum s-a aflat ulterior, un grup extremist maghiar, s-a adunat la casa unui ungur mai de vaza si extremist, pentru a pune la cale asasinarea romanilor din Sancrai. Aflati sub influentza alcoolului, au aprobat cu totzii, mai putzin unul, care nu bause decat putin, fiind lucid. Acesta nu a fost de acord, spunand ca daca procedam asa, coboara peste noi mocanii din muntzi si ne termina. Mai bine sa-i lasam pe romani in pace, si sa-i tratam ca si pana acum, dar fara omoruri. Desi erau betzi, totusi, si-au dat seama de urmari si au renuntzat., comitzand in continuare faradelegi, dar fara asasinate, ramanand la capitolul batai si privare de drepturi. A spus ca dace procedau cum si-au pus in cap, ne omorau pe totzi, dar asa am scapat. Daca nu renuntzau, era posibil sa fi avut o situatzie similara cu cele de la Ip si Traznea. Acestea nu trebuie uitate niciodata. Vorbind de resentimente, chiar dupa un asemenea timp scurs, va relatez alt caz, la care am asistat, fiind strict autentic. Intr-una din zilele verii anului 1988,ma aflam in autobuzul ce mergea de la Huedin la POIANA HORII si BELIS,in Muntii Apuseni., mergand la depozitul de care raspundeam. Autobuzul era plin si, pasagerii discutau cu voce tare, unii fiind betzi. Se vorbea foarte mult ungureste, unii incepand sa cante pe ungureste, sa injure, deranjand. Calatorii romani, stateau cumintzi, ascultand ce se vorbea in autobuz, suportand deranjul in maghiara. In momentul cand dezmatzul era in toi si se auzea numai ungureste, chiar din spatele masinii, un tanar bine structurat striga cu voce tare :Tacetzi imediat si sa nu mai auzim o vorba in ungureste ca va distrugem sau cam asa ceva,. In spate, era un grup de tineri barbatzi care mergeau in muntzi,fiind mocani de prin partile localitatzi Poiana Horii si Belis. Ca urmare, s-a asternut o liniste deplina, auzindu-se doar mersul motorului si respiratziile sacadate ale pasagerilor. Tinerii, cam 6 la numar, s-au instalat pe culuarul dintre scaune, observand atent ce se intampla. Asa s-a mers pana la statzia de la Sancrai,. Nu mai stiu ce s-a intamplat in continuare. Am scris acestea, ca sa vedeti ca in aceste zone, resentimentele nu au disparut,nu s-au uitat atrocitatzile comise de unguri, ramanand intr-o stare de veghe, fiind foarte sensibili la aceasta tema. Ce ne aduce viitorul, vom vedea, dar sa nu uitam, mai ales acum, cand statul roman unitar este in mare primejdie. Nu sunt nationalist, dar eu nu pot uita niciodata,fiind sub ocupatie ungureasca inca de mic.
Salutari cu drag la toti - Bunicul.

[Ghita Potra]

Salut Ghita!
Se apropie cu pasi mari sarbatorile. Ca sa nu intarzii si, avand un pic de timp iti scriu o misiva email. Si aici, ca si in Romania, se fac pregatiri de sarbatori, atat in casa cat si la biserica, iar pe plan local, de catre autoritati si populatie. In casa, am inceput pregatirile preliminare, asigurand o parte din produse, urmand cea mai grea treaba - pregatitul produselor, iar pentru mine, un smotru de zile mari, la spalat vase de tot felul, curatenie si spalat rufe. Este o treaba a naibii de grea, fiind singurul la o asemenea hamaleala. Referitor la ornarea orasului, se disting doua aspecte : pe de o parte populatia, care si-au ornat casele cu tot felul de becuri si figuri luminoase ; unele parand adevarate sorcove, luminate ca ziua, iar pe de alta parte, autoritatile locale de resort, care si-au ornat discret orasul,.Asa este cazul, in orasul unde locuiesc, unde in centru, la marginea unei mari baze sportive si parc, pe un brad, s-au montat benzi luminoase verticale, multicolore, bradul parand singular in peisajul neiluminat din jur. S-a ornat o singura strada, restul ramanand la initiativa locatarilor de pe strazile respective. Desi Canada, asa cum se spune, a iesit din recesiune, si-a luat masurile de siguranta, si cheltuieste putin in aceasta directie a sarbatorilor. Cea mai importanta probleme este manifestarile ce au loc la biserica noastra ortodoxa - SFANTA TREIME - condusa de parintele paroh Nicolae Lapuste de loc din Carei, si de catre Consiliul Parohial, condus de un tanar inimos, energic si destul de discret, care a facut multe pentru biserica. Astazi, in timpul slujbei, s-au miruit peste 100 cetateni romani care s-au spovedit ieri si azi de dimineata. Dupa ce s-a facut si un parastas, s-au sfintit icoanele pictate de catre copiii ce participa la Scoala duminicala, scoala condusa de doamna Alice Vasile. Inainte de predica, Corul bisericii, compus din 20 persoane, condus de doamna Irene Oancea,a prezentat un concert de colinde, cam 10 la numar, printre ele fiind cele mai cunoscute ca "O ce veste minunata,; Sus,sus, ;Am plecat la vanatore ; Domn, domn sa-naltam ; In CANAA GALILEI "si etc. A fost un moment inaltator, tonic sufletesc, pe care l-am simtit acum vre-o 3 ani la Catedrala din Cluj. In cursul saptamanii, vor mai fi manifestari religioase, iar sambata dimineata se continua cu spoveditul si cuminecatul. In ziua de Craciun, precum si a doua zi si a treia zi vor fi slujbe da la ora 10.Ziua intai si doi de Craciun sunt nelucratoare, la fel si intai ianuarie. Tot in saptamana aceasta, dupa mesele zilei, Corul bisericii, preotul si consiliul parohial, vor merge la colindat la crestinii romani de pe cuprinsul orasului, dar numai cine ii cheama si au adrese. Saptamana ce a trecut, s-a mers cu daruri la un azil de copii bolnavi terminal de cancer si la ARMATA SALVARII, pentru a ajuta pe nevoiasi. Tot in aceasta saptamana, se merge cu ajutoare la un azil de batrani, care nu au pe nimeni, si sunt abandonati. Pe internet, pe siteul bisericii, se publica activitatile, slujba si predica. Dupa cum am mai scris, in fiecare duminica, biserica este plina, uneori chiar arhiplina.Deocamdata vremea este asa si asa, cu ploaie si ceva vant, fara zapada - ca aici nu prea vine dacat rar si putina, si temperaturi pozitive, dar umede, foarte bune pentru reuma. Cu bucurie si speranta, asteptam sarbatorile.
Ca o completare, saptamana viitoare se vor aduce calendare, dar sunt cam de 4 ori mai scumpe ca la Mitropolia Cluj. O sa mai vorbim, dar in limita timpului, printre alte treburi, la care se adauga,instalarea Pomului de Craciun, unde bunicul participa efectiv si neconditionat. Mai sunt urarile, dar ele vor urma.
Mai continuam putin ca mai am cate ceva. Tot in cinstea sarbatorilor., au avut loc spectacole si concerte. Ca spectacol, amintesc cel de la scoala unde invata nepotul meu, spectacol sustinut de elevii scolii, numit " HAPPY CRISTMAS ". Aici fiecare clasa, sub conducerea dirigintelui, si-a etalat productia artistica, inspirata numai si numai din NASTEREA DOMNULUI >A fost foarte frumos, sonor si multicolor. Deja copiii sunt in vacanta, de vineri ultima ora si pana pe data de 3 ianuarie. Acum scoala este pustie. Tot in cinstea sarbatorilor, la o Biserica reformata, a avut loc un recital de pian. la care a cantat si nepotul meu. In peisajul interior auster si rece al bisericii, concertul mi s-a parut ireal, parca ar fi fost scene din Harry Potter. Tot ca o completare la pregatirile de sarbatori, amintesc ca toate unitatile economice de orice tip, mari sau mici, de la birt si frizerie, la restaurant si mari untati de infrumusetare, au ornat cat se poate de frumos si lumimos cu tot ce trebuie, nelipsind bradul. Ce va mai fi, voi vedea si voi scrie. Am o rugaminte care prin dumneata o adresez domnului Potra. Incepand cu data de 20decembrie, va apare cartea lui Stefan Andre, fost ministru de externe in timpul lui Ceausescu, intitulata "I SE SPUNEA MACHIAVELLI ",care se va pune in vanzare alaturi cu ziarul Adevarul, si, care dezbate mari enigme ale epocii Ceausescu. Daeci cartea se va cumpara de la chioscurile de ziare odata cu ziarul Adevarul, si nu in librarii. Il rog pe domnul Potra, cand are timp sa treaca pe la chioscurile din Piata Mihai Viteazu si sa o cumpere. Daca nu poate, nu-i nici un bai. In legatura cu materialele primite si redirectionate catre tine, eu triez unele din ele, mai ale cele cu tenta politica actuala si pamflete, si le trimit dumitale. Pe cele care nu le trimit le distrug. In noul an, sunt de achitat taxe, cotizatii, de facut asigurarea si ce mai este. Il rog din suflet pe domnul Potra sa nu ma uite. Amintesc faptul ca eu nu sunt aici de placere ci din necesitate, finnd in postura ursului ce joaca de nevoie, sau a zicalei "Vrei -nu vrei, bea Ioane aghiazma ".
Cu mult drag
--Bunicul.

[Ghita Potra]

Aici continua pregatirile de sarbatori.
In ce ma priveste bag un smotru cat incape. Mai diluez durerile articulare si febra musculara cu cate ceva tarie, luata cam pe furis, ca la vedere nu se poate - este prohibitzie. Timpul este potrivit, nu este rece, temperaturi diurne de la minus un grad la plus 6 grade.Zapada lipseste cu desavarsire, dar nu mi-e dor de ea. Oricum as invarti-o si oricat m-as amagi, parca tot mai bun este Craciunul in tara, idem Anul nou. Daca te mai intalnesti prin bloc cu locatari, transmite-le urarile noastre de bine, sanatate, Sarbatori fericite si La multi ani. --Despre materialele primite si redirectionate spre dumneata, eu le trimit cum le primesc, nu le cosmetizez, nu adag si nu tai din ele, chiar daca nu sunt de acord cu unele din ele.
Cu toata dragostea -Bunicul.

[Ghita Potra]

Avand un pic de timp, sa mai vorbim putin. Iti scriu cateva stiri din ziarul Faclia.
Prima: In aceasta luna, doua doamne din Cluj, au implinit varsta de 100 ani. Este vorba de BOER ELENA si MEZEI ANA.Ele au fost felicitate de primarul interimar al Clujului, RADU MOISIN, care le-a inmanat cate o diploma, buchete de flori, cosuri cu fructe si un premiu de 2000lei. La multi ani acestor doua bunici si sa ajungem si noi acolo.
A doua: Aeroportul Cluj, a marcat zilele acestea, un milion pasageri, fiind unul din aeroporturile regionale importante, cu puternice transformari in viitor. Cam peste 10-15 ani, se va ajunge la peste 7 milioane pasageri. Este o crestere spectaculoasa, avand in vedere ca acum cativa zeci de ani in urma, pasagerii erau de ordinul doar a zecilor de mii.
A treia:Ceasul de pe Hala AGROALIMENTARA din Piata Mihai Viteazul, a fost oprit la ora 12 si 7 minute, cand a fugit Ceausescu. Cheia de tragere a ceasului a fost luata de persoana care a oprit ceasul atunci, care a fost prezentat si la TV, dar nu i-am retinut numele, dar este o persoana inca tanara, cu ceva peste 40 ani.
A patra:Cu ocazia CRACIUNULUI, mai marii bisericii ortodoxe si greco-catolice din Cluj - IPS Andrei Andreicutz si IPS Florentin Crihalmeanu, indeamna pe Clujeni la iubire de semeni, slujirea aproapelui si pace.
A cincia: In acest an Clujul a fost vizitat de 50.000 turisti, in crestere fata de perioadele anterioare.
A sasea: Dupa cum ti-am mai scris, s-a incheiat prima expeditie romaneasca la Polul Sud, in cadrul unei expeditii internationale. Ei sunt ROMEO DUNCA si COCO GALESCU, banatani. Poatul TV Timisoara, a prezentat pe cei doi, si imagini de la pol si interviu cu acestia. Astea DA eroi. Bravo lor.
A saptea: Cea mai bogata pisica din lume, este o pisica din Italia, care are o avere de 13 miliarde euro. EI au fost lasati pisicii, de o batrana, care neavand pe nimeni, a adoptat pisica, In treacat fie spus, ce nu as da sa fiu in locul ei.
Mai sunt si altele dar ma opresc aici.
Multe salutari cu dragoste -- Bunicul

[IonPop]

Hmm, stie cineva daca in Italia sunt permise casatoriile intre oameni si pisici? Ar fi interesant...