Corespondenţă din Canada

[Ghita Potra]

De data aceasta voi creiona portretul unui om, pe care dintr-un punct de vedere il consider deosebit.Este vorba despre portretul uni vecin, care pe masura ce trece vremea ma impresioneaza si ma face sa-l studiez mai mult., avand preocupari inafara serviciului, diverse, fiind un om fara stare. Este emigrant din Letoniasi vorbeste mai mlte limbi ca rusa, engleza, letona, germana, poloneza, dar se descurca si in franceza, spaniola, japoneza si putin in romana. De cate ori ne intalnim, ne salutam in mai multe limbi, printre care nu lipseste limba romana. Este un om jovial, comunicativ, saritor la ajutor, fiind priceput, dupa cum am observat, in multe meserii, fiind dotat, in acest sens in mod corespunzator. Este priceput in lacatuserie, tamplarie, electrician, costructii, mecanic auto.Pana aici, nimic deosebit, fiind in topul, dupa mine, al oamenilor policalificati. M-am ajutat cu dumnealui si ma voi ajuta, dar m-a ajutat acolo unde dotarea cu scule si materiale la mine este ca a unui muritor de rand, iar experienta si indemanarea este a unui amator. Nu pespre asta voi scrie ci cu totul altceva. Este cam la 55ani, de inaltime mijlocie - mica, asa cum sunt eu, dar vanjos, de proportii perfecte,, fara nici un pic de grasime, ci numai muschi si tendoane. Am ramas mirat cand, desi afara frig, el este la lucru afara in bustul gol avand pe el doar niste chiloti si papuci sau slapi. Acasa, zi -noapte, cald-frig, timp frumos sau ploaie, l-am vazut numai in asemenea echipament. La serviciu merge numai in pantaloni scurti sau lungi, dar in camasa si sandale sau cel mult in adidasi. Intrigat, odata fiind urat si rece, iar el imbracat in acest mod, l-am intrebat daca cu ii este frig si va raci. mi-a raspuns ca este OKsi ca nu stie demult ce este raceala. Mai departe mi-a spus ca zilnic, dimineata si seara, face dus prelungit cu apa rece si se frectioneaza puternic. Saptamanal, de regula, sambata, face o baie fierbinte de tot, alternand cu apa rece -rece, dupa care ia o gura zdravana de vodka, pana se bine dispune, se baga in pat, dar nu transpira ci se linisteste. De regula, dupa serviciu, se trateaza cu vodca sau bere, dar in limite rationale. Cred ca am reusit sa creionez acest om. Dupa serviciu, parca nu are astampar. Lucreaza, in tinuta ce am descris-o, aproape de cea a lui Adam, mesterind permanent cate ceva. Lucreaza obiecte si mobilier, repare o serie de aparate, surubareste pe la msina, dar ce m-a impresionat, este modul cum tunde gardul viu, ialt de aproape 5 metri, din ficusi si tuia foarte densi. Are o masina de taiat crengi, lunga cu coada si o scara ca de pompier. Se urca pe ea si se misca cu usurinta pana in varf. Mai are copaci, pe care ii tunde dupa forme cele mai diverse, ca butoi si cilindru. sau plante aplatisate. De aici incolo, urmeaza partea cea mai interasanta a pesonajului. In weekend-uri, cat de scurte sau lungi ar fi, este plecat de acasa singur sau cu sotia. In primul rand, este un pescar impatimit. Mare parte din timp, este la pescuit intr-o zona in munti, unde este un mare lac, de unde a venit cu pesti mari, asa cum se vede in filme. Odata m-a chemat si mi-a aratat un peste asa de lung, ca in portbagaj, l-a bagat indoit. De fiecarec data vine cu o lada plina cu pesti. Are fel de fel de undite si echipamente, care mai de care mai neobisnuite, pentru mine. El si sotia lui sunt si instructori de ski, motiv pentru care destul de des, vara merg in nord, unde antreneaza skiori si dau lectii de ski. Cum da timpul rece, antreneaza pe partiile de langa oras sau in statiunea Whistler, la peste 120km. de oras, care seamana oarecum cu statiunea Predeal de la noi. Dar ceeace il califica a fi un om cu totul deosebit, este ca la aceasta varsta practica skiul nautic. De multe ori, am vazut la el niste skiuri de o forma deosebita si niste echipamente impermeabile si, nu stiam ce face cu ele. L-am intrebat si mi-a spus ce am spus mai sus. Interesant este ca persoana care il tracteaza pentru skiul nautic are 63 ani, tot emigrant, prieten cu el, avand o structura atletica si pare mai tanar.Skiul nautic il practica pe lacul unde pescuieste.Pentru a-l crede, mi-a arata poze facand ski nautic. Mai are calitatea de-a fi pilot de barci cu motor nautice, dar nu prea l-am crezut. Atunci m-a invitat sa fiu intr-o sambata pe malul fluviului Fraser, sa vad. Am mers cu totii acolo si intr-adevar pilota barca cu motor. Toate astea le practica in timpul liber, inafara serviciului, unde pleaca dimineata la orele 7 si 30 minute si se intoarce, dupa masa, catre orele 18. Inchei, deoarece computerul face figuri. Sper ca am reusit sa creionez portretul acestui om complex si politalentat.
La toti cu dragoste -Bunicul.

[Ghita Potra]

Continuam cu unele impresii de la ZOO VANCOUVER.
Anul trecut am relatat pe larg despre vizita la Gradina ZOOLOGICA din VANCOUVER., asa ca revin cu cateva impresii pe care anul trecut nu le-am atins sau le-am prezentat mai succint. Unul din punctele de atractie ale gradinii, il constituie prezentarea unei dresuri de SOIMI, care in fond sunt vulturi, animale de prada feroce si a BUFNITEI DE GRAJD < o varianta de bufnita, care este tot animal de prada, dar pentru vietuitoare mai mici. Sa prezint putin SOIMUL. Este bine cunoscut faptul ca in vechime, una din preocuparile nobilimii era vanatoarea cu soimi, care erau dresati in acest scop. Soimul era purtat de o persoana care de regula era dresorul. SOIMUL sedea pe o mana cu manusa puternica si rezistenta, si la momentul potrivit, se dadea drumul pasarii, care ataca prada, de regula alte pasari si animale mai mici, ca iepuri, vulpi si mai stiu eu care. Soimul ataca prada, o prindea in gheare, dupa ce o lovea cu ciocul, si se intorcea cu ea la stapan. Soimul este de marimea unui curcan, sau daca nu realizati, cat un cocos mare si gras. Soimul este o pasare teribila. Pentru vanatoare are un cioc lung si incovoiat cam un centimetru, folosit pentru lovit, iar pentru prindere, are doua picioare care au jos, trei degete, terminate cu niste ghiare ascutite si incovoiate cam de un centimetru si jumatate. Cand eram langa el, ma gandeam ce ravagii ar face daca ar ataca pe nevazute un om descoperit. Cred ca i-ar infige ghearele pana in creier. Are un penaj de culoare gri -maro, cu alb pe gat si in jurul ochilor. Singurele parti din corp care nu au par, sunt picioarele si ciocul care sunt de un galben intens, iar ghiarele sunt gri. Numai privind aceste gheare si da fiori. A fost purtata de dresoare pe o mana cu manusa groasa captusita. O caracteristica a soimului sunt ochii imobili, cu privire violenta si rea. Ochii sunt imobili si stau tot timpul deschisi. Tot timpul isi rotea capul si scotea niste sunete stridente, ca sa bage in sperieti prada, pe care o urmarea permanent. Din cioc i se scurgea un lichid ca o saliva, cu care improsca prada. Tot timpul se zbatea sa zboare, stiind cam pe unde este prada. Demonstratia s-a desfasurat intr-un spatiu inchis cu plasa, pentru a feri spectatorii de eventualele neplaceri. Din una din custile situate in partea opusa, s-a dat drumul la o pasare, care cam banuia ce o asteapta, deoarece a intrat in cusca, fiind scoasa cu forta. S-a dat drumul soimului, care atza a zburat la pasarica, a prins-o in gheare, i-a dat cateva lovituri cu ciocul, care tipa ingrozita, dar s-a linistit ca a omorat-o. Soimul a adus pasarea la dresor, dar nu mai era nimic din ea, fiind rupta cu ghearele si ciocul. Alta demonstratie a fost cu bufnita. Este tot o pasare de prada, dar traieste mai mult pe langa gospodarii, prin grajduri si este folositoare ca vaneaza rozatoare,lighioane taratoare, insecte daunatoare si in general animale daunatoare in gospodarie. Este de marimea unei gaini, dar mai vanjoasa, de culoare maro cu reflexe alb murdar. Este un animal solitar, linistit, mai mult ascuns dar mereu atent la ce este in jur. Poate sta nemiscata ore intregi, inseland atentia prazii si, la momentul cel mai potrivit pentru ea, zboara direct pe prada. Avand un penaj bogat, ajuta la vanarea prazii, care impiedica si zapaceste prada sub aceste pene. Are cioc si gheare puternice, dar mai mici ca ale soimului. Daca s-ar arunca asupra omului, l-ar zgaria rau de tot. Are niste ochi mari, cu pupilele mult marite ca sa vada in intuneric. Cand a prezentat-o, ni s-a spus ca are un auz foarte fin care poate detecta prada la cel mai mic zgomot. Nu mai insist asupra descrierii ei, dar voi relata demonstratia care s-a facut, tot in tzarcul inchis. De o parte era omul cu bufnita iar in cealalta parte era un fel de incapere tip grajd, cu usa deschisa. S-a dat drumul pasarii din mana, care a zburat si s-a asezat pe usa de la grajd, fiind atanta la dresor. La un fluierat, pasarea a zburat inapoi si s-a asezat pe mana dresorului, care era o dresoare. Operatia s-a repetat si cu alti ingrijitori ai gradinii, dupa care, in final, s-a dat voie si la public sa incerce., ceeace a reusit, spre deliciul celor de fata. In final s-au facut fotografii cu aceste pasari, O poza costa 5 dolari la bufnita si 10 dolari la soim. Desi era scump, s-au gasit destui amatori. Mai am impresii de la ZOO, pe care le voi relata in viitor.
Tuturor cu multa dragoste si numai bine - Bunicul.

[Ghita Potra]

Continuam cu calatoria prin gradina zoologica din Vancouver, relatand oarecum deosebit fata de anul trecut, sau acum doi ani.
Pentru a va da seama despre aceste doua animale deosebite, dar si asemanatoare, si simtzi habitatul lor, va spun ca aceasta zoo are marimea unui cartier din Cluj, asa cum este cartierul Abator -Feroviarilor si Garii la un loc, putind fi parcurs in pas mai vioi, intr-o ora, iar prin opriri la animale, cam in 3 la 4 ore,dar opririle sa fie mai scutte, deoarece sunt cateva zeci de opriri. Zoo are un drum ca un inel circular ce se parcurge pe la interiorul gardului exterior, avand animale si pe stanga si pe dreapta, dupa care, are doua drumuri de vizitat interioare, in cruce, ca diagonalele unui cerc. In general, animalele sunt dispuse functie de zone, si anume, animale exotice, din zonele calde de orice tip, apoi animale din zona temperata, dupa care cele din zona polara. Mai sunt si animale dispuse in zone de interferenta. Cele doua animale sunt dispuse in padocuri astfel : LEUL, este in zona calda, mai precis subzona ecuatoriala, intr-o zona inchisa sigur, numita padoc, cam de marimea spatiului blocurilor C1 la C4 din piata Abator. Gardul este din sarma groasa facuta ochiuri marunte si inalt cam de 5 metri, astfel incat acest rege al animalelor sa nu poata sari, rupe sau rani pe cineva. Padocul se afla in zona inelului exterior,, departe de animalele mai mici, care in mod normal, constituie prada lor obisnuita., cum ar fi antilope de tot felul, zebre, si alte animale, prada sigura. Acestea sunt dispuse tot pe cercul exterior, dar opus ca pozitie. Cand am trecut pe acolo, la ragetul leului, erau atente si se opreau, fugind spre gard. In sectorul leilor era mare inghesuiala, fiind montate si tribune, ca la fotbal. Am prins un moment cand o vizitatoare, pregatita de acasa cu mancare, a scos hdin cos niste carne, a pus-o intr-o tzepusha si a aferit-o leului prin ochiurile sarmei. Leul stiind lectia, a luat carnea cum a putut, dar mai voia, insa nu a primit,. Atunci s-a infuriat, a inceput sa zgltaie violent gardul si a inceput sa sara gardul, dar a putut sa urce si sari cam pana pe la 3 metri. Vazand ca nu poate, a inceput a rage, dar puternic, ca in povestile de calatorie si romanele lui Jules Verne. Desi stiam ca suntem in siguranta, dar privind gura enorma cu colti de cativa centimetri, incovoiati, privirea rece si cruda, cara arata destinatia lui biologica de mare pradator si foarte temut, forta cu care tragea de gard, gatul enorm cu coama mare, care ii accentua aspectul de mare pradator, picioarele groase cu labe enorme si gheare ascutite de cativa centimetri, trupul lung si suplu, coada lunga, groasa cu o maciulie in varf, m-a cuprins, instinctiv, un sentiment de teama.In momentul cand a inceput a rage, care este un sunet care patrunde pana in maduva oaselor, si care se aude de la cativa kilometri, teama s-a accentuat in toti vizitatorii, dar mai ales in copii si femei, care au inceput sa tzipe, iar unii copii, sa planga. Frica s-a accentuat cand facea salturi si ragea. Numai gandul ca intalnirea cu acest animal ar fi fatala, frica a fost generala. Cand s-a ridicat in picioare pe gardul de sarma, cred ca il intrecea pe Ghitza Muresa -zis Big Ghitza, cu vre-o jumatate de metru. Privindu-l, mi-am zis ca vai de omul si animalul care ii iese in cale. Ma gandesc la curajul vanatorilor de lei, ca daca nu-l rapune din 1 -2 focuri, s-a zis cu vanatorul. In cartea unui calator pasionat din tzara noastra, pe nume Costin Stefan din Rashnov, descrie frica populatiei africane fata de lei, punandu-l in fruntea a 5 animale africane de care se feresc ca de dracu, pe care le denumesc BIG FIVE, si anume : leul, elefantul, rinocerul, bivolul si ghepardul. Cand a vizitat niste rezrevatii in KENIA, a simtit si el teama la vederea acestui animal. Orbit de furie ca nu poate sari, ca nu mai primeste de mancare, fiind periculos, a dat cateva ragete puternice, la care au iesit dintr-o cusca, doua leoaice, care se uitau oarecum speriate la mascul. Acesta, furios, a lasat gardul si a mers in fuga la leoaice, pe care a inceput sa le muste si sa le loveasca cu laba, scotand ragete puternice, fugarindu-le prin padoc, ascunzandu-se prin tufele anume facute, sa reprezinte savana africana. In asemenea conditii, nu mai asculta de nimic si de nimeni, fiind lasat in pace pana se linisteste. Desi sunt atentionari sa nu se dea mancare leilor, fiind mare pericol, unii mai incalca aceste reguli, generand momente ca cel descris. Cum nu a mai aparut, am plecat mai departe. Parca si acum ii simt maraielie la vederea carnii si ragetele de furie cand nu i s-a facut pe plac, precum si starea de tensiune creata la animale, indiferent unde erau, cand auzeau leul. In alta ordine de idei, oare cand leul nostru romanesc, va genera o stare de tensiune si respect pe pietzele financiar-bancare. ?
In episodul urmator, despre Ursul Grizzly, un animal caracteristic Americii de Nord. Daca ai noutatzi,te rog sa mi le transmiti. Aici este cam urat, cu maxime, cat minimele de la Cluj, si un vant subtirel care intra in toate gauricile si rupturile pe care le intalneste. Ieri abea am maturat si greblat frunzele, iar azi, vantul mi-a umplut curtea din fata si spate cu frunze si hartii, de toate felurile. Ca o completare la leul african, este asa de puternic, ca poate trage dupa el un bivol ucis pe distante destul de mari. Acasa, am o carte intitulata CALATORIE IN AFRICA de marele explorator al Africii australe si ecuatoriale, DAVID LIVINGSTON, care pe la mijlocul secolului al 19lea a explorat aceasta portiune din Africa, si pe care am citit-o, cum se spune, fara sa respir. Fiind intr-o misiune la Sibiu, prin anii 1980, am luat-o cu mine si la camin am citit-o toata noaptea. incat,atunci cand trebuia sa ma trezesc si sa ma duc la gara, am adormit de obosit, am scapat trenul, venind acasa si la unitate cu o intarziere de peste o zi. M-au intarziat tocmai capitolele referitoare la lei.
Cu multa dragoste si sanatate la toti -Bunicul.

[IonPop]

Apropos de leii din Romania, cu mult timp in urma am vizitat o gradina zoologica romaneasca, in care exista doar un singur leu, care locuia singurel intr-o cusca cu gratii inclusiv deasupra, iar acea cusca avea o suprafata de cel mult 40 metri patrati + un fel de cotet in care se putea adaposti de ploaie.
Bietul leu arata jalnic desi era mare, si statea toata ziua pe betonul din care era facuta pardoseala custii in care locuia, fara sa aiba parte de nici un fel de tentativa de savana, ci doar de beton dedesubt si gratii + plasa de sarma imprejur.
Cam ca moneda nationala...

[Ghita Potra]

Continuam cu URSUL GRIZZLY, pe scurt, i se spune Grizzly, si este specific continentului Nord-AMERICAN. Se gaseste in zonele muntoase ale Americii si Canadei, mai precis in Muntzii Stancosi, in zonele greu accesibile si izolate. Spre deosebire de leu, care traieste in grupuri, si rar singur, ursul Grizzly este un animal solitar, traind singur toata viata, mai putin in timpul imperecherii, cand este in cautare de pereche si se lupta cu adversarii pentru a intra in gratiile "doamnei "ursoaice. Dupa acestea, devine iar solitar, pana la o noua imperechere. Cele mai frumoase descrieri despre grizzly, le gasim in romanele lui Karl May, si mai ales in celebra carte WINETOU, unde descrie intr-un mod stralucit, lupta dintre cele doua mari personaje din roman, OLD SHATTERHAND-in traducere -Pumn de otzel, si WINETOU si ursul grizzli, lupta dusa corp la corp, cu cutitul, pana ce fiara a fost rapusa. Oricum, aceste romane, mi-au produs o reala placere, citindu-le fara sa respir, cum se spune. Revenind la Zoo, padocul lui se afla in partea opusa leilor, dar tot pe inelul exterior. Cum este o fiara solitara, cand am mai fost, nu prea l-am vazut, ascunzandu-se in tufisurile si rapele create in habitatul lui artificial de la ZOO. Acum parca poza la fotograf, fiind in mijlocul terenului ,asteptand sa fie servit de vizitatori. Se vedea ca era obisnuit cu asemenea tratatzii.Statea pe loc si privea in sus la spectatorii sai. Mentionez ca
terenul de unde se poate urmari aceasta dihanie, este mai sus decat cel al ursului cu vre-o 4-5 metri., de unde se poate observa bine ursul si zona lui. Daca leul arata ca un atlet care practica alergarile si sariturile, fiind suplu si cu miscari rapide, ursul pare a fi opusul acestuia, aratand ca un sportiv care practica atletica grea, cum ar fi haltere, luptele de toate soiurile, aruncarea ciocanului si greutatii, fiind un animal masiv, robust, cu miscari aparent greoaie, aratand ca supradimensionat, obez. Privind ursul de la inaltime, mi-am dat seama ca este un animal extrem de periculos, fiind regele incontestat al padurilor din zona temperata si polara. O intalnire cu asemenea animal este periculoasa, punand in pericol viata cu care se intalneste. Are inaltimea in jur de un metru si jumatate, lung de pana la doi metri si jumatate, atingand greutatea ce poate ajunge si pana 500kilograme. Cand se ridica in doua labe, depaseste binisor inaltimea lui BIG GHITA.Dupa cate retin din fisa de prezentare, traieste pana la 25 ani, poate mai mult. Are o blana maro, frumoasa, chiar lucioasa, gandindu-ma la blana de urson superba, cara ar rezulta din prelucrarea acestei blani. Are un spate si un gat foarte puternic., terminat cu un cap mare cu bot mare si dinti mari, incovoiati. La fel, pieptul este deosebit de dezvoltat, anume dezvoltat pentru lupta corp la corp, a zdrobi victima si a o tara unde doreste dihania. Corpul masiv se sprijina pe patru picioare puternice, terminate de labe mari, cu gheare de cativa centimetri, cu care loveste si sfasie prada. Ca sa va dati seama de taria si rolul lui,inchipuiti-va un circ, unde un numar ar fi formarea unei gramezi de oameni pe verticala, asa cum ati vazut candva la circ, iar toata gramada de oameni este sustinuta de un atlet solid de tot, puternic si muschiulos. Asa arata ursul in concertul animalelor faunei padurii, respectat si temut de toti locuitorii padurii. Desi pare greoi, la nevoie, in functie de imprejurari, alearga repede si de lunga distantza, putand atinge viteza unui ciclist de performanta Cum la noi nu exista ursul grizzly, avem ursul brun, mai mic decat grizzly, dar la fel de periculos si puternic, tinanad cont de dimensiunile lui. Ursul este spaima pastori;or si ciobanilor din zonele montane, atacand turmele de vite si oi, iar interventia omului cu bata si cainii, este cam tardiva. Fiind la Transfagarasan, prin anul 1972 sau 1973, am fost cazati in corturi in zona apropiata de Balea Lac, la 1900 metri altitudine. Aici era si un sibian cu o turma de oi. Intr-o noapte, a venit ursul, a intrat in tarc si i-a omorat 19 oi, fara ca sa-i pese de cioban si caini. De multe ori, cainii sunt sfartecati cu labele, scotzanduli-se intestinele.
Sunt destule povesti cu ursi, dar le las, pentru cand va fi timp, iar computerul nu face figuri.
Cu drag la toti, si numai bine. - Bunicul

[Ghita Potra]

Ceea ce am sa va scriu, sunt intamplari adevarate, povestite de cei in cauza, sau traite de subsemnatul. Prima intamplare are, sa zicem, erou, desi asa si este, pe un tanar pe atunci. Dar s-o luam da la capat. Intamplarea se petrece orin anul 1956 sau 1957 in muntii Gorjului, in amonte de localitatea Runcu si mi-a fost povestita de cel in cauza, pe nume ACREALA GHEORGHE, prin anul 1959 sau 1960. In acei ani, eu eram tanar locotenent intr-un regiment de artilerie din garnizoana Floresti -Cluj si comandam un pluton de tunuri. Acest Acreala, era soldat in plutonul meu, fiind servant la unul din tunuri. Ca sa va dati seama ce s-a intamplat., o sa-l descriu putin. Ca aspect, era un om cu un fizic foarte dezvoltat, dar nu gras, inalt la aproape 2 metri, avad o forta iesita din comun, un adevarat Hercule. Cum la tunuri, care erau grele, cele mai multe operatiuni se faceau in echipa, si el facea parte dintr-un grup de servanti, caci asa se cheama cei ce deservesc tunul.Niciodata nu i-a placut sa lucreze cu altii, preferand sa lucreze singue, substituind si pe ceilalti. Ca urmare, ridica obiecte grele cat pentru trei soldati, uneori chiar patru. Era scump la vorba, retras dar muncitor si constiincios. Ininte de armata a fost cioban in aceea zona, in asociatie cu altii, sau angajat, nu ma tin minte bine. Meseria de cioban presupune o viata solitara, nu-i usoara, tinand cont de vreme si pericole. Mi-a spus ca a fost atacat de talhari, ca sa le ia oile si ce au ei pe acolo, dar dupa cum spunea, i-a batut asa de rau de aia abea au reusit sa fuga. Mi-a spus ca a incasat si el, dar a trecut. Pericolul cel mare venea de la ursi, care a lut urma si mirosul turmei, dandu-le tarcoale, mai ales noaptea, caci ziua se mai fereau de caini si zgomotele de la clopote. Ursii ataca deobicei noaptea cu luna sau fara, dar sa fie senin. Intr-o noapte, prin luna iunie, cand ursii sunt flamanzi, ca nu prea au hrana, s-a trezit in latratul disperat al cainilor si behaitul de spaima al oilor. Un urs a rupt strunga, adica o parte din tzarcul oilor si a patruns in turma, rupand la oi, cum le prindea. Nu manca ci le ucidea cu labele si botul. Cum la oi se doarme imbracat si cu bata la indemana si cutitul pregatit, a sarit in picioare si a intrat in strunga, vazand dezastrul. S-a apropiat de urs, ca sa-l loveasca cu bata, dar fiind prea aproape, ursul i-a apucat bata, i-a smuls-o si, ursul fiind mai inalt, ridicandu-se in doua picioare, l-a prins cu bata pe la spate., strangandu-l in bratze. Spunea ca in acel moment se credea mort, mai ales ca l-a si umplut de bale si de un miros foarte urat, de fiara. Ursul urla si fornaia, si-l strangea tot mai tare, de simtea ce se rupe ceva in el si se sufoca. Norocul lui a fost ca fiind ocupat cu bata, nu folosea ghearele, ci strangea de el si cauta sa il muste cu gura. Atunci, spunea el, i-a venit in minte niste sfaturi a unor ciobani in varsta, care i-a spus ca in aceste situatii, singura sansa este sa stai cu capul sub barbia ursului si rapid sa scoti cutitul si sa-l spinteci cu cutitul, in zona moale, la burta, cat se poate mai mult. In acest moment, ursul slabeste stransoarea, moment in care trebuie iesit de laga urs, rapid, ca a doua ocazie nu mai este. Ca urmare a scos rapid cutitul, dupa cum spunea el, un cosor lung si incovoiat, si l-a infipt unde a nimerit, tragand de el in sus, cat tine burta si putin la piept. In acel moment, ursul l-a lasat, dar bine ca a putut sa se departeze de urs, si s-a dat intr-o parte. Cu ultimele forte, i-a aplicat o lovitura in gat, dupa ceafa, dupa care nu mai stie nimic, lesinand. Treaba au finalizat-o cainii, care au sarit pe el si i-au rupt maruntaie ursului, iesite in urma loviturii. L-au dus la dispensarul din Runcu si de aici la TARGU JIU. Ca rezultat al atacului acesta, s-a ales cu o parte din oasele spatelui rupte, iar locul unde ursul l-a prins cu bata, avea o cicatrice de-alatul spatelui. S-a ales cu niste coaste rupte si hainele de pe el zdrentuite. A mai avut carne sfasiata pe spate si piept, dar in rest nimic. Cel mai grav au fost repararea oaselor spatelui, vindecarea coastelor si vindecarea ranilor. Fata nu a patit nimic, daca urme usoare de rana, ramase drept amintire. Ca urmare, a fost amanat cu serviciul militar, pana ce l-au gasit apt. Spune ca au vrut sa-l trimita la munca, dar a insistat sa fie la o unitate combatanta. Spunea ca in Gorj, era o rusine sa faci armata la alte formatiuni, decat la cele combatante. Asa a ajuns la Floresti, comportandu-se model, satisfacandu-si stagiul militar in cele mai bune conditiuni. Avand o simpatie nativa fata de el, am vrut sa-l propun sa fie avansat, dar m-a rugat sa nu fac asa ceva, ca el se simte bine unde este. Cum nu prea era vorbaret, nu prea amintea de aceasta intamplare, dact atunci cand era intebat, dar si atunci, pe scurt si fara flori verbale. Acesta a fost poveste ce am avut sa v-o scriu, ceea ce am facut. Nu mai stiu nimic de el, avand peste 80ani, si nu mai stiu daca mai traieste, sau daca traieste, pe unde mai este. Acum sunt si eu trecut de 75 ani, si traiesc din amintiri pe care le spun si dumneavoastra.
La toti numai bine, cu multa dragoste!
--Bunicul

[Ghita Potra]

In categoria "POVESTIRI cu URSI" intra si intalnirile cu aceste dihanii in diverse situatii. Una din aceste situatii, mi-a fost povestita de mama mea, careia i s-a intamplat o situatie inedita. In urma in urma cam cu 65 ani, tatal meu fiind cu oile in Muntii Calimani si, fiind vara, s-a dus cu alte bacitze in muntzi., la tata, si, in particular, fiecare la sotz. Nu departe de stana,era un zmeuris stufos, cu multa zmeura coapta, buna de cules. Mama i-a spus tatii ca merge dupa zmeura, dar tata nu a fost de acord sa mearga singura, ci mai multe femei, deoarece el nu poate merge, trebuind sa mulga oile. S-au pus de acord mai multe femei si au plecat, fiecare cu o galeata. Acolo s-au imprastiat pe la tufe, fiind izolate unele de altele, dar mentineau legatura prin voce. La un moment dat, din neatentie, s-a trezit singura,apucand-o frica de urs. Dar de ce ii este frica omului de acela nu scapa. La un moment dat, la cativa metri, intre tufe apare un urs, venit si el la zmeura. Vazand ursul, a inlemnit de frica, nemaiputand face nimic, vazand in fata moartea cu ochii, venind de la urs. Stiind din spusele ciobanilor, ca in asemenea situatii cel mai bine este sa se stea nemiscat, ceea ce a si facut. Spunea ca a stat nemiscata destul de multa vreme, care i s-a parut o vesnicie. Ursul s-a oprit, a privit-o si sta si el nemiscat. Dupa un timp a inceput sa mormaie, sa dea din cap si dupa cum spunea, ursul parea nehotarat ce sa faca. Dupa cateva momente lungi, a avut intentia sa plece, dar nu a plecat. In acest moment decisiv, unde se hotaraste viata sau mortea, au inceput sa latre cainii, care i-au luat mirosul ursului, apoi sa strige ciobanii si a schimbat intentia ursului de a ataca. In consecinta, a inceput sa mormaie furios, sa dea din cap, disparand dupa tufele de zmeura. Nici in aceste momente, mama nu putea pleca, fiind paralizata de frica. Incet - incet, si-a revenit putin si s-a intors la stana. De atunci s-a lecuit sa mearga dupa zmeura. Alta, sa zicem intamplare s-a petrecut inainte de trecerea frontului prin satul nostru. Localitatea fiind situata in zona submontana, zonele locuite de ursi nu erau la multikilometri, cam 15 la numar. Din cauza zgomotului facut de front, animalele fugeau din munti spre vest, ajungand si in satul nostru. Animalele salbatice, nu umai ursi, au coborat in sate, prin gospodarii si au facut ceva prada. Au fost vazuti ursi prin gradini, iar pe hotar erau frecvent, incat populatia umbla cu teama, si in grupuri, mai ales pe hotar. aceasta, atat inainte, cat si dupa front. Ursii atacau de regula noaptea. In aceste conditii, noaptea, fiind trei pastori la o turma, faceau focuri in jurul strungilor, asa cum faceau indienii in jurul taberei, si, pe rand, faceau de planton. Ziua mergeau cu oile doi si cu cainii, mai putin unul ce ramanea la stana, si facea casul, care dupa aceea se odihnea. Acest sistem de paza era noapte de noapte, mentinand focurile aprinse, cu taciuni mari, ce se aruncau, la nevoie, dupa fiara. Cred ca va amintiti, cand cu vre-o 2 ani in urma, mijloacele mass -media anuntau despre ursi coborati din muntii de laga Brasov,, pana in oras, in cautare de hrana. Atacau tomberoanele si luau ce gaseau pe acolo. Un urs, prin ce mijloace, a intrat intr-un bloc si s-a urcat pe casa, daca nu ma insel., dar nu sunt sigur.
Povesti din astea sunt inca, dar ca sa nu bagatelizez subiectul, ma opresc aici, mai fiind si alte teme de viitor.
Numai bine si cu drag la toti!
--Bunicul

[Ghita Potra]

Salut Ghita!
Continuam cu unele impresii de la ZOO.Un loc aparte il ocupa sectorul animalelor polare. Dintre aceste ma voi opri putin asupra Ursului polar si vulpii polare, sau dupa cum li se mai apune Ursul alb si Vulpea alba. Organizatorii gradinii s-au staduit sa le faca un habitat identic cu cel natural intr-un spatiumai restrans dacat cel polar, pentru ambele animale. Intr-un spatiu construit, cam cat spatiul dintre blocurile Csi B de la noi, au facut frig, gheata, atat lucie, cat si sloiuri si, in plus au facut copci unde domnul urs alb poate vana, introducandu-se pe sub gheata din exteriorul tzarcului, peste in special, ca asta am vazut atunci, deoarece spatiul era cu oase si alte rsturi de la mancare.Pestele nu il are permanent ci dupa un program prestabilit. Dupa ce ursul se satura, este atras in cusca, cine stie cum, si ingrijitorii curata spatiul. Cand m fost eu, fiind duminica, au lasat la vederea spectatorilor vizitori, cum arata la scara mica, un festin al acestui animal. Vulpea polara, este in habitat comun, sub acelasi acoperis, dar spatiul ei, este despartit cu un gard de al ursului. Pentru a -si duce viata, ca in natura, in toate sezoanele, dar cel de iarna este preponderent, mai are, in continuare, un sector cu flora polara si aspect de vara din acest tinut. In acest sens, ambele au un sector cu muschi, licheni si arbusti pitici,plus o zona de litoral cu nisip si pietris, unde pot trai in voie. Cum iarna, vulpea sufera crunt de foame, singura sansa de supravietuire, este sa manance din ce ramana de la urs. In zona de prezentare, este pusa o scena cu o vulpe care merge dupa urs, dar la distanta, il pandeste si cand acesta abandoneaza resturile, vulpea merge si mananca ce poate. In scurta vara polara, vulpea traieste pe cont propriu. In Zoo, vulpea este complet izolata de urs, deoarece in contact, ar manca-o. Asa cum am spus, ambele sunt complet albe. Intre ursul grizzly si cel de la noi, sunt unele deosebiri. Ursul alb mi s-a parut mai lung si mai scund, mai putin ciolanos si mai agil, Parca are miscari mai repezi. Ce il deosebeste mult de ursul nostru, este capul tesit si mai mic cu o frunte tesita, botul mai lung, iar picioarele sunt mai lungi un pic si mai elastice. Totul este adaptat pentru a merge aplecat si taras, urmarind prada de dupa sloiurile de gheata,. Asa cum merge, arata ca un schior de cursa lunga, care ca sa reziste, se apleaca mult inainte, de parca se taraste. Vulpea polara, cum am spus., este comp[let alba, si este ca si cea de la noi, dar mai agila, mai dezvoltata, mergand cu capul sus, mereu atenta. Cum iarna nu are urme de mirosit, merge cu capul sus, in urma ursului. Asa cum merge, parca ar fi o balerina din Lacul Lebedelor, sau o sprtiva in alb, pregatita pentru o demonstratie intr-un ansamblu. Cam astea am avut.
Cu drag --Bunicul.

[Ghita Potra]

Salut Ghita!
Am vrut sa scriu despre Remmemberance Day, Ziua Reamintirii, care aici este nelucratoare, dar am intalnit alta tema care mi-a schimbat planul, fiind mai apropiata de suflet. Ieri, fiind zi de gatit, toata ziua am facut munca necalificata la bucatarie, pana tarziu in noapte, dar am prins, totusi, cateva clipe, sa ma uit la televizor, la emisiunea "O data-n viata ".Imi place mult emisiunea, fiind o misiune de divertisment cu tenta folclorica, nepoluata si usoara., gustata mai mult de noi, cei de la tara, sau iubitori de folclor. Am avut o revelatie, cum nu prea am avut. Cum la emisiune,care deobicei este concurs, participa trei persoane nesolisti de folclor ci de alte ocupatii, insotiti fiecare de trei solisti consacrati, aseara au fost trei perechi si anume Doinitza Oancea si Floarea Calota pentru Muntenia, Sanda Ladosi [ardeleanca ]si Margareta Clipa pentru Moldova si, in fine, Maia Morgerstern si Nicolae Sabau pentru zona Transilvaniei. Revelatia a constituit-o Maia Morgenstern,care completata de N. Sabau, au facut un show de zile mari. Pana acuma, eu nu prea am acordat credit mare acestei actrite, dar aseara mi-am schimbat complet ideea. In ceeace a facut aseara, se vede geniul ei, marele talent, si seriozitatea cu care ataca toate genurile de spectacol,. Fiind imbracata oseneste, nu a facut exces de eleganta ca celelalt, cum ar fi la incaltaminte, care avea niste cizme usoare si obisnuite, bune pentru joc Celelalte aveau toc cui. Spectacolul a inceput cu un monolog de cateva minute, despre viata si necazurile ei, spuse cu un talent cuceritor. Tot timpul monologului, a mers pe la spectatori, de parca vorbea cu ei. De aici incolo parca am intrat in transa. Tot timpul spectacolului a dovedit o vitalitate si o conditie fizica de invidiat, parca de mare sportiv, tot spectacolul, singura sau cu Sabau l-a facut intr-o continua miscare, cu aceeasi voce puternica si acelasi timbru, fara sa oboseasca. Proba de dans a facut-o intr-o asemenea miscare, parca mai dinamic decat dansatorii profesionisti si cu amplitudinea figurilor mai mare, desi se vedea oarecum ca nu este dansatoare. La terminarea dansului, parca nu ar fi depus efort. Proba de interpretare individuala a unui cantec popular, a fost deosebita, desi nu avea vocea unui solist consacrat, dar prin amprenta personala pusa, a ridicat valoarea cantecului. A interpretat melodia 'Manios badea de -aseara ".Superba interpretare, ca si cea impreuna cu Sabau, numita dupa mine, "Tzupa, tzupa Vasali".La ambele asistantza a ovationat prelung. Si Sabau la cei peste 85 ani, a vut o prestatie excelenta, facand un cuplu complementar deosebit, punand in umbra celelalte, care pareau timorate, mai ales cel din Muntenia Trebuie sa remarc si prestatia perechii Ladosi - Clipa, dar lasat cam in umbra. Cu impresia aceasta ca am ascultat o mare artista, poate cea mai buna de la noi si una din cele mai bune pe plan mondial, voi ramane multa vreme, asa cum toata noaptea am stat sub aceasta impresie. Emisiunea aceasta o poti asculta si voi, vinerea, fiind interesanta. Despre celelalte vor urma. Timpul este urat, rece, ploios si umed, cu dureri la articulatii si nu numai.
Salutari cu drag la toti!
--Bunicul

[Ghita Potra]

Am expediat niste materiale, pe care le-am primit si eu. Eu doar le-am parcurs in fuga, asa ca te rog sa-mi spui si mie cum le-ai primit si calitatea lor.Mie, cativa prietenari imi trimit la materiale la un volum exagerat de mare, pe care abea le pot parcurge si selecta, pentru care consum o buna parte din zi, motiv pentru care am unele discutii privind pierderea timpului cu ele si parerea de rau cA NU-TI MAIscriu ca inainte. Parerea mea este ca ce trimit eu sunt unicate si nu au mai fost pe Pontes, unele fiind deosebit de valoroase istoric, cultural si chiar de divertisment. Parerea mea este ca poti incerca sa publici pe Pontes ca materiale primite de la mine. sau prin mine, de la altii, fara sa ai surprize negative.In caz ca apare o aseme
nea situatie, poti sista. Despre materialul pierdut, chestia m-a cam descurajat, ca atunci cand se depune o munca intensa si cinstita, iar rezultatul sa fie nul, ca acum. Imi cer sa ma scuzi, dar imi revin si voi scrie cat pot de regulat., dar repet ca astea 4-5 pritenari, real ma sufoca cu materiale. Le-am scris sa trimita mai selectiv, dar parca nu inteleg si continua si mai vartos. Am impresia ca astea nu fac altceva toata ziua, decat culeg materiale si le transmit la unii si la altii. De cand cu astea, nu pot sa citesc serios un ziar pe internet sau sa caut alte informatii. Trebuie sa aplic o metoda mai selectiva, ca altfel ma imbolnavesc. Materialul pierdut se refera la un praznic religios sa o biserica ortodoxa romana din SUEDIA, tinuta de episcopul roman ortodox al episcopiei romane din Europa de Nord, I.P.S. Macarie, plecat cu ceva in urma de la Mitropolia din Cluj. S-a slujit o slujba de pomenire in cinstirea martirilor nasaudeni, ucisi de trupele austro-ungare in campania de extindere a catolicismului in Ardeal. Acestia s-au opus acestei actiuni, fiind arestati si executati. Acestia sunt Tanase Todoran de 104 ani din Bichigiu ; Vasile din Mocod ; Vasile din Telciu si Grigore din Zagra, toti acestia fiind trecuti de 80 ani. Tanase Todoran a fost decapitat, iar cei trei au fost spanzurati, iar trupurile lor au fost expuse pe portile din jurul Nasaudului. Asa au procedat civilizatorii, in ghilimele, ucigand 40.000tarani si distrugand complet cateva zeci de sate. Cei patru au fost trecuti in randul martirilor si sfintilor romani, cazuti pentru credinta si tara. Pacat ca sunt asa putin cunoscuti, fata de altii care sunt la mare distanta de acestia. In alta ordine de idei, aici a nins, ieri noapte, fapt cu totul deosebit,iar temperatura a scazut la minus 4 grade.Zapada persista. topindu-se doar pe ciment. Ma bucura victoria echipei CFR in fata celor de la U cluj, dar am un mare amar ca a pierdut cu Dinamo, lucru inexplicabil pentru mine. Poate banii si-au facut efectul asupra unor jucatori. Ce mai este cu telenovela APostu? Cu sanatatea este cum ti-am mai scris., plus efizemul pulmonar. La toti, cu multa dragoste -Bunicul.
Am să postez unele din materialele primite într-un nou topic numit Fel de fel, dacă credeţi că merită vă rog să îmi spuneţi.
Ghiţă.

[Manu]

Nu vad de ce ar deranja pe cineva, eu chiar am citit si acel topic deja.

[Ghita Potra]

Sa mai conversam si noi un pic, ca mi s-a facut dor de asemenea mod de legatura, mult mai calda si prieteneasca, dacat cea importata prin materiale primite si redistribuite. Am sa scriu despre un eveniment din viata cotidiana, pe care am sa-l intitulez "CONCURSUL DE PIAN ".Dupa cum am mai scris, nepotul meu, THOMAS IOAN PANTEA, - observi deja englezismul in nume, dar asta este, nu eu hotarasc, ci iau doar pozitia drepti si execut, ceea ce hotarasc tinerii, care incet - incet, uita numele noastre traditionale, - deci, el, urmeaza un curs de pian cu o profesoara cu nume nordic, Lisa Hansen, la CoLLegiul DOUGLASS, inafara orelor de scoala. Aici, toti elevii, urmeaza cate ceva inafara scolii. Ideea pianului s-a dovedit benefica, deoarece nepotul, are ceva aptitudini in acest sens, progresand mult, si promovand clase de scoala muzicala, in paralel cu scoala de baza, fiind acum, in echivalent, in clasa a 8 -a de scoala muzicala. Aceasta,dupa multe suisuri si coborasuri, multe insistente, nervi si chiar lacrimi din partea lui, dar acum este pe drumul bun. Aceasta si in urma achitarii unor taxe la cursurile cu ora, destul de substantiale, care adunate cu taxele de la scoala, se ridica la cativa mii de dolari anual, dar cum banii se fac greu, efortul se simte la bugetul casei. Dar toate se uita cand efortul este rasplatit cu ceva rezultate. In urma acestor cursuri, nepotul a fost selectat sa participe la un concurs de pian al elevilor pe Orasul VANCOUVER > El s-a desfasurat pe grupe de clase, la o sala de spectacole a unui mare magazin de instrumente muzicale situat aproape de centrul orasului Vancouver, la marginea zonei cu zgarie nori. Cum pe aici nu am fost cam de cel putin un an, totul mi s-a parut deosebit, de parca as fi mers prima data pe aici. Grupa de varsta a fost corespunzatoare claselor 7 la 9.Am fost in sala si am vazut tot concursul. M-a impresionat modul cum au interpretat la pian niste eleve chineze, care, si cu alte ocazii, am constatat
a seriozitatea in munca a acestei natiuni, care munceste, fara sa obiecteze, unde se ofera loc de munca. Asa au ajuns sa accede sus, spre varful topului mondial. Una din eleve, a luat locul intai.Nepotul meu, a luat premiul doi, loc foarte bun, daca tinem cont de faptul ca acest concurs este pe oras. M-a impresionat modul cum a lucrat juriul concursului. Fiecare concurent, cand era anuntat, se prezenta la masa juriului si preda cartile cu partituri, concurentul cantand fara partituri in fata, cate trei melodii de pian. Presedinta juriului, o manusa de femeie, urmarea partitura si insemna pe partitura, greselilefacute de concurent. Ceilalti membtii ai juriului, isi insemnaupe carnetele lor, greselile ce le observau. La terminarea partiturilor, presedinta juriului, lua observatiile si notele de la membrii comisiei, le compara si isi intocmea observatiile finale, si acorda

nota, dar nu o anunta. Asa s-a petrecut la toti concurentii. Dupa terminarea concursului, presedinta juriului, chema la pian, fiecare concurent pe rand
si ii arata practic unde si cum a gresit, aratand cum trebuia interpretat, punand concurentul sa repete pana ce facea corect. Presedinta juriului era o doamna, care a aratat ca stapanea perfect pianul si avea, in plus o voce frumoasa. Chiar daca ma repet, era o manusa de femeie, care mie imi venea pana la umar. desi eu sunt de talie scunda. Cred ca dumitale, Ghita, iti venea pana la buric. iar fata de BIG GHITA, parea o papusa ceva mai mare. Era bruneta, cu aspect vag de eschimoasa, rezultat in urma unor incrucisari succesive, sau putea fi urmasa unor latino-americani, incrucisati in timp. Era persoana perfecta pentru critica interpretarii, fiind vioaie,zambareata dar cat privea numai la concurent si, dura cand concurentul nu prindea bine ideea. Nu a facut nici o apreciere sonora despre concurenti, la auzul intregii asistente, ci la pian, cu voce inceata. La finalul finalului, a restituit partiturile, si diplomele concurentilor, anuntand doar clasamentul, fara nici un comentariu. In acest fel nimeni nu s-a simtit jignit, totul teminandu-se in perfecta ordine. Cam asta am avut de relatat, urmand si altele, din cotidiaan sau din amintiri. Aici este iarna autentica, timpurie, cu tot tacamul.
La toti, multa sanatate cu multa dragoste.
-Bunicul.

[Ghita Potra]

Salut Ghita!
Continuam cu unele aspecte din cotidianul de aici, dar cotidianul mic, cel din apropierea casei, de unde voi relata ce am vazut. Primul aspect il voi intitula CONDUCTA.Relatez.In a doua jumatate a lunii august, in fata casei vecinului meu, intre gazon si trotuar, a aparut o suvitza de apa, care s-a marit in timp, formandu-se un suvoi, care se scurgea pe strada, la marginea partii carosabile, si se varsa intr-o gura de canal. Scurgerea nu era asa mare, dar era jenanta, stanjenitoare, schimband in urat aspectul strazii. Vecinul a anuntat serviciul corespunzator de la primarie, defectiunea fiind pe spatiul public, si a asteptat sa vina Au trecut asa vre-o doua saptamani sa repare repede ; dar nu s-a intamplart si nici acum nu est remediat. Au trecut vre-o doua saptamani, si dupa acest timp a venit un cetatean, s-a uitat, a privit, si-a notat si a plecat.Dupa cam o saptamana. vin doi domni, cu o masina si, ce credeti ca au facut :au insemnat cu vopsea locul cu pricina, dupa care, s-au urcat in masina si au plecat.In acest fel, am ajuns in partea a doua din luna septembrie, cand intr-o dimineata vin aici cateva masini, cu specific de sapat si excavat, plus vre-o doua masini de teren, insotzite de mai multe persoane. Mi-am zis - gata, au venit si rezolva, dar nici acum nu este asa. Au sapat cu un utilaj de mici dimensiuni, deoarece excavatia nu depasea un patrat cu latura de un metru, un metru si douazeci centimetri. Am vazut ca erau vre-0 6 persoane, din care unul lucra si restul erau cu indicatii, indrumare si control. -- aceasta ca la noi, dar la vedere din afara lucrarilor, fara a cunoaste, smecanismul reparatiilor au mai bine zis a interventiei la reparatzii. Dupa ce au decopertat conducta cu pricina, aud reparat defectziunea, izoland locul cu pricina,. In acest fel, scurgerea s-a remediat. Cu aceasta, au pus limitatoare si popici de avertizare si limitare a circulatiei, de culoare portocalie. Si-au strans utilajele si lucrurile si au plecat. Au mai trecut cam doua saptamani, si au venit din nou cu utilaje de sapat, astupare si nivelare, crezand ca - gata - situatia se rezolva definitiv. Au controlat situatia scurgerii, si, vazand ca totul este in regula. au pus in groapa materialele sparte si excavate ; dupa care au strans materialele si au plecat. Deja am ajuns catre finele lunii octombrie. Cam dupa zece zile, au venit din nou cu utilaje, au controlat si tasat ce era in groapa si au turnat deasupra nisip si pietris, gen criblura, nivelad aceasta gaura, dar au lasat un spatiu neumplut, cam de cinci la sase centimetrii,sub nivelul solului. Cu aceasta au strans cu ce au venit si au plecat, locul ramanand marcat cu materialele de care am vorbit. Aceasta s-a intamplat cam in primele zile ale lunii noiembrie. Acum suntem in 22 noiembrie, cu situatie neremediata. De atunci, decorul acesta a intrat in cotidian, s-au deteriorat limitatoarele si s-au rasturnat o parte din ele, iar un popic l-a luat vantul si este undeva pe strada. Nu stiu cat va mai dura situatia, dar este o intreaga chestie ce nu pot s-o explic. Eu cred, ca reparatiile minore, facute de firme si suportate de primarie, intra in categoria reparatiilor cu miscare lenta, asa cum este si in sanatate, la actele medicale care nu-s urgente sau complicate. Numai asa se explica situatia, deoarece nu asa s-au facut marile constructii, ca sosele, edilitare, mediu, care au adus Canada, in randul celor mai dezvoltate tari si cu un nivel de viata superior. Voi vedea cand se va rezolva. Cam atat. In alta ordine de idei, iarna venita a trecut, zapada a disparut, iar temperaturile se ridica la 6 la 8 grade, cu minime pozitive, dar ploua vartos, si umed peste tot.
Cele ce mi-ai scris despre contoare, stie domnul Potra ce sa faca, si ii multzumesc.
Sanatate cu drag la toti, tot binele din lume dinastiei
--Bunicul

[Ghita Potra]

Schimbam putin registrul si relatez intamplari din Bucurestiul anilor 1962-1968, cand am locuit acolo, urmand cursurile Academiei Militare Tehnice. In primii ani, am locuit pe la marginea Bucurestiului, avand de parcurs drumuri lungi pana la Academie, iar sotia pana la serviciu. In anul intai, am locuit in cartierul Dudesti, langa serele Dudesti abatorul Bucuresti si nu departe de temocentrala Bucuresti Sud. De la piatza Unirii, luam tramvaiul 3pana la capat, iar de aici, urmam pe langa serele Dudesti un drum desfundat, pavat cu bolovani de rau, asa cum erau ele. Era cel mai laturalnic traseu, izolat si aproape neiluminat. Casele aproape lipseau, pe dreapta erau serele Dudesti, adica teren complet fara case, ci numai teren cultivat cu legume, noaptea complet intunecos si pe unde noaptea se invarteau o fauna umana indoielnica.Pe stanga erau cateva case, izolate iar iluminatul electric era slab, cateva becuri la distante triple fata de normal. Cand ploua, era noroi, mergand cu o incaltaminte de la tramvai sau pana la tramvai,iar aici o schimbam cu incaltamintea corespunzatoare de oras. Strada se numea PENESH CURCANUL, si mergeam pe ea cam 15 minute. Iarna aceea s-a intamplat sa ninga mult, formandu-se acolo nametzi, care se curatzau prin topire, pana in primavara. De multe ori, din cauza nametilor, si a incaltamintei cam neadecvate, o duceam in spate, de la tramvai si pana la capatul acestei strazi. De aici, incepea strada CHICIUREI, unde locuiam, cu o chirie nu prea mare la un consatean. Strada era complet desfundata,ca orice ulitza laturalnica dintr-un sat oarecare. La marginea acestei strazi era marginea marginii Bucurestiului, care la casa unde locuiam,era cam la 300 metrii.De aici incepea terenul arabil apartinand comunelor suburbane., cum este Popesti Leordeni.Gazda ne-a dat o camera, iar pentru incalzire, am cumparat o soba tip godin, care tinea cald cat de cat cat erau lemne sau carbuni in el. Canalizarea lipsea, apa potabila se lua de la o cismea situata in strada. Nu mai vorbesc de baie, care sa facea la lighean. Cum la Cluj, situatia era cu totul alta, adica gaz metan, baie, locuinta aproape central, magazine foarte aproape, in anul acele, dar mai ales iarna 1962 -1963 a fost foarte grea. Nu ne-am obisnuit cu aceasta situatie, dar am suportat-o. Cum am mers la acest consatean, in luna decembrie, ne-a fost foarte greu pana am gasit lemne si carbuni, umbland pe la diferite depozite, de unde am luat ce am mai gasit si la un pret piperat, fiind la discretia tziganilor, care faceau legea la depozite. Noroc ca aveam un aparat de radio portativ, la care ascultam cu placere emisiunile Bucurestiului.Nu mai vorbesc ca lipseau total pe acolo televizoarele, pe care le vedeam doar la Academie. In preajma revelionului, un vecin de pe strada,a cumparat un televizor, fiind un eveniment notabil in strada. La revelionul din acest an, acest vecin ne-a chemat la televizor, ceeace am si facut. Aici era o inghesuiala de nedescris, fiind adunati mare parte din locatarii strazii, fiind o harmalaie pe masura. Se fuma si, nefiind obisnuit cu obiceiurile si vorbirea diferita de Ardeal, nu am putut sta mult si am plecat. A venit acasa si nea Gheorghe si cum avea vin de la via proprie de laga casa,si ceva mancare gatita, am facut in continuare, un revelion pe cinste. Odata cu venirea primaverii si a timpului cald si frumos, a inceput sa-mi placa, ma simteam aproximativ bine, invatand afara sub umbra copacilor din curte, Cum avea curte si gradina destul de mare, cultiva legume, ceeace m-a ajutat mult in aprovizionare. Celelalte produse, le procuram de la Halele Unirii, disparute acuma, si de la ceva buticuri de mai aproape, dar cam saracutze. Ca sa evitam noroaiele si praful de pe strada Penes Curcanul, la capatul acestei strazi era o mica piatzeta, de unde pleca o strada cu orientare spre oras,, cam lunga, care dadea intr-o strada mai frumusica si mai circulata, numita Nitza Elinescu, ce mergea catre centru. De aici, luam un autobuz pana catre piatza Unirii, dar avea un traseu lung si intotochiat, autobuzul venind foarte rar si aglomerat de ne pierea pofta de a merge in oras. In toamna, gasind o locuinta mai buna, ne-am mutat, dar cu parere de rau, aici putand sta totzi acesti ani, gazda voind sa ne lase casa la batranetze, dar si-a bagat dracul coada, ca au venit niste rude de ale sotiei lui nea Gheorghe si au fost primitzi si ei in casa. Cum nea Gheorghe nu a vrut sa-i tzina mult, intre ei au intervenit discutzii, finalizate cu plecarea si a lor si a noastra. Alte intamplari, in episoadele ce vor urma, combinate cu altfel de aspecte.
La toti, salutari cordiale si multa sanatate.
-- Bunicul.

[Ghita Potra]

Continuam cu intamplari din Bucurestii acelor ani. Asa cum am afirmat, de la consateanul meu, nea Gheorghe, ne-am mutat la o locuinta mai confortabila, tot departe de centru, mai bine zis, la marginea Bucurestiului,aproape de Piatza Vacaresti, loc numit si MANDRAVELA, dupa numele unui locuitor de acolo, care avea un penis foarte mare, ajuns celebru in zona, fiind numit Mandravela, nume care a ramas si acestei zone. Piatza Vacaresti provine de la vestita familie Vacaresu, si mai ales Enachitza Vacarescu, care a construit o manastire in aceasta piatza. Aici este si vestita inchisoare Vacaresti, unde erau inchise femei, pe care le-am vazut deseori in gradina inchisorii la munca. Desi oficial era denumita piatza Vacaresti, lumea ii spunea Mandravela. De aici, pornea celebra CALE VACARESTI, ce mergea pana in piatza UNIRII,, actualmente redesenata si urmand alt traseu, dar apropiat de acesta. Am trecut de multe ori pe aceasta cale, mai ales in sarbatori, fiind frumoasa. Aici a locuit scriitoarea TIA PELTZ, autoarea romanului CALEA VACARERSTI, recunoscand in carte, strada descrisa. Revenim la Mandravele., care era capul de linie la niste autobuze si la niste tramvaie, ce faceau legatura cu centrul si nordul capitaliel, asa cum era autobuzul 31 ce mergea de aici si pana in Piatza Presei Libere, fosta Casa a Scanteii., pe o distantza de 25 km. cu aproximatie. Sotia mergea cu acest autobuz pana la fosta Casa a Scanteii, sculandu-se la ora 4 si 30 minute, de unde era luata cu alti angajatzi, pana dincolo de Padurea Baneasa, in total o distanta de peste 30 km. Eu, mergeam la cursuri cu tramvaiul, pana la Piatza Cosbuc, zis popular CHIRIGIU, unde in apropiere era localul Academiei Tehnice, iar cand aveam cursuri la localul principal al Academiei, coboram la statia de la Razoare. Ca o paranteza, ceva mai incolo, se afla Palarul Cotroceni si vestita statuie LEUL, in onorea eroilor din MARELE RAZBOI DE REINTREGIRE. Sa revenim la locuintza de langa Mandravele. De aici, mergeam inca vre-o 10 minute, prin dreptul SPITALULUI NR 9- de neuropsihiatrie, spre BERCENI, atunci comuna la distanta de oras, acum cartier al Capitalei. La vre-o 3 sau 4 strazi, era strada DOCTOR NAZARIE, unde se afla casa, frumoasa, mare, dar cu lemne si cam scumpa. Avea apa in casa si baie. Acest traseu il faceam zilnic atat eu cat si sotia. Masa de pranz o serveam la cantinele celor doua institutii, iar seara si dimineata, in regie proprie.Relatez cateva intamplari. Prima :Era prin luna ianuarie 1963, cand am ramas la Academie, pana catre orele 24, cand m-am grabit sa prind ultimele trasmvaie. Fiind in statie, tramvaiul vine aproape gol. Ma urc in vagonul domplet gol, iar la ceva statzii mai incolo, urca un batran, cu barba de calugar si vine atza la mine. Fara nici o introducere, cere sa-i cedez locul ca-i al lui. Nu am vrut, locul fiind incalzit de la corpul meu. A insistat si a inceput sa ridice vocea. In paranteza fie spus,. duhnea a usturoi si murdarie, de -mi venise greatza. Am cedat si m-am mutat, dar bombanea ca tinerii de azi nu mai acorda locul celor batrani. Intervine vatmanul, si il linisteste, cunoscandu-l. Se adreseaza si mie, sa nu fiu suparat, si am facut bin e, fiind dus cu pluta. A doua intamplare :In ziua cand a fost asasinat JOHN KENNEDY, fara sa stiu de acesta, m-am dus la chioscul de ziare de langa SPITALUL nr9., sa cumpar ziarul INFORMATIA BUCURESTIULUI, ce aparea dupa masa, apoi ziarul TRIBUNA de la Cluj, si daca mai este, PROGRAMUL RADIO -TV.Stand la coada, se anuntza la megafonul public de la poarta spitalului, asasinare lui Kennedy., moment ce produce o tacere ca de mormant. Trecatorii mergeau cu capul plecat, multi aproape plangand. Nu mult timp dupa acest anuntz, apare in fuga un cetatzean numai in izmene si camasa, strigand asasinarea lui Kennedy, si mergand de la un cetatean la altul, care stateau la rand. Acesta era un bo;lnav, care a iesit pe usa din spate, si a fugit. Sarea ca un apucat si striga aceasta in gura mare. Au venit oameni de ordine din spital, care l-au dus inapoi, nu dupa ceva efort. Alta intamplare :in primavara anului 1964, am fost numit sa fiu sef de patrula intr-un sector din Bucuresti, si anume sectorul de sud, cam pe unde este azi Parcul Tineretului si Sala Polivalenta. Atunci, aici era teren viran, loc unde se adunau tzaranii si servitoarele venite in Bucuresti, si se tineau jocuri de catre acestia,. Aici, frecvent veneau soldati din unitatile din Bucuresti, invoiti sau nu, se incurcau cu servitoarele si alte persoane de moravuri mai indoielnice. Trecand pe aici, unde aveam traseul, observam cum lumea, cand ma observa, se precipita, iar sodatii, fugeau si se ascundeau. Am vrut sa-i opresc si sa-i legitimez, dar soldatii din patrula mi-au spus ca ce vreau sa fac nu are rost, deoarece se vor intoarce. Totodata, ei se cunosc intre ei, si se apara reciproc, lumea aparandu-i. Si ei, care sunt in patrula, duminuca viitoare vor merge aici, la hora sau la agatat fete. Mi-am dat seama, am renuntzat si am schimbat traseul. Soldatzii mi-au multzumit frumos,fiind veseli ca duminica viitoare se va schimba rolul. Cum s-ar putea ca sa am neplaceri cu computerul,inchei.
Cu drag tuturor - Bunicul.