Când, asemeni unei săbii lucitoare,
torentul colinei a fost aşezat de către amurg
în teaca sa de umbră,
un pâlc de păsări trece cu înfiorate murmure de aripi.
Această fugă printre lucruri nemişcate
Însufleţeşte dorinţa de mişcare;
ea sfâşie pânza tăcerii;
ea se înfăţişează ca o înaltă simţire!
îmi închipui munţi şi păduri zburând prin evuri;
îmi imaginez că în noapte lumina se naşte din nou,
la fiecare întâlnire cu o stea...
Simt în mine însumi zborul unei păsări călătoare;
ea îşi croieşte un drum dincolo de viaţă şi de moarte,
în timp ce lumea noastră neliniştită călătoreşte neobosit
în necuprinsul fără oprire.
Rabindranath Tagore
Cand asemeni unei sabii lucitoare - R. Tagore
Moderator: Manu
-
cristina.vuscan
"Sire", grai slujbasul catre regele sau... - R. Ta
”Sire",grăi slujbaşul către Regele său, ”Norattam, sfântul,
nu s-a ostenit niciodată să intre în templul său regal."
„El cântă laude Domnului sub arborii marelui drum,
iar templul este gol de închinători."
„Ei se înghesuie în jurul lui ca albinele în jurul lotusului alb
şi nu ţin seama de chivotul de aur plin cu miere".
Jignit în inima sa, Regele se duse acolo unde Norattam
se afla aşezat pe iarbă. Îl întrebă :
”Părinte, de ce-ai părăsit templul meu cu bolţi de aur,
Şi te aşezi în praful drumului ca să predici iubirea de Dumnezeu ?"
-„Pentru că Dumnezeu nu este acolo în templu", grăi Norattam.
Regele încreţi sprânceana şi-i răspunse : ”Ştii tu
că douăzeci de milioane de aur fost-au cheltuite pentru a zidi această minune a artei,
şi că ritualuri costisitoare au fost închinate Domnului ?”
"Da, ştiu asta", răspunse Norattam; ”a fost anul în care
umii dintre supuşii tăi, având casele arse,
cerut-au în van ajutor la uşa ta.
Şi Dumnezeu a gândit:
”Această mizerabilă creatură care nu poate da un adăpost fraţilor săi
îmi zideşte mie sălaş !"
”Şi atunci Domnul a luat loc lângă cei fără cămin, sub arborii marelui drum".
”Şi acea boabă de spumă aurită este absolut goală,
În afară de tămâia fumegând de trufie".
Regele ţipă în furia sa : ”Să pleci din ţara mea !"
Calm, sfântul răspunse : ”Da, izgoneşte-mă
acolo unde ai izgonit deja pe Dumnezeu".
Rabindranath Tagore
nu s-a ostenit niciodată să intre în templul său regal."
„El cântă laude Domnului sub arborii marelui drum,
iar templul este gol de închinători."
„Ei se înghesuie în jurul lui ca albinele în jurul lotusului alb
şi nu ţin seama de chivotul de aur plin cu miere".
Jignit în inima sa, Regele se duse acolo unde Norattam
se afla aşezat pe iarbă. Îl întrebă :
”Părinte, de ce-ai părăsit templul meu cu bolţi de aur,
Şi te aşezi în praful drumului ca să predici iubirea de Dumnezeu ?"
-„Pentru că Dumnezeu nu este acolo în templu", grăi Norattam.
Regele încreţi sprânceana şi-i răspunse : ”Ştii tu
că douăzeci de milioane de aur fost-au cheltuite pentru a zidi această minune a artei,
şi că ritualuri costisitoare au fost închinate Domnului ?”
"Da, ştiu asta", răspunse Norattam; ”a fost anul în care
umii dintre supuşii tăi, având casele arse,
cerut-au în van ajutor la uşa ta.
Şi Dumnezeu a gândit:
”Această mizerabilă creatură care nu poate da un adăpost fraţilor săi
îmi zideşte mie sălaş !"
”Şi atunci Domnul a luat loc lângă cei fără cămin, sub arborii marelui drum".
”Şi acea boabă de spumă aurită este absolut goală,
În afară de tămâia fumegând de trufie".
Regele ţipă în furia sa : ”Să pleci din ţara mea !"
Calm, sfântul răspunse : ”Da, izgoneşte-mă
acolo unde ai izgonit deja pe Dumnezeu".
Rabindranath Tagore