Cine suntem si cum ne vad ceilalti?

[cristina.vuscan]

Nu stiu exact daca ceea ce am sa va povestesc aici e chiar la subiectul sectiunii in care ma aflu, dar zau ca nu stiu ce alta sectiune s-ar potrivi mai bine acestei intamplari...
Ieri, venind de la scoala, ma oprisem in dreptul unei treceri de pietoni, nestiind daca e verde si pot sa trec sau nu. In acel moment, o mana mi s-a asezat pe brat si vocea unei doamne mi-a spus sa stau si sa astept... M-am oprit, ascultatoare, doamna s-a apropiat de mine si a ezitat cateva momente... Simteam o asteptare in atitudinea dansei si parea ca vrea sa-mi spuna ceva si nu indrazneste... Apoi, cu o voce sfioasa si aproape in soapta m-a intrebat:
"Va jignesc daca va ofer 100.000 lei sa va cumparati o prajitura?"
Am ramas o clipa pierduta in ganduri, nestiind exact ce trebuie sa fac sau sa spun in momentul urmator... Nu cu multa vreme in urma, o astfel de intrebare mi-ar fi pus un nod in gat si o gheara de fier mi-ar fi inclestat inima... Acum, insa, lucrurile s-au schimbat mult... Tineam strans un baston alb in mana, mergeam singura, soarele imi batea in fata si vantul imi sufla parul in vant...
"Nu, doamna, nu ma jigniti... Va multumesc frumos, dar bani am destui... Nu banii sunt problema mea..."
Chiar asa: care era de fapt problema mea? Imi simteam sufletul usor si putin imi pasa ca nu vedeam... Veneam de la niste copii la fel cu mine, pe care-i vazusem razand nu cu mult in urma si carora putin le pasa ca sunt asa cum sunt... Si atunci care era, de fapt, problema mea? Poate imaginea mea rasfranta in ochii acelei femei pe care nu o vedeam - imaginea unei cersetoare intamplator imbracate frumos in acea zi, dar cu un baston alb in mana?... Era joi, 8 mai 2008 si eram in Romania dar puteam fi oriunde in alta parte a lumii, in orice zi a veacului al XV-lea...

[Andreea Neagu]

Campanii de informare, postere, fluturasi, necunoastere, ignoranta... mai e mult pana departe.
Andy

[Manu]

Pai o sa cunoasca lumea incet-incet. Totusi, in Cluj mai stie lumea, e mai bine ca in alte parti. Oricand vor fi care sa se comporte asa, e ceva normal, nu stiu cum sa reactioneze cand vad un nevazator, au unii impresia ca vor fi mai aproape de "Imparatia Cerurilor" daca fac ceva de genul, daca dau bani de o prajitura unei persoane care, dupa parerea lor izvorata din nestiinta, nu ar avea cum sa ii aiba. Trebuie sa ii ajutam uneori, asa vor fi si ei putin mai linistiti si impacati cu ei insisi. De exemplu candva, cand eram prin anul III la facultate, o tanti care venise la Cluj din Slatina sa isi vanda un rinichi, m-a agatat pe strada si din vorba in vorba m-a invitat la un mic, adica sa manance si saracul de mine ceva. Ce credeti, m-am dus cu ea ca sa ii fac eu un bine, chiar daca nu mizam pe "Imparatia Cerurilor". Am mers, iar la acel mic am povestit destul de mult. Din discutii am inteles ca din acel moment era mult mai increzatoare in reusita ei, ca isi va vinde mult mai bine rinichiul, nu de alta, dar pentru a ajuta pe cineva care ar avea nevoie de el. I-am spus ca daca vrea ii fac si eu cinste cu inca trei mici sau cu un suc, ca si cum as fi mers cu ea asa pentru taclale, nu pentru ca sa mananc propriu-zis, ci sa mai povestim. A ramas cam descumpanita, chiar avea impresia ca nu as avea nici un ban. Ne-am despartit amical, ea era mult mai increzatoare, avea un punct in plus acolo sus, un punct rosu care ar putea sa conteze la "Judecata de Apoi". Ce sa facem, omul gandeste foarte simplu, il vede pe cel de sus ca pe un patron, un alt om, om care se lasa impresionat de niste mici fleacuri. Au impresia ca pot sa faca niste lucruri mici, lipsite de vreo semnificatie, iar cu acestea sa le anuleze pe celalte mici sau mari considerate rele, gresite. Deci, in concluzie, dupa parerea mea, tot ce fac acesti oameni, o fac pentru ca au o teama fata de ceva necunoscut, adanc implementat in constiintele lor inca de mici - din pacate. Lumea ar fi mult mai bine oranduita fara aceste implementuri in creiere, ar fi mai libera, ar putea sa judece altfel lucrurile. Ce sa facem, nevoia de a ne crea pe cineva absolut este vitala... nu intru in amanunte, sunt pareri absolut personale. Trebuie sa intelegem si noi, sa ne punem in pielea celuilalt si sa actionam cum credem ca e mai bine pentru a ajuta persoana si pentru a-i deschide ochii, daca acest lucru mai e posibil.

[CarmenT]

Patanii de astea cred c-a avut fiecare nevazator care a iesit neinsotit pe strada. Sunt chestii care socheaza cand ti se intampla pentru prima data, dar cu care te obisnuiesti zicandu-ti ca nu ai ce sa astepti mai mult de la omul simplu.
Eu as fi curioasa insa de alta chestiune. De ce crezi, Cristina, ca ai reusit sa treci atat de usor peste clipa de soc, de ce nu ti s-a pus acea ghiara pe inima? Poate raspunsul tau ar putea reprezenta un raspuns intrebarilor pe care si le pun oamenii in general cand vad un nevazator, sau poate ca ne-ar ajuta pe noi sa fim mai puternici in momente similare...

[Ovidiu_T]

Printr-o situatie similara am trecut si eu saptamana trecuta cand ieseam de la Casa Ardeleana.
Am stat vreo 5 min in fata la Sora cat am asteptat si pe ceilalti cu care am mers la restaurant.
Am observat ca cineva sta langa mine de mai mult timp, dar nu am bagat in seama.
Cand sa plec mia pus mana pe brat si ma intrebat daca ma supar daca imi ofera niste bani.
Prima mea reactie a fost sa scot eu niste bani sa ii dau acelei doamne, dar mam razgandit si am refuzato cat se poate de frumos.
Si eu mam mirat cum de am trecut totusi usor peste situatie asta pentru ca niciodata nu i sa mai intamplat.
Eram obisnuit sa fiu intrebat tot felul de ciudatenii, dar sa mi se ofere bani niciodata...
Dupa cum zicea Manu se poate ca acceptul nostru in situatii similare celor de mai sus sa stimuleze autosugestia celui care ofera
si eu daca as fi pus in locul lui Manu si sa stiu ca ajut prin acceptul meu pe cineva cred ca as accepta.
Cu cat iesi mai mult din casa participi mai des la tot felul de intamplari ciudate
si totusi astea sunt menite sa ne ajute si pe noi. Nu ar fi rau sa credem cat mai mult ca fiecare sut in fund e un pas in fata, asta daca o intamplare din cele enuntate poate fi privita ca un sut in fund...
O seara placuta!
Ovi

[Manu]

Eu am primit candva 200 de lei.
Mergeam pe strada, prima data fara taxi de la autocarul care venea din Alba Iulia. Un om m-a oprit, foarte vesel, spunand: "Salut, scuza-ma ca te intreb: tu esti student, nu?". Eu i-am spus ca da, sunt student. El a spus: "Studentii au nevoie de bani, nu?". Am zis ca are chef de vorbarie pur si simplu si i-am spus ca da, sigur ca au in general nevoie de bani, doar astea sunt discutii permanente, banii. Atunci el a spus ca vrea sa imi dea doua milioane, dar sa nu ma supar, sa nu il refuz, ca ma roaga sa nu il refuz. I-am spus ca poate sunt altii care au nevoie, ca eu in general am bani, poate chiar mai multi decat altii. El a spus ca nu conteaza, ca ma roaga sa ii iau. I-am luat, i-am multumit si gata. Mi-a multumit si el ca nu l-am refuzat si a plecat. Ce era sa fac? Asta a fost, mi-am luat card de memorie la telefon, o placa pentru mai multe USB-uri si nu mai stiu ce, a fost pur si simplu un cadou.
Va mai pot povesti si altele, chiar mai interesante, dar cu sume mici, asa cam 5 lei...

[Emanuel.Selaru]

Da Manu, dar nu stiu, mie mi se pare ca n-a fost ca in alte cazuri, sa puna accent pe handicap, ci doar asa, ca esti student, lucru ce se putea intampla oricui. Eu asa m-as fi gandit daca as fi fost pus in situatia ta.

[Manu]

Exact, nu a dat deloc impresia ca se gandeste la dizabilitate, desi sigur asta l-a determinat sa dea banii. A fost chiar simpatic. Pana la urma, daca si-a dorit sa dea banii aia si avea prea multi... ce era sa fac, sa ma tot targuiesc sa il conving sa nu mi-i dea?...

[Emanuel.Selaru]

Da, foarte cool om!

[Emanuel.Selaru]

Manu, m-am mai gandit la o chestie. Nu cred ca ar da cineva 200 roni=2000000 de lei vechi pentru handicapul pe care l-ar putea avea o persoana, deci, inca un motiv in plus pentru a-ti fi argumentata actiunea ta, din acea situatie.

[Paul]

Interesante povesti. Problema este ca suntem, ca de obicei, ramasi in urma fata de restul lumii. Vestea buna este ca cel putin asa stim incotro ne indreptam.

In strainezia, asa cum multi dintre voi ati vazut, nu mai este mare lucru sa vezi un nevazator care se descurca singur; nu mai este mare lucru sa vezi peroanele accesibile prin pavaj tactil, semafoarele bipaie si in tot mai multe cladiri publice sunt indicatoare tactile, inclusiv in Braille.

Legile de accesibilizare sunt clare si la noi, dar nu se respecta pentru ca lipsesc proiecte. Atunci cand exista proiectele, lipsesc cei care sa le promoveze. In sfarsit, cand sunt proiecte, sunt promotori atunci se ridica problema banilor. Doar recent am auzit o directoare care a achizitionat placutse indicatoare tactile ca amenda este mai mare decat pretul de achizitionare a acestora.

Asadar, vedeti ceea ce lipseste cel mai mult la noi.

[CarmenT]

Da, intradevar la noi mentalitatea NOASTRA, a tuturor e putin inapoiata, dar degeaba asteptam fiecare ca restul societatii sa avanseze. Schimbarea trebuie sa se petreaca cu fiecare dintre noi!
Am o veste buna: am primit de la cineva instructiunile de folosire a limbajului Loges, acesta e sistemul de semnalizare tactila utilizat in vest. Am sa postez materialul pe forum deindata ce reusesc sa-l termin de tradus.
A fost extraordinar cand, dupa o cerere inaintata de Pontes la primaria clujana au fost instalate acele covorase tactile, dar am fost si putin dezamagiti ca nu sunt exact ca si cele din Occident. Asta s-a intamplat deoarece nu stiam nici noi sa explicam exact care sunt standardele. Am tot cautat pe internet, dar n-am descoperit nimic. Asa ca am fost extrem de incantata cand un amic italian m-a intrebat daca cunosc limbajul Loges. Am spus ca nu, iar el mi-a explicat ca asa se numeste ceea ce tot visez eu sa avem si in Romania. Sper sa pot posta cat de repede un scurt material aici pe forum.