Retete culinare 5

Orice nu poate fi incadrat la celelalte categorii

Moderator: Manu

cristina.vuscan

Retete culinare 5

Mesaj de cristina.vuscan »

COZONAC MOLDOVENESC CU MIRODENII
-pentru 4 cozonaci mari –
- 2 kg de făină ; un litru de lapte ; 500 g de zahăr + 250 g de zahăr pentru umplutură ; 500 ml de ulei ; 400 g de nucă măcinată ; 100 g de drojdie [50 g de drojdie pentru fiecare kg de făină ] ; 50 ml de vin alb sau borş ; 10 ouă + 1-2 ouă pentru poleirea cozonacilor ; o lingură de cacao ; 2 linguriţe rase de sare măruntă [cîte o linguriţă de sare pentru fiecare kg de făină ]; 4-5 pliculeţe de zahăr vanilat ; un pliculeţ de scorţişoară pudră ; o jumătate de pliculeţ de enibahar pudră ; o jumătate de pliculeţ de cuişoare pudră ; coaja rasă de la o lămîie ; rom , rahat , stafide după gust
I] Miezul de nucă se prăjeşte puţin în cuptor , într-o tavă şi apoi se macină.
II] Făina se cerne într-un lighean şi se lasă la loc cald păstrînd o rezervă de 500 g pentru a o adăuga la frămîntat.
III] Cu 2-3 ore înainte de a începe frămîntatul se freacă cele 10 gălbenuşuri cu 2 linguriţe de sare măruntă , apoi se adaugă 125 g de zahăr şi se amestecă în continuare să se dizolve zahărul.Procedînd astfel , miezul cozonacului va avea o culoare galben-aurie , minunată. Întrucît albuşurile îngreunează aluatul , se vor încorpora doar 2 în aluat iar restul se vor folosi la umplutură. Albuşurile se bat spumă doar atunci cînd se încorporează în aluat , respectiv atunci se prepară umplutura.
IV] Laptele se fierbe , se păstrează o jumătate de pahar pentru maia şi se lasă pînă cînd devine călduţ. Atunci , se adaugă restul de 375 g de ahăr , 2-3 pliculeţe de zahăr vanilat , coaja rasă de la o lămîie şi se amestecă bine să se topească zahărul.
V] Maiaua: se zdrobeşte drojdia într-o crăticioară , se adaugă o linguriţş de zahăr , 1-2 linguri de făină , se amestecă şi se toarnă treptat o jumătate de pahar de lapte călduţ. Se amestecă bine să nu rămînă cocoloaşe , se presară puţină făină deasupra şi se lasă timp de 15-20 minute la loc cald ca să crească.
VI] Cînd maiaua a crescut , se toarnă laptele cu zahăr , vanilie şi lămîie peste făina din lighean , se adaugă maiaua , cele 2 albuşuri bătute spumă , cele 10 gălbenuşuri frecate cu sare , vinul călduţ şi se frămîntă să se încorporeze bine toate ingredientele , după care se continuă frămîntatul , adăugînd treptat uleiul călduţ – de preferinţă este să se frămînte cu mîinile înmuiate în ulei. Este gata cînd aluatul se desprinde uşor de pe mîini , adică după aproxximativ o oră. Atunci se presară puţină făină deasupra aluatului, se acoperă vasul cu un şervet curat şi se lasă aluatul să crească la ;loc cald , dar nu pe aragaz şi obligatoriu ferit de curenţi. Este gata cînd aluatul şi-a dublat volumul , adică după aproximativ 2 ore.
VII] Umplutura: cele 8 albuşuri se bat spumă tare , apoi se adaugă treptat , în ploaie , 250 g de zahăr sau după gust , 2 pliculeţe de zahăr vanilat şi se mai bat puţin , după care se pune treptat nuca măcinată , o lingură de cacao , un pliculeţ de scorţişoară pudră , o jumătate de pliculeţ de enibahar pudră , o jumătate de pliculeţ de cuişoare pudră şi rom după gust. Se amestecă totul uşor , de jos în sus, cu o lingură de lemn pînă cînd se omogenizează compoziţia. Umplutura trebuie să fie de consistenţa unei marmelade şi să nu fie apoasă. Dacă e prea moale , se mai adaugă puţină făină iar dacă e prea vîrtoasă se mai pune puţin lapte.
VIII] După ce aluatul a crescut dublîndu-şi volumul , se împarte în patru bucăţi şi fiecare parte se întinde pe o planşetă presărată cu făină , se unge cu ¼ din umplutură , se presară cu stafide şi bucăţele de rahat date prin făină , se rulează şi se aşează într-o tavă tapetată cu folie de aluminiu , unsă în interior cu ulei. Tava trebuie să fie suficient de înaltă astfel încît cozonacul să ocupe doar jumătate din tavă. Se unge cozonacul cu ou bătut şi se lasă să crească în tavă pînă ajunge la marginea tăvii , nu mai mult. Se încălzeşte bine cuptorul la foc iute timp de 10-15 minute , apoi se pune cozonacul înăuntru şi se coace la foc potrivit timp de aproximativ o oră , pînă cînd capătă o crustă maroniu-roşcată. Atunci se ia din cuptor , se lasă să se răcească puţin în tavă şi se scoate din tavă cît este călduţ , după care se aşează pe un platou în poziţia în care a stat în tavă şi nu se mai mişcă din loc pînă nu se răceşte complet. Cozonacul se acoperă cu o foaie de hîrtie albă şi un şervet curat iar după ce se răceşte complet , see înveleşte în hîrtie şi se pune într-o pungă.
Observaţii : 1] Dacă frămîntatul cozonacului se face vara şi timpul e călduros, se împarte aluatul în două şi o jumătate se pune la frigider. Apoi , înainte de a-l întinde în foaie şi de a-l aşeza în tavă , se ţine puţin la temperatura camerei.
2] Cozonacul se păstrează foarte bine , timp de mai multe luni în congelator , în cîte două pungi de nailon. Apoi , înainte de a fi servit , se ţine 3-4 ore la temperatura camerei.

Va doresc spor la treaba! Cris
Valentin
Sublocotenent
Mesaje: 320
Membru din: 11 Mar 2008, 14:30
Localitate: Cluj-Napoca

Mesaj de Valentin »

mmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmm!!!!!!!! mi se face pofta.
cristina.vuscan

Retete culinare 6

Mesaj de cristina.vuscan »

Acum, ca au aparut capsunii, poate va apucati sa puneti dulceata de capsuni... Ce zici, Misulica? Venim la tine? Cum sunt capsunii la Oradea?

DULCEAŢĂ DE CĂPŞUNI
-pentru 6-7 borcane a cîte 400 ml fiecare-
1 kg de căpşuni ; 1,5 kg de zahăr ; 2 linguriţe de sare de lămîie
Se spală bine căpşunii sub jet de apă , se curăţă de codiţe , se lasă să se scurgă într-o strecurătoare , după care se aşează într-un vas şi se stropesc cu o ceaşcă de apă în care s-a dizolvat o linguriţă de sare de lămîie. Apoi , într-o cratiţă mare se pune un strat de căpşuni , unul de zahăr şi aşa mai departe pînă se termină zahărul şi căpşunii , avînd grijă ca ultimul strat să fie de zahăr. Se lasă să stea astfel timp de 12 ore , după care se fierb la foc mic pînă se leagă siropul. Cu 10 minute înainte de a lua dulceaţa de pe foc , se adaugă sarea de lămîie rămasă , dizolvată în 2 linguri de apă fierbinte. Cînd dulceaţa s-a legat , se ia de pe foc, se toarnă rece în borcane şi se sigilează borcanele.

Deja simt aroma de dulceata... Cris
cristina.vuscan

Socata

Mesaj de cristina.vuscan »

Acum ca a inflorit socul, poate vreti sa puneti de o socata si sa va apucati de mestereala... Iata cum trebuie sa procedati:

SOCATĂ
10 litri de apă ; 10-12 flori de soc proaspete ; 2 lămîi ; 1 kg de zahăr ; 8-10 g de drojdie
Florile de soc se spală bine cu apă rece, iar lămîile se spală şi se taie în felii de o jumătate de centimetru grosime, după care se umple un borcan de 10 litri cu apă, se adaugă zahărul, drojdia dizolvată în puţină apă, feliile de lămîie şi florile de soc. Se amestecă bine ca să se dizolve zahărul, se leagă borcanul cu o hîrtie şi se lasă la fermentat avînd grijă să se amestece conţinutul de 2-3 ori pe zi, cu o lingură mare de lemn. După două zile, socata se poate strecura printr-o strecurătoare deasă şi turna în sticle. Sticlele se păstrează la loc întunecos şi rece, de preferat îngropate în nisip.

Spor la treaba! Cris
Emanuel.Selaru
Maior
Mesaje: 728
Membru din: 28 Mar 2008, 10:20
Localitate: Buzau

Re: Socata

Mesaj de Emanuel.Selaru »

Ohooo, mie-mi place mult socata, dar trebuie facuta bine, ca altfel, este ca mustul acela care fermenteaza de ceva timp si iti provoaca probleme. In rest, este foarte bun! Mai ales pe caldurile astea... :P
Scrie răspuns