Dr. Geerat Vermeji, un cunoscut biolog marin nevăzător, care deţine titlul de Profesor Distins la Departamentul de Geologie al Universităţii California în Davis, şi-a pus la dispoziţie timpul şi cunoştinţele sale în cadrul sesiunii academice ştiinţifice organizate de Federaţia Naţională pentru Nevăzători în 2004 pentru tinerii interesaţi de ştiinţă. Dr. Vermeji consideră că aptitudinile de observare sunt cel mai bine îmbunătăţite prin utilizarea mâinilor şi a simţului tactil, în special pentru nevăzători, combinând această filozofie cu experienţa sa ştiinţifică pentru a-i instrui pe participanţii la această sesiune ştiinţifică. El şi-a perfecţionat propriul simţ tactil lucrând cu mâinile de la o vârstă fragedă, iar de atunci şi-a urmat visul de a lucra ca şi cercetător într-un domeniu ştiinţific, precum şi de a distinge şi de a grupa moluştele după caracteristicile unice ale carapacelor lor. De la liceu până la universitate, Dr. Vermeji îşi împărtăşeşte fascinaţia pentru ştiinţă cu un entuziasm molipsitor pentru studenţii săi. Împreună, ei extind cercetările asupra diverselor domenii ale ştiinţei şi ale istoriei vieţii. Ca om de ştiinţă, el stimulează curiozitatea care le oferă studenţilor o mai bună înţelegere asupra vieţii în care trăiesc. Atunci când Dr. Vermeji nu predă la clasă, el îi învaţă pe studenţii nevăzători despre frumuseţea ştiinţei şi a istoriei vieţii. El îi încurajează să-şi urmeze pasiunea, sau chiar cariera în domenii cum ar fi biologia, chimia şi fizica (ştiinţele naturale), demonstrându-le că se poate. Atunci când Dr. Vermeji doreşte să le ofere un exemplu studenţilor, le reaminteşte că ştiinţa necesită o gândire sistematică, riguroasă şi de obicei cantitativă, obiectivitate şi dorinţă şi dispoziţie spre analiză.
Cercetarea sa este concentrată pe fosile şi moluşte vii, cum ar fi melcii şi moluştele în general. Într-adevăr, această pasiune ciudată pentru melci este interesantă atât din punct de vedere estetic, cât şi ştiinţific, deoarece Dr. Vermeji vede frumuseţea acestora ca fiind un fenomen artistic natural. Dr. Vermeji de asemenea studiază inovaţiile tehnologice care îl vor ajuta la o analiză mai atentă a construcţiei şi menţinerii ecosistemelor, şi la o înţelegere mai bună a modului în care modificarea accesului la resurse afectează organismele din ecosistemele trecute şi prezente.
Observaţiile tactile îi permit Dr. Vermeji să-şi împărtăşească mesajele puternice şi inspirate despre mediile frumoase pe care le studiază. Cu ajutorul descrierilor, cititorii pot vedea şi ei ceea ce a văzut şi a observat Dr. Vermeji, într-o colecţie de lucrări care vor dăinui peste ani, inclusiv autobiografia sa, ”Maini Privilegiate”.
Dr. Vermeji şi-a pierdut vederea la vârsta de trei ani şi şi-a petrecut copilăria în Olanda, unde a colecţionat şi a studiat conuri de brad, pietre, roci şi frunze din curtea sa. A studiat limbajul Braille la internatul ”Prins Alexander” din Huis Ter Heide, unde şi-a descoperit şi pasiunea pentru citit. La vârsta de zece ani familia Vermeji s-a întors în Statele Unite, iar Dr. Vermeji şi-a efectuat educaţia primară în New Jersey. Dr. Vermeji a studiat la universităţile Princeton şi Yale şi a făcut cercetare la Colegiul Universitar din Maryland, unde a şi primit titlul de profesor. De asemenea, a studiat în Guam, Filipine şi Insulele Galapagos, Canada, Hawaii şi Insulele Aleutians. În prezent, studiile de paleobiologie ale Dr. Vermeji de la Universitatea California se concentrează asupra coastei centrale a Californiei, Golfului California, California Baja, Cabo San Lucas, Polinezia Franceză şi Noua Zeelandă (insulele nordice şi sudice).
În viaţa personală, Dr. Vermeji are o soţie şi o fiică. Soţia sa, Edith Zipser este de asemenea şi ea un biolog, şi a cunoscut-o la Universitatea Yale în timpul studiilor sale acolo. Ei au împreună o fiică, Hermine. Într-o zi, Dr. Vermeji îşi va transmite mai departe moştenirea şi convingerile că persoanele nevăzătoare sunt la fel ca şi cei care văd, cu singura excepţie că nu pot să vadă. Iar toate lucrările sale adresate studenţilor şi tuturor nevăzătorilor vor dăinui peste generaţii.
Iubeşte-ţi activitatea, fii pregătit să munceşti din greu, nu te descuraja de eşecurile ocazionale, fii dispus să îţi asumi riscuri, învaţă multe noţiuni de bază din ştiinţă şi matematică, şi afişează încredere în tine.
Extras din biografia Dr. Vermeji: ”Pentru un biolog evoluţionist nevăzător, scoicile şi carapacele sunt muzeele portabile ale naturii: adevărate sculpturi pe care le poţi ţine în mână, o artă a simţurilor care personifică secretele vieţii”.
Astfel începe un articol despre Geerat Vermeji din revista Discovery din august 1996. Geerat Vermeji s-a născut cu o formă neobişnuită de glaucom. Primii patru ani i-a petrecut prin spitalele din provincia daneză Groningen, apoi în Utrecht, în Olanda, unde doctorii s-au luptat să-i păstreze vederea. Cu dureri continue şi în pericol de a dezvolta leziuni ale creierului, lui Geerat Vermeji i-au fost scoşi ambii ochi în 1950. S-a adaptat rapid la lipsa de vedere. În autobiografia sa, ”Mâini Privilegiate”, Geerat scria: ”Lumea mea nu a fost neagră şi lipsită de speranţă. Era luminată ca şi înainte, dar acum de către sunete, mirosuri, forme şi texturi”.
Un profesor pe care l-a avut în clasa a patra în New Jersey i-a indus curiozitatea pentru ştiinţă. Dna profesoară Colberg a adus la şcoală scoici şi carapace pe care le colecţionase, iar Geerat le-a examinat îndeaproape cu ajutorul mâinilor şi al minţii. ”Descoperirile dnei Colberg (scoici din Florida) păreau parcă modelate de către un sculptor cu un incredibil simţ al regularităţii şi detaliului... Profesoara mea din clasa a patra nu numai ca m-a ajutat să-mi dezvolt un simţ estetic al mâinilor, dar mi-a trezit şi o curiozitate de nestăvilit pentru lucrurile necunoscute... În acea zi frumoasă, o profesoară minunată a stabilit traiectoria vieţii unui om”. Niciodată nu şi-a pierdut interesul ştiinţific pentru scoici.
Până în toamna anului 1967, Geerat a obţinut un titlu universitar la Universitatea Princeton. ”A venit timpul să-mi planific viaţa şi după experienţa la Princeton. Intenţionez să efectuez studii de doctorat în biologie şi geologie”. El i-a convins pe administratorii sceptici de la Universitatea Yale să-i permită, aşa nevăzător cum era, să-şi continue studiile asupra scoicilor. A continuat să facă asta până în prezent.
”Toate creaturile lumii trăiesc şi evoluează într-un context. Nu sunt mici lumi izolate una de alta”. Biologii care încearcă să se documenteze şi să explice diverse modele de evoluţie trebuie să observe lumea din perspectiva organismelor .... ”Nu pot să pretind că observ scoicile mai bine decât alţii, nici nu vreau să diferenţiez unele specii pe baza caracteristicilor scoicilor şi carapacelor. Fiecare observator aduce ştiinţei propriile observaţii unice, iar eu nu fac excepţie. ”Pentru mine scoicile şi carapacele au fost întotdeauna mai mult decât minunate variaţii pe aceeaşi temă a unei frumoase arhitecturi spiralate. Aceste opere de artă, şi mediile în care acestea au fost create, mi-au deschis drumul pentru a răspunde unora din cele mai mari întrebări din biologie, întrebări despre funcţii, evoluţie şi construcţie. Natura ne va surprinde dacă o vom lăsa.”
Traducere: Ioana Farcas
Scormonire pe internet: Andreea Neagu
Biologul marin, articolul 2
Moderator: Manu