O posibila recenzie de carte.

[Campus]

Buna seara
Avand in vedere faptul ca, in ciuda ultimelor evenimente , se aude ca va avea totusi loc acea lansare de carte de pe 8 decembrie am incercat sa imi imaginez o posibila recenzie a acelei carti in contextul actual.
Vorbind serios mie chiar imi place stilul in care scrie autorul dar nu sunt deloc de acord cu stilul in care conduce asociatia noastra muuuuuult iubita.
Textul de mai jos reprezinta un pamflet, fiind o opinie strict personala.

Nu reprezinta punctul de vedere al Asociatiei Pontes si este publicat aici din lipsa de blog personal.
Asadar, iata ce ati putea citi undeva, in prefata cartii lansate pe 8 decembrie la Cluj.

----------------------------------------------------------------------------------
Pentru autor întortocheatele evenimente ale ultimilor ani tind să perpetueze imaginea anotimpului ideal al vieţii, un sezon cald, în care tranziţia de la o funcţie la alta merge doar în sens ascendent, în care orice piedică este surmontată facil, (un articol strecurat în statut, colo - o circulară către toţi preşedinţii de filiale dincolo), toate acestea conspirând parcă pentru instaurarea unui anotimp estival al puterii absolute şi permanente, un timp idilic al potenţei, o vară ce nu mai apune ...
Cu toate acestea, realităţile din jur, adesea ignorate de febra creatoare şi acaparatoare a autorului, încep să coboare primele frunze gălbui ale toamnei şi brusc, oarecum pe neaşteptate, în ultima vreme bate un vânt răcoros, din ce în ce mai răcoros, aducând cu el miresme sărate, pornite nu din libertatea nemărginită a mării ci, dimpotrivă, din adâncurile reci şi întunecate ale ocnelor.
Cea mai recentă creaţie - ciclul de amintiri din copilărie reunite sub egida permanenţei estivale - răspândesc fiorul nostalgic al unor timpuri şi locuri dulci din trecut, vremuri liniştite ale copilăriei private de repere existenţiale esenţiale precum cheful cu ţuică de prune turnată din flaconul de plastic al producătorului în incinta unui restaurant de două spre trei stele (moment nelipsit după orice concurs care se respectă fie el judeţean, regional sau, mai ales naţional) sau reuniunile cu iz conspirativ ale tuturor preşedinţilor de filiale, desfăşurate de cele mai multe ori în incinta unui hotel semi-falimentar dintr-un mic oraş transilvan uitat de vreme, reuniuni în care, aşa, mai pe la sfârşit, după ce patronul, membru de nădejde, s-a retras orbecăind serios prin aburii bahici spre vreo cameră în care să smotocească, sau, mă rog, să fie smotocit pe cât se mai poate de vreo bucătăreasă sau cameristă ce a avut ghinionul să fie de prin preajmă în seara aia, se mai sădeşte o idee, se mai trasează o direcţie, se mai promite o subvenţie, se mai găseşte o schemă, mai cade un cap de obraznic revoluţionar, se mai găseşte o soluţie pentru ca, cel puţin pe hârtie, treburile să meargă bine, totul să fie justificat şi statul să contribuie cu subvenţia mult aşteptată pentru cârpitul găurilor din ciorap. Îmi este foarte greu să îmi imaginez că, în vremurile în care se petrec întâmplările din volum autorul avea deja cel mai mic fior anticipativ al acestor realităţi recente.
Se prefigurează astfel două planuri distincte, oarecum antitetice şi totuşi complementare, planul inocenţei copilăriei şi planul maturităţii avide şi autoritare, planuri care, deşi, la o primă vedere nu au legături foarte strânse între ele, putem încerca să întrezărim resorturile interioare care au clădit din elevul discret şi inocent de altădată personalitatea strălucitoare şi unsă (cu un număr neprecizat de alifii) de astăzi.
Fără a avea încă acces la întâmplările din primul plan (cartea nu este încă disponibilă "pe rafturi") putem lesne să ne imaginăm o serie de astfel de istorioare pe baza a ceea ce observăm în ultima vreme din evenimentele dureros de reale petrecute în ultimii ani şi marcate, din păcate esenţial de impulsurile viscerale transpuse în exprimările autoritare ale autorului. Putem astfel reconstrui acea lume idilică, dulce şi luminoasă cu mortarul gri-fumuriu şi cărămizile întunecate ale prezentului.
Am obţine un rezultat cel puţin surprinzător. O colecţie virtuală de întâmplări şugubeţe care nu au avut loc niciodată dar care, o, cât de uşor, vedem că ar fi putut să se petreacă.
Una dintre ele ar fi cea în care personajul nostru îşi convinge profesorii să modifice regulamentul şcolar astfel încât să poată să mai rămână încă patru ani în liceu chiar dacă a absolvit deja cele două trepte şi, apoi, dacă două treimi din consiliul profesoral sunt de acord, să mai stea încă patru ani, şi încă patru sau cinci şi tot aşa pentru că este foarte clar că nu a existat şi nici nu o să mai existe altul în această şcoală în afară de el care să fie înzestrat cu atâtea calităţi: să se aibă bine cu inspectoratul, să participe la toate reuniunile pioniereşti, să nu rateze nici un ceai dansant, să fie un redactor şef foarte bun la revista şcolii şi, peste toate astea, din când în când, să mai scrie şi câte o compunere excepţională care s-o lase cu gura căscată şi măselele făcute praf pe profa de română cu toată comisia ei metodică cu tot.
Haideţi să lăsăm la o parte faptul că, la fel ca în orice internat care se respectă se aud tot felul de poveşti mai mult sau mai puţin picante pe seama lui. Ştim că, în general, lumea este foarte invidioasă mai ales pe tinereii care prezintă potenţial şi vorbeşte vrute şi nevrute. S-ar fi putut auzi astfel că, băiatului nostru i-ar cam place să dea iama prin fetele din seria mică, deşi are, încă de când era pe clasa a şaptea o aceeași prietenă care cică ţine foarte mult la el. Nu am putea să plecăm urechea la astfel de zvonuri mai ales că sunt presărate cu tot felul de exagerări: ba că ar fi bifat-o pe una dintr-a doua după serbarea de 1 mai, ba că ar fi fost chiar şi cu prietena mai tinerică a unui coleg în timp ce acesta era plecat în practică, la confecţionat coşuri sau perii sau cutii de carton, în fine... la confecţionat ceva... nu are importanţă. În definitiv ce vină are el?!? Fetele astea mai mici sunt înnebunite după un băiat care scrie compuneri frumoase mai ales când acesta e pe cale să devină comandant de detaşament.
Un alt zvon răutăcios şi, în consecinţă, mai mult sau mai puţin probabil neadevărat este acela conform căruia şi-ar cam fi băgat coada într-un an în organizarea balului bobocilor şi ar fi reuşit să instituie, în ciuda tradiţiei de până atunci un neverosimil concurs de miss deoarece o oarecare boboacă, nu lipsită dar nici copleşită de calităţi ar fi refuzat să se întâlnească cu el seara sub nucii din fundul curţii până nu ar avea şi ea o titulatură acolo, fie ea şi cea de miss boloboc sau boboc sau cum s-o fi numit.
În clepsidra nostalgiei acelor vremuri putem întrezări odată cu scurgerea timpului propulsarea elevului nostru în organizaţiile de pionieri şi utecişti. Încet, încet ar fi ajuns comandant de grupă, de detaşament şi, de ce nu,de unitate.
Şi-ar fi cultivat atent şi perseverent imaginea de tânăr citit, cu cunoştinţe la nivel înalt şi relaţii mai peste tot, prin emisiuni săptămânale difuzate la staţia de radioamplificare a şcolii şi prin articole frenetice despre tot felul de excursii la care a luat parte scrise în revista şcolii, revistă pe care, cu abnegație şi spirit revoluţionar ar ridica-o pe noi culmi de civilizaţie şi progres.
Astfel, până la urmă, aproape toţi ceilalţi pionieri ar fi înţeles faptul că numai datorită lui primesc ei felul trei la masă, că s-a luptat el mult dar tot a reuşit până la urmă să convingă administraţia să le mai dea un supliment şi în pauza mare, în fine că, dacă nu era el nu mai aveau ei parte de clubul cititorilor cărţii braille, de concursul şcolar de table, de ceaiurile dansante lunare, de serbarea de 26 ianuarie (ziua tovarăşului din portretul de pe perete) cu tot cu întrunirea colegială de după şi de multe altele pe care toată lumea le ştie şi nu are rost să le mai enumerăm aici.
Colegii i-ar fi iertat astfel multe lucruri. I-ar fi iertat faptul că, odată ajuns comandant de detaşament şi-ar fi pus comandanţi de grupă pe toţi ăia care aveau obiceiul să îi dea şi lui ce aveau mai bun din pachetele primite de acasă. I-ar fi iertat şi faptul că ar fi trecut odată pe an pe la fiecare şi le-ar fi luat din gustare ca să aibă el provizii peste vacanţa de vară pentru că, nu-i aşa, era totuşi o vară care nu mai apunea! În sfârşit, ar fi trecut cu vederea, sau, mă rog, după posibilităţi, cu pipăitul sau cu orice alte organe din dotare, important este că ar fi trecut şi peste faptul că, la un moment dat, ar fi ajuns atât de influent încât şi-ar fi permis să îşi aleagă singur colegii de clasă şi să decidă după bunul plac la cine să împartă vraful de biscuiţi furajeri şi prăjituri "broscuţa" primit ca donaţie de la colegii din seria mică.
Ce vremuri frumoase, ce întâmplări minunate, ce frumos ar fi mers un sfârşit fericit la toată această poveste!!! Atâta doar că, de la o vreme mentalităţile s-ar fi schimbat prin acel internat. Ar fi apărut tot felul de cârcotaşi care ar fi cerut alegeri libere (ba chiar secrete !?!) la grupele de pionieri şi ar fi avut chiar îndrăzneala de a bombăni tot felul de vrute şi nevrute: Ba că s-au săturat de concursul ăla de cultură generală şi că ar prefera să citească totuşi nişte cărţi mai de doamne-ajută, ba că ar mai ieşi şi ei la altfel de reuniuni decât chefurile cu magnetofon din sala de sport, ba că ar avea nevoie de bastoane cu bilă pentru că nu le mai plac alea din lemn pe care le vinde el, ba că nu e bine să stea el, totuşi, atâţia ani în internat când ar fi trebuit să fie absolvent de mult.
Umblau zvonuri îngrijorătoare cum că nişte şoimi ai patriei de pe la grădi şi-ar fi făcut ei un cenaclu în care refuzau să se joace de-a revista şcolii şi veneau cu tot felul de idei progresiste pentru acea vreme. Unii dintre ei ar fi fost chiar împătimiţi ai tranzistorului, o invenţie inovatoare oarecum pentru acele vremuri şi ar fi vrut să înveţe cum să mânuiască astfel de aparate. Cică unul mai obraznic ar fi avut chiar tupeul de a închide difuzorul din dormitor într-o vineri seară când vorbea chiar stimatul nostru comandant de detaşament pentru a asculta la tranzistor o melodie franţuzească. Se petreceau astfel lucruri de neconceput pentru personajul nostru imaginar şi, oricât ar fi încercat el, parcă nu mai reuşea să îi convingă pe toţi de rolul său esenţial în acea colectivitate.
Unii mucoşi descoperiseră chiar că tovarăşa de la bucătărie le dă lor direct suplimentul chiar dacă nu este el prin preajmă şi erau tot mai mulţi cei care îşi mâncau singuri Eugenia sau prăjitura Cristina de la supliment, în linişte, afundaţi cu capul după uşa semideschisă de la dulap, fără să îi lase şi lui partea care i se cuvenea prin obiceiul impus de atâta timp în acele locuri.
Constrâns din ce în ce mai mult de aceste situaţii personajul nostru ar fi încercat să revină în centrul atenţiei cu o iniţiativă pionierească modernă. S-ar fi spus pe la colţuri că aflase el că cei de la Clubul Judeţean al Pionierilor ofereau gratuit tranzistoare pentru cei care ar fi dorit să înveţe să le folosească. De aici ar fi pornit o poveste destul de încâlcită care ar fi putut constitui chiar sfârşitul epopeii personajului nostru în acel internat. Nu are rost să plecăm urechea la tot felul de zvonuri dar s-ar fi povestit multe lucruri interesante în această perioadă. Cică stimatul pionier comandant ar fi cerut vreo 900 de aparate din care ar fi împărţit doar vreo 50 prin internat. Restul nu este foarte clar pe unde au ajuns dar mulţi elevi s-ar fi trezit că figurau în registru cum că ar fi semnat de primire deşi nu puseseră până atunci niciodată mâna pe un tranzistor.
Alte guri rele ar fi auzit că personajul nostru s-ar fi angajat să monteze singur vreo trei antene din alea serioase cu care puteai prinde chiar şi posturile ungureşti şi chiar să iniţieze nişte colegi nevăzători în tainele privitului la televizor. Cică ar fi montat totuşi o antenă în toaleta băieţilor de la etajul doi dar asta nu ar fi funcţionat mult pentru că tovarăşa de servici Raveca ar fi dat cu te-ul peste ea atunci când ar fi spălat pe jos cu bucata ei obişnuită de pătură veche muiată în clor şi învăluită în nelipsita-i mireasmă ureică - mopul suprem al acelor vremuri.
Multe mustrări s-ar fi auzit atunci prin internat şi mulţi pionieri i-ar fi cerut să îşi facă autocritica în şedinţa de detaşament. Nu se ştie ce s-ar fi putut întâmpla până la urmă, cert este însă faptul că personajul nostru mai avea o compunere măiastră pregătită pentru a fi publicată la gazeta de perete şi nu se sfia să o afişeze chiar dacă lumea din jurul lui bănuia că îl paşte exmatricularea.
În aceste ultime pasaje Demersul Narativ al Autorului ar fi influenţat de un aer răcoros, închis, suspicios. Încătuşat în mrejele creaţiei, acesta ar încerca să transpună o stenogramă savuroasă a faptelor petrecute care să surprindă cât mai exact elementele sustrase din cotidian. Totodată se remarcă tentativa de evadare într-o lume care, în realitate, nu există, din păcate, decât pe multe foi de hârtie întocmite ad-hoc şi scrise la repezeală pentru a justifica impulsurile sale acaparatoare.
Revenind în planul concretului nu vom încerca să penalizăm în nici un fel această operă literară şi pe autorul său deoarece suntem siguri că acest lucru va fi făcut pe viitor de foruri mult mai competente. Dovezile sunt destul de clare dar orice om, fie el şi geniu creator sau organizatoric, are dreptul la prezumţia de nevinovăţie.
Încheiem această recenzie reafirmându-ne convingerea în deplinul succes al acestei cărţi a autorului nostru, această convingere fiind bazată mai ales pe capacitatea inepuizabilă a acestuia de a produce noi şi noi justificări, noi şi noi înflorituri. Ne permitem de asemenea să ne dorim ca, în perioada următoare, autorul să aibă din ce în ce mai mult timp liber pentru a şi-l dedica conceperii şi punerii în pagină a unor opere, de ce nu, chiar mai reuşite şi mai elaborate.

[IonPop]

E fain pamfletul. Ar trebui sa te apuci de scris. Si un blog ar fi bun.

[GruiaVelicu]

Foarte fain textul. Apuca-te de gazetarie

[CarmenT]

si acuma cum fac sa dau like sau share pe facebook?!!!

[Dorel]

Foarte bine ai scris! Te-ar invidia autorul cărţii şi te-ar trece în categoria rivalilor. Ai grijă că poate intercepta textul, dacă primeşte supliment de timp liber! Dincolo de glumă, e foarte bine ce ai scris!

[GruiaVelicu]

De pe iPhone apeşi partajează si alegi Facebook.

[Manu]

O fi intrat Carmen cu telefonul? Sunt curios...

Textul lui Campus e din ciclul inceput cu prezentarea alegerilor de la Cluj...
Alegeri 2010 la Cluj

[IonPop]

Da, fain si ala, insa este doar pentru cunoscatori. Eu unul nu prea stiu cine este in spatele unora dintre acele initiale.
Am inteles ca deja in 2015 vor fi din nou alegeri in ANR. Daca printre voi exista mai buni cunoscatori ai activitatii asociatiei, ce parere aveti despre ultimii 4 ani? S-au obtinut ceva rezultate demn de remarcat in vre-un domeniu in ANR la nivel national, sau in filiala Cluj?

[Elis]

Tare! Sa mai scrii ca-ti iese.

[GruiaVelicu]

Pai daca tot se zice ca telefoanele astea destepte sunt ceva pentru a folosi facebookul, atunci sa le folosim in acest scop macar.