Fel de fel

[Ghita Potra]

Ion Pribeagu

Parc-aud cînd trec pe stradă
Fluierînd fete golanii,
Că nici nu băgăm de seamă
Cum în viaţă ne trec anii!

Cred că n-are importanţă
Dacă-i Deva, Petroşani,
Ceea ce mi-aduc aminte
C-aveam optsprezece ani.

Şi-n oraşul plin de crîşme
Şi cu centrul plin ca cerul,
Era un cinematograf
Şi-un restaurant: Minerul.

Singurul locşor mai intim
Să petreci c-o nătăfleaţă
Şi să poţi mînca şi bine
Era chiar jos, în piaţă.

Fiindcă aducea patroana
Numere de-atracţii noi,
Chelneriţe apetisante,
Ce-atrăgeau clienţii, roi.

Cum sosea vreo chelnăriţă
Începea şi agăţatul -
Într-o zi o curta unul,
Altă zi, o sălta altul.

După ce sfîrşea programul
Chefuia cu fotbaliştii
Iar cînd ăştia beţi picau,
O interceptau rugbiştii.

Pe cînd noi, studenţi, săracii,
Visînd zîne şi himere,
O priveam cu jind, sorbind-o
C-o cafea sau cu o bere.

Într-o seară, noroc chior,
Năstruşnica chelnăriţă
N-avu niciun fotbalist
Ca s-o pupe pe guriţă.

Avea părul scurt şi negru
Braţe albe subţirele,
Ce să zic nişte picioare
Care te chemau spre ele.

Noi, ştrengari, voioşi şi tineri,
Nici o taină nu ne scapă:
O doream şi tuturora
Ne lăsase gura apă.

Se auzise atunci un pont
În cămin la cineva:
Că de-i dai o sută-n mînă
Poţi ca să petreci cu ea.

Însă cine din studenţi,
Dintre gaşca cunoscută,
Îşi putea permite luxul
Ca să-i dea fetii o sută?

Şi atunci Horică vine
C-o idee salvatoare:
- Bă, putem strînge o sută,
Să dăm cinci lei fiecare.

Şi-apoi tragem bileţele,
După cum avem noroc,
Şi cine cîştigă suta,
La toţi cinci le ţine loc.

Asta a fost. Nici azi nu ştiu
Nici cînd a trecut minuta,
Nici cum m-a bătut norocul
Ca să-mi iasă mie suta.

Ştiu atît, că nu credeam
Şi nici nu aveam idee
Pentru marea fericire
De-avea prima femeie.

Cu-n buchet de trandafiri
Şi-un costum de facultate
I-am depus în mînă suta
Şi ea a palmat-o-n spate.

Ce a fost nu am cuvinte,
Vii dorinţi şi clipe pline,
Care le-au trăit şi alţii
Poate aşa, poate mai bine.

Pot să spun, că n-am să uit
Ca un prinţ înamorat,
I-am compus un cîntec tandru
Şi în pat i l-am cîntat.

Într-atît a-nduioşat-o
Cîntul meu înaripat,
Că frumoasa chelnăriţă
Cu glas dulce m-a-ntrebat:

- Spune-mi, dragul meu student,
Pentr-o mică desfătare
Ce ai avut-o aici cu mine
Dai o sumă-aşa de mare?

Ai părinţi agricultori? Ai case?
Sau contabili, fiecare?
Fiindcă ştiu din auzite
Că studenţii n-au parale.

Îmbătat de-accentu-i sincer,
Ca să nu stric feeria,
I-am destăinuit da capo
Cum a fost cu loteria.

- Vai, a spus ea drăgăstoasă,
Ce galant, dar, nu se poate!
Şi strîngîndu-mă în braţe
Mi-a şoptit cu voluptate:

Tu, că eşti cel mai simpatic
Dintre ceilalţi băieţani,
Mai ales că scrii şi versuri,
De la tine nu iau bani.

Cînd văzui că umblă-n geantă
M-a emoţionat pe loc
Şi mi-am zis: - Slăvit fii, Doamne,
Ăsta zic şi eu noroc!

Şi cu un surîs angelic
Ce te-mbată,vrei nu vrei,
Mi-a ciupit uşor obrazul
Şi mi-a-napoiat: cinci lei.

[Ghita Potra]

O femeie se duce la doctor, bătutămăr, plină toată de vânătăi negre şi albastre.
Doctorul: "Ce s-a-ntâmplat?"
> > - "Doctore, nu ştiu ce să mai fac. De fiecaredată când bărbatu-meu vine beat acasă, mă bate de mă usucă..."
> > Doctorul: "Când vine bărbatul acasă, să ai pregătit un pahar cu ceai de mentă. Cum apare, tu începi să sorbi încetişor din pahar. Şi sorbi, sorbi, până-l vezi că s-a dus la culcare."
> > Două săptămâni mai târziu, vine iarăşi femeia la doctor, proaspătă şi renăscută...
> > "Doctore, ai avut o idee minunată. De fiecare dată când vine bărbatu-meu acasă beat, eu sorb ceai de mentă, sorb şi sorb, iar el nu se atinge de mine. Poţi să-mi spui cum influenţează ceaiul de mentă chestia asta?"
Doctorul: "Ceaiul de mentă n-are nici o treabă... Sorbitul îţi ţine gura închisă. Aici, e toată şmecheria!"

[Ghita Potra]

George este tipul de om pe care ţi-ar plăcea să-l urăşti: e întotdeauna bine dispus şi are întotdeauna ceva pozitiv de spus.

Dacă cineva îl întreabă cum ii merge, el răspunde:

"Dacă ar fi mai bine de atât, ar fi nevoie de doi oameni pentru atâta bine!"

E un optimist! Dacă un coleg are o zi rea, George reuşeşte întotdeauna să-l facă să vadă partea pozitivă a situaţiei.

Am devenit curios şi într-o zi l-am intrebat:

"Nu înţeleg, nu este cu putinţă să fii optimist în toate zilele, tu cum reuşeşti?"

George îmi răspunse:

"În fiecare zi când mă trezesc, ştiu că am două posibilităţi: Pot să aleg să fiu bine dispus sau pot să aleg să fiu rău dispus. Şi aleg să fiu bine dispus. Când mi se întamplă ceva rău, pot să aleg între a fi o victimă sau pot să aleg să învăţ din ce mi s-a întâmplat. Şi eu aleg să învăţ. De fiecare dată când cineva vine la mine să se lamenteze pentru ceva, pot să aleg între a-i accepta plângerile sau pot alege să-l ajut să vadă latura pozitivă a vieţii. Şi eu aleg întotdeauna partea bună a vieţii."

"Dar asta nu este întotdeauna aşa de usor" i-am spus.

"Ba da, zise George, întreaga viaţă este o problemă de opţiuni. Când îndepărtezi din viaţă tot ceea ce nu contează cu adevărat, totul devine o chestiune de opţiuni. Depinde de tine să alegi cum să reacţionezi la diverse situaţii, tu trebuie să decizi cum să-i laşi pe alţii să-ţi influienţeze atitudinea faţă de viaţă. Tu alegi să fii bine sau rău dispus. Până la sfârşit tu eşti acela care decizi cum să-ţi trăieşti viaţa".

Dupa această discuţie am pierdut legătura cu George, fiindcă mi-am schimbat locul de muncă, dar adesea, când mă regăseam gândindu-mă la cuvintele lui, atunci optam pentru ceva în viaţă în loc să reacţionez la evenimente.

Apoi am aflat că George a avut un accident groaznic la locul de muncă, a căzut de la 18 metri înălţime şi după o operaţie de 8 ore şi după o îndelungată spitalizare a ieşit având o placă de oţel în spate.

M-am dus să-l văd şi l-am întrebat dacă se simte tot atât de bine.

"Vrei să vezi cicatricile mele?"

"Dar cum faci să rămâi pozitiv dupa ce ţi s-a întâmplat?

"În timp ce cădeam, primul lucru care mi-a venit în minte a fost fetiţa mea. Apoi, în timp ce zăceam pe pământ, mi-am zis că pot să aleg între a muri şi a trăi. Şi am ales să trăiesc."

"Dar nu ţi-a fost frică?"

"Atunci când m-au dus la spital şi am văzut expresiile feţelor surorilor şi doctorilor, mi-a fost frică, fiindcă era de parcă se uitau la un om mort. Apoi un infirmier m-a întrebat dacă am alergie şi am răspuns: DA! Toţi m-au privit şi atunci am urlat: sunt alergic la gravitaţie! Toţi au izbucnit în râs şi eu le-am spus: acum operaţi-mă ca un om viu, nu ca pe unul care e deja mort!"

George m-a învăţat că în fiecare zi avem posibilitatea de a alege să trăim o viaţă deplină. Şi este inutil să fim mereu îngrijoraţi pentru mâine, fiindcă fiecare zi vine cu problemele ei cu care trebuie să trăim, şi mâine ne vom gandi la problemele de mâine.

La urma urmei, azi este ziua de mâine pentru care îţi făceai probleme ieri.

[Ghita Potra]

Suntem saraci …
pentru că plângem după lucruri, dar renunțăm ușor la oameni.
pentru că avem ambiţii, dar nu avem valori.
pentru că preferăm să renunţăm, decât să luptăm.
pentru că în loc să zburăm, ne târâm.
pentru că în loc să iertăm, părăsim.
pentru că în loc să cunoaştem, judecăm.
pentru că, deşi avem viaţă, nu trăim.
pentru că avem sentimente, dar nu le exprimăm.
pentru că avem mâini, dar nu mângâiem, nu ştergem lacrimi, nu îmbrăţişăm.
pentru că avem picioare sănătoase, dar nu ne mai deplasăm fără maşini.
pentru că avem cerul și frumosul în jur, dar mergem cu privirea în pământ.
pentru că avem sufletele pline de zâmbete, dar chipurile ne sunt încărcate de grimase triste.
pentru că avem case mari, dar lipsite de dragoste, de râsete şi de prieteni care să le treacă pragul.
pentru că avem bani de irosit pe nimicuri care ne omoară timpul şi sănătatea, dar nu avem bani pentru a cumpăra o carte.
pentru că avem mâncare de risipit, dar nu avem de dăruit celor care nu au.
pentru că, deși avem muzică, noi ascultăm zgomote.
pentru că, deși avem pace pe pământ, noi ducem războaie.
pentru că în loc să ne rugăm, cerșim.
pentru că studiem mult şi învăţăm puţin.
pentru că, deşi cunoaştem foarte mulţi oameni, prea puţini dintre ei ne sunt prieteni.
pentru că urâm, în loc să iubim…

[IonPop]

Ca bine zice. Scrie adanc!
Ba culmea si cei bogati tot cam asa fac... sau mai rau.

[Ghita Potra]

O tânără vine la doctor cu un bebeluş în
braţe.

TÂNĂRA: Domn doctor, cred că micuţul e bolnav. Deşi
mănâncă bine,
a pierdut 300g în ultima săptămână.

DOCTORUL: Nicio grijă, rezolvăm. Suge la piept sau îi
daţi lapte praf?

TÂNĂRA: De la piept, domnule doctor.

DOCTORUL: Atunci vă rog să vă dezbrăcaţi ca să vă
examinez.

Tânăra îşi dă bluza jos, îşi desface
şi sutienul. Doctorul
îi palpează sânii, o mulge, examinează îndeaproape
sfârcurile şi, în
cele din urmă, nedumerit, pune gura şi suge de la ambii
sâni. Apoi, radios,
pune diagnosticul:

DOCTORUL: Bineînţeles că slăbeşte copilul,
dumneavoastră nu aveţi
lapte, doamnă!

TÂNĂRA: Normal. Eu sunt mătuşa copilului, dar oricum,
îmi pare bine că
am venit cu el azi!

[Ghita Potra]

Organigrama in firmele romanesti:

Patronul.
De obicei, un tip care a furat ceva de la stat.
A făcut chestia asta şi a avut noroc să fie printre primii.
Acum are succes şi bani şi angajeaza un director executiv să îi
conducă businessul.

Directorul.
A fost ales pe baza unui criteriu sănătos: este ruda cuiva care poate
ajuta afacerea.
Vărul lui lucrează la Ministerul X sau la Compania Y.
Prin conexiunea asta poate aduce comenzi pentru firmă.
Că nu are experienţă în management sau nu întelege businessul sunt
detalii nesemnificative.
Toată lumea îl urăşte, pentru ca nu ştie să se comporte cu oamenii.
Angajează oameni la fel de nepricepuţi ca el.
Cumpără un server de 200 milioane, dar se zgârceşte să plătească 200 EURO
pentru cineva care să îl pună pe picioare.
Îşi cumpără o maşină mare şi o zgârie în parcarea firmei, parcare
trasată tot de el pe principiul "lasă bă că avem loc".
Îşi ia rolul foarte în serios, modifică bugetele departamentelor şi
mută oamenii de colo. .. Închide uşa biroului când urlă patronul la el.
Îşi cumpăra computer ultra-perfomant şi refuză cererile de achiziţii
pentru harduri, tastatusi şi mauşi pentru computerele angajaţilor.
După doi ani, când a învăţat businessul bine, concediază angajaţii
care au fost martori la chiflele sale şi angajează juniori uşor
impresionabili.

Echipa de vânzări.
Se cred cei mai mari şi mai tari din firmă şi la orice răspund cu
"dacă nu aducem noi comenzi, firma moare".
Cel puţin jumătate din ei se văd mai inteligenţi decât directorul şi
ar vrea să îi ia locul, dar nu au curajul necesar să îl conteste pe
faţă, aşa că se mulţumesc să îl sape pe la berile cu colegii de
suferinţă.
De multe ori nu ştiu ce vând, încurcă comenzile, trimit specificaţiile
aiurea şi apoi dau vina pe muncitori că lucrează prost şi că ei nu pot
face vânzări în condiţiile astea.
Consideră că e de datoria lor să plece din firmă cu toate informaţiile
posibile, pentru că, şi aici citez, "sunt clienţii mei".

Contabilele.
Sunt nişte doamne nesatisfăcute de ani de zile.
Şi asta înseamnă că orice problema ai avea, ele sunt ocupate.
La ce îţi trebuie adeverinţa?
Ete na, trebuia să vii să mă deranjezi.
Tu nu ştii că am treabă?
Chiar dacă au predat bilanţul de 2 zile, ele oricum au foarte mult de
muncă, pentru că solitaire nu se joacă singur.
Odată trecute de 40, ori sunt foarte blazate şi nervoase, ori se
distrează de rup barurile....

IT-ul.
Orice ar face, trebuie să îţi dea de înţeles că eşti cel mai prost din firmă.
De aceea el are parola de administrator, pentru că tu eşti un
netrebnic care nu ştie nimic şi nu merită să se afle în prezenţa lui.
Când nu rupe banda firmei cu pornache, joacă un joc online sau se
plânge pe forumuri de geeks că este muncit ca un sclav.
Abia aşteaptă să îl întrebe directorul ce poate face să oprească
scurgerea de informaţii din firmă ca să poată instala radmin şi să se
distreze.

Magazionerul.
Este foarte plictisit şi enervat de fiecare dată când ai treaba cu el.
Dacă îndrăzneşti să îi sugerezi să se grăbeasca, îţi răbufneşte în nas
că el e şef peste magazie şi îţi dă ce vrea şi dacă are el chef.
Tremură în faţa directorilor şi se dă cocoş în faţa şoferilor şi a
femeii de serviciu.

Şoferii.
Ei urăsc pe toata lumea, în mod egal şi din principiu.
Scopul lor în viaţă e să îşi ia telefoane şi să se plângă că trebuie
să muncească în fiecare zi. Au mereu lucruri mai importante de făcut
şi serviciul îi cam încurca.
Cel puţin unul visează să ajungă la vânzări sau să conducă firmă,
pentru că el ştie ce e în neregulă, şi le împărtăşeşte asta colegilor
în timp ce stau la mici la munte pe benzina şi pe maşina firmei.

Femeia de serviciu.
Ea e supărată că trebuie să facă curat şi cafele.
Nu înţelege de ce trebuie tocmai ea să dea cu mătura sau cu mopul sau
de ce trebuie ea să ştie când nu mai e hârtie la baie.
Le urăşte pe curvele de la vânzări şi de la marketing, dar se dă bine
pe lângă ele pentru că are o fata care are nevoie de serviciu.

Secretara.
Scopul ei în viaţă e să se aboneze cu mailul http://us.mc1603.mail.yahoo.com/mc/comp ... ma......la
site-urile de bancuri şi de porcărele.
Nu ştie niciodată nimic.
Nu are chef să se ducă la director în birou, nu are chef să îi facă
legătura cu furnizorul X. Visează să ajungă la vânzări sau la
marketing, pe care le consideră joburi mai uşoare decât ceea ce face ea, şi, când ajunge, se poartă mizerabil cu secretara.

Muncitorii.
Ăştia sunt urâţi de toata lumea şi toate se sparg în capul lor.Jumătate nu au chef de muncă, restul o fac in dorul lelii, de teamă să
nu fie concediaţi, pentru că au rate şi copii.Urăsc şoferii pentru că stau toata ziua în maşină în timp ce eimuncesc, pe curvele de la vânzări, pentru că stau toată ziua pe scaunşi au salariu mai mare, pe director că nu angajează mai mulţi oameni,
ca să poată dormi şi ei la serviciu câteva ore.Nu pleacă din firmă decât daţi afară şi le e lene să gâdească un pic.

Amantele.
Sunt prezente peste tot, în funcţie de ale cui sunt.
Amanta magazionerului e femeie de serviciu, amanta şoferului e
secretară, amanta şefului e la marketing...
Se ştiu care sunt în firmă şi sunt urâte de toată lumea, deşi toţi se
poartă frumos cu ele... Visul lor e să se integreze cât mai bine în
colectiv, să aibă impresia că şi ele contribuie cu ceva, în speranţa
ca vor fi invitate la ieşiri în club de colegele de departament.
În momentele post-coitum varsă amantului tot ce ştiu şi sugerează cine
ar trebui dat afară. E singura care zâmbeşte sau are o mimă inocentă
atunci când directorul ţipă la toată lumea.

[Ghita Potra]

RAZBUNARE FEMININA


Azi fata mea implineste 21 de ani si sunt incantat ca este ultima pensie alimentara
pe care i-o dau, asa ca am chemat-o si i-am zis:
- "Fetita mea, vreau sa te duci la maica-ta acasa cu cecul asta si sa-i spui ca :
Asta este ultimul cec pe care-l mai primeste in viata ei,
nenorocita! si sa vii sa-mi spui ce mutra face."


Astepta nerabdator si cand intra fiica lui, a intrebat-o:
- "Ce ti-a zis vrajitoarea de maica-ta si ce fatza a facut ?"
- "Mi-a zis ca astepta ziua asta, ca sa-ti spuna ca nu esti tu tatal meu!"

[Ghita Potra]

Ţara de pripas
de Alexandru VLAHUȚĂ

(1858-1919)


Un vechi tolbaş de vorbe late,
Om norocos din cale-afară,
S-a pomenit pe neaşteptate
Stăpân peste întreaga ţară.


Din ea-şi făcu o prăvălie,
Şi ca un negustor de treabă,
Pentru ca-n lume să se ştie,
Prinse-a striga de la tarabă

Poftiţi aici! Oricine are
Obrazul fără de ruşine
Ş-o conştiinţă de vânzare…
Poftiţi să faceţi târg cu mine!


Prostie, lene, linguşire,
Eu cumpăr tot. Veniţi aici!
Şi cei mai nărăviţi din fire
Mi-or fi tovarăşi şi amici.

Eu dau tot felul de noroace,
Căci
sunt atoateţiitorul,
Măriri, averi… Să vie-ncoace
Toţi trântorii ce le duc dorul!…

Aşa, sunt zece ani de când
Pe norocosul negustor
Îl auzim mereu strigând,
Şi muşteriii vin de zor.

În zece ani ce de-a lingăi
Nu se văzură-n slujbe mari,
Câţi oameni fără căpătâi
N-ajunseră milionari!

Veniţi şi voi, străini calici,

Şi strângeţi tot ce-a mai rămas!…

. . . . . . . . . . . . . . .
Ce să mai faci? Ce să mai zici?

Sărmană ţară de pripas!

[Ghita Potra]

Doi adolescenti,surprinsi că fumau iarbă,sînt adusi în fata judecătorului. Judecătorul: -Măi băieti,e vineri dup-amiază,ar fi un deranj pentru multi să vă trimit acum la zdup. Deci,ne vom întîlni luni,iar dacă-mi demonstrati c-ati depus un cît de mic efort spre îndreptare,..vă ofer o sansă. Luni dimineata,începe primul: -Dom judecător,nu numai c-am renuntat eu,dar am mai si convins încă 2 prieteni să renunte! -Da? si cum ai făcut? -Simplu. Am luat o coală de hîrtie si am desenat un cerc maare-mare,iar după el,un cerculet mic-mic-mic,si le-am zis ,arătîndu-le cercul maare-mare,că asa arată mintea lor înainte de drog,si cum arată după,cam ca cerculetul mic-mic-mic... -Mmda...acceptabil.Esti liber,dar vom fi cu ochii pe tine. Iar tu? -Păi dom judecător,eu am convins vreo saizeci de prieteni să renunte odată cu mine... Haida-de! Cum asa? -Simplu.Am luat o coală de hîrtie si am desenat un cerculet mic-mic-mic,iar după el,un cerc maare-mare.si le-am zis,arătîndu-le cerculetul mic-mic-mic,că asa arată găoaza lor înainte de a intra la zdup...

[Ghita Potra]

POVESTEA MONUMENTULUI FUNERAR PORNOGRAFIC

Pe o alee a Cimitirului Municipal din Brasov, aproape de gardul de la
stradă, se află un monument funerar străjuit de două sculpturi
ciudate. Doi stâlpi din ciment, care indica clar, reprezentarea a
două falusuri stilizate. Puţini ştiu însă că, pe vremuri, monumentul a
fost de-a dreptul pornografic. Povestea ciudatului mormânt începe
undeva pe la începutul anilor ’70.
S-a aflat in tot orasul de acest monument, multa lume facand poze
monumentului.Pe atunci era intreg,acum este mai ciuntit , dar multi
brasoveni cunosc aceasta poveste adevarata.

Soţie cu 17 ani mai tânara

Născut în 1912, domnul Constantin V. a urmat cariera militară. S-a
căsătorit în perioada războiului cu Arestia, o fată mai tânără decât
el cu 17 ani. Războiul şi perioada imediat următoare, l-au ţinut
deseori departe de casă. Întristată şi plictisită de lungile
aşteptări, tânăra soţie şi-a căutat mai întâi consolarea în braţele
unor camarazi ai soţului, colegi din armata. Frumoasă foc şi plină de
temperament, Arestiei îi fugeau tot timpul ochii după bărbaţi. Cu
timpul domnul V. a devenit foarte bănuitor, dar presimţirile sale nu
au fost confirmate. De fiecare dată când, întors acasă, observa
aşternutrurile deranjate sau simţea un parfum străin în dormitorul
conjugal, soţia ştia cum să-l lămurească că temerile sale sunt
neîntemeiate. Chiar dacă pe la mijlocul anilor ’40 au avut primul
copil, o fată, căsnicia nu mergea deloc cum ar trebui.

Prinsa-n pat cu un ofiter

Obsedat de gândul că soţia îl înşeală, a început s-o urmărească. Aşa a
ajuns s-o găsească în pat cu un ofiţer din aceeaşi garnizoană cu el.
Aceasta i-a implorat iertarea cu lacrimi în ochi, spunându-i că a fost
doar o clipa de rătăcire pe care a avut-o din cauză că s-a simţit
neglijată. A reuşit să-l convingă că a fost doar o aventură nedorită.
Lovit în orgoliul său masculin, Constantin a acceptat să rămână
împreună de dragul copilului pe care-l aveau. În acele vremuri grele,
familia rămăsese singurul său reper şi nu dorea să-l piardă. Odată cu
venirea comuniştilor, începuseră epurările din Armată, iar domnul
Constantin fusese trecut în rezervă. Un timp, lucrurile au mers mai
bine, iar căsnicia lor părea salvată. Au mai avut un copil, un băiat,
iar aventurile Arestiei păreau că au încetat.

Accident cu amantul

În 1962, familia V. s-a mutat într-un bloc de pe Bulevardul Saturn.
Ajunsă o femeie matură, Arestia însă nu şi-a pierdut nimic din
temperamentul tinereţii. În jurul ei roiau tot felul de bărbaţi şi de
multe ori lipsea de acasă invocând tot felul de pretexte. În 1969, s-a
întâmplat însă nenorocirea. Domnul V. a fost anunţat că Arestia îşi
pierduse viaţa într-un accident de maşină. La volan era un bărbat. A
avut un şoc când a înţeles că era împreună cu amantul ei. Chiar dacă
soţia lui murise, în Constantin s-a născut o dorinţă teribilă de a se
răzbuna, satul de nesfarsitele escapade ale nevestei, pe care le stia
toata lumea.

Razbunare pentru eternitate

După ce a înmormântat-o creştineşte, Constantin a comandat un monument
funerar cum nimeni nu mai văzuse. Nu a fost uşor să-l lămurească pe
meşterul pietrar, dar banii pe care i-a pus la bătaie l-au convins să
sculpteze un monument ieşit din comun. Fără ca rudele şi copiii să
ştie, pe postamenul din faţa mormântului Arestiei, în loc de cruce, au
fost montate două picioare de femeie, larg desfăcute, într-o poziţie
obscenă. În stânga şi în dreapta monumentului a plasat doi stâlpi în
formă de falusuri.

Darâmat de comunisti

Chiar dacă stilizată, pentru cei care treceau pe lângă mormânt, scena
pornografică imortalizată în marmură era clară. Babele îşi scuipau în
sân, iar pudicii care treceau pe alee întorceau capul. Mulţi însă se
amuzau, povestind şi altora despre grozăvia văzută. Nimeni nu a luat
însă vreo măsură până în 1985, când un activist comunist de seamă şi-a
înmormântat soţia într-un cavou din apropiere. Acesta a ordonat
distrugerea monumentului.

Refacut partial dupa ’89

Constantin nu a avut ce face după ce, într-o noapte, muncitorii de la
GIGCL (Grupul de Intreprinderi de Gospodărie Comunală, cei care
administrau cimitirele, actualmente compania COMPREST) a demolat
monumentul. Nu a reuşit să afle dacă a fost distrus sau a fost pus
undeva la păstrare. Odată cu revoluţia din 1989, a început demersurile
pentru a reface „opera”֊. A susţinut că monumentul înlăturat de
comunişti reprezenta o manifestare artistică legitimă. Cu mare
greutate, copiii l-au convins să renunţe. Dar nu de tot. Până la urmă,
a refăcut doar cei doi stâlpi, într-o formă mult mai stilizată. Ajuns
la 81 de ani, Constantin a murit în 1993.
Copiii l-au înmormântat lângă fosta lui soţie.

[Ghita Potra]

Superbe, intrigante, destepte, cinice, curajoase, maestre in arta amorului si dependente de adrenalina puterii. Asa

sunt descrise spioanele de toti istoricii lumii.



Sunt unele din cele mai fascinante femei din istorie si legendele despre povestile lor pline de suspans au devenit

scenarii de film, subiecte de bestseller-uri sau modele de viata pe care incearca sa le imite mondene, politiciene,

actrite, femei de afaceri si alte doamne in cautare de succes.

Unul dintre cei mai importanti agenti FBI, I.C. Smith, declara acum cativa ani ca "istoria este clara in acesta

privinta: sexul si spionajul au fost mana in mana inca de la inceputuri".

Despre spioanele romance de azi care se plimba pe culoarele puterii nu stim si nu putem da informatii, dar istoria

Romaniei e plina de personaje intrigante, controversate, pline de sex -appeal si povesti despre informatii divulgate

in alcovuri.

Elena Constantinescu (cunoscuta ca Helen O’Brien) – trup de balerina, minte de inginer, Clubul Evei, servicii ale

placerii, KGB si MI5



Elena Constantinescu e una din cele mai cunoscute spioance britanice din secolul trecut. A fost implicata in multe

scandaluri sexuale si intrigi care au dus la demisii de ministri, secretari de stat si chiar la cea a primului

-ministru al Marii Britanii, Harold Macmillan.

Elena s-a nascut in Romania si era nepoata fostului ministru de finante Mircea Cancicov, fiica unui mare proprietar

de imobile din Bucuresti si a unei ducese rusoaice de origine germana.

Toata adolescenta a fost fascinata de cluburile de noapte din Bucuresti si de atunci visa sa aiba o astfel de

afacere numai a ei. A avut o tinerete foarte zbuciumata si plina de aventura. A invatat calarie de la prizonieri

cazaci, a luat cursuri de pilotaj in satul natal cu un avion condus de un locotenent neamt, a fost urmarita de

cavaleria rusa si s-a casatorit foarte devreme cu Kenneth Archer, un ofiter aviator in Royal Air Force. La o luna

dupa mariaj, Elena ramane vaduva, dupa ce sotul ei este impuscat mortal. Tanara vaduva Archer nu este pe placul

autoritatilor comuniste, care o obliga sa paraseasca Romania in 48 de ore, pentru ca avea legaturi prea stranse cu

armata britanica.

Elena pleaca in tara sotului ei si aici trebuie sa se lupte cu socrii, care o acuza ca ea ar fi fost la originea

omorului lui Kenneth.

Elena, devenita Helen reuseste sa-si dovedeasca nevinovatia si ca sa se intretina isi gaseste si un job de hostess

intr-un club de noapte. Proprietarul era Jimmy O’Brien, care se indragosteste nebuneste de miniona blonda din

Balcani, mare amatoare de dans si de tigarete frantuzesti.

Helen O’Brien si sotul ei isi deschid 5 ani mai tarziu unul din cele mai controversate cluburi din Londra, Eve’s,

unde scandalurile sexuale, intrigile de spionaj si povestile cu amoruri interzise se vor tine lant.

Clubul Elenei Constantinescu – “department al Ministerului de Externe si Parlamentului britanic”



Localul devine unul preferat al oficialitatilor, ministrilor, vedetelor si al ofiterilor de contrainformatii

britanici, pentru ca Helen a stiut sa-si aleaga o trupa de balet din 35 de fete superbe, pe care, se spune, le

pregatea pentru dans, amor, discutii discrete si “legaturi primejdioase” .

Se spune ca Sir Lawrence Dunne, pe atunci judecatorul- sef al Londrei, vazand lista membrilor clubului, a exclamat:

“«Eva» pare sa fie un departament al Ministerului de Externe si al Parlamentului!.”

Acum cativa ani, cotidianul londonez Daily Mail a facut publica o lista cu membrii de la Clubul Evei: 9 maharadjahi,

2 sultani, 12 ambasadori, 30 de atasati de ambasada, 70 de britanici cu titluri nobiliare, multi parlamentari sau

alti inalti demnitari.

Spioni celebri - clientii Elenei Constantinescu

Primul inalt demnitar englez care a devenit membru al clubului a fost ministrul apararii, John Profumo (implicat mai

tarziu intr-un scandal sexual celebru in epoca, “afacerea Profumo”, cu o protagonista- fosta angajata a clubului lui

Helen si amanta si a unui agent KGB).



Se spune ca Helen a jucat un rol important si intr-o actiune MI5 de indepartare de la putere a dictatorul ugandez

Idi Amin Dada. Ca sa afle informatii importante despre dictator, serviciul secret englez a apelat la o metoda veche

de cand lumea; i-au bagat pe gat o frumoasa blonda platinata, iar Clubul Eva a fost ales pentru intalnirea

“intamplatoare” intre cei doi.



Printre clientii de la Eve’s au fost si tovarasi rusi. Unul dintre cei mai importanti oaspeti ai lui Helen era un

anume Rajkov, care s-a dovedit a fi colonel KGB, fiind mai apoi arestat in Hong-Kong pentru spionaj. Un alt client

de la Eva a fost celebrul spion ceh Frolic, a carui fuga in SUA a zguduit spionajul blocului comunist; el a dat

catre MI 5 o lista cu 102 nume ale unor agenti acoperiti KGB din Marea Britanie.

Povestile de la Eve’s sunt toate spectaculoase, iar doamna O’Brien, fosta Constantinescu a trait pana la 79 de ani

ca sa le povesteasca lumii. A revenit in Romania dupa 1989 cu o o asociatie de caritate si ultimii ani din viata si

i-a petrecut aproape de satul in care s-a nascut.

Vera Atkins - "Cea mai importanta agenta secreta din cel de-al doilea Razboi Mondial"



William Stevenson, unul din biografii Verei Maria Rosenberg spunea despre ea ca era o femeie care, desi avea o

infatisare placuta, "nu a fost niciodata iubita". Comportamentul sau era mai degraba "rece si distant".

Debutul Verei ca spion economic

Vera s-a nascut la Bucuresti, intr-o familie evreiasca. Numele Atkins si l-a luat ani mai tarziu, dupa numele de

fata al mamei sale, fiica unor industriasi din Africa de Sud.

Biografii oficiali ai Verei spun ca primele relatii ale agentei cu serviciile de spionaj britanice au inceput

inainte de razboi, cand, fiind functionara angajata a unei companii de petrol, le-a furnizat ofiterilor MI5

informatii importante.

In 1933, familia Rosenberg emigreaza in Anglia, iar Vera studiaza limbile moderne in Paris, la Sorbona. Dupa

inceperea razboiului, se reintoarce in Anglia, iar in 1941 este angajata a sectiei franceze a SOE, devenind ofiter

de informatii. Vera este o vedeta a serviciilor secrete, un profesionist extraordinar, fiind antrenorul a 470 de

agenti secreti (dintre care 39 erau femei) care urmau sa fie trimisi in Franta, in acea epoca sub ocupatie nazista.



Dupa incheierea razboiului, din proprie initiativa, Vera a plecat in Germania pentru a investiga motivele si

imprejurarile disparitiei a 118 agenti, dintre care 13 femei, cei mai multi ucisi in lagarele de concentrare

naziste. In 1987 Vera Atkins a primit titlul de Comandor al Legiunii de Onoare si medalia "Crucea de razboi".

Vera a fost una din cele mai importante spioance din al doilea razboi mondial si se pare ca figura sa a inspirat

personajul Miss Moneypenny din seria de romane "James Bond" ale lui Ian Fleming.

Veturia Goga- marea iubire a lui Goga, “privighetoarea lui Hitler” si “muza lui Antonescu”



Presa interbelica e plina de caricaturi, pamflete, stiri de scandal cu Veturia. Si nici nu avea cum sa fie altfel.

Pentru ca in acele vremuri, povestea de dragoste tumultoasa dintre Octavian Goga (ministru in acea perioada si

casatorit cu Hortensia Cosma) si “Julieta lui fanata” (maritata si ea cu Lazar Triteanu) a fost stirea de lume

numarul 1. Iar de atunci, intamplarile extraordinare si scandalurile s-au tinut lant de viata frumoasei si

talentatei Veturia Goga.

Veturia Goga – actrita, poliglota, soprana si amanta de ministru



Veturia vine dintr-o veche familie romaneasca , a preotului Zevedei Muresan si a avut o educatie aleasa, in

particular sau la pensionul sasesc din Sibiu. La 14 ani era fluenta in germana, franceza, maghiara si se pregatea

deja pentru o cariera in domeniul artistic: muzica si actorie.

La 14 noiembrie 1909 regele Carol I ii acorda Medalia „Bene Merenti”, pentru realizarile in cultura muzicala

romaneasca, iar in 1912, sustine mai multe concerte, acompaniata de George Enescu sau Cella.

Povestea de dragoste dintre Veturia si Octavian Goga a fost blamata de unii, admirata de altii si in epoca multa

lume spunea ca e una plina de curaj, impotriva curentului si foarte puternica.



In timpul primului razboi mondial relatia dintre ei a devenit mai apropiata si, imediat dupa razboi, au hotarat

sa-si uneasca destinele, in ciuda faptului ca amandoi erau casatoriti. Nici familiile, nici clevetirile societatii

nu i-au interesat si au ramas impreuna chiar si in moarte, fiind asezati pe rand in "mausoleul iubirii" de la

Ciucea, Goga in 1938, Veturia 41 de ani mai tarziu.

Controversele cele mai mari au inceput sa apara dupa moartea lui Octavian Goga si speculatiile conform carora se

spunea ca Goga ar fi fost otravit cu bautura, la fostul hotel Continental, pe atunci New York.

Mircea Goga, profesor la Sorbona si stranepotul din prima casatorie a poetului, la aproape 30 de ani dupa moartea

Veturiei a publicat „Veturia Goga, Privighetoarea lui Hitler“, o biografie a sotiei fostului prim-ministru al

Romaniei. Cele 700 de pagini despre viata matusii prin alianta a lui Mircea Goga au readus in prim-plan carisma,

ipotezele despre tradari si spionaj ale controversatei cantarete de opera, Veturia Goga.

„Am scris povestea vietii ei mai ales dintr-un profund sentiment justitiar“, marturisea autorul. „Acela ca romanii

trebuie sa inceteze a mai taxa memoria lui Octavian Goga pentru faptele savarsite de vaduva lui“.

Veturia – “turnatoarea lui Goga”?



Mircea Goga spune ca povestea de dragoste dintre Veturia si Octavian, plina de speculatii, uneltiri si ipoteze

despre tradari de tara, s-a infiripat pe cand cei doi aveau in jur de 40 de ani.

Stranepotul scriitorului o descrie pe Veturia ca pe o femeie cerebrala, care isi mai pierduse din nurii tineretii si

e convins ca ipoteza unei iubiri fulgeratoare puse doar pe seama acelei "crize de patruzeci de ani" a lui Octavian

Goga este prea la indemana.

Multi specialisti in muzica si publicisti pasionati de istorie au considerat ca Veturia a fost mereu acuzata pe

nedrept si ca prin casatoria cu Octavian Goga ea si-a asumat un destin trist. Dupa ce ar fi abandonat, ca soprana, o

cariera artistica de exceptie, prin casatoria cu Octavian Goga, aceasta ar fi acceptat si exilul voluntar la Ciucea,

pentru a administra domeniul si castelul cumparate de prima sotie a poetului ardelean.

Stranepotul Mircea Goga, insa, nu este de acord. El spune ca Veturia avea o personalitate “neguroasa” si ca tot

comportamemtul ei si renuntarile au fost de fapt, instrumente ale tradarii si intrigilor.

„«Privighetoare a Romaniei» pe scena Bayreuth-ului wagnerian de la inceputul secolului trecut, recrutata in 1914 ca

agent secret al Berlinului, Veturia Goga a urcat cu vremea toate treptele ierarhiei de umbra a nazismului.

Metamorfozata in «Privighetoarea lui Carol II», Eminenta cenusie, egeria si Marea Doamna a dictaturii antonesciene,

l-a slujit pe Hitler, catre care «si-a ciripit» propriul sot, pe Octavian Goga, dar si pe Carol II, pe Maresal, ca,

de altfel, pe toti cei din insusi staff-ul celui de-al III-lea Reich si i-a condus la pierzanie“, scrie Mircea Goga.

„Casatoria Veturiei cu Octavian Goga n-a fost pentru ea altceva decat indeplinirea unei misiuni incredintate ei de

catre Serviciile Secrete germane, a caror agenta recrutata inca din 1914 a fost, la Bayreuth“, comenteaza

stranepotul.

Tot subiectul e inca neclar. Iar controveresele raman deschise. Dar povestea Veturiei este fara pic de indoiala

exceptionala.

Maria Tanase - mai buna decat Mata Hari



Despre Maria Tanase si relatiile ei cu servicile secrete se speculeaza de multa vreme. Nimeni nu se incumeta inca sa

dea un raspuns clar. Dar povestile si legendele despre Mata Hari a Romaniei raman si merita spuse.

Istoricul Mihai Pelin, in lucrarea sa "Un veac de spionaj, contraspionaj si politie politica", povesteste ca la

sfarsitul anilor ’30 artista era foarte apropiata de Maurice Negre, corespondentul de la Bucuresti al agentiei Havas

si rezident al serviciilor speciale franceze. Mai mult, in 1940, Maria face un turneu la Ankara si Istanbul si in

acea vreme toata lumea stia ca cele doua orase erau locul de intalnire favorit al agentilor secreti.

Se spune ca tot in anii ’40, Maria Tanase a fost curtata de serviciului secret al armatei germane Abwehr, care a

incercat sa o recruteze printr-unul din iubitii divei si ca aceasta a refuzat. Tot istorici sustin ca pana la urma

Maria Tanase a ajutat Serviciile Secrete Romane pe toata perioada celui de-al doilea razboi mondial.

In 1941, diva a avut o relatie foarte apropiata cu Alfred de Chastelain, ofiter in serviciile secrete britanice. In

februarie 1941, Alfred paraseste Romania si preia la Istanbul conducerea filialei SOE (structura a spionajului

britanic) ce includea si Romania.



In Turcia, De Chastelain avea sa-i propuna Mariei sa nu se mai intoarca in Romania, oferindu-i un post la radio

Londra. Artista insa refuza oferta si se intoarce in tara, unde e arestata. Este acuzata ca ar fi conlucrat cu

reteaua de spionaj britanic. Probele sunt insuficiente, iar artista este eliberata.

A fost sau nu Maria Tanase agent- secret? Si-a folosit talentul si pofta de barbati si in slujba unor servicii

secrete? Dovezi certe nu exista, iar legendele despre un destin si un talent exceptionale ca ale Mariei Tanase nu

vor aduce prea curand la lumina adevarul gol-golut.

Superbe si intrigante. Vieti mai cool si mai interesante, nu se poate!

[Ghita Potra]

Geografia femeii:
Intre 18 si 25 de ani, femeia e precum Continentul African:
jumatate a fost deja descoperita, cealalta jumatate ascunde frumuseti inca salbatice si delte fertile.

Intre 26 si 35 de ani, femeia e precum America de Nord :
Moderna, dezvoltata, civilizata si deschisa negocierilor in schimbul banilor.

Intre 36 si 40 e precum India :
fierbinte,relaxata si constienta de propria frumusete.


Intre 41 si 50, femeia e precum Franta :
Usor imbatranita, dar inca atragatoare si interesanta.


Intre 51 si 60, e precum Iugoslavia :
A pierdut razboiul, e tulburata de fantasmele trecutului , dar se lucreaza la reconstructie.


Intre 61 si 70, ea e precum Rusia :
Spatioasa, cu frontiere fara patrula. Stratul de zapada ascunde mari bogatii.



Intre 71 si 80, femeia e precum Mongolia :
Cu un trecut glorios de victorii, dar cu putine sperante de viitor.


Dupa 81 de ani, ea e precum Afganistan :
Aproape toata lumea stie unde se afla, dar nimeni nu vrea sa mearga pana acolo.




Geografia barbatului:
Intre 15 si 80, barbatul e precum Cuba :
Guvernat de un singur membru.

[Ghita Potra]

Dis-de-dimineata, inainte de a pleca la serviciu, neamtul le da celor 3 romani instructiunile:
- Aveti aici 3 galeti de vopsea care va vor ajunge sa vopsiti tot gardul. In bucatarie e mancare, cand o sa va fie foame, va puteti servi. Aaa, era sa uit. Ati vazut calul pe care il tin inchis in spatele
curtii? Sa nu cumva sa lasati poarta dechisa sa scape de acolo ca nu stiu ce fac. S-a inteles?
- Am inteles sefu,raspund romanii intr-un glas.
Pleaca neamtul, iar romanii se apuca de treaba. Dupa ceva
timp, unul din ei
zice:
- Ma, mie mi-e foame, hai sa vedem ce are asta de mancare!
Bucataria neamtului, plina de bunatati. Dupa un ospat pe
cinste, romanii cauta
si ceva de baut, dar nu gasesc decat apa si suc. Atunci,
unul dintre ei zice:
- Ma, stiu eu cum sa facem rost de bautura. Mergem si vindem
o galeata de
vopsea, cumparam bautura, iar vopseaua care ramane o mai
diluam, o mai lungim
si terminam noi gardul. Dupa ce au baut s-au apucat de
vopsit, dar cand mai
aveau vreo 3 m din gard se termina vopseaua.
- Acum ce dracu facem? De unde luam vopsea? Neamtul o sa-si
dea seama ca noi am
luat-o.
- Ma fratilor, lasti pe mine,zice unul mai istet, ca stiu eu
cum facem. Mai
strangem putina vopsea de pe pensula si dam pe botul
calului, iar cand o veni
neamtul ii spunem ca a scapat si a mancat-o. Zis si facut.
Pe seara, ajunge si
neamtul acasa.
- Ma, ce-ati facut cu vopseaua? Eu am calculat la fix si
trebuia sa va ajunga.
- Sefule, ne pare tare rau, dar a scapat calul si a
mancat-o.
La auzul acestor vorbe, neamtul intra in casa, ia pusca si
nici una nicidoua,
impusca calul.
- Ce naiba domnule, pentru o galeata de vopsea ai omorat
saracul animal? Iti
cumparam noi alta ...
- Ba fratilor, vedeti voi casa asta? Tot cu romani am
facut-o. Da-l in mortii
mamii lui de cal ca mi-a mai mancat 30 de saci de ciment,
8000 de caramizi, 4
grinzi, 2 ferestre,niste vergele de fier-beton si o masina
de gaurit.

[Ghita Potra]

COABITARE
(după Mihai Eminescu)

La un semn, deschisă-i poarta şi, ajuns sub copertină,
Preşedintele coboară, cam nesigur, din maşină.


- Tu eşti Ponta? - Da, şefuţu`! - Vin să te trag de
breton,


Că, de-o lună şi jumate, nu-mi răspunzi la
telefon.


- Orice gânduri ai, şefuţu`, chiar şi unul mai
trăznit,
Cât coabităm în pace, eu îţi zic bine-ai venit!
Despre partea cu bretonul, însă, şefu`, să ne ierţi,
Doar n-ai vrea, fiind de faţă ziariştii, să mă
cerţi,

Ori vei vrea să faci întoarsă, pân` la Palat, a
ta cale,





Nu să-mi vii la mine-n curte cu nu`ş ce istericale...
De-o fi una, de-o fi alta, ce e scris în Protocol
Bucuroşi le-om duce toate, numai s-o luăm domol.

- Cum? Când
lumea mă iubeşte şi-n recentele sondaje
Am ajuns, ca-n vremea bună, să cresc iar în procentaje,
Când războiul cu mogulii şi corupţii e în toi,
Eu, arhanghelul dreptăţii, să mă-mpiedic de-un
puţoi?

O, tu nici visezi, măi Ponta, cât de multe bobârnace





Am primit eu de la unii de vreonouă ani încoace!
Toţi ce banul fără muncă au vizat în astă vreme
S-au repezit, ca hultanii, doar spre a-mi crea probleme,

Fulgerele revărsat-au de pe micile ecrane,
Însă fulgerele-acestea nu mi-au produs nici frisoane.





La referendum văzut-ai cum v-aţi făcut iar de râs,
Căci toată zbaterea voastră nu a fost decât un...
fâs?

Când văzui acea mulţime câtă frunză au copacii,
M-apucară, Victoraşe, pe cuvântul meu, toţi dracii,





N-am avut decât cu ochiul semn a face, sau cu mâna,
Şi i-au săltat procurorii pe moşnegi cu anasâna.

Nu accepţi, se
vede treaba, o cât de mică dojană
Când afirmi c-am primit mită pentru „Roşia Montană
”.
Dragul meu, în tinereţe n-am fos privilegiat,
Iar când mi-am luat brevetul, să ştii că n-am plagiat.

Folosesc elicopterul, survolând şi munţi şi văi?





Aşa e cum spui, dottore, dar n-o fac pe banii tăi!
Şi-ţi mai spun, aşa treacăt, că n-am scos o
vorbuliţă
Când te-a trimis în vacanţă, la Miami , unul...
Ghiţă,

Dar tu, cu noroiul, zilnic, de pe ecran mă împroşti,





Sperând că-ţi vor da crezare telespectatorii proşti,
Spui că prinşilor cu japca eu le-am fabricat
dosare,
Că serviciile toate îmi stau astăzi la picioare...

- Gata, şefu`, ai dreptate cu tot ce îmi spui în faţă!





Îndrăznesc să-ntreb atâta: Whisky simplu sau...
cu gheaţă?