PENSIONARA...
Eu vă spun, în trei cuvinte,
am un 6, înainte...
Nu mi-e frică, nici ruşine
şi vă jur că-mi este bine!
Spăl şi calc, şi mai gătesc,
fac curat si târguiesc.
Si mai scriu, şi mai citesc.
Cu prietenele mele,
Marţi si vineri beau cafele.
Musafiri, am tot mereu;
miercurea, am şi-un careu.
Vineri seara, ne-adunăm
şi un remi, mai jucăm.
Dimineaţa, merg pe jos,
şi mă-mbrac cât mai frumos.
La vară, cu sănătate,
sper sa merg prin alte state.
Dar, ce-i drept, şi-adevărat,
uneori, mai stau si-n pat;
nu mai sunt ca... domnisoară...
Am un junghi la inimioară,
mai am si o alergie
(tot ce-i bun, imi strică mie),
tensiunea-i cam mărită,
am arsuri si o artrită,
colesterol şi-o gastrită...
Mă mai ţine un genunchi,
iar în spate, am un junghi.
Dar încolo... mă simt bine.
Pentru anul care vine,
nu mă vait, nu sunt tristă,
dimpotriva-s optimistă
căci, nu mai am decât... 60
pan-la... suta douazeci!
Fel de fel
Moderator: Manu
-
Ghita Potra
- General de corp de armata
- Mesaje: 6070
- Membru din: 15 Oct 2007, 12:29
- Localitate: Cluj-Napoca
Rezolvaţi online sute de şarade
Puteţi încerca şi Pontes Şarade, o aplicaţie pentru Android cu toate şaradele de pe acest forum
Puteţi încerca şi Pontes Şarade, o aplicaţie pentru Android cu toate şaradele de pe acest forum
-
Ghita Potra
- General de corp de armata
- Mesaje: 6070
- Membru din: 15 Oct 2007, 12:29
- Localitate: Cluj-Napoca
Se duce un agent de poliţie la librărie şi cere vânzătoarei : - Daţi-mi un caiet cu cerculeţe! - Domnule nu există caiete cu cerculeţe, nu se fabrică aşa ceva, dacă doriţi avem cu pătrăţele, de matematică sau dictando, cu liniuţe. -Nu, eu vreau cu cerculeţe... Apare un inspector, şef al poliţistului, şi vânzătoarea îi explică păţania. Ofiţerul îl trimite pe subaltern la plimbare : - Pleacă, dom'le, nu vezi că eşti tâmpit, cum naiba caiete cu cerculeţe, nu există aşa ceva... După care acesta îi cere vânzătoarei : - Doamnă, vreau şi eu nişte cerneală pentru clasa a IV-a şi globul României... - Cum naiba, domnule cerneală pentru clasa a IV-a şi ce glob al României visezi? Noroc cu chestorul care apare şi, aflând tărăşenia, îi spune subalternului : - Pleacă măi de aici că faci Poliţia de râs, nu vezi ca eşti tâmpit, cum naiba cerneală pentru clasa a IV-a şi globul României, când România a intrat în U.E.... Pleacă ofiţerul admonestat, iar fostul general zice : - Vă rog să-mi daţi nişte plicuri rotunde că am de trimis nişte circulare către toate secţiile unde se află asemenea imbecili...
Rezolvaţi online sute de şarade
Puteţi încerca şi Pontes Şarade, o aplicaţie pentru Android cu toate şaradele de pe acest forum
Puteţi încerca şi Pontes Şarade, o aplicaţie pentru Android cu toate şaradele de pe acest forum
-
Ghita Potra
- General de corp de armata
- Mesaje: 6070
- Membru din: 15 Oct 2007, 12:29
- Localitate: Cluj-Napoca
Autorul, DAN MIHAESCU, a fost celebrul scriitor al schetch-urilor "periculoase" de pe vremea Teatrului Tanase. Inainte de a pleca dintre noi, anul acesta, a lasat si o scrisoare de adio....
SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE CARAGIALE
Stimate nene Iancule,
Ambetat de tristeţe şi turmentat de scumpiri bezmetice, îţi compun această misivă tristă şi de adio, că ce mă enervează când vine vorba despre opera matale, este gogoriţa că satira îşi păstrează actualitatea, că personajele seamănă leit cu cele din zilele noastre, poltroni,tembeli, pungaşi, mahalagii, hahalere, bagabonţi etc.
Să avem rezon, coane Iancule, tălică ai scris pentru copii, scenarii de desene animate. Eşti mărunt, neicuşorule!
Ia hai, să te cocoşez cu niscaiva exemple.
Matale ştii cât ar costa acum o masă la "Iunion"?
Şi câtă verzitură îi lipeşti pe frunte manelistului minune, care ţine acuma locul lui I.D. Ionesco? Şi să te văd eu dacă ai corajul să vii pe jos de la "Iunion" acasă, noaptea. Că te dezbracă lotrii cu ranga. Heavy metal!
Dacă ai vedea cine-i acuşica în fruntea bucatelor, te-ai închide la "Gambrinus" şi nu te-ai trezi din beţie decât să te închini.
Suntem o ţară penală, meştere!
De la prezidenţie la govern, toate mangafalele cu foncţii sunt în libertate condiţionată. Nu ştii cum şi cât se fură. Răcnesc gazetele de vuiesc Carpaţii! Şi toate oalele sparte le plăteşte poporul acesta de coate-goale, care nu mai visează castele în Spania. Visează căpşuni.
S-au înmulţit nesimţiţii şi proştii şi vorba matale: "Cu prostia te poţi lupta, dar ea întotdeauna învinge!"
Zicea Nae Ipingescu: "Să nu mai mânânce nimeni din sudoarea, bunioară, unuia ca mine sau ca dumneata şi să şază numai poporul la masă, că el e stăpân". Mai mult de jumătate din popor e în mare mizerie şi tot atâta ar vrea să-şi lase ţara . O să zici că le crapă obrazul aleşilor? Ei, aş!
Unde este Rică Venturiano cu al lui "Angel radios"? E timpul cocotelor. Ziţa, Veta, Joiţica, Didina sau Miţa Baston au fost sfintele-sfintelor. Paraşutele au acuşica golaveraj la televizor. Să vezi chestii deochiate, nene Iancule! S-a uitat şi Bubico al meu la o emisiune şi de atunci nu mai latră. Guiţă!
Domnul Goe e ticsit de droguri şi mamiţa vorbeşte la telefon, la linia fierbinte. Conul Leonida şi soaţa şi-au depus pensia la pubelă, de unde şi mănâncă, Tipătescu este Naşul mafiei judeţene, Dandanache face tocşouri de seară, jupân Dumitrache zis "Titircă Inimă-rea" e primar şi milostiveşte cu parcuri moca toate rubedeniile.
Se face Capitală până la matale la Ploieşti , numa' borduri şi mijlocul rămâne aşa cu gropi, cu mahalale fără apă şi canal, fără buleftrică.
Caţavencu combate la gazetă contra marilor corupţi, el fiind curat, deoarece până şi banii lui au fost spălaţi. Ghiţă Pristanda e finanţist acu', din negoţul cu maşini furate, alte fapte necurate ca şi şpăgi nenumărate. Până şi frizerul Nae Girimea se minunează câtă prostime s-a umplut de mătreaţă şi câţi politicieni de valută. O soţietate fără prinţipuri, morală şi cinste, care va sa zica.
Prezidentul vorbeşte romanes, la televizor, cu fraţii şi surorile lui, la care s-a dat dezlegare să belească Europa. Fericiţi că au un preşedinte care îi înţelege, fiind apropiat de ei ca nărav şi poftă de viaţă.
În ţară, băieţii deştepţi la matrapazlâcuri au strâns averi din care să se îndestuleze toate loazele lor, până la două mii paş'opt. Se fac mafioţi unii pe ăilalţi şi mă jur pe cursul valutar că au dreptate toţi. Dacă nici ei nu s-or şti între ei?...
Altminteri e "criză teribilă, monşer". Dacă ai cunoaşte Parlamentul de acum i-ai dedica "Năpasta", promisiunilor guvernului schiţa "1 aprilie", Justiţiei "Lanţul slăbiciunilor", vieţii noastre politice - "D-ale carnavalului", scrisoarea către FMI şi Consiliul Europei este "Scrisoarea pierdută", iar viitorul nostru poate fi asemuit cu "O noapte furtunoasă".
Bravos naţiune!
Egzistă nişte unii care zice că suntem " Ţara lui Caragiale". Ei, aş! Moravurile de pe vremea matale erau parfum.
Şi atunci, eu cu cine votez? Aceasta-i întrebarea! Cică dă-i, Doamne, românului mintea de pe urmă şi pe urmă el votează la fel.
Într-un singur loc ai avut dreptate, nene Iancule. Atunci când ai zis că românul s-a învăţat să aibă din toate câte nimic.
În fruntea soţietăţii s-au aburcat mitocanii şi nu le poţi bate obrazul, întrucât (tot matale ne-ai învăţat) mitocanul se naşte jignit. Încolo, frică ne e că ne-am născut în România şi o că o să murim în Becalia!
Dar să fim optimişti, că dacă nu murim o să fie şi mai rău!
SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE CARAGIALE
Stimate nene Iancule,
Ambetat de tristeţe şi turmentat de scumpiri bezmetice, îţi compun această misivă tristă şi de adio, că ce mă enervează când vine vorba despre opera matale, este gogoriţa că satira îşi păstrează actualitatea, că personajele seamănă leit cu cele din zilele noastre, poltroni,tembeli, pungaşi, mahalagii, hahalere, bagabonţi etc.
Să avem rezon, coane Iancule, tălică ai scris pentru copii, scenarii de desene animate. Eşti mărunt, neicuşorule!
Ia hai, să te cocoşez cu niscaiva exemple.
Matale ştii cât ar costa acum o masă la "Iunion"?
Şi câtă verzitură îi lipeşti pe frunte manelistului minune, care ţine acuma locul lui I.D. Ionesco? Şi să te văd eu dacă ai corajul să vii pe jos de la "Iunion" acasă, noaptea. Că te dezbracă lotrii cu ranga. Heavy metal!
Dacă ai vedea cine-i acuşica în fruntea bucatelor, te-ai închide la "Gambrinus" şi nu te-ai trezi din beţie decât să te închini.
Suntem o ţară penală, meştere!
De la prezidenţie la govern, toate mangafalele cu foncţii sunt în libertate condiţionată. Nu ştii cum şi cât se fură. Răcnesc gazetele de vuiesc Carpaţii! Şi toate oalele sparte le plăteşte poporul acesta de coate-goale, care nu mai visează castele în Spania. Visează căpşuni.
S-au înmulţit nesimţiţii şi proştii şi vorba matale: "Cu prostia te poţi lupta, dar ea întotdeauna învinge!"
Zicea Nae Ipingescu: "Să nu mai mânânce nimeni din sudoarea, bunioară, unuia ca mine sau ca dumneata şi să şază numai poporul la masă, că el e stăpân". Mai mult de jumătate din popor e în mare mizerie şi tot atâta ar vrea să-şi lase ţara . O să zici că le crapă obrazul aleşilor? Ei, aş!
Unde este Rică Venturiano cu al lui "Angel radios"? E timpul cocotelor. Ziţa, Veta, Joiţica, Didina sau Miţa Baston au fost sfintele-sfintelor. Paraşutele au acuşica golaveraj la televizor. Să vezi chestii deochiate, nene Iancule! S-a uitat şi Bubico al meu la o emisiune şi de atunci nu mai latră. Guiţă!
Domnul Goe e ticsit de droguri şi mamiţa vorbeşte la telefon, la linia fierbinte. Conul Leonida şi soaţa şi-au depus pensia la pubelă, de unde şi mănâncă, Tipătescu este Naşul mafiei judeţene, Dandanache face tocşouri de seară, jupân Dumitrache zis "Titircă Inimă-rea" e primar şi milostiveşte cu parcuri moca toate rubedeniile.
Se face Capitală până la matale la Ploieşti , numa' borduri şi mijlocul rămâne aşa cu gropi, cu mahalale fără apă şi canal, fără buleftrică.
Caţavencu combate la gazetă contra marilor corupţi, el fiind curat, deoarece până şi banii lui au fost spălaţi. Ghiţă Pristanda e finanţist acu', din negoţul cu maşini furate, alte fapte necurate ca şi şpăgi nenumărate. Până şi frizerul Nae Girimea se minunează câtă prostime s-a umplut de mătreaţă şi câţi politicieni de valută. O soţietate fără prinţipuri, morală şi cinste, care va sa zica.
Prezidentul vorbeşte romanes, la televizor, cu fraţii şi surorile lui, la care s-a dat dezlegare să belească Europa. Fericiţi că au un preşedinte care îi înţelege, fiind apropiat de ei ca nărav şi poftă de viaţă.
În ţară, băieţii deştepţi la matrapazlâcuri au strâns averi din care să se îndestuleze toate loazele lor, până la două mii paş'opt. Se fac mafioţi unii pe ăilalţi şi mă jur pe cursul valutar că au dreptate toţi. Dacă nici ei nu s-or şti între ei?...
Altminteri e "criză teribilă, monşer". Dacă ai cunoaşte Parlamentul de acum i-ai dedica "Năpasta", promisiunilor guvernului schiţa "1 aprilie", Justiţiei "Lanţul slăbiciunilor", vieţii noastre politice - "D-ale carnavalului", scrisoarea către FMI şi Consiliul Europei este "Scrisoarea pierdută", iar viitorul nostru poate fi asemuit cu "O noapte furtunoasă".
Bravos naţiune!
Egzistă nişte unii care zice că suntem " Ţara lui Caragiale". Ei, aş! Moravurile de pe vremea matale erau parfum.
Şi atunci, eu cu cine votez? Aceasta-i întrebarea! Cică dă-i, Doamne, românului mintea de pe urmă şi pe urmă el votează la fel.
Într-un singur loc ai avut dreptate, nene Iancule. Atunci când ai zis că românul s-a învăţat să aibă din toate câte nimic.
În fruntea soţietăţii s-au aburcat mitocanii şi nu le poţi bate obrazul, întrucât (tot matale ne-ai învăţat) mitocanul se naşte jignit. Încolo, frică ne e că ne-am născut în România şi o că o să murim în Becalia!
Dar să fim optimişti, că dacă nu murim o să fie şi mai rău!
Rezolvaţi online sute de şarade
Puteţi încerca şi Pontes Şarade, o aplicaţie pentru Android cu toate şaradele de pe acest forum
Puteţi încerca şi Pontes Şarade, o aplicaţie pentru Android cu toate şaradele de pe acest forum
-
Ghita Potra
- General de corp de armata
- Mesaje: 6070
- Membru din: 15 Oct 2007, 12:29
- Localitate: Cluj-Napoca
Râsul la mormânt
de Mircea Cărtărescu
Provin dintr-o familie săracă. Nu mă laud cu asta, dar nici nu pot s-o uit.
Una dintre cele mai persistente amintiri ale mele e despre părinţii mei care, seară de seară, timp de treizeci de ani, cât am locuit cu ei, făceau socoteala tuturor cheltuielilor de peste zi. Niciodată nu le ajungeau banii. În casă erau un singur salariu şi patru persoane.
Azi, părinţii mei trăiesc dintr-o singură pensie şi, credeţi-mă, nu dintre cele nesimţite. Eu însumi ştiu prea bine ce înseamnă sărăcia. Am cunoscut cozile şi frigul dinainte, am cunoscut inflaţia înnebunitoare de după.
Timp de douăzeci de ani nu am câştigat nimic din scrisul meu, am trăit din salariul de profesor şi am susţinut din el o familie. Cunosc şi eu socotelile de fiecare seară şi trasul de bani până la chenzină.
E motivul pentru care n-am putut fi niciodată un om de dreapta sau, mai curând, am putut fi raţional, dar niciodată sufleteşte. Fără să fiu nici un om de stânga, ştiu de ce e nevoie de protecţie pentru cei slabi, cei fără noroc, fără şanse, pentru cei care nu fac faţă într-o lume a performanţei.
Sunt la mijloc între cruzime şi populism, fără să ader nici la una, nici la alta. Nu pot aproba, deci, îngrozitorul sacrificiu care se cere astăzi compatrioţilor mei, chiar dacă mi se spune că e "răul cel mai mic". Nu pot înţelege de ce oamenii cei mai amărâţi din România de azi, cei cu viaţa cea mai năpăstuită, cu veniturile cele mai mici trebuie să-şi ia ultima bucată de pâine de la gură ca să salveze statul român.
Mi se spune că statul român nu-i poate susţine, dar statul român uită să-mi explice cum se face că a tolerat, odată cu creşterea sărăciei generale, o creştere nemaiauzită a bogăţiei speciale. Nu mi se explică în ce fel am ajuns, în doar douăzeci de ani, o ţară de tip sud-american, în care câteva sute de familii posedă o bogăţie egală cu a sute de mii de alte familii.
Niciodată nu mi s-a explicat cum, prin ce mecanisme legale, a putut fi posibil să creşti ca venituri, în câţiva ani, de la zero lei şi zero bani, la miliarde. Prin ce forme legale, prin ce privatizări legale, prin ce licitaţii legale, de douăzeci de ani încoace, sub toate guvernările, fără excepţie, România a fost împărţită în câteva sute de bucăţi care-au fost dăruite câtorva sute de oameni?
Nu vreau să înţelegeţi că sunt adeptul "haiduciei" fiscale. Nu cer naţionalizări, confiscări şi deposedări de avere. Nu sunt anticapitalist şi ştiu că, în clasa de mijloc, există oameni care au câştigat cinstit, cu o risipă enormă de muncă şi inteligenţă, fiecare ban de care se bucură azi. Nu orice avere este însă sănătoasă, nu orice avere e sursă de bunăstare generală. Cele mai multe averi de la noi sunt obscene, maladive cumulări obţinute prin reţele subterane politico-economice. Ele nu îmbogăţesc, ci sărăcesc, secătuiesc statul de puterile sale, îi distrug sistemul judiciar, îl împotmolesc în corupţie.
Nu cer confiscarea, ci verificarea lor, elucidarea împrejurărilor în care câteva mii de oameni au ajuns putred de bogaţi prin conspiraţie securistică, furt calificat şi trafic de influenţă. Clasa politică de la noi trebuie odată să înţeleagă că, sub oblăduirea ei, a apărut un stat al nedreptăţii sociale, că impasul în care suntem azi i se datorează în întregime şi că e măcar în interesul ei, dacă nu al ţării, să schimbe starea de fapte. Căci un stat nedrept social şi fără respectul legilor va fi întotdeauna un stat instabil, primitiv, cu o clasă politică ameninţată. Un stat dispreţuit, pe drept cuvânt, de lumea civilizată.
Am mai spus-o: în România nu există, ca pretutindeni, corupţi, ci un sistem al corupţiei. Este mecanismul care produce sărăcia, conspiraţia care subminează statul. De aceea este monstruos şi nedrept să-i pedepseşti a doua oară pe cei săraci şi să te prefaci mai departe că nu-i vezi pe cei vinovaţi de sărăcia lor.
Nu este cinstit să tai un sfert din salariul unui medic sau al unui profesor, să ştirbeşti venitul, oricum insuficient, al unui pensionar ca să scoţi ţara din groapa de acum. Nu este nici eficient. Poate vom ieşi basma curată de data asta, dar vom cădea imediat în groapa următoare, căci statul român, aşa cum e el azi, nu poate să nu fie sărac.
de Mircea Cărtărescu
Provin dintr-o familie săracă. Nu mă laud cu asta, dar nici nu pot s-o uit.
Una dintre cele mai persistente amintiri ale mele e despre părinţii mei care, seară de seară, timp de treizeci de ani, cât am locuit cu ei, făceau socoteala tuturor cheltuielilor de peste zi. Niciodată nu le ajungeau banii. În casă erau un singur salariu şi patru persoane.
Azi, părinţii mei trăiesc dintr-o singură pensie şi, credeţi-mă, nu dintre cele nesimţite. Eu însumi ştiu prea bine ce înseamnă sărăcia. Am cunoscut cozile şi frigul dinainte, am cunoscut inflaţia înnebunitoare de după.
Timp de douăzeci de ani nu am câştigat nimic din scrisul meu, am trăit din salariul de profesor şi am susţinut din el o familie. Cunosc şi eu socotelile de fiecare seară şi trasul de bani până la chenzină.
E motivul pentru care n-am putut fi niciodată un om de dreapta sau, mai curând, am putut fi raţional, dar niciodată sufleteşte. Fără să fiu nici un om de stânga, ştiu de ce e nevoie de protecţie pentru cei slabi, cei fără noroc, fără şanse, pentru cei care nu fac faţă într-o lume a performanţei.
Sunt la mijloc între cruzime şi populism, fără să ader nici la una, nici la alta. Nu pot aproba, deci, îngrozitorul sacrificiu care se cere astăzi compatrioţilor mei, chiar dacă mi se spune că e "răul cel mai mic". Nu pot înţelege de ce oamenii cei mai amărâţi din România de azi, cei cu viaţa cea mai năpăstuită, cu veniturile cele mai mici trebuie să-şi ia ultima bucată de pâine de la gură ca să salveze statul român.
Mi se spune că statul român nu-i poate susţine, dar statul român uită să-mi explice cum se face că a tolerat, odată cu creşterea sărăciei generale, o creştere nemaiauzită a bogăţiei speciale. Nu mi se explică în ce fel am ajuns, în doar douăzeci de ani, o ţară de tip sud-american, în care câteva sute de familii posedă o bogăţie egală cu a sute de mii de alte familii.
Niciodată nu mi s-a explicat cum, prin ce mecanisme legale, a putut fi posibil să creşti ca venituri, în câţiva ani, de la zero lei şi zero bani, la miliarde. Prin ce forme legale, prin ce privatizări legale, prin ce licitaţii legale, de douăzeci de ani încoace, sub toate guvernările, fără excepţie, România a fost împărţită în câteva sute de bucăţi care-au fost dăruite câtorva sute de oameni?
Nu vreau să înţelegeţi că sunt adeptul "haiduciei" fiscale. Nu cer naţionalizări, confiscări şi deposedări de avere. Nu sunt anticapitalist şi ştiu că, în clasa de mijloc, există oameni care au câştigat cinstit, cu o risipă enormă de muncă şi inteligenţă, fiecare ban de care se bucură azi. Nu orice avere este însă sănătoasă, nu orice avere e sursă de bunăstare generală. Cele mai multe averi de la noi sunt obscene, maladive cumulări obţinute prin reţele subterane politico-economice. Ele nu îmbogăţesc, ci sărăcesc, secătuiesc statul de puterile sale, îi distrug sistemul judiciar, îl împotmolesc în corupţie.
Nu cer confiscarea, ci verificarea lor, elucidarea împrejurărilor în care câteva mii de oameni au ajuns putred de bogaţi prin conspiraţie securistică, furt calificat şi trafic de influenţă. Clasa politică de la noi trebuie odată să înţeleagă că, sub oblăduirea ei, a apărut un stat al nedreptăţii sociale, că impasul în care suntem azi i se datorează în întregime şi că e măcar în interesul ei, dacă nu al ţării, să schimbe starea de fapte. Căci un stat nedrept social şi fără respectul legilor va fi întotdeauna un stat instabil, primitiv, cu o clasă politică ameninţată. Un stat dispreţuit, pe drept cuvânt, de lumea civilizată.
Am mai spus-o: în România nu există, ca pretutindeni, corupţi, ci un sistem al corupţiei. Este mecanismul care produce sărăcia, conspiraţia care subminează statul. De aceea este monstruos şi nedrept să-i pedepseşti a doua oară pe cei săraci şi să te prefaci mai departe că nu-i vezi pe cei vinovaţi de sărăcia lor.
Nu este cinstit să tai un sfert din salariul unui medic sau al unui profesor, să ştirbeşti venitul, oricum insuficient, al unui pensionar ca să scoţi ţara din groapa de acum. Nu este nici eficient. Poate vom ieşi basma curată de data asta, dar vom cădea imediat în groapa următoare, căci statul român, aşa cum e el azi, nu poate să nu fie sărac.
Rezolvaţi online sute de şarade
Puteţi încerca şi Pontes Şarade, o aplicaţie pentru Android cu toate şaradele de pe acest forum
Puteţi încerca şi Pontes Şarade, o aplicaţie pentru Android cu toate şaradele de pe acest forum
-
Ghita Potra
- General de corp de armata
- Mesaje: 6070
- Membru din: 15 Oct 2007, 12:29
- Localitate: Cluj-Napoca
Ion si Vasile.
- Ce mai faci Ioane?
- Supărat, băi Vasile.
- De ce, mă Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?
- Păi, uite, măi Vasile, am fost în Turcia la all inclusive,
excepţional: mănânci cât vrei, bei cât vrei, cu bar la piscină, cu
apa, ce să mai zic, lux.
- Şi-atunci?
- Da' să vezi ce fază păţesc: mă duc într-o dimineaţa la micul dejun,
Maria mea rămâne în cameră.
Mă întorc foarte repede, ia-o pe Maria de unde nu-i.
O caut peste tot, mă panichez, mă duc la recepţie şi aflu că e în
cameră la Antonio Banderas.
Mă duc acolo, bat la uşa , deschide Antonio.
Antonio, bărbat bine: inalt, frumos, brunet, ochi negrii, fără pic de
burtă, plin de muşchi,
- Aşa, şi?
- Când colo, iese şi Maria mea dezbrăcată din baie!
Cu ţâţele, vai mama ei, cu curu' lăsat, cu cearcane ..... Bă, te rog
să mă crezi, aşa ruşine mi-a fost de omul ăla...!!!
- Ce mai faci Ioane?
- Supărat, băi Vasile.
- De ce, mă Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?
- Păi, uite, măi Vasile, am fost în Turcia la all inclusive,
excepţional: mănânci cât vrei, bei cât vrei, cu bar la piscină, cu
apa, ce să mai zic, lux.
- Şi-atunci?
- Da' să vezi ce fază păţesc: mă duc într-o dimineaţa la micul dejun,
Maria mea rămâne în cameră.
Mă întorc foarte repede, ia-o pe Maria de unde nu-i.
O caut peste tot, mă panichez, mă duc la recepţie şi aflu că e în
cameră la Antonio Banderas.
Mă duc acolo, bat la uşa , deschide Antonio.
Antonio, bărbat bine: inalt, frumos, brunet, ochi negrii, fără pic de
burtă, plin de muşchi,
- Aşa, şi?
- Când colo, iese şi Maria mea dezbrăcată din baie!
Cu ţâţele, vai mama ei, cu curu' lăsat, cu cearcane ..... Bă, te rog
să mă crezi, aşa ruşine mi-a fost de omul ăla...!!!
Rezolvaţi online sute de şarade
Puteţi încerca şi Pontes Şarade, o aplicaţie pentru Android cu toate şaradele de pe acest forum
Puteţi încerca şi Pontes Şarade, o aplicaţie pentru Android cu toate şaradele de pe acest forum
-
Ghita Potra
- General de corp de armata
- Mesaje: 6070
- Membru din: 15 Oct 2007, 12:29
- Localitate: Cluj-Napoca
Poetul umanist italian Francesco Petrarca (1304-1374) povestea râzând prietenului său Gaspare di Verona, că întâlnise o dată un nebun care văzând o armată ieșind din oraș îl întrebă:
- Dar unde se duc soldații aceștia?
- La război, îi răspunse Petrarca. Nu știi că s-a declarat război?
- Ei bine, dar acest război se va termina odată printr-o pace. Nu-i adevărat?
- Desigur, dar cum te poți gândi la pace acum, când trupele pleacă la război?
- Din moment ce la urmă tot trebuie să se termine cu o pace – ajunse la concluzie nebunul – de ce n-o fac chiar acum, înainte de a începe războiul?
Și Petrarca zâmbind adăugă:
- Ei vezi, acum parcă și eu gândesc la fel ca nebunul acela.
Fizicianul și matematicianul Albert Einstein (1879-1955) intrând o dată într-un vagon restaurant ca să ia masa, a observat că și-a uitat ochelarii în compartiment. L-a rugat atunci pe chelner să-i citească lista de bucate. Chelnerul, uitându-se cu milă la acest om bătrân, îi șopti la ureche:
- Îmi pare foarte rău domnul meu, dar nici eu nu știu carte.
Poetul francez Paul Verlaine (1844-1896) era foarte bun la suflet. O dată stărui pe lângă doctorul Chauffard să primească în spital un poet cu plete, care nu avea altă boală decât lipsa de bani de adăpost și de mâncare.
- Dar dragul meu, nu prea văd de ce boală suferă amicul dumitale.
- Cum nu vezi? Suferă de o foame îngrozitoare, care poate fi mortală, răspunse Verlaine.
Și „bolnavul” a fost internat...
Compozitorul italian Giacomo Puccini (1858-1924) a început să lucreze la ultima sa operă „Turandot” cu un entuziasm nestăvilit. Pentru a realiza atmosfera necesară, el răscolise lumea căutând exemple de muzică chineză veche, modernă, eroică, religioasă, populară. În primăvara anului 1924 compozitorul lucra febril, când boala cumplită care avea să-l doboare începu să-l macine. În preziua operației la care afost supus într-o clinică din Bruxelles, el spuse: „Opera va fi reprezentată incomplet. Cineva va apărea pe scenă și va spune publicului: La acest punct, maestrul a murit”.
Puccini s-a stins la 29 noiembrie 1924, iar Turandot a cunoscut un mare suucces în primăvara anului 1925 la Scala din Milano. La pupitru se afla Toscanini, cel mai bun elev și colaborator al marelui compozitor, care a și terminat opera maestrului său.
O tânără actriță, mai mult fermecătoare decât cultivată, i s-a adresat regizorului francez Henry Verneuil:
- Am văzut pe coperta unei cărți titlul: „Ultimele zile ale Pompeiului”. Nu știți cumva de ce a murit?
- Din cauza unei... erupții! răspunse zâmbind regizorul.
O tânără cicălitoare, care îl bombarda pe exploratorul american Robert Edwin Peary (1856-1920) cu întrebări stupide referitoare la expedițiile sale polare, în cele din urmă, îl întrebă:
- Dar cum de știi că ai ajuns la Polul Nord?
- Foarte simplu domnișoară. Dacă făceam un pas în plus, vântul de nord devenea vântul de sud...
Șansonetistul francez Maurice Chevalier (1888-1972 spunea colegilor săi:
- Totdeauna, la un spectacol, alege cu grijă primul cântec pe care vrei să-l interpretezi. Nu poți fi sigur că mai apuci să-l cânți și pe al doilea...
La Viena, bustul compozitorului și dirijorului german Richard Strauss (1864-1949) a fost dezvelit în prezența compozitorului. După festivitate o încântătoare doamnă s-a apropiat de Strauss spunând:
- Cinci sute de kilometri am făcut, maestre, pentru a avea plăcerea să asist la această sărbătaore!
- Sunt onorat, scumpa mea doamnă, spuse Strauss. Eu aș fi făcut chiar cinci mii de kilometri pentru a avea plăcerea să asist la dezvelirea bustului dv.!
În timpul celui dee al doilea război mondial, un aghiotant i-a citit lui Sir Winston Leonard Spencer Churchill (1874-1965), pe atunci prim-ministrul Marii Britanii, o relatare dintr-un ziar de scandal: un bărbat de peste 75 de ani, într-o zi geroasă de ianuarie – când temperatura era de -35oC – îi propuse unei tinere de 19 ani să facă sex cu el pe iarbă în Hyde Park. Replica dată de Churchill aghiotantului a fost următoarea:
- Peste 75 de ani! Sub zero grade! Asta te face să fii mândru că ești englez!
Unul dintre amiralii care s-au opus violent reformelor din Marina Regală, pe care le făcuse Churchill, înainte de Primul Război Mondial, a fost un palavragiu, lordul Charles Beresford.
Churchill a reacționat la una dintre izbucnirile lui colerice spunând:
- El poate fi descris ca fiind unul din acei oratori care, înainte de a se ridica în picioare, habar nu are ce o să spună; când vobește, habar nu are ce spune; iar când se așază la loc, habar nu are ce a spus!
O dată în campania electorală, în parlementul englez un socialist cuvânta monoton despre realizările guvernării de stânga. Ca exemplu a citat creșterea populației în cei trei ani precedenți de administrație laburistă. Churchill a ciulit urechile auzind cifra și s-a ridicat să-i pună vorbitorului o întrebare:
- N-ar vrea onorabilul domn să accepte faptul că ultima statistică privitoare la populație se datorează inițiativei private?
Foarte meticulos, precaut și atent până la exagerare, când era vorba de punctuația în scrisul său, Ion Luca Caragiale a telgrafiat de la Berlin ziarului „Opinia” din Iași, indicând într-o lungă telegramă unde să i se pună anumite virgule.
În această privință este demnă de reținut, o scrisoare trimisă de Caragiale lui Iacob Negruzzi - tot în materie de virgule. În acea scrisoare el punea următoarea șaradă:
- Care este culmea greșelii de punctuație?
Și tot el răspundea:
- Să treci o gârlă pe virgule, în loc s-o treci pe pun(c)te!
Scriitorul și filozofol francez Denis Diderot (1713-1778) povestea că vizitându-l pe Jean-Jacques Rousseau (1712-1778) la Montmorency, se duse cu el să se plimbe de-a lungul eleșteului.
- Îată îi spuse Rousseau, un loc unde am fost ispitit în nenumărate rânduri să mă arunc, ca să sfârșesc odată cu viața!
- Și de ce n-ai făcut-o? îl întrebă Diderot.
Rousseau indignat de indiferența cu care prietenul său rostea aceste cuvinte, rămase o clipă pe gânduri și în cele din urmă răspunse:
- Am băgat mâna în apă și am găsit-o prea rece.
Jean Paul Richter, unul dintre cei mai reprezentativi umoriști germani din secolul XIX, vizita într-o zi un orășel la porțile căruia paznicul îl legitimă cu stereotipa întrebare: „Numele, profesia?”
- Mă numesc Richter și sunt autor – îi răspunse scriitorul.
- Cum adică autor? Insistă paznicul. Nu înțeleg.
- Autor de cărți, eu le fac.
- A, se dumiri paznicul, la noi se spune legător de cărți!
O tânără și paionată colecționară îl rugă pe scriitorul german Gerhard Hauptmann (1862-1946) să-i acorde două autografe.
- Cu plăcere, îi răspunse maestrul, dar de ce două și nu unul?
- Pentru că pe două „Hauptmann”-uri primesc un „Franz Lehar”!
Scriitorul englez John Galsworthy (1867-1933) avea o mare admirație pentru George Bernard Shaw, căruia i-a trimis cu dedicație primele sale două romane. După câtva timp, întâlnindu-se cu Shaw, romancierul i-a cerut părerea asupra lucrărilor sale.
- Îmi plac din ce în ce mai mult
- Mă măguliți, maestre...
- Deloc, zâmbi Shaw. Când citesc primul roman îmi place mai mult celălalt. Și invers.
Într-o stațiune de vară scriitorul francez Jean Richepin (1849-1926) fu abordat de o domnișoară care-i solicită un autograf pe un volum de Balzac. Amabil, Richepin se execută scriind: „Pentru Balzac fără procură – Jeaan Richepin”.
Romancierul italian Giorgio Pisel a scris următoarea dedicație pe ultimul său roman: „Femeii a cărei absență mi-a permis să scriu în liniște această carte”.
- Dar unde se duc soldații aceștia?
- La război, îi răspunse Petrarca. Nu știi că s-a declarat război?
- Ei bine, dar acest război se va termina odată printr-o pace. Nu-i adevărat?
- Desigur, dar cum te poți gândi la pace acum, când trupele pleacă la război?
- Din moment ce la urmă tot trebuie să se termine cu o pace – ajunse la concluzie nebunul – de ce n-o fac chiar acum, înainte de a începe războiul?
Și Petrarca zâmbind adăugă:
- Ei vezi, acum parcă și eu gândesc la fel ca nebunul acela.
Fizicianul și matematicianul Albert Einstein (1879-1955) intrând o dată într-un vagon restaurant ca să ia masa, a observat că și-a uitat ochelarii în compartiment. L-a rugat atunci pe chelner să-i citească lista de bucate. Chelnerul, uitându-se cu milă la acest om bătrân, îi șopti la ureche:
- Îmi pare foarte rău domnul meu, dar nici eu nu știu carte.
Poetul francez Paul Verlaine (1844-1896) era foarte bun la suflet. O dată stărui pe lângă doctorul Chauffard să primească în spital un poet cu plete, care nu avea altă boală decât lipsa de bani de adăpost și de mâncare.
- Dar dragul meu, nu prea văd de ce boală suferă amicul dumitale.
- Cum nu vezi? Suferă de o foame îngrozitoare, care poate fi mortală, răspunse Verlaine.
Și „bolnavul” a fost internat...
Compozitorul italian Giacomo Puccini (1858-1924) a început să lucreze la ultima sa operă „Turandot” cu un entuziasm nestăvilit. Pentru a realiza atmosfera necesară, el răscolise lumea căutând exemple de muzică chineză veche, modernă, eroică, religioasă, populară. În primăvara anului 1924 compozitorul lucra febril, când boala cumplită care avea să-l doboare începu să-l macine. În preziua operației la care afost supus într-o clinică din Bruxelles, el spuse: „Opera va fi reprezentată incomplet. Cineva va apărea pe scenă și va spune publicului: La acest punct, maestrul a murit”.
Puccini s-a stins la 29 noiembrie 1924, iar Turandot a cunoscut un mare suucces în primăvara anului 1925 la Scala din Milano. La pupitru se afla Toscanini, cel mai bun elev și colaborator al marelui compozitor, care a și terminat opera maestrului său.
O tânără actriță, mai mult fermecătoare decât cultivată, i s-a adresat regizorului francez Henry Verneuil:
- Am văzut pe coperta unei cărți titlul: „Ultimele zile ale Pompeiului”. Nu știți cumva de ce a murit?
- Din cauza unei... erupții! răspunse zâmbind regizorul.
O tânără cicălitoare, care îl bombarda pe exploratorul american Robert Edwin Peary (1856-1920) cu întrebări stupide referitoare la expedițiile sale polare, în cele din urmă, îl întrebă:
- Dar cum de știi că ai ajuns la Polul Nord?
- Foarte simplu domnișoară. Dacă făceam un pas în plus, vântul de nord devenea vântul de sud...
Șansonetistul francez Maurice Chevalier (1888-1972 spunea colegilor săi:
- Totdeauna, la un spectacol, alege cu grijă primul cântec pe care vrei să-l interpretezi. Nu poți fi sigur că mai apuci să-l cânți și pe al doilea...
La Viena, bustul compozitorului și dirijorului german Richard Strauss (1864-1949) a fost dezvelit în prezența compozitorului. După festivitate o încântătoare doamnă s-a apropiat de Strauss spunând:
- Cinci sute de kilometri am făcut, maestre, pentru a avea plăcerea să asist la această sărbătaore!
- Sunt onorat, scumpa mea doamnă, spuse Strauss. Eu aș fi făcut chiar cinci mii de kilometri pentru a avea plăcerea să asist la dezvelirea bustului dv.!
În timpul celui dee al doilea război mondial, un aghiotant i-a citit lui Sir Winston Leonard Spencer Churchill (1874-1965), pe atunci prim-ministrul Marii Britanii, o relatare dintr-un ziar de scandal: un bărbat de peste 75 de ani, într-o zi geroasă de ianuarie – când temperatura era de -35oC – îi propuse unei tinere de 19 ani să facă sex cu el pe iarbă în Hyde Park. Replica dată de Churchill aghiotantului a fost următoarea:
- Peste 75 de ani! Sub zero grade! Asta te face să fii mândru că ești englez!
Unul dintre amiralii care s-au opus violent reformelor din Marina Regală, pe care le făcuse Churchill, înainte de Primul Război Mondial, a fost un palavragiu, lordul Charles Beresford.
Churchill a reacționat la una dintre izbucnirile lui colerice spunând:
- El poate fi descris ca fiind unul din acei oratori care, înainte de a se ridica în picioare, habar nu are ce o să spună; când vobește, habar nu are ce spune; iar când se așază la loc, habar nu are ce a spus!
O dată în campania electorală, în parlementul englez un socialist cuvânta monoton despre realizările guvernării de stânga. Ca exemplu a citat creșterea populației în cei trei ani precedenți de administrație laburistă. Churchill a ciulit urechile auzind cifra și s-a ridicat să-i pună vorbitorului o întrebare:
- N-ar vrea onorabilul domn să accepte faptul că ultima statistică privitoare la populație se datorează inițiativei private?
Foarte meticulos, precaut și atent până la exagerare, când era vorba de punctuația în scrisul său, Ion Luca Caragiale a telgrafiat de la Berlin ziarului „Opinia” din Iași, indicând într-o lungă telegramă unde să i se pună anumite virgule.
În această privință este demnă de reținut, o scrisoare trimisă de Caragiale lui Iacob Negruzzi - tot în materie de virgule. În acea scrisoare el punea următoarea șaradă:
- Care este culmea greșelii de punctuație?
Și tot el răspundea:
- Să treci o gârlă pe virgule, în loc s-o treci pe pun(c)te!
Scriitorul și filozofol francez Denis Diderot (1713-1778) povestea că vizitându-l pe Jean-Jacques Rousseau (1712-1778) la Montmorency, se duse cu el să se plimbe de-a lungul eleșteului.
- Îată îi spuse Rousseau, un loc unde am fost ispitit în nenumărate rânduri să mă arunc, ca să sfârșesc odată cu viața!
- Și de ce n-ai făcut-o? îl întrebă Diderot.
Rousseau indignat de indiferența cu care prietenul său rostea aceste cuvinte, rămase o clipă pe gânduri și în cele din urmă răspunse:
- Am băgat mâna în apă și am găsit-o prea rece.
Jean Paul Richter, unul dintre cei mai reprezentativi umoriști germani din secolul XIX, vizita într-o zi un orășel la porțile căruia paznicul îl legitimă cu stereotipa întrebare: „Numele, profesia?”
- Mă numesc Richter și sunt autor – îi răspunse scriitorul.
- Cum adică autor? Insistă paznicul. Nu înțeleg.
- Autor de cărți, eu le fac.
- A, se dumiri paznicul, la noi se spune legător de cărți!
O tânără și paionată colecționară îl rugă pe scriitorul german Gerhard Hauptmann (1862-1946) să-i acorde două autografe.
- Cu plăcere, îi răspunse maestrul, dar de ce două și nu unul?
- Pentru că pe două „Hauptmann”-uri primesc un „Franz Lehar”!
Scriitorul englez John Galsworthy (1867-1933) avea o mare admirație pentru George Bernard Shaw, căruia i-a trimis cu dedicație primele sale două romane. După câtva timp, întâlnindu-se cu Shaw, romancierul i-a cerut părerea asupra lucrărilor sale.
- Îmi plac din ce în ce mai mult
- Mă măguliți, maestre...
- Deloc, zâmbi Shaw. Când citesc primul roman îmi place mai mult celălalt. Și invers.
Într-o stațiune de vară scriitorul francez Jean Richepin (1849-1926) fu abordat de o domnișoară care-i solicită un autograf pe un volum de Balzac. Amabil, Richepin se execută scriind: „Pentru Balzac fără procură – Jeaan Richepin”.
Romancierul italian Giorgio Pisel a scris următoarea dedicație pe ultimul său roman: „Femeii a cărei absență mi-a permis să scriu în liniște această carte”.
Rezolvaţi online sute de şarade
Puteţi încerca şi Pontes Şarade, o aplicaţie pentru Android cu toate şaradele de pe acest forum
Puteţi încerca şi Pontes Şarade, o aplicaţie pentru Android cu toate şaradele de pe acest forum
-
Ghita Potra
- General de corp de armata
- Mesaje: 6070
- Membru din: 15 Oct 2007, 12:29
- Localitate: Cluj-Napoca
Ungurul e in inspectie la olteni si isi tine un jurnal.
Ziua 1:
Cred ca azi fost zi liber la ei.
Nu venit niciuna din angajat.
Plimbat prin biroul meu lung si lat.
Deschis fiset acte oficial dar plin de o bautur tulbure.
Oare unde tinut la ei dosare?
Ziua 2:
Nu fost ieri zi liber.
Verificat in calendar, fost miercur.
Poate nu lucreaza miercur la ei!
Dar nici azi nu venit!?!
Am vrut dau telefon, dar nu am gasit agenda
... Toate sertarele plin cu acel bautur tulbur ...
Ziua 10:
Azi fost un secretara care zis ceva care nu inteles la mine si plecat nervos!
Oi, oi! Gustat o pahar din acel bautur tulbur gasit in seif ...
Putin acrisor...
Ziua 20:
Aici nimeni nu vorbesc ungureste.
Toti nervos ca nu pricepe la ei.Oare e politic corect sa invat eu romanesc?
Hm, bauturul acela tulbur nu e chiar rea.
Ziua 30:
Descoperit intamplare un caset cu muzica folcloric si prinde bine sa invat romaneste.
Azi putut spune unei director apa-canal-investitii europene:
"Dunare daca n-aveam / Jiul , Dunare-l faceam la noi!"Simpatica baiat. Am baut cu el, putin, din acel bautur tulbur exceptional ...
Ziua 100:
La ce dracu sa muncesti in fiecare zi?
Ma dadui lovit si drojdii niste zaibar cu nea Stelica, subprefectul.
Ziua 200:
Fatalica, treaba merge unsa.
Fura toti in prefectura.
Puseram un CD cu Maria Dragomiroiu si ne facuram muci.
Il trimisei pe Stelica la Segarcea, dupa doua vedre de molan, sa nu ramanem pe uscat.
Ziua 300:
Nenica, astia din UDMR chiar ma enerveaza.
Ma sunara de la partid, sa ma intrebe cum stau cu nu-s-ce investitie.
O sa-l sun pe Stelica, cand s-o-ntoarce cu cisterna de la Panciu.
Ziua 350:
Mimisor, secretara zise ca ma tot cauta unii din UDMR.
O pusei sa le zica ca-s intr-o sedinta.
Sanchi, batu Craiova acasa si ne facuram pulbere.
Ce treaba au ungurii cu Mehedintiul?
Juvete Attila
Ziua 1:
Cred ca azi fost zi liber la ei.
Nu venit niciuna din angajat.
Plimbat prin biroul meu lung si lat.
Deschis fiset acte oficial dar plin de o bautur tulbure.
Oare unde tinut la ei dosare?
Ziua 2:
Nu fost ieri zi liber.
Verificat in calendar, fost miercur.
Poate nu lucreaza miercur la ei!
Dar nici azi nu venit!?!
Am vrut dau telefon, dar nu am gasit agenda
... Toate sertarele plin cu acel bautur tulbur ...
Ziua 10:
Azi fost un secretara care zis ceva care nu inteles la mine si plecat nervos!
Oi, oi! Gustat o pahar din acel bautur tulbur gasit in seif ...
Putin acrisor...
Ziua 20:
Aici nimeni nu vorbesc ungureste.
Toti nervos ca nu pricepe la ei.Oare e politic corect sa invat eu romanesc?
Hm, bauturul acela tulbur nu e chiar rea.
Ziua 30:
Descoperit intamplare un caset cu muzica folcloric si prinde bine sa invat romaneste.
Azi putut spune unei director apa-canal-investitii europene:
"Dunare daca n-aveam / Jiul , Dunare-l faceam la noi!"Simpatica baiat. Am baut cu el, putin, din acel bautur tulbur exceptional ...
Ziua 100:
La ce dracu sa muncesti in fiecare zi?
Ma dadui lovit si drojdii niste zaibar cu nea Stelica, subprefectul.
Ziua 200:
Fatalica, treaba merge unsa.
Fura toti in prefectura.
Puseram un CD cu Maria Dragomiroiu si ne facuram muci.
Il trimisei pe Stelica la Segarcea, dupa doua vedre de molan, sa nu ramanem pe uscat.
Ziua 300:
Nenica, astia din UDMR chiar ma enerveaza.
Ma sunara de la partid, sa ma intrebe cum stau cu nu-s-ce investitie.
O sa-l sun pe Stelica, cand s-o-ntoarce cu cisterna de la Panciu.
Ziua 350:
Mimisor, secretara zise ca ma tot cauta unii din UDMR.
O pusei sa le zica ca-s intr-o sedinta.
Sanchi, batu Craiova acasa si ne facuram pulbere.
Ce treaba au ungurii cu Mehedintiul?
Juvete Attila
Rezolvaţi online sute de şarade
Puteţi încerca şi Pontes Şarade, o aplicaţie pentru Android cu toate şaradele de pe acest forum
Puteţi încerca şi Pontes Şarade, o aplicaţie pentru Android cu toate şaradele de pe acest forum
-
Ghita Potra
- General de corp de armata
- Mesaje: 6070
- Membru din: 15 Oct 2007, 12:29
- Localitate: Cluj-Napoca
Ion si Maria vin seara de la cosit. Si cum mergeau ei pe marginea drumului,numai ce trece pe langa ei un motociclist. Maria priveste dupa el peste umarsi urla:- Ioaneeee !- No, tu, fa, de ce tipi?- Mi-e frica, Ioane! Tu ai vazut motociclistul ce-a trecut pe langa noi?- D-apai, l-am vazut.- Ma, Ioane, ma, n-avea cap!- Tulai, doar n-oi fi nebuna! Cum sa n-aiba cap?Mai merg ei ce mai merg si iar trece pe langa ei un motociclist. Mariase-ntoarce dupa el si urla:- Ioaneeee! Nici asta n-are cap!- Tulai, fa, n-oi fi nebuna, cum sa n-aiba cap?Iar mai merg un pic si iar trece pe langa ei un motociclist. Maria urlaiar:- Ioaneee! Ma, mi-e frica, ma! Nici asta n-are cap!Ion statu putin, se gandi ce se gandi si zise:- Fa, Marie, ia muta tu coasa pe umarul celãlalt ...
Rezolvaţi online sute de şarade
Puteţi încerca şi Pontes Şarade, o aplicaţie pentru Android cu toate şaradele de pe acest forum
Puteţi încerca şi Pontes Şarade, o aplicaţie pentru Android cu toate şaradele de pe acest forum
-
Ghita Potra
- General de corp de armata
- Mesaje: 6070
- Membru din: 15 Oct 2007, 12:29
- Localitate: Cluj-Napoca
Un om bogat, pasionat de arta, avea în colectia lui opere ale tuturor marilor maestri, renascentisti, clasici si moderni, din toate scolile si curentele. Deseori statea împreuna cu unicul sau fiu, admirând minunatele piese din colectia lor. Dar a izbucnit razboiul si fiul a fost înrolat si trimis la lupta. El a dat dovada de mult curaj si a murit la datorie, în timp ce salva viata unui camarad. Cînd a primit anuntul, tatal a fost profund îndurerat de pierderea unicului sau fiu.O luna mai târziu, a auzit batai la usa . În prag statea un tânar cu un pachet mare în brate...El a spus:
- Domnule, nu ma cunoasteti. Eu sunt soldatul pentru care fiul dumneavoastra si-a dat viata. În acea zi el a salvat multe vieti ale celor raniti dar, în timp ce încerca sa ma duca pe mine într-un loc sigur, un glonte i-a strapuns inima, el murind pe loc...Deseori ne vorbea de dumneavoastra si despre pasiunea pe care o aveti pentru arta.
Tânarul i-a înmânat pachetul.
-Stiu ca este aproape un nimic. Eu nu sunt un pictor cunoscut, dar sunt convins ca fiul dumneavoastra ar fi vrut sa aveti acest tablou.
Tatal a început sa desfaca ambalajul. Era un portret al fiului sau, pictat de tânar. Privindu-l atent, a fost uimit de felul în care tânarul pictor a reusit sa surprinda chipul, dar si personalitatea fiului sau. Tatal a scos un suspin si cu ochii plini de lacrimi a multumit tânarului, oferindu-i si o suma de bani pentru tablou.
-O, nu se poate asa ceva, domnule... Toata viata nu voi putea sa platesc pentru ceea ce fiul dumneavoastra a facut pentru mine. Acesta este doar un cadou.
Tatal a prins tabloul pe una din simezele sale. De câte ori avea vizitatori, el începea prin a le arata portretul fiului sau si numai dupa aceea le dadea voie sa vada marile capodopere colectionate.
Dupa moartea batrânului tata, s-a organizat licitatia marii lui colectii de tablouri. S-au adunat foarte multe persoane care doreau sa vada si, mai ales, sa achizitioneze tablouri pentru propriile lor colectii.
La deschidere, pe podium era postat portretul fiului. Persoana delegata sa conduca licitatia,adjudecatorul, a deschis sesiunea, lovind cu ciocanelul:
-Începem licitatia cu acest portret al fiului. Cine deschide oferta?
În sala s-a lasat linistea....Apoi, de undeva din fundul salii, o voce a strigat:
-Am venit sa vedem marile opere! Sari peste aceasta piesa!...
Dar, netulburat, adjudecatorul a continuat:
-Face cineva o oferta pentru acest portret?... 100?... 200?...
Din sala, cineva a stigat iritat:
-Nu am venit pentru acest portret!... Ne-am adunat pentru picturile lui Rembrandt, Fragonard, Van Gogh, Matisse, Picasso si ale celorlalti maestri!... Haideti sa trecem, cu adevarat, la licitatie!...
Netulburat, adjudecatorul a continuat:
-Fiul!... Fiul!... Îl vrea cineva pe fiul?!...
Într-un târziu, din cel mai îndepartat colt al salii s-a auzit o voce timida:
-Dau eu 10 pentru acest portret...
Era cel care fusese, ani multi, gradinarul tatalui si al fiului. Fiind un om sarac, nu putea sa ofere mai mult.
-Exista o oferta de 10!... Cine da mai mult?!... Da cineva 20?!...
Sala era în fierbere.
-Dati-i-l lui pentru 10!...Sa trecem la maestri!...La maestri!...
Nu-l voiau pe fiu. Toti doreau sa profite de ocazie si sa cumpere opere mari pentru colectiile lor. Ferm, adjudecatorul a continuat:
-10, odata!...10, de doua ori!...
Si, lovind cu ciocanelul în masa:
-Adjudecat! VÂNDUT pentru 10!
Din fata, cineva a zbucnit:
-În sfârsit, putem trece la marea colectie!...
Calm, adjudecatorul a pus jos ciocanelul, spunând:
-Îmi pare rau, dar licitatia s-a încheiat.
Rumoare în sala:
-Dar tablourile?!...Cum ramâne cu maestrii?!...Colectia?!...
-Regret, a spus adjudecatorul. Când am fost desemnat sa conduc aceasta licitatie, mi s-a comunicat o prevedere secreta din testament, pe care nu am avut voie sa o fac cunoscuta decât în acest moment: licitatia se refera numai la potretul fiului !Cine il ia mosteneste întreaga avere, care include si toata colectia de opere de arta! Omul care-l primeste pe fiul obtine TOT!...
- Domnule, nu ma cunoasteti. Eu sunt soldatul pentru care fiul dumneavoastra si-a dat viata. În acea zi el a salvat multe vieti ale celor raniti dar, în timp ce încerca sa ma duca pe mine într-un loc sigur, un glonte i-a strapuns inima, el murind pe loc...Deseori ne vorbea de dumneavoastra si despre pasiunea pe care o aveti pentru arta.
Tânarul i-a înmânat pachetul.
-Stiu ca este aproape un nimic. Eu nu sunt un pictor cunoscut, dar sunt convins ca fiul dumneavoastra ar fi vrut sa aveti acest tablou.
Tatal a început sa desfaca ambalajul. Era un portret al fiului sau, pictat de tânar. Privindu-l atent, a fost uimit de felul în care tânarul pictor a reusit sa surprinda chipul, dar si personalitatea fiului sau. Tatal a scos un suspin si cu ochii plini de lacrimi a multumit tânarului, oferindu-i si o suma de bani pentru tablou.
-O, nu se poate asa ceva, domnule... Toata viata nu voi putea sa platesc pentru ceea ce fiul dumneavoastra a facut pentru mine. Acesta este doar un cadou.
Tatal a prins tabloul pe una din simezele sale. De câte ori avea vizitatori, el începea prin a le arata portretul fiului sau si numai dupa aceea le dadea voie sa vada marile capodopere colectionate.
Dupa moartea batrânului tata, s-a organizat licitatia marii lui colectii de tablouri. S-au adunat foarte multe persoane care doreau sa vada si, mai ales, sa achizitioneze tablouri pentru propriile lor colectii.
La deschidere, pe podium era postat portretul fiului. Persoana delegata sa conduca licitatia,adjudecatorul, a deschis sesiunea, lovind cu ciocanelul:
-Începem licitatia cu acest portret al fiului. Cine deschide oferta?
În sala s-a lasat linistea....Apoi, de undeva din fundul salii, o voce a strigat:
-Am venit sa vedem marile opere! Sari peste aceasta piesa!...
Dar, netulburat, adjudecatorul a continuat:
-Face cineva o oferta pentru acest portret?... 100?... 200?...
Din sala, cineva a stigat iritat:
-Nu am venit pentru acest portret!... Ne-am adunat pentru picturile lui Rembrandt, Fragonard, Van Gogh, Matisse, Picasso si ale celorlalti maestri!... Haideti sa trecem, cu adevarat, la licitatie!...
Netulburat, adjudecatorul a continuat:
-Fiul!... Fiul!... Îl vrea cineva pe fiul?!...
Într-un târziu, din cel mai îndepartat colt al salii s-a auzit o voce timida:
-Dau eu 10 pentru acest portret...
Era cel care fusese, ani multi, gradinarul tatalui si al fiului. Fiind un om sarac, nu putea sa ofere mai mult.
-Exista o oferta de 10!... Cine da mai mult?!... Da cineva 20?!...
Sala era în fierbere.
-Dati-i-l lui pentru 10!...Sa trecem la maestri!...La maestri!...
Nu-l voiau pe fiu. Toti doreau sa profite de ocazie si sa cumpere opere mari pentru colectiile lor. Ferm, adjudecatorul a continuat:
-10, odata!...10, de doua ori!...
Si, lovind cu ciocanelul în masa:
-Adjudecat! VÂNDUT pentru 10!
Din fata, cineva a zbucnit:
-În sfârsit, putem trece la marea colectie!...
Calm, adjudecatorul a pus jos ciocanelul, spunând:
-Îmi pare rau, dar licitatia s-a încheiat.
Rumoare în sala:
-Dar tablourile?!...Cum ramâne cu maestrii?!...Colectia?!...
-Regret, a spus adjudecatorul. Când am fost desemnat sa conduc aceasta licitatie, mi s-a comunicat o prevedere secreta din testament, pe care nu am avut voie sa o fac cunoscuta decât în acest moment: licitatia se refera numai la potretul fiului !Cine il ia mosteneste întreaga avere, care include si toata colectia de opere de arta! Omul care-l primeste pe fiul obtine TOT!...
Rezolvaţi online sute de şarade
Puteţi încerca şi Pontes Şarade, o aplicaţie pentru Android cu toate şaradele de pe acest forum
Puteţi încerca şi Pontes Şarade, o aplicaţie pentru Android cu toate şaradele de pe acest forum
-
Ghita Potra
- General de corp de armata
- Mesaje: 6070
- Membru din: 15 Oct 2007, 12:29
- Localitate: Cluj-Napoca
Comanda de pizza in 2013 in AMERICA ...
Clientul - Alo, buna ziua, doresc sa comand doua pizza.
Telefonista - Multumim ca ati sunat la Pizza Hut. Puteti sa-mi dati numarul dvs. de identitate (NIDN - national
ID number), domnule ?
Clientul -- Numarul meu de identitate nationala... da, un moment. 6102049998-45-54610.
Telefonista - Multumesc, dle X. Vad ca locuiti la1742 Meadowland Drive si aveti tel. 494-2366. Telefonul dvs. de
la serviciu la Lincoln Insurance este 745-2302 iar numarul de celular este 266-2566. Adresa de e-mail este
http://us.mc318.mail.yahoo.com/mc/compo ... 40home.net . Corect?
Clientul - Mmda.. Da' de unde aveti toate informatiile mele?
Telefonista - Suntem legati, ca orice companie, de HSS.
Clientul -- HSS, ce dracovenie mai este si asta?
Telefonista - Suntem legati electronic de Homeland Security System, domnule.
Clientul -- (oftand) Asta e. Vreau sa comand doua pizza, Specialul All-Meat.
Telefonista - Nu cred ca este o idee prea buna, domnule.
Clientul - Cum adica? Este vreo problema cu pizza cu carne?
Telefonista - Domnule, analizele dvs. medicale arata ca aveti tensiunea arteriala crescuta si un colesterol
destul de mare. Conform dosarului medical, compania de asigurari nu va permite alegerea pizzei cu carne.
Clientul - Ceee ? Si atunci ce-mi recomanzi?
Telefonista - Ati putea incerca Pizza cu Soia care are procentul de grasimi foarte scazut. Ar trebui sa va
placa.
Clientul - Ce te face sa crezi ca o sa-mi placa?
Telefonista - Ei bine, vad aici pe monitor ca saptamana trecuta ati fost la biblioteca si ati citit o carte de
Retete Culinare cu Soia.
Clientul - Bine, bine. Da-mi atunci doua pizza marime medie pentru familie.
Telefonista - Da, marimea este potrivita pt. dvs., sotie si cei patru copii, iar ceea ce ramane puteti sa dati
celor doi caini. Totalul dvs. este $49.99.
Clientul - (strigand in casa) Nevasta, adu-mi te rog credit cardul!
Telefonista - Imi pare rau domnule, dar trebuie sa platiti cash. Credit cardul dvs. este blocat pentru depasirea
limitei.
Clientul - Dau o fuga la o masina ATM si voi scoate niste bani inainte sa ajunga pizza la mine la usa ..
Telefonista - Imi pare rau domnule, dar nici asta nu va fi posibil. Vad aici ca nu aveti nici un ban in contul
dvs.
Clientul - Da , bine, n-are nimic. Trimite pizzele si gasesc eu niste bani in casa pana ajunge. In cat timp imi
vine pizza?
Telefonista - Suntem putin in intarziere, as zice cam 45 de minute. Daca va grabiti, puteti veni dvs. pana aici
sa ridicati personal comanda, dupa ce faceti rost de bani. Pe de alta parte, este putin mai jenant sa carati
pizza pe motocicleta.
Clientul - Da de unde stii ca merg cu motocicleta?
Telefonista - Pai scrie aici la informatii despre vehicol. Ati avut o masina care vi-a fost luata de compania de
imprumut pentru ca nu ati platit la timp. Alaturi scrie ca Harley-ul dvs. este cu plata la zi si in plus i-ati
umplut aseara rezervorul cu benzina.
Clientul - % # & *...
Telefonista - V-as sfatui sa fiti atent cu vocabularul ca sa nu o patiti din nou. Vad ca ati fost arestat pentru
ca ati injurat un politist, apoi judecatorul cu care v-ati certat v-a dat 90 zile de puscarie. Vad ca de-abia
v-ati intors in societate de cateva zile si asta este prima pizza pe care o comandati.
Clientul -- . (fara cuvinte)
Telefonista - Mai doriti altceva, domnule?
Clientul - Da, am un cupon pentru o sticla de 2 litri de Cola, gratis.
Telefonista - Imi pare rau, dar trebuie sa cititi mai bine. Pe cupon si in reclama noastra scrie ca persoanele
care sufera de diabet nu se califica...
Clientul - Alo, buna ziua, doresc sa comand doua pizza.
Telefonista - Multumim ca ati sunat la Pizza Hut. Puteti sa-mi dati numarul dvs. de identitate (NIDN - national
ID number), domnule ?
Clientul -- Numarul meu de identitate nationala... da, un moment. 6102049998-45-54610.
Telefonista - Multumesc, dle X. Vad ca locuiti la1742 Meadowland Drive si aveti tel. 494-2366. Telefonul dvs. de
la serviciu la Lincoln Insurance este 745-2302 iar numarul de celular este 266-2566. Adresa de e-mail este
http://us.mc318.mail.yahoo.com/mc/compo ... 40home.net . Corect?
Clientul - Mmda.. Da' de unde aveti toate informatiile mele?
Telefonista - Suntem legati, ca orice companie, de HSS.
Clientul -- HSS, ce dracovenie mai este si asta?
Telefonista - Suntem legati electronic de Homeland Security System, domnule.
Clientul -- (oftand) Asta e. Vreau sa comand doua pizza, Specialul All-Meat.
Telefonista - Nu cred ca este o idee prea buna, domnule.
Clientul - Cum adica? Este vreo problema cu pizza cu carne?
Telefonista - Domnule, analizele dvs. medicale arata ca aveti tensiunea arteriala crescuta si un colesterol
destul de mare. Conform dosarului medical, compania de asigurari nu va permite alegerea pizzei cu carne.
Clientul - Ceee ? Si atunci ce-mi recomanzi?
Telefonista - Ati putea incerca Pizza cu Soia care are procentul de grasimi foarte scazut. Ar trebui sa va
placa.
Clientul - Ce te face sa crezi ca o sa-mi placa?
Telefonista - Ei bine, vad aici pe monitor ca saptamana trecuta ati fost la biblioteca si ati citit o carte de
Retete Culinare cu Soia.
Clientul - Bine, bine. Da-mi atunci doua pizza marime medie pentru familie.
Telefonista - Da, marimea este potrivita pt. dvs., sotie si cei patru copii, iar ceea ce ramane puteti sa dati
celor doi caini. Totalul dvs. este $49.99.
Clientul - (strigand in casa) Nevasta, adu-mi te rog credit cardul!
Telefonista - Imi pare rau domnule, dar trebuie sa platiti cash. Credit cardul dvs. este blocat pentru depasirea
limitei.
Clientul - Dau o fuga la o masina ATM si voi scoate niste bani inainte sa ajunga pizza la mine la usa ..
Telefonista - Imi pare rau domnule, dar nici asta nu va fi posibil. Vad aici ca nu aveti nici un ban in contul
dvs.
Clientul - Da , bine, n-are nimic. Trimite pizzele si gasesc eu niste bani in casa pana ajunge. In cat timp imi
vine pizza?
Telefonista - Suntem putin in intarziere, as zice cam 45 de minute. Daca va grabiti, puteti veni dvs. pana aici
sa ridicati personal comanda, dupa ce faceti rost de bani. Pe de alta parte, este putin mai jenant sa carati
pizza pe motocicleta.
Clientul - Da de unde stii ca merg cu motocicleta?
Telefonista - Pai scrie aici la informatii despre vehicol. Ati avut o masina care vi-a fost luata de compania de
imprumut pentru ca nu ati platit la timp. Alaturi scrie ca Harley-ul dvs. este cu plata la zi si in plus i-ati
umplut aseara rezervorul cu benzina.
Clientul - % # & *...
Telefonista - V-as sfatui sa fiti atent cu vocabularul ca sa nu o patiti din nou. Vad ca ati fost arestat pentru
ca ati injurat un politist, apoi judecatorul cu care v-ati certat v-a dat 90 zile de puscarie. Vad ca de-abia
v-ati intors in societate de cateva zile si asta este prima pizza pe care o comandati.
Clientul -- . (fara cuvinte)
Telefonista - Mai doriti altceva, domnule?
Clientul - Da, am un cupon pentru o sticla de 2 litri de Cola, gratis.
Telefonista - Imi pare rau, dar trebuie sa cititi mai bine. Pe cupon si in reclama noastra scrie ca persoanele
care sufera de diabet nu se califica...
Rezolvaţi online sute de şarade
Puteţi încerca şi Pontes Şarade, o aplicaţie pentru Android cu toate şaradele de pe acest forum
Puteţi încerca şi Pontes Şarade, o aplicaţie pentru Android cu toate şaradele de pe acest forum
-
Ghita Potra
- General de corp de armata
- Mesaje: 6070
- Membru din: 15 Oct 2007, 12:29
- Localitate: Cluj-Napoca
Moscova, februarie 1980, ora 3 noaptea, minus 40 de grade, coadă la carne, vreo trei sute de oameni.
Pe la 5.00, apare măcelarul, care le zice:
- N-o să vină multă. Am primit indicaţii de la Centrală să nu dau la evrei.
Fără să protesteze, vreo patruzeci de oameni se desprind din coadă şi pleacă prin viscol.
Pe la 7.30, măcelarul iese şi zice:
- M-au sunat de la Comitetul municipal. O să fie puţină rău. Cică să nu dau la ăi care nu-s membri de partid.
... Peste o sută de oameni se retrag tăcuţi.
La 11, măcelarul iese iar:
- Am primit un telefon de la Kremlin. Vine doar un pic de carne. N-o să vând decât la foştii ilegalişti.
Pleacă simplii membri de partid, rămân doar vreo duzină de indivizi, îngheţaţi bocnă.
Atunci, măcelarul le spune:
- Dumneavoastră o să înţelegeţi: nu e carne deloc. Puteţi să plecaţi.
Ceea ce şi fac, abia mişcându-se. Nişte bătrâni ilegalişti n-o să protesteze! Totuşi, unul îi spune altuia, clănţănind:
- Nu ştiu de ce, dar am senzaţia ca evreii sunt avantajaţi!
Pe la 5.00, apare măcelarul, care le zice:
- N-o să vină multă. Am primit indicaţii de la Centrală să nu dau la evrei.
Fără să protesteze, vreo patruzeci de oameni se desprind din coadă şi pleacă prin viscol.
Pe la 7.30, măcelarul iese şi zice:
- M-au sunat de la Comitetul municipal. O să fie puţină rău. Cică să nu dau la ăi care nu-s membri de partid.
... Peste o sută de oameni se retrag tăcuţi.
La 11, măcelarul iese iar:
- Am primit un telefon de la Kremlin. Vine doar un pic de carne. N-o să vând decât la foştii ilegalişti.
Pleacă simplii membri de partid, rămân doar vreo duzină de indivizi, îngheţaţi bocnă.
Atunci, măcelarul le spune:
- Dumneavoastră o să înţelegeţi: nu e carne deloc. Puteţi să plecaţi.
Ceea ce şi fac, abia mişcându-se. Nişte bătrâni ilegalişti n-o să protesteze! Totuşi, unul îi spune altuia, clănţănind:
- Nu ştiu de ce, dar am senzaţia ca evreii sunt avantajaţi!
Rezolvaţi online sute de şarade
Puteţi încerca şi Pontes Şarade, o aplicaţie pentru Android cu toate şaradele de pe acest forum
Puteţi încerca şi Pontes Şarade, o aplicaţie pentru Android cu toate şaradele de pe acest forum
-
Ghita Potra
- General de corp de armata
- Mesaje: 6070
- Membru din: 15 Oct 2007, 12:29
- Localitate: Cluj-Napoca
Seful pompierilor intra in remiza de pompieri, incet, relaxat, cu mainile in buzunare, fredonand usor o melodie vesela:
- Baieti, echipati-va incet, incet, sistematic, spalati masina cu foarte multa grija, sa arate noua, atentie la toate detaliile, sa fiti prezentabili si ingrijiti, luati ceva apa, nu multa, faceti-va siesta si apoi mergeti la incendiu cu grija, fara sa aveti viteza mare, fara sa starniti praful, fiti atenti la stopuri, la trafic, la tot...
Arde cladirea guvernului si aia sunt blocati cu totii inauntru.
- Baieti, echipati-va incet, incet, sistematic, spalati masina cu foarte multa grija, sa arate noua, atentie la toate detaliile, sa fiti prezentabili si ingrijiti, luati ceva apa, nu multa, faceti-va siesta si apoi mergeti la incendiu cu grija, fara sa aveti viteza mare, fara sa starniti praful, fiti atenti la stopuri, la trafic, la tot...
Arde cladirea guvernului si aia sunt blocati cu totii inauntru.
Rezolvaţi online sute de şarade
Puteţi încerca şi Pontes Şarade, o aplicaţie pentru Android cu toate şaradele de pe acest forum
Puteţi încerca şi Pontes Şarade, o aplicaţie pentru Android cu toate şaradele de pe acest forum
-
Ghita Potra
- General de corp de armata
- Mesaje: 6070
- Membru din: 15 Oct 2007, 12:29
- Localitate: Cluj-Napoca
A fost odată un Senior care hotărâse să facă o excursie prin Europa.
Ajungând în Marea Britanie, din aeroport a cumpărat un ghid de călătorie
ce cuprindea castelele ce pot fi vizitate în M. Britanie, în el fiind
menţionate zilele şi orele de vizită, uneori acestea fiind foarte
limitate. Pe una dintre paginile ghidului, Seniorul a văzut o ofertă
specială “Castelul Vieţii Tale.” Din fotografiile prezentate, castelul
nu este mai bun sau mai rău ca altele… Ghidul mai spune că, din motive
care vor fi anunţate mai târziu, pentru vizitarea castelului nu se
percepe taxa la intrare, ci la ieşire, iar coordonarea zilei şi orei
vizitei, urmează a se face individual, la numărul de telefon indicat.
Intrigat de oferta neobişnuită, domnul de cum ajunge la hotel, formează
numărul de telefon şi se înţelege cu proprietarul despre data călătoriei.
Totul în lume decurge după anumite legi, era inscripţionat la intrarea
în castel, iar la uşă domnul a fost întâmpinat cu foarte multă
amabilitate de către un om îmbrăcat într-o fusta tipic scoţiană, în carouri.
- Ceilalţi vizitatori au intrat deja? – se interesează turistul.
- Ceilalţi vizitatori??? – se miră omul. Nu, nu mai e nimeni, vizitele în
Castelul nostru se efectuează individual şi nici serviciile vreunui ghid nu
oferim.
Nespunând nimic cu referire la programul de lucru, el a început a-i
povesti turistului istoria castelului şi a făcut o trecere în revistă a
tuturor lucrurilor notabile ce pot fi admirate acolo: tablourile de pe
pereţi, sala cu modele de armuri de lângă intrare, armele din
cameră sub scări, catacombele şi camera de tortură din temniţă. Când a
terminat povestirea, el i-a înmânat vizitatorului o lingură şi a cerut
ca pe parcursul întregii călătorii să ţină lingura cu partea concavă în sus.
- Şi asta de ce? – a întrebat el nedumerit.
- Astea sunt regulile noastre. Noi nu percepem o taxă de intrare, iar
costul excursiei îl stabilim în felul următor: fiecărui vizitator îi dăm
o lingură, umplută cu nisip fin, în aceasta fiind exact o sută de grame
de nisip, iar fiecare care intră pe tot parcursul vizitei trebuie să
poarte această lingură cu el. După finalul călătoriei, măsurăm nisipul
rămas în lingură, iar pentru fiecare gram lipsă se achită o Liră sterlină …
- Şi dacă nu vărs nici un gram?
- Oh, în acest caz, vizita este gratuită.
Vizitatorul a fost surprins şi amuzat de o astfel de condiţie. Gazda
primitoare a umplut lingura cu nisip şi excursia Seniorului a început.
Încrezător în puterea mâinilor sale, el a început să urce încet
treptele, neluându-şi privirea de la lingura. În partea de sus, lângă
galeria de tablouri, el a decis să nu meargă, pentru că vântul sufla
puternic şi ar putea vărsa nisipul. Se coboară sub scări pentru a ajunge
la sala cu arme militare, însă stând sub scară, îşi dă seama că, pentru
a ajunge în acea sală, trebuie să sară peste o balustradă. Lucru care nu
i-ar fi pus viaţa în pericol, dar care la sigur avea să ducă la vărsarea
nisipului din lingură, aşa că, se limitează să examineze camera de la
distanţă. Pentru acelaşi motiv, Seniorul nu a coborât în temniţă,
deoarece trebuia să coboare pe nişte scări foarte abrupte. Foarte
mulţumit de faptul că a păstrat conţinutul din lingură intact, a început
să se îndrepte spre locul de unde şi-a început turul. Acolo era aşteptat
de persoana în fustă scoţiană, cu o balanţă în mână. Seniorul a golit
conţinutul din lingură în balanţă şi aşteptată nerăbdător rezultatul.
- Surprinzător, aţi pierdut doar jumătate de gram, ceea ce înseamnă că
nu trebuie să plătiţi nimic pentru vizita efectuată – spune proprietarul.
- Mulţumesc.
- Ţi-a plăcut vizita? – Întrebă la sfârşit omul în fustă.
Turistul, după un moment de ezitare, decide să fie sincer.
- De fapt, nu prea. Tot timpul m-am gândit la nisip şi nu am reuşit să
examinez ceea ce era în jur meu.
- Foarte regretabil!!… Ştii, voi face o excepţie pentru tine. Din nou,
voi umple lingura ta, pentru că astea sunt regulile, dar de data asta
uită de nisip, chiar dacă îl verşi pe tot, nu vei plăti nimic pentru
vizită. Singura condiţie e că trebuie să reuşiţi în 12 minute, deoarece
după asta trebuie să vină alt vizitator.
Fără a irosi nici un moment, domnul a luat lingura şi a fugit spre sala
de lângă antreu, pentru a arunca o privire rapidă la exponatele de
armură. După asta repede a coborât pe scări în temniţă, nisipul deja îl
vărsase tot, dar asta nu mai conta. Acolo el nu a petrecut nici un
minut, pentru că timpul se scurgea destul de repede. Repede începe să
alerge spre camera de sub scări, unde erau depozitate armele, dar
aruncând o privire la ceas, şi – a dat seama că au trecut deja
unsprezece minute. Timp pentru a vizita camera cu arme nu mai avea, de
aceea se hotărăşte să plece spre ieşire, unde era aşteptat de proprietar.
- Văd că nu aveţi deloc nisip în lingură, lucru ce mă face să cred că,
nefiind obligat să aveţi grija nisipului, de data asta excursia v-a plăcut.
Vizitatorul nu a răspuns imediat.
- De fapt, nu – a spus el în cele din urmă – Mă gândeam cum să nu
întârzii, chiar dacă am vărsat tot nisipul, nu am primit nici o plăcere.
Omul în fustă îşi aprinde pipa şi spune:
- Există oameni care trec prin ”Castelul Vieţii” lor, încercând să nu
plătească pentru nimic, şi nu se pot bucura de această călătorie. Mai
sunt şi alţii, care întotdeauna sunt grăbiţi, pierd repede totul şi nu
pot obţine plăcere. Puţini înţeleg ştiinţa vieţii. Ei descoperă fiecare
ungher şi se bucură de fiecare moment. Ei ştiu că trebuie să plătească
pentru tot, dar înţeleg că în viaţă sunt lucruri pentru care se merită
să plăteşti.
Ajungând în Marea Britanie, din aeroport a cumpărat un ghid de călătorie
ce cuprindea castelele ce pot fi vizitate în M. Britanie, în el fiind
menţionate zilele şi orele de vizită, uneori acestea fiind foarte
limitate. Pe una dintre paginile ghidului, Seniorul a văzut o ofertă
specială “Castelul Vieţii Tale.” Din fotografiile prezentate, castelul
nu este mai bun sau mai rău ca altele… Ghidul mai spune că, din motive
care vor fi anunţate mai târziu, pentru vizitarea castelului nu se
percepe taxa la intrare, ci la ieşire, iar coordonarea zilei şi orei
vizitei, urmează a se face individual, la numărul de telefon indicat.
Intrigat de oferta neobişnuită, domnul de cum ajunge la hotel, formează
numărul de telefon şi se înţelege cu proprietarul despre data călătoriei.
Totul în lume decurge după anumite legi, era inscripţionat la intrarea
în castel, iar la uşă domnul a fost întâmpinat cu foarte multă
amabilitate de către un om îmbrăcat într-o fusta tipic scoţiană, în carouri.
- Ceilalţi vizitatori au intrat deja? – se interesează turistul.
- Ceilalţi vizitatori??? – se miră omul. Nu, nu mai e nimeni, vizitele în
Castelul nostru se efectuează individual şi nici serviciile vreunui ghid nu
oferim.
Nespunând nimic cu referire la programul de lucru, el a început a-i
povesti turistului istoria castelului şi a făcut o trecere în revistă a
tuturor lucrurilor notabile ce pot fi admirate acolo: tablourile de pe
pereţi, sala cu modele de armuri de lângă intrare, armele din
cameră sub scări, catacombele şi camera de tortură din temniţă. Când a
terminat povestirea, el i-a înmânat vizitatorului o lingură şi a cerut
ca pe parcursul întregii călătorii să ţină lingura cu partea concavă în sus.
- Şi asta de ce? – a întrebat el nedumerit.
- Astea sunt regulile noastre. Noi nu percepem o taxă de intrare, iar
costul excursiei îl stabilim în felul următor: fiecărui vizitator îi dăm
o lingură, umplută cu nisip fin, în aceasta fiind exact o sută de grame
de nisip, iar fiecare care intră pe tot parcursul vizitei trebuie să
poarte această lingură cu el. După finalul călătoriei, măsurăm nisipul
rămas în lingură, iar pentru fiecare gram lipsă se achită o Liră sterlină …
- Şi dacă nu vărs nici un gram?
- Oh, în acest caz, vizita este gratuită.
Vizitatorul a fost surprins şi amuzat de o astfel de condiţie. Gazda
primitoare a umplut lingura cu nisip şi excursia Seniorului a început.
Încrezător în puterea mâinilor sale, el a început să urce încet
treptele, neluându-şi privirea de la lingura. În partea de sus, lângă
galeria de tablouri, el a decis să nu meargă, pentru că vântul sufla
puternic şi ar putea vărsa nisipul. Se coboară sub scări pentru a ajunge
la sala cu arme militare, însă stând sub scară, îşi dă seama că, pentru
a ajunge în acea sală, trebuie să sară peste o balustradă. Lucru care nu
i-ar fi pus viaţa în pericol, dar care la sigur avea să ducă la vărsarea
nisipului din lingură, aşa că, se limitează să examineze camera de la
distanţă. Pentru acelaşi motiv, Seniorul nu a coborât în temniţă,
deoarece trebuia să coboare pe nişte scări foarte abrupte. Foarte
mulţumit de faptul că a păstrat conţinutul din lingură intact, a început
să se îndrepte spre locul de unde şi-a început turul. Acolo era aşteptat
de persoana în fustă scoţiană, cu o balanţă în mână. Seniorul a golit
conţinutul din lingură în balanţă şi aşteptată nerăbdător rezultatul.
- Surprinzător, aţi pierdut doar jumătate de gram, ceea ce înseamnă că
nu trebuie să plătiţi nimic pentru vizita efectuată – spune proprietarul.
- Mulţumesc.
- Ţi-a plăcut vizita? – Întrebă la sfârşit omul în fustă.
Turistul, după un moment de ezitare, decide să fie sincer.
- De fapt, nu prea. Tot timpul m-am gândit la nisip şi nu am reuşit să
examinez ceea ce era în jur meu.
- Foarte regretabil!!… Ştii, voi face o excepţie pentru tine. Din nou,
voi umple lingura ta, pentru că astea sunt regulile, dar de data asta
uită de nisip, chiar dacă îl verşi pe tot, nu vei plăti nimic pentru
vizită. Singura condiţie e că trebuie să reuşiţi în 12 minute, deoarece
după asta trebuie să vină alt vizitator.
Fără a irosi nici un moment, domnul a luat lingura şi a fugit spre sala
de lângă antreu, pentru a arunca o privire rapidă la exponatele de
armură. După asta repede a coborât pe scări în temniţă, nisipul deja îl
vărsase tot, dar asta nu mai conta. Acolo el nu a petrecut nici un
minut, pentru că timpul se scurgea destul de repede. Repede începe să
alerge spre camera de sub scări, unde erau depozitate armele, dar
aruncând o privire la ceas, şi – a dat seama că au trecut deja
unsprezece minute. Timp pentru a vizita camera cu arme nu mai avea, de
aceea se hotărăşte să plece spre ieşire, unde era aşteptat de proprietar.
- Văd că nu aveţi deloc nisip în lingură, lucru ce mă face să cred că,
nefiind obligat să aveţi grija nisipului, de data asta excursia v-a plăcut.
Vizitatorul nu a răspuns imediat.
- De fapt, nu – a spus el în cele din urmă – Mă gândeam cum să nu
întârzii, chiar dacă am vărsat tot nisipul, nu am primit nici o plăcere.
Omul în fustă îşi aprinde pipa şi spune:
- Există oameni care trec prin ”Castelul Vieţii” lor, încercând să nu
plătească pentru nimic, şi nu se pot bucura de această călătorie. Mai
sunt şi alţii, care întotdeauna sunt grăbiţi, pierd repede totul şi nu
pot obţine plăcere. Puţini înţeleg ştiinţa vieţii. Ei descoperă fiecare
ungher şi se bucură de fiecare moment. Ei ştiu că trebuie să plătească
pentru tot, dar înţeleg că în viaţă sunt lucruri pentru care se merită
să plăteşti.
Rezolvaţi online sute de şarade
Puteţi încerca şi Pontes Şarade, o aplicaţie pentru Android cu toate şaradele de pe acest forum
Puteţi încerca şi Pontes Şarade, o aplicaţie pentru Android cu toate şaradele de pe acest forum