Fel de fel

[Ghita Potra]

Văd că azi ţi-a mers bine!

Omul politic englez Neville Chamberlain nu se despărţea niciodată de umbrela sa. Într-o zi însă o uită acasă. Când coborî din trenul care-l ducea la Londra, fu cât pe ce să ia umbrela unui călător. Necunoscându-l, acesta l-a apostrofat tăios. Chamberlain îşi ceru scuze şi, pentru a evita repetarea unui asemena incident, cumpără în ziua aceea …trei umbrele.
Pe când se întorcea cu trenul spre casă, nimeri din nou în acelaşi compartiment cu călătorul de dimineaţă. Văzând umbrelele, acesta spuse:
- Văd că azi ţi-a mers bine!
*****
Politica şi mustaţa

La scurtă vreme după ce îşi lăsase mustaţă, Sir Winston Churchill a fost invitat la un dineu.
- Domnule, i s-a adresat o doamnă care stătea lânga el, ţin să te anunţ că nu-mi pasă cât negru sub unghie nici de politica şi nici de mustaţa dumitale.
- Fiţi fără nici o grijă, doamnă, i-a răspuns Churchill, n-aveţi nici o şansă să ajungeţi vreodată în contact nici cu una, nici cu alta....
*****
Vinovatul

Voluminosul scriitor Chesterton s-a certat cu sfrijitul Bernard Shaw şi i-a spus:
- Domnule, dacă cineva vă priveşte cu băgare de seamă îşi închipuie lesne că în această ţară a izbucnit o foamete cumplită.
- Da, a venit replica lui Shaw, dar are să vă tragă la răspundere numai pe dumneavoastră. Cine vă priveşte îşi dă seama că sunteţi singurul vinovat...
*****
Cea mai frumoasă declaraţie de dragoste

Una din cele mai galante declaraţii de dragoste este aceea pe care ducele de Villa Mediona a făcut-o reginei Elisabeta. Aceasta i-a cerut să-i trimită portretul iubitei lui.
Ducele i-a trimis… o oglindă!
*****
Francisc I şi femeia urâtă

Curând după ce a părăsit închisoarea din Madrid, regele Francisc I a întrebat o femeie urâtă, în glumă, de când s-a întors din “ţara frumuseţii”.
- M-am întors, sire, i-a răspuns ea, chiar în ziua în care v-aţi înapoiat de la Pavia.
*Pavia, locul unde francezii sunt înfrânţi în 1525 de trupele imperiale ale lui Carol V şi Francisc I este luat prizonier
*****
Să mor în locul tatălui meu!

După bătălia de la Actium, Octavianus a trecut în revistă prizonierii pe care voia să-i execute. Printre aceştia se afla un duşman îndârjit al său, anume Mitellus. Fiul acestuia, care luptase sub comanda generalului lui Octavianus, Marcus Vipsanius Agrippa, i s-a adresat astfel:
- Tatăl meu a fost inamicul tău şi îşi merită moartea. Eu te-am servit însă cu credinţă şi merit o răsplată. Dă-mi voie, ca recompensă, să mor în locul tatălui meu!
Octavianus l-a iertat pe Mitellus şi nu a primit jertfa fiului său.
*****
Tot ai să regreţi!

Socrate a fost întrebat de un prieten:
- Ce să fac, să mă căsătoresc sau nu?
- Ori te căsătoreşti ori rămâi burlac, peste zece ani tot ai să regreţi....
*****
Între funia călăului şi mireasă

În Evul mediu era obiceiul ca atunci când cineva era dus la spânzurătoare şi funia se rupea, osânditul să fie graţiat, Dumnezeu arătând în acest fel că era nevinovat.
Mai era, de asemenea, eliberat dacă o femeie se găsea să-l ia de bărbat. Atunci căsătoria avea loc chiar sub ştreang, preotul de spovedanie oficiind unirea celor doi, iar călăul fiindu-le naş. Suveranul elibera un document de iertare care dura cât dura şi căsnicia. Dacă cei doi divorţau, cel iertat o vreme era dus iar la ştreang.

Se înţelege că urâtele locului nu pierdeau nici o execuţie, în dorinţa de a-şi găsi alesul. Dar şi atunci se întâmpla să mai fie si...respinse.
Se spune că un tâlhar cerut în căsătorie la locul execuţiei a fost atât de îngrozit de urâţenia celei care îl ceruse de soţ, încât i-a strigat călăului: “Atârnă-mă, atârnă-mă iute din nou cumetre!”
Un caz de iertare la ştreang îl reprezintă celebrul haiduc Iancu Jianu. O doamnă din înalta societate, Sultana, prietenă cu Ralu Caragea, fata domnitorului Ioan Gheorghe Caragea, l-a salvat de la execuţie pe Iancu Jianu cerându-l de bărbat, nunta având loc chiar sub locul spânzurătorii.
*****
Alege cum vrei să mori

Bufonul regelui Frederic II a fost amestecat într-un complot împotriva acestuia. Adus în faţa lui, regele i-a spus:
- Pentru ca ai fost un “nebun”....bun, îţi dau voie să-ţi alegi singur moartea.
- De bătrâneţe, Majestate, a răspuns prompt “nebunul”.
*****
Dacă aţi fi…

Lady Astor i-a spus într-o zi lui Winston Churchill:
- Dacă aţi fi soţul meu, v-aş pune otravă în cafea.
- Dacă aţi fi soţia mea – i-a răspuns el – cu siguranţă aş bea-o...
*****
Şi oamenii politici plâng, nu-i aşa
Plânsul în public nu-l întâlnim doar la oamenii politici de la noi. Adolphe Thier, preşedintele celei de-a treia republici franceze, a plâns în momentul în care Parlamentul l-a desemnat Eliberator al patriei, în 1877.
Richard Nixon a plâns în momentul în care republicanii l-au desemnat candidat la vicepreşedinţia SUA, în 1952. Se pare că a jucat teatru, pentru că într-un interviu din 1977, afirma că el “nu a plâns niciodată, mai cu seama în public”.
Nikolai Rijkov, premeierul sovietic din timpul lui Gorbaciov, a plâns când a vizitat Armenia devastată de cutremurul din 1988, fapt pentru care presa l-a numit bolşevicul plângăcios.
Bill Clinton a plâns şi el la prima investitură, lacrimile năpădindu-l atunci când a observat că obiectivul camerei de luat vederi era aţintit asupra lui!

Nu s-a lăsat mai prejos nici actualul preşedinte american, Barack Obama, care, negru fiind, a plâns aflând că a ajuns la Casa Albă!
*****
Mare paguba!

Cind se ducea la repetitii la “Scala” din Milano, tenorul italian Enrico Caruso (1873-1921) cumpara ziare mereu de la acelasi vanzator. Intr-o dimineata, insa, cantaretul trecu mai departe fara sa se opreasca.
– Signore, ati uitat sa cumparati ziarele! – striga vanzatorul.
– N-am uitat, insa n-am portmoneul la mine.
– Nu-i nimic, signore! O sa-mi platiti maine.
– Si daca mor pana atunci?
– Ei, mare paguba!
*****
Vă cred, dar…

Henric VIII, regele Angliei, hotârî să trimită un episcop la Francisc I, regele Franţei, într-o vreme când relaţiile dintre cei doi monarhi erau foarte încordate.
Episcopul îi obiectă că misiunea încredinţată îi punea viaţa în primejdie.
- Să nu-ţi fie teamă! ripostă Henric. Dacă Francisc te va ucide, voi pune să fie decapitaţi francezii aflaţi în puterea mea.
- Vă cred, spuse episcopul. Mi-e teamă însă că nici unul din capetele lor nu se va potrivi pe umerii mei!

[Ghita Potra]

Ion termină facultatea de medicină şi este repartizat în satul natal, în Berveni. Acolo, medicul bătrân îl informează că nu poate sta cu el prima săptămână (cum ar fi trebuit) şi pleacă spunându-i să fie atent la ce face. Se întoarce peste 7 zile şi-l întreabă ce a făcut. La care, Ion îi spune:
- Prima dată, a venit o babă, că o durea capul, aşa că i-am dat un calmant.
- A doua oară, a venit un copil julit la genunchi, aşa că am curăţat rana, am dezinfectat-o şi l-am pansat.
- Vineri, când să închid cabinetul, a venit Maria, a încuiat uşa , s-a dezbrăcat şi s-a întins pe masă spunându-mi:
- Ioane, nu am văzut bărbat de trei luni!
Medicul, cu sufletul la gură, îl întreabă pe Ion:
- Şi ce-ai făcut?
- I-am pus picături in ochi!

[Ghita Potra]

Atunci, ca şi acum.
Nu am nicio dificultate în a înlocui numele nominalizaţilor de atunci cu cei "politicieni" din zilele noastre. Problema apare cand caut un înlocuitor pentru MAREŞALUL ANTONESCU.
În ciuda curgerii timpului, problemele noastre au rămas aceleaşi:
nimeni n-a fost in stare să spună adevărul dintr-o poziţie de putere,
precum cea a lui Antonescu atunci.
În zilele minciunii univesale, a spune adevărul e un act de dizidenţă.
Pentru a înţelege prezentul, e necesar să ne cunoaştem trecutul: să-l aflăm!

P.S. Dupa ce o citesti, parca ar fi vorba despre ce se intampla acum
pe meleagurile noastre...
Nimic nou sub soare...
Alte personaje, aceleasi metehne...
Ajuta-ne, Doamne !


Ion Antonescu, "Scrisoare de răspuns adresată lui C.I.C. Brătianu" (29
octombrie 1942)

Am lăsat fără răspuns scrisorile dumneavoastră anterioare. Am făcut-o
din înţelepciune, fiindcă urmăream unirea, şi nu vrajba. Puteam să vă
răspund, aducând justiţiei pe toţi vinovaţii de catastrofa morală şi
politică a ţării, printre care sunteţi, în primul rând, şi
dumneavoastră.

Naţia o doreşte şi o aşteaptă de la mine. Nu am făcut-o totuşi,
fiindcă nu am voit să aţâţ şi mai mult spiritele şi, mai ales, nu am
voit să dau un spectacol care ar fi fost speculat de inamicii noştri.
Am lăsat ziua acestor răfuieli mai târziu.

Abuzaţi, însă, de răbdarea, de tăcerea şi de înţelepciunea mea şi,
rând pe rând, la scurte intervale de timp, îmi trimiteţi, când
dumneavoastră, când dl. Maniu, avertismente, sfaturi şi acuzaţiuni.
În virtutea cărui drept?
Ce reprezentaţi în această ţară, dumneavoastră, toţi foştii oameni
politici, în afară de interesele d.stră egoiste şi un trecut politic
total compromis şi dureros?!

Uitaţi, domnule Brătianu, că eu sunt omul muncii mele şi martirul
greşelilor acelora care au primit în 1918 România Mare şi au dus-o,
după 22 de ani de conducere, în prăpastia de unde am luat-o eu în
1940, pe când dumneavoastră sunteţi din profitorii şi dărâmătorii unei
moşteniri mari.
În mai puţin de un sfert de secol, fiecare în parte şi toţi la un loc,
aţi prăbuşit lupta, sacrificiile şi suferinţele duse şi îndurate, 20
de secole, de poporul nostru, pentru a face unitatea sa politică.
Orice apărare încercaţi şi orice diversiune faceţi dumneavoastră,
conducătorii politici de ieri, purtaţi pe umeri această răspundere.

Dumneavoastră, liberalii, mai mult ca alţii, fiindcă şi din opoziţie
şi de la guvern, prin acţiunea d.stră de dirijare şi de îndrumare a
vieţii noastre politice, economice, morale şi spirituale, exercitată
direct şi indirect, de pe băncile ministeriale, din birourile băncilor
şi din culisele politice, aţi dus ţara la catastrofa din 1940.
Staţi faţă în faţă cu conştiinţa dumneavoastră, depănaţi cu
corectitudine, pas cu pas, atât actele dumneavoastră, cât şi pe ale
acelora cu care, rând pe rând, v-aţi întovărăşit şi v-aţi acuzat,în
faţa naţiei dezolate, scandalizate şi înmărmurite; răsfoiţi toată
colecţia ziarelor din ultimii 40 de ani, începând cu Universul şi
terminând cu Viitorul şi cu ziarele jidoveşti pe care se sprijinea
naţionalistul domn Maniu şi vă reamintiţi: cine sunteţi dumneavoastră
şi dumnealui; câte păcate aţi făcut; cum v-aţi calificat singuri şi
cum v-a calificat naţia;
Câte răspunsuri aveţi?!

Pentru a vă uşura munca, vă reamintesc, domnule Brătianu, că, împreună
cu dl. Maniu, v-aţi acuzat public şi zilnic, în presă, în întruniri,
în parlament, de: "incapacitate"; "tâlhărie"; "falsificări" şi
"furturi de urne", în Bucureşti, pentru obţinerea puterii; "demisii în
alb"; "bătăi şi omoruri"; "călcarea legilor şi Constituţiei"; luări de
comisioane" la toate furniturile statului; "traficările de influenţă"
practicate de partizanii, deputaţii, miniştrii şi preşedinţii
corpurilor d.stră legiutoare; "scandalurile cu contingentările" cu
"grâul britanic"; modul cum aţi făcut reforma agrară şi cum "aţi
profitat de ea"; risipa avutului public; "concesionările oneroase ale
bunurilor statului"; "demagogie"; incorectitudine civică, provocată de
faptul că atunci când eraţi în opoziţie dirijaţi ocult statul, în
profitul intereselor d.stră şi ale jidanilor din ale căror consilii de
administraţie -mari şi mici- făceaţi parte, iar de pe fotoliile
ministeriale încurajaţi şi favorizaţi, acopereaţi şi muşamalizaţi
afacerile lor şi ale d-stră, în detrimentul statului.

Adăugaţi, la acest bogat şi concludent stat de serviciu al
partizanilor şi al adversarilor d.stră de ieri, cu care -ca totdeauna
când vă găsiţi în opoziţie- sunteţi azi prieteni: cazurile, pe care
naţia le ţine numai în dormitoare, ale domnilor Tătărescu, Bârsan,
Boilă, Aristide Blank şi afacerea Skoda; ruinarea poporului, prin
dobânzile oneroase care au prăbuşit economiile, avutul şi munca
tuturor, de la ţăran la marele proprietar, de la micul până la marele
negustor român; ravagiile făcute de conversiune şi de concesionarea
bunurilor statului, pe care am început să le răscumpăr eu;
împrumuturile externe, oneroase şi umilitoare; introducerea
controlului străin la Banca Naţională şi Căile Ferate, comisioanele
scandaloase etc. etc.
şi veţi avea, domnule Brătianu, imaginea unui trecut tragic, pe care
l-am plătit atât de scump şi pe care naţia întreagă o are permanent în
faţa ochilor săi.

Totuşi, domnule Brătianu, cu toţii credeţi că toate acestea au fost
uitate şi, cu perfidia politicianistă de altă dată -de totdeauna- atât
de bine cunoscută, vă aşezaţi cu cinism pe acest trecut şi -de la cel
dintâi dintre d.stră, până la cel din urmă- încercaţi să acuzaţi şi să
sabotaţi, pe sub mână, opera de îndreptare şi consolidare la care s-a
antrenat toată naţia şi să tăiaţi elanul unui om care nu a avut, nu
are şi nu va avea nici moşii, nici vii, nici pivniţi de desfacere,
nici bani depuşi, nici industrii, nici consilii de administraţie, nici
safeuri, în ţară şi străinătate, nici cupoane de tăiat, nici timp de
pierdut la club şi care nu şi-a pricopsit nici cumnaţii, nici nepoţii,
nici prietenii, nici partizanii, nici adversarii.

Chiar dacă am greşit, greşesc sau voi greşi, nu pot fi acuzat, domnule
Brătianu, de nici unul dintre d.stra. Fiţi încredinţaţi, sunteţi
înfieraţi şi puşi chiar de generaţia actuală pe banca acuzaţilor.

Dacă va fi să fiu şi eu pe această bancă, pentru că fac tot ceea ce un
om putea să facă, nu numai pentru a salva un neam de la dezunire şi de
la prăbuşire, dar şi pentru a-l întregi şi a-i asigura o viaţă nouă,
în onoare şi în muncă, atunci în nici un caz nu veţi fi d.stră
acuzatorii şi în nici un caz nu voi fi pus alături de d.stră şi acuzat
de aceleaşi greşeli ca d.stră.
Fac această afirmare nu pentru că mă simt vinovat cu ceva faţă de
ţară, dar pentru că ştiu ce au suferit, din antichitate şi până azi,
de la Socrate şi Demostene, până la Clemenceanu, atâţia nenumăraţi -
mici şi mari - oameni care şi-au servit poporul cu credinţă, cu
devotament şi cu folos şi, mai ales, pentru că nu au uitat că în Iaşi,
în tragica primăvară din 1918, şi chiar la Bucureşti, după Unire, s-a
cerut trimiterea în judecată şi condamnarea fratelui d.stră, atât
pentru că făcuse războiul, cât şi pentru dezmăţul creat de
nepriceperea d.stră a tuturor, chiar de către aceia care ceruseră
intrarea în luptă; care îl acuzaseră în 1914-1915 de lunga şi
dezmăţata perioadă de neutralitate; care au aplaudat cu frenezie
intrarea în război şi care, ca o culme a cinismului lor, erau ei
înşişi vinovaţi de modul cum fusese administrată şi ruinată ţara.

Eu şi mulţi alţii încă nu am uitat ridicolul acestei îndrăzneli pe
care istoria l-a înregistrat.

Oricum ar fi însă eu nu voi putea fi acuzat de d.stră şi nici pus pe
aceiaşi bancă cu d.stră, pentru că nu sunt nici profitorul meritelor
predecesorilor mei şi nici şeful unei bande de corbi odioşi, care au
ajuns la conducere prin "minciună", "promisiuni", "furt de urne" sau
prin "sprijin ocult masonic şi iudaic", ci sunt omul adus de un trecut
onest şi de voinţa unanimă a unei naţii care, pentru a se salva, a
făcut apel la mine, iar nu la dumneavoastră sau la dl. Maniu, şi nici
la domnii care stau în jurul d.stră şi cu care aţi făcut şi faceţi
sistem.

Niciodată, pentru a fi salvată, naţiunea, armata şi corpurile
constituite nu au indicat numele d.stră sau al d-lui Maniu, în ultimii
ani ai tragicei guvernări, care s-a sfârşit la 6 septembrie 1940.
Dumneavoastră v-aţi strecurat şi v-aţi alăturat acestei mulţimi, cu
discreţia impusă de instinctul răspunderii pe care o aveţi şi a
dorinţei legitime de a vă salva şi nu aţi făcut nici un gest pentru a
vă valorifica drepturile la conducere, când această mulţime spulberă
un regim care era de fapt al d.stră şi când aclama un om nou, care
eram eu.
Când am intrat în război, cu prudenţă caracteristică a politicienilor
valoroşi nu v-aţi manifestat nici pentru, nici contra.
După ce am reluat Basarabia şi Bucovina, v-aţi grăbit să-mi cereţi, şi
d.stră, şi domnul Maniu, să mă opresc la Nistru.
V-am arătat consideraţiunile militare, politice, economice şi morale
pentru care nu puteam să o fac şi v-am invitat, pentru a treia oară,
să luaţi conducerea, răspunderea şi riscurile unei asemenea acţiuni.
Bineînţeles, aţi refuzat.
După omorurile de la Jilava şi imediat după rebeliune, mi-aţi trimis
memorii prin care îmi arătaţi situaţia şi-mi dădeaţi noi sfaturi.
V-am oferit să luaţi conducerea şi să faceţi cum credeţi că este mai
bine. Şi unul, şi altul v-aţi scuturat. Luându-vă după câţiva ofiţeri,
fără prestigiu militar, care au deraiat după linia principiilor
sănătoase strategice, morale şi politice, pe care poate că nici nu
le-au avut vreodată, mi-aţi cerut să retrag armata din Rusia şi m-aţi
îndemnat să mă "aranjez" cu Anglia şi cu America.
Ar fi o greşeală şi o felonie, iar greşelile şi feloniile se plătesc scump.
Suntem la peste 1.500 km de ţară, drumurile sunt cum sunt, iarna bate
la uşă, depozitele sunt ale germanilor, căile ferate sunt în mâna lor,
aviaţia are forţa de distrugere pe care ar trebui s-o cunoaşteţi.
Retragerea forţelor din situaţia lor actuală ar însemna părăsirea
frontului.
Exact ceea ce au făcut ruşii în Moldova în 1917-1918.
Vă întrebaţi ce s-ar întâmpla dacă germanii ar face cu noi astăzi în
caz de părăsirea frontului, ceea ce am făcut noi, atunci, cu ruşii?
Vă daţi seama ce s-ar alege de armata noastră, de disciplina noastră,
de soldaţii şi caii noştri, de tunurile noastre, dacă am încerca, în
condiţiile arătate mai sus, să părăsim frontul fără asentimentul
Comandantului german? Situaţia aceasta, a oamenilor care la cea dintâi
greutate se descurajează, ar denota uşurinţă totală nepricepere
militară şi prostie.
Soluţia ar fi criminală, domnule Brătianu, fiindcă nu s-ar prăbuşi
numai armata, s-ar prăbuşi însăşi ţara, deoarece germanii ar ocupa-o
imediat şi am ajunge în situaţia Serbiei şi Greciei.
Poftiţi, domnule Brătianu, vă ofer din nou conducerea statului şi a
guvernului. Retrageţi dumneavoastră armata şi "aranjaţi-vă" cu Anglia.
Numai că trebuie să întreb şi armata şi poporul. Sunt gata să le pun
această întrebare, deschis şi categoric, dacă şi dumneavoastră sunteţi
gata să vă luaţi răspunderea.
A mă fi "oprit la Nistru" şi a "retrage astăzi forţele din Rusia"
înseamnă, pentru un om care mai poate încă judeca, a anihila
dintr-odată totul, sacrificiile făcute de la trecerea Prutului,
acţiune în contra căreia nu v-aţi pronunţat public; însemnează a ne
dezonora pentru vecie ca popor; însemnează a crea ţării, în cazul
victoriei germane, condiţii dezastruoase, fără a ne asigura, în cazul
victoriei ruse, nici provinciile pentru care luptăm, nici graniţele
care vor voi să ni le lase ruşii, nici libertăţile noastre şi nici
măcar viaţa familiilor şi a copiilor noştri; în sfârşit, însemnează,
din cauza nestabilităţii şi a feloniei pe care mă sfătuiţi să o
practic -şi aceasta este cea mai mare crimă- a asigura ţării în
viitoarea comunitate europeană o poziţie morală care îi va ridica
drepturile idealurilor sale şi ar putea să-i fie chiar fatală. Gestul
pe care-l cereţi să-l fac, domnule Brătianu, va face din neamul
românesc o victimă a tuturor, fiindcă concomitent cu dezorganizarea,
prăbuşirea şi distrugerea armatei, ar începe instaurarea anarhiei în
ţară. Comuniştii, legionarii, jandarmii, ungurii, saşii ar începe
agitaţiile, lupta, distrugerea ordinei, a liniştei, pentru a profita
de ocazie, pentru a da ultima lovitură de picior unui neam care cu
adevărat ar merita calificativul de netrebnic.
Ungurii ar ocupa imediat restul Ardealului.

Iată, domnule Brătianu, la ce ar da naştere gestul pe care mi-l cereţi
să-l fac. Ar fi gestul nefericit al unui soldat lipsit de onoare şi al
unui om de stat, nu numai inconştient, dar nebun.
Conducătorul nefericit al Franţei -şi mai nefericite de azi- a
declarat, într-o recentă chemare la realitatea a unui popor, care a
căzut şi el victimă josnică a unei guvernări venale, iudeo-democratice
şi masonice, că are convingerea că dacă "Germania ar fi înfrântă,
Sovietele ar impune mâine legea în Europa şi s-ar termina astfel cu
independenţa şi patriotismul naţiunilor".

Am avut şi am această convingere. Rămân la această convingere, fiindcă
noi, mai curând ca alţii, mai total ca alţii, vom fi zdrobiţi: pentru
că suntem punte între slavi şi zăgazul care le stă de secole în calea
expansiunii lor, către vestul şi sud-vestul Europei; pentru că avem
bogăţiile pe care le avem; şi pentru că vom fi trambulina salturilor
lor viitoare.
Trăgând învăţăminte din trecut, cunoscând tendinţele slave, plecând de
la consideraţiunile făcute mai sus şi îndrumat de instinctul de
conservare şi de logica bunului-simţ, nu puteam, domnule Brătianu, ca
un conducător responsabil, să mă "opresc la Nistru" şi nici nu pot "să
retrag armata din Rusia". Ar fi o prostie din partea mea. Este cu
neputinţă să o facă cineva şi ar fi o greşeală ireparabilă pe care nu
eu şi d.stră, ci neamul ar plăti-o scump.
Mareşalul Petain, într-una din valoroasele sale cuvântări, a dat
speculatorilor situaţiunile grele lecţia care li se cuvenea şi care a
fost aplaudată de toţi oamenii cu conştiinţă clară şi nepătată.
Răspunzând unor critici ale acţiunii sale, el a spus: "Când Franţa
este în nenorocire, nu mai este loc pentru minciuni şi himere".
Nici la noi, domnule Brătianu, nu mai este loc pentru "minciuni şi
himere" şi, mai ales, nu mai putem să ne plătim luxul de a face şi
prostii.

V-am răspuns, domnule Brătianu, punct cu punct, nu numai la scrisoarea
d.stră de la 24 septembrie, dar şi la cele anterioare. Este răspunsul
unui soldat, care nu are nimic de ascuns şi care este conştient de
greutăţile şi pericolele ceasului de faţă, precum şi de îndatoririle
şi de răspunderile lui.

V-am răspuns, cum v-am răspuns, fiindcă nu aţi înţeles nici ţinuta şi
nici înţelegerea cu care am voit să trec atât peste greşelile
trecutului, cât şi peste marii vinovaţi de ele. Ca oamenii cei mai
lipsiţi de păcat, marile şi numeroasele greşeli politice care s-au
comis sub d.stră, continuând a considera comunitatea românească ca pe
o turmă de sclavi, pe care -împreună cu celelalte organizaţii
politice, cu firmă naţionalistă, însă în acord cu oculta
iudeo-masonică, cu care numai pe faţă eraţi în luptă- aţi exploatat-o,
aţi minţit-o, aţi demoralizat-o, aţi exasperat-o şi, în cele din urmă,
din neputinţă, aţi dus-o, mână în mână cu trinitatea Tătărescu -
Urdăreanu - Lupeasca, la catastrofa din 1940 şi la rebeliunea din
1941, îndrăzniţi astăzi, când s-a pus regulă în ţară şi viaţa nimănui
nu mai este în pericol, să ridicaţi capul, de după saltarele
consiliilor de administraţie, ale industriilor şi ale multiplelor
afaceri, pentru a mă acuza.

Ei bine, domnule Brătianu, când cineva a fost şeful unui partid care,
de la mare la mic, de la primăria din sat până la cabinetul
miniştrilor, are răspunderea destrăbălării administrative, dezmăţul
moral, a iudeo-masonizării ţării, a venalităţii, a compromiterii
viitorului neamului şi a catastrofei graniţelor, nu mai are calitatea
să vorbească şi în numele comunităţii româneşti, să dea sfaturi de
conducere altora şi mai ales să-i acuze că lucrurile nu merg cum
trebuie."

(Arhiva Istorică Centrală; fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri,
Cabinet I. Antonescu,dos. 61/1940, f. 88-221)
Prof.dr.Mihai Miron
Superior al
ORDINULUI ZIARISTILOR
din Romania

[Ghita Potra]

Sutiene negre marimea 38
Afacere neica!



Un chinez intra intr-un magazin al unui evreu sa cumpere sutiene negre
marimea 38. Evreul, cunoscut pentru indemanarea in afaceri, zice ca
sutienele negre sunt rare si ca le aprovizioneaza cu greu. Ca urmare, cere
$50.00 pentru o pereche.
Chinezoiul cumpara 25 de perechi.

Se intoarce dupa cateva zile si mai comanda 50 de perechi.
De data asta evreul ii cere $60.00 pentru fiecare pereche.

Dupa o luna, chinezul vine din nou si cumpara stocul ramas de sutiene
negre, 50 bucati, si plateste de data asta $75.00 perechea.

Evreul e cam derutat de cererea mare de sutiene negre marimea 38 si-l
intreaba pe chinez "...te rog, spune-mi - ce faci cu toate sutienele astea negre?"

Chinezul raspunde: "Le tai in doua si vi le vand voua evreilor drept Kippa (skull cap), cu $200.00 bucata."

...si asta-i motivul pentru care Chinezii ne stapanesc!

Business is Business!

[Ghita Potra]

Pe 20 februarie 1937 Maria Tanase isi face debutul la radio.
Milioane de romani, de la Majestatea sa, pana la oamenii din mahalale, raman vrajiti de glasul ei.
In afara de compozitorul Rogalsky, niciunul dintre invitatii din studio nu auzise de ea inainte.


Prima femeie comandor al Legiunii de Onoare, membra a Academiei Romane, Franceze si Belgiene.
A fost fashion-icon-ul Europei in Belle Epoque, admirata si adorata de Poust, Cocteau, Colette, Rodin, Paul Valery, Gide.
Anna de Noailles, nascuta printesa Brancoveanu.



S-a născut lângă Turda, a fost vândută ca sclavă la târgul din Vidin , a scăpat din haremul Paşei.
A devenit o lady la curtea Reginei Victoria şi e cunoscută de toată lumea ca una din primele femei-explorator din lume.
Florica Sas.





S-a nascut in Romania , intr-o familie boiereasca basarabeana.
I-a frant inima lui Ionel Teodoreanu, s-a maritat la 16 ani cu Bazu Cantacuzino, a jucat in "La Dolce Vita" cu Mastroiani.
A plecat la Hollywood cu al doilea sot, Gray, tatal Lindei Gray din Dallas , a jucat in filme cu Audrey Hepburn si Frank Sinatra .
S-a lasat de cinema ca sa devina "socialite" la New York .
Nadia Gray (Herescu).





O poeta a iubirii- Nina Cassian .
,, Eu nu sunt o amantă, o culcăreaţă. Eu sunt o iubeaţă . “
Poeta despre barbatii din viata ei: ,,In general, am fost atrasa de intelectuali, da.
Dar ei puteau sa fie inalti si frumosi, superbi, sau monstruosi, chiar oribili la vedere.
Am avut parte si de frumosi, si de urati. In general, da, in sfera intelectualitatii.
Totusi e nevoie de comunicare, nu poti numai sa te tii de degetul cel mic”




In 1930, Lizica Codreanu deschidea prima sala de Hatha Yoga din Paris .
Lumea buna era innebunita de noua descoperire a romancei si revista Vogue scria despre balerina clasica, avangardista dansului modern, prietena lui Tzara si muza lui Brancusi.






















Ileana de Romania, nepoata Reginei Victoria .













Irene Ghica, logodnica lui Errol Flyn.














Sylvia Sydney.
Concurenta lui Grace Kelly, muza lui Hitchcock si fiica unei croitorese din Bacau ...





















In 1937, innebunea cabaretele romanesti cu primul ei hit "Ionel, Ionelule". Apoi a plecat la Hollywood .
Si i-a luat mintile lui Grucho Marx.
Lisette Verea.









In dreapta lui Christian Dior sta Mitza Bricard, muza lui.
Purta mereu la incheietura mainii o esarfa mica, “leopard-jungle”. Sa acopere semnul durerii unei mari iubiri.
















In anii ’30, cand tabloidele nu erau “en vogue”, ea tinea Parisul cu sufetul la gura cu extravaganta, povestile ei de iubire, scandalurile personale si gustul pentru lux coplesitor. Ok...si cu succesele de casa ale spectacolelor ei de cabaret si opereta.
Mondena absoluta a Parisului interbelic, mademoiselle Alice Cocea.













Lola Bobescu.
Diva cu vioara. Incredibil de talentata, eleganta si atat de chic.
Cea despre care maestrul Yehudi Menuhin spunea ca e "cea mai mare violonista a secolului XX".









"Un pahar de sampanie cu lacrimi la final".
Elvira Popescu, cea efeverscenta si invaluitoare













A fost considerata cea mai inteligenta femeie din Franta.
Frumusetea ei i-a facut pe printul Wilhelm, mostenitorul tronului Germaniei si pe regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei sa se indragosteasca nebuneste de ea. Talentele ei scriitoricesti au fost recompensate de catre Academia Franceza.
Era o prezenţă spectaculoasa. Casa Dior, a cărei reclamă vie fusese decenii, realiza pentru ea haine speciale,tunici somptuoase, lungi până în pământ.
Martha Bibescu












Mica Ertegun, fosta Ioana Maria Banu, unul din cei mai importanti designeri de interior din New York .











Simt ca slabiciunea mea este indoiala (iar indoiala nu trebuie sa apara in balet nici macar pentru o fractiune de secunda!), iar forta, punctul meu tare este sinceritatea fata de mine si ceilalti".
Alina Cojocaru, una dintre cele mai mari balerine ale lumii.








“Buddha Machiavelli”, “regina artei”, “zeiţa absolută a vânătorii de artă”, “cea mai importantă colecţionară de artă din secolul XX”.
Ileana Sonnabend ,proprietara colectiei care a fost vanduta cu aproape 1 miliard de dolari la cea mai mare licitatie privata din lume.












Aplauze pentru Ana Szeles, Victor Rebengiuc si maestrul Ciulei. O sala intreaga in picioare. Cannes , 1965













“A avea pentru cine tremura nu-i un chin care te mistuie, ci o povara dulce, care-ti da puteri s-o suporti”, Henriette Yvonne Stahl.
Istoria sigura e ca a tremurat dupa ea Petru Dumitriu, mai tanar cu 24 de ani.
Chapeau bas, madame Stahl.












Talent, sensibilitate si dramatism.
Maria Prodan Bjørnson, una dintre cele mai mari scenografe din Anglia .









Scriitoare, poliglota, pictorita, istoric, alpinista, pasionata de rochii superbe.
A cucerit varful Monch si a pus acolo un steag romanesc cu broderie facuta de mana ei.
O femeie incredibila, despre care stim prea putin.
Elena Ghica (Dora d'Istria).














Ana Cumpanas.
"Femeia in rosu" care l-a predat FBI-ului in 1934 pe inamicul public nr. 1 al SUA, John Dillinger











"Cred că puţine perechi au putut menţine o dragoste atât de constantă în decursul atâtor ani.
Ea este singurul meu sprijin, singura fiinţă pe care pot să mă bizui cu dragoste şi încredere." Carol II despre Duduia.
Magda Elena Lupescu.












Pola Illery (Paula Iliescu).
A plecat din Corabia si a ajuns star de film mut la Paris si muza lui Rene Claire in “Sous les toits de Paris”.











Zâmbetul sincer şi plin de curaj care a dominat o lume a bărbaţilor.
Smaranda Brăescu.
Prima femei paraşutist din România şi printre primele din lume.
Cea care în 1932, cu saltul de la 7.233 m, bătea recordul mondial deţinut de un american. Neegalat timp de 20 de ani.



1977. Nobel, eleganta si matematica.
Saul Bellow, la ceremonia de decernare a Nobelului pentru literatura.
Sotia lui romanca, Alexandra Ionescu Tulcea (dreapta), o matematiciana specialista in sisteme dinamice si teorie ergodica.

[Ghita Potra]

O profesoara a cerut clasei sale de elevi sa isi intrebe fiecare parintii care este cea mai relevanta poveste a familiei sale si care are o morala la sfarsit, iar apoi urmand ca a doua zi fiecare dintre ei sa spuna povestea in clasa. A doua zi, in ora respectiva, Cristian a dat urmatorul exemplu:
- Tatal meu este fermier si crestem gaini. Intr-o zi am mers la piata cu o gramada de oua asezate int...
r-un cos de nuiele impletite,cos asezat pe scaunul din fata al camionului. La un moment dat camionul a lovit o groapa iar cosul a cazut de pe scaun si toate ouale s-au spart. Morala povestirii este sa nu iti pui niciodata toate ouale intr-un singur cos.
- Foarte bine, spuse profesoara. Urmatoarea a fost Maria care incepuse sa povestesca:
- Si noi suntem fermieri. Aveam 20 de oua care trebuiau sa fie clocite dar numai 10 puisori au iesit. Morala este sa nu iti numeri gainile inainte de a fi clocite ouale - Foarte bine" replica din nou profesoara, multumita de ce auzise pana aici.. Urmatorul a fost Horia care a inceput si el povestea sa:
- Tatal meu mi-a povestit despre matusa Ana... Matusa Ana era inginer de aviatie in razboi iar avionul ei a fost lovit. A trebuit sa aterizeze fortat pe teritoriul inamic si tot ce avea la ea era o sticla de palinca,o pusca si o sabie.
- Continua, spune profesoara intrigata.
- Matusa Ana a baut toata palinca pentru a se pregati...apoi a aterizat in mijlocul a 100 de soldati inamici. Ea a omorat 70 dintre ei cu mitraliera pana s-au terminat gloantele. Apoi a mai omorat 20 cu sabia pana lama s-a tocit. Pe ultimii 10 i-a omorat cu mainile goale.
- Dumnezeule mare, spune profesoara ingrozita, si care ti-a zis tatal tau ca este morala?
- Stai departe de matusa Ana cand e beata.

[Ghita Potra]

HORIA BADESCU
De iuventute

Ascultă cum cântă întâiele brume,
dezmăţ de culori e-n copacii ursuji;
acum te poţi pierde pe străzi fără nume,
e toamnă nebun de frumoasă la Cluj!

Acum bate-n turnuri o oră regală,
din vechi manuscripte vocabule ies,
e-un ceas când oraşul în haine de gală
începe să cânte «sumus dum iuvenes!»

O stea poţi purta noaptea asta pe umăr,
poţi iubi, poţi vorbi cu prietenii duşi,
poţi uita anii care se-adună la număr;
e toamnă nebun de frumoasă la Cluj!

[Ghita Potra]

Am găsit pe trotuar, în faţa unui oficiu poştal, o scrisoare trimisă de un tânăr german, aflat în vizită în România, părinţilor lui din Germania . Pe cutia poştală scria: "Atenţie, nu are fund!", dar neamţul, necunoscând limba română, a aruncat probabil, cu candoare teutona, plicul în cutie.

Reproduc scrisoarea în traducere.

Dragii mei, am ajuns cu bine în România. De la aeroport până la Bucureşti am făcut cu taxiul, judecând după aparatul de taxat, 180 de kilometri.
Plasarea aeroporturilor la distanţă mare de aglomerările urbane mi s-a părut o dovadă de înţelepciune.

În cele două zile de când mă aflu aici, am făcut câteva constatări pe care mă simt dator să vi le comunic. Românii o duc foarte bine, atât de bine încât aici aproape nimeni nu mai trebuie să muncească. Poate că în viitorul îndepărtat vom ajunge şi noi, germanii, la acest nivel de civilizaţie.
Deocamdată, cu o seriozitate lipsită de graţie, mergem în fiecare zi la serviciu.

Avem multe de învăţat de la acest popor despre care eu, până acum, nu ştiam aproape nimic. În autobuze, troleibuze şi tramvaie nimeni nu trebuie să se obosească prezentându-şi biletele la control. Controlorii, constituiţi în echipe, verifică discret buzunarele şi poşetele pasagerilor.

Automobiliştii organizează spontan, pe străzi, originale concerte de claxoane, aşa cum noi facem, în familie, prin tradiţie, muzică de cameră.
Sunt momente de comuniune sufletească de neuitat. Unii şoferi ies din maşini şi adaugă la această muzică instrumentală propria lor voce, transmiţându-şi unii altora mesaje scurte, dar energice.

Toate canalele TV, nu numai cele pentru adulţi, difuzează emisiuni cu femei dezbrăcate. Un singur canal, TVR Cultural, a refuzat să-şi îndeplinească această datorie faţă de tineri ca mine şi a fost, pe bună dreptate, desfiinţat.

Demnitarii ţării apără cu fermitate limba română de invazia limbii engleze (aşa cum ar trebui să facem şi noi). La o întâlnire cu trimişii FMI preşedintele interimar al României a vorbit, în semn de protest, într-o limbă engleză caricaturală. Efectul a fost atât de puternic încât oaspeţii, dezgustaţi de engleză, au renunţat să o mai folosească vreodată, urmând să se înţeleagă la viitoarele întâlniri numai prin gesturi.

Plagiatul se pedepseşte în România într-un mod subtil, nu cu brutalitate, ca la noi. Plagiatorilor li se dă o palmă morală, fiind numiţi prim-miniştri sau miniştri, ca să se ruşineze de fapta lor.

Poliţiştii sunt oameni cultivaţi, schimbă idei între ei în săli cu multe mese, nu-şi pierd timpul cu criminali, tâlhari şi violatori. Miniştrii de Interne vorbesc în mod curent de Socrate şi Platon.

Bătrânii din România se ocupă cu mare grijă de sănătatea lor. Nu fac excese alimentare, ca oamenii în vârstă din Germania . Îşi cumpără în fiecare zi doar o pâine, un iaurt şi eventual câţiva cartofi.

Fetele de aici se îndrăgostesc uşor, nu ca nemţoaicele noastre, cărora poţi să le reciţi opera lui Goethe în întregime şi abia dacă reuşeşti să obţii o plecare a pleoapelor în semn de aprobare. O româncă a venit astă-noapte în camera mea de hotel şi mi-a declarat că mă iubeşte nebuneşte. Era naivă, nu ştia cum arată bancnotele de 100 de euro şi i-am dat una ca să o studieze în
linişte acasă.

Nu înţeleg, dragii mei părinţi, de ce v-aţi arătat îngroziţi când v-am anunţat că urmează să plec în România. Vă îmbrăţişez pe amândoi, Hans.

[Ghita Potra]

Intr-o noapte un tip bate la usa vecinului si-i spune: - Îmi pare rău, vecine, ştiu că e târziu şi abia te-ai întors de la serviciu, însa tare am nevoie de ajutorul tău. Nu pot intra în casă. Am plecat în grabă şi mi-am uitat cheia de la intrare în pantaloni, care au rămas aruncaţi după pat…
- Aşa, şi?… Eu ce-aş putea să fac!? intreaba vecinul mirat.
- Du-te pina in dormitor la tine şi adu-mi-i, te rog!

[Ghita Potra]

O poliţistă tănară şi drăguţă dirija circulaţia într-o intersecţie mare. La un moment dat, a simtit că-i vine ciclul...
Ce să facă? Ce să facă? Ce să fa-căăă...?
Mai avea încă 5 ore de lucru şi din intersecţie nu putea să plece, aşa că l-a rugat, prin staţie, pe colegul de birou, să-i aducă pachetul cu tampoane, din dulapul ei.
Colegul confirma recepţia şi ea lucrează mai departe, fiind cu ochii-n patru...
Trece o oră, colegul n-a venit... Trec două... trec trei... Ea... disperată...!
După patru ore, opreşte maşina poliţiei, în intersecţie şi colegul flutură vesel cutia de tampoane, în vânt...
Politista, nervoasă, ii spune: "Nesimţitul naibii!!! Unde naiba ai stat?"
Poliţistul răspunde vesel : "Ştii, când ai spus, prin staţie, că ti-a venit ciclul, a dat şefu' o sticlă de şampanie, apoi a venit comisarul Ionescu cu o ladă de bere... apoi am dat şi eu un rând, că ... mi s-a luat şi mie o piatră de pe suflet... !!!"

[Ghita Potra]

Un sfat intelept...

Acum vreo douazeci de ani, lucram ca taximetrist, ca sa ma intretin. Intr-o noapte, cand am ajuns la o comanda, la 2:30 AM, cladirea era in intuneric, cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter...
In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport.
Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa.
Deci, am mers si-am batut la usa...
- "Doar un minut" raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta.
Auzeam ceva tras de-a lungul pardoselii.
Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu o panglica de catifea prinsa pe ea,ca o femeie dintr-un film din anii '40. Langa ea era o valiza mica, de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri.
Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze protejat de un suport de sticla.
- "Ai putea sa-mi duci bagajul pana la masina?" zise ea.
Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitate.
- "Nu e mare lucru" I-am zis eu. "Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata "
- "Oh, esti un baiat asa de bun!" zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat:
- "Ai putea sa conduci prin centrul orasului?"
- "Nu este calea cea mai scurta" am raspuns eu. - "Oh, nu conteza" spuse ea. "Nu ma grabesc. Eu, acum, merg la azil..."
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori...
- "Nu mi-a mai ramas nimeni din familie..." a continuat ea. "Doctorul spune ca nu mai am mult timp..."
In tacere, am cautat ceasul de taxare si l-am oprit.
- "Pe ce ruta ati vrea sa merg?" am intrebat.
Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care, odata, fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans, pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa stau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere. Cum s-a aratat la orizont prima raza de soare, mi-a spus dintr-odata:
- "Sunt obosita... Hai sa mergem."
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse. Era o cladire ieftina, o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita... Doi oameni au venit spre taxi, cum am ajuns acolo. Erau atenti si concentrati asupra fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa. Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.
- "Cat iti datorez?" a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul..
- "Nimic" am zis eu.
- "Dar trebuie si tu sa te intretii...."
- "Nu va faceti griji...sunt si alti pasageri" am raspuns eu...
Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si am imbratisat-o. Ea m-a strans cu putere...
- "Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie" spuse ea. "Multumesc."
I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii.
In spatele meu, o usa se inchisese... Era sunetul de incheiere al unei vieti.... Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru...
Am condus pierdut in ganduri... Pentru restul zilei, de-abia puteam vorbi...
Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?...
Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?...
Uitandu-ma in urma. nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata...
Suntem tentati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere - frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva neinsemnat. OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA! Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam. In fiecare dimineata cand imi deschid ochii, imi spun : "Ziua de azi este o zi speciala!"
Amintiti-va asta, prietenii mei : nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, acesta e singurul show pe care il jucam. Trateaza oamenii in felul in care ai vrea si TU sa fii tratat !

[Ghita Potra]

Un evreu sarac si singuratec, traind intr-un apartament in comun, cu o mama oarba,
in rugaciunile sale zilnice, il tot ruga pe Dumnezeu sa-i imbunatateasca viata.
La un moment dat Domnul s-a indurat de el si i-a spus ca ii poate implini o singura dorinta.
Zice evreul:
"Multumesc Doamne! Singura mea dorinta este ca mama mea sa vada cum nevasta-mea
agata de gatul fiicei mele un colier de $20.000.000 in Mercedesul meu 600, parcat langa bazinul
vilei mele superbe din Beverly Hills!"


Dumnezeu:
"Drace!... Mai am multe chestii de invatat de la evreii astia."

[Ghita Potra]

Ce frumos……….si adevarat!

Lupta interioara (cu sine)

Intr-o seara, un batran indian ii explica nepotului sau ce lupta teribila se da in interiorul fiecarei persoane.
Si ii spunea asa:
Exista in fiecare dintre noi doi lupi.
Lupul Raului. El este furia, gelozia, invidia, tristetea, regretele, aroganta, cupiditatea, vinovatia, inferioritatea, minciuna, orgoliul, superioritatea si egocentrismul..

Lupul Binelui. El este bucuria, pacea, iubirea, speranta, linistea, modestia, bunatatea, bunavointa, generozitatea, adevarul si compasiunea.


Dupa o clipa de gandire nepotelul il intreaba:
''Bunicule si care lup castiga?''
La care batranul ii raspunde simplu:

'Cel pe care il hranesti'

[Ghita Potra]

Dumnezeu l-a întrebat pe Adam:
"Ce se întâmplă cu tine?"
Adam a răspuns că nu avea pe nimeni cu care să mai schimbe din când în când câte o vorbă.
Dumnezeu i-a spus că o să îi facă lui Adam o companie, şi că aceasta va fi o femeie.
Dumnezeu a zis:
"Această persoană blândă şi suavă va aduna şi prepara hrană pentru tine iar atunci când vei descoperi hainele, ea o să ţi le spele.
Ea va fi întotdeauna de acord cu orice decizie pe care o vei lua.
Ea îţi va face copii şi nu îţi va cere niciodată să te trezeşti în mijlocul nopţii ca să ai grijă de ei.
Ea nu te va cicăli şi va fi prima care va admite că a greşit atunci când tu nu vei fi de acord cu ceva.
Ea nu va avea niciodată dureri de cap şi îţi va da în mod liber dragoste şi pasiune ori de câte ori vei avea nevoie de ele."
Atunci Adam L-a întrebat pe Dumnezeu:
"Şi cât o să mă coste o astfel de femeie?"
Dumnezeu a răspuns:
"Un braţ şi un picior".
La care Adam a întrebat:
"Şi ce pot să primesc dacă dau doar o coastă?"
... restul este o istorie pe care o cunoaştem bine cu toţii.

Morala : nu vă zgârciţi cand e vorba de lucruri importante ...

[Ghita Potra]

Dacă - Rudyard Kipling

De poţi să nu-ţi pierzi capul, când toţi în jurul tău
Şi l-au pierdut pe-al lor, găsindu-ţi ţie vină;
De poţi, atunci când toţi te cred nedemn şi rău,
Să nu-ţi pierzi nicio clipă încrederea în tine;

De poţi s-aşepţi oricât, fără să-ţi pierzi răbdarea,
De rabzi să fii minţit, fără ca tu să minţi,
Sau când, hulit de oameni, tu nu cu răzbunarea
Să vrei a le răspunde, dar nici cu rugăminţi;

De poţi visa, dar fără să te robeşti visării,
De poţi gândi, dar fără să-ţi faci din asta un ţel,
De poţi să nu cazi pradă nicicând disperării,
Succesul şi dezastrul primindu-le la fel;

De rabzi s-auzi cuvântul rostit cândva de tine,
Răstălmăcit de oameni, ciuntit şi prefăcut;
De poţi să-ţi vezi idealul distrus, şi din ruine
Să-l reclădeşti cu ardoarea fierbinte din trecut;

De poţi risca pe-o carte întreaga ta avere,
Şi tot ce-ai strâns o viaţă să pierzi într-un minut,
Şi-atunci, fără a scoate o vorbă de durere,
Să-ncepi agoniseala cu calm, de la-nceput;

Şi dacă corpul tău, uzat şi obosit,
Îl vei putea forţa să-ţi mai slujească încă,
Şi numai cu străşnicia voinţei tale,
Să stea peste vreme aşa cum stă o stâncă;

De poţi vorbi mulţimii, fără să minţi,
De poţi sta lângă regi, fără a te-ngânfa,
De, nici amici, nici duşmani, nu pot vreun rău să-ţi facă,
Pentru că doar dreptatea e călăuza ta;

Şi dacă poţi să umpli minuta trecătoare,
Să nu pierzi nicio filă din al vieţii tom,
Al tău va fi pământul, cu bunurile-i toate
Şi, ceea ce-i mai mult chiar, să ştii, vei fi un OM!