Fel de fel

[Ghita Potra]

"ORDONANTA DE URGENTA"
La facerea lumii, Dumnezeu, pentru a-i ajuta pe oameni să prospere, a hotărât să dea printr-o "Lege Divină" fiecărei naţii câte două virtuţi.
Astfel, El i-a facut :
- pe elveţieni - ordonaţi şi respectuoşi faţă de legi;
- pe nemti - disciplinaţi şi raţionali;
- pe englezi - perseverenţi şi studioşi;
- pe japonezi - muncitori şi răbdători;
- pe unguri - hotărâţi şi buni meseriaşi;
- pe francezi - culţi şi rafinaţi;
- pe spanioli - veseli şi ospitalieri
.....şamd.
Când a ajuns la români, I-a spus îngerului consilier care-şi nota:
- Românii vor fi inteligenţi, cinstiţi şi buni politicieni..
Dupa ce a publicat-o în "Monitorul Celest", îngerul a remarcat:
- Doamne, ai dat tuturor popoarelor câte două virtuţi, iar românilor trei. Oare în acest fel, nu cumva ei îi vor depăşi şi exploata pe toţi ceilalţi ?
- Aşa e ! Ai dreptate..... Atunci să revenim cu o 'Ordonanţă de urgenta': " Pentru că virtuţile Dumnezeieşti, odată acordate, nu se mai pot lua înapoi, precizez că nimeni nu va putea avea si folosi mai mult de două virtuţi, în acelaşi timp!"
Şi astfel, se explică de ce românii:
- care sunt inteligenţi şi cinstiţi................................................ în nici un caz nu fac politică;
- cei care sunt cinstiţi şi fac politică.......................................... in mod sigur nu sunt inteligenţi;
- care fac politică şi sunt inteligenţi.......................................... categoric nu sunt cinstiţi.

[Ghita Potra]

Mentenanţa limbii române: trecerea de la "să-ţi fac şi să-ţi dreg", "la implementare"!
Cristian Teodorescu
Îmi plac cuvintele străine naturalizate.
Mai dezmorţesc limba.
În timp, unele rezistă, altele dispar.
A ieşit din uz cea mai mare parte a turcismelor şi grecismelor aclimatizate, de sus în jos, în Ţările Române.
Franţuzismele din limbajul administrativ al secolul al XIX-lea au rezistat fiindcă era nevoie de ele, ca şi cuvintele nemţeşti din limbajul tehnic.
Rusismele din anii '50 ai veacului trecut au avut viaţă scurtă. Nici nu se potriveau cu româna şi aveau şi conotaţii nasoale...
După 1989, cine voia să pară pro-occidental începuse să anvizajeze şi să achieseze. Îl mai ţineţi minte pe Adrian Severin?
Au apărut apoi multinaţionalele, ai căror manageri nu ştiau româneşte, românul întors de la burse, care voia să-şi marcheze lingvistic întoarcerea din străinătate - şi reclamele în engleză.
Adjuncţii autohtoni ai şefilor de multinaţionale au început să vorbească o română pigmentată cu feed-back-uri şi locaţii.
Secretarele nu-şi mai spuneau decât manager assistant.
Mă aşteptam să fie vorba de crize de aclimatizare şi de micile noastre snobisme de cetăţeni ai unei ţări mici, dar vioaie.
Nici gând.
S-a ajuns la un nou limbaj de lemn, neologistic, întrebuinţat pe la posturi de radio şi de televiziune, iar cuvinte româneşti cât se poate de utile sunt înlocuite prosteşte de persoane care stau prost şi cu vocabularul limbii române, şi cu gramatica ei.
Tot soiul de absolvenţi şi absolvente de Spiru Haret, cărora li se adaugă politicieni inepţi şi comentatori care par să-şi fi luat doctoratul înainte de a lua notă de trecere la română în liceu se dau în bărcile neologismelor, cu dezinvoltura prostului.
Potrivit lor,nu mai avem prilejuri, avem doar oportunităţi.
Nu mai suntem hotărâţi să facem ceva, ci determinaţi.
Nu mai realizăm, ci implementăm.
Nu ne mai ducem într-un loc, ci într-o locaţie.
Nu mai luăm în considerare, fiindcă anvizajăm.
Nu mai consimţim, ci achiesăm.
Serviciul de întreţinere a devenit mentenanţă.
Ceva care ţi se pare obligatoriu e un must!
Nu mai avem speranţe, deoarece am trecut la expectaţiuni.
Nu ne mai concentrăm, pentru că ne focusăm.
Şi nu mai aşteptăm un răspuns, ci un feed back.
Cu alte cuvinte, deţinem o oportunitate pe care suntem determinaţi să o implementăm într-o locaţie pe care am anvizajat-o, achiesând la o mentenanţă care e un must şi asupra căreia ne focusăm cu expectaţiunea unui feed-back pozitiv.
Altfel, când ies din rol, îi auzi cu câte un neaoş şi superior "Să-mi bag..."

[Ghita Potra]

Intr-un orasel, un preot are nevoie la baie si intra intr-un club, cauta baia, dar nu o gaseste, si intreaba barmanul:
- Ma scuzati, domnule, unde este baia?
- Imi pare rau, domnu' parinte, dar nu va recomand sa intrati in baie.
- Dar de ce?
- Fiindca in baia barbatilor este o statuie cu o femeie goala si singurul lucru care acopera partile ei intime e o frunza.
- E ridicol, chiar credeti ca pot fi ispitit? O sa ma uit in cealalta directie.
Muzica si dansul continua si, dintr-o data, luminile s-au stins. Toti din club aplauda si se bucura, iar cand iese preotul, e aplaudat si salutat de toti.
- Nu inteleg de ce sarbatoriti ca am intrat la toaleta.
- Fiindca acum sunteti de-al nostru!
- Ma tem ca inca nu inteleg.
Barmanul spune razand:
- Sa va explic, de fiecare data cand cineva ridica frunza, luminile se sting.....

[Ghita Potra]

Cele cinci regrete

Autor: Bronnie Ware

Lucrez de foarte multi ani in ingrijire paliativa. Multi dintre pacientii mei erau dintre aceia care mai aveau foarte putin de trait si care se retrageau acasa sa moara. Am fost alaturi de ei in ultimele lor 3 pana la 12 saptamani din viata.

Oamenii se schimba si se dezvolta foarte mult atunci cand se confrunta cu propria mortalitate. Am invatat astfel sa nu subestimez capacitatea oamenilor de schimbare si dezvoltare. Cateva schimbari sunt insa fenomenale. Fiecare dintre ei au experimentat o varietate de emotii, cum era de asteptat, negatii, frica, furie, remuscari, din nou negatii si in final acceptare. Fiecare pacient si-a gasit in final pacea si linistea interioara inainte de a pleca definitiv.

Cand au fost intrebati despre regretele pa care le au sau ce ar fi facut diferit in viata lor, raspunsurile au convers catre aceleasi teme:

1. As fi dorit sa am curajul sa traiesc viata asa cum mi-am dorit eu si nu viata pe care altii au asteptat-o de la mine.

Acesta este unul dintre cele mai comune regrete. Cand oamenii realizeaza ca viata lor este pe sfarsite, se uita in urma si descopera cate vise si dorinte personale raman neimplinite. Majoriatatea oamenilor nu au atins nici macar jumatate din visele si dorintele lor si vor pleca din aceasta viata stiind foarte bine ca a fost numai alegerea lor.

Este foarte important sa incerci sa iti implinesti cateva dintre visele pe care le ai. Pentru ca in momentul in care iti vei pierde sanatatea va fi prea tarziu. Sanatatea aduce libertate si majoritatea realizeaza acest lucru doar atunci cand nu o mai au.

2 As fi vrut sa nu muncesc atat de mult.

Acest regret vine de la fiecare barbat pe care l-am asistat. Barbatii pierd perioada copilariei alaturi de copii si in compania sotiei. Femeile mentioneaza si ele acest regret, desi majoritatea, fiind din generatii varstnice, nu erau pilonii principali de intretinere ai familiei. Toti barbatii pe care i-am asistat au regretat enorm ca au petrecut majoritatea timpului lor muncind.

Simplificandu-ti viata si facand alegeri constiente este posibil sa realizezi ca nu ai nevoie de veniturile curente si de stilul de viata de care crezi ca esti dependent. Oferindu-ti mai mult spatiu in propria viata, vei deveni mai fericit si mai deschis catre noi oportunitati, unele care se vor potrivi mai bine cu noul stil de viata.

3. As fi vrut sa am curajul sa imi exprim convingerile.

Multi oameni isi reprima convingerile pentru a metine confortul cu ceilalti. In consecinta ei se multumesc cu o existenta cuminte, de mijloc, si nu devin ceea ce ar fi fost capabili sa devina. Multi dezvolta boli legate de amaraciunea si resentimentele pe care le traiesc.

Nu putem controla reactiile celorlalti. Totusi, chiar daca oamenii vor reactiona diferit atunci cand ne vom exprima onest convingerile, relatia se va aseza pe un nivel corect si sanatos. Iar daca acest lucru nu se va intampla, cel putin veti elimina relatiile nesanatoase din viata voastra. In ambele cazuri sunteti castigatori.

4. As fi vrut sa pastrez legaturile cu prietenii.

De multe ori oameni nu realizeaza beneficiile pe care prieteniile adevarate si de lunga durata le au asupra lor decat atunci cand este prea tarziu. Multi dintre ei au devenit atat de prinsi in propriile vieti incat lasa “prieteniile de aur” sa adoarma cu anii. Sunt atat de multe regrete despre lipsa de timp si implicare pentru intretinerea prieteniilor. In ultimele clipe de viata toti simt lipsa prietenilor.

Este deja comun ca toti cei care au o viata agitata si ocupata sa lasa prieteniile sa adoarma. Dar cand te confrunti cu finalul vietii, detaliile materiale ale vietii nu mai conteaza. Oamenii isi doresc sa isi lase in ordine situatiile financiare pe cat posibil. Dar nu bani sau statutul sunt ceea ce-i preocupa cu adevarat. Ei vor sa lase lucrurile in ordine pentru cei pe care ii iubesc cu adevarat. De multe ori insa ei sunt prea bolnavi ca sa mai indeplineasca si aceste ultime sarcini. In final totul se rezuma la dragoste si la relatii si este tot ce mai ramane in ultimele saptamani de viata.

5. As fi vrut sa imi permit sa fiu mai fericit.

Surpinzator, acest regret este unul comun. Foarte multi nu realizeaza decat la sfarsit ca fericirea este o chestiune de alegere personala. Ei au ramas ancorati in tabieturi si obiceiuri invechite. Asa numitul “confort” al familiaritatii le-a inundat propriile emotii si viata materiala. Frica de schimbare i-a facut sa se prefaca fata de altii si fata de ei insisi ca sunt fericiti.Dar in sufletele lor si-ar fi dorit sa rada mai mult si sa isi traiasca viata cu adevarat.

[Ghita Potra]

Seful Indian “Doi Vulturi” a fost intrebat de un birocrat alb din guvernul US :
“Ai observat omul alb de mai bine de 90 de ani. Ai vazut razboaiele sale, avansurile tehnologice pe care le-a facut. Ai vazut progresul sau si daunele facute de el”.
Seful a aprobat din cap cele auzite. Birocratul a continuat:
”Avand in vedere toate aceste evenimente, ce parere ai, unde crezi ca a gresit omul alb?”.
Seful s-a uitat fix la birocrat si a raspuns:
“Cand albul a gasit pamantul asta, noi indienii il stapaneam, n-avem taxe, n-aveam datorii, aveam bizoni din belsug, castori berechet, apa curata. Femeile faceau toata munca, Vraciul era gratuit. Barbatul indian isi petrecea ziua vanand si pescuind; facea sex toata noaptea”.

Apoi seful s-a lasat putin pe spate zambind:
“Numai omul alb e suficient de prost,sa gandeasca,ca poate imbunatati un astfel de sistem”.

[Ghita Potra]

Trebuie. Acest cuvânt ne guvernează viața. Pentru că trebuie să facem ce trebuie, cum trebuie, când trebuie. Și trebuie să spunem numai ce trebuie.
Dar cine spune ce, cum, când și că trebuie neapărat?
Și cine decide ce trebuie și ce nu?
Eu am schimbat orice context pentru „trebuie”. Pentru că dacă până acum trebuia să fac una sau alta, de acum trebuie să fac doar ceea ce vreau și ce îmi place.
Dacă până acum trebuia să mă consum pentru nimicuri și să fiu supărată pe oameni care m-au rănit, de acum trebuie să ignor ceea ce nu îmi place și să fiu liniștită.
Dacă până acum credeam că trebuia să trăiesc după regulile și prejudecățile altora, de acum știu că trebuie să trăiesc după regulile și principiile mele.
Dacă până acum trebuia să accept lucruri și oameni care nu îmi plăceau, de acum trebuie să aleg.
Dacă până acum trebuia să aștept după fericire, de acum trebuie să o caut.
Dacă până acum trebuia să fac alegeri în funcție de alții, de acum trebuie să trăiesc așa cum vreau, fără să aștept aprobări și fără să mă justific.
Lumea? Nu îmi pasă. Nu cer nimic. Nu datorez nimic.
Nu trebuie să fiu înțeleasă.
„Eu îmi văd de drumul meu. M-am legat cu zeci de fire de un strop de fericire.”
M-am săturat să aștept după alții și să fac ceea ce spun alții că trebuie să fac.
Trebuie să fiu fericit(ă).

Afli intr-o zi, ca un om pe care il respectai, pentru care aveai sentimente frumoase si de care te lega o prietenie, te-a dat deoparte.
Stii ca nu i-ai gresit cu nimic. Te surprinde atitudinea lui, pentru ca tu sperai intr-o prietenie durabila si in acelasi respect si incredere pe care i le-ai acordat.
Azi nu mai insemni nimic pentru el. Si te intrebi de ce...
Auzi ca o cunostinta comuna, cu care ai avut o divergenta, te-a denigrat si ti-a construit o imagine rea, iar acel prieten s-a lasat influentat, dovedind ca nu e capabil sa filtreze informatiile si sa discearna singur.
Adevarul este, ca doar tu il considerai prieten si doar tu te legasei sufleteste de acel om. Tu, pentru el, ai fost doar o persoana pasagera, cu care si-a impartit timpul. Nu i-a pasat cine esti si cum esti cu adevarat.
La primul zvon negativ, te-a respins si te-a uitat.
Te doare si te simti neindreptatit. Dar trebuie sa accepti realitatea. Uneori, e in zadar sa incerci sa te justifici.
Am invatat si din asta ceva.



Am invatat sa fiu mai rezervata in a ma implica sufleteste. Sa fac diferenta intre cei care ma iubesc si cei care doar ma folosesc.
Sa accept ca nu neaparat voi primi inapoi, ceea ce ofer.
Am invatat ca oamenii cu suflete bune, nu dezbina prietenii. Si ca un prieten adevarat nu te judeca dupa zvonuri.
Ca sunt oameni, care nu vor fi capabili sa te cunoasca niciodata, pentru ca au limite pe care nu le pot depasi. Ca le este mai comod sa te vada prin ochii altora, decat sa isi deschida proprii ochi.
Ca nu are rost sa te zbati sa faci parte dintr-o viata in care nu esti dorit.
Si am mai invatat ca trebuie sa fiu pregatita, ca atunci cand pierd un prieten, sa mai pierd cativa, care il vor urma. Dar si ca, nu toti oamenii pe care eu ii consider prieteni, ma considera prietena. Ca pentru unii prietenia e o zorzoana, cu care se impodobesc si cu care defileaza, dar pe care nu o pretuiesc.
Intr-un final, am invatat ca a pierde, uneori inseamna a castiga.

Imagineaza-ti ca in viata ta intalnesti mai multe usi. Fiecare usa duce catre un drum.
Anumite usi esti obligat si impins sa le deschizi. Pe altele le deschizi doar daca vrei, pentru ca ti se da dreptul sa alegi.
Ar trebui sa deschizi fiecare usa, pentru a vedea unde duce. Pe unele nu le deschizi pentru ca nu ai curaj si incredere in tine, iar pe altele nu le deschizi pentru ca alegi altele in locul lor. Unele usi duc spre drumuri anevoioase, pline de incercari si piedici. Altele duc spre nicaieri.
Mai sunt usi care duc spre oameni pe care trebuie neaparat sa ii intalnesti.
Unele usi duc spre uitare...
Uneori esti tentat sa deschizi usi frumoase, care promit stralucire, dar descoperi ca poleiala lor a fost inselatoare, pentru ca ai gasit numai dezamagiri.
Dar sunt si usi vechi, mai putin frumoase, care nu promit nimic, dar care in schimb duc spre cele mai frumoase drumuri.
Sunt unele usi pe care iti doresti enorm sa le deschizi, sperand la ceva anume, dar din pacate, imediat deschise iti dezvaluie in fata doar un zid.
Mai sunt usi pe care iti doresti sa le deschizi, dar altii ti le trantesc in fata, sau fac tot posibilul sa te opreasca.
Unele usi te fac sa crezi ca ai ajuns la capatul drumului si ca nu mai exista intoarcere, dar ai surpriza sa descoperi o usa noua care iti ofera inca o sansa.
Unele usi au o fereastra mica prin care poti vedea ceea ce te asteapta, iar altele nu. Afli unde te duc doar dupa ce le-ai deschis si, de multe ori intoarcerea este ireversibila.
Unele usi sunt protejate cu grilaje de fier, sau sunt prea sus si iti este imposibil sa le deschizi. Doar ii privesti pe altii cum le deschid si tu te intrebi cum o fi dincolo de ele.
Unele usi iti permit sa fii insotit, iar prin unele trebuie sa treci singur, obligandu-te sa lasi oameni dragi in urma ta.
Mai exista usi pe care iti doresti sa le redeschizi, dar care raman inchise pentru totdeauna, dupa ce ai ales sa le inchizi in urma ta. Acestea aduc in sufletul tau dor si regrete...

Niciodata nu stii cate usi vei intalni in viata. Chiar si atunci cand crezi ca drumul tau s-a sfarsit, mai apare o usa noua, care te poate duce pe un drum neasteptat de frumos

[Ghita Potra]

Un bărbat e adus în fata judecătorului pentru ca a omorât-o pe sotia lui.
- Fapta dumneavoastră e sub orice critică. Dacă aveti intentia ca tribunalul să nu vă condamne la închisoare pe viată, trebuie sa ne expuneti motive cât de cât plauzibile care sa va poate reduce pedeapsa.
- Domnule judecător, sotia mea era asa de proasta încât nu am putut să mă controlez si a trebuit să o arunc de la balcon.
- Declaratia dumneavoastră este o obrăznicie nemaiauzită si dacă nu doriti ca juratii să vă condamne înainte să continuăm procesul trebuie să aveti argumente cu adevărat plauzibile.
- Pai sa va povestesc. Locuim într-un bloc cu 10 etaje la ultimul etaj si la parter locuieste o familie de pitici.
Părintii au 1 metru si copiii, cel de 12 ani 70 de cm si cel de 14 ani are 90 de cm .
În ziua respectiva, i-am spus sotiei:
- E teribil sa fii pitic. Săracii vecini de la parter, toti sunt asa mici!
- Da, răspunde sotia sunt o adevărată specie de pirinei.
- Pigmei ai vrut sa spui!
- Nu, pigmei e ceea ce are omul în piele si de la care se alege cu pistrui.
- Aia se numeste pigment.
- Ma lasi ? Pigment e chestia aia pe care scriau vechii romani.
- Ala se numeste pergament.
- Cum poti, draga, sa fii asa de incult? Pergament e când un scriitor publica o parte din ce a scris.
- Domnule judecător, va închipuiti ca mi-am înghitit cuvântul "fragment" ca sa nu mai continui discutia asta aberanta.
M-am asezat pe fotoliu si am luat un ziar sa-l răsfoiesc. Nici nu m-am asezat bine ca apare sotia mea lângă mine cu o carte în mana si îmi spune:
- Uite, dragă, asta e ceea ce scrie un scriitor si se numeste carte, dacă nu aveai idee ce e aia. Ia si citeste Veranda de la Pompadur. Iau carte în mână si îi spun:
- Draga mea, asta e o carte în limba franceză, Marchiza de Pompadour, nu trebuie să interpretezi numele în română.
- Asta e bună, dragă, îmi dai tu lectii de franceză, mie care am făcut meditatii cu un vector de la facultate!
- Ăla nu se numeste vector, se numeste lector.
- Esti prost, Lector a fost un erou grec din antichitate.â
- Ala a fost Hector si era troian.
Hector e unitate de măsura a suprafatei, blegule.
- Ala e hectar draga mea.
- Ma uimesti cu incultura ta. Hectar e o băutura a zeilor.
- Ala se numeste nectar, spun eu, oftând din adâncul sufletului.
- Habar nu ai, eu stiu sigur ca era si o melodie pe tema asta pe care o cântau doua prietene în duo.
- Nu se spune duo se spune duet.
- Ma scoti din sărite, cum dracu de esti asa de încuiat? Duet e când doi bărbati se bat cu sabiile!
- Ala se numeste duel.
- Pe dracu, duel e gaura aia neagra din munte de unde apare trenul.
- Domnule judecător, aveam tunel pe limba, dar am simtit ca mi se face negru în fata ochilor si nu m-am mai putut stăpâni si am aruncat-o pe geam.
Liniste în sala... Judecătorul ia ciocănelul de pe masa, loveste cu el puternic si spune:
- Esti liber, a fost un caz clar de legitima apărare. Eu o aruncam deja de la Hector...

[Ghita Potra]

Parerea furnicii despre Toparceanu
GREIERELE SI FURNICA
(Fabula moderna)

Primavara.

Furnica sapa, pune seminte, face straturi. Apare si
greierele.
- Ce faci, greierasule?
- Merg la un tenis cu baietii.
- Mai, mai! Sa nu vii la iarna sa-mi ceri mancare, ca nu stiu ce-ti
fac!
- Da, da, bine....

Vara.

Furnica aduna, secera, coseste. Trece greierele, cu o chitara sub
brat.
- Ce faci, ma?
- Ma duc sa cant cu baietii in parc.
- Sa nu uiti: de la mine sa nu ceri de mancare.

Toamna.

Furnica culegea de zor, facea dulceturi, punea conserve. Trece
greierul, tot cu chitara sub brat.
- Ce faci, ma?
- Ma duc sa cant cu baietii in bar.
- Bine, ma, da' la munca nu vii pana la iarna?

Vine iarna.

Furnica statea in pridvor, infofolita intr-un sal si cu un
ceai fierbinte in mana, cand vede o limuzina. Din ea coboara greierasul.
- Ce faci, greierasule?
- Uite, ma duc la Paris sa cant. Am avut succes cu chitara.
- Bine, greierasule, bafta. Si daca-l vezi pe unu', Toparceanu, zi-i
ca-mi bag picioarele in "Balada" lui...

Sa ai o zi de greier !

[Ghita Potra]

Tunsoarea
Intr-o zi un florar a mers la un frizer pentru o tunsoare. După tunsoare, el a întrebat despre factura lui, iar frizerul a răspuns, "Eu nu pot accepta bani de la tine, eu fac asta în folosul comunităţii în această săptămână."Florarul a fost mulţumit şi a plecat din magazin.
A doua zi când frizerul a mers sa deschidă atelierul său a găsit la uşa lui un "multumesc", cărţi şi un buchet mare de trandafiri roșii, pentru el.
Mai târziu, un poliţist vine pentru o tunsoare, şi atunci când el încearcă să plătească factura lui, frizerul a răspuns din nou: "Eu nu pot accepta bani de la tine, eu lucrez în folosul comunităţii în această săptămână. "Politistul a fost fericit şi a părăsit magazinul.
A doua zi când frizerul a mers sa deschidă atelierul său, a găsit la usa lui un "multumesc", cărţi şi o duzină de gogosi, pentru el.
Apoi, un congresman a venit pentru o tunsoare, şi când a vrut să plătească factura lui, frizerul a răspuns din nou: "Eu nu pot accepta bani de la tine. Eu lucrez în folosul comunităţii în această săptămână. "Congresmanul a fost foarte fericit şi a părăsit magazinul.
În dimineaţa următoare, când frizerul a mers sa deschidă atelierul său a găsit o duzină de congresmani aliniați, în aşteptare pentru o tunsoare gratis.
Aceasta, dragii mei prieteni, ilustrează diferenţa fundamentală dintre cetăţenii ţării şi politicienii care-i conduc.
Atât politicienii, cât şi scutecele trebuie schimbate cat mai des ... pentru acelaşi motiv!

[Ghita Potra]

Viziunea lui George Carlin despre BATRANETE
Constientizati ca singura data in viata cand ne place sa "imbatranim" este in copilarie ?
La mai putin de 10 ani, suntem asa de incantati de asta, incat gandim si in fractiuni de an.
"Cati ani ai?" "Am patru ani si jumatate !" Nu vei spune niciodata ca ai 36 ani ...si jumatate.. Da, dar ai patru ani si jumatate... Asta e diferenta !
Ai ajuns adolescent, acum nu te mai pot opri. Sari de bunavoie la numarul urmator sau chiar putin mai departe.
"Cati ani ai ?" "O sa am 16 !" Poate ca ai 13, dar vei avea 16 ! Si vine si cea mai grozava zi din viata ta.... ai 21. Chiar si cuvintele suna ca o ceremonie: ai devenit major, ai 21 ani ! YESSSS !!!
Apoi, faci 30. Oooohh, ce se intampla aici ?
Parca ai fi lapte batut ! Ala "se face" si e numai bun de aruncat, nu mai e amuzant, te-ai acrit.
Ce nu e in regula ? Ce s-a schimbat ?
Ai DEVENIT major, FACI 30, MERGI PE 40. Whoa ! Pune frana, o iei razna. Pana sa bagi de seama, AJUNGI de 50 si toate visele s-au spulberat.
Dar, asteapta !!! IMPLINESTI 60. Nici tu nu credeai ca vei face si asta !
Deci: DEVII major, FACI 30, MERGI pe 40, AJUNGI de 50 si IMPLINESTI 60.
Asa viteza ai luat, incat ATINGI 70. Dupa asta este "de pe o zi pe alta": astepti "SA O DUCI PANA MIERCURI".
In varsta de 80 ani, fiecare zi e un ciclu complet: O TII pana la pranz, AI PRINS si 4:30; AI AJUNS si seara asta. Si nu se opreste aici !
In anii 90, o iei usurel inapoi: "Abia am avut 92"
Apoi se intampla cel mai straniu lucru: dupa 100, devii iar copil "Am 100 si ...jumatate ! "
Va urez tuturor sa prindeti 100 si jumatate cu sanatate !

CUM SA RAMAI TANAR
1.. Ignorati numerele ne-esentiale. Inclusiv varsta, greutatea si inaltimea. Lasati doctorii sa-si faca griji in legatura cu astea. De asta ii platim.
2. Inconjurati- va de prieteni veseli. Aia mohorati va deprima.
3. Invatati. Studiati computerul, mestesugurile, gradinaritul, orice. Nu lasati creierul sa leneveasca. "O minte inceata este atelierul diavolului." Si numele diavolului este Alzheimer.
4. Savurati lucrurile simple.
5. Radeti des, mult si din toata inima. Radeti pana nu mai puteti si va trebuie aer.
6. Mai apar si lacrimi. Indurati, suferiti si treceti nai departe. Singura persoana care va insoteste toata viata, suntem NOI INSINE. Fiti "VII", cat sunteti in viata.
7. Inconjurati- va cu dragoste, indiferent ca asta inseamna familia, animalutele dragi, muzica, plante, hobbi-uri, ce-o fi. Casa voastra este refugiul vostru.
8. Pretuiti-va sanatatea. Daca este buna, pastrati-o. Daca mai are "hibe", reparati-o. Daca nu tine de voi "reparatia", cautati sprijin.
9. Nu va cautati vina. Faceti vizita la mall, in alt judet, in alta tara , dar NU unde este vina.
10. Spuneti-le oamenilor pe care ii iubiti, ca ii iubiti, cu orice ocazie.

SI NU UITATI NICIODATA:
Viata nu se masoara cu numarul de respiratii pe care le aveti, ci in momente care iti taie rasuflarea.

[Ghita Potra]

Un cuplu decide sa-si petreaca concediul pe o plaja din Caraibe , la acelasi hotel unde si-au petrecut luna de miere acum 20 de ani.
Datorita unor probleme de serviciu , sotia n-a putut calatori cu sotul ei , ramanand sa-l ajunga din urma cateva zile mai tarziu.
Cand sotul a ajuns acolo , s-a cazat la hotel , si observa cu uimire ca in camera era un calculator conectat la internet , atunci sotul a decis sa-i scrie un e-mail sotiei sale , dar a gresit o litera din adresa si fara sa-si dea seama e-mailul a fost trimis la alta adresa. E-mailul ajunge din greseala la o vaduva care tocmai a venit de la inmormantarea sotului sau , si citind mailul respectiv a lesinat instantaneu.
Baiatul vaduvei intrand in camera , si-a gasit mama lesinata fara cunostinta langa calculator , pe al carui ecran se putea citi:
" Draga mea sotie , am ajuns bine. Probabil te va surprinde sa primesti vesti de la mine pe aceasta cale , dar acum au calculator aici si poti trimite mesaje persoanelor dragi. Doar ce-am ajuns si am verificat ca totul sa fie pregatit pentru venirea ta , vinerea viitoare. Abia astept sa te vad si sper ca aceasta calatorie sa fie la fel de linistita si relaxanta asa cum a fost a mea!
PS: Te rog nu-ti lua multe haine cu tine , deoarece aici este o caldura infernala!"

[Ghita Potra]

Pe când Patapievici se năştea...

de Adrian Majuru


Era în anul 1957. Un bătrân distins, cu pantofi uzaţi şi salopetă murdară, mătura străzile oraşului. Acum mătura străzile, dar nu întotdeauna fusese măturător. A fost diplomat în capitala Franţei. Înainte...
Într-o fabrică, nu contează care, un bărbat între două vârste căra şpanul strungurilor şi era gluma muncitorilor deşucheaţi. Era „necalificatul" pentru că aşa trebuia. Dar el nu fusese întotdeauna un muncitor necalificat. Fusese medic, profesor universitar. Înainte...
Într-o toaletă publică, o femeie trecută de patruzeci de ani spăla cu o pânză de bumbac murdar pisoarele. Îşi ştergea fruntea de sudoarea putorii, dar avea o figură delicată. Ciudat. Pentru că nu întotdeauna fusese spălătoreasă de pisoare. Ci profesoară la liceul «Regina Maria», unde preda limbi clasice. Înainte...
Într-un alt oraş, un alt bărbat împingea vagonetele cu cărbuni, deşi puterile îi slăbeau. Era vagonetarul Minei Lupeni. Dar nu fusese întotdeauna vagonetar. Era I.D. Sîrbu, unul dintre marii scriitori ai ţării noastre. Înainte...
Nu departe de marginea Bucureştilor, în fostul bordel Crucea de Piatră, o tânără foarte frumoasă şi foarte delicată îşi trăia existenţa predând ore de franceză, iar fostele curve, muncitoare necalificate prin uzinele patriei, o batjocoreau, dar ei nu-i păsa. Statul nu o angaja nicăieri pentru că aşa trebuia. Din casa părinţilor ei a fost dată afară şi acum locuia într-o cameră a fostului bordel. Dar ea, Sanda Tătărăscu Negroponte, nu trăise dintotdeauna aici. Fusese fiica unui mare prim-ministru al României. Înainte...
Acolo mai trăia şi soţul ei. Cultivat şi manierat, cu o distincţie care te făcea să întorci capul, era instalatorul cartierului. Pentru lavabouri şi pisoare. Dar el nu fusese dintotdeauna instalator de pisoare. Ci unul dintre avocaţii promiţători ai ţării noastre, Ulyse Negroponte. Înainte...
În acel an, când se petreceau toate aceste poveşti, s-a născut dl. Patapievici. A trăit frumos, în zonă protejată social şi politic. Pentru viitorul copilului Patapievici nici nu se punea problema să ajungă vreodată să monteze pisoare sau să măture străzi. Nu! Pentru accederea protejaţilor de acest fel a fost distrusă România pe care o ştiam. Înainte....
Ajuns om mare, astăzi, dl Patapievici consideră istoria poporului român o încrucişare de jeturi de urină, ale domniei sale, ale prietenilor domniei sale şi ale altora, luptători în jeturi de urină, din plăcere, din plictis intelectual sau alterare fizică ori dracu îi mai ştie. Pentru domnia sa, cultura română este periferică, născută din jeturile de urină ale istoriei altora.
Problema cea mai gravă nu este jetul de urină al dl Patapievici peste poporul român, peste istoria sa, peste cultura sa şi, mai ales, peste destinele distruse din vremea naşterii sale, ci faptul că domnia sa se urinează de la înălţimea funcţiei de director al ICR, de şef peste cultura română! şi spune asta fiind plătit din banii poporului peste care se pişă!!
În toată această vreme, îşi sprijină gaşca, promovând-o cu bani grei în afara ţării, unde operele acestor mediocri mor de plictiseală în galantarele librăriilor. Dacă acest popor îi produce atât de multă greaţă atunci de ce nu-i este greaţă şi de banii pe care-i primeşte pentru aşa-zisele călătorii de promovare?! Dacă îi este aşa de greaţă de poporul care-l subvenţionează, atunci de ce nu-şi dă demisia din funcţiile oficiale şi să se retragă în turnul de fildeş al genialităţii sale?! Dacă e aşa de bun, atunci de ce nu se stabileşte în Occident?!
Pentru că în ţara mea, aceea pe care o ştiu eu, unul care se flendură nefiind nici una nici alta din ceea ce pretinde că ar putea fi, ar fi măturat cu siguranţă străzile, ar fi făcut ghetele domnul Negroponte sau ar spăla pisoarele minerilor din Lupeni. Înainte...

[Ghita Potra]

Povestea Stancii - de Parintele Arsenie Boca




Un om dormea in coliba lui, cand dintr-odata, intr-o noapte, camera s-a umplut de Lumina si i-a aparut Dumnezeu.
Domnul i-a cerut sa faca o munca pentru el si i-a aratat o stanca mare din fata colibei.
I-a explicat ca va trebui sa impinga piatra zilnic, cu toate puterile sale, ceea ce omul a si facut.
Multi ani a muncit din greu, de la rasaritul la apusul soarelui, impingea din toate puterile, cu umerii proptiti pe suprafata masiva si rece a stancii de neclinitit.
In fiecare noapte barbatul se intorcea trist si istovit in coliba lui, simtind ca intreaga zi a irosit-o degeaba.
Tocmai cand barbatul era mai descurajat, “adversarul” (Satana) a decis sa-si faca aparitia in gandurile plicitisite ale acestuia :
- De atata timp impingi piatra si ea nici nu s-a clintit.
Asa incat omul a ramas cu impresia ca sarcina lui este imposibil de realizat si ca toata munca lui va fi un esec.
Aceste idei l-au deprimat si descurajat pe barbat.
“Adversarul” i-a spus:
- De ce te distrugi singur pentru asta? Petrece-ti timpul facand doar un efort minim si te vei simti mai bine.
Barbatul ostenit tocmai asa isi propusese sa faca, dar inainte de asta a decis sa se roage si sa-si spuna pasul lui Domnului.
- Doamne, a spus, am muncit mult si greu pentru Tine, adunandu-mi toate puterile sa fac ce mi-ai cerut. Acuma, dupa atata timp, nu am reusit sa misc piatra nici cu jumatate de milimetru. Cu ce am gresit? De ce am esuat?”
Domnul i-a raspuns intelegator:
- Prietene, cand ti-am cerut sa-mi slujesti si tu ai acceptat, ti-am spus ca sarcina ta era sa impingi cu toate puterile in stanca, ceea ce ai si facut.
Niciodata nu am spus ca astept ca tu sa o misti. Sarcina ta era doar sa impingi.
Si acum vii la Mine obosit spunand ca ai esuat. Dar chiar asta e realitatea??? Priveste la tine…
Bratele iti sunt puternice si musculoase, spatele e vanjos si bronzat, mainile iti sunt batatorite de atata apasare, picioarele ti-au devenit solide si puternice.
Te-ai dezvoltat mult si capacitatile tale sunt peste ce te-ai fi putut astepta sa ai.
Adevarat, nu ai miscat stanca. Dar vocatia ta a fost sa ma asculti si sa impingi, ca sa-ti pui la incercare credinta si increderea in intelepciunea Mea.
Ceea ce ai si facut. Acum Eu, prietene, voi muta stanca.
Cateodata, cand auzim cuvantul lui Dumnezeu, avem tendinta sa ne folosim gandirea pentru a descifra ce vrea El, cand, de obicei, El nu ne cere decat simpla ascultare si incredere in El.
Cu toate ca noi credem ca prin credinta mutam muntii, de fapt tot Dumnezeu este cel care ii muta din loc.
“Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.” – Arsenie Boca

[Ghita Potra]

Mâinile lui Durer

În secolul al XV-lea, într-un oraş micuţ locuia o familie care avea 18 copii. 18! Pentru a-şi întreţine familia
tatăl , bijutier de profesie era nevoit să lucreze chiar şi 18 ore pe zi pentru a le oferi mâncare. În plus se mai
ocupa şi cu orice altceva găsea de lucru prin vecinătate.
În ciuda condiţiei lor nevoiaşe, doi dintre copiii familiei, cei mai mari voiau să-şi urmeze visul lor, acela
de a-şi valorifica talentul pentru desen. Ei erau conştienţi de faptul că tatăl lor nu-şi permitea să-i trimită să
studieze la Academia de la Nürenberg.
După lungi discuţii noaptea în patul lor aglomerat cei doi au stabilit un pact. Vor da cu banul iar cel care
va pierde va munci la mină şi va câştiga bani pentru a-l susţine pe celălalt să studieze la Academie. Apoi după ce
fratele care va câştiga va termina Academia, după 4 ani îl va susţine pe celălalt să-şi completeze studiile, fie
prin vânzarea operelor sale, fie muncind de asemenea la mină.
Apoi, într-o duminică după slujba de la biserică au dat cu banul iar Albrecht Dürer a câştigat şi a plecat la
Nürenberg. Albert a plecat în minele periculoase şi timp de patru ani şi-a susţinut fratele cu bani. Lucrările
fratelui sau au făcut imediat senzaţie. Gravurile lui, sculpturile şi pânzele cu ulei erau mai bune decât ale multor
profesori iar atunci când a absolvit ajunsese să câştige sume importante. Când s-a întors în satul sau familia a
dat o cină pentru a-i sărbători triumfala întoarcere acasă. După o masă lungă şi memorabilă din care n-au lipsit
muzică şi râsul, Albrecht s-a ridicat din capul mesei pentru a ţine un toast pentru cel mai iubit dintre fraţii săi,
pentru anii de sacrificiu pe care i-a îndurat pentru că el să-si îndeplinească visul. Şi cuvintele de încheiere au
fost: a si acum Albert, cel mai binecuvântat frate al meu, acum e rândul tău. Acum te poţi duce la Nürenberg să-ţi
urmezi visul şi eu voi avea grijă de tine."
Toate capetele s-au întors cu nerăbdare spre celălalt capăt al mesei unde stătea Albert. Lacrimile îi curgeau
pe faţă palidă iar capul plecat şi-l mişcă dintr-o parte în alta, în timp ce repeta în continuu nu, nu, nu.
În final Albert s-a ridicat şi şi-a şters lacrimile de pe obraji şi a privit spre figurile care îi erau
dragi. Apoi, ţinându-şi mâinile aproape de obrazul drept a spus blând. Nu, frate, nu pot să merg la Nürenberg. Este
prea târziu pentru mine. Uite, uite ce au făcut cei 4 ani de muncă în mină mâinilor mele. Oasele de la fiecare deget
au fost strivite cel puţin o data, iar în ultimul timp sufăr de artrită care mi-a afectat atăt de rău mâna dreaptă
încât nu pot nici măcar să ţin paharul pentru a toasta cu tine, cu atât mai mult să fac linii delicate pe pânză, cu
pensula sau creionul. Nu frate, pentru mine e prea târziu.
Mai mult de 450 ani au trecut. Până acum sute de capodopereale lui Albrecht Dürer - portrete, schiţe, desene
an cărbune, gravuri etc. sunt expuse în orice muzeu mare din lume.
Într-o zi, pentru a-i aduce un omagiu lui Albert pentru tot sacrificiul sau, Albrecht Dürer i-a pictat
fratelui sau mâinile muncite cu palmele şi degetele subţiri îndreptate spre cer.
Şi-a denumit opera simplu "Mâini", dar lumea întreagă şi-a deschis imediat inimile spre capodoperă sa şi a
redenumit-o - Tributul iubirii, mâini în rugăciune .
Data viitoare când vezi o copie a acestei creaţii emoţionante, mai priveşte-o o dată. Da-i voie să-ţi
amintească, dacă mai era nevoie, că nimeni, nimeni nu reuşeşte singur!

[Ghita Potra]

Un vanzator de produse lactate primeste o invitatie de a se prezenta
la Judecatorie, fiindu-i intentat un proces de catre un brutar. Omu',
foarte ingrijorat, se tot intreba cu ce o fi invinuit. Brutarul insa
stia. Si inca cum.
Il tot banuia pe laptar ca il inseala la cantar cand cumpara de la el unt.
Asa ca nu o data, dupa ce laptarul ii aducea kilu' de unt si pleca,
imediat cantarea marfa, in prezentza unor martori.
Intr-adevar, banuielile sale erau justificate. Ba primea 900 g, ba
800, au fost cazuri cand a primit si 750 g de unt in loc de 1 kg.
In ziua judecatii, judecatorul il intreaba negustorul de lactate:
- Spune, dumneata ai cantar cu care sa cantaresti untul ce-l vinzi?
- Nu, domnule judecator. Nu am.
- Pai, atuncea cum pretinzi ca vinzi untul cu kila?
- Pai, sa vedetzi. Eu am o balantza, pun pe o parte a balantzei kilu'
de paine ce o cumpar de la brutar, iar pe cealalta parte pun unt pana
ce balantza se echilibreaza...