Fel de fel

[Ghita Potra]

Intr-o zi in apropierea Craciunului un copil la vreo 5 anisori care abia invatase sa scrie vine cu o scrisoare la posta. Postaritele curioase ce putea sa scrie copilul acela asa de mic, au deschis scrisoarea: "Draga Mos Craciun, Te rog frumos ca anul acesta de Craciun sa imi aduci si mie un trenulet, o masina cu telecomanda si o ciocolata " , ca anul trecut ai uitat sa-mi aduci cadouri... Femeile s-au gandit s-au gandit la bietul copilas si au pus mana de la mana sa ii cumpere ceva. Asa au cumparat ele trenuletul, masinuta dar de ciocolata nu le-au mai ajuns banii. Ce sa faca? au trimis cadourile pe care le aveau si asta e! Dupa o saptamana vine din nou copilul cu o alta scrisoare la posta: "Draga Mos Craciun, Iti multumesc pt cadourile trimise. Trenuletul e exceptional, masinuta merge perfect dar despre ciocolata ce sa zic, eu cred ca tu mi-ai trimis-o dar sigur au mancat-o ticaloasele alea de la Posta!!!

[Ghita Potra]

Cum se formeaza caracterul la romani?

1. Prima poezioara pe care o invatam este... "Catelus cu parul
cret"...care ne invata: "Fura rata din cotetz / Si se jura ca nu
fura..."
2. a doua poezie semnificativa pe care o invatzam
este... "Mioritza"...care ne invata: ca doi romani invidiosi se asociaza
si-l omoara pe al treilea care era cel mai productiv in domeniul lor de
activitate...
3. a treia poezie semnificativa pe care o invatzam
este... "Luceafarul"...care ne invata: ca tanara romanca de maritat il
aduce pe geniul roman in pragul sacrificiului suprem dar il prefera pe
un viclean baiat din flori si de pripas...

Si ne mai miram!...

[Ghita Potra]

INCEP SARBATORILE! SA FIE FERICITE !

Sa aveti parte numai de bucurii si impliniri!


Reteta pentru un an bun

Se iau 12 luni si se curata foarte bine de amaraciune, mandrie, ura, invidie, frica, irascibilitate si stres.
Se imparte fiecare luna in 28-31 zile, dupa caz, astfel ca proviziile sa ajunga exact 1 an!
Fiecare zi se prepara separat: 1 parte munca, 1 parte liniste, 1 parte umor.

Se mai adauga 3 linguri optimism, 1 lingurita toleranta, un praf de bun simt si... o picatura de speranta!

Peste aluatul astfel obtinut se toarna apoi
dragoste din belsug...

Preparatul gata facut se aseaza pe farfurie si se impodobeste cu frunzulite de curaj si incredere in sine.


Se serveste zilnic, cu bucurie, alaturi de ceasca de cafea
din fiecare dimineata!

Prezenta reteta nu se compenseaza, ea este gratuita si se transmite liber de la om la om, insotita de urarea mea
Sanatate Deplina, Fericire Maxima si Abundenta Absoluta!

Caută Lumina, şi Adevărul, apără Viaţa!!



Catalina





Iubirea! Este aripa daruita de Dumnezeu sufletului, pentru a urca la El.



Michelangelo Buonarotti



“Daca ti se pare ca poteca vietii tale urmeaza o cale prea intortocheata si ca foarte rar se deschid flori pe marginea ei, gandeste-te ca sufletul tau deschis poate umple cu flori poteca vietii altora.”

[Ghita Potra]

Benjamin Franklin spunea:
"In vin sta intelepciunea, in bere libertatea,
in apa sunt bacterii !".
Un mare numar de studii stiintifice, atent controlate, au demonstrate ca
daca bem 1 litru de apa pe zi, la sfirsitul unui an vom fi absorbit mai
mult de 1 kg de Escherichia coli ( E. coli ), o bacterie ce se gaseste in fecale.
Cu alte cuvinte consumam 1 kg de rahat !
Daca insa consumam vin, bere (tequila, rom, whiskey, sau alte bauturi) NU ne expunem acestui risc deoarece alcoolul se obtine in urma unui proces de purificare prin fierbere, filtrare si/sau fermentare.
Tineti minte : Apa = Rahat..........Vin = Sanatate.
Deci, in concluzie, e mai bine sa bem vin si sa vorbim aiurea decit sa bem apa si sa ne umplem de rahat !

Nu e nevoie sa-mi multumiti pentru aceste informatii pretioase: nu fac decit sa
aduc un serviciu umanitatii !

[Ghita Potra]

Nu stiu daca este adevarat sau nu, dar se spune ca cineva l-ar fi intrebat pe Gandhi in legatura cu factorii care distrug fiinta umana si ca el ar fi raspuns:

Politica fara principii, placerea fara angajament, bogatia fara munca, intelepciunea fara caracter, afacerile fara de morala, stiinta fara umanitate si rugaciunea fara caritate.

Viata m-a invatat ca lumea este amabila daca eu sunt amabil; ca persoanele sunt triste daca eu sunt trist; ca toti ma iubesc daca si eu ii iubesc; ca toti sunt rai daca eu ii urasc; ca exista fete zambitoare daca eu le zambesc; ca exista fete amarate daca eu sunt amarat; ca lumea este fericita daca eu sunt fericit; ca lumea se supara daca eu ma supar; ca exista persoane recunoscatoare daca eu sunt recunoscator;

viata este ca o oglinda: daca zambesc, oglinda imi intoarce zambetul. Atitudinea pe care o am in fata vietii este aceeasi pe care viata o va lua fata de mine.

Cine vrea sa fie iubit, sa iubeasca!

[Ghita Potra]

Craciunul inainte si dupa Hristos
Oamenii contemporani grăbiţi ignoră misterul care învăluie cele două sărbători îngemănate la 25 decembrie, în solstiţiul de iarnă, ca doi brazi într-o tulpină, ca doi ochi într-o lumină:
- sărbătoarea gazdă a lumii vechi – ziua Moşului Crăciun /naşterea Soarelui nebiruit Mithra
- sărbătoarea găzduită – ziua Naşterii Pruncului Sfânt al lumii creştine.
Sărbătorirea Crăciunului a fost prima oară consfinţită la Roma în 354 e.n.[1] Cum în biblie nu exista o dată corespunzătoare naşterii lui Iisus Cristos iar Cultul soarelui – considerat păgân, era adânc înrădăcinat în conştiinţa maselor, Papa Liberius a decis ca la 25 decembrie, adică ziua naşterii lui Sol Invictus Mithras, să suprapună marea sărbătoare a creştinătăţii – Naşterea lui Iisus Christos.
1. Semnificaţia sărbătorii arhaice şi posibilele origini ale cuvântului Crăciun.
1.1. Moş Crăciun, bătrân ca Timpul însuşi, este o divinitate arhaică, reprezentarea folclorică a lui Saturn senex, numit şi Deus Daciae, supranumit şi Omul, Cronos, Zalmoxe, Zeul Moş. Saturnaliile – serbate la 25 decembrie şi având origine carpatică – au precedat cu multe secole fondarea Romei[2]. In timpul Saturnaliilor, cei bogaţi făceau daruri celor săraci pentru a cinsti epoca de aur a libertăţii, când Saturn împărăţea peste toată lumea cunoscută.
Crăciun este masca milenară a unui cioban zeu-moş, creatorul a toate câte sunt, pe chipul căruia timpul a încremenit:«Şezi, Crăciun, sfînt bătrân şi ridică pe Sion», «E ziua lui Crăciun, lui Moş Crăciun cel Bătrân». El aducea daruri: caş, urdă, mere, nuci, colaci şi vin: «C-aşa-i legea din bătrâni,/ Din bătrâni, din oameni buni,/ Să se dea la sânt Crăciun/ Un colac şi-un vinaţ bun».
Nu există nici o legătură între Moş Crăciun multimilenar al tradiţiei şi Santa Claus, imaginea gazetărească[3] sau cea de marketing lansată în anii ‘30 de compania Coca-Cola[4]., moşul în tunică purpurie cu guler alb, simbolizând licoarea roşie cu spumă albă de larg succes.
1.2. Crăciunul era cea mai importantă sărbătoare a erei pre-creştine. După vechile calendare, creştinii au sărbătorit mai mult de un mileniu Anul Nou în ziua de Crăciun: la Roma în Cancelaria papală era folosit şi în secolele XIV-XVII, sub numele de stilus curiae Romanae, în Germania până în secolul al XVI-lea, în Anglia din secolul al VII-lea până în secolul al XIII-lea, în Franţa numai în 1564 s-a hotărât începerea Anului Nou la 1 ianuarie, în Rusia schimbarea s-a făcut sub Petru cel Mare, în Ţările Române până la sfârşitul secolului al XIX-lea.[5] La românii din Banat şi Transilvania, şi în prezent ziua de 1 ianuarie se numeşte Crăciunul Mic, nu Anul Nou.
1.3. Din ţinuturile acoperite de păduri şi nea, împânzite de sihăstrii, coborau an de an în satele din văi asceţi bătrâni în cojoace miţoase, cu desagii plini de crengi sfinte de vîsc, considerat panaceu, leac pentru toate bolile oamenilor (de inimă, de oase, epilepsie, astm, otrăvire, tumori, sterilitate) şi chiar pentru animale (contra viermilor în nas la miei şi mai ales a scorbutului, fiind bogat în vitamina C, ca vitele să nu-şi piardă dinţii şi să fie nevoiţi să le taie).
Vîscul conţine viscotoxină, viscoli, amine, aminoacizi, vitamina C şi E etc.[6]
Vîscul, planta miraculoasă veşnic verde, a cărui rădăcină nu atinge pământul, era atârnat sus la grindă, ca talisman care apără sănătatea şi casa. Când se usucă, vîscul devine ca aurul, de unde şi numele cărţii lui G.J. Frazer Creanga de aur . Poate cu aceste crengi verzi cu bobiţe albe colindătorii binecuvântau creştetul oamenilor de Anul Nou în obiceiul sorcovei.
Astfel, una din originile cuvântului Crăciun ar putea fi sărbătoarea « crăcilor de aur » sacre, iar Moşul cu crăci să fi primit de la săteni numele de Moş Crăciun, cum presupune cercetătorul Gabriel Gheorghe în studiul citat.
1.4. Crăciunul măsoară totodată rădăcinile adânci ale civilizaţiei europene, atingând perioada unui cult solar autohton (focul fiind simbolul soarelui, al luminii divine). Strămoşii românilor, consideraţi de Marija Gimbutas[7] (cercetătoare la U.C.L.A. – USA) drept cea mai veche civilizaţie europeană, Old European Civilisation -6.500-3.500 î.Hr., erau un popor stabil, care îşi construia aşezări şi trăia din agro-păstorit (când restul Europei zăcea pentru încă trei milenii sub gheţurile glaciaţiei Riss-Wurm), ştiind să preţuiască soarele şi neavând nevoie să împrumute un cult solar din alte părţi ale lumii.
Prin urmare, în Europa solarismul este mai vechi decât cultul, presupus oriental, al lui Mithra, cum observă Petru Caraman[8]. El aduce ca probe datini răspândite la aproape toate popoarele Europei (români, germani, sârbo-croaţi, bulgari, greci etc.): rostogolirea roţilor de foc din crăci aprinse pe costişă, colacii de Crăciun care imita forma soarelui, arderea butucului în noaptea de Crăciun (la sârbi : badnjak, badnje veče).
La români în nopţile solstiţiului de iarnă roţi de car îmbrăcate în crengi şi paie erau aprinse şi se dădeau de-a dura de pe înălţimi la vale, împrăştiind scântei pe ogoare ca să le facă roditoare. Tinerii alergau pe lângă roţi, bătând din tălăngi şi chiuind: „Păzea că vine roata de foc/ cu belşug şi noroc;/ Păzea că vine soarele/ şi vă arde picioarele,/ păzea, păzea”[9]
Era o sărbătoare a focului de iarnă, admirabil descrisă de James Frazer (capitolul „Sărbătorile focului”: Chapter 63. The Interpretation of the Fire-Festivals. Section 2. The Solar Theory of the Fire-festivals): „Buşteanul Crăciunului, care ocupă un loc atât de important în sărbătoarea populară, avea la origine rolul să ajute soarele aflat în chinurile re-naşterii în miezul iernii să-şi reaprindă lumina ce părea că se stinge.” [10]
Hora sacră în jurul rugului aprins la Crăciun se desfăşura în sensul mişcării soarelui pe cer. La români hora e un joc religios, relict heliolatric, prin care oamenii se rugau pentru cele trebuitoare. Ridicând mâinile în dans preamăreau soarele, iar bătând pământul cu picioarele cereau rod bun pe ogoare, în livezi şi grădini: „Bate hora din picioare/ să răsară iarăşi soare;/ bate hora tot pe loc/ să răsară busuioc”[11].
In albaneză crencia sau kercü,-ni este craca, butucul sau buturuga care se aprinde în noaptea de Crăciun, cum arată E. Çabej[12]
Julia Maria Cristea relevă datini similare. În Franţa cea mai semnificativă tradiţie, la sate, este cea a „buturugii de lemn”, care este arsă la foc mic, în căminul, soba, sau în curtea fiecărei case, iar după sărbătoarea Crăciunului, cenuşa rămasă este împrăştiată pe câmp, pentru a aduce noroc şi o recoltă bogată. La oraş se face doar o prăjitură specială cu aspect de buturugă, numită “buche de noel”.În Scandinavia şi în nordul Germaniei se aprinde, prin tradiţie, unui foc uriaş din lemn, în noaptea de Crăciun.
În Grecia o tradiţie veche, păstrată şi acum cu sfinţenie, este aprinderea în noaptea de Crăciun a celui mai masiv trunchi de copac, denumit Christoxylo. Timp de 12 nopţi (24 decembrie – 6 ianuarie) este ţinut aprins Focul de Crăciun, menit să ardă spiriduşii răi, numiţi Kalikanzari, care în acest interval de timp devin foarte activi.
In Italia timp de 12 zile între Crăciun şi Epiphania (Bobotează) în cămin trebuie să ardă un trunchi de frasin, simbolizând pomul de Crăciun.[13]
Sorin Paliga observă că paralela Crăciun-butuc este întâlnită şi în cazul formei italiene ceppo, care înseamnă atât „Crăciun”, cât şi „butuc, buturugă”, deci sărbătoarea Crăciunului este de fapt sărbătoarea butucilor, a crăcilor aprinse de Crăciun.[14]
Aceeaşi moştenire spirituală precreştină e atestată de Joan Sabin şi la britanici: cazanele cu catran arzând purtate pe creştet de englezi la Allandale în Northumberland, cu care e aprins un rug uriaş în noaptea dintre ani, sau mingile de foc făcute din sârma împletită, umplută cu aşchii şi rumeguş muiate în parafină (swinging fireballs), aprinse la miezul nopţii şi rotite deasupra capului de scoţieni în Stonehaven[15].
Iată alte ilustrări de la români: «In noaptea de Crăciun nu trebuie să se stingă focul. Se pune în această noapte un buştean în foc, numindu-se buşteanul Crăciunului»; «cenuşa buşteanului care arde în noaptea Crăciunului e împrăştiată prin grădini pentru rodirea lor»; «La Crăciun cerul este deschis»[16]. O altă credinţa[17] spune ca anul care începe va fi luminos şi spornic pentru familiile care în noaptea Anului Nou vor ţine lampa aprinsa pâna la ziua.
1.5. Românii din Bucovina cred că Dumnezeu a lăsat colindele ca în fiecare an toţi oamenii să audă numele cel sfânt al Domnului şi să lase răutaţile. Când colindele nu vor mai răsuna pe pământ, lumea va încăpea pe mîna diavolilor[18].
Se cuvine o menţiune aparte despre datina umblatului în colindeţe în Transilvania: colindătorii, numiţi piţărăi, îşi pregătesc nişte ciomege din crăci de alun, «pe care le despoaie de coajă, le înfăşură cu tei, în formă de spirală, le udă şi le pun la fum, spre a ieşi pestriţe», apoi se adună în seara de Ajun, fac un foc, joacă hore, cântă şi spun poveşti până la miezul nopţii, când încep să colinde pe la gazde:“Buna sara lui ajun,/ Da-i mai buna a lui Craciun./ Da-mi şi mie un pizărău,/ Ca-s pruncul lui Dumnezeu.” Stăpânul casei băga în traista fiecărui copil câte un pizărău, adică un colăcel făcut din făină de grâu, apoi arunca pe jos mere, nuci şi bani din metal, iar copiii se înghesuiau să le adune. «Când intră în casă răscolesc focul din vatră cu colindeţele lor, adică cu ciomegele, ca să arză astă noapte focul până la ziuă (…) Colindătorii pleacă şi mulţămesc pentu darurile primite cu aceste cuvinte: Noi ieşim şi Dumnezeu intră. Săteanul nostru român ţine foarte mult la datina umblatului în colindeţe si fiecare îşi trimite odrasla în cel puţin trei ani de-a rândul, căci în popor se crede că a umblat în colindeţe şi Domnul Hristos.»[19].
Tudor Pamfile menţionează acelaşi obicei şi în nordul Olteniei: “ se alege un vătav, care se chiamă vătrai, fiindcă el intră întâiu în casa omului şi bodicăie cu colinda în foc… Când piţărăii au venit la casa omului, omul îi bagă in curte pe toţi şi scoate o coţovaică, – coajă de dovleac, – cu seminţe de cânepă, in, porumb, grâu, seminţe de dovleac şi i le dă vătraiului. Vătraiul ia cu mâna, aruncă în toate părţile, pe casă, pimniţi şi zice :Să crească,/ Să înmulţească,/ La mulţi ani ca sa înflorească !/ Câte cuie pe casă,/ Atâţia galbeni pe masă, / La anul şi la mulţi ani! Atunci omul iese cu desagii şi le dă la toţi pe rând piţărăi. Piţărăi se dă : covrigi, simigi, boabe fierte, pere, mere, colivă, ţuică fiartă, vin şi altele.”[20]
Colindeţele - aceste toiege din beţe, nuiele sau crăci cu ornamente pirogravate, folosite pentru ritualul scormonitului în focul de Crăciun puteau de asemenea să contribuie la denumirea Crăciunului.
Romulus Vulcănescu aminteşte şi bâtele magico-rituale cu cap de cal care simbolizau razele soarelui în dansul căluşarilor. El menţionează cultul cailor solari în Europa de vest sub formă de Pferd-Ritters la germani, cheval jupon la francezi şi hobby horse la englezi,[21] precum şi dansul căiuţilor în solstiţiul de iarnă în România. Dansul căluşarilor a fost pus în legătură şi cu dansul antic al collisaliilor. In Oltenia se juca un «căluş de iarnă» la malul Dunării pe gheaţă. In dansul lor ritual, bărbaţii purtau toiege- mascoide din lemn cu capete de cai albi – cai solari, cu care alungau duhurile rele din pământ şi din văzduh.
1.6. Consacrarea rituală a bradului în sărbătorile solstiţiului de iarnă este anterioară erei creştine, aşa cum demonstrează cercetătorul Romulus Vulcănescu în studiul Mitologie română[22]: «In paleo-folclorul român bradul ca arbore cosmic e consemnat într-o descriere impresionantă: Sus în vârful muntelui / creşte bradu’ brazilor,/ de mare şi înfoiat / tot ceru’ l-a îmbrădat, / soarele în cetini,/ luna între ramuri / mii şi mii de stele, / între rămurele. (…) Bradul a fost şi este prezent în ceremonii şi rituri proprii vieţii săteanului român ».
Bradul este arbore de naştere, de înfrăţire simbolică între noul născut şi un brăduţ; este arbore de nuntă (stâlpul de nuntă pe care se leagă năframa, busuiocul şi plosca de vin care se înmânează miresei); arbore de judecată (bradul de jurământ şi bradul justiţiar); arbore funerar care ajută sufletul în marea trecere peste apa sâmbetei sau Marea Neagră, arbore de pomană de care atârnă colaci şi mere; arbore de bun augur în colinde şi coloana cerului, axis mundi, având coroana în ceruri şi rădăcinile în pământ. Creatorul lumii a izbit cu toiagul în apele primordiale şi ele s-au deschis în locul acela şi s-a ridicat falnic un brad fosforescent, picurând stropi de apă luminoasă (idem, p.484).
Obiceiul de a împodobi la solstiţiul de iarnă, uşile, ferestrele şi casa cu crengi de brad sau pin, în credinţa că ele aduc noroc, viaţă lungă, prosperitate şi fertilitate, datează cu mult înaintea creştinismului. La popoarele nordice ramurile de brad cu care se împodobeau iarna casele, erau un mijloc de a lupta împotriva demonilor şi duhurilor rele, care, se credea că în perioada răscrucii dintre ani, umblau printre oameni. Totodată, faptul că rămâneau întotdeauna verzi, era o speranţă în renaşterea luminii şi venirea primăverii. Acelaşi rol îl are în Germania şi Austria tradiţia „Coroanei de Advent”, făcută din crengi de brad, cu lumânări care se aprind pe rând în decembrie, până în seara de ajun[23]
1.7. Cultul soarelui a fost asimilat în sărbătoarea creştină a Crăciunului.
Grecii, egiptenii, sirienii serbau pe 25 decembrie naşterea Soarelui. In Egipt, fiul lui Isis, împărăteasa cerurilor, se naşte chiar în preajma solstiţiului de iarnă. Yule este numele caldeean pentru copil sau prunc. Însuşi numele popular al sărbătorii Crăciunului la britanici – Yule-day, îi dovedeşte originea păgână. Strămoşii anglo-saxonilor numeau data de 25 decembrie Yule-day sau Ziua-Pruncului, iar noaptea din ajun Noaptea-Mamei, cu mult înainte de a ajunge în contact cu creştinismul.[24]
În Imperiul Roman în anul 274 e.n. împăratul Lucius Domitius Aurelianus a ridicat la Roma un templu dedicat lui Sol Invictus – Zeul Soare nebiruit, apărător al imperiului, şi a decis celebrarea cultului Soarelui ca un cult oficial de stat: dies natales Solis invicti.
Pentru cinstirea soarelui învingător se aprindeau focuri enorme,ca reprezentări pământene ale zeului celest. Noul născut era personificat la egipteni ca un prunc, care era arătat mulţimii la miezul nopţii, ca prilej de bucurie: «Fecioara a născut, lumina creşte!»[25].
Sărbătoarea solstiţiului de iarnă, denumită în spaţiul germanic Julfest, (la englezi Yule) era ţinută în toate ţările Europei de nord, în strânsă legătură cu fertilitatea şi cultul morţilor prin petreceri şi ospeţe cu mâncăruri abundente, cortegii de măşti etc[26].
1.8. Prin naşterea lui Mithra: “lumea cea veche sărbătorea creşterea luminii, care biruieşte forţele întunericului”[27]. Mithra era cunoscut drept Domn al Adevărului şi al Luminii Cereşti.. Ecouri ale mithraismului se găsesc în unele colinde româneşti, unde Iisus îmbracă toate atributele lui Mithra (venerat atât în Dacia, unde s-au găsit 280 monumente, cât şi în Moesia Inferior – 90 monumente): „şi pe faţa fiului/ scrisă-i raza soarelui”.[28] Ecouri apar şi în onomastica românilor: Mitra, Mitrea, Mitru, Mitre, Mitran, Mitrică, Mitrancă, Mitrofan, Mitroi, Mitruş, Mitrelea, Mitrescu, Mitrican, Mitrici, Mitrin, Mitriev, Mitrovici, Mitruţoiu (chiar tatăl meu se numea Mitruţă)[29].
1.9. În studiul Geneza creştinismului popular al românilor, Nelu Zugravu afirmă că „Nemurirea şi postexistenţa propovăduite de Zalmoxe ar fi putut anticipa şi pregăti creştinismul” [30]. Dobândirea nemuririi însemna şi un cod de legi morale: pietate, abstinenţă, puritate, curaj. Geto-dacii foloseau incineraţia, ca sufletul să supravieţuiască purificat în cer, lângă Cel Preaînalt, părintele luminilor, eliberat de învelişul trupului corupt.
2. Împrejurările în care a fost instituită Sărbătoarea Naşterii Domnului
Troparul zilei specifică sensul acestei sărbători a Natalităţii (Nascere Domini): Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru… Biserica a încercat să-şi apropie sărbătoarea Crăciunului cu rădăcini milenare, «necreştină, dar prăznuită de o populaţie cu trăire creştină»,[31] dedicând-o Naşterii Mântuitorului, numit Soarele Dreptăţii.
2.1. Textul din Noul Testament (Matei 1, 18) este următorul: Cristi autem generatio sic erat (Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost). Cuvântul grec genesis (naştere) a fost tradus in latină, în Vulgata, cu generatio, - onis (generare, naştere din părinţi) sinonim cu “natalis“. După Ovid Densuşianu, Al. Graur şi Al.Rosetti, apelativul Crăciun derivă din latinescul creatio. Dar limba Bisericii nu a întrebuinţat şi pe creatio, pornindu-se de la sensul lui creare, de “faire naitre du neant”. Prin urmare este un nonsens să legi etimologic numele Crăciun de termenul creatio,-onis, fiindcă termenul “creare” nu are sensul de “naştere”. Iisus Hristos S-a născut din veci din Tatăl, fiind de o fiinţă cu Tatăl, şi “la plinirea vremii” s-a născut cu trupul, fără de păcat, din Fecioara Maria şi de la Duhul Sfânt, aşa cum se afirmă în Crez: “născut, nu făcut, cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut”.[32]
2.2. Din latinul natalis avem însă în română cuvântul nat, de unde expresia: Tot satul îşi are natul, adică fiecare cu obârşia lui, cu generaţia ( generatio-onis) neamului său. Cuvântul nat ( natus) nu are legătură cu Crăciunul, ca în limbile romanice apusene.[33]
2.3. Al. Graur mai derivă Crăciun şi din latinul calatio, care însemna “chemare”, şi anume chemarea pe care o lansau preoţii la zi întâi a fiecărei luni, de unde şi numele de kalendae, care se dădea primelor zile ale lunii (cu derivatul calendar, cărindar). Dar Crăciunul nu e la zi întâi şi nu presupune nici o chemare[34].
2.4. In textele bisericeşti româneşti numele Crăciun a fost eludat secole întregi (XVI, XVII, XVIII), datorită încărcăturii păgâne a sărbătorii, care asocia la Naşterea Domnului un alai de personaje de neînţeles cu măşti de Moşi, Cioban, Mut, Plugari, Ţigan, Căiuţi, Capră/Ţurcă, Urs. De exemplu în Cazania de la Govora – 1642 şi în Cazania lui Varlaam – 1643, numele sărbătorii Crăciunului a fost înlocuit cu “Sărbătoarea Născutului”. În schimb în texte laice apare şi ca nume al sărbătorii: mitropolitul Sucevei, Ghedeon, şi mai mulţi boieri mulţumesc în scris craiului Gh. Racoţi pentru un ajutor în bani, “ pe care se îndatoreau a-i răspunde până în ziua Crăciunului”[35]. Gheorghe Mihăilă îl găseste atestat în sec. al XII-lea: crăciun (1198)[36]
2.5. Datinile străvechi ale Crăciunului asociate la sărbătoarea împărătească a Naşterii Mântuitorului au persistat de-a lungul secolelor până în zilele noastre în ciuda interdicţiilor.
Actul de martiraj al Sfântului Cračun, judeţul Constanţa) menţionează practicarea acestei sărbători de enoriaşi din toate categoriile sociale în secolul al IV-lea,« în ziua calendelor lui ianuarie…îmbrăcaţi în piei de capră… urmând obiceiul păgânilor, deşi se numesc creştini»[37].
Acelaşi lucru se semnala şi în vestul Europei. In 742 Sfântul Bonifaciu scria Papei Zaharia (pontif între 741-752), scandalizat că la Roma, de Anul Nou, creştinii, deghizaţi în animale după obiceiul păgânilor, cântau şi dansau ziua şi noaptea, chiar pe treptele bazilicii Sf. Petru, refuzau din superstiţie să împrumute vecinilor foc sau unelte din fier[38].
În spaţiul germanic la carnavalul Julfest apare personajul Julbock. Acesta este un ţap confecţionat din paie, legat cu o fundă roşie. În mitologia ţărilor nordice, zeul tunetelor Thor – denumit şi Donner, alerga pe bolta cerului într-o şaretă trasă de ţapi, iar la solstiţiul de iarnă Thor se cobora printre oameni. Ţapul lui Thor a devenit în ţările scandinavice un simbol al Crăciunului. În Finlanda, Moş Crăciun este numit Joulupukki, cuvânt derivat de la Julbock[39].
Conducătorii bisericii au luat poziţie şi împotriva obiceiului păgân de a face daruri pe 25 decembrie (obicei care îşi trage originea din Saturnalii, când cei bogaţi făceau daruri celor sărmani în cinstea vârstei de aur a libertăţii, când Saturn stăpânea toată lumea cunoscută).
2.6. Iată un exemplu cum la români sărbătoarea moştenită a fuzionat firesc cu creştinismul: «Se spune că Moş Crăciun a găzduit şi ospătat pe Ioan Sântioan. Cică Ioan Sântioan a călătorit cu Maica Domnului şi cu Hristos şi s-au abătut la casele lui Moş Crăciun. După ce s-au ospătat şi au băut, Ioan Sântioan a zis lui Moş Crăciun : Noi bem şi ospătăm şi nu ne întrebăm cine e mai mare dintre noi. Moş Crăciun i-a răspuns: Mare eşti, Doamne, de mărire, de când te-ai născut. Dar eu m-am pârlejit (am fost de faţă – cu acest prilej,n.n.) şi te-am sprijinit în poala de veşmânt şi n-ai dat de pământ»[40].
Parcă asistăm la Întâmpinarea Domnului de dreptul Simeon bătrânul (sărbătorită în calendar la data de 2 februarie), în ritualul punerii înaintea Celui Preaînalt a Pruncului Sfânt, Fiul Omului, întâi născut din Preacurata Fecioară Maria şi de la Duhul Sfânt.
2.7. «Creştinismul popular, afirmă Nelu Zugravu, s-a născut din convieţuirea religiilor în momentul de formare si ascensiune a religiei Mântuitorului în Imperiul Roman, din similitudinea practicilor, din supravieţuirea mitologiilor ancestrale, din revalorizarea simbolurilor preistorice şi din creştinarea unor divinităţi, credinţe şi cutume antice.»[41].
Întrucât sărbătoarea Crăciunului era prea adânc înrădăcinată în mentalitatea populară pentru a fi înlăturată, biserica a hotărât să o păstreze închinând-o Naşterii Mântuitorului.
Ion Ghinoiu observă cum creştinismul a vehiculat numeroase practici precreştine pe care, fără să vrea şi fără să ştie, le poartă cu el. Fără creştinism multe credinţe şi superstiţii nu ar fi ajuns până în secolul XXI.[42]
Practicile religioase au fost preluate prin tradiţie, fără să existe îndrumări scrise privind de exemplu închinatul spre răsărit, orientarea estică a mormintelor, a altarului bisericilor şi a icoanelor în casă, palma deschisă cu degetele răsfirate în chip de raze (simbol solar) cu care preoţii invocă duhul sfânt şi binecuvântează credincioşii, tămâiatul, aprinsul lumânărilor şi candelei, primirea şi transmiterea luminii de Paşti, stropirea cu apa sfinţită, pomenile etc.
Istoricul Socrate Scolasticul, citat de cercetătorul Nelu Zugravu susmenţionat[43] arată că nici apostolul Petru, nici evangheliştii nu au impus celor convertiţi cum să celebreze sărbătorile: «Căci nici Mântuitorul, nici Apostolii n-au impus pentru aceasta nici un precept şi n-au stabilit nici o pedeapsă contra celor ce le-ar comite… Apostolii n-au cugetat niciodată să prescrie sărbători. Ei n-au avut grijă decât să recomande pietatea».[44] Mântuitorul însuşi a spus: «N-am venit să stric, ci să împlinesc»[45]
2.8. La primele popoare creştinate, numele sărbătorii arată exclusiv evenimentul creştin al naşterii Domnului, fără trimitere la străvechea sărbătoare pre-creştină: latină- Natales, italiană– Natale, spaniolă– Navidad, portugheză– Natal, provensală– Nadal, franceză- Nativité/ Nöel, engleză- Nativity/Christmas, rusă- Rozdjestvó, ucraineană –Rizdvo, polonă– Bože Narozdenie, sârbă-croată-slovenă– Bozic, bulgară –Bozik, cehă– Vanoce, slovacă – Vianoce.
Petru Caraman, studiind răspândirea geografică a cuvântului Crăciun îl găseşte numai la români şi la locuitorii din imediata vecinătate a graniţelor etnice româneşti: la ucrainienii carpatici Kerečunj večery, la slovaci tot Kračun (numai la cei din est), la unguri Karácson, cu acelaşi sens ca şi la români. Deci reiese că pretutindeni cuvântul e împrumutat de la români.[46]
In concluzie constatăm că la toate popoarele Europei elementele asociate sărbătorii multimilenare a Crăciunului fac parte dintr-un sistem coerent de reprezentare mitico-rituală a lumii, care dovedeşte continuitatea a unei credinţe monoteiste în Dumnezeul Luminii şi al Dreptăţii. Pretutindeni apare aceeaşi dezvoltare spirituală: cultul solar al Crăciunului este absorbit organic în sărbătoarea creştină a Naşterii Domnului, o dovadă convingătoare despre comunitatea de origine a popoarelor europene.
Această origine este autohtonă, strict europeană şi nu indo-europeană cum s-a susţinut în mod eronat. De ce? Deoarece cultul soarelui este axiomatic legat de agricultură, iar cercetări arheologice recente precum şi datările cu C14 au dovedit că agricultura îşi nu are originea în ţinutul arid al Indiei, ci în bazinul carpato-dunărean situat in inima Europei[47]. Munţii Carpaţi au fost habitatul primitiv al arienilor care au populat India, aşa cum dovedesc cercetătorii britanici în The Cambridge History of India.[48] Autohtonii carpato-dunăreni practicau agricultura încă din epoca pietrei (7800 î.Hr.), arând pământul cu plug din corn de cerb şlefuit şi placat cu silex. S-au descoperit semnificative depozite de graminee carbonizate în gospodăriile neolitice. Cercetările arheologice ale Grupului de lucru Schela Cladovei –Lepenski Vir efectuate între 1990-2000 au dus la concluzia că agricultura a început la Porţile de Fier.[49]
In acelaşi timp, cercetătorul italian Marco Merlini sesizează cu justeţe că recunoaşterea internaţională a primordialităţii civilizaţiei carpato-dunărene are repercusiuni culturale importante asupra identităţii spirituale comune a popoarelor care locuiesc bătrânul continent Europa: „Teorema clasică Ex Oriente lux este schimbată în Ex Occidente lux (…). Aceasta aduce o îmbogăţire şi expansiune a matricei istorice şi culturale pe care se bazează identitatea noastră europeană, pentru că civilizaţia Dunării este acum considerată ca una din „mamele” culturii europene moderne.”[50]
In ceea ce priveşte tema prezentului studiu, sărbătoarea solară a Crăciunului este una din mărcile de străvechime ale neamului românesc şi ale spiritualităţii europene.
Autor: Prof. Dorina Şuhanea (e-mail: dorinas@gmail.com)

[Ghita Potra]

Luceafarul

A fost odată, ca în basm
N-ar mai fi niciodată -
Pe un tărâm în plin marasm
Un împărat şi tată

A două fete - cum să spui -
Crescute la ferestre
Unde pândeau vaporul lui
Aducător de zestre

Că toată tinereţea sa
În pribegii navale
Cărase tone de cafea
Blugi şi ţigări "nasoale"

Doar erau două la părinţi
Şi nu prea frumuşele
Fără .succesuri. mari la prinţi
Baroni ori beizadele

Dar se mandreau cu tatăl lor
Ce bea whisky cu litrul
Şi se visa un jucător
Cu fluier de arbitru

De-atât cărat din port in port
S-aducă de detoate
Fu uns ministru de transport
In câteva mandate

Avea tupeu, ambâţ, nărav
Ştia cum să vrăjească
Şi fu ales chiar pârcălab
La curtea-mpărătească


Pe unde-a fost el - port ori post
A strâns pe îndelete
Ca să le facă-n viată-un rost
Iubitelor lui fete



Veni-ntr-o zi un chitarist
Luă fata cea mare
Dar, vai, spectacolul fu trist ;
Divorţ şi partajare

C-avură-nspre aeroport
Viloi de la tataia
Dar l-au schimbat, tot către Nord
C-o casă-n Mogoşoaia

Cum au facut şi ce au dres
Când fu de partajară
Cine cu ce s-o fi ales
Nu a ştiut o ţară

Cert e ca fata de-mpărat
Fără de soţ rămasă
Îşi cumpără, cumva pe blat
O şi mai scumpă casă...

În timpul ăsta, sora sa
Mezina, cum se zice
În cercuri largi se afirma
Fiţoasă şi ferice

Trecu prin şcoli de pe la noi
Şi chiar urmă prin State
Un curs intens de... piţi-goi
De-i zice facultate

Dar mult mai multe a-nvăţat
Prin baruri şi locante
Cu prinţi ieşiţi la agăţat
Modele - aspirante

Era a doua la părinţi
Mezina cea cu ţeluri
Dar a urcat, strângând din dinţi,
În topul de modeluri

Şi chiar cu bâlbe pe platou
Trup zvelt, CV subţire
A strâns un roi în jurul său
De stele-n devenire

Aşa ajuns-au la-mpărat
Roberta şi Alina
De care-apoi s-au ataşat
Monica şi Sulfina...

Acestea s-au lipit de el
Ca marca de scrisoare
Iar pe cea mică la Bruxelles
Au uns-o, cu fanfare.

El, jucător de Tabinet
Şeptic şi Licitaţii
Puse-ntr-o zi, în cabinet,
De-un Poker, cu confraţii

Cu patru dame-n mână sta
Şi ar mai fi vrut una
- Chintarul îl ademenea
Şi-l îmboldea Fortuna -

Se ridică incetişor
Cu cărţile în mână
Veni la geam şi, visător,
Privi mâhnit la lună

Mai apoi prinse a scruta
Cea boltă instelată
Pe care-odată-i se-arăta
O stea cu chip de fată

Avea un trup parcă sculptat
Păr aburind reflexii
Gură ce-ndeamnă la păcat
Sâni împliniţi şi sexy

Şi tot privind-o-ngândurat
Se-aprinde-odată flama
La pieptu-i de matroz umblat
Să cadă, dragă, dama

- Hai, vino-n cărti, râvnită stea
Prelinge-te pe masă
Că potu-i mare, scumpa mea
Şi jindul mă apasă

De vrei aievea să exişti
Coboară dintre stele
Dă-i dracului de pesedişti
Fii mir inimii mele

Într-un iatac municipal
Trăi-vom altă eră
Mie, Primarul General,
Să-mi fii consilieră

(Şi mai şopti, pierdut la geam
Cu ochii către astră)
Aş da o ţară sa te am
În Alianţa noastră

Iar ea, din cercul ei bengos
Răspunde-aşa, mieroasă
- Aş da o fugă până jos
Dar am cocoş acasă

Şi, vai, ce trist bietu-mi călcău
Mai cu-cu-ri-g-grăieşte
C-un mameluc din staff-ul tău
Dosaru-i frunzăreşte

- Hai, luminează-mă-n amurg
Şi fă-ţi itinerarul
Cu forţa mea de brand-de-burg
Am să-i închid dosarul

Nu-s stele-n cer cât promitea
Blagoslovit cu flama
Doar ce s-a-ntors la masa sa
Că-i şi pică, zău, dama

- Cinstire Ţie Demiurg
Că mi-ai adus dameza
Sunt cel mai cool bărbat din burg
Şi simt că-mi creşte freza

Iar răpitoarea-i glăsuia
Privind din cărţi complice
- Dubleaza potul - ţara ta
Va fi tărâm ferice

- Cadâna mea, de când te-aştept
(Îi zice-atunci Înaltul)
Rămâi aici, la al meu piept
Să netezim asfaltul

Să mă îmbăt de Scoţian
Sorbit din a ta gură
Iar un taraf teleormănean
Să cânt pe bordură

Că am şi eu damblaua mea
Sa ne trăim, dar, bine -
N-am mai vândut demult cafea
Dar azi mă vand pe tine

Şi, zău, al dracului să fiu
De n-om trăi regeşte
Mă dărui ţie, monstru viu,
Curat - marinăreşte...

Aşa fu potul adunat
De a aflat tot statul
Dar el ajunse Împărat
Vrăjind electoratul

Ce l-a crezut un dregator
Cu har, virtuţi şi vicii
Braţ al umilului popor
Tronând peste Servicii

Peste Parchet şi DNA
Justiţie, Armată...
Ei, bine, el le iriza
Cu astra adorată

- O, steaua mea de căpătâi
(Îi declama adese)
Gândirea ta perversă îi
Că e pe interese

Dar nu-i nimic, acelaşi fler
Mă mână şi pe mine
Îţi dau pe mâini un minister
Şi fonduri - nu puţine

Ci mai coboară-n jos, încet
Alunecând spre bază
Aici, la mine-n cabinet
Chelia-mi luminează

Iar ea, de sus, din firma sa
De spaţii de parcare
Din când în când se cobora
Să pună de-o plimbare

Pân-au luat-o la-ntrebări
In Parlament, ghiolbanii :
La Ministerul de Plimbări
Prea se jongla cu banii

Că răsuflase-acel mister
De se iscase drama
Se ticluise-un minister
Ca să se plimbe dama

Cu un buget de emirat
Ce-şi vântură petrolul
Să aibă Marele Umblat
Din ce-şi plăti obolul

Pentru naveta astrei lui
Pe căile lactee
Azi la Paris, mâine-n Vaslui
Azi star, mâine femeie

Prin iarmaroace, la serbări
Cu presa după sine
Să vadă bietii electori
Cum se trăieşte bine

Cu mici, cu beri, miei la proţap
Şi dansuri populare -
S-a dat turismul peste cap
De-atâta promovare

Veniţi la noi, dragi călători
În mândrul < Land of Choice >
Căci brandul scumpei noastre ţări
Cârnaţii de Pleşcoi îs

Vai, Demiurgule, ne-ai dat
Atâta jale-n casă
C-un împărat prea inflamat
De-o astră prea focoasă

Fie-Ţi, dar, milă de-un popor
Ce ţi-a-nălţat biserici
Ia, Doamne, de prin preajma lor
Aceşti eroi himerici !

[Ghita Potra]

Albert-László Barabási dezvăluie ca în scurt timp toate lucrurile vor putea fi controlate

Practic, toate lucrurile, de la organismele unicelulare până la reţelele sociale, ar putea fi controlate. Şi asta pentru că tot Universul e o reţea. "Trăim într-o lume de reţele. Toţi! Oriunde privim! Ne alimentăm cu energie de la o reţea electrică şi de la una termică, vorbim printr-o reţea telefonică, ne informăm şi ne distrăm apelând la reţele radio,TV şi Web”, explică profesorul Andrei Dorobanţu- fizician cercetător, printre puţinii români care sunt familiari cu munca de cercetare a lui Albert-László Barabási.

Profesorul Dorobanţu l-a cunoscut pe tânărul Barabási pe vremea când acesta era un student la Universitatea Bucureşti, foarte pasionat de teoria haosului. Despre el, cea mai prestigioasă revistă de ştiinţă din SUA a titrat recent că este "omul care ar putea conduce lumea”. Fizicianul Albert-László Barabási s-a născut în România, iar descoperirile sale recente au revoluţionat teoria sistemelor. Experimentele sale arată că orice reţea, de la cele de socializare, cele 5 bilioane de websiteuri, lanţul trofic, afacerile şi comerţul, evoluţia aşezărilor urbane, comportamentul uman, metabolismul proteinelor intracelulare, toate pot fi descrise prin aceleaşi legi matematice. Orice reţea este organizată în noduri-elementele sistemului şi muchii sau linii- care reprezintă interacţiile dintre aceste elemente.

Totul a început în 1998, când Barabási a avut ideea de a apela la site-ul Web al Universităţii Notre Dame, unde era profesor şi a putut experimenta pe un număr de peste 300 000 de pagini web. Rezultatul său a fost surprinzător. "Exista până atunci o imagine "democratică” a reţelelor, adică deşi distribuţia link-urilor era aleatorie, majoritatea nodurilor aveau aproximativ acelaşi număr de link-uri. Barabási a descoperit că democraţia nu există!”, povesteşte fizicianul Andrei Dorobanţu.

Aşa cum, de exemplu, în societatea umană indivizii sau organizaţiile ar reprezenta nodurile reţelei, iar interacţiunile sociale ar reprezenta muchiile sistemului, tot aşa în WWW, nodurile ar fi reprezentate de documentele HTML, iar muchiile ar fi reprezentate de link-uri. În acel an, fizicianul şi colegii săi au descoperit că erau sisteme în care doar câteva noduri dominau. Site-uri ca Yahoo sau Google "confiscau” majoritatea link-urilor. "Descoperiseră existenţa a ceea ce au numit "sisteme independente de scală”. Nu conta natura sistemului: celulele vii, Internetul, relaţiile
sexuale în Suedia, legăturile actorilor de la Hollywood , toate se supun unei legi-putere. Un număr mic de noduri "hotărăşte” totul: hub-urile”, ne lămureşte cercetătorul Andrei Dorobanţu.

"Teoria huburilor” a lui Barabási a fost folosită apoi de oncologi în cercetările pentru tratarea cancerului -pentru a înţelege modul în care proteinele ajung să suprime o tumoră, biologii au folosit-o pentru a determina ţintele antibioticelor în reţelele metabolice ale unor bacterii reszistente la medicamente, iar serviciile secrete pentru a identifica reţelele teoriste.

Ce era şi mai interesant însă avea să urmeze. În 2006 lui Barabási i se oferă posibilitatea de a-şi testa teoria pe şase milioane de abonaţi telefonici. Echipa lui reuşeşte să construiască un algoritm prin care să identifice cu precizie utilizatorii care urmau să-şi schimbe operatorul şi, mai mult, au obţinut şi localizarea apelantului!

"Deci, pe lângă descrierea sistemului, avem în plus predicţie. Mai rămâne ceva? Controlul. Pentru că, dacă ai posibilitatea de a prezice, este aproape evident că ţi se oferă în acelaşi timp şi posibilitatea de a controla. O părere generală este că primele aplicaţii vor fi în medicină. Barabási, de altfel, spune că unele boli sunt determinate exclusiv de lipsa controlului … Dacă eşti capabil să exerciţi control la livel celular sau neuronal, atunci ar fi posibil să vindeci boala”, ne explică fizicianul Andrei Dorobanţu.

Ideea că cineva ar putea controla şi monitoriza în permanenţă mişcările umane ar putea fi însă înfricoşătoare. Din această perspectivă, fizicianul Barabási spune: "Controlul este un progres natural al procesului de înţelegere. Dar controlul este o problemă de voinţă, iar voinţa poate fi controlată prin legi. Trebuie să ne strângem la un loc ca o societate şi să decidem cât de departe îl putem împinge. "

Albert-László Barabási a răspuns câtorva întrebări, între mai multe conferinţe şi un adevărat asalt al mass media internaţionale. Fizicianul apreciază că, în foarte scurt timp, ”teoria controlului” va putea fi aplicată oricărui sistem.

Albert-László Barabás:

"Fiecare avans ştiinţific are aplicaţii benefice importante, dar poate fi, de asemenea, utilizat în mod abuziv. Acest lucru nu este nou - ne-am confruntat cu asta de la descoperirea energiei nucleare, la ingineria genetică. Aşa este şi aici: responsabilitatea omului de ştiinţă este de a comunica în mod clar impactul descoperirii sale - societatea este cea care trebuie să îşi exercite controlul. De aceea am scris o carte exact despre acest subiect, "Bursts”, dedicând un capitol întreg problemei vieţii private şi modului de aplicare a acestor descoperiri”

"Multe aspecte ale cercetării noastre sunt deja folosite în aplicaţii. Companiile de medicamente se folosesc de ele pentru a proiecta noi tratamente ale bolilor, le folosesc marile companii pentru a manageria mai bine organizarea lor internă şi pentru a îmbunătăţi comunicarea în cadrul departamentelor lor, specialiştii IT le utilizează pentru a proiecta protocoale de comunicare mai bune. Despre alte aspecte, cum ar fi cele despre controlabilitate, este prea devreme să spunem când vor intra în lumea reală. Dar în aceste zile drumul dintre cercetările noastre şi aplicaţii este destul de scurt, aşa că asta se va întâmpla probabil în curând”.
Fizicianul Andrei Dorobanţu apreciază că, "dincolo de genialitatea inutiţiei sale, ceea ce face Albert-László Barabási prin aceste cercetări ne deschide o nouă perspectivă asupra lumii, nu să ne arate că suntem manipulabili, ceea ce oricum ştiam, ci să ne arate modul în care putem fi manipulaţi. Cunoaşterea aceasta nu ne eliberează neapărat de manipulare, dar cel puţin ne face conştienţi de ea. Decizia finală, evident ne aparţine”’.

Cine este "cel care ar putea conduce lumea”???
Albert-László Barabási are 44 de ani. S-a născut la Cârţa, o localitate din Harghita, într-o familie de etnici maghiari. A studiat fizica şi ingineria la Universitatea Bucureşti. Încă de atunci, pasionat de teoria haosului, a început să publice lucrări de referinţă. Barabási a plecat din România imediat după terminarea facultăţii, în 1989, şi s-a stabilit în Ungaria, unde a urmat un master la Universitatea Eötvös Loránd din Budapesta. Trei ani mai târziu avea să obţină doctoratul în fizică la Boston University . În 2002, Barabási a devenit cel mai tânăr profesor al Notre Dame University din Indiana, iar în 2004 a înfiinţat Centrul pentru Studierea Reţelelor Complexe. Trei ani mai târziu a devenit director al Centrului pentru Ştiinta Reţelelor de la Northeastern University. Cele mai cunoscute cărţi ale sale sunt "Linked”- despre cum fiecare lucru este conectat cu restul lucrurilor şi ce înseamnă asta pentru afaceri, ştiinţă şi viaţa de zi cu zi- şi "Bursts” –tiparul ascuns din spatele fiecărui lucru pe care îl facem , de la e-mail la cruciadele sângeroase.
Albert-László Barabási are triplă cetăţenie, română, maghiară şi americană .



--
dr. Horea Murgu

[Ghita Potra]

Un tânăr medic ajunge într-o mică localitate pentru a-l înlocui pe un confrate ce urma să se pensioneze. Plin de bunăvoinţă, medicul mai în vârstă îi propune celui tânăr să-l însoţească în ultimele sale vizite, pentru a se familiariza cu viitorii pacienţi.
La prima casă, femeia care locuia acolo li s-a plâns că are greţuri şi se simte balonată. Fără să stea pe gânduri, medicul cel vârstnic i-a spus:
- Dumneata ai mâncat prea multe fructe. Ia tableta asta şi te vei simţi imediat mai bine".
După ce au părăsit respectiva locuinţă, tânărul se minunează:
- Domnule doctor, cum aţi reuşit s-o diagnosticaţi atât de repede şi fără s-o consultaţi?!
- Nici nu trebuia, răspunse vârstnicul. După cum ai observat, am scăpat stetoscopul şi, când m-am aplecat după el, am văzut în găleata de gunoi o grămadă de coji de banană. Am fost sigur că din pricina asta se simţea rău femeia.
- Oau! Extraordinar! Permiteţi să încerc şi eu trucul ăsta la următoarea casă?
Zis şi făcut. Aici, femeia care i-a întâmpinat părea cam nesigură pe ea şi a
început să li se plângă de faptul că au părăsit-o puterile şi se simte foarte extenuată.
- Munciţi prea mult în folosul bisericii. Răriţi activităţile parohiale şi veţi fi din nou în formă, i-a recomandat tânărul medic.
- Colega, cred că diagnosticul dumitale este corect. Cum ai ajuns la el? îl întreabă medicul vârstnic pe cel tânăr, după ce au părăsit casa.
- Ei bine, după cum aţi văzut, am scăpat şi eu stetoscopul pe duşumea şi, când m-am aplecat să-l ridic, am dat cu ochii de părintele paroh, care se afla sub pat.

[Ghita Potra]

Cica moare un inginer si ajunge la Portile Raiului. Il cauta Sfantul Petru prin catastife, prin hartii, agende, caiete, da' nu-l gaseste de fel si atunci îi spune inginerului:
- Imi pare rau, nu esti pe lista, nu pot sa te las sa intri. Trebuie sa te duci in Iad.
Tipul, ce sa mai zica, se duce in Iad.
Dar nu trece multa vreme si inginerul, satul de mizeriile specifice Iadului, se pune pe treaba si incepe sa proiecteze diverse imbunatatiri.
Cu trecerea timpului, in Iad incep sa beneficieze de ISO 9000, SAP, control de fluxuri de cenusa, aer conditionat, cuptoare de smoala cu alimentare automata, closete cu autospalare, sala masinilor, programe de siguranta si prevenire a accidentelor, scari rulante, retele de comunicatii cu fibra optica, programe de mentenanta predictiva, sisteme de control field bus si Hart, acces pe baza de amprente digitale, Wi-fi, iPod-uri etc...
Intr-o buna zi, il suna Dumnezeu pe Satana la telefon si-l intreaba:
- Ei, si cum e pe la voi, cum merg lucrurile pe acolo jos?
Ii raspunde dracul:
- Suntem pe cale sa ne certificam ISO 9000, 14000, 18000, 21000, avem un sistem de control de flux al cenusii, aer conditionat, closete cu drenaj prin infrarosii, scari rulante cu limitatoare automate de sarcina, echipament domotic pentru eficienta energetica, Internet la liber... Pana si eu am publicat prima versiune a paginii mele web.
La care Dumnezeu tuna prin telefon:
- Ceeeeeeee??? Vrei sa spui ca tii cumva acolo la tine vreun inginer???
Scaraotchi, cu tupeu, îi raspunde:
- Da! Da' de ce intrebi?
- Asa ceva nu se poate admite! Ce face un inginer in Iad? Locul lui nu este in Iad.
Inginerii intotdeauna merg in Rai. Sa mi-l trimiti imediat, m-ai auzit?
- Nici sa nu visezi asa ceva, zice dracul. Inginerul va ramane cu mine pentru eternitate.
-Trimite-mi-l imediat sau... TE DAU IN JUDECATA!
La care Satana incepe sa rada in hohote:
- Nu zau, chiar asa? SI... DE UNDE O SA SCOTI TU UN AVOCAT?

[Ghita Potra]

GHID DE SANATATE PENTRU 2012

1. Bea multa apa.
2. Ia un mic dejun de rege, un dejun de print si o cina de cersetor.
3. Mananca mai multa mancare care creste in copaci si in plante si mai putin din cea care este manufacturata.
4. Traieste cu cei trei 3 E : Energie, Entuziasm si Empatie.
5. Gaseste putin timp ca sa meditezi.
6. Joaca-te mai des.
7. Citeste mai multe carti decat ai citit in 2011.
8. Asaza-te, in liniste, cel putin 10 minute in fiecare zi.
9. Dormi cel putin 7 ore.
10. Mergi in fiecare zi timp de 10 pana la 30 de minute si, mergand, surade.

Personalitate
11. Nu-ti compara viata cu a celorlalti. N-ai nici o idee cum poate fi viata lor.
12. Evita gandurile negative sau lucrurile pe care nu le poti controla. Investeste mai degraba energia in momentul prezent.
13. Nu face prea mult. Cunoaste-ti limitele.
14. Nu-ti pierde pretioasa ta energie in barfe.
15. Viseaza mai des cu ochii deschisi.
16. Invidia este o pierdere de timp. Tu ai deja tot ceea ce iti trebuie
17. Uita problemele din trecut. Nu rememora celorlalti erorile trecutului. Asta o sa ruineze fericirea din prezent.
18. Viata este prea scurta pentru a o risipi detestand.
19. Impaca-te cu trecutul tau ca sa nu-ti ruineze prezentul.
20. Nimeni nu are grija de fericirea ta decat tu insati.
21. Fii constient ca viata este o scoala si ca tu esti aici pentru a invata. Problemele fac pur si simplu parte din curriculum-ul tau; ele apar si dispar ca ora de algebra, dar lectiile pe care le vei invata sunt pentru toata viata.
22. Surade si razi cat mai des posibil.
23. Nu trebuie sa castigi fiecare cearta. Accepta sa fii in dezacord.

Societate

24. Telefoneaza cat mai des prietenilor sau trimite-le mail-uri.
25. In fiecare zi, da ceva bun cuiva.
26. Iarta atat cat este posibil.
27. Petrece timp cu oamenii mai in varsta si cu cei mici.
28. Incearca sa faci cel putin trei persoane sa surada, in fiecare zi.
29. Ce gandesc ceilalti despre tine, nu este treaba ta.
30. Serviciul tau nu va avea grija de tine cand vei fi bolnav. Prietenii tai, DA. Pastreaza legatura.

Viata

31. Comporta-te bine !
32. Arunca tot ce nu este util; pastreaza ce este frumos sau vesel.
33. Natura vindeca totul.
34. Indiferent ca e vorba de o situatie buna sau rea, ea se va schimba…
35. Putin conteaza cum te simti; scoala-te, imbraca-te si prezinta-te.
36. Ce este mai bun urmeaza sa ti se intample.
37. Cand te trezesti dimineata, multumeste ca esti in viata.
38. Forul tau interior este intotdeauna fericit. Deci, Fii fericit !

Ultimul, si nu cel mai putin important.

39. Transmite acest ghid celor pe care-i iubesti.


LA MULTI ANI!

[Ghita Potra]

M-am întrebat de multe ori care este motorul schimbărilor pozitive într-o societate şi trebuie să recunosc că de cele mai multe ori sunt tinerii, care refuză să accepte un adevăr relativ, mincinos, contestabil. Ei sunt cei ce nu sunt legaţi de interese politice ori religioase de moment, ei sunt cei ce caută un adevăr absolut. Deci pe ei îi îndemn să-şi întrebe profesorii de istorie şi de limba română:

- Cât la sută din Dacia a fost cucerită de romani? Şi dacă profesorul ştie răspunsul: 14 % din teritoriul Daciei (care se întindea de la vest la est, de la lacul Constanţa-Elveţia de azi şi până dincolo de Nipru).


Urmează altă întrebare:
- Câţi ani au ocupat romanii acei 14% din teritoriul Daciei? Şi dacă profesorul va răspunde: numai 164 ani, atunci puteţi merge la următoarea întrebare:

- Soldaţii "romani" chiar veneau de la Roma şi chiar erau fluenţi în limba latină ? Aici le va fi şi mai greu să vă răspundă, căci acei soldaţi "romani" vorbeau orice limbă numai latina nu!

Cohortele aflate pe pământul Daciei cuprindeau soldaţi din diferite părţi ale imperiului roman, uneori foarte îndepărtate. Găsim Britani din Anglia de azi, Asturi şi Lusitanieni din peninsula Iberică, Bosporeni din nordul Mării Negre, Antiocheni din regiunile Antiochiei, Ubi de la Rin , din părţile Coloniei, Batavi de la gurile acestui fluviu, Gali din Galia, Reţi din părţile Austriei şi Germaniei sudice de azi, Comageni din Siria, până şi Numizi şi Mauri din nordul Africii (C.C..Giurescu, Istoria Romanilor, I, 1942,p.130).

Şi ultima întrebare:

- Cum a fost posibil ca într-un aşa de scurt interval istoric TOATĂ populaţia Daciei să-şi uite limba şi să înveţe o limbă nouă, limba latină , de la nişte soldaţi "romani" care nici ei nu o vorbeau?

Când toate popoarele civilizate din lume iniţiază, desfăşoară şi promovează valorile istorice care le îndreptăţesc să fie mândre de înaintaşii lor, găsim opinia unor astfel de "adevăraţi români", care, nici mai mult, nici mai puţin, spun despre formarea poporului daco-român: "soldaţii romani au adus femeile şi fetele dace în paturile lor şi aşa s-au născut generaţii de copii, care învăţau numai limba latină de la tatăl lor, soldatul "roman"...

Cum or fi venit ele din Moldova de azi, din Basarabia, de pe Nistru, Bug şi de pe Nipru, acele soţii şi fete de traco-geţi şi carpi, de la sute şi sute de kilometri depărtare ca să fie "fecundate" de soldaţii "romani"?

După părerea stimabililor, femeile daco-gete erau şi "curve", ba chiar şi mute, nefiind în stare să-şi transmită limba strămoşească copiilor lor! Cât despre noi, urmaşii lor, cum ne-am putea numi altfel decât "copii din flori" apăruţi dintr-o aventură amoroasă a întregii populaţii feminine daco-gete, la care masculii autohtoni priveau cu "mândrie", aşteptând apariţia "sâmburilor" noului popor şi grăbindu-se, între timp, să înveţe cât mai repede şi mai bine noua limbă, limba latină , când de la soţii, când de la fiicele lor (iubite ale soldaţilor romani cuceritori) ba chiar şi direct, de la soldaţii romani năvălitori ce le-au înjosit căminele.

La Centrul Cultural Român [din New York], pe data de 26 octombrie 1999, am aflat de la o altă somitate, de origine română, prof.dr. în arheologie Ioan Pisso, că dacii au învăţat latina , de la romani, prin băile de la Sarmisegetuza lui Traian! De ce prin băile romane şi de la nişte soldaţi cam fără haine pe ei?

Nu prea ştiu ce a vrut să spună stimabilul profesor din Cluj despre bărbaţii daci, dar cred că nici un român, nici măcar în joacă, nu are voie să facă o astfel de afirmaţie decât dacă....

De fapt tot dânşii ne spun că ne tragem din "doi bărbaţi cu... braţe tari"! Astfel de declaraţii "istorice" te fac să-ţi doreşti să fii orice, numai român nu!

Domnilor , Dacia a fost cotropită de romani în proporţie de numai 14% şi pentru o perioadă istorică foarte scurtă, de 164 de ani. 86% din teritoriul Daciei nu a fost călcat de picior de legionar roman. Este greu de crezut că într-o aşa de scurtă perioadă istorică, dacii să fi învăţat latina , fără ca pe 86% din teritoriul lor să-i fi întâlnit pe soldaţii romani. Dar dacă nu de la romani au învăţat dacii latina , atunci de la cine? - se întreabă aceiaşi demni urmaşi ai lui Traian?

Herodot ne spune că cel mai numeros neam din lume după indieni erau tracii. Dio Casius ne spune şi el: "să nu uităm că Traian a fost un trac veritabil. Luptele dintre Traian şi Decebal au fost războaie fratricide, iar Tracii au fost Daci". Faptul că dacii vorbeau " latina vulgară", este "un secret" pe care nu-l ştiu numai cei ce refuză să-l ştie.

"Când sub Traian romanii au cucerit pe daci la Sarmisegetuza n-au trebuit tălmaci, afirmă Densuşianu şi asta schimbă totul. Deci dacii şi romanii vorbeau aceeaşi limbă!" Dacă astăzi se consideră că 95% din cunoştinţele acumulate de omenire sunt obţinute în ultimii 50 de ani, să vedem cum şi noţiunile noastre despre istoria poporului daco-român pot evolua. Când nu de mult s-a publicat teoria evoluţiei speciei umane în funcţie de vechimea cromozomală, s-a ajuns la concluzia că "prima femeie" a apărut în sud-estul Africii.

Următorul pas uriaş a fost în nordul Egiptului, iar de aici, în Peninsula Balcanică. Când profesoara de arheologie lingvistică Marija Gimbutas, de la Universitatea din Los Angeles , California , a început să vorbească despre spaţiul Carpato-dunărean ca despre vatra vechii Europe, locul de unde Europa a început să existe, am fost plăcut surprins şi m-am aşteptat ca şi istoricii noştri să reacţioneze la fel. Dar, din partea lor am auzit numai tăcere. Când profesorii Leon E. Stover şi Bruce Kraig în partea "The Indo-European heritage", apărută la Nelson-Hall Inc., Publishers , 325 West Jack son Boulevard, Chicago , Illinois 60606 , vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europă a mileniului 5 î.d.H., care-şi avea locul în centrul României de azi, să nu fim mândri? Când studiile de arheologie moleculară ne îndreptăţesc să ne situăm pe primul plan în Europa ca vechime, nu-mi este uşor să le răspund unor persoane care nu citesc nici ceea ce spun inteligent alţii despre noi şi nici măcar ce scriu eu. Studii impecabile cromozomale, la nivel de mitocondrie, folosind PCR (polimerase chain reaction), pot determina originea maternă a unor mumii vechi de sute şi mii de ani.

Teoria genoamelor situează spaţiul carpato-dunărean ca fiind, nici mai mult nici mai puţin decât, locul de unde a început Europa să existe, locul unde acum 44.000 de ani sosiseră primele 3 Eve şi primul Adam. Când am scris "Epopeea Poporului Carpato-dunărean" şi volumele "Noi nu suntem urmaşii Romei", "În căutarea istoriei pierdute" şi "Călătorie în Dacia - ţara Zeilor", m-am bazat pe astfel de cercetări, dar şi pe cartea unei somităţi în domeniul preistoriei Europei, D-l V. Gordon Childe, profesor la Universitatea din Oxford , Anglia , căruia i se publica, în anul 1993, la Barnes&Noble Books, New York , "The History of Civilization" , "The Aryans". El explorează într-un mod fascinant originea şi difuzarea limbilor în Europa preistorică. Între paginile 176-177 publică şi o hartă arătând leagănul aryenilor în timpul primei lor apariţii; şi minune mare, spaţial Carpatodunărean este cel vizat! Când roata, plugul, jugul, căruţa cu două, trei şi patru roţi apar pentru prima dată în lume pe teritoriul nostru, dacic, când primul mesaj scris din istoria omenirii se găseşte tot pe teritoriul nostru, la Tartaria, când primii fermieri din Europa sunt descrişi pe acelaşi spaţiu, într-o perioadă când Anglia abia se separa de continent şi din peninsulă devenea insulă - 6,500 î.d.H., (vezi John North, "A new interpretation of prehistoric man and the cosmos", 1996, Harper Collins Publishers, 1230 Avenue of Americas , New York , 10020, Chronology), nu-ţi vine a crede că tocmai cei pentru care aduni aceste informaţii formidabile despre poporul şi spaţiul pe care îl ocupa ţara noastră, te decepţionează!

Nu de mult, la Primul Congres Internaţional de Dacologie, Bucureşti, hotel Intercontinental, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac ne vorbea despre "Codex Rohonczy", o cronică daco-românească, însumând 448 pagini, scrisă în limba română arhaică, " latina vulgara", cu alfabet geto-dac.. Pe fiecare pagină se aflau scrise circa 9-14 rânduri. În text sunt intercalate 86 de miniaturi executate cu pana, care prezintă diferite scene laice şi religioase. Direcţia scrierii este de la dreapta la stânga şi textul se citeşte de jos în sus. Descoperim că în bisericile vechi, daco-româneşti, cultul ortodox se exercita în limba " latina vulgară", chiar până în secolele XII-XIII, când s-a trecut la oficierea cultului în limbile greacă şi slavonă. Codexul cuprinde mai multe texte, ca "Jurământul tinerilor vlahi", diferite discursuri rostite în fata ostaşilor vlahi înaintea luptelor cu migratorii pecenegi, cumani, unguri, o cronică privind viaţa voievodului Vlad, care a condus Vlahia între anii 1046-1091, imnul victoriei vlahilor, conduşi de Vlad asupra pecenegilor, însoţit de note muzicale etc. Atunci se miră şi se întreabă, pe bună dreptate, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac: "de ce institutele de specialitate ale Academiei Române au rămas pasive la descoperirea şi descifrarea acestui document istoric, scris în limba dacoromână, latina dunăreană, într-un alfabet geto-dacic existent de milenii, cu mult înaintea celui latin al romanilor?" Dar, după orientarea ideologică ce o au, cei sus amintiţi ar fi preferat ca acest diamant să nu se fi descoperit. Academia Română ar fi trebuit să organizeze o mare sesiune ştiinţifică cu caracter nu numai naţional, cât mai ales internaţional. Dar şi ei, la fel ca şi "românii adevăraţi", vajnici urmaşi ai lui Traian, vor să arate om enirii ce înseamnă să fii umil şi să-ţi dispreţuieşti strămoşii, trecutul şi neamul...

Faptul că NOI, Românii, suntem strămoşii tuturor popoarelor latine şi nicidecum o rudă marginală a latinităţii, ar trebui să ne facă să ne mândrim şi nicidecum să căutam contra argumente, precum cei lipsiţi de înţelepciune care îşi taie cu sârg craca de sub picioare....


Cu deosebită stimă,
Dr. Napoleon Săvescu,
Fondator & Preşedinte al
"Dacia Revival International Society"
of New York


Codexul Rohonczi

O carte veche de 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă toate teoriile istorice despre cultura strămoşilor noştri.
Dacii scriau de la dreapta la stânga, iar citirea se făcea de jos în sus.
De la daci nu au rămas izvoare scrise.
Prea puţine se ştiau despre locuitorii zonei carpato-dunărene, după retragerea romanilor.
O carte veche de aproape 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă teoriile istoricilor. Manuscrisul cuprinde primele documente scrise în această perioadă istorică.
A fost scrisă cu caractere dacice, de la dreapta la stânga, şi se citeşte de jos în sus. Vorbeşte despre despre vlahi şi regatul lor.
Mulţi au încercat să descifreze Codexul Rohonczi, dar n-au putut.
Arheologul Viorica Enachiuc a tradus, în premieră, filele misteriosului manuscris.


Dăruită de un grof


În 1982, Viorica Enachiuc a aflat dintr-o revistă publicată în Ungaria de existenţa în arhivele Academiei Ungare a Codexului Rohonczi.
Se spunea că e redactat într-o limbă necunoscută.
A facut rost de o copie.
Timp de 20 de ani, a muncit ca să-i descifreze tainele.
Manuscrisul se afla în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Republicii Ungaria.
E o carte legată în piele.
A fost păstrată în localitatea Rohonczi până în anul 1907.
Groful Batthyany Gusytav a dăruit-o Academiei de Ştiinţe a Ungariei, în 1838.
Nu se ştie prin câte mâini a trecut de-a lungul secolelor.

"Scriere secretă"

După Al Doilea Razboi Mondial, doctorul Vajda Joysef, preot misionar, îi scria cercetătorului Otto Gyurk, în legatura cu Codexul: "Se găseşte în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Ungariei o carte rară, Codexul Rohonczi. Acest Codex este scris cu o scriere secretă, pe care
nimeni n-a reusit s-o descifreze până acum. Şi eu am Încercat. Literele sunt asemănătoare scrierii greceşti. M-am gândit că seamănă şi cu literele feniciene, apoi am încercat pe baza vechii scrieri ungureşti, dar n-a mers. Toate încercările le-am aruncat în foc".

După ce a studiat Codexul, cercetătorul Otto Gyurk a publicat, în 1970, o parte din observaţiile sale într-un articol, în care a încercat să identifice acele semne din manuscris care ar putea semnifica cifre.

Alfabet dacic cu 150 de caractere

Viorica Enachiuc a descoperit că textele Codexului au fost redactate în secolele XI si XII, într-o limbă latină vulgară (daco-romana), cu caractere moştenite de la daci.
"Sunt semne care au aparţinut alfabetului dacic, ce cuprindea aproximativ 150 de caractere, cu legăturile respective. Textele din Rohonczi au fost redactate în latina vulgară, dar într-un alfabet dacic, în care dominante sunt străvechile semne utilizate de indo-europeni în epoca bronzului", spune aceasta.

Solii şi cântece ale vlahilor

Codexul are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 şiruri.
În text sunt intercalate miniaturi cu scene laice şi religioase.
E scris cu cerneală violet.
Cuprinde o culegere de discursuri, solii, cântece şi rugăciuni, care include 86 de miniaturi. Consemnează înfiinţarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad,
între anii 1064 si 1101.
"Sunt informaţii despre organizarea administrativă şi militară a ţării ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru şi mare, de la Dunăre spre nord până la izvoarele Nistrului. Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina - cetatea din insula Pacuiul lui Soare", a descoperit
Viorica Enachiuc.

"Jurământul tinerilor blaki"

Codexul conţine şi versurile unui cântec de luptă, numit "Jurământul tinerilor blaki", care a fost tradus în felul următor:
"O viaţă, tăciunele Şarpelui, puternic veghetor,
Înşelator, să nu primeşti a te uni
Cu prorocirile Şarpelui, anuale, pentru că lovit Vei fi
Cântecul cetăţii aud îndelung
Mergeţi vioi, juraţi pe caciulă, pe puternica caciulă!
Să juri cu maturitate şi cu convingere!
Să fiu ţie putere vie, trăiesc, în luptă să fiu!
Alesul jurământ preţuieşte şoimul tău,
mergi cu jurământ puternic!"

Notă:
Codexul Rohonczi (grafii alternative: Codicele şi Rohonczy sau Rohonc, în toate combinaţiile) este un document controversat al cărui sistem de scriere este inedit şi încă nedescifrat în mod convingător.
Este numit după orăşelul Rohonc (Rohoncz e grafia maghiară veche; pe germană Rechnitz, pe croată Rohunac), aflat astăzi în provincia Burgenland din estul Austriei.


Membra UNESCO Viorica Enachiuc e absolventă a Facultăţii de Filologie, secţia Română-Istorie, din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, promoţia 1963.
Lucrarea de licenţă şi-a luat-o în arheologie.
E membră UNESCO din 1983.
Mulţi ani a condus şantiere arheologice în Oltenia, Muntenia şi Moldova.
A cercetat scrierile vechi din neoliticul mijlociu şi epoca dacică.
Şi-a prezentat lucrările la conferinţe în ţară şi în străinătate: Austria, Franţa, Germania, Italia, Israel.
Burse de studiu a primit în Italia, pe probleme de arheologie, şi ăn Danemarca, unde a studiat scrierea runică.

Aceste fapte nu sunt secrete.
Dar mă întreb şi vă întreb: de ce tac autorităţile politice şi ştiinţifice de la noi?
Sau mass media.
Pentru că sunt mai importante furturile, violurile sau accidentele auto sau se "vând" mai bine?
Incompetenţi nu sunt.
Sau au primit ordin să tacă?

[Ghita Potra]

Dupa o ora de discutii, Tony Blair scoate un ceas cu capac sa vada cat este ora, iar pe capac era gravat
"De la George Bush pentru Tony".
Dupa o perioada de discutii, scoate si Bush un ceas de argint cu capac, iar pe capac era gravat
"De la Tony Blair pentru George".
Dupa alta ora de discutii aprinse, Vladimir Putin scoate un ceas din
aur cu diamante, iar pe capac era gravat:
"De la IC Bratianu pentru Carol I".


Acum cincisprezece zile am citit ca fumatul te poate ucide.
A doua zi, m-am lasat de fumat. Acum douasprezece zile am citit ca, consumata in exces, carnea te poate ucide.
A 2-a zi, m-am lasat de mancat carne.

Acum opt zile, am citit ca bautura te poate ucide.
A doua zi, m-am lasat de baut.

Ieri, am citit ca sexul te poate ucide.
Azi dimineata m-am lasat de citit !!!

[Ghita Potra]

Un tanar preot si sotia lui, trimisi la prima lor parohie, ajung acolo intr-o zi de octombrie si constata ca biserica este intr-o stare deplorabila... Plini de entuziasm, isi propun sa o restaureze pana in Ajunul Craciunului, cand vor sa organizeze prima slujba...

Muncesc din greu, rapara peretii, tamplaria, refac picturile, curata si... termina totul pe 18 decembrie! Pe 19 insa incepe o vijelie cumplita, care desprinde o bucata din acoperis, iar apa scursa le distruge o portiune mare dintr-un perete lateral... Intristat ca trebuie sa amane slujba de inaugurare, preotul pleaca spre casa, dar pe drum se opreste la o licitatie in scopuri caritabile si acolo ii atrage atentia o fata de masa brodata, de o mare finete, care avea in mijloc o cruce; isi da seama ca are exact dimensiunea portiunii de perete avariat, o cumpara si se intoarce la biserica. Intre timp incepuse sa ninga, iar in statie zareste o doamna in varsta care tocmai pierduse autobuzul. O invita sa-l astepte pe urmatorul in biserica, iar el incepe sa fixeze fata de masa pe peretele avariat. Doamna asteapta absenta intr-un colt; deodata isi ridica ochii si, socata, il intreaba pe preot de unde are fata de masa cu initialele ei(EBG)... Ii povesteste apoi ca ea o brodase in Austria in urma cu 35 de ani, in timpul razboiului. La venirea nazistilor e nevoita sa plece in graba si-si lasa in urma sotul, care este arestat si trimis in lagar... e ultima data ca-l mai vede... Impresionat, preotul vrea sa-i returneze fata de masa, dar ea ii spune ca e mai bine sa ramana in biserica... Tot ceea ce poate sa faca este sa o conduca pe doamna intristata acasa...

Slujba de inaugurare a bisericii reuseste de minune, iar la sfarsit preotul isi conduce spre iesire noii enoriasi; cand revine observa pe un scaun un domn in varsta cu ochii pironiti pe fata de masa... Barbatul ii povesteste indurererat ca fata de masa fusese brodata de sotia lui, care disparuse pe timpul ocupatiei naziste si pe care o credea moarta... Preotul il roaga sa-l insoteasca intr-o scurta plimbare cu masina si il duce la domiciliul batranei doamne, unde asista la cea mai impresionanta revedere de Craciun... (Intamplare adevarata povestita de un preot pentru a ilustra "misterioasele cai ale Domnului")

[Ghita Potra]

Cele mai ciudate legi din lume
In statul American California este interzis prin lege sa plangi cand depui marturie, sa mananci portocale cand stai in cada sau sa instalezi capcane pentru soricei cand nu ai permis de vanatoare.

Multe dintre legile ciudate inca in vigoare in diverse state ale lumii pun femeile pe o pozitie inferioara barbatului, pornind de la faptul ca, in Michigan, podoaba capilara a unei femei este considerata proprietatea barbatului si pana la faptul ca, in New Mexico, femeilor le este interzis sa iasa in public neepilate. In Tennessee, o femeie care ar invita in oras un barbat, ar comite o infractiune, in timp ce in Pennsylvania, casnicele care ascund praful sub covor pot ajunge la inchisoare.

In statul american Arkansas, violenta domestica este incurajata, dar numai o data pe luna. Pe de alta parte, tot in SUA, dar in California, sa iti bati sotia este legal doar daca o lovesti cu o curea a carei latime este mai ingusta de 2 inchi. Daca se intampla ca aceasta dimensiune sa fie depasita, fapta nu constituie infractiune, atat timp cat exista acordul femeii.

In Australia, nu este recomandat sa purtati pantaloni roz duminica, dupa pranz, caci s-ar putea sa fiti amendati.

In Franta este ilegal sa iti botezi porcul Napoleon, iar scrumierele sunt considerate arme mortale.

In Elvetia, hainele nu pot fi puse la uscat in zilele de duminica.

Tot in cea de-a saptea zi a saptamanii, americanii din Michigan nu au voie sa vanda masini, iar locuitorii statului Oregon au interzis la inghetata.

Stiati ca locuitorii statului Oklahoma platesc impozit pentru piesele de mobilier? Ei bine, asta e ultima din grijile lor, caci sunt mult prea ocupati sa NU muste din hamburgerul cuiva, sa NU isi faca pelerine din prosoapele de baie si sa NU se joace de-a Superman.

Statul roman l-a interzis pe Mickey Mouse in anul 1935 pentru ca marimea lui ar fi speriat copiii. O lege asemanatoare a adoptat si Finlanda interzicandu-l pe Donald Duck. Insa, expunerea de motive este cu mult mai plauzibila in acest al doilea caz: Donald Duck nu poarta pantaloni.

In Texas, este interzisa Enciclopedia Britannica pentru ca in vastitatea ei de informatii, este cuprinsa si o reteta de a-ti prepara berea acasa.

In Marea Britanie este interzis sa plimbi.. vaca pe sosea. Nu, nu intotdeauna, ci doar intre orele 10:00 si 19:00. Si tot este mai bine decat in Nevada, unde camilele nu pot fi plimbate pe autostrada sub nicio forma. Daca totusi sunteti nevoit sa va plimbati vacuta prin Anglia, puteti sa obtineti un permis de la comisiariatul de politie astfel incat sa nu comiteti o infractiune.