Povesti de la SightCity

[Paul]

În perioada 4-6 mai, la Frankfurt a avut loc cea mai mare expoziţie cu produse pentru nevăzători şi deficienţi de vedere. Simpla vizitare în fugă a tuturor standurilor a reprezentat un tur de forţă, iar eu am reuşit să fac acest tur de vreo trei ori. Pentru cineva care nu mai are condiţie fizică a fost extenuant.

Îmi pare foarte rău că nevăzătorii din România nu au şansa să viziteze cu toţii această expoziţie; ar fi extrem de instructiv. După câţiva ani, se pot distinge tendinţele şi aproape că se pot face anticipări privind noile produse care urmează să apară.

Aşa avea multe de povestit şi nu prea îmi dau seama cum ar fi cel mai bine să mă organizez; cred că dacă am să merg pe categorii de produse, nu voi greşi prea mult, dar mi-e frică că voi devia; este destul de greu să vorbeşti despre o categorie de produse fără să te referi şi la alta.

Am să încep cu magnficatoarele de birou. De departe, acest tip de produs este cel mai căutat, pentru cei care au resturi de vedere sunt mai numeroşi decât cei complet nevăzători; pe de altă parte, mulţi dintre vârstnici recurg la un asemenea dispozitiv, motiv pentru care în casele de bătrâni din Germania asemenea produse sunt nelipsite. Nu mai vorbesc de şcolile speciale.

Înainte de a vorbi despre calităţi şi performanţe, cred că merită să vă prezint (pentru a câta oară ?) modul în care nevăzătorii din Europa ajung să folosească un magnificator. În primul rând, prin lege, se consideră că cei care au nevoie de un asemenea aparat, trebuie să fie ajutaţi să îşi cumpere unul. Casele de asigurări (că în Germania sunt mai multe) subvenţionează integral costul unui magnificator de birou cu funcţii de bază; asta înseamnă că nu se oferă gratuit magnificatoare cu monitoare de 32 de ţoli, sau magnificatoare care citesc singure (revin imediat). Casele de asigurări studiază piaţa, definesc câteva cerinţe minime şi apoi negociază direct cu producătorii. Din câte am aflat, negocierea propriu-zisă este pur şi simplu dictarea unui preţ, ceea ce este foarte avantajos pentru buget, dar este dur pentru producător.

Aşadar, producătorii realizează un produs de bază, cu funcţionalităţile minime specificate de casele de asigurări. Pe lângă acesta sunt oferite şi alte produse cu facilităţi suplimentare, care bineînţeles costă mai mult, ceea ce face ca beneficiarul să fie nevoit să achite diferenţa. Oricum, în Europa peste jumătate din deficienţii de vedere lucrează (pe bani, vreau să zic).

Un aspect la care nu v-aţi fi gândit: În Germania, în general nevăzătorii nu sunt dispuşi să plătească nimic în plus faţă de modelul de bază subvenţionat total; în Austria în schimb (de parcă nu ar fi tot un fel de nemţi), puţini sunt cei care se mulţumesc cu produsul de bază; fiecare vrea să aibă ceva în plus. Un alt aspect ridicol, rezultat din negocierile cu casele de asigurări a dus la o situaţie absurdă acum câţiva ani. Magnificatorul de bază era alb-negru, deşi atât camera video, cât şi monitorul erau color. Producătorul a fost obligat să anuleze culoarea din softul aparatului, pentru că altfel, deşi la acelaşi preţ, aparatul nu mai era subvenţionat; desigur, nu a durat mult dar vorbim totuşi despre aberaţii din ţări la care privim cu admiraţie.

Acum să vă povestesc despre magnificatoare. Desigur, nu se mai găsesc magnificatoare cu tub catodic; totuşi, marea majoritate (am văzut cel puţin 30 de modele produse de cel puţin 20 producători diferiţi) sunt construcţii masive. Un magnificator de birou mediu cântăreşte minim zece kilograme, fără monitor ! Nu înţeleg de ce nu sunt adoptate soluţii mai zvelte, mai uşoare ?! Am văzut doar două magnificatoare mai uşoare: unul care nu folosea deloc monitor, ci se lega la calculator şi era compus doar dintr-o cameră suspendată pe o consolă; al doilea este magnificatorul produs de Baum şi care atinge 10 kilograme, dar cu tot cu monitor şi cu masa culisantă.

Sunt convins că măcar din curiozitate, doriţi să ştiţi care este tendinţa în domeniul magnificatoarelor de birou. Ei bine, eu am identificat două tendinţe. Prima constă în creşterea complexităţii şi adăugarea de noi şi noi funcţii. Aşa după cum sunt convins că ştiţi deja, orice magnificator permite reglarea nivelului de magnificare şi oferă alegerea uneia dintre paletele de culori false. Din câte am observat eu, slab-văzătorii preferă pentru lectură alb pe fond negru şi uneori galben pe fond negru; cineva mi-a spus odată că preferă galben pe fond albastru. Am convingerea că puţină lume are nevoie de mai mult decât atât. Desigur, nici un producător nu se poate abţine. Unii afişează o linie verticală pe ecran, care (spun ei) ajută utilizatorul să nu piardă rândul, alţii, permit modificarea „căldurii” culorii, adăugând mai mult roşu sau mai mult albastru la culoare, alţii permit identificarea rândului dintr-un text afişat pe ecran şi îl afişează continuu defilând de la dreapta spre stânga, mai repede sau mai lent (pe mine m-au apucat durerile de cap după numai două minute).

În sfârşit, cel mai nou lucru pe care îl poate face un magnificator de ecran (deja de anul trecut) este să citească singur, cu voce tare. Practic, utilizatorul încadrează pagina pe care doreşte să o citească, astfel încât aceasta, sau coloana din revistă sau ziar să se vadă în întregime, apasă un buton şi aparatul citeşte ca orice maşină de citit automată. Evident, în interiorul magnificatorului se află un calculator, pe care este instalat o aplicaţie pentru OCR, cum este Abbyy Fine Reader, iar vocea pre-selectată citeşte textul.

Gata, v-am ţinut destul cu sufletul la gură: un asemenea magnificator (care şi vorbeşte) costă peste 5000 de euro; mai precis am văzut două cu care m-am jucat puţin, primul costa 5400 euro, iar al doilea 5200 euro (fără TVA). Un magnificator normal, cu tot cu monitor costă între 2000 şi 3500 de euro; desigur la preţul ăsta se adaugă TVA, transport şi eventual ceva comisioane bancare. Aşadar, noi stăm bine la Baum cu preţul pentru Visio de „doar” 1700 de euro. Din păcate, la noi casa de asigurări nu plăteşte nici medicamentele compensate ... ce să mai vorbim de chestii electronice !

Am văzut un magnificator cu ecran de 37 de ţoli, adică cu diagonala de 94 de centimetri !!! Scuze, nici nu am mai întrebat cât costă. Credeam că sunt eu nebun, dar am întrebat pe cineva dacă are rost aşa ceva; s-a uitat omul lung la mine şi m-a întrebat, pentru ce ?! Ca să stai pe scaun în faţa lui şi să dai din cap la stânga şi la dreapta câte juma de metru ? Deci nu sunt nebun ... Oricum, marea majoritate a magnificatoarelor au ecrane de 17 şi de 19 ţoli.

În sfârşit, colegii mei de la Baum Retec din Germania au produs surpriza maximă în domeniul magnificatoarelor de birou: au realizat un magnificator pliabil, care încape cu tot cu monitor într-o geantă de laptop. Cântăreşte doar 3,5 kilograme şi poate fi folosit atât pentru citirea documentelor de pe birou, cât şi pentru distanţă, de exemplu pentru mărit imaginea de pe tablă. Funcţionează la priză sau pe baterii, cu o autonomie de patru ore. La expoziţie au fost aduse două asemenea magnificatoare pliabile, iar în faţa lor a fost mereu înghesuială; eu nu am apucat să mă joc decât după închidere.

Dacă reuşesc să îmi mai rup câteva minute, am să continui cu poveştile de la SightCity şi în zilele următoare, cu alte categorii de produse.

Până atunci vă doresc numai bine,

[Manu]

Interesanta prezentare, eu sunt curios si de alte produse...

[Paul]

Este greu să te descurci şi să găseşti rapid ceea ce te interesează în viermuiala unei expoziţii internaţionale de genul celei de la SightCity. Nu ştiu cum fac alţii în situaţii de genul acesta, dar eu mă las purtat de val o vreme căutând din ochi un loc mai puţin aglomerat. Fiind purtat de mulţime în toate părţile am observat că aproape la oricare dintre standuri se găseau magnificatoare electronice portabile, iar la majoritatea se găseau mai multe tipuri, de la diverşi producători.

Cred că merită discutat puţin mai mult despre aceste magnificatoare, pentru că practic toţi slab-văzătorii, desigur în ţările care nu încep cu RO, au aşa ceva în buzunar. La fel ca oricare alt gadget electronic, performanţele magnificatoarelor portabile au crescut de la an la an, în timp ce preţurile continuă să scadă (am să revin, desigur). Îmi aduc aminte de primele magnificatoare alb-negru, care datează din preistorie, adică de acum cinci-şase ani. Erau destul de voluminoase, bateria ţinea cel mult o oră şi imaginea era destul de instabilă. Azi, dimensiunea este aleasă în aşa fel încât să încapă cu uşurinţă în orice buzunar sau poşetă, iar greutatea este mult mai mică.

Desigur, orice magnificator actual este color, dar cumpărătorul atent se uită la mărimea efectivă a ecranului şi la durata de funcţionare a bateriei. Celelalte caracteristici sunt mai puţin importante ... desigur, până când nu ai nevoie de ele. De exemplu, magnificatoarele moderne permit „îngheţarea” imaginii, ceea ce poate fi destul de util în cazul în care imaginea nu este stabilă, sau este relativ inaccesibilă.

Cel mai mult mi-a plăcut un magnificator portabil numit iLoView, al cărui nume este un joc de cuvinte cu adevărat inteligent. Magnificatorul era prezentat de un sud-coreean pe care îl chema Park şi nu-mai-ştiu-cum. Individul avea o mulţime de magnificatoare pe o masă şi le prezenta comparativ. Adevărul este că atunci când poţi să vezi simultan cum funcţionează diverse magnificatoare, îţi poţi face repede o idee. Senzaţia este aceeaşi ca într-un magazin de televizoare, când toate funcţionează pe acelaşi post. Imediat îţi sare în ochi cel care are imaginea cea mai clară şi mai plăcută.

Înainte de a continua, trebuie să fac o paranteză: multe produse puteau fi văzute pe standurile de expoziţie a unor firme diferite. Ceea ce este amuzant, e faptul că preţurile pentru acelaşi produs de la acelaşi producător pot diferi destul de mult. Am văzut de exemplu unul dintre magnificatoare şi cu 750 de euro, dar şi cu 900. Nu am întrebat de ce, pentru că ştiam că cel cu preţul mare este un renumit distribuitor internaţional care comandă produse pe care apoi le vinde sub propriul său brand-name.

Probabil că Park, coreeanul cu magnificatorul iLoView era singurul care nu avea mai multe magnificatoare pe masă pentru a le vinde, ci pentru a permite vizitatorului să facă o comparaţie între ele. Unul dintre lucrurile care m-au uimit, a fost faptul că dispozitivul lui putea fi folosit şi pentru scris. Dacă acest lucru este absolut normal pentru orice magnificator de birou, pentru un magnificator de buzunar este foarte neobişnuit. Aproape imediat ce distanţa dintre aparat şi text nu mai este cea corectă, imaginea devine difuză, datorită problemelor de focalizare a camerei.

O altă găselniţă a coreeanului era faptul că imaginea memorată în aparat putea fi parcursă cu ajutorul unui joystick minuscul. Desigur, multe magnificatoare permit memorarea unei imagini (sau chiar a mai multor imagini), dar explorarea acesteia în sus şi în jos, spre stânga şi spre dreapta, nu este posibilă. Poate că nu aş fi lăudat atât produsul, dar este mai ieftin decât SenseView, care până de curând mi se părea că are cel mai bun raport preţ calitate. Am primit pentru Baum Engineering dreptul de distribuţie în România al magnificatorul iLoView şi aştept ca zilele astea să primesc preţul; ştiu doar că va fi mai mic decât 800 de eruo, cât costa SenseView, care ca şi performanţe este azi net depăşit.

Nu mi-a plăcut niciodată magnificatorul în formă de maus, cu afişarea imaginii pe televizor. Calitatea imaginii este prea slabă, ceea ce duce repede la obosirea ochilor. Lucrurile nu stau mult mai bine nici dacă în loc de televizor de foloseşte un monitor, iar câmpul vizual este mult mai îngust.

Care ar fi soluţia completă pentru un slab-văzători ? destul de complicat. Categoric, acasă are nevoie de un magnificator de birou, ca să poată citi ziarul, o revistă sau o carte. Acelaşi magnificator îi poate folosi şi pentru a îşi tăia unghiile, pentru a coase, sau pentru a meşteri ceva. Desigur, magnificatorul de birou este util pentru a mări fotografiile, sau pentru a citi ce scrie pe cutiile de medicamente; prospectele medicamentelor probabil că sunt cele mai mărunte scrieri realizate vreodată de civilizaţia umană. În sfârşit, la achiziţionarea unui magnificator de birou, trebuie să vă asiguraţi că aveţi suficient loc sub cameră pentru a scrie; altfel, nu veţi putea face integrame.

Revenind la slab-văzătorul nostru, acesta are nevoie şi de un magnificator portabil, pentru a citi preţurile în magazine, sau pentru a citi tabelul cu cheltuielile din holul blocului; aici memorarea imaginii este extrem de binevenită. Din păcate, deficientul de vedere nu va avea la serviciu un magnificator de birou, deci el va trebui să se descurce cu cel portabil. Dacă îşi duce propriul magnificator la serviciu (cunosc un doctor care a făcut asta), atunci nu-l va mai avea acasă. Aşadar, se pare că soluţia optimă ar fi un magnificator de birou portabil, de genul celui prezentat în premieră la SightCity 2011 de către firma Baum.

În alte ţări, angajatorul este obligat să îţi cumpere un magnificator, cheltuială care îi este dedusă din impozit. Pentru acasă, odată la câţiva ani îţi este decontat de către casa de asigurări un magnificator de birou sau unul portabil, aşadar ceea ce trebuie să cheltui din buzunarul tău pentru vina de a fi deficient de vedere este relativ puţin, mai ales dacă eşti angajat. Cunosc un caz în ţara noastră, în care un deficient de vedere este periodic ameninţat că ar putea fi data afară pentru acuitatea vizuală scăzută; la noi nici nu se pune problema de a fi ajutat de angajator, ci handicapul este folosit pentru a ţi se băga pumnul în gură.

În sfârşit, un ambliop tânăr ştie să lucreze destul de bine la calculator, dar are totuşi nevoie de un magnificator de ecran, sau chiar de un cititor de ecran, eventual cu magnificator integrat şi sinteză vocală pentru textele mai lungi. Despre aplicaţiile software vom vorbi însă altădată, când reuşesc să îmi fac din nou puţin timp.

Da, da ... era să uit: un magnificator portabil cu ecranul destul de mic (nu mai ştiu exact cât, cam cât al unui telefon) costă aproximativ 300 de euro, iar unul cu ecran decent şi diverse funcţii (mai mult sau mai puţin utile), depăşeşte 1.000 – 1.200 de euro. Imediat ce voi avea preţul pentru iLoView am să revin; eu sper să îl scoatem pe la 700 de euro, sau mai puţin.

Până atunci vă doresc toate cele bune,

Dr.ing. Paul FOGARASSY
Director BAUM Engineering
tel. +40 729 099 260
www.baum.ro

[IonPop]

Interesanta prezentarea. Personal nu sunt interesat de magnificatoare fiindca din pacate nu imi sunt utile, insa cel putin este interesant de stiut ce se mai intampla in acest domeniu in lume.

Ar fi utile si informatii pentru nevazatori, si mai ales despre produse relativ accesibile si nevazatorilor din Romania.

De curiozitate, ANR a avut vre-un vizitator la acea expozitie?
Ma gandesc ca o astfel de asociatie ar trebui sa fie foarte interesata sa participe, sa vada, sa inregistreze, sa intervieveze producatorii, pentru ca apoi sa prezinte membrilor sai ce se mai intampla in domeniu, prin intermediul sitului si a revistelor sale... ba chiar sa intermedieze contactul cu producatorii a celor care ar putea dori sa cumpere ceva...

[Andreea Neagu]

Salut,
Sistemul pentru scriere de la iLoView era mult diferit de cel de la Optelec Compact + care iti permite sa schimbi pozitia camerei astfel incat sa folosesti lupa pentru scris, fara a se defocaliza sau a avea alte probleme asemanatoare (cand am testat eu Compact+ nu a creat probleme de nici un fel in modul pentru scris)?
Numai bine,
Andreea

[Paul]

De curiozitate, ANR a avut vre-un vizitator la acea expozitie?

Inteleg intrebarea Dumneavoastra. Nu, nici ANR si nici multe alte organizatii nationale ale nevazatorilor nu au avut vizitatori la expozitie. Singurii bulgari pe care i-am vazut erau de fapt studenti in Germania, care au facut efortul unei vizite de o zi la Frankfurt.

Scopurile pentru care cineva ar participa la o asemenea expozitie sunt:
- sa verifice cum functioneaza diverse echipamente (softul poate fi descarcat si incercat de acasa);
- sa afle ce mai exista si ce s-a mai descoperit; e mai usor decat sa cauti pe net;
- sa cumpere sau sa comande diverse produse pentru uz personal;
- sa ia legatura cu furnizorii pentru a deveni distribuitor in tara sau regiunea sa;
- sa se intalneasca cu alti distribuitori pentru a creea parteneriate;
- sa isi cunoasca fata in fata competitorii si sa invete strategii de marketing.

Probabil ca or mai fi si alte motive, nu stiu.

[CarmenT]

Ma bucur ca a fost deschis topicul acesta. Am vizitat si eu o expozitie, "Riva", la Gand, Belgia. Era o expozitie cu obiecte adaptate pentru toate tipurile de dizabilitati, dar eu am vizitat doar o parte din zona destinata deficientilor de vedere (de mai mult nu am avuut timp in cele vreo 8 ore cat am stat acolo).
Am vazut si eu foarte multe magnificatoare, dar nu am fost interesata de ele, deoarece, vorba d'lui Ion Pop, nu-mi sunt utile. As vrea insa sa spun ca aici in Belgia, e uimitor cat de multi slab vazatori prefera sa-si forteze ochii si sa citeasca caractere marite pana la un font de 36... Cunosc o tanara nevazatoare care zareste foarte putin (are nevoie de un caine ghid ca sa se deplaseze si pipaie cand intinde mana sa faca cunostiinta), insa citeste tiparituri cu caractere de 36...
In cadrul Salonului Riva, eu am fost impresionata de niste produse (din pacate nu stiu cum se numesc, dar poate ne ajuta Paul), care scaneaza, ocerizeaza si transforma textul in fisier audio intr-un timp exagerat de scurt, undeva la cateva secunde. Am vazut versiuni ale produsului respectiv realizate de mai multi producatori, insa am fost impresionata de ultimul model al celor de la Optelek. vedeti aici prezentarea sa: http://www.optelec.com/en_GB/audio-text ... earReader+
Doamna care prezenta produsele la stand ne-a facut mai multe demonstratii. Mi-am scos buletinul si l-am pus la lecturat si pot sa spun ca citirea a fost aproape perfecta, s-a inteles inclusiv seria si numarul de buletin.
Din pacate nu mai retin preturile, dar cam la toate se invarteau undeva intre 1700 si 2200 euro. Mai exista un producator belgian (nu-mi amintesc numele) ceva asemanator ca rezultat, dar produsul arata diferit. Cel de la Optelek avea o camera foto asezata undeva la inaltime (ceva cam ca la scanerul nostru de la Pontes), iar cel al belgienilor se prezenta ca un scaner traditional, de acela pe care pui cartea si astepti sa se plimbe neonul. Ultimul e mult mai practic pentru nevazatorii complet, caci nu exista posibilitatea de a fixa camera aiurea, dar cel de la Optelek avea o voce mult mai clara si mai coerenta. Cred ca vocea m-a impresionat cel mai mult. E ceva de genul Ioanei, asa cum se aude pe mostra celor de la Loquendo...
M-am uitat si la o multime de alte produse, dar in general m-au preocupat cititoarele acestea care transforma cartea in audio si display-urile braille, care sunt de ceva vreme slabiciunea mea. Sper ca ne va prezenta Paul si capitolul display-uri braille, caci eu sunt prea afona si ar fi pacat sa va derutez cu informatii neprofesioniste.

[Ioto]

Salutare, Foarte interesante prezentări. Mă întreb în momentul de faţă se merită să cumperi un magnificator atâta timp cât ai un telefon cu o cameră bună? apropos, ce aplicaţie cunoaşteţi pentru telefon care poate să transforme camera în lupă?