Basm mexican

[cristina.vuscan]

Iata si un basm dragut din cartea pe care tocmai o corectez:

Copacul ciudat

Pedro şedea sub un copac şi zăngănea banii în palmă. Banii sunau frumos şi plăcut, dar erau puţini. Şi tare ar fi vrut să aibă mai mulţi, ca să scape de sărăcie. începu să chibzuiască cum şi ce să facă, pentru ca să aibă mai mulţi bani.
În depărtare se ridică un nor de praf şi văzu venind o herghelie de cai. “Hm, ce ar fi să încerc ? Se pare că tocmai acum e acum." Se urcă repede în copac şi aşeză banii pe crengi.
Herghelia venea şi se apropia de el. Pedro coborî din copac şi se aşeză jos. Norul de praf se ridica tot mai mult şi în curînd herghelia de cai sosi în dreptul său. Caii erau mînaţi de proprietar şi de oamenii săi. Pedro stătea liniştit, de parcă nu avea de gînd să facă nimic. Cînd proprietarul de cai ajunse lîngă el, se ridică de jos şi începu să scuture copacul. Banii începură să cadă jos.
- Ajunge pentru azi ! zise Pedro liniştit şi începu să adune banii de jos.
Proprietarul de cai se opri uimit.
- Ce fel de copac e ăsta, flăcăule ?
- E un copac pe care, dacă îl scuturi, îţi dă bani.
- Şi cît dă ? deveni curios proprietarul de cai şi se apropie de copac, privindu-l cu atenţie.
- Păi, îţi dă cît vrei. Depinde de cîte ori îl scuturi pe zi, răspunse Pedro.
- Ce ar fi să mi-l vinzi mie ?
- A, nu. Asta îmi vine greu s-o fac. Copacul acesta l-am moştenit de la tatăl meu. Mi-e greu să mă despart de el. Dar, drept să-ţi spun, copacul ăsta mă cam încurcă. Trebuie păzit zi şi noapte, fără încetare. Iar mie îmi place să umblu în lume. Aşa că l-aş vinde şi nu l-aş vinde.
- Vinde-l. Îţi dau o sumă frumuşică pe el. Dacă-i foloseşti cu grijă, poţi să umbli în lume cît vrei.
Şi Pedro începu să se tocmească. Mai lăsă el din preţ, mai adăugă proprietarul de cai şi, pînă la urmă, a vîndut copacul. Proprietarul de cai i-a numărat trei pungi de galbeni şi a cumpărat copacul. Erau bani mulţi, cîţi nici măcar nu visase Pedro vreodată. Banii zăngăneau frumos şi plăcut, fiindcă erau mulţi, mai mulţi decît îndrăznea Pedro să se gîndească să aibă. De aceea, îndată ce primi banii, plecă şi cît ai clipi din ochi dispăru.
Proprietarul de cai se uită la copac, îl examină din toate părţile, apoi porunci oamenilor săi :
- Scoateţi copacul din rădăcină, dar cu grijă, cu cea mai mare grijă.
Oamenii scoaseră copacul cu mare atenţie, încît nu vătămară nici măcar un fir de rădăcină.
Proprietarul mulţumit, le porunci :
- Acum, duceţi-l acasă la mine şi sădiţi-l drept în faţa casei.
Porniră cu toţii la drum. Proprietarul vesel, cum nu mai fusese de mult, iar oamenii săi, umblînd cu grijă, să nu vatăme copacul.
îndată ce ajunseră, îl sădiră în faţa casei. Copacul înfrumuseţa toată casa, iar proprietarul, mîndru că făcuse un negoţ bun, îşi frecă palmele şi spuse oamenilor săi :
- Acum, scuturaţi-l !
Oamenii începură să-l scuture, dar oricît îl scuturau, din copac nu cădea nici o leţcaie.
- Se pare că Pedro a scuturat prea mult azi, zise unul dintre oamenii proprietarului de cai.
- Da, se poate, îngînă stăpînul copacului. Să lăsăm pe mîine. Acum şi aşa se înserează.
Doi paznici rămaseră peste noapte lîngă copac să-l păzească, iar proprietarul se duse la culcare, obosit de atîta drum. Nu adormi însă decît tîrziu de tot, gîndindu-se mereu la copac.
Dimineaţa, îndată ce se trezi din somn, sări numaidecît din pat şi strigă la oamenii săi :
- Hai, să scuturăm copacul !
Se duseră cu toţii şi începură să scuture vîrtos copacul. îl scuturară, îl scuturară atît de mult, încît era cît pe-aci să-l scoată din rădăcini, dar nu căzu nici un ban.
Mai aşteptară cîteva zile, apoi începură să scuture iarăşi copacul. Îl scuturară din zori şi pînă seara tîrziu ; proprietarul scutură şi el de cîteva ori. Copacul se clătină, gata să iasă din rădăcini, dar, tot nimic.
Atunci, proprietarul strigă aspru la oamenii săi :
- Toată lumea călare pe cai. Se vede că netrebnicul acela m-a păcălit. Dar îl vom găsi, îl vom găsi şi am să-i rup oasele.
Alergară, de dimineaţa şi pînă seara, şi a doua zi iarăşi porniră la drum în goana cailor şi de-abia după amiază îl zăriră pe marginea unui rîu.
- Aha, făcu proprietarul, acum îl prindem.
Pedro dormea buştean pe malul rîului cu o damigeană de vin lîngă el. Nici tropotul cailor, nici strigătele proprietarului şi ale oamenilor săi nu puteau să-l trezească.
- Pedro, netrebnicule, dormi ! ţipă furios proprietarul, descălecînd şi lovindu-l cu picioarele.
Abia atunci Pedro se trezi, privi nedumerit în jurul său ; apoi, cînd îşi dădu seama cu cine are de-a face, sări ca ars în sus şi se avîntă să fugă. Dar proprietarul îl apucă strîns de mînă, i-o răsuci şi spuse înfuriat :
- Va să zică aşa, ticălosule, ai vrut să mă păcăleşti !?
Năvăliră îndată şi oamenii proprietarului, îl legară burduf, îl vîrîră grăbiţi într-un sac, strînseră şi legară bine sacul şi apoi, scăpînd de o povară grea, răsuflară uşuraţi.
- Pedro, de-acum nici peştii la care te vom arunca n-o să mai fie păcăliţi, zise proprietarul batjocoritor. Se întoarse spre oamenii săi şi le spuse :
- De-acum treaba e făcută. Hai, să bem din vinul ăsta, c-am obosit, căutîndu-l pe nespălatul ăsta. Şi apoi, avem timp să-l aruncăm în rîu, să aibă cu ce se ospăta peştii.
Damigeana cu vin începu să circule de la unul la altul, pînă cînd o goliră. Vinul era tărişor şi tuturor li se făcu dintr-o dată somn.
- Hai, să dormim un pic, zise proprietarul. Avem timp să-l aruncăm în rîu, după ce ne sculăm.
Se întinseră cu toţii pe nisip şi în curînd începură să horcăie.
Atunci, Pedro, încet, încetişor, ca nu cumva să audă careva dintre oamenii proprietarului de cai, scoase cuţitul de la brîu ; făcu o gaură în sac, scoase o mînă afară, dezlegă sacul şi ieşi încet din el. Apoi, tiptil, se duse pînă la cai, luă păturile de pe ei, le vîrî în sac şi-l legă strîns.
Altul în locul lui s-ar fi grăbit să fugă, în timp ce proprietarul de cai şi oamenii săi dormeau lungiţi în nisip. Dar lui Pedro îi plăcea să ducă un lucru pînă la capăt. De aceea, se ascunse într-un tufiş din apropiere şi aşteptă curios să vadă ce se va întîmpla.
Mai întîi se trezi proprietarul care-i sculă şi pe oamenii săi :
- Hai, copii, hai că peştii au flămînzit.
Apucară sacul şi-i făcură vînt în rîu.
- Adio, Pedro, strigă proprietarul. De-acum înainte poţi să păcăleşti peştii şi nu oamenii.
- Şi de ce să păcălesc peştii ? răspunse Pedro din tufiş. Mai sînt încă destui oameni care pot fi păcăliţi.
Auzind glasul lui Pedro, proprietarul de cai şi oamenii săi se înspăimîntară atît de mult, încît, înfricoşaţi, săriră îndată pe cai şi o luară la fugă.
Pedro ieşi din tufiş şi se uită rîzînd după ei. Apoi, plecă mai departe, fluierînd vesel.
-Sfîrşit-
(Basm mexican)

[Kov.Kriszti]

A fost o poveste frumoasa, mi-a placut!

[Emanuel.Selaru]

Scurta, dar foarte frumoasa, dar si plina de lucruri utile, de retinut si de aplicat in viata.
Si uite asa ajuns-am si capitan.
Sa traiti, ostenii mei!
)!
Numai bine tuturor!