Sari la conţinut

ENGLISH ENGLISH Language | ROMÂNĂ Limba ROMÂNĂ

+ Mărește textul - Micșorează textul

Caută Prima pagină  Contact

Întâlnire pregătitoare pentru proiectul United through Sports


În perioada 3 - 5 iunie 2011, în Cluj-Napoca, s-a derulat vizita de pregătire din cadrul proiectului United through Sports. În cadrul acesteia s-au discutat aspecte privind implementarea proiectului, cum ar fi planificarea programului de activităţi din perioada 15 - 25 iulie. Alte subiecte au fost protecţia şi siguranţa participanţilor, echipamentele necesare activităţilor şi nu în ultimul rând metodele de accesibilizare a spaţiilor unde vor avea loc activităţile.
La vizita de pregătire au fost prezenţi liderii de grup din fiecare ţară participantă. Aceştia aau fost cazaţi la aceeaşi locaţie unde va avea loc şi proiectul, la hotelul Tulip in Sunny Hill din Făget.
Pe 3 iunie, în prima perioada a zilei, au sosit participanţii. După distribuirea în camere şi cină ne-am grupat pentru a ne prezenta şi pentru a discuta despre programul pentru următoarele două zile.
A doua zi dimineaţa ne-am reîntâlnit şi am stabilit care vor fi activităţile sportive care se vor realiza în cadrul proiectului şi responsabilizarea fiecărui grup de a organiza într-una din zilele de desfăşurare activităţile trecute în programul zilnic.
După prânz întreg grupul a mers să viziteze locaţiile unde vor fi organizate diferitele activităţi. În urma vizitelor efectuate s-au analizat eventualele riscuri care pot apărea în timpul activităţilor, discutându-se despre măsurile de prevenţie. După cină participanţi au mers să viziteze oraşul.
În data de 5 iunie a avut loc plecarea participanţilor.

Scris de Mirabela Mischie


Publicat de: Emanuel Boboiu (secretar Pontes) în 10.06.2011 Vizualizări: 1878 secţiunea: Noutăţi

Site creat din 2006 și dezvoltat până în 2024 de Departamentul IT Pontes