Sari la conţinut

ENGLISH ENGLISH Language | ROMÂNĂ Limba ROMÂNĂ

+ Mărește textul - Micșorează textul

Caută Prima pagină  Contact


Muzeu virtual


Galeria Naţională
Muzeul Naţional de artă Cluj



Sfârşit de toamnă - BOGDAN Catul



Locul distinct a personalităţii lui Catul Bogdan (1897-1978) în istoria culturii româneşti este determinat nu numai de valoarea în sine a creaţiei sale - ce-şi are echivalent ca dimensiune în pictura rafinată a lui Lucian Grigorescu - ci în primul rând prin faptul că viziunea sa originală, în consonanţă cu mutaţiile înnoitoare ale artei europene, a provocat o schimbare radicală în mişcarea plastică din spaţiul intracarpatic, orientând-o pe un făgaş modern. Acest impuls spre o modernitate autentică 1-a înfăptuit împreună cu colegii de generaţie şi catedră: Aurel Ciupe, Anastase Demian şi Romul Ladea. Asimilând cu discernământ norme şi principii esteti¬ce vehiculate la Paris, capitala mondială a artei (unde Catul Bogdan a studiat timp de cinci ani, între 1919-1924), când au revenit în ţară aveau să ţină cont de specificitatea mediului cultural în care aveau să activeze, în cea mai autentică descendenţă latină şi românească, vor face cunoscut lumii robusta vitalitate a spiritului autohton, ritmica şi splendoarea spaţiului mioritic, transpunând în imagini coerente, sugestive, rezonanţele unor perene argumente de viaţă şi de civilizaţie multiseculară. Catul Bogdan a abordat cu ştiinţă şi rafina¬ment compoziţia, natura statică, portretul şi peisajele, prioritate având cele din urmă. Din lectura lor transpa¬re freamătul realităţilor rustice transilvănene sau bănăţene, tumultul străzilor, al târgurilor şi sălilor de spectacol, tulburătoarea reverberaţie a universului lăuntric sau a eternului feminin, suava respiraţie a inte¬rioarelor animate de parfumul unor arhaice alcătuiri, alături de pulsul naturii inundată de solare luminozităţi. O nobilă elevaţie a gândului şi sensibilităţii îndelung cultivate, şlefuite prin raportare la valorile consacrate, va încuraja o rarefiere a duetului şi a tuşelor, devenite tot mai fragile, aerate, dezinvolte, încât imaginile aveau să releve primatul spiritualităţii în raport cu argumentele vizibilului. Un revelator exemplu îl constituie şi peisajul din galerie, Sfârşit de toamnă, 1965, tratat în acorduri diafane, cristaline şi pure. Un tremur permanent învăluie suprafaţa, transpunere plastică de inefabilă poezie, ca reflex al freamătului neîncetat al naturii şi scurgerii diurne a vieţii.

(N.L.)

Înapoi la lista lucrărilor

Site creat din 2006 și dezvoltat până în 2024 de Departamentul IT Pontes