Prima pagină > Divertisment > Muzeu virtual > Călăreţ în amurg - Ion ANDREESCU

Muzeu virtual

Galeria Naţională
Muzeul Naţional de artă Cluj

Călăreţ în amurg - ANDREESCU Ion

Majoritatea biografilor lui Ion Andreescu (1850-1882) pun în legătură revelarea vocaţiei sale artistice, cu şocul emoţional provocat de întâlnirea în anul 1873, cu pictura lui Nicolae Grigorescu. Este, desigur, important faptul că tânărul Andreescu îşi alege ca exemplu nu un pictor oficial academic, ci pe însuşi marele întemeietor al şcolii moderne de pictură românească, cu care se întâlneşte pe un teren (al creaţiei şi al receptării), favorabil, neatins de rutina ori de apăsarea unor prototipuri acreditate de tradiţie; pictura lui Nicolae Grigorescu are un rol însemnat în orientarea artistică a lui Ion Andreescu, dar, în cadrul unei viziuni globale asemănătoare, creaţia lui Andreescu îşi afirmă, cu autoritate, autonomia de simţire şi de expresie. Originalitatea creaţiei lui Ion Andreescu se afirmă încă de la începutul activităţii pictorului (când, în ciuda marii admiraţii, mărturisite, pentru Nicolae Grigorescu, el nu devine un emul al acestuia) şi până la sfârşitul ei (când contactul cu mişcarea artistică franceză efervescentă, nu-i modifică coordonatele esenţiale ale viziunii, de o coerenţă excepţională a dezvoltării). Viziunea lui Ion Andreescu se pretează a fi ataşată marii tradiţii clasice (în legătură cu ideea de simplitate şi de stabilitate a formelor, cu aura de inactualitate a imaginilor, care nu poartă semnele instantaneităţii, ci au o pregnantă valabilitate generică). în acelaşi timp, ecouri din Chardin, din Courbet şi din Manet, Pissarro, Van Gogh şi Cezanne, se regăsesc, sublimate, într-o viziune de o impozantă originalitate. Deschis spre percepţia lumii sub aspectul peren al esenţelor poetice tăcute şi grave, pictorul configurează imaginea urmărind nu iluzia optică desăvârşită, ci iluzia materială desăvârşită a prezenţei obiectului, ce este alcătuit dintr-o materie proprie, independentă de datul natural şi totuşi, tulburător de adevărată. Secretul acestei tulburătoare alchimii prin care materia picturală se spiritualizează prin structurarea internă a culorii (cromatism de mare intensitate afectivă, în ciuda nobilei sale reţineri) stă sub semnul gravităţii. Exprimarea formei ca integritate materială, perceptibilă optic şi tactil deopotrivă, se conjugă cu tratarea într-un spirit modern a tridimensionalităţii spaţiului. Imaginile conţin repere ale perspectivei liniare, dar ele nu sunt esenţiale pentru configurarea adâncimii; după cum pictorul nu foloseşte nici perspectiva aeriană, spaţiul realizându- se prin utilizarea originală a griurilor colorate. Griul constituind mediul conţinător al tuturor culorilor, saturarea lui este împinsă până la maximul de concentraţie pigmentară pe care o poate permite echilibrul dintre posibilităţile expresive ale suprafeţei şi cerinţele exprimării sensibile a spaţiului tridimensional: structurarea cromatică se desfăşoară în spaţiu aşa cum se organizează în timp o compoziţie muzicală.

(L.D.)

Înapoi la lista lucrărilor