Forumul organizatiei Pontes - www.pontes.ro

Salutare dragilor,

E prea multă linişte în secţiunea asta a forumului de aceea vă propun s-o animăm puţin.

Am fost foarte surprinsă să văd din ce în ce mai des în media online reacţii foarte vehemente ale unor personalităţi de cultură, analişti politici etc. împotriva corectitudinii politice (c.p.). Am vrut să mă lămuresc şi eu de ce este atât de rea această corectitudine politică. Dar cum să mă lămuresc dacă n-am găsit nicăieri o definiţie clară a acestui concept nici măcar la cei care spun că corectitudinea politică este atât de rea? Vă prezint aici câte ceva din ce-am aflat şi eu despre corectitudinea asta politică, poate descoperim împreună de ce e bună sau de ce e atât de rea.

Unii etichetează c.p. ca marxism cultural, freudism etc. deci ca fiind ceva atât de rău care produce doar rele în societate: „prigoană împotriva intelectualilor”, „gândire unică”, adică cele mai rele forme de cenzură. Vladimir Putin consideră că corectitudinea politică atacă valorile tradiţionale de aceea, probabil a dezincriminat violenţa domestică, la începutul acestui an. Nici Donald Trump nu se lasă mai prejos, considerând c.p. ca o piedică în libertatea de exprimare; este bine cunoscut comportamentul şi limbajul lui jignitor la adresa femeilor, a emigranţilor, ce să mai vorbim destre construirea zidului la graniţa cu Mexicul.

Făcând o sinteză, vă prezint o definiţie a c.p.:

Corectitudinea politică este atitudinea şi politica de a nu ofensa sau de a nu suprima nici un grup de oameni din societate care au un dezavantaj sau care au fost tratați diferit din cauza sexului, rasei, etniei, a dizabilității, a religiei sau a orientării sexuale.

Aşa cum n-am renunţat la folosirea cuţitului pentru că de-a lungul timpului au fost comise foarte multe crime cu el (ba chiar suntem consideraţi „neciopliţi”, necivilizaţi dacă nu folosim la masă cuţitele după un anumit ritual), tot aşa ar trebui să procedăm şi cu corectitudinea politică - să luăm partea ei bună renunţând la prejudecăţi.

Evident, apar mari derapaje în implementarea adecvată a corectitudinii politice şi asta se întâmplă pentru că e dificil să faci oamenii să renunţe la propriile lor prejudecăţi prin redenumirea unor situaţii indezirabile cu alţi termeni care să nu eticheteze negativ o persoană sau o anumită categorie socială. Chiar dacă a fost înlocuit termenul „invalid” cu „handicapat”, apoi cu „persoană cu dizabilităţi” sau „persoană cu nevoi speciale”, în plan concret nu s-a schimbat prea mare lucru, pentru că nu e destul să fim doar politicoşi în modul în care ne adresăm cuiva care are o anumită deficienţă, o altă culoare a pielii, o altă viziune asupra vieţii, ci este absolut necesar să avem faţă de ei şi atitudinea firească pe care o avem faţă de cei care ne sunt asemănători. Astfel vor dispărea derapajele nedorite.

Este o exagerare să fie înlocuit cuvântul „negru, negri” etc din opera lui Twain cu „afro-american” sau mai ştiu eu cu ce altă noţiune. Tot o exagerare ar fi să schimbăm titlul romanului scris de V. Voiculescu „Zahei orbul” cu „Zahei nevăzătorul”. Dar e o discriminare negativă (adică e o incorectitudine politică), de exemplu, să fie respins un nevăzător sau o persoană cu deficienţă locomotorie să dea concurs pentru a ocupa un loc de muncă într-o instituţie publică doar pentru că mintea organizatorilor acelui concurs nu poate accepta nici măcar ideea de-ai acorda acea şansă la egalitate pe care o prevede Constituţia României şi Drepturile Omului.

Voi ce părere aveţi despre corectitudinea politică şi despre scopul ei?

Într-adevăr, Rodica, e vorba de o sintagmă, un concept care dă mari bătăi de cap...
Iniţial părea ceva frumos, un ideal de convieţuire socială, mai ales în vremea lui Obama. De fapt, spun unii sociologi că această corectitudine politică l-a şi făcut să câştige alegerile de două ori, dar a dus totodată şi la o suprasaturare, iar în final Trump a speculat bine criza acesteia.
Pentru noi românii e mai greu să înţelegem chestia asta, pentru că nu am testat fenomenul la nivel de mase, dar în S.U.A. se dus la extremă, cam prea departe: în numele corectitudinii politice se ajunsese la un fel de posibilă incriminare a orice şi oricui: dacă bunăoară erai ca cetăţean alb prietenos cu unul de culoare, se considera că eşti doar un nemernic ascuns, care îşi maschează pornirile rasiste, dacă erai indiferent faţă de acel cetăţean, iarăşi se găseau acuzaţii pe măsură, de fapt, era o aşa plăcere de a pune majoritatea de orice fel la zid, încât se considera că, daca zece oameni dezbat o temă anume şi nouă dintre ei sunt de o părere - adică formează majoritatea - acel unu trebuie să fie mai întâi victimă apoi erou şi, printr-o răsturnare spectaculoasă, atrăgându-şi tot aparatul de susţinere a drepturilor de tot felul, să îşi impună contra celor nouă, voinţa...
Dar până la urmă tendinţa exagerată îşi are reversul; poate că se cer nişte ajustări pe ici pe colo; altfel, - aşa cum se plângeau unii comedianţi de stand up de pe acolo - orice discurs, orice glumă ţi se poate întoarce împotrivă - fie urăşti animalele, fie eşti rasist, fie promovezi discriminarea pe motive sexuale, fie hărţuieşti sexual etc.

Da Cornel, în mod cert majoritarii, mai ales dacă au un statut mai privilegiat, se vor opune prin diferite forme oricărei inovaţii care le-ar putea afecta poziţia sau comportamentul social. Aşa cum spuneam mai sus, cred că problemele au fost cauzate de faptul că c.p. a fost impusă ca politică şi nu a fost acceptată ca atitudine. În S.U.A. diversitatea categoriilor sociale e mult mai variată decât la noi şi, probabil, de aceea e mai greu să se ajungă la un numitor comun. De aceea un grup se poate simţi lezat de un altul, de multe ori pe bună dreptate.

Multe discriminări sunt cauzate de neînţelegerile culturilor minoritare şi de aici apar o droaie de etichetări. De exemplu, până-n preajma celui de al doilea război mondial, hispanicii şi negrii erau consideraţi lipsiţi de inteligenţă şi buni doar pentru muncile considerate degradante. Dar aceştia nu erau într-adevăr lipsiţi de inteligenţă, ci pur şi simplu nu puteau rezolva în totalitate acele teste care măsurau coeficientul de inteligenţă pentru că lipseau din cultura lor acele noţiuni pe care populaţia albă le avea în cultura lor şi pentru care au fost concepute acele teste. Lucrurile au început să se schimbe când conceptul de coeficient de inteligenţă a fost extins de la inteligenţa cognitivă şi la cea emoţională şi socială. Aşa se explică faptul că întâlnim persoane cu un IQ foarte ridicat şi cu un IE mai scăzut care lucrează pentru persoane cu un IQ mediu, dar cu un IE mult mai ridicat. Asta pentru că cei doi sunt complementari unul celuilalt. IE=inteligenţă emoţională.

De asemenea în S.U.A. conştiinţa libertăţii şi a drepturilor omului e mult mai ridicată decât la noi. Aşa că, cei care se considerau discriminaţi, îşi cereau drepturile în justiţie şi le primeau. Majoritatea era deranjată să respecte acele sentinţe pentru că contraveneau comportamentelor şi convingerilor, prejudecăţilor lor de până atunci: „negrii trebuie să facă munca de jos”, „femeile nu sunt în stare să aibă poziţii de vârf într-o companie”, „Dumnezeul meu e mai bun decât al tău” etc. Aşa că au început să se considere şi ei victime ale corectitudinii politice şi să o respingă.

Cu toată corectitudinea politică şi cu toate drepturile omului, încă mai există multă discriminare şi în Occident, ce să mai vorbim despre situaţia de la noi... Din câte înţeleg eu, corect politic este să-l servesc pe cel cu piele verde şi ochi portocalii la fel cum îi servesc şi-i tratez pe cei care au culoarea pielii şi a ochilor ca şi ai mei. Dacă într-o firmă (fie ea de stat sau privată) în care există angajaţi şi bărbaţi şi femei cu aceeaşi pregătire, dar salariul femeilor e mai mic decât al bărbaţilor, ba chiar sunt împiedicate să acceadă în poziţii superioare, deşi dosarul şi experienţa lor e mai bogată decât a multor bărbaţi din conducere, e firesc ca corectitudinea politică şi drepturile omului să-şi spună cuvântul şi să-şi facă simţită forţa, chiar dacă „majoritarii” vor plânge după vremurile apuse.