Pagina 1 din 1

Cum sunt priviti nevazatorii, aici cat si in afara tarii

Scris: 17 Sep 2011, 22:45
de Stefan_Ilioaica
salut!
m-am gandit sa atingem putin problema despre cum suntem priviti de catre vazatori aici in tara, dar si in afara bineinteles.
As vrea eventual sa va spuneti fiecare parerea, si experientele prin care ati trecut.

voi incepe eu pentru a da startul.

Ei bine, ce pot spune mai intai si intai despre cei din tara noastra.
Unii sunt intelegatori, no problem.
dar cateodata sunt sacaitoarele intrebari: da cum poti face asta?, da te descurci tu daca nu vezi? sau cea mai aiurea replica care o pot auzi: "vai, saracul!".
dar sunt si vazatori de treaba bineinteles, la fel ca si elevii si profesorii de la liceul la care invat eu.
un alt inconvenient este discriminarea, care din nefericire este de stul de des intalnita pe aici.

acum sa vorbim si putin despre cei de peste meleaguri.
te privesc foarte normal chiar daca esti nevazator, intra foarte usor in vorba, pe scurt foarte sociabili.
asta o spun din propria experienta.
astept comentarii cu pareri, dar si cu experiente, daca ati avut vreuna.
o seara buna,

Scris: 18 Sep 2011, 11:47
de Manu
Tu inveti acum la un liceu de masa?
Poate ne povestesti mai amanuntit cum te descurci si cam care a fost reactia colegilor cand au vazut ca au in clasa un nevazator...

Nevazatorii sunt priviti si dupa cum sunt si dupa cum stiu sa se integreze in primul rand ei. Probabil ca in Romania sunt mai putini oameni pregatiti sa accepte nevazatorul asa cum e decat in Belgia sa zicem, dar... asta depinde de multi factori si se poate corecta in timp daca nu va fi tot mai grav cu criza financiara; sunt convins ca daca nu sunt bani nu are nimeni chef sa priveasca nevazatorul ca pe ceva asemanator omului obisnuit. :lol:

Cei tineri chiar si la noi, cel putin in Cluj, se comporta totusi altfel, te intreaba daca vrei sa te ajute, nu te urca direct in troleibuz fara sa isi puna problema ca ai astepta un anume numar sau ca nu ai probleme cu picioarele.
La mine in zona chiar nu am probleme, am observat o atitudine destul de normala la magazin sau in fata blocului. Totul e sa se obisnuiasca lumea, era o vreme cand nevazatorul a fost tinut ascuns.

Scris: 18 Sep 2011, 13:23
de Stefan_Ilioaica
pai cum sa fie la liceul de masa.
in primele zile, nu prea stiau ei cum sa ma abordeze, ce sa ma intrebe si tot restul.
dar incet incet, vazand ca sunt sociabil si ca nu am nici un fel de probleme din astea, au inceput sa vorbeasca si chiar sa ma ajute cat mai mult, avand in vedere ca noi n-avem o clasa fixa, fiecare ora de curs o facem in cabinetul corespunzator.
la ore este liniste, nu este agitatie sau galagie.
aceeas chestie si pe holuri.
nu prea vezi elevi galagiosi sau care sa se lege de tine.
majoritatea profesorilor au inteles problema, si au inceput sa se adapteze la cerintele mele.
trebuie sa recunosc ca si mie mi-a fost greu in primele zile, dar incet incet mi-am revenit.

Scris: 18 Sep 2011, 14:20
de GruiaVelicu
Cum zicea si manu, depinde mult si de capacitatea nevazatorului de a se adapta in societate. Sunt doua categorii destul de diferite, unii se pot adapta destul de uşor in orice situaţie, dar sunt si destui care nu fac fata in situaţii destul de simple si din nefericire cred ca ei sunt mai mulţi. In Cluj situaţia s-a schimbat mult in ultimii ani datorită faptului ca aici sunt foarte mulţi tineri care studiază la universitate si care au dovedit ca se pot descurca bine in tot felul de situaţii.

Scris: 18 Sep 2011, 14:29
de GruiaVelicu
Deasemenea e un lucru incurajator ca tot mai mulţi tineri studiază in scoli obisnuite, avand un contact direct cu tineri de aceeasi vârsta. Cu siguranţă colegii lor nu vor mai privi nevazatorii ca pe ceva exotic.

Scris: 19 Sep 2011, 18:34
de Stefan_Ilioaica
total de acord.

Scris: 21 Sep 2011, 22:33
de IonPop
Cred ca modul in care orbii sunt vazuti de cei fara probleme mari de sanatate se bazeaza pe principii foarte discriminatorii, iar intelegerea, sprijinul, mila si toate celelalte sentimente pe care ceilalti le au in aparenta nu sunt altceva decat o fatada.

Evident, modul in care nevazatorul este acceptat in societate depinde si de caracterul lui, insa nu este elementul care conteaza cel mai mult. O persoana care nu are handicapuri poate sa fie si trista, si putin comunicativa, si vulgara, si oricum ar fi, dar toate acestea i se poate trece usor cu vederea, dar daca este vorba despre un nevazator si nu este deosebit de prietenos, sociabil si vorbeste urat, absolut toti ceilalti vor fi consternati ca un orb are tupeul sa vorbeasca urat, sau isi permite sa aiba pretentii la fel ca cei "normali".

Cei "normali" pot simti compasiune pentru problema nevazatorului si il pot ajuta, insa situatia se schimba mult daca ceilalti observa ca de fapt orbul respectiv are o pozitie mai buna in societate decat ei, sau castiga mai multi bani, dar asta bineinteles, daca ceilalti nu au de castigat din relatia cu acel orb.

Si apropos de orbi, nu este singura categorie in aceasta situatie.
Cei mai tineri nu ii invidiaza in general pe cei semnificativ mai in varsta decat ei ca acestia din urma castiga mai mult sau ca ocupa o pozitie mai buna in institutia in care sunt colegi, pretextand ca este normal, caci cei mai in varsta au mai multa experienta, dar ca si ei cei tineri pana cand vor ajunge la acea varsta, he he, cate vor mai face.
Daca sunt de aceeasi varsta, si cu aceeasi pregatire, dar unii au un succes mai mare, pretextul este de obicei ca "mda, ceilalti au avut pile".
Daca insa o persoana mai tanara are un succes mai mare decat una mai batrana, si castiga mai multi bani, si are o pozitie mai buna in societate, desi in mod normal conform conceptiilor multora ar trebui sa fie dezavantajata ca este mai tanara si cu mai putina experienta si intelepciune, atunci acea persoana mai tanara va fi cu siguranta invidiata si urata de ceilalti, chiar daca pe fata ceilalti vor avea o atitudine mult mai binevoitoare. Daca insa o persoana care mai are si un handicap ingrozitor cum ar fi orbirea va avea la un moment dat succes mai mare decat alte persoane fara probleme majore, cred ca va dati seama ca si invidia va fi pe masura.

Asadar orbii sunt discriminati foarte dur, nu fiindca cineva ar avea ceva strict impotriva lor, ci datorita faptului ca dincolo de toate legile pe hartie, viata se bazeaza pe discriminare, in care cei puternici ii domina pe cei mai slabi, iar cei mai slabi ii invidiaza pe cei puternici. Din pacate Romania este mult prea putin civilizata pentru ca majoritatea sa poata concepe ca "bietii" orbi ar putea fi si oameni extrem de valorosi si puternici, cum se intampla in alte tari. Deci, va mai trece ceva timp pana cand vom avea si in Romania un ministru orb sau o persoana de un rang inalt datorat recunoasterii valorii persoanei de catre ceilalti.