Fel de fel

[Ghita Potra]

RIŞTI?...

Râzând,
Rişti să pari nebun.
Plângând,
Rişti să pari sentimental.
Întinzând o mână cuiva,
Rişti să te implici.
Arătându-ţi sentimentele,
Rişti să te arăţi pe tine însuţi.
Vorbind în faţa mulţimii despre ideile şi visurile tale,
Rişti să pierzi...
Iubind,
Rişti să nu fii iubit la rândul tău.
Trăind,
Rişti sa mori...
Sperând,
Rişti să disperi,
Încercând măcar,
Rişti să dai greş...
Dar dacă nu rişti nimic,
Nu faci nimic,
Nu ai nimic,
Nu eşti nimic...

( Rudyard Kipling )

[Ghita Potra]

Ţestoasa de pe stâlp

Un tânăr mergea pe jos printr-un sat şi la un moment dat decide să ia o pauză.
Se aşează pe o bancă, unde se afla un om mai în vârstă şi încep, firesc, să vorbească despre ţară, guvern, despre legiuitori şi cei asemenea lor.
Domnul îi spune tanarului:
- Eu îi compar pe parlamentari şi pe alţii asemenea cu o broasca ţestoasă aşezată pe un stâlp.
Intrigat, tânărul ii spuse:
- Eu nu înţeleg aceasta analogie ... Ce vreţi să spuneţi, domnule?
Domnul a explicat:
- Dacă te plimbi prin ţară şi vezi cumva o broască ţestoasă stând in echilibru pe capătul de sus al unui stalp de gard, ce poţi să te-ntrebi?
Văzând nedumerirea de pe faţa tânărului, continuă cu explicaţia:
- În primul rând: Nu intelegi cum A AJUNS acolo.
- În al doilea rând: Nu poţi să crezi că STĂ acolo.
- In al treilea rând: Ştii sigur că nu ar fi putut SĂ AJUNGĂ ACOLO SINGURĂ.
- In al patrulea rând : E clar că N-ARE CE CĂUTA ACOLO.
- In al cincilea rand : Eşti convins de faptul că aceasta NU VA FACE NIMIC FOLOSITOR cât timp stă acolo.
Concluzia: singurul lucru raţional ar fi s-o ajuţi să coboare, iar ca să o ajuţi să coboare trebuie să fii ACOLO, la VOT.

[Ghita Potra]

Umor Israelian
Un diplomat israelian a făcut să surâdă comunitatea diplomaţilor la ONU. Reprezentantul Israelului, care era chemat să-şi susţină discursul,a declarat:
- Înainte să-mi încep discursul, vreau să vă povestesc o istorioară apropo de Moise. Când el a lovit stânca şi apa a început să ţâşnească, Moise se gândi:" Ce ocazie minunată să fac o baie!" Se dezbrăcă, îşi puse cu grijă hainele pe o piatră, apoi intră în apă.Când îeşi afară, hainele îi dispăruseră, furate de un palestinian.

Reprezentantul Palestinei uluit şi furios întrerupse discursul reprezentantului Israelului şi strigă:"Ce tot povestiţi ? Palestinienii nu erau acolo pe vremea aceea!"

Israelianul surâse, apoi zise:" Acum că asta e clar stabilit, pot să-mi încep intervenţia."

[Ghita Potra]

Un tip facea autostopul pe o strada pustie, intr-o noapte neagra, in mijlocul unei furtuni puternice. Timpul trecea … nici o masina pe drum, si furtuna facea sa nu vada nici la 2 pasi in fata lui. La un moment dat apare o masina si se opreste in dreptul lui. Fara sa analizeze mult situatia, tipul se urca in masina. Dupa ce inchide usa, se uita spre cel de la volan … si incremeneste! La volan nu era NIMENI! Masina porneste usor, iar tipul, deja ingrozit, statea lipit de scaun, fara sa poata scoate vreo vorba. Apare o curba … tipul incepe sa se roage in gand sa scape cu viata, si exact cand intra masina in curba, apare o mana prin geam si roteste volanul.Deja paralizat de groaza, tipul vede cum de fiecare data cand ajunge la o curba, mana apare prin geam si roteste volanul. La un moment dat, vazand ca se apropie de oras, isi face curaj, sare din masina si o rupe la fuga fara sa se uite inapoi. Intra in primul bar care ii iese in cale si, ud si inspaimantat, cere 2 pahare de vodca si incepe sa le povesteasca celor din bar experienta groaznica prin care a trecut. Toti raman pe ganduri cand isi dau seama ca tipul plange, cu toate ca nu era beat.Dupa vreun sfert de ora, alti doi tipi intra in bar, si unul dintre ei ii zice celuilalt:
- Auzi ma, asta nu e tampitul care s-a urcat la noi in masina in timp ce noi o impingeam ?!?

[Ghita Potra]

Gheo si Ion mergeau cu trenul de la Cluj la Sibiu . Ion rupe tacerea si zice:
Ion: Auzi, ma Gheo, tu stii de ce ne hurduca trenu` aista ?
Gheo: Nu stiu, mah. Tu stii ?
Ion: Apa` hai sa-ti esplic: trenu` aista are la început o locomotiva. Stii ?
Gheo: Stiu dara, ca nu-s prost.
Ion: N-avem nici o treaba cu ea. Merje lin, fain di tat. Mai departe, dupa
locomotiva imediat este vagonul cu posta. Stii ?
Gheo: Stiu dara, ca nu-s prost. Ne pasa noua de vagonul cela ?
Ion: Nu ne pasa. Dupa vagonul cu posta este vagonul ala pentru domni de la
oras, din aia cu valize patrate. Stii ?
Gheo: Stiu dara, ca nu-s prost. Spune mai departe.
Ion: Nici de ala nu ne pasa. Dupa vagonul domnilor de la oras este vagonul
pentru palmasi, nevoiasi asa ca noi. Stii?
Gheo: Stiu dara, ca nu-s prost. Spune mai departe. Avem vreo treaba cu el ?
Ion: Oleaca de rabdare. Vagonu` nost` are 2 osii: osia din fata (cu care nu
avem nici o treaba) si osia din spate, asta pe care sta compartimentul
nost`. Stii?
Gheo: Stiu dara, ca nu-s prost. Osia aiasta are vreo taina cu noi?
Ion: Stai o târa. Osia are 2 roti: roata din stânga (care nu ne intereseaza)
si roata din dreapta, pe care stam noi. Stii?
Gheo: Stiu dara, ca nu sunt prost. Ce-i cu roata de sub noi ?
Ion: Roata aiasta are aria Pi.R patrat. Cu Pi si cu R nu avem nici o
traba, pe noi patratul cela ne hurduca asa`.

[Ghita Potra]

Incendiu mare la un spital. Ca de obicei, sosesc operativ SMURD-ul și
pompierii. Acționează organizat, se luptă cu flăcările, îşi fac treaba
profesionist, sting incendiul și intervin pentru salvarea persoanelor
aflate în pericol.
La urmă, șeful formației raportează managerului de spital:
- Dle Doctor, operaţiunea a fost încheiată cu succes, au fost salvaţi
aproape toţi, doar la subsol, din cele trei persoane inconștiente
găsite acolo, doar două am reuşit să le resuscităm, una... din păcate,
a murit. Ne pare rău..
Doctorul:
- Bai, sunteti nebuni? La subsol se află morga..!

[Ghita Potra]

Destinul unei femei

Cea care ar fi putut deveni regina Romaniei, Irina Malaxa, a devenit sotia stralucitului laureat al premiului Nobel

Iubire interzisă: Regele Mihai cu moştenitoarea Imperiului Malaxa
Autor: Nicoleta Savin

Una dintre cele mai frumoase idile ale epocii interbelice a fost cea dintre Irina, fiica industriaşului Malaxa, şi Principele Mihai.

CEREMONIE Pe 3 octombrie 2007, Georgia Van Dusen Palade primea, în numele tatălui său, de la preşedintele Traian Băsescu, cea mai înaltă distincţie a statului român, Steaua României în grad de Colan Sursa: AGERPRES

În vara anului 1938, când cei doi s-au cunoscut, nici unul nu împlinise 18 ani. Erau la prima dragoste şi auspiciile păreau fericite, atât Carol al II-lea, cât şi Nicolae Malaxa încurajând relaţia. Abdicarea Regelui Carol al II-lea în toamna anului 1940 l-a adus pe Mihai pe tronul rămas liber.Relaţia Prinţului redevenit Rege al României cu Lulu Malaxa s-a rupt din raţiuni de stat şi din influenţele familiei. Lulu Malaxa s-a căsătorit cu medicul George Emil Palade, au emigrat în SUA şi s-a stins din viaţă la numai 48 de ani, în 1969, cu cinci ani înainte ca soţul său să primească Premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină. Irina şi George Palade au avut doi copii, Georgia Palade Von Dusen si Philip Palade, deveniţi moştenitorii averii Malaxa, confiscate de legionari şi naţionalizate de comunişti.

Pasiunile unui prinţ: maşinile şi caii de rasă



Cu siguranţă, Regele Mihai I îşi aminteşte cu emoţie prima sa dragoste. Dacă este să dăm crezare înţelepciunii populare, aceasta nu se uită niciodată. Până s-o cunoască pe Lulu Malaxa, prinţul Mihai era fascinat doar de maşini, puşti de vânătoare şi cai de rasă. Când în vara anului 1938 a zărit-o pentru prima dată într-o staţiune de pe litoralul Mării Negre pe fata celebrului industriaş, pasiunile prinţului au trecut în plan secund. Părea vrăjit de bruneta zveltă, cu profil grecesc, de camee.
Avea şi de ce! Cei care au cunoscut-o în epocă spun că Lulu Malaxa era o adolescentă cultivată, avea o fire deschisă şi romantică şi părea a fi foarte tandră şi caldă în relaţia cu prinţul Mihai. Tinerii au devenit foarte repede de nedespărţit, erau văzuţi adeseori în aceeaşi maşină, dar şi la hipodrom, pe terenul de tenis sau la bazinul de înot. Prinţul a început să-şi invite iubita la castelul Peleş din Sinaia. Ajungeau acolo cu automobilul favorit al lui Mihai, un Alfa Romeo care putea atinge şi 120 kilometri pe oră. Presa vremii a relatat că Mihai a rugat-o pe Lulu să-l însoţească la o vânătoare de lupi, iar ea a dat curs acestei invitaţii. Mihai părea îndrăgostit lulea, îi cânta iubitei la pian piese din Bach, Brahms, Mozart şi Debussy, compozitorii săi preferaţi.

Simpatizaţi de presă, încurajaţi de familii

Dacă pe atunci ar fi existat paparazzi, probabil că ne-ar fi parvenit astăzi numeroase fotografii cu celebrul cuplu. Presa vremii a consemnat relaţia cu moderaţie şi rezervă, aproape că a protejat-o. Relatările sunt puţine şi decente. Idila de la Bucureşti a ajuns şi în paginile presei străine. Cei doi tineri erau descrişi admirativ de cotidianul "The Palm Beach Report": "El, inalt şi blond, iar ea, subţirică, brunetă, cu un splendid profil de grecoaică, fac un cuplu atât de contrastant." Lumea părea să fie doar a lor, dar relatările ulterioare ale poveştii amintesc de supravegherea din umbră a celor doi îndrăgostiţi de către Regele Carol al II-lea. Acesta dorea ca prinţul Mihai să stea cât mai departe de politică şi vedea în fiul său un rival. Nici Malaxa nu avea nimic împotriva unei relaţii care putea da alt curs relaţiei sale, şi aşa destul de bune, cu Casa Regală.Nu este un secret că Nicolae Malaxa a ajuns să deţină cea mai mare avere din epocă şi datorită sprijinului masiv acordat de stat, sub formă de credite şi comenzi. Guvernul i-a acordat credite de stat, iar apoi i-a cumpărat producţia. Presa vremii afirma că au fost ani în care 98% din producţie era livrată către stat, profiturile obţinute atingând rate între 300 şi 1.000%, iar o parte din acestea s-au întors la rege sub formă de donaţii şi acţiuni. Cel mai vehement contestatar al relaţiei dintre Carol al II-lea şi Malaxa a fost Constantin Argetoianu, premier vreme de două luni în 1939. Dacă Regele şi Malaxa păreau mulţumiţi de idila copiilor, nu acelaşi lucru se putea spune şi despre mama prinţului Mihai, prinţesa Elena, care-şi dorea o parteneră cu sânge albastru pentru unicul său fiu.



"El, inalt şi blond, iar ea, subţirică, brunetă, cu un splendid profil de grecoaică fac un cuplu atât de contrastant."
THE PALM BEACH REPORT, cotidian


Istoria şi intrigile dau totul peste cap

Brusca abdicare a lui Carol al II-lea, la 6 septembrie 1940, la doar câteva zile după pierderea unei importante părţi din Ardeal către Ungaria, prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940, a schimbat decisiv cursul acestei poveşti de dragoste. Puterea efectivă a fost preluată de generalul Antonescu, dar prinţul Mihai a devenit Mihai I de România şi a urcat pe tron. Şi Nicolae Malaxa, acest "Krupp al României", a căzut în dizgraţie. În luna mai a anului 1941, a fost acuzat de colaborare cu legionarii şi i s-au confiscat uzinele. Regele Mihai a fost influenţat decisiv să răcească şi să rupă relaţia cu Lulu Malaxa de către cele două femei care i-au marcat viaţa, mama sa, Elena, prinţesă de Grecia şi mătuşa sa, prinţesa de Spoleto, ulterior ducesă de Aosta. Antipatia constantă a acestora pentru Lulu Malaxa a fost foarte bine ambalată în "raţiunile de stat" potrivit cărora un rege avea datoria să caute să întemeieze o familie cu o femeie de rangul său.

ŞANSA UNEI NOI IUBIRI

Din cauza unor probleme de sănătate, Lulu ajunge să-l cunoască în cursul anului -1941 pe medicul George Emil Palade

În 1941, Lulu împlinise 20 de ani, George Emil Palade avea 29. Născut la Iaşi, fiul unui profesor de filosofie şi al unei învăţătoare, Palade avea deja o carieră promiţătoare în medicină internă, cu un doctorat în anatomie microscopică absolvit în 1940, la numai 28 de ani, sub îndrumarea a două somităţi medicale Francisc Rainer şi Andre Boivin, profesori de anatomie şi biochimie.

Au emigrat în SUA

Lulu Malaxa şi George Emil Palade s-au căsătorit în acelaşi an, potrivit biografiilor medicului român. Presa din zilele noastre susţine eronat că această căsătorie s-ar fi încheiat în 1946, an în care, de fapt, soţii Palade au emigrat în SUA. Şi Nicolae Malaxa s-a descurcat bine. După război, pe motiv că a fost persecutat de Antonescu, a reuşit să-şi transfere lichidităţi importante în SUA. Dar minunea n-a durat mult. La naţionalizarea din iunie 1948, lui Nicoale Malaxa i-au fost confiscate toate proprietăţile şi a devenit angajat într-una din fabricile sale. Trimis într-o delegaţie comercială la Viena, Malaxa a refuzat să se întoarcă în România comunistă. A plecat în SUA şi s-a stabilit la New York, cerând drept de rezidenţă permanentă. În ţară a fost acuzat în contumacie de colaborare cu Garda de Fier şi a fost condamnat la moarte pentru crime de război. După descoperirea trecutului său politic, industriaşul român a fost acuzat public de colaborare cu Garda de Fier, iar autorităţile americane au încercat să-l deporteze. N-au mai avut pe cine, fiindcă Nicolae Malaxa a murit în 1965.

Lulu a murit la 48 de ani

Nicolae Malaxa a fost fericit să fie aproape de fiica sa, pe care a divinizat-o, şi de ginerele său. A fost şi un bunic împlinit, având prilejul să-şi vadă adesea cei doi nepoţi, Georgia Palade Von Dusen si Philip Palade. La patru ani după moartea tatălui său, Lulu Malaxa a fost răpusă de o boală care nu-i dădea de mult timp pace. Avea numai 48 de ani. Abia în 1974, George Emil Palade avea să primească premiul Nobel pentru medicină. Nu pentru România, ci pentru SUA, stat al cărui cetăţean devenise.

MOŞTENIRI



Ce au primit urmaşii lui Nicolae Malaxa

După revoluţie, cei trei nepoţi ai lui Nicolae Malaxa - Georgia Palade von Dusen Palade, Theodore Palade şi Loreen Malaxa - au primit de la statul român titluri de peste 310 milioane de dolari la Fondul Proprietatea, în schimbul tuturor proprietăţilor confiscate de comunişti celebrului lor bunic. Despăgubirile au fost acordate astfel: 622,5 milioane lei pentru Uzina Faur (fosta uzină Nicolae Malaxa, fostă 23 August), 384,7 milioane lei pentru Uzina Republica şi 73,3 milioane lei pentru Combinatul Siderurgic Reşiţa.

UNIC



Palmares neegalat de nici un român

George Emil Palade (centru jos) s-a recăsătorit în 1970, cu Marilyn Gist Farquhar, o chimistă alături de care a lucrat mai mulţi ani. Cariera lui Palade în America a fost fulminantă. Poate nici savantul nu visa o astfel de glorie în 1946, când a călcat prima dată pe pământ american, ca "Visiting Investigator" la Institutul Rockefeller din New York. Aici a devenit asistent, apoi membru asociat, membru titular, şef al Laboratorului de biologie celulară şi profesor de biologie. Din anul 1972 a condus Catedra de Biologie celulară a Universităţii Yale din New York.
George Emil Palade a murit în 2008, în luna octombrie.

[Ghita Potra]

VERISOARA
de Ion Pribeagu

Prin anul noua sute noua
Nu mai eram un oarecare, adult
Veneam la clubul "Lumea Noua"
Si alte cercuri literare.

Il cunoscusem pe Garleanu,
Pe Cincinat, pe Eftimiu
Si-a aparut, de Minulescu,
"Romante pentru mai tarziu".

Visam sa cuceresc o lume,
Sa schimb humorului tiparul,
Ca publicasem niste versuri
Intr-un saptamanal. "Tantarul".

Vazand directorul revistei
Ca am talent de pamfletar,
Fara sa steie mult pe ganduri
M-a angajat ca secretar.

Redactia era in centru;
O camera unde-ncapea
Biroul, scaune, dulapul,
Maculaturi si-o canapea.

De joi, cand aparea revista
Si pana lunea care vine
Redactia era inchisa
Si cheile erau la mine.

Directorul, un om politic,
Cu redingota si cu cioc,
Venea in timpul saptamanii,
Insa duminica de loc.

Asa ca tanar, cu sperante,
Plutind in sferele senine,
Mi-nchipuiam ca-n toata tara
Nu-i altul mai grozav ca mine!

Si intr-o sambata, pe seara,
Plimbandu-mi visul pe Lipscani,
M-am cunoscut cu o fetita
Cam de vreo douazeci de ani

De parca Dumnezeu din ceruri
Vrand dorurile a-mi infrana,
O nimfa mi-a trimis in cale
Si mi-a soptit: - Ionica, na!

Nici nu-mi mai incapeam in piele
De-acest potop de fericiri,
C-avea cosita in inele
Si-n san, ascunsi, doi trandafiri,

Gurita rosie si mica
Si ochii negri, plini de foc,
Ca tot privindu-i mi-era frica
Sa nu pleznesc de-atat noroc!

Ne-am dus la cinema, la "Clasic".
Un film cu Eva si Adam.
O vorba n-am scos pe-ntuneric,
Ca doar prin maini ne-ntelegeam.

Tarziu, cam dupa miezul noptii,
Ca-un autentic amorez,
Am invitat-o ca sa vada
Redactia unde lucrez.

In camera, printre saruturi,
Inghirlandate in rondele
Am proclamat-o-ntr-o poema
Printesa visurilor mele!

Si dimineata, pe la zece,
Cand vream sa-i mai dedic o strofa,
Deodata, a batut in usa
Directorul! O catastrofa!

In clipe de-astea, turbulente,
Tu nu stii singur ce sa faci:
S-ascunzi dupa birou fetita,
Sau cat mai grabnic sa te-mbraci

Si s-a-ntamplat cum se intampla
Cand n-ai un pic de prevedere:
Eu, numa-n pantalon si guler,
Si ea cu nudul la vedere!

Directorul, galant din fire,
Privind-o a soptit:
- Scuzati! Iar eu am spus:
- Mi-e verisoara,

Venit-aseara din Galati!
A scotocit printre sertare,
A scos grabit un manuscris,
Si cand fu gata de plecare,
M-a tras de-o parte si mi-a zis:

- Sa nu fii suparat, Ionica,
Insa as vrea sa-ti spun ceva:
Acum trei luni, fetita asta,
A fost si verisoara mea!...

[Ghita Potra]

In Grecia antica Socrate(469-399 DC), era foarte mult laudat pentru intelepciunea lui.
Intr-o zi, marele filozof s-a intalnit intamplator cu o cunostinta care alerga spre el agitat si care i-a spus:
'Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studentii tai?'
'Stai o clipa,' ii replica Socrate. 'Inainte sa-mi spui, as vrea sa treci printr-un mic test. Se numeste Testul celor Trei.'
'Trei?'
'Asa este,' a continuat Socrate. 'Inainte sa-mi vorbesti despre studentul meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gand sa-mi spui. Primul test este cel al Adevarului. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?'
'Nu,' spuse omul. 'De fapt doar am auzit despre el.'
'E-n regula,' zise Socrate. 'Asadar, in realitate, tu nu stii daca este adevarat sau nu.
Acum sa incercam testul al doilea, testul Binelui. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?'
'Nu, dimpotriva...'
'Deci,' a continuat Socrate, 'vrei sa-mi spui ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat?'
Omul a dat din umeri, putin stanjenit.
Socrate a continuat. 'Totusi mai poti trece testul, pentru ca exista a treia proba-filtrul Folosintei. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu imi este de folos?'
'Nu, nu chiar...'
'Ei bine,' a conchis Socrate, 'daca ceea ce vrei sa-mi spui nu este nici Adevarat, nici de Bine, nici macar de Folos, atunci de ce sa-mi mai spui?'
Omul era invins si s-a rusinat.
Si astfel Socrate nu a aflat niciodata ca nevasta-sa il insela cu studentul respectiv .

[Ghita Potra]

În ajunul morţii înţeleptului Socrate, un prieten se duce la închisoare să-l viziteze şi dădu acolo peste un profesor de muzică, care îl învăţa pe filozof un cântec la liră.
- Păi cum - exclamă prietenul - mâine vei muri şi astăzi mai înveţi un cântec nou?!
Iar Socrate i-a răspuns:
- Dar când să-l mai învăţ, dragul meu?

Intr-o zi, ducele Jacques-Henri de Duras, vazandu-l pe filozoful Descartes cum se delecta cu niste specialitati culinare, ii zise in batjocura:
- Cum, si filozofii mananca lucruri atat de bune?
- De ce nu? - ii raspunse Rene Descartes - iti inchipui poate ca natura a creat lucruri delicioase numai pentru prosti?

In carnetele sale, Leonardo da Vinci si-a notat, alaturi de numeroase schite, studii, informatii, si unele anecdote spuse prietenilor. Iata una din ele:
Un pictor care avea niste copii foarte urati, fiind intrebat cum e cu putinta ca el, care a pictat tablouri atat de frumoase, are astfel de copii, a raspus ca:
"Tablourile le-am pictat ziua, in timp ce pe copii i-am facut noaptea!"

Cea mai importanta descoperire atribuita lui Pitagora este celebra teorema care-i poarta numele: patratul lungimii ipotenuzei unui triunghi dreptunghic este egal cu suma patratelor lungimilor catetelor.
Legenda spune ca, dandu-si seama de importanta extraordinara a descoperirii sale, de bucurie, el a dat un mare ospat in cinstea zeilor, pentru care a sacrificat o suta de boi, la care au fost invitati atat bogatii, cat si saracii.
Despre aceasta imprejurare Hegel a facut o observatie ironica:
"A fost o veselie si o sarbatoare a spiritului. pe socoteala boilor!"

Sotia filozofului si matematicianului grec Pitagora era o femeie instruita si inteligenta.
Fiind intrebata dupa cat timp se purifica o femeie care s-a impreunat cu un barbat, a raspuns:
"Cu propriul sot, imediat, cu altul, niciodata".

Talleyrand stătea într-o zi între doamna de Stael şi doamna Récamier, galant cu amîndouă, totuşi cu o nuanţă destul de pronunţată pentru cea de-a doua.
- În sfîrşit - spuse d-na de Stael, oarecum dezamăgită - dacă am cădea amîndouă în apă, pe care ai salva-o mai întîi?
- O, doamnă baroană - răspunse Talleyrand - sunt sigur că înotaţi ca un înger.

Filosoful francez Fontenelle (1657-1757), nepotul lui Corneille, se duce intr-o zi dis-de-dimineata in vizita la o doamna cu care era prieten. Doamna il primeste in capot si se scuza:
- Vedeti, domnule Fontenelle, ma scol pentru dvs.!
- Da, doamna, dar va culcati pentru altul! - mormai suparat filosoful.

Obiceiul marelui dramaturg francez Jean Racine era să-şi declame versurile plimbându-se. Nu de puţine ori uita unde se află şi le recita cu glas tare. Patetismul cu care le spunea mişca de multe ori pe muncitorii care lucrau la palatul Tuilleries. Aceştia credeau despre dânsul că e un om deznădăjduit, care avea de gând să se sinucidă!

Henric VIII, regele Angliei, hotârî să trimită un episcop la Francisc I , regele Franţei, într-o vreme când relaţiile dintre cei doi monarhi erau foarte încordate.
Episcopul îi obiectă că misiunea încredinţată îi punea viaţa în primejdie.
- Să nu-ţi fie teamă! ripostă Henric. Dacă Francisc te va ucide, voi pune să fie decapitaţi francezii aflaţi în puterea mea.
- Vă cred, spuse episcopul. Mi-e teamă însă că nici unul din capetele lor nu se va potrivi pe umerii mei!

Napoleon avea o formulă favorită pentru a-şi exprima dispreţul pentru cineva:
- E penultimul dintre oameni!
Întrebat de ce penultimul, împăratul a răspuns:- Ca să nu descurajez pe nimeni.

[Ghita Potra]

originea cuvantului smecher
Era o vreme când saşii din Siebenburgen, cum i se mai spune Transilvaniei (adică regiunea celor şapte cetăţi: Braşov, Bistriţa, Sebeş, Sibiu, Sighişoara, Mediaş şi Cluj), treceau Carpaţii pentru schimburi comerciale şi ajungeau şi în zona Drăgăşanilor, de unde cumpărau vin. Ofereau la schimb articole de meşteşugărie, pe care saşii le produceau de o calitate recunoscută în toată Europa.
Oltenii din Drăgăşani au găsit repede o modalitate să-i păcălească pe negustorii saşi. Cu ospitalitatea caracteristică, ei îi invitau în case, le dădeau să mănânce, apoi le serveau vinul cel mai tare pe care-l aveau. Cum saşii nu erau obişnuiţi cu băutura (ei erau obişnuiţi cu munca), se “ameţeau” repede, iar când începeau negocierile pentru preţul produselor, erau aproape beţi şi nu mai reuşeau să vândă la preţ bun. Pe când cumpărau vinul, oltenii le dădeau să guste şi din ăla şi din ăla şi din ăla… şi imediat negustorii saşi se “pileau” la loc. Când încărcau vinul târguit, pe lângă faptul că era cumpărat la un preţ mult peste cel normal, vinul bun era înlocuit cu cel mai rău zaibăr şi tulburel.

Când au ajuns în “cele 7 cetăţi”, adică în Transilvania, Burgermeisterul (adică primarul) şi-a dat seama că negustorii saşi au fost păcăliţi: au vândut ieftin produse de calitate şi au cumpărat scump vin prost. I-a întrebat cum au decurs negocierile şi şi-a dat seama de strategia oltenilor: îi îmbătau pe saşi apoi negociau cum vroiau ei.
În anul următor au pornit din nou negustorii saşi spre podgoria Drăgăşani pentru a face schimb de produse şi pentru a aduce vin în Transilvania. Şi, la fel ca şi anul precedent, negustorii au fost ospătaţi şi au băut cot la cot cu oltenii, din vinul cel mai tare. Apoi, când abia se mai ţineau pe picioare, au început să negocieze şi să facă afaceri. Oltenii îşi frecau mâinile că iară i-au păcălit pe saşi. Pe când saşii îşi arătau produsele şi oltenii vinul, dintre negustorii transilvăneni s-a ridicat unul, căruia toţi îi făceau loc: “Das ist der Schmecker”, au spus ei, adică “cel care gustă”. Toţi îl respectau şi nici unul nu-i ieşea din vorbă. Dintre toţi el era singurul care nu a pus strop de băutură în gură. El a fixat preţul de vânzare a produselor meşteşugăreşti, el a gustat vinul şi a fixat preţul de cumpărare şi a vegheat ca vinul de calitate să fie încărcat în căruţe. Astfel saşii, numai după ce au adus cu ei un Der Schmecker, au putut face un comerţ cinstit cu oltenii.
Aceasta este originea adevărată a cuvântului “şmecher”, chiar dacă acum înseamnă altceva.

[Ghita Potra]

DOR DE TATA

Cind sunt copii nostri mici
Noi pentru ei suntem TATICI
Ce gingas e, si suna bine
TATICULE, mi-e dor de tine

Dar anii trec si deodata
Nu mai esti TATIC, acum esti TATA
Dar si asa tot suna bine
TATA, ...imi este dor de tine

Dar cresc, nu le mai esti pe plac
Din TATA, tu devii BABAC
Si vorba suna trist si gol
BABACULE, ...mai da-mi un pol

Dar viata e un foc de paie
Si vrei nu vrei, ajungi TATAIE
Iar vorba ta, in ras e luata
TATAIE,... ia mai las-o balta...

Si-n anii care-ti mai raman
Te vor numii doar AL BATRAN
Si vorba lor te nauceste
BATRANE,... ce-ti mai trebuieste ?

Copile, tu sa ai stiinta
Am fost un tata cu credinta
Si din putin, de-a fost sa fie
Eu am rabdat, si ti-am dat tie

Dar fa-mi, te rog, o bucurie
La cimitir, de vii la mine
Sa-mi zici ca in copilarie
TATICULE, mi-e dor de tine....

[Ghita Potra]

lista celor mai faimoşi escroci din istorie
1. Charles Ponzi (1882-1949) a fost unul dintre marii escroci financiari din istoria Statelor Unite. Numele său, „Ponzi”, a ajuns ulterior să desemneze jocurile piramidale care le promit oamenilor sume fabuloase, dar care de fapt îi plătesc pe primii investitori din banii următorilor deponenţi. Ponzi şi-a început ingineria în 1920. Mai cumpătat în minciunni decât escrocii români care garantau înmulţirea sumei de opt ori (vezi Ioan Stoica, „părintele” Caritas), Ponzi le promitea clienţilor săi un profit de 50% în primele 45 de zile sau de 100% după 90 de zile. În câteva luni el a reuşit să strângă 174 de milioane de dolari (în banii actuali) de la oamenii care au decis să investească în afacerea sa. Concret, Ponzi spunea că profiturile imense vin din tranzacţionarea cupoanelor poştale din străinătate (un fel de vouchere care îi permiteau celui care primea o scrisoare să răspundă la ea fără să achite taxe poştale). Escrocul mai spunea că el cumpără astfel de cupoane din alte ţări, unde au valoare mai mică, şi le aduce în SUA unde le putea schimba pe timbre, timbre pe care apoi le vindea cu profit. La prăbuşireaa schemei, investitorii săi au pierdut în jur de 20 de milioane de dolari (225 de milioane în bani actuali). Ponzi a făcut vreo 12 ani de închisoare, după care a fost deportat în Italia. Cu scurt timp înainte de a muri la Rio de Janeiro a acordat un ultim interviu în care declara cinic: “Le-am oferit americanilor cel mai mare spectacol de la debarcarea pelerinilor încoace”.
2. Cea mai bună dovadă că oamenii dau la o parte raţiunea când vine vorba de câştiguri este schema pusă la cale de brokerul Bernie Madoff, arestat recent. Din nou, o schemă Ponzi. A câta oare din istorie? Totuşi, escrocheria lui Madoff a fost frumos împachetată ca o afacere curată, aşa că era mult mai greu pentru păcăliţi să-şi dea seama ce se întâmplă.Prin intermediul firmei sale de brokeri, investiţii şi consiliere financiară – Bernard L. Madoff Investment Securities – escrocul a înşelat în jur de trei milioane de oameni timp de 30 de ani. El primea capitaluri pe care trebuia să le administreze şi să le investească. De fapt, el depunea banii într-un cont bancar fără a investi absolut nimic. Pentru rambursarea banilor vechilor deponenţi folosea sumele depuse de noii investitori. Dădea impresia unei performanţe excepţionale, pe baza căreia atrăgea din ce în ce mai mulţi investitori, dar cu fiecare an care trecea el delapida capitalul încredinţat. Escrocheria a ieşit la iveală odată cu izbucnirea crizei: mai mulţi deponenţi au vrut să-şi recupereze banii, toţi odată, iar Madoff nu a putut returna fondurile. Schema lui Bernie Madoff s-a prăbuţit în 2008 şi i-a costat pe investitori aproximativ 65 de miliarde de dolari. Închis în acelaşi an, bătrânul Madoff ajuns acum la 73 de ani îşi ispăşeşte pedeapsa la Butner Federal Correction Complex, o închisoare de securitate medie din estul Carolinei de Nord. Nu va ieşi prea curând deoarece a fost condamnat la 150 de ani de închisoare. Dar poate că cea mai aspră pedeapsă pentru Madoff a fost sinuciderea unuia dintre fiii săi, care nu şi-a mai revenit odată ce tatăl lui a ajuns la închisoare.
3. Kenneth Lay, fondatorul gigantului energetic Enron, şi-a fraudat cu un miliard de dolari propria companie, ceea ce a dus la falimentul acesteia în 2001. Conducătorii companiei umflau bilanţurile financiare în timp ce deturnau banii investitorilor. Colosul energetic Enron a luat nastere în 1985 prin unirea a doua benzinării. De-a lungul a 15 ani, Kenneth Lay a facut din micuţa companie din Houston a şaptea companie ca mărime din SUA, cu o valuare de piaţă de peste 100 de miliarde de dolari. În 2001, compania a intrat în faliment după descoperirea unor nereguli în delaraţiile financiare, lăsând pe drumuri 4.000 de muncitori. De asemenea, falimentul a ruinat mii de acţionari şi angajaţi care investiseră în acţiunile grupului. Compania ajunsese să aibă datorii de 31 de miliarde de dolari. Lay a murit în urma unui atac de cord în 2006, pe când aştepta verdictul în procesul în care era acuzat de fraudă, declaraţii contabile false şi alte infracţiuni. Risca o sentinţă de până la 165 de ani de închisoare.
4. La începutul anului 2008, Jerôme Kerviel a zgâlţâit bine banca Societe Generale din Franţa. Angajat ca broker la banca franceză, el şi-a falsificat tranzacţiile pentru a ascunde o fraudă de cinci miliarde de euro, bani pe care îi folosise în investiţii riscante. Jerome Kerviel a fost condamnat în 2009 la cinci ani de închisoare, dintre care doi ani cu suspendare, şi la plata a 4,9 miliarde de euro, sumă pe care banca a pierdut-o în urma speculaţiilor fostului broker.
Povestea escrocului inteligent
5. Frank Abagnale (născut în 1948) este nu doar unul dintre cei mai mari escroci ai tuturor timpurilor, ci şi un om incredibil de versatil şi de ingenios. În anii ’60, tânărul Abagnale a falsificat cecuri cu ajutorul cărora a sustras din bănci aproximativ cinci milioane de dolari. Însă nu era talentat doar la escrocherii financiare, ci şi la actorie, reuşind să joace roluri dintre cele mai diverse. Şi nu pe micul ecran, ci în viaţa reală. Fără nicio pregătire de specialitate, Frank s-a angajat ca pediatru la un spital din statul Georgia, unde a lucrat timp de 11 luni fără ca cineva să îşi dea seama că nu era medic. Apoi, recurgând la o diplomă falsă de absolvent al Universităţii Harvard, a primit un post chiar la oficiul procurorului general al statului Lousiana. Prins într-un final, Abagnale a făcut patru ani de puşcărie. Însă guvernul american şi-a dat seama că un om cu asemenea talente trebuie folosit pentru prinderea altor infractori. Aşa că acum este consilier pe probleme de fraudă financiară. Povestea de viaţă a lui Frank a devenit subiectul filmului „Catch me if you can”, rolul fostului escroc fiind interpretat de Leonardo DiCaprio.
6. Victor Lustig (1890-1947) a intrat în istorie drept omul care a reuşit să vândă Turnul Eiffel. Şi nu o dată, ci de două ori. În 1925, cehul se afla la Paris şi a citit într-un ziar că turnul s-a cam deteriorat şi că are nevoie de reparaţii. Lustig şi-a confecţionat imediat un document care îl prezenta drept adjunctul ministrului francez pentru Poştă şi Telegraf, împuternicit să vândă Turnul Eiffel. A organizat o licitaţie la un hotel scump unde au venit mai mulţi oameni de afaceri. În cadrul licitaţiei a vândut dreptul de utilizare pentru turn unuia dintre cei prezenţi, după care a fugit la Viena cu o valiză plină cu bani. Când şi-a dat seama că a fost păcălit, de ruşine, păgubitul nu a spus nimic autorităţilor astfel încât afacerea a rămas ascunsă. Asta i-a permis lui Lustig să se întoarcă la Paris şi să mai vândă o dată Turnul Eiffel, după aceeaşi schemă. A reuşit să scape de închisoare şi de această dată, chiar dacă a doua victimă l-a pârât la poliţie. Lustig nu s-a cuminţit şi-a continuat ecrocheriile care, până la urmă, i-au adus o pedeapsă de 20 de ani la Alcatraz.
7. Peste ocean, în America, escrocherii similare făcea George C. Parker (1870-1936). El a vândut proprietăţi celebre din New York, precum Statuia Libertăţii, Muzeul Metropolitan de Artă sau Podul Brooklyn. Toate acestea au fost vândute de cel puțin trei ori până când Parker a fost arestat şi închis pe viaţă.
8. Gregor MacGregor (1786-1845). În secolul al XIX-lea, escrocul a convins foarte mulţi britanici că este prinţ dintr-o ţară numită „Poyais”, aflată pe coasta Hondurasului. Statul inventat de MacGregor avea, potrivit spuselor acestuia, 15.000 de kilometri pătraţi de pământ fertil, bogat totodată în metale preţioase. S-a apucat să vândă pământ şi drepturi de exploatare pentru Poyais, iar investitori creduli s-au găsit cu duiumul. MacGregor a strâns o sumă foarte mare de bani la acea dată: 200.000 de lire sterline. Când treburile au început să scârţâie pe pământ britanic, s-a mutat în Franţa, unde schema a continuat la fel de bine. Deşi a fost judecat într-un proces, MacGregor a reuşit să scape fără să facă închisoare.
Cel mai mare escroc talentat
9. În lumea artei, poate că cel mai mare escroc al tuturor timpurilor este Shaun Greenhalgh, un britanic în vârstă de 50 de ani. Timp de 17 ani, între 1989 şi 2006, bărbatul a realizat un număr impresionant de falsuri după artişti celebri precum Constantin Brâncuşi, Paul Gaugain, Man Ray, dar şi statui sau alte lucrări pe care le vindea drept antichităţi. Lucrând împreună cu mai mulţi membri ai familiei sale, Greenhalgh a reuşit să vândă falsurile unor muzee, galerii şi cumpărători privaţi şi a strâns aproape un milion de lire sterline. Prins în 2007, bărbatul a fost condamnat la patru ani şi opt luni de închisoare.
10. Joseph Weil (1875 – 1976). Fin cunoscător al naturii umane, escrocul american a furat de-a lungul „carierei” sale peste opt milioane de dolari. La primul său loc de muncă, unde era angajat pentru a colecta taxe, a observat cum colegii săi păstrau o parte din bani pentru ei. Simţind că e rost de bani, Weil le-a făcut generoasa oferă de a nu-i reclama dacă îi dădeau un procent din bani. Alte afaceri de-ale sale s-au ocupat de curse aranajte, prostituate sau false investiţii (îi păcălea pe oameni că este un om de afaceri important în căutare de investitori). Închis timp de doi ani între 1940 şi 1942, Weil a murit în 1976 la vârsta de 100 de ani. Nu înainte de a-şi scrie memoriile, în care povesteşte plin de umor: „Dorinţa de a lua ceva pe nimic a fost foarte costisitoare pentru mulţi dintre oamenii care au avut de-a face cu mine sau cu alţi escroci. Dar am descoperit că aşa merg lucrurile. După estimările mele, omul obişnuit este 99% animal şi 1% uman. Partea de animal declanşează foarte puţine probleme. Dar acel 1% uman duce la toate calamităţile. Când oamenii vor învăţa – deşi mă îndoiesc – că nu pot câştiga ceva din nimic, infracţionalitatea se va diminua şi vom trăi cu toţii într-o mare armonie”.
Să nu faceţi aşa ceva acasă!

[Ghita Potra]

La un moment dat, patru frati (evrei) au parasit casa parinteasca si au plecat la facultate. Au devenit doctori, avocati etc. si le-a mers foarte bine

Cativa ani mai tarziu s-au intalnit la un restaurant si au discutat despre darurile pe care o sa le faca mamei lor, care era deja batrana si care traia intr-un alt oras, undeva departe.
Primul baiat am spus:
"Am construit o mare casa pentru mama."
Al doilea a spus:
"Am investit 100.000 de dolari ca sa construiesc o sala de teatru cu Dolby Soround pentru mama."
Al treilea:"
I-am trimis un Mercedes SL 600 cu sofer cu tot. "
Al patrulea:
"Ascultati aici. Stiti cat de mult ii placea mamei noastre sa citeasca Tora. Si stiti ca ea nu mai vede prea bine si nu mai poate sa citeasca. Un Rabbi mi-a spus despre un papagal care poate sa recite intregul Tora, i-a luat 12 ani sa-l invete. A trebuit sa semnez un contract de donatie pe 20 de ani pentru templu, cate 100.000 de dolari pe an, dar credeti-ma ca a meritat. Tot ceea ce trebuie sa faca mama acum este sa spuna titlul unui capitol si numarul unui paragraf si papagalul o sa recite acel paragraf!"
Ceilalti frati au fost extrem de impresionati.

Dupa ce a primit cadourile, mama lor le-a scris niste scrisori de multumire:
1. Milton, casa pe care mi-ai construit-o este uriasa. Oricum eu stau intr-o singura camera, dar trebuie sa fac curat in toata casa. Multumesc,oricum.

2.Mnachim mi-ai construit un teatru scump, care are 50 de locuri, dar toti prietenii mei sunt morti. Eu nu aud bine si sunt aproape oarba. Niciodata nu am fost la un spectacol. Multumesc, oricum.

3. Marvin, sunt prea batrana ca sa calatoresc. Mancarea mi se livreaza acasa, deci, nu am folosit Mercedes-ul niciodata, iar soferul pe care mi l-ai trimis e un nazist. Apreciez intentia. Multumesc.

4. Draga Melvin, ca de obicei, tu ai fost cel care a avut bunul simt sa imi trimita un cadou care sa foloseasca la ceva. Puiul a fost delicios.
Iti multumesc, Mama.

[Ghita Potra]

Era cu două zile înainte de Hanuca şi domnul Feldman se învârtea ca un leu în cuşcă, de colo până colo:
- De unde să iau bani, ca să cumpăr cadouri pentru sărbătoarea asta sfântă? se întreba el amărât, gândindu-se la nevastă-sa şi la copii.
Ieşind în oraş, trecu pe lângă o biserică pe uşa căreia era un mic anunţ:
"Orice evreu care intră în această biserică astăzi şi se creştinează, capătă o sută de dolari”.
Găsise soluţia problemei!
Intră, se creştinează şi capătă o sută de dolari, aşa cum făgăduise anunţul.
Seara, la cină, povesti familiei cum a făcut rost de bani, fluturând un teanc de bancnote în văzul tuturor.
- Iubitule, spuse nevastă-sa, îţi aduci aminte de rochia aia pe care mi-ai promis-o acum trei ani? Acum se vinde cu reducere.
- Cât costă?
- Numai cincizeci de dolari, cu toate că merită pe puţin optzeci şi cinci.
Feldman scoase cinci bancnote de zece dolari şi i le înmână.
Apoi, începu să vorbească fiul:
- Tată, de mult strâng bani ca să-mi cumpăr o bicicletă englezească, cu trei schimbătoare de viteze. Am reuşit să adun cea mai mare parte, dar îmi mai lipsesc nişte bani.
- Câţi?
- Douăzeci şi cinci de dolari.
Feldman îi înmână banii.
- Tăticule, spuse fiica lui adolescentă, săptămâna viitoare şcoala noastră organizează o serbare, cea mai importantă din tot anul. Fără o rochie nouă nu pot să mă duc acolo.
- Bine, scumpa mea. Cât costă rochia?
- Numai douăzeci şi cinci de dolari, tăticule dragă.
Feldman dă fetei restul de 25 de dolari, se lasă pe spate şi începu să zâmbească.....
- Aşa se întâmplă întotdeauna, spuse el. De îndată ce noi, creştinii, facem rost de un ban, voi, evreii, ni-i şi luaţi…......