Fel de fel

[Ghita Potra]

Arghezi se intilneste, in preajma Cismigiului, cu Victor Eftimiu, drapat in mantaua lui larga si insotit de citeva fete, care il 'ingrijeau' acasa (sotia, actrita cunoscuta, ii murise de o vreme): il pieptanau, il masau, ii taiau unghiile, si celelalte... "Draga, iti prezint pe secretarele mele", zice Eftimiu, cu o formula pe care o socotea convenabila pentru a putea scoate fetele in lume. Iar Arghezi, cam porc (ca intodeauna): "Ce spui, draga, tot mai secretezi, tot mai secretezi?..."
Tudor Arghezi nu-l aprecia sub nici un chip pe Demostene Botez, nici ca avocat, nici ca scriitor şi, de câte ori avea prilejul să se întâlnească cu el, i-o spunea în faţă.
Într-o zi, Arghezi venea la Uniunea Scriitorilor, unde s-a întâlnit cu Demostene Botez, care tocmai ieşea, şchiopătând de un picior. Văzându-l aşa neajutorat, Tudor Arghezi i se adresă:
– Măi, Demostene, ce-i cu tine? Ce-ai păţit?
– Nu vedeţi, maestre? Sunt cu un picior în groapă ! se vaietă el.
– Nu-i nimic! Ţi-a rămas intact piciorul cu care scrii, îi replică Arghezi.
Dramaturgul Constantin Kiriţescu, director ani în şir în Ministerul Instrucţiunii Publice, căuta să-şi impună numai punctul lui de vedere şi, din această cauză, se făcuse nesuferit majorităţii oamenilor de cultură.
– Mare idiot trebuie să fie Kiriţescu acesta, judecând după mutră, zise furios într-o zi Ion Minulescu.
– Nu te lua după aparenţe, îl sfătui „ blând ” Tudor Arghezi. Mutra te înşeală. E cu mult mai idiot decât arată.
Când avea nevoie de bani, Mateiu Caragiale se ducea în strada Sf. Ionică să amaneteze ceva. Într-o zi a luat de acasă o pipă veche şi s-a prezentat la „Muntele de Pietate”. Un domn sobru a examinat pipa şi i-a dat pe ea 60 lei. Mateiu Caragiale a fost mulţumit de preţ.
Trecând pe strada Bărăţiei, a zărit, în vitrina unei dughene, o pipă la fel cu cea pe care o amanetase. Intră şi află că pipa costă 15 lei şi că negustoraşul de „antichităţi” mai avea destule piese de acest gen.
După vreo lună, când Mateiu se afla din nou în jenă financiară, luă pipa pe care dăduse 15 lei în strada Bărăţiei şi plecă cu ea la „Munte”. Evaluatorul o cântări în palmă , clipi şiret pe sub ochelari şi-i plăti 60 de lei. Mateiu încasă banii şi o şterse, venindu-i să sară pe stradă de bucurie că-l păcălise pe evaluator.
Peste câteva luni iar nu avea bani. Dădu fuga pe Bărăţiei, cumpără o pipă cu 15 lei şi iar se prezentă la „Muntele de Pietate”. După ce-şi încasă suma şi plecă fericit de trucul „infailibil” pe care îl descoperise, evaluatorul îi spuse unui prieten care asistase la această scenă:
- E fiul mai vârstnic al lui Ion Luca Caragiale. De un an de zile îmi tot aduce pipe de 15 lei bucata de pe Bărăţiei şi eu îi dau câte 60 de lei pe fiecare. El crede că mă prosteşte, dar pot eu să-i ofer fiului marelui nostru Caragiale câte 15 lei? Şi acesta flutură un zâmbet blajin şi atotînţelegător către amicul său care se prăpădea de râs.
Magistrat tânăr, Alexandru Cazaban nu ştia cum să plece mai repede de la Judecătoria de Ocol din Răducăneni. Cum în acel timp, Barbu Ştefănescu Delavrancea era ministrul Justiţiei, la intervenţia lui Alexandru Vlahuţă, Delavrancea l-a primit în audienţă pe Al. Cazaban.
- Răducăneni… Răducăneni …, făcea Delavrancea cu ochii în sus, gânditor. Niciodată n-am admirat un răsărit de soare mai măreţ ca la Răducăreni! Şi, mă rog, de ce vreţi să plecaţi de acolo? Aud că sunteţi scriitor…
- Pentru că, vedeţi, Excelenţă – a explicat Al. Cazaban grăbindu-se să nu piardă poanta şi să meargă drept la inima dramaturgului ajuns ministru – acolo n-am ocazia să admir.…un Apus de Soare…
Delavrancea a savurat poanta rozându-şi mustaţa şi a scris pe cererea de transfer a tânărului magistrat: „Se aprobă.”
Pe când era profesor la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, George Călinescu a invitat doi studenţi la el acasă. Aceştia nu au venit în ziua fixată, ci a doua zi, la aceeaşi oră. Deschizându-le uşa, doamna Alice Călinescu i-a în­trebat ce doresc, iar ei au răspuns că au fost invitaţi, dar n-au putut veni cu o zi înainte din cauza unor obligaţii la facultate şi au întrebat:
– Domnul profesor este acasă?
Din pragul uşii, amfitrioana şi-a întrebat soţul:
– Eşti acasă, dragă?
– Nu, dragă, nu sunt acasă!
– Aţi auzit băieţi, nu e acasă! le-a spus candid doamna Călinescu.
Inscris la Facultatea de Litere şi Filozofie, Şerban Ciocu­lescu urma în paralel şi Dreptul pentru a-i face plăcere bunicului său. Teroarea studenţilor era dreptul roman şi profesorul Ştefan Longinescu care avea mania clasificărilor şi subclasificărilor, subîmpărţirii în diverse paragrafe de tipul I, II, III, IV etc, 1, 2, 3, 4 etc., A, B, C, D etc., a, b, c, d etc. La examen, dacă subiectul compara cinci subdiviziuni, el nota fiecare răspuns ridicând câte un deget de la mâna stângă strânsă pumn.
Un astfel de subiect ce compara cinci subdiviziuni i-a căzut la examenul de drept roman lui Şerban Cioculescu, care a început, transpirând, să le enumere în timp ce profesorul ridica câte un deget. Sărind peste diviziunea a doua, dar enunţân­du-le pe celelalte, a rămas un deget nedesfăcut de la mâna profesorului, el făcând gestul invers închizându-le la loc pe celelalte patru degete şi arătându-i degetul respectiv îl întrebă necruţător:
- Ce e acesta?
La care Cioculescu i-a replicat:
- Degetul arătător.
Ilaritatea a fost generală, profesorul a zâmbit sardonic şi i-a dat bilă roşie, trântindu-l la examen.
Mihail Dragomirescu, pe când era şi director al Institutului de Literatură, intră odată satisfăcut în aula Fundaţiei Universitare, unde dădu cu ochii de Șerban Cioculescu, veşnicul său rival în dispute.
– Ei, ce zici, Cioculescule, teoriile mele se discută la congresul de la Copenhaga...
– Ce să zic, domnule profesor, decât că e ceva putred în Danemarca! a fost replica lui Cioculescu.
La „Capşa”, Şerban Cioculescu şi Alexandru Cazabanse duelau verbal, bineînţeles în glumă.
Zice Cazaban:
– Eu nu scriu, ca unii, pentru şer-bani!
– Nici eu nu scriu, ca alţii, numai cazaban-alităţi! i-a în­tors-o Cioculescu.
Într-o zi, la o şuetă cu Al. Cazaban şiCorneliu Moldovanu, Ion Minulescu, dorind să le facă sânge rău interlocutorilor săi, strigă să-l audă toată lumea:
- Mă, voi ştiţi că eu m-am născut în anul când a murit Eminescu?
Replica lui Cazaban a fost promptă:
- Două mari nenorociri în acelaşi an

[Ghita Potra]

Traieste aici si acum!

Traieste cu speranta si realizeaza ca ai deja toate resursele necesare pentru a-ti realiza orice vis!

Am tot ce imi trebuie ca sa fac tot ce vreau si am tot ce vreau ca sa fac tot ceea ce trebuie!


Asa ca solutia este simpla: alege Lumina!
Zambeste cat mai mult posibil. Este demonstrat medical ca zambetul elibereaza in sange endorfine si serotonina care vindeca organismul si mentin tineretea.
Pastreaza intotdeauna o atitudine optimista si pune mereu binele inainte. Nu uita ca atragi ceea ce gandesti (prin fenomenul numit rezonanta) asa ca gandeste prosper, gandeste sanatos, gandeste pozitiv!
Elimina din mintea ta gandurile care incep cu “dar daca...”. Acestea promoveaza starile anxioase si atacurile de panica.
Evita sa mananci dupa ora 19:00. Iti promovezi astfel o masa corporala echilibrata si o sanatate de fier.
Evita excesele de substante excitante ale sistemului nervos central (tutun, alcool, cafea).
Nu intra in rezonanta negativa cu raul din jur. Raul exista, insa aceasta nu inseamna ca trebuie sa ne scaldam in el.
Ofera cat mai multa iubire naturii. Te va recompensa.
Ofera iertarea tuturor celor care ti-au gresit si cere iertare atunci cand gresesti.
Trimite zilnic ganduri de pace si de compasiune tuturor celor cu care intri in contact.
Cand dai noroc cu cineva rosteste numele Sfintei Treimi daca esti crestin, al Lui Allah, daca esti musulman sau al oricarei manifestari a Divinitatii in concordanta cu confesiunea ta religioasa. Aceasta este o binecuvantare pe care o oferi.
Daca esti initiat in Reiki, trimite-ti zi de zi Lumina pentru ziua care urmeaza si pentru tot restul vietii.
Ajuta-i pe toti cei pe care poti sa-i ajuti! Vei fi rasplatit inmiit.
Fa rugaciuni cat poti de des.
Imbraca-te mereu lejer si numai in culori care iti plac.
O zi pe luna tine post negru pentru detoxifierea organismului.
Fa cat mai des bai cu sare pentru purificarea trupului.
Vizualizeaza-te mereu inconjurat de o aura luminoasa si stralucitoare de lumina.
Invata detasarea: nu judeca, nu acuza, nu te implica acolo unde nu merita.
Daca esti in dispute cu cineva, impaca-te cat mai repede. Nu lasa noaptea sa cada peste doua suflete razboite. Karma inseamna actiune... Se misca permanent.
Plimba-te cat mai mult. Iti vei lungi astfel viata.
Mergi la medic pentru analize de laborator cel putin o data pe an. Este mult mai usor sa previi decat sa tratezi.
Aminteste-ti mereu cele cinci principii de baza: IUBIREA NECONDITIONATA, COMPASIUNEA, PACEA, IERTAREA si LUMINA!
De fiecare data cand cineva te intreaba ce mai faci, cum iti merge sau ce ai mai facut, invariabil raspunsul tau sa fie “DIN CE IN CE MAI BINE!” Daca te doare ceva sau nu iti este bine si tu spui ca faci bine sau foarte bine sau excelent, creierul tau asociaza acestor cuvinte durerea sau disconfortul. “Din ce in ce mai bine” creaza o avalansa pozitiva de bine, o nevoie a sistemului tau nervos sa te faca sa te simti tot mai bine.

[Ghita Potra]

BALADA AGATATULUI PE NET......

Va spun un lucru strict secret
M-am abonat la internet
In prima zi de stat pe chat
9 gagici am agatat

Si le-am chemat la 7 fix
La barul din cartierul X
Cand le-am zarit pe toate 9
Doamne, parc-am intrat la ZOO

Prima-i bruneta cu par drept
Pe maini, pe fatza si pe piept
Si m-a privit zimbind usor
Trantita intr-un carucior

A doua insa m-a uimit
Cu nasul ei cel ascutit
Putea sa taie castraveti
Dintr-un judetz in alt judetz

A treia mi-a rinjit cuminte
Cu gura fara nici un dinte
C-un jet de stropi s-a prezentat:
"Salut, sunt Silvia Scarlat"

A patra tipa cred c-avea
Vreo 4 tone si ceva
Din fusta-i stramta de nailon
Faceai trei huse la camion

Pe-a cincea n-o vedeam de loc
Doua grisine-n virf c-un smoc
Spre mine cand s-a indreptat
De la efort a lesinat

A sasea-i buna, ma incita
Insa de-a saptea e lipita
Vai ce mirifice fapturi
Trei maini, un ochi si doua guri

A opta arata beton
Proptita-n carja si-n baston
La 83 de ani si-un pic
Mi-a zis c-ar vrea sa-i fiu gagic

A noua tipa, dragii mei,
Te dizolvai in ochii ei
"Eu sunt Marina " mi-a soptit
O noapte-ntreaga ne-am iubit

Acuma daca vreti sa stiti
De ce am ochii obositi
Si merg mai cracanat putin
Marina mea era... Marin!

[Ghita Potra]

Secvente din lupta dintre un irakian si un kuweitian:
La un moment dat, irakianului i se blocheaza mitraliera:
- La Bizda-bizdii ma-tii de pusc' imbutzit! injura irakianul in cea mai pura
romaneasca de care era el in stare.
Kuweitianul il aude si il intreaba intr-o romaneasca la fel de pur stalcita:
- Bei bork de caine, de unde stii la tine injura rumineste, bei?
- Ieu facut jgoal la Rumania , bei gegule coclite!
- Zeu? Si unde fecut la tine jgoala la Rumania ?
- La Iashi
- [***]! Shi ce jgoala fecut tu, bei?
- Politehnica. Da' di ce?
- Pei si eu facut jgoala la Rumania
- Daaa? Ce jgoal?
- Eu fecut Medicin la Targu Muresh.
Irakianul intre timp isi reparase mitraliera si incepe sa traga mai indarjit
dupa kuweitian.
- Ia bei de la mini glonts! La bizda ma-tii te
ungur!!!!

[Ghita Potra]

Taramul nemuritorilor: Hunza – Valea Vietii

In anul 1870, un general britanic impreuna cu garnizoana sa urca pentru prima data pe valea raului Hunza, o zona uitata de timp, ascunsa in ungherele muntoase din nord-estul Indiei de atunci. Intreaga omenire se afla in fata unui miracol care sfida regulile stiintei oficiale. Oamenii care traiau de milenii in acest loc uitat de boala, suferinta, tristete si stres, atingeau varste incredibile, se bucurau de o stare a sanatatii nemai-intalnita nicaieri in lume si puteau procrea la varste la care cei mai multi occidentali zaceau deja in sicrie. Astazi, misterul Vaii Hunza si al locuitorilor este la fel de mare, in ciuda sutelor de investigatii si cercetari stiintifice. Beatitudinea uluitoare a acestui loc, suprapusa longevitatatii deja proverbiale a locuitorilor sai, pare sa ascunda, in continuare, secretul Frumusetii fara Batranete si al Vietii fara de Moarte...
Undeva in Pakistan
Daca o cautam strict dupa coordonate geografice, Hunza este o mica vale muntoasa din regiunea Gilgit-Baltistan, provincia autonoma de nord-vest din Pakistan. Intreaga vale este situata la inaltimea medie de 2.500 de metri, avand o suprafata de 7.900 kilometri patrati. Fostul oras Baltit, actualmente Karimbad este principalul orasel al regiunii, astazi - o populara destinatie turistica, datorita privelistilor spectaculoase din imprejurimi. Zona este marginita de munti maiestuosi, precum Utar Sar, Rakaposhi, Bojahagur Duanasir II, precum si piscurile Hunza, Ghenta, Diran si Bublimating: toti muntii enumerati strapungand cerul cu inaltimi de peste 6 000 metri.
Istoria locului este interesanta, Hunza fiind la inceputurile sale un mic stat izolat, marginit de Tibet la nord-est, si Muntii Pamir la nord-vest . Principatul condus in mod traditional de printi denumiti pe aceste meleaguri, Thum, a fost dizolvat in anul 1974, cand a fost inclus in frontierele Pakistanului actual de catre Zulfikar Ali Bhutto.

Schimbarea politica nu a deranjat prea mult cursul vietii de aici, locuitorii continuand sa traiasca in aceeasi stare de libertate cum vietuisera in ultimii 900 de ani sub conducerea Thum-ilor locali. Britanicii incercasera si ei, fara prea mult succes, sa stapaneasca cu pumn de fier valea. Intreaga perioada de dominatie britanica s-a intins doar intre anii 1889-1892. Ultimul print, Thum Mir Safdar Ali Khan Hunza, a fugit in Kashgar-ul chinez, cerand azil politic. Bastinasilor nu le-a fost deloc greu sa isi apere valea in timpul invaziilor, deoarece trecatorile prin care se facea pe vremuri accesul in zona aveau o latime de doar 50 centimetri!
Temperatura aerului in vale oscileaza intre + 27 grade Celsius si - 10 grade Celsius pe timp de iarna, cand intregul complex al Trecatorii Karakoram este blocat de zapezi. Districtul Hunza-Nagar a devenit cea mai noua diviziune din teritoriul Gilgit-Baltistan, fiind inclus de-abia in luna iulie a anului 2009.

La marginea Raiului
Valea Hunza este de o frumusete absoluta, ireala. Toti marii calatori care au venit si aici, atrasi de faima locului si de longevitatea extrema a bastinasilor, declara cu mana pe inima ca nu au mai intalnit nicaieri o asemenea alaturare armonioasa de minuni naturale. Trecatoarea prin care se intra din Gilgit in Hunza este foarte dificil de parcurs, fiind situata la inaltimea de 4.176 metri.
Odata intrat in vale, trecatorului i se dezvaluie in fata ochilor un peisaj edenic, iar daca soarele scalda piscurile inzapezite si valea multicolora, senzatiile sunt indescriptibile, si puternic amplificate de aerul tare si nefiresc de curat al inaltimilor.
Vaile de piatra albastruie ale muntilor, marginesc de o parte si de alta gradini si terase cultivate cu pomi fructiferi si orz, alturi de pasuni netede, unde pasc turme de animale crescute pentru lana, laptele si carnea lor. Deoarece in valea Hunza ploua rar, localnicii au dezvoltat in timp un ingenios sistem de irigatii prin care apa cristalina provenita din topirea periodica a ghetarilor se scurge catre gradinile, pasunile si locuintele lor. Originalul sistem de apeducte are o lungime totala de peste 80 km si preia in mare parte apa scursa din ghetarul Ultar situat la inaltimea de 7 788 metri, in Muntele Rakaposhi. Apeductul alcatuit din lemn, este ancorat in stanca cu piroane lungi de otel.

Inaccesibilitatea vaii combinata cu relieful extrem de accidentat a dus la secole de izolare fata de orice influenta venita din exterior. Spre exemplu, nu mai devreme de anii '50 ai secolului trecut, locuitorii din Hunza nu vazusera nici macar un singur Jeep sau avion in zbor, in ciuda faptului ca armata Pakistaneza amenajase deja un aeroport in Gilgit, la doar 70 km distanta de Hunza.
Sursele istorice ne spun ca hunzakutii, cum sunt denumiti bastinasii, se bucurau de un renume de pastori turbulenti si agresivi. Cu toate acestea, cu doar 10 ani inaintea sosirii britanicilor in zona, oamenii semnasera un tratat de prietenie si neagersiune cu comunitatile cu care se invecinau. Le-a fost destul de greu, tinand cont ca timp de sute de ani se ocupasera in principal cu jefuirea caravanelor chineze care traversau trecatorile muntoase ce leaga Tibetul de Kashmir. Conform folclorului local, tratatul de pace si buna vecinatate a fost semnat numai in urma deselor insistente ale fiului Thum-ului fata de acesta. Juniorul ajunsese atat de oripilat de torturile si crimele savarsite de parintele sau, incat l-a convins in cele din urma sa renunte la banditismul oficial si sa isi crute vecinii.

Urmasii lui Alexandru cel Mare?
La inceputul secolului XX, mai multi antropologi si etnologi care au intrat pentru prima oara in contact cu hunzakutii, au insistat ca acest grup etnic total diferit de celelalte comunitati din jurul sau, ar fi nici mai mult nici mai putin decat urmasii soldatilor din armata legendarului Alexandru Macedon. Soldati care ar fi fost lasati in acest avanpost indepartat de catre Cuceritor, dupa care au fost uitati sub vanturile aspre ale istoriei. Captivanta ipoteza a ramas in sertarele istoricilor, neavand prea multa credibilitate printre specialistii vremii.
Cu toate acestea, studiiile efectuate incepand cu anii '70, au venit cu rezultate socante. Totul a inceput de la analizele limbii bastinasilor. Denumit Burushaksi, limbajul hunzakut este total diferit de limbile si dialectele triburilor din imprejurimi. Analizele istoric-fonetice au scos la iveala ca Burushaksi este nimic altceva decat un amestec lingvistic dintre vechea limba macedoneana si limbile vorbite in Antichitate in Imperiul Elenistic-Persan.
Hunzakutii au pielea alba si fizionomie tipic caucaziana. In anul 1950, cercetatorul John Clark nota despre desele cazuri de copii cu parul saten, blond si chiar roscat, afirmand ca daca acei copii ar fi fost imbracati in stil european, nu s-ar deosebi cu nimic de copii unei scoli din Scotia sau Irlanda. Femeile Hunza sunt deosebit de frumoase si delicate, infatisarea lor fiind foarte diferita de cea a femeilor care traiesc in satele adiacente Vaii. O parte dintre antropologi sustine ca acest fapt se datoreaza raidurilor din trecut, in care barbatii Hunza cautau sa rapeasca femei din caravenele persane, femei renumite in toata Asia pentru frumusetea lor ireala.

Limba bastinasilor nu are cuvinte de imprumut din dialectele hinduse, urdu sau lepcha, vorbite in zona. Pentru a compensa eventuala izolare a hunzakutilor in randul cetatenilor pakistanezi, autoritatile de la Islamabad au deschis totusi scoli de limba urdu. Culturile terasate din Vale se intind ca un puzzle multicolor pana la 50 nivele de inaltime. La baza se afla casele oamenilor, iar deasupra culturile agricole. Zona a fost saracacioasa in mod traditional. Locuitorii au pentru propria vale o vorba edificatoare: « Aici este tara unde nimic nu este indeajuns »...Poate doar vietile matusalemice si pietrele.
Adevarul este ca aici, vitregia Naturii a facut ca oamenii sa se multumeasca dintotdeauna cu putin. Pamantul este deosebit de sarac, tot balegarul strans de la animale este folosit la ingrasarea stratului superficial de sol care acopera stancile. Sol care a fost adus aici doar sub forma prafului transportat de vanturile reci. Numarul animalelor este limitat de lipsa pasunilor. Turmele de capre, oi si iaci sunt duse vara pe culmile inalte ale muntilor unde se mai gasesc petice de verdeata. Astazi, localnicii din Hunza si-au pierdut din reputatia de briganzi din trecut, fiind faimosi pentru ospitalitatea aratata turistilor.
Rata alfabetizarii din Vale este printre cele mai ridicate din Pakistan, atingand o cifra de peste 90% in randul copiilor hunzakuti. Practic, orice copil din generatiile recente urmeaza scoala pana la nivelul liceului. Multi aleg sa mearga mai departe si studiaza in universitati din Pakistan sau Occident. Majoritatea hunzakutilor din zilele noastre sunt musulmani apartinand sectei ismailitilor, venerandu-l pe Inaltimea Sa, Printul Karim Aga Khan IV. In satul Ganish, peste 90% din locuitori sunt musulmani siiti.

Tatic la 80 de ani
Daca in orice alta provincie a Pakistanului, speranta de viata atinge circa 50-60 ani, tipic de altfel pentru o tara din lumea a treia, se pare ca in Valea Hunza oamenii de stiinta sunt martori directi ai unui fenomen incredibil. Conform studiilor derulate sub egida a numerosi cercetatori, in Valea Hunza traiesc probabil cei mai longevivi oameni din lume.
Primul dintre cercetatorii care si-a dedicat viata analizei amanuntite a asa-numitului "Mit Hunza" a fost americanul Jay Milton Hoffman, care in anul 1960 a fost delegat de catre U.S. National Geriatric Society sa studieze cauzele si factorii care determina starea de sanatate si longevitatea proverbiala a hunzakutilor. Dr. Hoffman si-a notat observatie intr-o lucrare care avea sa faca multe valuri in medicina moderna. Volumul "Hunza: Secrets of the World's Healthiest and Oldest Living People" relateaza despre un tinut indepartat unde oamenii nu sufera de bolile comune populatiilor occidentale sedentarizate si consumatoare de alimente nocive. In Hunza, nici macar cei mai batrani oameni nu sufereau de Parkinson, colesterol marit, boli de inima, cancer (cancerul este totalmente necunoscut in randul lor), artrita, carii dentare, afectiuni ale vezicii urinare, diabet, tuberculoza, hipertensiune arteriala, alergii, astm, boli de ficat, constipatie, hemoroizi sau alte sute de afectiuni care vin ca o ironica nota de plata pentru noi, cei "civilizati, avansati tehnologic si atotstiutori in ignoranta noastra educata".

In Hunza nu exista spital, farmacie, azil de nebuni, sectie de politie, inchisori, crime sau cersetori. Iar asta nu din cauza ca acesti oameni sunt prea « barbari » sau saraci sa le construiasca, ci pentru ca nu au existat niciodata, iar societatea hunzakutilor nu are pur si simplu nevoie de aceste avanposturi ale "omului civilizat". Credeti sau nu, dar aici se intalnesc la tot pasul batranei si batranici simpatici care nu mai tin minte cand anume s-au nascut, dar care au varste de 120-140 (!) ani, conform masuratorilor si analizelor de ultima ora.
In Hunza, oamenii mor fie in urma accidentelor, fie de batranete, la varste matusalemice. In niciun caz nu sunt secerati de boli degenerative, precum batranii din Occident. Dar cea mai mare surpriza a medicinei moderne a avut loc in urma investigarii cazurilor des intalnite in care "mamele" aveau 60-70 ani si "tatii" 70-90 ani. Pare incredibil, nu?
Unul dintre avantajele combinatiei de factori precum alimentatie specifica, calitatea superioara a aerului si a apei, alaturi de munca fizica neostoita, a dus la acest miracol al vietii. La varste la care alti oameni sunt deja in sicrie sau au rolul unor bunici ramoliti care se taraie cu ajutorul bastoanelor sau al scaunului cu rotile, lichidul seminal al batranilor din Hunza are inca capacitatea de a procrea. La inceput, autoritatile pakistaneze au refuzat sa recunoasca aceasta neobisnuita situatie, comentand ironic ca odraslele nou nascute ale batranilor de 80 ani, apartineau, de fapt, altor tineri din sate. Dar testele de paternitate efectuate in laboratoare din Marea Britanie si S.U.A. au certificat ca miturile si zvonurile erau adevarate, iar batranii octogenari sunt, intr-adevar, tatii nou nascutilor.
BUCATE PENTRU VIATA INDELUNGATA
Populatiile umane care au beneficiat de-a lungul timpului de campii manoase, bune de cultivat si de pasuni abundente, potrivite pentru cresterea turmelor de animale, s-au bucurat dintotdeauna de o viata usoara, in care gasirea si prepararea hranei a devenit treptat o arta, nu o chestiune de viata si de moarte. Nu a fost cazul hunzakutilor. Pasunile erau aproape inaccesibile, animalele lor erau tinute in cea mai mare parte a anului in grajduri si hranite cu saracacioase resturi vegetale. Contrar modei vegetariene din prezent, care dicteaza cu litera de lege ca mancatul carnii duce la toate bolile posibile si scurteaza viata, hunzakutii nu s-au dat niciodata inapoi de la consumul carnii de oaie, capra si iac, gainile fiind foarte rare in Vale.
Goniti de asprimea zilelor de iarna, cand frigul taios amplifica foamea, vanatorii locali escaladau stancile la vanatoare de capre salbatice Markhor, mufloni, gaste, cocori, rate si fazani. De la un animal mancau totul, nu doar carnea. Pielea, creierul, organele interne - tot era consumat, pana si oasele erau sparte pentru recoltarea maduvei. Carnea era foarte cautata in asanumita "Dieta de Iarna" Hunza. In anotimpul rece, nevoia de calorii era stringenta, iar localnicii o suplineau prin consumul intensiv de lapte, branzeturi si unt.
Cu totul alta este "Dieta de Vara", cand bastinasii se hranesc dupa o traditie foarte veche pe care o respecta cu strictete. Daca in anotimpul rece aveau o dieta foarte bogata in grasimi animale, odata cu venirea primaverii, alimentatia lor se schimba in mod radical.
In primul rand, o mare parte a alimentelor sunt consumate crude, fara a fi gatite sau prelucrate in foc. Vegetalele sunt mancate pe loc, imediat ce sunt culese. De fapt, in anotimpul cald, masa zilnica se compune din peste 80% legume si fructe consumate crude. La o analiza stiintifica a reiesit ca hunzakutii beneficiaza de 40% calorii din cereale nedecorticate, 30% calorii din legume, 15% calorii din fructe, 10% din leguminoase si doar 1% din alimente de provenienta animala.

Cazurile de obezitate provocata de exces de calorii sunt necunoscute aici, mai dese find cele de malnutitie. Copii sunt alaptati pana la 6-7 ani, fapt care le aduce un sistem imunitar de fier si un aport de calciu neegalat, comparativ cu copii occidentalilor. Aerul rece si altitudine ridicata fac ca microbii si bacteriile sa fie aproape inexistenti. Rozatoarele si insectele care transmit diverse boli sunt necunoscute in Vale. Alimentele nu sunt niciodata procesate sau rafinate. Aici nimeni nu consuma zahar, foarte pretuita este in schimb mierea.
Unul dintre secretele longevitatii de invidiat a bastinasilor consta in consumarea in cantitati imense a caiselor. Caisul este unul dintre putinii pomi fructiferi care s-au putut adapta la asprimea climei din regiune. Caisele sunt mancate crude in anotimpul cald, iar cantitatile care nu pot fi consumate sunt pregatite pentru iarna intr-un mod original. Caisele ramase sunt taiate in doua si puse la uscat pe tavi uriase de lemn, care sunt urcate apoi pe acoperisul caselor pentru ca soarele timid de vara sa conserve principiile active, vitaminele si mineralele din valoroasele fructe. La fal sunt preparate si ciresele sau prunele. Samburii de caise sunt sparti, iar miezul este strans cu mare grija. Dupa ce este uscat tot la soare, miezul samburilor este macinat intr-o faina din care femeile Hunza pregatesc aluat pentru paine si prajituri traditionale. Caisele contin mari cantitati de vitamina B-17 un excelent element natural impotriva cancerului.
Un alt secret al longevitatii rezida, probabil, in modalitatea "neortodoxa" prin care localnicii isi gatesc traditionala "Paine Hunza". Pentru relizarea acestui aliment miraculos, bastinasii macina in piatra boabe de grau, orz si hrisca. Faina rezultata este amestecata cu ulei de canola, miere, melasa, lapte de soia, sare de mare, scortisoara, nucsoara, suc proaspat de lamaie si portocala, oua, ulei de masline, praf de curry, patrunjel, ghimbir si banane uscate, multe dintre aceste ingredinte fiind obtinute de bastinasi in urma trocului. Painea rezultata este coapta pe jumatate in tipsii mari de metal. Traditia cere sa fie coapta doar pe jumatate, astfel incat principiile active, vitaminele si nutrientii sa nu fie distrusi de temperaturile mari din cuptor.

Poate ca intreg secretul sanatatii si longevitatii acestor oameni sta, de fapt, in simpla si banala apa. Cu un singur amendament necesar: apa bauta de hunzakuti provine din izvoarele care o aduc din ghetarul Ultar. Analizele de laboratoar au aratat ca apa din ghetarul Vaii Hunza este foarte bogata in potasiu si cesiu, din acest motiv apa pura bauta de bastinasi este o apa foarte bogata in metale active/alcaline care, in ultima instanta, previn apartitia cancerului.
Pana cand stiinta va dezlega cu adevarat misterul longevitatii acestor oameni, intr-o vale ascunsa din Himalaya, boala si batranetea vor fi sfidate in continuare. Atat timp cat vor fi respectate traditiile si obiceiurile stravechi din acest colt uitat de lume.

[Ghita Potra]

Un preot moare si ajunge in Rai. La intrare, in fata lui, un investment banker.

Sfantul Petru il primeste pe bancher zicandu-i:

- Fii te rog poftit, ia aceasta toga de matase si acest sceptru de aur si intra in Imparatia Domnului.
Venindu-i randul preotului, Sfantul Petru zice:
- Fii te rog poftit, ia aceasta toga de lana si acest sceptru de lemn si intra in Imparatia Domnului.
Preotul, nedumerit, intreaba:
- Am predicat timp de 43 de ani la Biserica Sfanta Maria si primesc o toga de lana si un sceptru de lemn iar bancherul din fata mea primeste o toga de matase si un sceptru de aur. Cum se face asta?
- Noi rasplatim aici oamenii dupa rezultatele lor concrete, pe Pamant, raspunde Sfantul Petru. In timp ce enoriasii tai dormeau la slujba, clientii lui se rugau non-stop.


Concluzie: Fericiti cei ce lucreaza in banca, caci a lor este imparatia cerurilor!

[Ghita Potra]

Printre frumuseţile naturii, cascadele ocupă un loc aparte, deoarece acestea sunt de-a dreptul fascinante. Datorită spectacolului pe care îl oferă, cascadele constituie şi
puncte de atracţie turistică în cadrul regiunii în care se situează. Astfel, unele cascade apar însemnate pe hărţile turistice.
Site-ul The World Geography a realizată o listă cu cele mai impresionante cascade din lume, iar pe primul loc se află Cascada Bigăr, din Caraş-Severin.
Mai jos puteţi vedea lista cu cele mai spectaculoase cascade din lume.

● Cascada Bigăr, Caraş-Severin, România, este una dintre cele mai spectaculoasedin această ţară , notează sursa citată. Aceasta este unică datorită modului în care apa curge.


● Cascada Flacăra Eternă, SUA, ocupă locul doi în topul celor mai impresionante cascade din lume.

Aceasta este situată în statul New York , în Chestnut Ridge Park .

Această cascadă are o înălţime de 9 metri, iar în spatele căderii de apă se află o mică grotă, de 1,5 metri, în care pâlpâie în continuu o flacără de 10-20 cm, întreţinută de gazul
din subteran.

● Cascada Asik-Asik, situată în localitatea Alamada, Filipine, are o înălţime de 60 de metri şi o lăţime de 140 de metri. Aceasta se află şi ea în topul celor mai frumoase
cascade din lume.

Cascada Asik-Asik este deosebită datorită faptului că pereţii stâncii pe care apa curge sunt acoperiţi cu verdeaţă, fapt ce dă impresia că apa izvorâşte direct din stânci.
Apa sa este potabilă. Vizitatorii nu ratează nicio ocazie să bea din această cascadă, mai scrie The World Geography.

● Cascada Orizontală se află în Golful Talbot, din Australia de Vest. Atunci când o cantitate mare de apă, cauzată de valurile mareice, se scurge prin defileu, apar aşa
numitele cascade temporare de o altitudine de până la 5 metri.

Deşi se numeşte Cascada Orizontală, aceasta curge în ambele sensuri, deoarece atunci când se schimbă direcţia fluxului de apă se modifică şi cursul cascadei.

● Cascada Sângelui a fost descoperită în anul 1911, la baza Gheţarului Taylor, din Antarctica . Culoarea cascadei este una neobişnuită, fapt datorat oxidării apei de la
suprfaţă. Astfel, apa are o culoare ruginie.

● Cascada Svartifoss, cunoscută şi sub numele de Cascada Neagră, se află în Parcul Naţional Skaftafell din Islanda. Apa se revarsă peste o stâncă de coloane de bazalt
hexagonale.

● Cascada Baatara Gorge, din Liban, se număr şi ea printre cele mai impresionante cascade din lume. Apa cade de la 255 de metri şi se pierde într-o peşteră imensă.
Această cascadă a fost descoperită în anul 1952, în regiunea Tannourine. Avenul în care se află cascada este cunoscut sub numele de Prăpastia celor Trei Poduri,
iar denumirea provine de la cele trei poduri formate în mod natural, fiecare situat deasupra celuilalt.

● Cascada Hierve el Agua, din Mexic, are o înălţime cuprinsă între 15 şi 19 metri. Aceasta este o cascadă atipică, deoarece este formată din roci de culoare albă,
care imită apa curgătoare.
Hierve el Agua este o formaţiune calcaroasă formată prin scurgerea apelor puternic mineralizate pe pantele abrupte ale dealului, după acelaşi principiu ca în cazul
stalactitelor din peşteri. Fenomenul mai este întâlnit într-un singur loc pe glob, în Turcia la Pamukkale.
Denumirea Hierve el Agua, care în spaniolă înseamnă “apa care fierbe”, este mai degrabă o ironie şi asta pentru că lichidul pare mai degrabă îngheţat.

[Ghita Potra]

Trei ardeleni fugeau după un tren care tocmai plecase din staţie. Cu chiu cu vai, doi dintre ei reuşesc să se agaţe de scara trenului în timp ce al treilea rămâne în gară, pe linia ferată. Spre surpriza impegatului, ardeleanul care a pierdut trenul a început să râdă ţinându-se de stomac.
- De ce râzi omule, îl întreabă el. Tocmai ce-ai pierdut trenul.
- Apăi cum să nu râd, că eu trebuia să fiu în tren. Ceia doi numa m-or condus!

[Ghita Potra]

CE SCOALA-NALTA de Costache Ioanid
Ce scoala-nalta-i batranetea!
E cea din urma facultate.
In ea inveti nu cum se-aduna,
ci cum se lasa-n urma toate.
Talent, putere, frumusete,
tot ce te-mpodobea odata
se scutura ca trandafirii
muscati de bruma si de zloata.
Zaresti adesea in oglinda
un chip strain, si ti se pare
ca totul e un joc de umbre si de oglinzi deformatoare.
Si, totusi, daca fata-i stamba
iar pasii-mpleticiti si grei,
tu porti in piept o asteptare, un freamat lin de porumbei.
Caci daca treci prin scoala toamnei
si-a-nfioratilor nameti,
nu stii c-ajungi bogat si tanar
la poarta nesfarsitei vieti.
Sa vezi cum cresc cei mici asupra-ti,
sa fii lasat tot mai deoparte,
sa stranga lumea pentru clipa-
tu…pentru dincolo de moarte…
Sa poti pastra in suflet pace
cand esti ca marmora sub dalta…
Sa pierzi orice, dar nu nadejdea…
Ce har maret! Ce scoala-nalta!

[Ghita Potra]

Celebri dar cam împuţiţi…

--------------------------------------------------------------------------------

Henric IVCele mai noi bancuri spun ca NASA a decis să trimită români pe Marte, că ei oricum nu folosesc apa. E adevărat că suntem codaşii Europei în această privinţă şi că cu mai puţin de 100 de ani în urmă, jandarmii îi alergau pe ţărani cu furtunul ca să-i spele, dar până de curând nici cealaltă parte a continentului nu excela la acest capitol. Ciuma, tuberculoza şi alte boli apărute din cauza lipsei de igienă făceau ravagii prin oraşele care azi se spală cu şampon şi te uimesc cu curăţenia lor.


Oraşele şi palatele nobililor, cele mai murdare

În secolul XVIII, măcelarii, de exemplu, îşi tranşau animalele chiar pe stradă, iar câinii trăgeau de intestinele animalelor sacrificate, sângele curgând în voie pe trotuar.
Resturile care nu puteau fi prelucrate şi refolosite continuau să zacă pe străzi, iar mirosul pestilenţial trecea dincolo de oraşe. Doar ploaia mai reuşea să spele străzile, iar atunci resturile se scurgeau în adevarate şuvoaie şi torente de gunoi.
La acea vreme, satele erau mult mai curate decât oraşele, palatele şi castelele nobililor, pentru că ţăranii şi-au săpat gropi pentru nevoile fiziologice. Orăşenii, în schimb, se uşurau pe unde apucau, pe stradă, pe scările clădirilor sau direct de la balcon. În palatul francez Luvru, nu exista nicio toaletă. Dacă era nevoie, oaspeţii, curteni şi regi, fie se aliniau pe pervazul lung de la fereastră, fie li se aduceau oliţe de noapte, al căror conţinut se elibera în spatele palatului.
Aşa era şi la Versailles. Doamnele de la palat, îmbrăcate strălucitor, aveau obiceiul ca în timpul discuţiilor şi uneori chiar în timpul slujbelor religioase să se ridice şi, extrem de relaxate, să se uşureze într-unul dintre colţurile camerei. Umbra arbuştilor frumos crescuţi din parcurile regale erau un loc preferat al curtenilor şi al slujitorilor pentru satisfacerea nevoilor fiziologice.

Oamenii nu făceau notă distinctă

Dar asta nu este tot. Oamenii nu erau nici ei mai curaţi decât oraşele lor. Se credea că băile slăbesc organismul şi deschid porii din piele, ceea ce ar fi condus la contractarea unor boli grave şi mortale. Băile publice se închideau, una câte una, prin decret regal. Dacă în secolele XV-XVI nobilii îşi făceau baie o dată la 6 luni, în următorii două sute de ani ei, pur si simplu, uitau definitiv unde se află cada.
Toată igiena intimă în acele vremuri consta în spălarea fugitivă a mâinilor şi a gurii, dar nu şi a dinţilor. Conform medicilor vremii, faţa nu trebuia spălată cu niciun chip, deoarece acest lucru ar fi adus riscul deteriorării definitive a vederii. Dinţii albi şi sănătoşi erau un semn de pauperitate, iar cei cariaţi şi negri, un semn al bogăţiei.
Dacă ne referim la igiena corporală, oamenii mai înstăriţi foloseau câteva şerveţele parfumate cu care îşi ştergeau zonele intime, bărbaţii purtau între cravată şi cămaşă mici săculeţi cu ierburi aromatice, iar femeile foloseau o pudră puternic aromatizată. Celebrele parfumuri franţuzeşti apar ca o nevoie de a acoperi cu ceva aceste mirosuri, care erau emanate din cauza igienei intime inexistente.
Cu toate acestea, oamenii îşi schimbau lenjeria de corp destul de des, deoarece se credea că acestea adună toată mizeria corporală. Preoţii catolici îi îndemnau pe enoriaşi să nu se spele, pentru a nu îndepărta de pe corp apa sfinţită de la botez. Nunţile la englezi aveau loc în general în luna iunie, pentru că singura baie din an se făcea în luna mai şi în prima lună a verii viitorii soţi încă miroseau acceptabil. Oricum, corpul era deja îmbibat de “miresmele” transpiraţiei şi ca să mascheze cât de cât mirosul neplăcut, miresele purtau în braţe un buchet de flori, de unde obiceiul buchetului purtat de mireasă!
Regina spaniolă Isabella Castillo a recunoscut că în toată viaţa ei s-a spălat de doar două ori, la naştere şi la nunta sa. Maria Stuart primeşte următoarele sfaturi de la mama ei: „Din totdeauna ai fost leneşă şi nu-ţi scoteai jegul de pe cap”.
Fiica unui rege francez a murit plină de păduchi. Regina Elisabeta I a Angliei a rămas celebră şi prin următoarea declaraţie, făcută cu mândrie: "Fie că e nevoie sau nu, eu o dată la trei luni tot mă spăl! “.Din cauza mizeriei în care trăia, papa Clement al V-lea se îmbolnăveşte de dizenterie, boală din cauza căreia va şi muri. Exemplele de acest fel sunt extrem de multe şi se întind şi de-a lungul secolelor următoare.

Henric IV
Regele care a pus interesele regatului mai presus de credinţa personală când a dat Parisului o liturghie, era şi el un duşman al apei şi săpunului. Chiar dacă de o elegan
ţă deosebită – îşi schimba cămăşile în fiecare zi – acest rege cu pasiuni sexuale cel puţin dubioase nu s-a spălat niciodată. Pasionat vânător, el călărea ore în şir, urmărind prada prin pădurile Franţei, după care, spre a-şi masca damful de transpiraţie, se stropea din belşug cu parfum. O amantă mai îndrăzneaţă, Gabrielle d’Estrees, i-a spus cândva că miroase ca un starv, ceea ce probabil era perfect adevărat, iar a doua sa soţie, Maria de Medicis, a leşinat atunci când l-a întâlnit prima dată şi s-a spălat, efectiv, cu parfum, pentru a putea rezista alături de rege, în noaptea nunţii.
Ludovic XIV
Nici nepotul lui Henric, Ludovic XIV, măreţul Rege Soare, nu era atras de igienă. Se ştie clar că el nu a făcut în toată viaţa lui decât două băi, şi acelea la insistenţele medicilor, care le considerau un mijloc terapeutic. El prefera ca, în loc să se spele, să-i fie curăţată pielea cu o piele îmbibată în alcool şi apoi să fie pomădat cu o pulbere parfumată. Speriat de tot ce însemna medicină – e drept că la acea vreme chirurgia era încă la stadiul de „măcelarie” – Ludovic a refuzat o intervenţie la un picior cangrenat, intervenţie care i-ar fi putut salva viaţa, şi a murit.
Frederic cel Mare
Frederic a transformat Prusia dintr-o putere de mâna a doua într-o forţă militară de prim rang. Dar Frederic nu iubea doar glasul tunurilor, „muzica” plăcută urechilor sale ci şi arta. El a fost un mare patron al artiştilor, coresponda cu iluminiştii francezi, se voia despot şi cânta, cu plăcere, la flaut. A construit, la Sanssouci, un palat cum puţine sunt în Europa dar pe de alta parte era extreme de deficitar la capitolul curăţenie. De pildă, în splendidele săli ale palatului său umblau nestingheriţi uriaşi ogari de vânătoare, care-şi făceau nevoile pe unde nimereau iar regele făcea crize de isterie dacă îndrăznea cineva să cureţe după ei. Spre sfârşitul vieţii, probabil având mintea afectată de o maladie psihică, Frederic a devenit tot mai reclusiv. Nu-şi schimba hainele cu lunile, nu se spăla şi când a murit, în 1786, cămaşa lui era atât de murdară şi de ruptă încât valetul a trebuit să-i ofere una dintre cămăşile sale, pentru a fi îngropat.
Charles Howard, duce de Norfolk
Mare om politic britanic, ferm inamic al lui George III şi lider al opoziţiei faţă de acesta, în Regatul Unit, Charles Howard, duce de Norfolk ar fi fost un personaj admirabil dacă ar fi acceptat, de bună voie, să se îmbăieze. Nu a făcut-o însă niciodată şi nu-i de mirare că a rămas în istorie drept „Dirty Duke”. Valetul său obişnuia să-l îmbete zdravăn şi doar aşa reuşea să-l bage în baie şi să-l săpunească, într-o epocă în care nasurile domnişoarelor de la curtea regală deja nu mai suportau mirosul de sudoare...
Harald I al Norvegiei
La 20 ani, Harald a moştenit de la tatăl său conducerea câtorva stătuleţe nordice, slabe şi risipite. El a făcut atunci jurământ că nu-şi va mai tunde părul până ce nu va unifica întreaga Norvegie sub sceptrul sau. A reuşit acest lucru, dar abia peste zece ani, timp în care păduchii şi-au format adevărate comunităţi în pletele sale, de unde i-a rămas şi supranumele de Harald cel Păduchios.
Ludwig van Beethoven
Probabil că veţi fi uimiţi, poate chiar oripilaţi, să-l regăsiţi pe lista „nespălaţilor celebri” şi pe cel mai mare compozitor din toate timpurile. Dar acesta e adevărul: Beethoven nutrea o aversiune teribilă faţă de baie, aversiune dată de durerile pe care apa i le provoca, din cauza intoxicării cronice cu plumb. Bolnav, ursuz, neînţeles – nu doar la figurat ci şi la propriu, fiindcă avea un defect de vorbire care-i făcea pe ceilalţi să nu înţeleagă adesea sensul cuvintelor sale, Beethoven s-a retras în sine şi a devenit un mizantrop dar şi un adversar al curăţeniei. Puţinii prieteni pe care-i mai avea erau nevoiţi să-i fure, efectiv, hainele în timp ce dormea şi să i le dea la spălat.
Karl Marx
Filosoful de numele căruia se leagă una dintre cele mai întunecate perioade din istoria omenirii nu suporta apa deoarece îi provoca dureri atroce: gânditorul german suferea de o dermatoză extrem de gravă, manifestată prin apariţia de furuncule dureroase. El considera că igiena personală constituie un exces burghez, în schimb n-avea habar că durerile erau accentuate de fumatul excesiv şi de abuzul cronic de alcool. Marx se mândrea că paginile manuscrisului original de la Das Kapital erau pătate de propriul lui sânge, pretinzând că, prin durerile sale, simţea pe deplin suferinţele proletariatului.
Mao Zedong
Programele social-politice ale lui Mao au dus la uciderea a milioane de chinezi dar au ajutat la transformarea ţării sale dintr-un stat înapoiat, aproape feudal, într-una dintre cele mai mari puteri ale planetei. Atitudinea sobră, aproape cazonă, pe care liderul chinez o afişa în public nu era de complezenţă. Toată viaţa el a trăit foarte cumpătat, fără excese şi privea cu reticenţă confortul. Inclusiv baia sau spălatul pe dinţi îi provocau repulsie. De altfel, nu s-a spălat niciodată pe dinţi, ci prefera să mestece frunze de ceai, în vreme ce concubinele sale îi frecau trupul cu prosoape umede. Când un medic a avut îndrăzneala să-i ofere o periuţă de dinţi, Mao l-a privit cu dispreţ, argumentând că n-a văzut până atunci ca un tigru să-şi spele colţii.
Che Guevara
Revoluţionarul cel mai celebru al epocii moderne, care l-a ajutat pe Fidel Castro să ajungă la putere, iubea rugby-ul, vinul, friptura argentiniană de vită, îi plăcea să fumeze trabuc şi să poarte ceas Rolex, dar ura să facă baie. În copilărie, i se spunea „Chanco” (Purceluşul) din cauza acestei aversiuni şi se mândrea să poarte acelaşi tricou timp de o săptămână. Când a fost capturat în Bolivia, nu se mai spălase de luni de zile şi avea, în loc de pantofi, cinci perechi de ciorapi groaznic de murdari.

[Ghita Potra]

Un cioban vine la doctor:
-D-le doctor, vă rog să-mi daţi un certificat în care să specificaţi că sunt bolnav de SIDA!
-Pai, nu merge aşa, trebuie să faceţi analize...
-Care analize, d-le doctor? Daţi-mi pur şi simplu un certificat!
-Și la ce-ţi va folosi?
-În primul rând eu voi fi primul din sat cu SIDA.
În al doilea rând, când voi fi cu oile la munte nimeni nu va veni la nevastă-mea.
Şi în al treilea rând - vreau să văd faţa celor care deja au fost la ea........

[Ghita Potra]

De ce a intrat Olanda in criza...
RASPUNS: din cauza biciclistilor !


Biciclistul este un dezastru pentru economie. El nu cumpara masini, nu ia credit pentru bicicleta, nu cumpara benzina, nu cumpara cauciucuri de iarna, nu foloseste serviciile service-urilor auto, nu plateste asigurare nici amenzi, nu foloseste parcarea cu plata, nu sufera de obezitate. Si totodata este sanatos, la naiba!
Oamenii sanatosi nu sunt necesari pentru economie. Ei nu cumpara medicamente, nu platesc analize, nu merg la medicii privati, nu cresc PIB-ul....

[Ghita Potra]

Dragostea SECRETĂ a lui Ţepeş. Povestea IUBITEI lui DRACULA
Autor: Roxana Roseti
Cine ar fi crezut că inima de gheaţă a crudului voievod valah Vlad Tepeş a fost cucerită? De fiica unui ţesător sas din Corona, numele cetăţii Braşovului din acele timpuri.


Katharina este numele femeii care a fost copleşită cu…multă tandreţe de către cel intrat în memoria colectivă sub numele de Dracula. Timp de peste 20 de ani a durat această relaţie, din care au rezultat cinci copii. Se pare că această femeie a fost singura fiinţă pentru care Dracula a făcut crize de gelozie…
Se spune că din momentul in care a vazut-o pe Katharina, Vlad Ţepeş a uitat complet de celelalte aventuri galante, printre care Ursulla din Schassburg/Sighişoara, Erika din Bistriţa şi Lize din Hermannstadt/Sibiu. Conform unor relatări ale cronicilor se pare că multe din actele pline de cruzime ale voievodului se datorau frustrărilor, geloziei şi furiei pe care o resimţea Dracula departe de Katharina.
Nu-şi mai lua ochii de la ea
Atunci când s-au cunoscut, frumoasa săsoaică avea doar 17 ani, iar Ţepeş 34. În apropierea Crăciunului anului 1465, câteva fete foarte tinere se chinuiau să tragă la deal, prin zăpadă, o sanie mare, plină cu provizii pentru soldaţii din Bastionul Ţesătorilor, aflat în apropierea casei lui Vlad. Aflat împreună cu ofiţerii săi la baza dealului, a sărit să le ajute. Galanteria voivodului li s-a părut tuturor ciudată, până au înţeles că acesta nu-şi mai lua ochii de la codana blondă cu ochi albaştri.
Era vorba despre Katharina Siegel, care se remarca printr-o frumuseţe ieşită din comun. Fata starostelui (zunftmeister) breslei ţesătorilor, Thomas Siegel, copilărise la Mânăstirea Franciscanelor din Mahlersdorf, după ce un incendiu cumplit îi lăsase pe părinţii ei săraci lipiţi. Sărac, bolnav şi rămas fără casă, fostul conducător al breslei ţesătorilor locuia împreună cu familia sa la rudele soţiei, Susanna, născută Fronius, în aşa-numita Casă Tartler.
Cruzime şi carnagiu
Imobilul se află şi astăzi pe strada Poarta Şchei nr. 14 şi aparţine Bisericii Evanghelice. Până în urmă cu câţiva ani, aici a funcţionat o grădiniţă. Ţepeş îi comanda Katharinei cele mai frumoase rochii, din mătăsuri şi dantele aduse din Veneţia şi Flandra. Cronica transilvană din secolul al XVIII-lea arată că idila Prinţului Vlad, guvernator militar, şi Duce de Făgăraş şi Amlaş, cu frumoasa Katharina a creat revoltă în rândurile pretendenţilor la mâna fetei, trei dintre ei provenind din familii înstărite ale comunităţii săseşti.
Conform cronicilor, la 2 aprilie 1459, supărat pe taxele mari impuse de saşii din Braşov şi intrigile capilor cetăţii, Vlad Ţepeş a distrus toate recoltele de grâne din Ţara Bârsei. A poruncit să fie prinşi sute de târgoveţi şi negustori care veneau cu marfă în cetate, pe care i-a dus lângă mahalaua oraşului, în zona Bartolomeului de astăzi şi i-a tras în ţeapă. Dimineaţa, sângerosul domnitor a luat micul dejun printre muribunzii care agonizau traşi în ţeapă. După moartea acestora, a poruncit jefuirea şi incendierea Bisericii Bartolomeu, precum şi arderea satului Codlea.
În timpul carnagiului, la urechile domnitorului a ajuns vestea că nevestele negustorilor din cetate au atacat casa unde locuia Katharina. Au bătut-o şi au pus- o la Stâlpul Infamiei. Pentru că i-au tăiat cozile, domnitorul a ameninţat cã va da foc întregii cetăţi. Ca s-o scape pe iubita sa, i-a eliberat pe ceilalţi negustori saşi ce urmau sã fie ucişi.
Pe o pernuţă de catifea
Legenda spune cã Ţepeş ar fi reuşit să recupereze una dintre cosiţele Katharinei, pe care apoi a păstrat-o pe o pernuţă de catifea. Legenda spune că, într-o zi, a surprins-o pe soţia sa că umbla în dulapul în care îşi ţinea, ca pe un obiect sacru, cosiţa. S-a suparat foc şi a bătut-o.
Vlad Tepes vroia să o ia în căsătorie pe Katharina, dar rigorile religiei nu îi permiteau, deşi avea mai mulţi copii cu amanta din Braşov. I-a scris, chiar, de două ori Suveranului Pontif, Papa Pius II, cerându- i o scrisoare de indulgenta pentru a i se anula căsătoria cu prima soţie, Anastasia Holszanska, nepoata reginei Poloniei. În 1462, cetatea de la sud de Carpaţi, unde s- a refugiat Ţepeş, este asediată de turci. Boierii l-au trădat, trecând de partea fratelui său, Radu cel Frumos, care era sprijinit de otomani. Legende locale relatează că, în 1462, Anastasia s-a sinucis, aruncându-se dintr-un turn în râul ce înconjura cetatea.
Vlad Ţepes era liber să se căsătorească, în sfârşit, cu Katharina, cu care avea deja trei copii: Vladislav "Laszlo" (n. 1456), Catherina (n. 1459) şi Christian (n. 1461). Însă un complot al foştilor săi rivali sfârşeşte prin întemniţarea lui Ţepeş la Buda, unde Matei Corvin i-a spus atunci că îl eliberează cu condiţia să o ia in căsătorie pe mătuşa sa, Elisabeta Corvin de Hunyadi. Astfel, Ţepeş a ratat oficializarea relaţiei cu Katharina. Însă a mai avut cu aceasta încă doi copii - Hanna (n. 1463) şi Sigismund (n. 1468).
Katharina i-a ramas aproape lui Dracula chiar şi după căderea acestuia de pe tron, în 1462, iar Ţepeş s-a îngrijit de toţi descendenţii săi, aşa cum atestă cărţile funciare din 1850 ale familiilor Draguly, Laszlo sau Siegel. Asasinarea voievodului, în 1477, a pus capăt celei de-a doua domnii şi dragostei dintre el si Katharina. Iar frumoasa care l-a cucerit până la moarte pe Dracula s-ar fi întors la mânăstire. De ce să nu recunoaştem, o poveste de dragoste spectaculoasă, pe măsura fascinantei personalităţi a lui Vlad Ţepeş.

[IonPop]

Trebuie sa recunosc ca am cautat sa vad cine este autoarea acestui articol de doi bani in care impleteste adevaruri si presupuneri istorice cu mituri si legende si in care ar vrea sa ii faca pe unii sa creada ca publicul larg considera ca ar fi fost vreo legatura intre Vlad Tepes si personajul fictiv Dracula.
Am gasit din prima un blog numit "Opera jurnalistei Roxana Roseti" care m-a lamurit ca nu mai trebuie sa caut si in alta parte:

http://talentirosit.ro/analiza-opera-ju ... na-roseti/

[Ghita Potra]

Cabinetul unui medic psihiatru. Se deschide uşa şi intră un bărbat
care mergea de-a buşilea şi ţinea ceva în gură. Psihiatrul:
– Vaaai!... Cine a venit la noi?... O pisicuţă?...
Bărbatul se tîrîie pînă în colţul cabinetului. Doctorul îl urmăreşte.
– Un căţeluş?...
Bărbatul trece cu mîna pe lîngă perete şi se tîrîie în celălalt colţ.
Medicul nu renunţă:
– Ah!... Cred că e un arici, nu?... O broască ţestoasă?...
Bărbatul scoate un cablu din gură şi zice:
– Auziţi? Mă lăsaţi şi pe mine să vă instalez internetu-ăla odată sau nu?!