Forumul organizatiei Pontes - www.pontes.ro

In unele chestii eu ma urnesc mai greu iar in acea perioada aveam mintea plina cu alte probleme si cand sunt preocupat de ceva nu prea ma mai intereseaza nimic, am avut o vreme in care ziceai ca sau la tsara si nu am nici tv nici radio, ca nu mai eram la curent nici cu ultimile noutati de ori ce fel, am trecut printr-o perioada mai dificila pana acum cateva luni, si am fost destul de stresat abandonand multe lucruri care de fapt ma intereseaza. Eu se pare ca sunt cam slab la multitasking:).
Carmen, daca te incumeti sa faci acel portret nu faci de cat sa ne ajuti sa constientizam ceea ce nu putem observa fiind prea aproape sau cuprinsi de acele lucruri, stii perspectiva de la distantsa e alta de cat cea din apropiere asa ca bune ori rele sunt trasaturile noastre si, un mic secret noi oricum suntem atrasi unii de altii ca magnetii, societatea incurajand separatismul de la varste fragede, vezi scoli si gradinite speciale, locuri speciale la facultate, tocmai din acest motiv noi suntem atat de speciali:) Apropos, cand eram la Buzau imi amintesc ca era o clasa numita "speciala" unde erau de fapt cei cu deficiente multiple si erau doar cativa, iar noi prostuti cum eram si pentru ca nu ni se atragea atentia, nu eram constientizati de profesori, cand cineva facea un lucru rau sau dovedea incapacitate de a face ceva bine, ori se comporta anormal pentru situatia respectiva, faceam remarci de genul "speciala", de fapt era un fel de etalon al prostiei iar cei din acea clasa erau numiti culmea "specialisti" vezi de fapt o alterare a sensului initial al termenului.
In aceste medii speciale se dezvolta tot felul de comportamente particulare care se intaresc reciproc prin modelare in conditii de izolare. Adica tu stateai in acea ferma protejata, nu firma ci ferma, si totusi cu oameni dar comportamentele se dezvoltau cam ca la "ferma animalelor" vezi opera cu acelasi nume. Asa se explica poate anumite obiceiuri de care unii dintre noi nu se mai leapada si anumite comportamente de care nici macar nu suntem mereu constienti:). Sigur institutiile acestea speciale au si o componenta foarte buna anume aceea ca ajuta la consolidarea stimei de sine la varsta frageda si la alungarea sentimentului de stigmat pe care o are copilul singur daca este inconjurat numai de copii si oameni valizi care de fapt nu au acea problema, sunt diferiti si de aici impresia ca doar el e altfel.
F

manu scrie: iar Florin inca nu intra pe forum, decat sa mai citeasca.

Scuze, Manu, dar de aici eu am înţeles că ştii că Florin intră pe forum ca să citească. Dacă ai fi scris "poate", era altceva. Acum lucrurile s-au lămurit şi este bine că a intrat Florin pe forum, ştii vorba aceea, "mai bine mai târziu decât niciodată".

manu scrie: Daca faci, Carmen, dupa cum spunea Florin un portret al nevazatorului, sa incerci sa fii sincera, nu te feri doar ca sa nu ne suparam, stii ca menajandu-ne ne jignesti.

Asta e temă acasă ???
Te rog Manu sa-mi spui sincer când te-ai simţit menajat de mine!

Eu am impresia ca ne menajezi pe toti asa in grup:)
Hai, nu ocoli raspunsul, ce zici, iti faci tema?
Sau te lasam corijenta la cultura civica, literatura sau stiintele naturii

Manu, ce frumos ştii să pui pumnul în gură! Cred că ăsta este lucrul care mă enervează la tine, că nu am voie să-mi spun părerea că imediat spui că te menajez.
Mi-ai plăcut Florin, tare mult!
Aiurea, ce să menajez fraţilor??? Orice om are şi calităţi şi defecte. Nu am reuşit ieri să fac o caracterizare, un portret al nevăzătorului, nici azi nu ştiu dacă reuşesc să fac aşa ceva, nu este meseria mea de a analiza, nu sunt psiholog şi chiar dacă aş fi ştiut că voi avea aşa o temă acasă nu cred că aş fi fost mai atentă la calităţile şi defectele nevăzătorilor. E ca şi cum aş încerca să fac un şablon, ceva în genul celor scrise în horoscop, ceea ce îmi este imposibil. Niciodată nu am crezut în aşa ceva. Omenii pot avea anumite trăsături comune, pot fi mai comunicativi sau nu, mai deschişi sau mai închişi, dar se poate ca un om care în general are o fire deschisă să aibă un moment în viaţă în care se poartă exact invers, de aceea e bine să nu punem etichete. Nu am remarcat ca nevăzătorii să aibă stea în frunte, pentru mine sunt oameni ca toţi oamenii, faţă de unii m-am simţit mai apropiată, faţă de alţii nu, cu unii am simţit şi simt nevoia să comunic mai mult, cu alţii mai puţin, cu unii discut atât necazurile cât şi bucuriile mele, cu alţii nu. Când m-am apropiat cu toată dragostea mea am simţit din partea unora acelaşi lucru, o deschidere, o bucurie, dar din partea altora o teamă, o neîncredere, pe care nu am prea luat-o în serios şi mi-am spus că poate mi se pare. Cred că orice om, indiferent că e văzător sau nevăzător are personalitatea lui. Modul în care se comportă fiecare om depinde de foarte mulţi factori. La Cristina am apreciat inteligenţa (ea ştie să rezolve probleme pe care eu nu ştiu să le rezolv), sensibilitatea şi simţul umorului şi mi-am dorit foarte mult să o cunosc. Este o persoană plăcută şi calmă. Manu părea pe mess mai rece, mai distant, foarte serios, nu aş fi crezut că are simţul umorului, l-am apreciat pentru ambiţie, deşi şi eu sunt o fire foarte ambiţioasă, şi pe el îl consider inteligent. Constantin este un om dintr-o bucată şi am avut foarte multe de învăţat din emisiunile lui. Nu mă aşteptam să fie aşa copilăros. Are un timbru minunat şi un zâmbet tare plăcut. Pe Alin l-am remarcat pentru timbrul deosebit al vocii. Mi-a părut în realitate puţin mai rezervat, sensibil. Când a reluat emisiunea la radio m-am bucurat foarte mult că l-am auzit şi i-am scris pe mess, am avut impresia că şi el s-a bucurat. Apoi au fost acele mesaje pe forum care, sincer, m-au luat prin surprindere şi m-am întrebat care este Alin, cel de pană atunci, sau cel de acum şi a fost pentru prima dată în viaţa mea când mi-am pus serios la îndoială capacitatea de a aprecia un om. Totuşi, un om de treabă ar trebui să rămână aşa indiferent dacă se află sau nu în faţa unei tastaturi. Poate că a avut nişte probleme, nu ştiu, dar sigur nu corespundea celui pe care l-am văzut şi perceput eu. Florin, nici măcar lui Alin nu vreau să-i atribui caracterizarea făcută de tine, chiar dacă m-a făcut să sufăr foarte mult. Gruia Velicu chiar nu mă aşteptam să arate aşa, mă aşteptam la un om mult mai în vârstă. Un om plăcut şi serios, îl apreciez pentru că e pasionat de muzica clasică şi mi-a plăcut că a vorbit de copilul lui, cred că este un tată minunat. Mirabela m-a impresionat prin fineţea ei, căldura vocii, frumuseţe şi deschidere. În poza de la pontes nu arată aşa bine. Pe Ioana mi-o imaginam o tipă mai dură, dar e o sensibilă.
Nu cred că trebuie să ne simţim complexaţi nici unii nici alţii. Nimeni nu este perfect pe lumea asta.
Mi-aş dori să-i cunosc în realitate şi pe alţii de pe forum.
Un lucru e sigur, data viitoare când o să merg cu Bogdan la Cluj o să sun pe unul, pe altul şi care o să aibă plăcerea să ne revadă, foarte bine, care nu, nu.

Sa stii Carmen ca ti-a iesit destul de bine.
In ceea ce ma priveste... toti au impresia ca nu am simtul umorului, cred ca nici nu il prea am, imi plac glumele de alta natura.

Ei, lasă modestia! Ce, nu am văzut eu că râdeai, la Sandany, sau cum se cheamă!? Nu ştiu ce glume îţi plac. A, parcă ai spus tu ceva pe mess de genul ăsta, dar eu nu te-am luat în serios!

Ehh, Carmen, esti tare draguta cu fiecare, numai ca ceea ce tu nu stii inca, e tocmai ca fiecare dintre noi e un Alin mai mic sau mai mare in felul lui si cand te astepti mai putin iti tranteste una de zici ce-i asta. Ti-am spus eu ca ai petrecut putin timp cu noi , sigur fiecare e ok in felul lui si se straduieste din rasputeri sa fie cat mai ok, cat mai normal, cat mai ca ceilalti si de multe ori reuseste, alte ori nu, insa toate stradaniile astea de a raspunde exigentelor unui om valid, ne macina incetul cu incetul, ne doboara psihic si in final cedam exact pe acolo pe unde suntem mai predispusi in functie de profilul personalitatii fiecaruia.
Ca sa iti dai seama mai exact cum sta treaba, uni dintre noi ne zbatem sa fim independenti si mergem singuri cu bastonul dintr-un loc in altul, in locuri cunoscute sau chiar ne aventuram in locuri necunoscute. Cu toate acestea, efortul nostru psihic, atentional, de a calatori neinsotiti e mult mai mare de cat cel depus de un vazator intrucat trebuie sa fi tot timpul in stare de alerta, sa faci fatsa multor situatii neprevazute, sa fi gata chiar sa iti risti viata, uni dintre noi au avut chiar evenimente de la comic la tragic, de la cazaturi in canale, santuri sau gropi proaspat ticluite si ne semnalizate corespunzator, pana la accidente mai mult sau mai putin grave. Totusi eu am realizat in timp cat de mare este efortul abia dupa ce am constientizat ca dupa un drum banal, de acasa pana in oras, pe o ruta chiar foarte uzitata, deci care prezinta cel mai scazut grad de surpriza, senzatia de oboseala e mult mai mare de cat daca mergi pe aceeasi ruta insotit. Lucrul asta mi-a fost confirmat discutant si cu altii in aceeasi situatie si asta e doar un fapt marunt in existenta unui orb bustean. Ceea ce am incercat eu sa afirm intr-un mod oarecare prin acea descriere si continuarea ei, e doar un fapt deosebit de simplu si anume ca o deficienta grava nu are cum sa nu isi puna amprenta asupra personalitatii celui care o poarta. Deficienta vizuala te modifica, te transforma prin restrictiile impuse incat poti sa ajungi cu totul diferit de cel care ai fi fost daca vedeai. Acest lucru cred ca il simpt cel mai bine cei care orbesc la un moment dat pe parcursul vietii adulte si care simt cum viata lor a luat un curs total diferit, mai nimic din ceea ce a fost inainte nu se mai regaseste in noul stil de viata. e un alt fel de viata, cum ar putea sa nu fie si o personalitate diferita cand aceasta se modeleaza in interactiunea cu mediul? Sigur ca modificarile la nivel de personalitate se instaleaza treptat dar sigur ...
Asa cum adaptarea de la un stil de viata la altul, in urma perderi vederii, e dificila si presupune un efort deosebit, cred ca dupa o bucata buna de viata in intuneric sau semiintuneric efortul de readaptare la viata de vazator ar fi chiar mult mai dificil. Tot setul de deprinderi de orientare vizuala, incepand de la miscarea ochilor in punctele cheie pana la reinvatarea scris cititului si pastrarea privirii pe tinta, precum si efortul creierului sa prelucreze si sa integreze informatiile vizuale ar cere antrenament, timp si efort sustinut si nu e garantat ca ar fi sorti de izbanda, intrucat adaptarea la deficienta presupune adaptare la nefunctionalitate deci reducerea sau reorientarea resurselor de energie in timp ce in cazul adaptarii de la deficienta la validitate presupune o crestere clara de resurse si seamana mai mult cu dobandirea unei capacitati pe care nu ai avut-o inainte. Am facut aceasta mica excursie fantastica pentru a arata ca nici daca unul dintre noi bustenii:) ar incepe sa vada peste noapte nu ar fi prea usor pentru el, si cine stie daca nu ar lua-o razna cu totul .
Prezentarile tale Carmen sunt pline de bunavointa si cordialitate si citindu-le, pe cuvant ca m-ai facut sa ma reindragostesc de oameni acestia pe care ii visam deja urat noapte de cat de macabru ii zugravisem in acel text de demult
E doar o gluma desigur dar care sugereaza ceva:
Ne sufoca oare pe noi orbii, deficienta exponential adaugata prin exemplele multe pe care le cunoastem?
Voi ce parere aveti?
Eu unul am observat chiar si din partea celor valizi o schimbare de atitudine atunci cand intr-un grup apare mai mult de un orb, anume aceea ca diferentele individuale intre ei se estompeaza in favoarea unei perceptii categoriale si oameni incep sa se comporte in virtutea a ceea ce stiu ei ca e un handicapat, de cat sa te perceapa ca pe un egal al lor si sa iti recunoasca individualitatea data de trasaturile tale particulare de ceea ce esti tu in sine.

Ei, Florin, dacă spui tu că sunt drăguţă, aşa o fi, nu am făcut decât să scriu cum am simţit şi văzut eu. Nu prea mă bucură afirmaţia ta că „fiecare din noi e un Alin mai mic sau mai mare in felul lui si cand te astepti mai putin iti tranteste una de zici ce-i asta”. Te-ai referit cu siguranţă la acel Alin care m-a rănit. Ai un mod foarte comic de a prezenta situaţia. Să înţeleg că şi tu ai procedat aşa? Cu bună ştiinţă??? Dacă da, trântitul ăsta îl aplici doar persoanelor văzătoare, sau oricui se întâmplă să se nimerească în acel moment?
Da, este adevărat că timpul real petrecut împreună a fost scurt, ceea ce nu înţeleg este de ce trebuie să vă străduiţi să răspundeţi exigenţelor unui om valid, de fapt nici măcar asta nu am înţeles la ce exigenţe te referi. Şi cred că nu doar aici comunicarea este foarte importantă. De ce să nu se comporte omul natural, firesc? Cred că aici este problema, unii poate îşi pun întrebări: „oare cum arăt?”, „oare ce spune ăsta de lângă mine?”, „dacă fac vreo gafă, ce o să spună?” şi de aici cred că apare stresul de care spui tu, dar dacă ar vrea să ne cunoască mai bine, dacă nu ne-ar mai pune în gură şi în minte cuvinte şi gânduri pe care nu le avem noi, ci ei, cred că ar fi mai bine. Dacă ne-ar privi ca pe persoane individuale, cu firi, temperamente şi simţăminte diferite, ar fi şi mai bine. Asta este valabil şi în cazul relaţiilor dintre văzători, când în unele situaţii, dacă unul a fost taxat de cineva se răzbună pe cine nu i-a făcut nimic, sau pur şi simplu se poartă cu răceală, cu neîncredere. Şi unii şi alţii trebuie să învăţăm să trăim frumos şi să dăm o şansă fiecăruia. Dacă am avea 1000 de vieţi pe pământul ăsta şi tot nu ar merita să ne batam joc unii de alţii! Dar avem una singură şi fiecare constată cum trece timpul de repede şi cât de trist este că nu poate fi dat înapoi şi dacă ai rănit pe cineva, e destul de greu să poţi repara acest lucru. Să nu-mi spui că ţie nu-ţi pare rău dacă o trânteşti cuiva, dacă chiar faci lucrul ăsta, că nu te cred!
Am înţeles, în măsura în care am reuşit eu, ceea ce mi-ai prezentat şi cred că realizezi că nu am cum în totalitate, pentru că eu chiar dacă aş face lucrul ăsta, ştiu că oricând am posibilitatea de a deschide ochii şi nu ar trebui să mai depun niciun efort. Cine alege să facă experimentele astea este conştient de riscul la care se supune şi dacă o face, mă gândesc, e pentru că vrea să se comporte ca un văzător. Şi eu aş vrea să pot face lucruri pe care alţi văzători le pot face cu uşurinţă şi lucruri pe care unii nevăzătorii le fac de mii de ori mai bine decât mine, dar realizez că nu pot. Trebuie să-mi cunosc şi să-mi accept limitele! Ştii că prin canale mai cad şi văzătorii care sunt distraţi! Dacă voi consideraţi că are sens să vă stresaţi singurei, nu am ce face. Eu evit lucrurile care mă stresează, nu le caut!
Caracterizarea ta a fost cu siguranţă una prea dură. Da, cred că poate fi vorba de un sentiment de enervare, de ciudă, mai ales când cei din jur te cocoloşesc prea tare şi tu ştii că poţi să faci foarte bine lucrurile la care cei din jur se oferă să te ajute. Sentimentul ăsta cred că este unul firesc. Dar acolo unde eu ştiu că nu mă pot descurca singură, cer ajutorul, şi nu cred că-mi cad tresele sau că mă înjosesc. Ei bine, ce-i drept, aşa gândesc acum, după ce am o oarecare experienţă de viaţă, că în tinereţe nu făceam lucrul ăsta, ci încercam să fac totul singură, dintr-o mândrie prostească.
Dragă Florin, nu pot să nu recunosc faptul că mi-am dorit şi îmi doresc pentru fiecare din voi să vadă şi nu cred că aţi lua-o razna dacă s-ar întâmpla asta.
Nu am fost binevoitoare, am fost cum sunt eu! Mă bucur că te-ai reîndrăgostit de cei pe care i-am cunoscut eu, merită asta! Ce ar fi să păstrezi starea asta?
Acum, vezi şi tu că nu toţi pe care îi cunosc eu au avut reacţia neaşteptată a lui Alin şi nu cred că au jucat teatru şi că au depus un efort să se comporte cum s-au comportat. Eu i-am perceput ca pe oameni normali şi doar bastonul îmi amintea că am în faţa mea oameni nevăzători.
Nu ştiu dacă vă sufocă sau nu deficienţa, cred că fiecare ştie cel mai bine ce simte. Cred că cel mai greu este pentru cei care şi-au pierdut vederea, dar în această situaţie se află Mira şi eu am perceput-o ca fiind foarte echilibrată psihic.
În ceea ce mă priveşte, eu spun că m-am comportat firesc şi i-am tratat pe toţi ca pe egalii mei, iar scurta caracterizare pe care am făcut-o a fost una individuală, aşa cum am perceput eu a fi fiecare din ei. Dacă unii s-au simţit inferiori, asta e problema lor, eu nu am tratat pe nimeni cu un aer de superioritate. Şi când am spus că sunt persoane care îmi cunosc necazurile şi bucuriile, înseamnă că le simt apropiate mie.
Cu nimic nu sunt eu mai presus de voi!

Frumos spus Carmen !Si sa-ti mai spun ceva…si mie mi-s dragi toti cei care nu au avut norocul meu fara sa stiu sigur cat ma tine norocul asta:Mira,Manu si Ramona in mod deosebit pentru ca am avut ocazia sa ii cunosc si pe propriul lor teren(acasa).De o mie de vieti nu avem nevoie…sa ne bucuram de una singura.doar sa realizam ,in timp ce se deruleaza ,de ce suntem in stare,de ce pentru ce ,pentru cine…
Sa ne destindem putin totusi si intai de toate sa nu uitam ca Florin chiar e psiholog.Poate chiar urmareste sa ne pierdem siru gandurilor cu unele replici ca apoi sa ne intinda zambitor cartea de vizita…
Ceva in legatura cu etichete de prosti,speciali,’specialisti’…Mi s-au pus si mie etichete de-astea de mic (in unele privinte asa am si ramas de pilda nu vorbesc limba rusa,iar unii ar putea sa spuna ca sunt prost pentru asta,deci daca cineva imi spune ca –s prost trebuie sa-mi raspunda…:prost la ce?Unde mai pui ca prosti ne nastem toti,abia cu timpul,pe fond genetic sau nu, dezvoltam calitati si defecte,devenim deschisi fata de semeni,binevoitori,pragmatici sau…dar inchid paranteza ca ar urma categorii pe care nu le intereseaza niciodata ce spun altii ) .Eu aveam nevoie de funduri de sifon ca sa pot citi ca si ceilalti…dar am inteles repede ca cei pe care-i deranja foarte mult simpla prezenta la scoala lor a sifonautului trebuie sa fie al naibii de plictisiti de propriul lor trai de zi cu zi sau al naibii de certati cu muzele cand se tin de glume proaste. Din partea profesorilor am beneficiat uneori de ‘menajamente’ in raport cu colegii(de exemplu in clasa a doua domnul invatator imi ingrosa liniile de pe caietul de caligrafie,altfel scriam pe trei randuri),si ma menajau chiar si colegii uneori,mai ales fetele(cand “uitam” sa tocesc si era de copiute la lucrari eu nu prea le vedeam si imi dictau).’Dar cum ocaziile se razbuna’(citat din Ilie Dobre) s-au gasit si carcoteli pe chestiile astea …Si am retinut ‘discursurile stigmatizante’,uneori chiar mobilizatoare ,la adresa mea.Mai putin motivele(mai tarziu am inteles ca le spune argumente si m-am indragostit de termenul asta,dar asta e alta poveste).
Clinciurile de acest gen,stim bine, il fac pe om ori sa priveasca lumea ca pe o jungla ori sa fie mult mai atent la lumea in care traieste,pentru a pricepe mai bine prin ce se deosebeste,sau ar trebui sa se deosebeasca,societatea omeneasca de jungla sau turma.Avand norocul ca primul factor de socializare din viata sa,familia,sa-si faca pe deplin datoria si sa-i fie mereu alaturi omusorul citeste eseuri filosofice,literatura,istorii,legislatie contemporana,declaratii universale…Se bucura ca e contemporan cu o lume in care are drepturi iar cand va face 18 si cineva i le incalca se duce linistit la nenea politistu,sau nenea procuroru care cerceteaza si nenea judecatoru decide.In plus nenea politicianu se va gandi doar sa faca legi care sa asigure o oarecare echitate sociala intre membrii ‘grupului’cladit pe lege.Cand vrea sa dea piept cu viata ,cinstit,demn,solidar,cum i-a placut sa citeasca prin eseuri…peste ce a dat?Peste jungla in care nu a crezut pesemne…Astea-s probleme,aici se cer solutii…
Refuz pe mai departe sa cred in legea junglei si cred ca puntile dintre noi sunt sustinute de valori sociale si scopuri in care credem cu totii… Avem cadrul ,sa facem cat mai multe cu putinta in si nu pe langa cadrul acesta…fara persoana 1 singular vs persoana 2 singular ca ne pierdem vocea Florin!


Toate bune!

În sfârşit! Nici nu ştii Decebal ce mult mi-a plăcut ce ai scris. Ca şi tine, refuz să cred în legea junglei.
"De o mie de vieti nu avem nevoie…sa ne bucuram de una singura. doar sa realizam ,in timp ce se deruleaza ,de ce suntem in stare,de ce pentru ce ,pentru cine…" O temă frumoasă de meditaţie, dar nu pentru mâine, ci pentru azi! Şi dacă mai punem şi în practică...

Pai, eu am venit pe forum cand m-am inscris, si am revenit in seara asta sa vad mesajele de felicitare de ziua mea. Acum ce sa zic, eu nu prea stau pe forumuri din cauza ca poate nu am rabdare, dar am inceput sa discut cu diferiti oameni de prin noiembrie, cand am intrat pe hi5 si m-am inscris in cateva grupuri. Nu cred ca o sa fiu prea activa pe aici, dar rubrica asta a discutiilor libere e destul de draguta.
Am citit mesajul lui florin pe grup si ce sa zic... Cum zicea Hajni pe care o salut cu ocazia asta, da,ca citesti un manual de psihologie, despre diferite tulburari iti gasesti parca si tie anume chestii. Nu neg ca are dreptate, tendintele astea se pot regasi intr-o masura mai mare sau mai mica, dar, cum nu sunt specialista, ma cam opresc aici. Best wishes

Da, dragii mei, am inteles, traim intr-o lume atat de minunata in care si oamenii care vad normal, dar sunt mai neatenti, cad in canale, sterg praful de pe majoritatea masinilor parcate unde nu te astepti mai putin, dau cu capul in toti stalpii plasati si ei aiurea, si in mode esential au nevoie de asistenta la majoritatea activitatilor mai serioase pe care le intreprind si mai si au tupeul, nesimtirea de nu cere si accepta ajutorul atunci cand au nevoie de el.
care o fi totusi solutia? A te complacea in starea de asistat si a ramane "fericit in marea ta nefericire" sau a incerca sa raspunzi cat mai bine provocarilor pe care viata le impune si a risca sa ajungi un element "ceva mai performant" dar tot nefericit in final caci limitele performantei si ale inteligentei se intind pana la banalul gest de a-ti privi iubita in ochi si a-i spune ceea ce nu-i poti zice in 1000 de vieti.
Fiecare dintre noi da piept cu aceasta detentie in intuneric apriori impusa si fie cauta sa o escaladeze prin diferite metode fie se resemneaza in ea, fiecare abordare are costurile si beneficiile ei.
Oare cum o fi mai bine?

Nu mai pot de ras!
Am să savurez mesajul tău şi mâine, pe îndelete! Acum chiar m-ai făcut să râd cu prima parte a mesajului tău!
Florin, hai să auzim părerea ta de specialist! Tu cum te comporţi?

carmen scrie:Ei, Florin, dacă spui tu că sunt drăguţă, aşa o fi, nu am făcut decât să scriu cum am simţit şi văzut eu. Nu prea mă bucură afirmaţia ta că „fiecare din noi e un Alin mai mic sau mai mare in felul lui si cand te astepti mai putin iti tranteste una de zici ce-i asta”. Te-ai referit cu siguranţă la acel Alin care m-a rănit. Ai un mod foarte comic de a prezenta situaţia. Să înţeleg că şi tu ai procedat aşa? Cu bună ştiinţă???
Dacă da, trântitul ăsta îl aplici doar persoanelor văzătoare, sau oricui se întâmplă să se nimerească în acel moment?

Grea intrebare, poate ca am ranit si eu, am facut-o si eu si tu si altii, totusi trantitul lui Alin imi sugereaza mai de graba o polita pe care el o plateste pentru ceva pe care nu il pot identifica, iar tu poate stii mai bine deruland filmul evenimentelor. Nu cred ca te napustesti asa asupra cuiva fara sa iti fi facut nimic numai daca nu ai vre-o suferinta mare in acel moment si rachetele ating o alta tinta de cat cea carora le era destinata. Poate insus subiectul discutiei este unul care tensioneaza daca de el sunt legate amintiri foarte neplacute, frustrari, conflicte vechi nerezolvate.

carmen scrie:Da, este adevărat că timpul real petrecut împreună a fost scurt, ceea ce nu înţeleg este de ce trebuie să vă străduiţi să răspundeţi exigenţelor unui om valid,

Doar pentru simplul motiv ca traim printre ei si am vrea sa impartim aceeasi realitate, asa-i ca cutezam prea mult in raport de conditia noastra de fii avortoni ai lumii in care traim?
Asa-i ca suntem prea mandrii, ca nu ne place sa auzim frecvent pe strada cum ne miluieste unul si altul, cum rostesc pentru ei sau catre altii "saracul" "fereasca domnul" "dumnezeu sa iti ajute", cum ti se intinde o bancnota, semn al marinimiei supreme, si toate acestea fara sa le fi cerut?

carmen scrie:de fapt nici măcar asta nu am înţeles la ce exigenţe te referi. Şi cred că nu doar aici comunicarea este foarte importantă.

Da, comunicarea este esentiala si dupa cum stii printr-o imagine se comunica mai mult de cat se poate comunica printr-o mie de cuvinte.

carmen scrie:De ce să nu se comporte omul natural, firesc? Cred că aici este problema, unii poate îşi pun întrebări: „oare cum arăt?”, „oare ce spune ăsta de lângă mine?”, „dacă fac vreo gafă, ce o să spună?” şi de aici cred că apare stresul de care spui tu, dar dacă ar vrea să ne cunoască mai bine, dacă nu ne-ar mai pune în gură şi în minte cuvinte şi gânduri pe care nu le avem noi, ci ei, cred că ar fi mai bine. Dacă ne-ar privi ca pe persoane individuale, cu firi, temperamente şi simţăminte diferite, ar fi şi mai bine. Asta este valabil şi în cazul relaţiilor dintre văzători, când în unele situaţii, dacă unul a fost taxat de cineva se răzbună pe cine nu i-a făcut nimic, sau pur şi simplu se poartă cu răceală, cu neîncredere. Şi unii şi alţii trebuie să învăţăm să trăim frumos şi să dăm o şansă fiecăruia. Dacă am avea 1000 de vieţi pe pământul ăsta şi tot nu ar merita să ne batam joc unii de alţii! Dar avem una singură şi fiecare constată cum trece timpul de repede şi cât de trist este că nu poate fi dat înapoi şi dacă ai rănit pe cineva, e destul de greu să poţi repara acest lucru. Să nu-mi spui că ţie nu-ţi pare rău dacă o trânteşti cuiva, dacă chiar faci lucrul ăsta, că nu te cred!
Am înţeles, în măsura în care am reuşit eu, ceea ce mi-ai prezentat şi cred că realizezi că nu am cum în totalitate, pentru că eu chiar dacă aş face lucrul ăsta, ştiu că oricând am posibilitatea de a deschide ochii şi nu ar trebui să mai depun niciun efort. Cine alege să facă experimentele astea este conştient de riscul la care se supune şi dacă o face, mă gândesc, e pentru că vrea să se comporte ca un văzător.

La ce experimente te referi?
E o maniera foarte originala de imi vedea viata ca un experiment permanent , dar de fapt poate asta si este, o aventura permanenta.

carmen scrie:Şi eu aş vrea să pot face lucruri pe care alţi văzători le pot face cu uşurinţă şi lucruri pe care unii nevăzătorii le fac de mii de ori mai bine decât mine, dar realizez că nu pot. Trebuie să-mi cunosc şi să-mi accept limitele!

E usor sa spui asta de pe margine dar poate e mult mai greu sa accepti sa fi purtat din loc in loc ca un bagaj, sa nu ai practic libertatea de a te misca liber, pana la urma e vorba si de intimitate, de sentimentul nemijlocit al libertatii care ti-a mai ramas, atat cat se poate ea manifesta.

carmen scrie:Ştii că prin canale mai cad şi văzătorii care sunt distraţi! Dacă voi consideraţi că are sens să vă stresaţi singurei, nu am ce face. Eu evit lucrurile care mă stresează, nu le caut!

Dupa cum vezi ai de ales intre stresul generat de riscurile la care te supui si cel datorat posturii de permanenta dependenta de altii

carmen scrie:Caracterizarea ta a fost cu siguranţă una prea dură. Da, cred că poate fi vorba de un sentiment de enervare, de ciudă, mai ales când cei din jur te cocoloşesc prea tare şi tu ştii că poţi să faci foarte bine lucrurile la care cei din jur se oferă să te ajute. Sentimentul ăsta cred că este unul firesc. Dar acolo unde eu ştiu că nu mă pot descurca singură, cer ajutorul, şi nu cred că-mi cad tresele sau că mă înjosesc. Ei bine, ce-i drept, aşa gândesc acum, după ce am o oarecare experienţă de viaţă, că în tinereţe nu făceam lucrul ăsta, ci încercam să fac totul singură, dintr-o mândrie prostească.

Nu e vorba de mandrie in sensul prezentat de tine aici, e vorba de sentimentul de second hand, de supus austriac, de povara chiar, de incomplet, sentimentul de a nu putea face ceva ce e banal si forte firesc pentru ceilalti. Cum te-ai simti sa nu poti respira?

carmen scrie:Dragă Florin, nu pot să nu recunosc faptul că mi-am dorit şi îmi doresc pentru fiecare din voi să vadă şi nu cred că aţi lua-o razna dacă s-ar întâmpla asta.
Nu am fost binevoitoare, am fost cum sunt eu! Mă bucur că te-ai reîndrăgostit de cei pe care i-am cunoscut eu, merită asta! Ce ar fi să păstrezi starea asta?

Era o gluma, era vorba despre personajele virtuale descrise de mine pe care tu le-ai inlocuit cu unele reale si caracterizate cu multa indulgenta si bunavointa.

carmen scrie:Acum, vezi şi tu că nu toţi pe care îi cunosc eu au avut reacţia neaşteptată a lui Alin şi nu cred că au jucat teatru şi că au depus un efort să se comporte cum s-au comportat. Eu i-am perceput ca pe oameni normali şi doar bastonul îmi amintea că am în faţa mea oameni nevăzători.

Da, asta e poate unica favoare a handicapului vizual, faptul ca majoritatea oamenilor ii asimileaza repede pe orbi uneori uitand pentru scurt timp chiar ca ei nu vad, de aici si naturaletea relatiilor care au loc intre valizi si nevazatori.

carmen scrie:Nu ştiu dacă vă sufocă sau nu deficienţa, cred că fiecare ştie cel mai bine ce simte. Cred că cel mai greu este pentru cei care şi-au pierdut vederea, dar în această situaţie se află Mira şi eu am perceput-o ca fiind foarte echilibrată psihic.

Asa parem cu totii la prima vedere, ce te asteptai sa faca? Ce optiuni are? Treci peste si mergi mai departe ...

carmen scrie:În ceea ce mă priveşte, eu spun că m-am comportat firesc şi i-am tratat pe toţi ca pe egalii mei, iar scurta caracterizare pe care am făcut-o a fost una individuală, aşa cum am perceput eu a fi fiecare din ei. Dacă unii s-au simţit inferiori, asta e problema lor, eu nu am tratat pe nimeni cu un aer de superioritate. Şi când am spus că sunt persoane care îmi cunosc necazurile şi bucuriile, înseamnă că le simt apropiate mie.
Cu nimic nu sunt eu mai presus de voi!

carmen scrie:Nu mai pot de ras!
Am să savurez mesajul tău şi mâine, pe îndelete! Acum chiar m-ai făcut să râd cu prima parte a mesajului tău!

Ma bucur daca chiar te-am facut sa razi, macar cu asta mai spal pacatele altora

carmen scrie:Florin, hai să auzim părerea ta de specialist! Tu cum te comporţi?

Cum ma comport? Dar sper ca nu ai pretentia de a ma dedubla, cum cred eu ca ma comport? Nu stiu la ce te referi mai exact si nu inteleg de ce ma pui la zid si ma intrebi asa ironic si inopinat. Daca ma uit la mesajul meu anterior, ma regasesc foarte bine acolo, deci ... ? Vrei sa iti spun adevarul? Ei bine ma comport deja ca un caporal fiindca cu acel mesaj am fost deja avansat in grad deci inteleg de aici in vesela mea inteligenta, ca mesajul a fost foarte tare in continut si consiliul de aadministrare a forumului, dupa ce l-a analizat indelung a hotarat sa imi dea o tresa in plus, iar eu bucuros si de aceasta mare realizare din viata mea de internaut, o voi adauga la palmaresul de gratulari pe care mi le ofera altii pas cu pas, wau! poti si asta, stiu ca butonezi pe calculator, ca mergi singur la buda si nu trebuie sa fi insotit! bravo, chiar nu credeam ca poti face si armata dar iata ca ...


Sunt extaziat de mine,, de voi, de lumea aureolara care nu este jungla dar se comporta ca ea, de handicapatii care nu sunt "neajutoarati saracii", dar au nevoie de asistenta, de vinul Pinot Noir de beciul Domnesc care e chiar superb fiind invechit chiar in pivnitele lui Steven The Great