Forumul organizatiei Pontes - www.pontes.ro

@Andreea: Interesant. Dupa cum am spus, cand eram vazator nu am cunoscut orbi, asa ca nu am idee cum se comporta ei, dar daca este asa cum spui inseamna ca o parte din impresia pe care o produc orbii in societate se datoreaza si lor. Hai ca inteleg ca atunci cand merg pe strada orbii sa vrea sa fie protejati ca sa nu se loveasca de diverse persoane sau obstacole, fiindca este oricum destul de penibil sa iti ceri scuze cand dai peste cineva stiind ca in momentul in care i te adresezi acea persoana poate ca a si plecat si vorbesti singur. Dar de la asta pana a lasa pe altcineva sa vorbeasca in locul tau in probleme care te privesc strict pe tine si inca fix legate de problema deficientei, mi se pare destul de ciudat. Asta mai ales daca ai de a face cu un magazin destinat special orbilor.

Nu stiu care sunt motivele acelui comportament, dar cred ca tin de lipsa de educatie.
Dupa cum am spus cu ceva vreme in urma, pentru persoanele valide exista tot felul de carti despre cum sa te comporti in societate, cum sa te comporti cu anumite categorii mai speciale, cu femeile, cu copiii, cu batranii, insa nu exista nici un fel de educatie formala sau informala despre cum sa se comporte persoanele valide cu handicapatii sau handicapatii cu persoanele valide.
In acest domeniu ma gandesc ca nici familiile orbilor nu au cine stie ce metode de educare care sa stie ca sunt in mod evident recomandate. Si cred ca probabil copiii nu invata nici in scolile speciale de orbi asa ceva.
Din partea scolilor este putin probabil sa vina vreo schimbare in bine in acest domeniu, iar de la familie nici atat, fiindca unele sunt familii de orbi in care si copiii sunt educati la fel cum au fost si parintii educati, iar altele sunt familii care nu au nicio alta legatura cu comunitatea orbilor, asa ca nu stiu nici ei cum este mai bine, si evident ca mai intervine si superprotectionismul.
Asa ca nu stiu care ar fi o solutie de a schimba ceva, dar dupa cum spuneam, probabil ca ar fi util daca unii psihologi ar studia aceasta problema.

@Rodica: Cand mergi cu un catelus legat in lesa la o familie de cunoscuti, probabil ca acei cunoscuti vor lauda cat de frumos este catelusul, dar vor discuta despre el cu tine, nu vor incerca sa ia legatura direct cu catelul. Nu il vor lua de lesa si il vor duce intr-o camera, nu ii vor da de mancare sau o minge cu care sa se joace. Asta fiindca nu stiu daca e OK, daca e voie sa ii dea de mancare orice catelului, sau daca nu cumva catelul isi va face nevoile apoi pe unde nu trebuie, asa ca nu vrea sa se incurce cu el cand nu este nevoie, atat timp cat poate comunica cu o persoana in care are incredere. Si este intr-adevar important si acel contact vizual, fara de care pare sa nu conteze ca stai de vorba cu un orb sau cu un bolnav de sindromul Down. Apropos de acest sindrom, am inteles ca exista si o posibilitate crescuta ca cei care au sindromul Down sa aiba si unele probleme de vedere, iar daca ne gandim ca in Romania se spune ca ar trebui sa existe cateva zeci de mii de persoane care sa aiba acest sindrom, atunci ne putem da seama ca unii orbi ar putea avea si aceasta problema, care este si mai nasoala.
Nu stiu detalii, de fapt cica nici nu s-a facut o statistica oficiala in ceea ce ii priveste pe cei care au sindromul Down din Romania, ci s-a estimat doar prin comparatie procentuala cu situatia din alte tari, dar ma gandesc ca daca unii doctori au intalnit de cateva ori orbi care pe langa aceasta problema aveau si alte deficiente asociate, atunci cred ca a fost suficient sa creada ca probabil toti orbii sunt la fel si ca este deci mai bine sa discute cu insotitorul.

Dar ma rog, si intre tari exista diferente intre aceste procente. Ma gandesc doar ca in Republica Moldova, cu o populatie de cam 3.5 milioane de locuitori, exista cam 9000 de orbi, adica tot un orb la 388 de locuitori, pe cand in Romania exista peste 100000 de orbi la o populatie de cam 20 de milioane, adica un orb la 200 de locuitori, deci aproape dublu.

IonPop, eu n-aş asocia un nevăzător cu un câine, cu toate că-mi plac foarte mult câinii. Consider absolut necesar ca orice doctor să stabilească dialoguri cu orice pacient al lui, indiferent că e orb, cu sindrom down sau oricum ar fi.

Postez mai jos experienţele unei prietene cu dizabilităţi fizice:
" Cele mai dese prejudecati pe care le simt sunt:
1. Profita de noi, fiindca oricum nu avem unde sa iesim si nici nu avem prieteni si, de aceea avem timp sa ne ocupam de cerintele lor;
2. De multe ori se intampla ca in public persoanele cunoscute se prefac ca nu te cunosc. Parca e o rusine sa stai de vorba cu o persoana care are o dizabilitate.
3. Cateodata iti dau de inteles ca tu esti un obstacol pentru ei, o povara si de aici provine izolarea si marginalizarea persoanelor cu dizabilitati.
4. Nu ne place cand dizabilitatea este pronuntata ca handicap, e un cuvant care ne raneste mult.
5. Se mira cand aud sau vad ca ai prieten, familie, etc, sau de faptul ca lucrezi sau mergi la facultate sau ca poti sa faci multe lucruri şi ne descurcam in viata de zi cu zi, de parca noi nu avem dreptul la asa ceva.
6. Nu ne place cand se uita la noi cu mila, parca am fi niste persoane fara speranta. Am dori sa ne trateze ca si pe oameni normali pentru ca
suntem egali; si noi suntem fiinte umane.
7. Mie mi s-a spus de multe ori ca persoanele care sufera de o anumita dizabilitate au o personalitate dura mai agresiva, pentru ca sunt nervosi
pe starea lor de sanatate si de aceea suntem agresivi cu celelalte persoane sanatoase.
8. Majoritatea considera ca o persoana cu dizabilitati fizice trebuie intotdeauna sa fie in scaun cu rotile sau sa aiba carje. Daca eu nu le folosesc, nu sunt crezuta ca am o dizabilitate.
9. Lumea crede ca persoanele cu dizabilitati primesc multi bani si ajutor de la stat.
10. Daca ai o dizabilitate fizica inseamna ca ai si o dizabilitate psihica, parca aceste doua lucruri se combina din start.
11. Experientele de la scoala: colegii sunt invidiosi pe tine ca beneficiezi de o protectie (bursa sociala), parca ai fi o persoana VIP si de aici provin certuri si razbunari. Nu le place cand persoanele cu dizabilitati sunt mai bune decat ei si in centrul atentiei, de parca noi le-am fura faima lor. Noi de fapt nu dorim sa fim VIP, ci doar sa fim tratati egal.
Mai am niste experinte din autobuz si mai astept de la o persoana in scaun cu rotile experientela traite de ea".

Aştept şi eu acele experienţe. Îi mulţumesc prietenei mele pentru sinceritatea ei.

1. Asa este. Profita daca pot. Eu cunosc cativa profitori. Nu profita de mine ci de altii, dar profita.

2. Si eu cand vad ca se prefac ca nu ma cunosc, ma prefac si eu ca nu ii cunosc.

3. Cateodata ma gandesc ca noi chiar suntem o povara pentru unii dintre ei. Nu pentru toti totusi.

4. Ba pe mine nu ma deranjeaza deloc ca mi se spune "ba handicapatule". E drept ca nu mi se spune asa, dar de fapt asta suntem totusi, niste handicapati. Niste orbi.
Daca ni se spune orbi dar suntem totusi luati in considerare ca niste orbi care putem face lucruri bune este mult mai bine decat daca ni se vorbeste frumos, si ni se spune "persoane cu dizabilitati", care dizabilitate nici macar nu e un cuvant in limba romana, dar totusi abia asteapta sa scape de noi.

5. Nu doar ca se mira, dar nu le place cand afla ca si unii chiar handicapati fiind au absolvit o facultate poate chiar mai buna decat unii dintre ei, asa ca nu este o miratura admirativa, ci una de genul "uite-al naibii!".

6. Mila este un sentiment cu doua taisuri. Pe mine nu m-ar deranja sa ma miluiasca pe mine Warren Buffet cu vre-un milion doua de dolari, hai ca ar merge si trei. Si nu as refuza-o nici pe Angelina Jolie daca chiar ar insista... .
Dar nu imi place acea mila prefacuta de care toata lumea are nevoie ca sa se simta apoi si ei bine ca totusi oricat de greu ar duce-o, ei totusi tot au o viata de o calitate mult mai buna decat a unui handicapat amarat, mila din care de obicei handicapatul castiga mai putine beneficii si mai multa umilinta.

7. Probabil ca om fi agresivi. Doar vedeti cat de agresiv sunt eu. Numai azi am batut vreo doi.
8. De aceea orbi care nu au carje sunt o strutocamila, ca si legea ne considera ca un fel de altceva pe langa celelalte persoane cu handicap.
9. Lumea nu stie cati banii primesc handicapatii, dar indiferent cati ar primi, lumea va considera ca oricum noi ii primim practic degeaba, fara sa facem nimic, deci nu pe merit.
Asta este efectul trecerii de la o societate socialisto comunista in care fura cat putea si cine fura mai mult avea mai mult, la o economie de piata in care se considera ca cine munceste si castiga prin propriile forte castiga pe drept, iar ceilalti pe nedrept.

Apropos, nu am comparat orbul cu un caine, ci cu un catelus.

Dar apropos, credeti ca nu exista caini pentru care stapanii lor cheltuiesc mult mai multi bani decat cheltuieste statul pentru un orb?

Am auzit si nevazator care sa considere ca viata nevazatorului este una oarecum de caine...
Tin minte ca am ajuns din intamplare la un spectacol de dansuri in aer liber in alt oras acum vreo 10 ani, doua trei persoane insotitoare, fiind vazatoare, au vrut sa vada mai de aproape miscarile artistilor si ne-au rugat pe noi nevazatorii sa asteptam langa o fantana arteziana din apropiere... Acolo tin minte ca am tot stat, spectacolul continua, vazatorii nu mai veneau si domnul se tot gandea: "Bai, ce viata de caine, nu avem ce face, asteptam, doar doar or aparea sa ne ia de aici...". Inca nu erau telefoanele mobile, orasul necunoscut, fara bastoane... Ne-am distrat foarte bine pe chestia asta, asa trei nevazatori care admirau caderea apei, mai ales zgomotul provocat de acea fantana.
Mi-am amintit de faza când am auzit de "caine", de "catelus".

Mda, nostima intamplarea. Adica ma rog, e genul de intamplare care pare nostima dupa ce a trecut.
Si mie mi s-a intamplat sa merg la un asa zis team building, care numai team building nu era, in care sa trebuiasca sa frec menta doua zile fiindca nu puteam nici sa joc ping-pong, nici biliard, nici sa ma dau cu bicicleta, nici cu masinutele de teren, nici sa ma joc cu pusti cu "gloante" care te vopsesc daca te nimeresc, nici de stat si baut la restaurant nu eram pasionat, asa ca m-am "uitat" la televizor, desi altfel eu nu urmaresc niciodata televizorul. Asa ca trebuia doar sa astept sa vina ora mesei, sau unele evenimente in care ne intalneam sa discutam cate ceva... ce mai... ca un caine care asteapta stapanul sa ii dea de mancare.

a, asta cu fatana inca mai merge, sa vezi ce fain e cand esti lasat in mare, si habar nu ai ce sa faci, desi tu arati ca te simti al naibi de bine.

Einstein spunea că e mai uşor să dezintegrezi un atom decât o prejudecată. Care sunt acele prejudecăţi care vi se par cel mai greu de schimbat?

Rodica scrie:IonPop, eu n-aş asocia un nevăzător cu un câine, cu toate că-mi plac foarte mult câinii. Consider absolut necesar ca orice doctor să stabilească dialoguri cu orice pacient al lui, indiferent că e orb, cu sindrom down sau oricum ar fi.

Postez mai jos experienţele unei prietene cu dizabilităţi fizice:
" Cele mai dese prejudecati pe care le simt sunt:
1. Profita de noi, fiindca oricum nu avem unde sa iesim si nici nu avem prieteni si, de aceea avem timp sa ne ocupam de cerintele lor;
2. De multe ori se intampla ca in public persoanele cunoscute se prefac ca nu te cunosc. Parca e o rusine sa stai de vorba cu o persoana care are o dizabilitate.
3. Cateodata iti dau de inteles ca tu esti un obstacol pentru ei, o povara si de aici provine izolarea si marginalizarea persoanelor cu dizabilitati.
4. Nu ne place cand dizabilitatea este pronuntata ca handicap, e un cuvant care ne raneste mult.
5. Se mira cand aud sau vad ca ai prieten, familie, etc, sau de faptul ca lucrezi sau mergi la facultate sau ca poti sa faci multe lucruri şi ne descurcam in viata de zi cu zi, de parca noi nu avem dreptul la asa ceva.
6. Nu ne place cand se uita la noi cu mila, parca am fi niste persoane fara speranta. Am dori sa ne trateze ca si pe oameni normali pentru ca
suntem egali; si noi suntem fiinte umane.
7. Mie mi s-a spus de multe ori ca persoanele care sufera de o anumita dizabilitate au o personalitate dura mai agresiva, pentru ca sunt nervosi
pe starea lor de sanatate si de aceea suntem agresivi cu celelalte persoane sanatoase.
8. Majoritatea considera ca o persoana cu dizabilitati fizice trebuie intotdeauna sa fie in scaun cu rotile sau sa aiba carje. Daca eu nu le folosesc, nu sunt crezuta ca am o dizabilitate.
9. Lumea crede ca persoanele cu dizabilitati primesc multi bani si ajutor de la stat.
10. Daca ai o dizabilitate fizica inseamna ca ai si o dizabilitate psihica, parca aceste doua lucruri se combina din start.
11. Experientele de la scoala: colegii sunt invidiosi pe tine ca beneficiezi de o protectie (bursa sociala), parca ai fi o persoana VIP si de aici provin certuri si razbunari. Nu le place cand persoanele cu dizabilitati sunt mai bune decat ei si in centrul atentiei, de parca noi le-am fura faima lor. Noi de fapt nu dorim sa fim VIP, ci doar sa fim tratati egal.
Mai am niste experiente din autobuz si mai astept de la o persoana in scaun cu rotile experientela traite de ea".

Aştept şi eu acele experienţe. Îi mulţumesc prietenei mele pentru sinceritatea ei.

Servus,
Intervin si eu cu citeva remarci precum si o incercare de analiza asupra punctelor mentionate mai sus.
Nu pot totusi sa nu ma gandesc daca cumva problemele despre care noi continuam sa dezbatem nu sunt un pic
supradimensionate.
Cred ca multe dintre barierile pe care noi le simtim in incercarile de relationare cu cei fara handicap, le punem pe seama handicapului pentru ca posibil sa avem noi personal o problema cu autoevaluarea.
Exista n dificultati de interrelationare pentru care potem sa intampinam probleme, situatii care in fapt nu sunt cauzate de handicapul pe care il avem.
V-as provoca sa va imaginati viata voastra fara handicap, oare nu ar mai exista situatii in care altii sa va refuze?
Cred ca vedem handicapul drept o cauza a tuturor problemelor pe care le intampinam, desi cauzele pentru care simtim dificultati de adaptare sau atitudini de respingere din partea celorlalti, de multe ori sunt provocate de total altceva.
Nu cred ca e necesar aici sa adaug si exemple, ramane doar rugamintea sa va ganditi oare noi nevazatorii nu putem avea si multe alte probleme pentru care nu ne adaptam rezonabil sau nu ne accepta altii?
Oare pe cei valizi ii iubeste toata lumea si reusesc sa se adapteze ori carei provocari?
Stiu, imi veti raspunde ca si noi intampinam aceleasi probleme ca si restul, doar ca din cauza handicapului lista devine un pic mai lunga.
Cum ar fi sa ne recunoastem ca un refuz pe la vreun concurs de angajare s-a datorat faptului ca eram poate neingrijiti, insuficient specializati, etc... stiu, e cel mai usor sa concluzionam ca e dincauza handicapului.
Cred ca autoevaluarea devine usor usor o chestiune de securitate nationala...

Pun mai jos o scurta analiza punctuala la postul tau Rodica, urmand sa mai adaug la final citeva aprecieri visavis de comentariile celorlalti.

1.Dupa cum si prietena ta remarca, cauzele pentru care profita de noi nu sunt fundamentate pe problema handicapului ci pe faptul ca nu avem prieteni, nu avem unde iesi deci avem timp liber...complet deacord, dar nu are nici o legatura cu handicapul;
As face aici o mentiune suplimentara, nu inteleg cetatenii care atunci cand raspund la un chestionar se aseaza in ppostura unui reprezentant legitim al unui intreg segment social.
As sugera prietenei tale sa formuleze raspunsurile la persoana intai singular, aceasta pentru ca
nu intampinam cu totii aceleasi dificultati...!
2.In public, uneori cunoscutii evita o persoana cu handicap... Oare in public unde cunoscutii trebuie sa acorde atentie si altora sau in public, undeva pe strada daca un cunoscut te vede, te evita...?
In plus, daca te evita inseamna ca ii e rusine, eu patesc sa evit si din alte motive.
3.Reprezinti un obstacol pentru ei si de aici apare marginalizarea... daca vreun cunoscut i-a dat de inteles asta, inseamna ca are prieteni sinceri.
As trasmite o incurajare respondentei, si cei valizi pentru unii sunt un fel de obstacole, cred ca aici tine mai degraba de compatibilitate.
4.Nici eu nu am o problema cu termenul de handicapat.
5.Se mira cand ne descurcam/lucram/am avem familie/am terminat o facultate de parca nu avem dreptul la asa ceva... Oare se mira pentru ca nu avem dreptul la asa ceva...?
De asemenea o prejudecata despre care nu cred ca exista in forma asta. Admit ca pot exista imbecili care gandesc si asa, dar nu cred ca asta e o prejudecata.
Totusi cand discutam despre existenta unor prejudecati inseamna ca un grup semnificativ isi bazeaza credinta pe acel rationament.
Intr-o societate in care foarte putini cunosc ca o persoana cu handicap poate lucra pe computer sau ca la scoala programa a fost similara cu curicula din invatamantul de linie, nu cred ca trebuie sa punem mirarea pe seama altor rationamente decit lipsa de informatie despre handicap.
6.Mila, mi-am dat seama momentele in care obtin ajutor pe strada la cumparaturi etc... se datoreaza si milei. Cred ca ar fi o problema dragilor daca nu am mai beneficia de mila asta...
Dincolo de gluma, cred ca e normal sa le fie mila. Cu siguranta si la domnul Zegrean s-au uitat unii cu mila si cu toate astea este o persoana cu handicap care detine a 5-A functie in stat.
7.Nu am mai auzit rationamentul, cumva suna logic...Ha!!!:)
Cumva cred ca trebuie sa te gandesti intens la dizabilitate sa construiesti un asa rationament, iar daca oamenii s-ar gandi la aceasta problematica asa de mult nu ar sti despre nevazatori ca ppotfi doar maseuri sau cartonagii.
8.A nu fi crezut ca ai o dizabilitate...oare nu e vizibila? altfel imi vine in minte sa ii transmit ca nu are o dizabilitate ci un handicap...
9.Lumea crede ca persoanele cu dizabilitati primesc multi bani, cu siguranta gandesc asa doar categoria de asistati social.
10.Asa e, dar oamenii iti dau posibilitatea sa le demonstrezi ca nu ai decit o dizabilitate fizica.
Daca observa ca te descurci sa abordezi anumite teme ce tin totusi de studiu iti cresc rattingul. Nu sunt chiar atit de inflexibili.
11.Despre invidia ca o persoana cu handicap primeste o bursa sociala as vrea sa intreb daca si altii au simtit acelasi lucru.
Si eu am luat bursa medicala in facultate si aveam in anul I 700 de colegi, dar nu am simtit preocupare din partea cuiva pe tema asta. Intreb daca altii au patit sa simta invidie ca sa nu trag o concluzie generala din exemplul meu particular.

Presedintele Basescu, chior fiind, pentru ca nu sa identificat cu ideea de dizabilitate nu s-a lovit de prejudecati.
S-au facut doar glume pe tema asta.

De-altfel Rodica, sunt binevenite provocarile tale, experientele astea sunt totusi publice si pot fi o sursa de informare pentru cei fara dizabilitati si in plus pot constitui materiale pentru eventuale studii.
Numai bine,
Ovi!

"Cred ca multe dintre barierile pe care noi le simtim in incercarile de relationare cu cei fara handicap, le punem pe seama handicapului pentru ca posibil sa avem noi personal o problema cu autoevaluarea.".

Aici sigur ai dreptate. Cand lucrezi de exemplu intr-o firma cu persoane valide, apar multe ocazii in care sa te simti discriminat, marginalizat, pe cand alti colegi valizi au parte de un tratament preferential si exista sanse sa crezi ca acea discriminare se face din cauza dizabilitatii. Daca ne-am uita insa ca nu doar noi suntem marginalizati la un moment dat, ci si alti colegi valizi, ne-am putea da seama ca acea marginalizare nu se face doar din cauza dizabilitatii noastre.

"V-as provoca sa va imaginati viata voastra fara handicap, oare nu ar mai exista situatii in care altii sa va refuze?
".

Ba sigur ca da, doar ca viata unei persoane valide nu este atat de dependenta de ceilalti, asa ca asta nu este o problema prea mare de obicei. Daca esti valid si il rogi pe un coleg sa te duca cu masina undeva sau sa vina cu tine prin oras la cumparaturi ca sa ai cu cine schimba o vorba, nu este o problema prea mare daca te refuza, dar este o problema mult mai mare daca esti orb si te refuza.

"Exista n dificultati de interrelationare pentru care potem sa intampinam probleme, situatii care in fapt nu sunt cauzate de handicapul pe care il avem.".

Exact. Problema este ca o persoana care are mai putine atribute considerate valoroase de catre societatea moderna se adapteaza mai dificil decat una care are acele calitati, in mod nedrept si in dezavantajul lui. De exemplu nu este vina celor cu o personalitate introvertita ca nu le place sa stea toata ziua la povesti si sa distreze societatea, dar in mod sigur ceilalti vor prefera sa aiba de a face cu persoane extrovertite cu care este o placere sa stai de vorba.
Nu este nici vina fetelor urate ca sunt urate, si ca oricat de frumos s-ar imbraca, ceilalti vor prefera sa zambeasca mai frumos fetelor frumoase.
Asta e. Viata nu este una democratica care sa garanteze sanse egale tuturor.

"ramane doar rugamintea sa va ganditi oare noi nevazatorii nu putem avea si multe alte probleme pentru care nu ne adaptam rezonabil sau nu ne accepta altii?".

Ba da, insa modul in care suntem acceptati de ceilalti depinde de toate atributele noastre, adica de toate punctele tari si slabe pe care le avem.
Daca suntem insa handicapati, avem in plus un punct considerat foarte negativ in toate societatile, iar in cea romaneasca in special, asa ca din acest motiv suntem sigur nedreptatiti ceva mai mult decat alte persoane care ar avea aceleasi atribute ca noi dar nu ar fi si handicapati.
De aceea pentru a beneficia de acelasi nivel de acceptare din partea celorlalti ar trebui sa depunem eforturi mai mari, ceea ce nu ar fi eficient, si deci oricum am lua-o, faptul ca avem dizabilitati nu este un lucru care sa nu fie important, ci are o importanta foarte mare pentru noi, in sens negativ, evident.
Nu cred insa ca ne putem astepta de la ceilalti sa nu tina deloc cont de handicapul nostru, fiindca de fapt si noi ii evaluam pe ceilalti dupa aceleasi principii. Adica e mai placut sa stai de vorba cu o fata desteapta decat cu una proasta, dar daca apare o fata proasta dar cu tate mari si aspect de inger, parca este mai usor sa ii accepti totusi nivelul de inteligenta.

"Stiu, imi veti raspunde ca si noi intampinam aceleasi probleme ca si restul, doar ca din cauza handicapului lista devine un pic mai lunga.
Cum ar fi sa ne recunoastem ca un refuz pe la vreun concurs de angajare s-a datorat faptului ca eram poate neingrijiti, insuficient specializati, etc..."

Cred ca exemplul cu angajarea nu este unul prea bun. Sigur, dupa cum am spus, lista punctelor noastre negative este sigur ceva mai lunga, nu cu mult, ci doar cu un singur punct, insa cu unul considerat probabil de societatea romaneasca cel mai negativ posibil.
Am spus ca exemplul cu angajarea nu este prea bun, fiindca in general respingerea angajatorilor potentiali nu apare dupa interviu, dupa ce au putut evalua teoretic candidatul, ci imediat dupa ce afla despre dizabilitate, indiferent in ce punct al incercarii de angajare a avut loc.
Uneori angajatorii potentiali afla despre experienta profesionala a candidatului cu dizabilitati si sunt foarte incantati, dar imediat ce afla despre dizabilitate isi schimba brusc opinia fara nicio explicatie.
Din acest motiv este ceva mai complicat pentru handicapati sa isi caute ceva de lucru, fiindca uneori nu este bine ca angajatorii sa afle de la bun inceput si despre dizabilitatea candidatului.
Iar asta nu se intampla doar la noi. Cineva povestea cu cativa ani in urma cum a incercat sa se angajeze si ca locul de munca ar fi fost accesibil, si cat de bine a mers totul pana cand a spus ca are un handicap vizual, moment in care opinia angajatorului s-a schimbat brusc si nu a mai fost acceptat, iar asta se intampla in SUA.

"1.Dupa cum si prietena ta remarca, cauzele pentru care profita de noi nu sunt fundamentate pe problema handicapului ci pe faptul ca nu avem prieteni, nu avem unde iesi deci avem timp liber...complet deacord, dar nu are nici o legatura cu handicapul;".

Eu cred ca are legatura cu handicapul. Cred ca o persoana cu dizabilitati locomotorii tocmai de aceea nu poate iesi, fiindca are acea dizabilitate, iar prieteni este mai greu sa iti faci daca doar astepti ca ei sa te viziteze acasa, ca doar ei sa ofere servicii dar tu nu fiindca nu poti etc.

"3.Reprezinti un obstacol pentru ei si de aici apare marginalizarea... daca vreun cunoscut i-a dat de inteles asta, inseamna ca are prieteni sinceri.
As trasmite o incurajare respondentei, si cei valizi pentru unii sunt un fel de obstacole, cred ca aici tine mai degraba de compatibilitate.".

Cand ceilalti te evita din cauza dizabilitatii o fac fiindca acele persoane sunt slabe si nu de o valoare prea mare. Ele stiu ca opinia publica este una cat se poate de negativa in ceea ce priveste persoanele cu dizabilitati si de aceea evita sa fie asociate cu ele. O persoana valoroasa care este mai putin interesata de gura satului fiindca stie ca se poate baza pe propriile forte, o persoana care este respectata de societate pentru valoarea ei nu are de obicei motive sa se teama sa nu fie asociata cu handicapatii.
Sti cum e... cand esti mic si slab vrei sa te agati de cei care sunt un pic mai sus si sa fi asociat cu ei, nu cu cei care au o imagine negativa.

"4.Nici eu nu am o problema cu termenul de handicapat.".

Apropos de asta, cred ca se aplica acelasi principiu. Dupa cate am vazut eu, si ma gandesc la anumiti orbi din Romania, persoanele valoroase nu au nicio problema legata de cuvintele ca orb sau handicapat fiindca stiu ca sunt doar niste cuvinte si ca nu reprezinta nimic altceva, dar celelalte prefera sa le evite tocmai fiindca considera ca le-ar putea aduce si mai multe dezavantaje de imagine fiindca acele cuvinte au si un sens peiorativ. Adevarul este si ca persoanele valoroase au de a face de obicei cu alte persoane valoroase care nu sunt nici ele impresionate prea mult de cuvinte, pe cand cei care trebuie sa dea o buna impresie batranicilor cu 4 clase din vecini care isi fac cruce de cate ori intalnesc un orb trebuie sa se adapteze la situatie si sa nu foloseasca cuvinte care le-ar putea crea o imagine negativa.
Deci... depinde nu doar de noi sau de valoarea noastra, ci si de mediul in care traim si cu cine avem de a face.

"5.Se mira cand ne descurcam/lucram/am avem familie/am terminat o facultate de parca nu avem dreptul la asa ceva... Oare se mira pentru ca nu avem dreptul la asa ceva...?
De asemenea o prejudecata despre care nu cred ca exista in forma asta. Admit ca pot exista imbecili care gandesc si asa, dar nu cred ca asta e o prejudecata.".

Probabil ca da, probabil ca nu, depinde de experienta fiecarei persoane, fiindca dupa cum spuneai, nu intampinam cu totii aceleasi probleme.
Unii orbi au incercat sa se angajeze chiar in institutii de stat care sunt obligate prin lege sa angajeze handicapati, dar li s-a spus ca nu este legal ca ei, asa handicapati cum sunt sa lucreze. Deci unii chiar considera ca nu este legal ca noi sa facem anumite lucruri.
Mie personal mi-au taiat pensia de doua ori fiindca celor de la casa de munca locala li s-a parut ca asa este legal si a trebuit sa fac doua reclamatii ca sa se rezolve problema.
Cred insa ca in primul rand persoanele valide se mira fiindca nu ne cunosc. In scoli copiii nu vad in carti poze cu handicapati, nu invata ca exista si asa ceva, nu sunt educati sa ne accepte, ba chiar am auzit despre parinti care incearca sa evite ca copiii lor sa vada handicapati, cultura crestina a promovat o perioada foarte lunga faptul ca handicapul este pedeapsa pentru nu stiu ce pacat al nu stiu carui inaintas cu nu stiu cate generatii in urma iar idea asta se perpetueaza in cultura populara la anumite niveluri de civilizatie. Comunismul i-a ascuns pe handicapati, caci o tara comunista nu putea avea asa ceva, handicapatii fiind o rusine, deci Republica Socialista romania era o tara fara someri, fara handicapati, fara bolnavi de SIDA etc.
Intreaga societate romaneasca de peste 25 de ani, deci cei care conteaza cel mai mult pentru acceptarea handicapatilor in societate a trait intreaga lor viata in perioada comunista. Deci cu alte cuvinte nu ne putem astepta ca opinia lor sa se schimbe prea usor.
Depinde insa ce anume consideram prejudecata sau pur si simplu lipsa de informare, lipsa de profesionalism. La un nivel mai inalt putem defini ca prejudecata absolut tot ce judeca o persoana fara sa mai gandeasca, fiindca este sigur de veridicitatea gandurilor sale. In aceeasi categorie intra si ideile religioase. Dar intra si faptul de a crede ca legea interzice ceva, fara a cerceta insa cu profesionalism daca legea chiar interzice sau nu.
Oricum, cred ca nu cuvintele sunt importante. Cred ca nu are nicio importanta daca acele motive de discriminare de care au avut parte unii handicapati au aparut ca urmare a unor prejudecati, sau ca urmare a relei vointe, sau a lipsei de profesionalism. Important este insa ca apar si le ingreuneaza handicapatilor integrarea in societate si gasirea unui loc de munca.

"Intr-o societate in care foarte putini cunosc ca o persoana cu handicap poate lucra pe computer sau ca la scoala programa a fost similara cu curicula din invatamantul de linie, nu cred ca trebuie sa punem mirarea pe seama altor rationamente decit lipsa de informatie despre handicap.".

Exact. Dar lipsa de informare poate duce la aparitia prejudecatilor.
Exista insa din ce in ce mai multe persoane care afla ca orbii pot munci pe computer, dar totusi nivelul de acceptare al orbilor nu a crescut la fel de repede.
Ma rog, este mult de discutat; problema este ca de exemplu unele firme refuza sa angajeze handicapati in anumite pozitii chiar daca stiu ca ei isi pot face treaba, fiindca presupun ca imaginea firmei va avea de suferit, fiindca angajatorii stiu ca handicapatii au o imagine foarte proasta in randul publicului.
Si nu au dreptate? Ba cam au.
Ei bine, firmele nu ii discrimineaza deci intotdeauna pe handicapati din cauza prejudecatilor angajatorilor, ci din cauza ca angajatorii incearca sa se protejeze impotriva prejudecatilor publicului larg care i-ar putea afecta afacerea.
Chiar daca publicul are o imagine negativa fata de handicapati, oare faptul ca o firma angajeaza handicapati chiar i-ar strica imaginea? Poate ca da, poate ca nu, este posibil ca si aceasta sa fie o prejudecata, fiindca sigur ca nicio firma nu a facut studii statistice in acest sens.
Poate fi o prejudecata si faptul ca ceilalti au prejudecati.
Iar noi handicapatii putem avea si noi aceasta prejudecata, cand de fapt motivele ar putea fi altele, atat doar ca ne este dificil sau chiar imposibil sa le aflam, fiindca la acest nivel este dificil de facut sondaje.

"Dincolo de gluma, cred ca e normal sa le fie mila. Cu siguranta si la domnul Zegrean s-au uitat unii cu mila si cu toate astea este o persoana cu handicap care detine a 5-A functie in stat.".

Exista doua tipuri de mila. Una este mila reala, in care chiar te impresioneaza si ai sentimente de regret pentru problema de sanatate sau pentru o alta problema pe care o are o anumita persoana, fiind chiar dispus sa o ajuti dupa propriile puteri.
Si exista mila prefacuta, in care te simti bine cand te gandesti la problemele pe care le au alte persoane dezavantajate ca sa te poti gandi ca chiar asa sarac si amarat cum esti, totusi din anumite puncte de vedere iti merge totusi mult mai bine decat altora chiar daca acele persoane ar fi seful statului sau al curtii supreme.
Vorba aia... e Romania pe penultimul loc din UE, dar ce bine ne este noua in comparatie cu cei din India sau Kongo.

"10.Asa e, dar oamenii iti dau posibilitatea sa le demonstrezi ca nu ai decit o dizabilitate fizica.
Daca observa ca te descurci sa abordezi anumite teme ce tin totusi de studiu iti cresc rattingul. Nu sunt chiar atit de inflexibili.".

Uneori nu noi trebuie sa ii contactam pe ceilalti, ci ceilalti pe noi, iar daca au astfel de idei preconcepute, pur si simplu nu ne vor contacta si vor prefera sa colaboreze cu alte persoane valide.
Asta pe langa faptul ca unei persoane valide ii este mai usor sa comunice cu o alta persoana valida decat cu un orb.

"11.Despre invidia ca o persoana cu handicap primeste o bursa sociala as vrea sa intreb daca si altii au simtit acelasi lucru.".

Cand eram student eram vazator asa ca nu stiu, insa cred ca daca as fi avut colegi orbi si daca as fi stiut ca ei iau o bursa, cred ca nu i-as fi invidiat. Am fost sustinut de famile ca sa fac facultatea, asa ca nu depindeam de bursa, dar totusi luam si bursa si am si lucrat cu program temporar inca din liceu. Nu stiu insa daca si persoanele valide care au o sustinere limitata din partea familiei si care nu reusesc nici sa isi gaseasca de lucru in timpul studentiei pot avea o opinie la fel de altruista.
Pot sa te asigur insa din proprie experienta ca dupa ce m-am angajat, unii colegi vazatori erau invidiosi fiindca aveam un salariu mai mare decat ei. Daca ar fi stiut ca pe langa salariu mai incasez si o pensie si o alocatie de handicap si o indemnizatie de insotitor ar fi crapat de ciuda.
Deci este foarte posibil ca alte persoane sa fi avut parte de invidie si in perioada studentiei.

"Presedintele Basescu, chior fiind, pentru ca nu sa identificat cu ideea de dizabilitate nu s-a lovit de prejudecati.".

Adevarat. Atat doar ca Basescu nu e chior, ci doar are un defect la un ochi care pare diferit de celalalt. Asta dupa cate stiu eu. Sa fie oare acel al doilea ochi din sticla?
Dar ca principiu ai dreptate. Handicapatii ar trebui sa nu se identifice in primul rand ca handicapati, ci ca locuitori ai orasului cutare, ca specialisti in domeniul cutare, care din intamplare ca o chestie secundara au o anumita dizabilitate, fara a o scoate in evidenta.

Dragilor,

Simt nevoia să fac anumite precizări:
Mă bucur şi respec punctul de vedere al fiecărei persoane care vrea să ni-l împărtăşească. Învăţ de la cei care reuşesc să facă lucrurile mai bine decât mine şi încerc totodată să-i ajut pe alţii în măsura în care ei acceptă ajutorul. Şi le respect experienţele, oricât ar fi de diferite de convingerile mele, căci e realitatea pe care ei o trăiesc, iar viaţa are mii şi mii de faţete. Dar, din păcate, vedem şi înţelegem doar faţeta pe care noi ne situăm.

Şi nu mă îmbăt cu utopia şanselor egale. Ieri auzeam la radio un banc pe care vi-l scriu şi vouă. Un prinţ saudit aflat la studii în Franţa îi scrie tatălui său: „Tată, eu nu pot merge la cursuri cu maşina mea din aur masiv, în timp ce colegii merg cu trenul”. A doua zi tatăl îi răspunde: „Fiule, ai în cont 20 de milioane de dolari, cumpără-ţi şi tu un tren!”.

Ovidiu T şi IonPop, în continuare mai fac şi eu anumite completări şi răspunsuri la unele idei din mesajele voastre:
a) într-adevăr avem nevoie să ne facem permanent auto evaluarea. Dar corect putem s-o facem doar raportându-ne la ceva, fiind în contact direct cu acel ceva (colegi văzători, prieteni, poate chiar anumite grile de auto evaluare). Şi da, într-adevăr, e bine să ne punem întrebarea: cum ar fi fost în situaţia asta dacă n-aş avea acest handicap?

b) Prietena mea n-a răspuns unui chestionar, ci sunt concluziile pe care ea le-a tras din experienţa proprie şi din discuţiile cu alte persoane cu handicap locomotor. Şi le respect ca atare.

c) Ovidiu, apropos de milă şi invidie, poate că s-or fi uitat unii cu milă, cândva. La Augustin Zegrean, dar acum se uită cu totul altfel, deşi omul a muncit să ajungă ceea ce este, cu riscul de a orbi de tot. Edificatoare sunt comentariile pe care le puteţi găsi pe site-urile ziarelor on-line care au scris despre certificatul lui de handicap. Şi fii sigur că cei care au scris acele comentarii nu sunt asistaţi social.

d) Legat de situaţia financiară a celor cu dizabilităţi (cred că am mai spus-o pe undeva) un cadru medical discuta în spatele meu (ştiind că eu am deficienţe vizuale) despre faptul că orbii primesc atâţia bani şi nu fac nimic. Eu i-am spus: ok, îţi dau bastonul, leagă-te la ochi şi du-te aşa pănă acasă şi apoi spune-mi dacă-ţi mai trebuie banii orbilor. Pe de cealaltă parte aş vrea ca să se implice cât mai multe persoane cu dizabilităţi în viaţa socială, culturală etc. chiar şi voluntar.
Legat de atitudinea colegilor mei de facultate vis-a-vis de bursa socială pe caz medical pe care o luam, nu am auzit să existe reacţii negative, dar când luam bursă de studiu (care era mai mare decât cea socială) atunci mai auzeam câte o reacţie. Neplăcute au fost situaţiile când, unele colege îmi citeau fie cursuri, fie bibliografie, iar la examen luam note mai mari decât ele. Una pur şi simplu nu mi-a mai citit după un astfel de examen şi nici nu a mai colaborat cu mine în vreun fel. Dar cu alte colege am discutat rezolvarea subiectelor şi ne lămuream unde a apărut problema. Sau în alte situaţii eu răspundeam oral în timp ce colegii mei scriau, iar profesorii îmi dădeau subiecte diferite de ale lor şi aşa fie luam eu mai mult decât ele, fie ele decât mine. După ce am început să ne cunoaştem mai bine, fiecare la ce e bun, n-au mai apărut astfel de situaţii.

e) Ovidiu, legat de atitudinea angajatorilor faţă de cei cu handicap putem să vorbim şi despre lipsa lor de informare (aici apare importanţa medierii). Dar până să se informeze despre ce şi cum ar putea lucra acea persoană, mai degrabă o respinge, mai ales dacă are de unde alege. Putem vorbi şi despre insuficienta pregătire a celor cu handicap, inconvenient care se poate rezolva la locul de muncă. Căci chiar şi cei fără dizabilităţi au nevoie de o perioadă de acomodare, de integrare în noul loc de muncă; e drept că în cazul celor cu handicap, în general, perioada e mai lungă; în bună parte acest aspect e compensat de legislaţie prin plata către angajator pentru o anumită perioadă a salarului pentru cel cu handicap. Dar, din păcate, putem vorbi şi despre rea credinţă în anumite situaţii. Şi menţionez cazul unei persoane cu dizabilităţi, foarte bine pregătită profesional (nu doar teoretic, ci şi cu experienţă practică) care a vrut să concureze pe un post foarte bun într-o instituţie de stat. Ei, acestei persoane i s-au cerut diverse adeverinţe de evaluare de la psihologi, medicina muncii etc; în ciuda faptului că acele adeverinţe (solicitate doar în cazul său, nu şi a celorlalţi candidaţi) îi erau favorabile, nici măcar nu a fost primită în examen... Astfel de situaţii sunt mai mult decât umilitoare...

De aceea vă întreb: cum putem dezintegra acest tip de prejudecăţi?

Salut,
O idee preconceputa e chiar asta cu "plata de catre stat catre angajator a salariului persoanei cu handicap". Statul nu iti plateste salariul respectivului, ci o suma egala cu indicatorul social de referinta, care in 2009 era 400 de lei, si contributia la somaj, care era de cativa lei in acelasi 2009. Suma asta de 400 de lei e independenta de salariul angajatului, care e, evident, mai mare de 400 de lei, si se plateste timp de un an, cu obligativitatea de a mentine contractul de munca timp de 2 ani.
Numai bine,
Andreea

faina discutie, pacat ca va ramane numa lastadu asta.
In primul rind, gtrebuie vazut si experientele altor tari, in ce priveste potentialul de absortie al acestor categorii sociale cu unu sau altu dintre minusuri;
din informatiile pe care le detin, doar suportul social este mult mai bine conturat, dificultati la angajare sunt si acolo; e insa foarte adevarat ca, stereotipiile nu au un grad asa de mare de valorizare.
Cum pot fi dezintegrate prejudecatile?
1 abordare extrem, de realista a problemelor.
2. Focusarea pe potentiale concrete, esti orb, ai fi bun la asta, esti schiop, la altceva...
3. Oportuintati serioase pt angajator, motivarea lui rala sa isii incurce activitatea si libertatea de miscare prin firma sau ce are el, cu personaje de astea.
4. Modalitate de prezentare stabila si
tintita a ceea ce stim sa facem...
5. Inlaturarea asocierii unui tip de handicap, cu o dependenta obligatorie... esti orb, musai sa te duca cineva de mana... Cata vreme o sa ai gasim pe orbi insotiti peste tot, si hiperprotejati, nu se schimba nimic;
in cazul dobandirii handicapului la varste mature, discutia se schimba un pic, adaptarile fiind extrem de serrioase...

Intrebarea "cum ar fi fost daca nu as fi fost handicapat" nu are pentru toti acelasi raspuns, cum ar putea crede unii. Calitatea vietii ar fi fost sigur mai buna fiindca bucuriile si independenta pe care le poate oferi vederea nu pot fi inlocuite de nicio suma de bani. In ceea ce priveste insa strict veniturile si nivelul de trai, unele persoane ar fi dus-o cu siguranta mai bine si ar fi putut face mai multe, ar fi castigat mai bine si ar fi avut o situatie sociala mai avantajata, in timp ce alte persoane probabil ca ar fi dus-o mai rau daca ar fi fost valide si nu ar fi beneficiat de bani din partea statului, fiindca chiar asa valide fiind, nu ar fi putut face cu mult mai multe decat poate face ca handicapat.
Si putem vedea asta daca ne gandim la multimea de persoane valide care teoretic beneficiaza si de independenta si de toate celelalte avantaje oferite de faptul ca sunt valide, dar care abia reusesc cu greu sa termine o scoala sau sa isi gaseasca un loc de munca cat de cat.

Dupa cum spunea si Andreea, statul nu plateste salariile handicapatilor, ci acorda doar niste avantaje destul de mici celor care angajeaza handicapati. Idea importanta este ca daca un angajator vrea sa angajeze handicapati doar pentru a obtine acele beneficii, nu ii este deloc rentabil. In concluzie ce trebuie noi sa promovam este faptul ca si noi orbii putem face multe lucruri de calitate foarte buna si ca de aceea este bine ca firmele sa ne angajeze, nu fiindca firmele pot obtine avantaje financiare, caci acele avantaje sunt mult mai mici decat salariul pe care trebuie sa il plateasca.

Iar aici este de fapt o mare problema. Exista oare suficient de multi orbi pregatiti profesional destul de bine incat sa nu fie considerati doar niste exceptii?
Evident, in domeniile care au cautare in prezent pe piata fortei de munca.

Si persoanele valide sunt foarte slab pregatite, insa ele pot invata mai usor urmarind ce fac colegii lor, daca trebuie sa lucreze pe computer programele au un design intuitiv pentru cei care vad incat nu trebuie in general nici sa piarda timpul citind manuale, comunicarea intre vazatori este in mod evident mult mai usoara si noile cunostinte pot fi acumulate mai rapid etc.
De aia cred eu ca pentru ca orbii sa aiba succes ar trebui sa fie in mod evident mult mai bine pregatiti decat ceilalti candidati, pentru a putea impresiona firmele cu cunostintele teoretice si practice pe care le au.

In ceea ce priveste studiul, orbii sunt avantajati oarecum pentru faptul ca incaseaza o suma de bani din partea statului, dar au foarte mult timp liber in care ar putea studia pe cont propriu in orice domeniu care le este accesibil si in care exista locuri de munca disponibile.
Persoanele valide care nu au un loc de munca trebuie sa se multumeasca si cu locuri de munca mai prost platite pentru a se putea intretine pe termen scurt, dar apoi le este greu si sa munceasca si pe langa munca sa mai si studieze ca sa poata avea ulterior un loc de munca mai bun, asa ca de multe ori se plafoneaza si raman vesnic frustrati ca ar fi putut sa faca mai multe doar ca nu au fost sprijiniti de nimeni.

Eu am spus intotdeauna ca cred ca lipsa unui loc de munca este principala problema a orbilor, insa nu mai sunt chiar atat de convins de acest lucru, fiindca pe diversele canale prin care comunica orbii, liste de discutii, forumuri, bloguri, feed-uri audio pe internet aud discutii despre cate in luna si in stele, insa aproape deloc despre locurile de munca, despre domeniile care ar fi accesibile, despre sursele de informare si educatie in acele domenii, despre moduri in care ar putea fi contactati potentialii angajatori etc.

Eu am absolvit liceul si facultatea intr-un domeniu cu totul diferit de cel in care lucrez ca orb, ca vazator am muncit de asemenea intr-un alt domeniu. Din pasiune am creat programe si am vandut programe la comanda pentru cateva firme cand vedeam, dar nu as putea spune ca programam atunci la un nivel profesionist. Ce muncesc ca orb am invatat dupa ce mi-am pierdut vederea. M-a ajutat pasiunea pe care o aveam si cand vedeam, dar de studiat am studiat dupa ce am orbit, deci se poate.
In prezent cred ca este si mai usor de obtinut materiale informative in toate domeniile decat in trecut si este de asemenea mult mai usor de comunicat intr-un mod accesibil si cu firmele, asa ca daca lipsa unui loc de munca chiar ar fi cea mai importanta problema pentru orbi, cred ca ar trebui sa vedem mult mai multa agitatie in domeniu.

Apropos de refuzul unei institutii de stat de a angaja un orb, nici nu stiu daca este pur si simplu vorba despre o prejudecata sau de lipsa de informare, de lipsa de profesionalism a functionarilor care nu cunosc legea, sau pur si simplu despre coruptie, fiindca stim foarte bine ca in institutiile de stat nici daca esti persoana valida nu prea ai sanse mari de angajare fara pile.
Iar a combate aceasta problema este destul de dificil, dar cred ca ar fi ceva foarte util pentru orbi.

In primul rand institutiile de stat sunt obligate doar teoretic sa angajeze handicapati, dar totusi ele nu angajeaza handicapati si nimeni nu este pedepsit.
Firmele private trebuie sa plateasca taxe suplimentare, asa ca patronul firmei are de pierdut si ar putea avea interesul cat de cat sa ia ceva masuri, dar institutiile statului sunt patronate de catre stat, asa ca acele taxe doar se muta dintr-un buzunar al statului in celalalt. Din acest motiv, ar trebui modificata legea pentru a le chiar forta sa angajeze handicapati. De exemplu sa i se taie din salariu conducatorului institutiei. Atunci ar exista sanse mai mari ca legea sa fie respectata.

Dupa cum spunea Claus, ar fi bine sa ne uitam la experienta altor tari in acest domeniu. Ei bine, dupa cate stiu eu, experienta europeana nu este una extraordinara, si anume tarile vest europene sunt mai bogate si le platesc sume ceva mai mari handicapatilor, asa ca numarul celor care isi cauta locuri de munca nu este unul prea mare. Cei care insa pot sa munceasca au teoretic sanse ceva mai mari din cauza opiniei publicului care nu este chiar atat de nasoala ca in Romania, dar practic nici la ei nu umbla caini cu covrigi in coada.
In SUA insa, cea mai mare parte a handicapatilor sunt angajati de catre institutiile statului. Ma rog, ei se plang ca doar 30% dintre orbi au un loc de munca, insa aceste procente sunt absolut neimportante, fiindca depinde foarte mult cum sunt calculate si ce tipuri de orbi sunt luati in considerare. De aceea cred ca acest punct legat de obligarea cu adevarat a institutiilor statului sa angajeze handicapati este foarte important. Si mai are inca o mare importanta prin faptul ca statul este intotdeauna un model. Daca publicul larg si patronii firmelor ar incepe sa intalneasca handicapati angajati prin institutiile statului si vad ca ei pot sa isi faca bine treaba, nu li s-ar mai parea chiar atat de ciudat sa angajeze o persoana cu handicap.
Ba chiar unii handicapati ar putea tine mai mult la jobul lor decat alti functionari si s-ar putea comporta mai bine cu publicul, creand o impresie buna a publicului despre handicapati.

Apropos de abordarea realista a problemelor, o schimbare a legislatiei in favoarea angajarii reale a handicapatilor nu se poate face dintr-o lovitura, ci trebuie facuta intr-o perioada mai lunga prin mai multe modificari mai mici care sa fie mai usor acceptate. In mod evident vor fi acceptate strangand din dinti, dar sa stiti ca nici legislatia americana cu privire la protectia handicapatilor nu a fost primita cu mare bucurie de catre cei care au fost obligati sa o respecte.

Tot gandindu-ne la abordarea realista, cred ca nu trebuie in niciun caz sa ne asteptam ca statul sa se oblige pe el insusi in favoarea noastra a orbilor, fara ca noi orbii sa facem niciun efort.
De asemenea cred ca nu este realist nici sa ne asteptam ca ANR, care este o asociatie platita de catre statul roman sa lupte cu statul roman in favoarea unui numar mic de membrii care ar vrea sa munceasca.

Ce cred ca ar trebui facut la inceput, ar fi sa fie contactate cateva institutii ca Ministerul Muncii, Autoritatea nationala pentru persoanele cu dizabilitati care tocmai s-a infiintat, Consiliul national pentru combaterea discriminarii, sa fie invitate sa participe intr-un "proiect" de informare a institutiilor statului cu privire la obligatiile lor privind angajarea persoanelor cu dizabilitati, dat fiind faptul ca au existat cazuri in care chiar unele institutii de stat din domeniul muncii le-au spus unor handicapati si unor potentiali angajatori ca handicapatii nu au dreptul sa munceasca, cand de fapt si institutiile statului si firmele sunt chiar obligate sa angajeze handicapati.
Apoi ar trebui obtinuta cumva o lista cat mai cuprinzatoare cu datele de contact ale institutiilor publice care au cel putin 50 de angajati si sa li se trimita o informare care sa fie semnata/stampilata si de catre Minister si celelalte doua institutii amintite, pentru a avea o greutate mai mare.
Dar acest "sa li se trimita" inseamna ca noi orbii ar trebui sa facem acest efort, fiindca institutiile statului nu il vor face.
Adresele institutiilor sunt date publice iar lista cu ele ar putea fi probabil obtinuta si cerand acest lucru in baza legii, dar daca nu se poate altfel, ar trebui gasite manual. De altfel, poate ca la inceput ar fi bine sa se limiteze informarea doar la acele institutii in care consideram ca orbii chiar ar putea munci.

Ministerul Muncii in urma cu cateva zile a lansat acea strategie nationala "O societate fara bariere pentru persoanele cu dizabilitati" pentru perioada 2015 - 2020. In ea scrie cate in luna si in stele. Daca chiar s-ar pune in aplicare tot ce scrie in ea, ar fi raiul pe pamant pentru orbii din Romania. Probabil ca au fost preluate idei din alte acte europene. Sigur ca nu vor fi puse in aplicare toate acele idei nici in alte tari europene.

Mie mi se pare absolut dubios ca toti orbii par a fi nemultumiti, dar nu prea pare nimeni interesat de ce scrie in acea strategie pe care Mediafax o numea "plan" desi nu e nici pe departe un plan concret, ci doar cel mult o strategie daca nu doar un studiu, o viziune.
Mediafax spunea ca a aparut pe site-ul ministerului spre dezbatere publica, dar nu prea am vazut sa o dezbata orbii pe niciun canal de comunicare.
E drept ca nu prea e mult de dezbatut, fiindca sunt doar idei generale despre ce ar trebui facut, si probabil ca pentru fiecare punct din strategie ar trebui sa apara cate o lege si alocate de la buget niste sume uriase pe care nu o sa le vedem noi alocate...

Dar indiferent de asta, tocmai pornind de la idea acelei strategii, cele 3 institutii ale statului ar trebui sa fie fericite sa colaboreze la acel proiect de informare a institutiilor statului pentru care nu ar avea nimic de muncit, ci doar de pus o semnatura si o stampila.

Dupa asta orbii ar putea solicita angajarea in acele institutii cand apar posturi disponibile iar reprezentantii institutiilor nu ar mai putea pretinde ca nu stiu ca sunt obligati chiar sa angajeze handicapati. Iar acel tip de informari ar trebui facute periodic, nu doar o singura data.
Abia ulterior ar trebui sa se faca alte propuneri, inclusiv cea ca sefii institutiilor de stat sa trebuiasca sa plateasca daca institutia pe care o conduc nu accepta angajarea handicapatilor. Ar fi excelent daca s-ar putea pune in aplicare asa ceva de azi, dar cred ca sunt sanse mai mici.
Doar ca tot realist vorbind, cine sa faca toate aceste eforturi daca par sa existe atat de putini orbi care chiar vor sa se implice intr-un astfel de proiect care ar ajuta doar pe termen lung?

In ceea ce priveste angajarea in firmele private, dupa cum putem vedea din experienta altor tari, este mai greu, si cel mai important lucru pentru orbi este sa gaseasca un angajator binevoitor. Poate un orb sa fie super profesionist, ca daca o firma privata nu vrea sa il angajeze fiindca patronul are o fobie fata de handicapati, tot nu il va angaja.
Din acest motiv, pentru a se angaja in firme private, pentru orbi este important sa reuseasca sa isi trimita CV-ul la un numar cat mai mare de firme, fiindca astfel ii vor creste sansele de a gasi acea persoana binevoitoare. Si sa stiti ca exista si asa ceva.

Acestia au fost primii pasi din punctul de vedere al firmelor si institutiilor publice. Dar un foarte important pas din partea orbilor este pregatirea profesionala. Sistemul de invatamant este prost pentru toti, nu doar pentru orbi, si nu ne putem astepta ca statul sa fie foarte interesat sa imbunatateasca in mod special invatamantul pentru cei cativa handicapati. In plus, la cat de rapid se schimba lucrurile in perioada actuala, este destul de greu sa estimezi cam ce locuri de munca vor fi disponibile peste 10 - 20 de ani, ca sa poti pregati profesori de calitate buna in acele domenii, pentru ca ei apoi sa ii poata pregati pe elevi/studenti.
Deci mai realist ar fi ca orbii sa se pregateasca pe cont propriu, dar le-ar fi util sa colaboreze unii cu altii in ceea ce priveste sursele de informatii.

Un lucru important de care am fost eu interesat imediat dupa ce mi-am pierdut vederea a fost sa stiu care sunt domeniile accesibile in care pot munci orbii, asa ca ar fi bine ca ele sa fie foarte bine definite, insa foarte realist, in functie de nivelul de deficienta a fiecaruia.
Am crezut o lunga perioada ca munca de telefonist in call centere este o munca care poate fi foarte accesibila pentru un orb, insa uneori poate fi destul de inaccesibila.
Exista situatii in care mediul in care se munceste este zgomotos, in care se aude muzica non stop, exista situatii in care telefonistul ar putea sa trebuiasca sa faca sondaje si sa citeasca zeci si zeci de intrebari pe care nu le poate memora si ar fi dificil sa si citeasca intrebarea, si sa i-o citeasca interlocutorului si sa noteze raspunsul si inca rapid, ca sa nu il plictiseasca si nici sa depaseasca timpul admis, exista situatii in care trebuie sa foloseasca un program care nu este accesibil, sau unul care este doar partial accesibil si pentru care ar trebui create scripturi JAWS care sa ii imbunatateasca nivelul de accesibilitate etc.
In SUA exista firme care creaza scripturi JAWS pentru alte firme, pentru a imbunatati accesibilitatea angajatilor lor orbi. Noi insa nici nu prea stim cam cum am putea contacta mai multe call centere si sa le propunem o colaborare si sa le cerem sa ne permita verificarea nivelului de accesibilitate a programelor folosite pentru a vedea daca orbii chiar ar putea munci in acele firme.

Apoi intotdeauna am fost convins ca domeniul traducerilor este unul foarte accesibil pentru orbi, de la traducerile simultane, traducerea de carti, de documente, colaborarea de la distanta cu firme de traducatori, traducatori in domenii tehnice, juridice, medicale etc. Acest domeniu cred ca chiar este unul foarte accesibil si in plus se poate face si de acasa, asa ca ar trebui sa fie domeniul preferat al orbilor, mai ales ca culmea liceele de orbi sunt licee umane in care ar trebui sa se puna baza mai mult pe limbi straine decat pe matematica de exemplu.
Dar nu stiu, poate ca ma insel, sau are ceva probleme acest domeniu, fiindca totusi nu prea pare sa existe multi traducatori orbi. Pana ma voi lamuri mai bine voi continua sa cred ca acest domeniu ar trebui sa fie preferat de mai multi orbi decat altele.

Credeti ca ar fi util un site pe care handicapatii sa isi incarce CV-urile si pe care sa se intermedieze locuri de munca, sau ca mai degraba ar fi util ca handicapatii sa utilizeze site-urile populare ca bestjobs.ro, ejobs.ro...?

Pe un site pe care se pot solicita donatii pentru diverse proiecte, s-a solicitat in urma cu cativa ani o donatie de 80 mii de lei pentru a se crea un asemenea site, insa nu s-a strans intreaga suma, ci s-au donat doar 5 lei.

https://www.bursabinelui.ro/BursaBinelu ... tati?uid=0

La un moment dat am accesat un site care intermedia locuri de munca pentru handicapati, cred ca s-a mai discutat de el si pe acest forum, insa acum nu mai stiu care ii era adresa. Oricum, numai locuri de munca potrivite pentru handicapati nu erau postate pe el.

Am gasit o pagina cu unele informatii privind angajarea handicapatilor la:

http://www.prostemcell.ro/articole-diza ... itati.html

Si am gasit si un fisier PDF cu informatii interesante, un studiu facut de Institutul de Politici Publice la:

http://www.google.ro/url?url=http://www ... tQjghcAYNg

Iata de exemplu ce spun despre modul de promovare a angajarii handicapatilor in alte tari:

"Statele europene folosesc două tipuri de politici în ceea ce priveşte angajarea
persoanelor cu dizabilităţi: sistemul cu cote/proporţional, respectiv sistemul în care există
locuri de muncă rezervate pentru persoanele cu dizabilităţi. Conform unei cercetări
realizate de European Blind Union7, 14 state membre au sisteme cu cote, în timp ce celelalte
9 practică sistemul cu locuri de muncă rezervate sau măsuri afirmative pentru angajatori.
Aceeaşi cercetare arată faptul că sistemul cu cote este obligatoriu doar pentru sistemul
public, nu şi pentru angajatorii din mediul privat"

Studiul este interesant, insa ce nu imi place mie in el este ca toate persoanele cu handicap sunt luate in considerare la gramada, adica si cele de gradul doi si trei, fiind evident ca acestea au cele mai mari sanse sa se angajeze. Ar fi fost interesant un studiu in care sa vedem cam care este procentul de angajare a celor cu cel mai inalt grad de handicap, fiindca ele au cele mai mari probleme.
Apoi aminteste despre angajatii din institutiile de stat cu dizabilitati fizice, somatice si intelectuale, dar nu si despre cele cu dizabilitati senzoriale. Se pare ca in institutiile statului nu muncesc orbi si surzi.

Apropos de politica rezervarii unor domenii in care pot munci doar persoane cu handicap versus stabilirea unor procente in care trebuie angajate persoanele cu handicap, cred ca este mai buna a doua metoda, cum se practica si in Romania, fiindca nu ii forteaza pe handicapati sa lucreze doar in acele domenii rezervate, indiferent de abilitatile si preferintele lor. Cei care lucreaza insa intr-un domeniu in care lucreaza multi orbi, cum este masajul de exemplu, ar putea considera ca prima metoda este mai buna, fiindca ar fi intr-adevar in avantajul lor daca statul ar rezerva domeniul masajului pentru orbi.

da, ar putea fi o idee buna un asemenea site;
potentialii angajatori, ar fi sigur avantajati, de o baza de date adunata intr-un singur loc, decat sa is piarda vremea pe toate site-urile de plasare a cv-urilor, cautind un handicapat, fie si din curiozitate.
Are Adi Tamasan, sau cel putin il avea, site-ul
emasaj.ro
ei bine, nu pot spune ca m-am imbogatit de pe urma afisarilor acolo, dar, am avut solicitari de masaj ca urmare a prezentei in spatiul ala, deci, informatia plasata in loc precis, ajuta; si, nu ar fi rau sa faca a n r-ul asa ceva; cel putin la Cluj, in ultimii 5 ani, pe mandatul d.lui Podoncea, s-au schimbat 4/5 crasme, fiindca la precedenta nu se mai umpla matul cat trebuie.
Deci, in felul asta, nici o sansa.

Un astfel de site exista deja din 2011 si poate fi folosit. Si orbii si-au incarcat CV-urile pe el. Iata un anunt dat in 2012:

Fundatia Estuar lanseaza prima platforma de locuri de munca dedicate persoanelor cu dizabilitati
21 martie 2012, Bucuresti

Fundatia Estuar, cu activitate in domeniul sanatatii mintale, lanseaza www.faraeticheta.org, prima platforma online de locuri de munca dedicate persoanelor cu dizabilitati. Persoanele aflate in cautarea unui loc de munca isi pot incarca CV-ul pe platforma si pot primi consiliere gratuita, iar angajatorii pot posta posturile disponibile din cadrul companiilor pe care le reprezinta.

Conform statisticilor, aproximativ una din sase persoane din populatia apta de munca a Europei a declarat o problema de sanatate de lunga durata sau o dizabilitate. Rata de angajare a persoanelor cu dizabilitati in UE este de aproximativ 50% in comparatie cu 68% pentru restul populatiei. Persoanele cu dizabilitati sunt mai predispuse la excluderea sociala si economica decat celelalte grupuri dezavantajate.

Posibilitatea acestor persoane de a gasi un loc de munca este foarte redusa, deoarece angajatorii nu sunt pregatiti pentru a primi si a acorda suport acestei categorii de oameni. Mai mult, somajul in randul persoanelor cu dizabilitati este dublu fata de somajul inregistrat in randul celorlalte categorii ale populatiei active.
Pentru a veni in sprijinul persoanelor cu dizabilitati care doresc sa isi gaseasca un loc de munca, dar si al angajatorilor care doresc sa angajeze astfel de persoane, Fundatia Estuar a lansat platforma www.faraeticheta.org.

www.faraeticheta.org este prima platforma de locuri de munca dedicata persoanelor cu dizabilitati si a fost conceputa plecand de la nevoia tot mai mare de a creste gradul de informare si de constientizare al publicului cu privire la angajarea persoanelor cu dizabilitati si probleme de sanatate mintala in campul muncii.

Obiectivul principal al platformei este sa informeze si sa orienteze profesional tinerii si adultii cu dizabilitati pentru a facilita accesul acestora pe piata libera a muncii.

Consiliere gratuita pentru utilizatori
Platforma www.faraeticheta.org ofera informatii actualizate, metodologii si articole care faciliteaza integrarea in munca a tinerilor si adultilor cu dizabilitati. Utilizatorii care sunt in cautarea unui loc de munca isi pot crea un cont si isi pot inscrie CV-ul pe platforma pentru a fi vizualizat de companiile interesate. Mai mult, acestora li se ofera consiliere gratuita in domeniul juridic, vocational, psihologic si psihiatric prin intermediul forumului de discutii si sunt indrumati pentru a obtine un loc de munca.

Facilitati fiscale pentru angajatori
www.faraeticheta.org vine de asemenea, in intampinarea nevoilor angajatorilor care doresc sa angajeze persoane cu dizabilitati. Acestia sunt informati cu privire la facilitatile fiscale de care pot beneficia daca angajeaza persoane cu dizabilitati, sunt instruiti privind integrarea persoanelor cu dizabilitati in cadrul echipei si pot incarca online locurile de munca disponibile in cadrul companiilor pe care le reprezinta.

Platforma www.faraeticheta.org este realizata in cadrul proiectului “Servicii integrate de dezvoltare profesionala pentru adultii cu probleme de sanatate mintala”, ID-ul 64373, implementat de Fundatia Estuar in parteneriat cu Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 6 Bucuresti, Fundatia Estuar - Filiala Botosani, SC High Performance Team SRL, Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca - Prahova si Comber Romanian Orphanage Appeal of Ireland si este co-finantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

=====

Acel site functioneaza de mai mult de 3 ani si este pentru toate tipurile de handicapati. La crearea contului se poate selecta tipul de dizabilitate.
In mai mult de 3 ani s-au incarcat 264 de CV-uri si s-au postat doar 20 de joburi, din alea pe care nu le vrea nimeni: agent de vanzari doar pentru comision, vanzator in sistem MLM, vanzator de asigurari si alte prostii.

Dupa cum se poate vedea site-ul are in spate mai multe asociatii, firme si institutii publice, ba a mai si beneficiat de finantare din partea UE. Si totusi la mai mult de 3 ani de la lansarea lui, ofera 20 de locuri de munca de doi bani. Daca e sa fim realisti, crezi ca ANR ar face o treaba mai buna?

A fost o perioada in care si eu am crezut ca un astfel de site ar fi extraordinar de util pentru handicapatii care isi cauta un loc de munca, si pentru firmele care vor sa angajeze handicapati. Daca firmele chiar ar fi obligate sa angajeze handicapati, atunci da, poate ca ar fi util, doar ca niciunde in lume firmele nu sunt obligate sa faca asa ceva.

Daca s-ar face un astfel de site, ar avea foarte putini vizitatori, foarte putini ar pune linkuri catre el pe alte site-uri in comparatie cu site-urile de genul bestjobs sau ejobs, ar avea un pagerank destul de mic la cautarile in Google, ar fi cu siguranta finantat mult mai slab decat alte site-uri si deci si-ar face mult mai putina reclama sau deloc, asa ca daca ar cauta cineva cu Google s-ar putea sa nu iasa printre primele inregistrari si deci sa fie oricum preferate alte site-uri.
Este posibil chiar ca unele firme sa doreasca sa angajeze handicapati din bunavointa, insa totusi sa nu vrea ca numele firmei sa apara pe un astfel de site si sa fie asociat cu handicapatii. Este posibil chiar ca unii orbi sa nu vrea sa se stie despre ei ca sunt orbi de la bun inceput, fiindca in acest mod risca ca unele firme sa nici nu ii mai cheme la interviu, taindu-le orice sansa de a convinge ca ei stiu si pot face multe lucruri, si atunci probabil ca nu si-ar incarca CV-ul pe un astfel de site.

In orice caz, inainte de a organiza orice fel de proiect care vizeaza accesul orbilor la un loc de munca ar trebui facut un studiu pentru a vedea cati orbi sunt intr-adevar interesati de asa ceva, nu sa se faca mai intai un site sau cursuri si doar apoi sa se spere ca vor exista persoane interesate.
In acesti 3 ani, pe site-ul faraeticheta.org doar 7 persoane cu deficienta vizuala si-au incarcat CV-ul. Cred ca pentru atat de putine persoane eforturile pot fi folosite mult mai bine pentru a le ajuta in mod direct sa isi caute un loc de munca decat sa se faca un site si sa se astepte sa apara cine stie ce loc de munca accesibil.