Fel de fel

[Ghita Potra]

Adam şi Eva, în Rai, întreabă:
- Doamne, cine va spăla vasele?
Dumnezeu le spune:
- Vă voi pune la o încercare. Vă veţi sui într-un copac şi voi da drumul unei pisicisălbatice să vă chinuie. Cine va vorbi primul, acela va spăla vasele toată viaţa. Zis şi făcut.
Vine pisica şi se urcă pâna la Eva, o zgârie pe picioare, o muşcă. Eva – nici un cuvânt.
Trece pisica la Adam. Îl zgârie pe picioare, îl muşcă, se ridică mai sus şi observă între picioare doi motocei. Pisica începe să se joace cu ei şi la un moment dat, observă că un şoricel ce părea mort, începe să se mişte şi să crească.
Şi-a luat atunci poziţia de asalt, dar când să sară, Eva a urlat:
- Zât! Fir-ai să fii de pisică!
De atunci a rămas lege: FEMEIA spală vasele!

[Ghita Potra]

ARDELENEASCA ...
- Mai Vasalie, da-mi împrumut un kil de palinca pâna ce-oi face-o pe-a me.
- Ia, mai Ioane, ca doar suntem pretini.
Ion, dupa doua zile:
- Mai Vasalie, mai da-mi un kil de palinca, ma, ca n-am reusit s-o fac pe-a me.
- Ia, ma Ioane, c-o s-o faci azi, mâne si tu.
Ion dupa o saptamâna venea spre poarta lui Vasalie care era la masa cu Maria lui.
Vasalie îi zice lu' nevasta- sa:
-... Tu, Marie, daca vine la noi, zi-i ca nu-s acasa (si se baga sub pat).
Vine Ion si zice: - Ziua buna, Marie! - Ziua buna, Ioane. - Apai, Vasalie une-i? - Nu-i acasa, zice ea. - No, eu am vinit cu ale doua kile de palinca si cu înca o jumate sa ne cinstim ca-ntre pretini din palinca noua. Daca Vasalie nu-i aci, ne-om cinsti doar noi. Se cinstesc, se-ncalzesc, se suie-n pat si s-apuca Ion de ... Maria. Vasalie de sub pat aude, simte oarece si cugeta adânc: 'Tu-i mama ei de treaba , Ce sa fac ? Cureau-i lata....pousca am....... cartuse am, dar .........nu-s acasa ...

[Ghita Potra]

ATENTIE LA DECLARATIA DE VENITURI!!!!
-Alo! Vorbesc cu d-ra. Maricica Protopopescu?

-Da, eu sunt.

-Domnisoara Maricica, sunt Ion Haralamb, consultantul dv. fiscal. Va sun pt. a va informa ca declaratia dv. de venituri nu a fost acceptata.
Fiscul zice ca este o incompatibilitate intre ceea ce castigati dv. si patrimoniul pe care il posedati.
Adica salariul dv. de secretara este prea mic pentru ca dv. sa detineti un apartament de lux, un automobil Mercedes Benz, haine de marca, bijuterii, calatorii in Europa, etc, etc.


-Ai, ai, ai! Si acum ce ma fac?


-Uite, faceti urmatoarele: trimiteti-mi o fotocopie actualizata cu principala sursa de venituri banesti si sa vad apoi, ce pot sa fac.


-Foarte bine, dl. Haralamb, imediat va scot o fotocopie si o expediez prin fax chiar de aici........

[Ghita Potra]

Bei o cafea?
Un profesor de filosofie stãtea în fata clasei având pe catedrã câteva lucruri. Când ora a început, fãrã sã spunã un cuvânt, a luat un borcan mare gol, pe care l-a umplut cu mingi de tenis.
I-a întrebat pe studenti dacã borcanul este plin si acestia au convenit cã era. Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat în borcan, scuturându-l usor.
Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de tenis. I-a întrebat din nou pe studenti dacã borcanul era plin iar acestia au fost de acord cã era.
Profesorul a luat dupã aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat în borcan. Firesc nisipul a umplut de tot borcanul. I-a întrebat din nou pe studenti cum stãtea treaba iar acestia au rãspuns în cor "pliiin"!
Profesorul a scos de sub catedrã douã cesti cu cafea pe care le-a turnat în borcan umplându-l de aceastã datã definitiv.
Studentii au râs..
Dupã ce hohotele s-au domolit, profesorul spus: "Acum as dori sã întelegeti cã acest borcan reprezintã viata voastrã.
Mingiile de tenis reprezintã lucrurile importante pentru voi: familie, copii, sãnãtate, prieteni si pasiunile voastre.
Dacã totul ar fi pierdut în afarã de acestea, viata voastrã ar fi tot plinã.
Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteazã pentru voi: serviciul, casa, masina, iar nisipul e restul lucrurilor mãrunte.
Dacã veti începe cu nisipul, nu veti mai avea unde sã puneti mingile de tenis si pietricelele.
La fel si în viatã, dacã îti irosesti tot timpul si energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodatã timp pentru lucrurile importante pentru tine.
Acordã atentie lucurilor importante pentru fericirea ta. Joacã-te cu copiii, iesi cu sotia în oras la cinã, joacã tenis, vei avea suficient timp altã datã sã faci curat sau sã repari cine stie ce dispozitiv.
Ai, în primul rând grijã de mingiile de tenis, ele conteazã cu adevãrat. Stabileste-ti prioritãtile, restul e doar nisip.."
Unul dintre studenti a ridicat mâna interesându-se ce reprezentau cele douã cãni de cafea. Profesorul a zâmbit:
"Mã bucur cã întrebi asta, ele vor doar sã arate cã, oricât de plinã ar pãrea viata ta, e loc întotdeauna pentru douã cãni de cafea, împreunã cu un prieten."

[Ghita Potra]

Stau în casă tânăra soție, soacra, socrul. Soacra spune:
- Totul la noi e bine, avem de toate, nu ne certăm, doar că casa nu e văruită.
Soția:
- Ce problemă, mamă, avem var?
- Avem, doar că nu avem perii necesare.
Fuge soția la socru, îi taie barba, face din ea perii și văruiesc ele casa.
Soacra iarăși:
- Iată… casa e văruită, dar ferestrele nu sunt vopsite.
- Ce problemă mamă, vopsea avem?
- Avem, dar periuțe nu avem.
Fuge iarăși soția la socru, îi taie mustățile, face din ele periuțe și vopsesc ferestrele.
… Seara. Se întoarce soțul acasă de la serviciu, și-l vede pe taică-său cățărat în pom:
- Tată, ce ai pățit, de ce stai cocoțat acolo?
- Păi, fiule, nebunele astea două s-au apucat să facă clătite, dar nu au ouă.

[Ghita Potra]

Vom demonta astăzi un mit, şi anume că Făt-Frumos este personajul pozitiv din basmele româneşti, iar Zmeul un ticălos fără pereche. În fapt, aşa cum vom vedea numaidecât, lucrurile stau tocmai pe dos.
Pentru asta, să facem mai întâi un mic profil psihologic al celor mai importante personaje din basmele româneşti.

Împăratul
e un moş senil şi total incompetent. Singurul merit că a ajuns împărat e că a fost primul născut. Nu e în stare să aibă grijă de fii-sa, prin urmare mă întreb cum mama dracului ar putea avea grijă de ditai împărăţia. Nevastă-sa lipseşte din peisaj, e subînţeles moartă şi l-a lăsat cu trei fete care sigur nu-s ale lui, fiindcă moşul are vreo 70 de ani şi aia mică în jur de şaişpe. Deşi e înconjurat de viziri, dregători, sfătuitori, când e să ia vreo decizie îţi vine să-l iei la palme : primul individ care-i aduce fata înapoi o primeşte de nevastă şi mai ia şi jumătate de împărăţie. Strămoşul său care a întemeiat dinastia se răsuceşte în mormânt.
Fata cea mare şi fata cea mijlocie sunt nişte strâmbăciuni nasoale, plate şi complexate, care-şi urăsc sora mai mică pentru că e mignonă, are fund, ţâţe, e în centrul atenţiei şi e aia răpita, ba se mai şi mărită înaintea lor. Sunt atât de jenante că nici un zmeu nu le vrea.

Fata cea mică
E aia răsfăţata, bunăciunea învăţată să i se facă toate poftele. Mai e şi curvă de mică. Nici nu vreau să vorbesc mai mult despre ea, că mă enervez.

Făt-Frumos (Fefe)
De obicei, e unu’ căruia nu i-a plăcut cartea : ori prinţ, ori vreun coate-goale. Frumuşel şi efeminat, metrosexual nativ. Ar fi stat să frece menta în continuare şi să se ia la trântă prin iarbă cu oile, cu fraţii lui sau cu flăcăii satului, da’ vrea să dea lovitura. Şi, când boul de împărat dă sfoară-n ţară cu fiică-sa şi tronul premiu, normal că se prezintă primul. Habar n-are cum arată fata împăratului, dar nici nu-l interesează prea mult, de fapt vrea împărăţia. Şi oricum ştie de la tovarăşi că de obicei e răpită bucata familiei, nu cârjele ălelante două.

Calul
E singurul personaj pozitiv din toată povestea care merită apreciere. Înainte de episodul cu jăratec zace slab, bubos şi răpciugos în grajd, ceea ce arată încă o dată că împăratul e un idiot – nu aşa te porţi cu o asemenea comoară. Calul e cel care îi face strategia lui Făt-Frumos, în vorbe puţine şi concise. Nu zice prea multe pentru că probabil îi e jenă să intre-n vorbă cu un oportunist analfabet. În sufletul lui, îşi doreşte să fie în echipa Zmeului.

Mama Zmeilor
Este exact opusul împăratului. În primul rând, la ea e sigur că e mama zmeilor. Apoi, a făcut trei băieţi care e fiecare la casa lui, nu două plângăcioase şi-o curvă care stau pe capul lui, ca împăratul. Şi ia hotărâri bune şi de una singură, n-are nevoie de o armată de viziri, dregători, sfătuitori etc.

Zmeul
E un tip hotărât, energic şi forţos. Probabil are un nas cât toate zilele, umblă neras, e păros şi are palmele tăbăcite. Asta ce ne spune ? Că e un om care munceşte. A tras din greu ca să ajungă unde e – a ucis, a luptat, a umblat, a jefuit, s-a preocupat de cariera lui. Aşa merg lucrurile pe tărâmul celălalt, acolo nu-ţi dă nimeni un castel că te cheamă împăratul-nu-ştiu-cum. E sigur că Zmeul şi-a clădit palatul cu mâinile lui. Bine, o mai fi avut nişte muncitori pe care i-a mâncat după aia, dar sunt convins că a stat cu ei acolo, pe capul lor, să vadă cum pun ăia marmura în baie, să nu-l tragă-n piept şi să-l fure. Şi mi se pare normal să-i mănânce la sfârşit ; ştim cu toţii cum sunt muncitorii.
Mai ştim că are o moşie imensă, populată cu tot felul de jivine ticăloase. Chiar credeţi că e uşor de administrat aşa ceva, să-i ţii în frâu pe toţi ăia ? Păi ăia nu sunt proşti ca ţăranii împăratului, dacă nu stai cu pleoapa pe ei… Deci, Zmeul e un bun gospodar, un bun cunoscător de oameni, un excelent strateg militar şi un bun trezorerier.
Dar Zmeul e un tip cinstit în sentimente şi cam fără noroc la femei. I-a venit vârsta însurătorii, a stat, a analizat, a cercetat, şi-a căutat nevastă. n-a găsit pe nimeni pe placul lui în propriul tărâm (ce s-alegi din jivinele alea ?!), deci s-a uitat la vecini. S-a îndrăgostit de fata aia mică a împăratului (ştie ce-i frumos, măcar fizic, şi nici nu încalcă eticheta, ţinteşte la acelaşi rang) şi a procedat în consecinţă, aşa cum cerea tradiţia : a luat-o la el. Aşa a făcut şi tac-su cu mă-sa, şi bunicul lui, şi străbunicul lui, la vremea lor. Aşa e normal : clar, fără ascunzişuri, umblat cu şoalda şi alte prosteli. Pui problema direct : “Fă, te iubesc, te vreau. Treci încoace.” Şi prostul chiar o iubeşte : n-o forţează, n-o siluieşte, e romantic, are o grădină cu trandafiri, o-nconjoară de bogăţii, îi face toate poftele. N-am auzit nici o poveste în care Zmeul s-o ţină pe prinţesă legată în beci, goală-puşcă şi să vină s-o violeze când are el chef, după cum ar merita. Peste tot citesc numai de caftane, covoare, tiare, bucate alese, mătăsuri fine, rochii, giuvaere ; o ţine-n puf. Omul e familist şi serios, nu-şi uită îndatoririle : se duce-n fiecare zi la muncă şi anunţă civilizat, cu buzduganul, când vine acasă. Şi toate astea pentru ea, ca să n-o sufoce cu atenţia, să-i lase spaţiu, să fie liberă, să aibă matracuca timp să-şi facă unghiile, să nu facă istericale că, vezi doamne, a intrat peste ea în cameră şi-a văzut-o cu masca de castraveţi pe faţă.
Carevasăzică, moldoveanca trăieşte în puf, îi face prostul toate poftele şi, în semn de mulţumire, ce face ? Se amorezează de Făt-Frumos că are părul mai îngrijit şi tenul mai puţin acneic (vezi, n-ai vrut să te culci cu Zmeul) şi se hotărăşte să fugă cu el. Da’ mai întâi încep să se hârjonească în pat, în patul pe care Zmeul cu mâna lui îl cioplise, din nişte buşteni tăiaţi tot de el din pădure, şi-l cărase-n cârcă până la ultimul etaj al castelului, să aibă japiţa peisaj când se trezeşte dimineaţa sub baldachin. Şi proştii ăia doi stau până îi prinde Zmeul, căruia – în sfârşit – i se aprind beculeţele.
Mai departe. Zmeul luptă corect, Făt-Frumos trişează : bea apă vie de la un corb pe care-l mituieşte, dă cu peria, gresia, năframa; în fine, face tot ce poate să lupte cât mai puţin şi să-i bage pe alţii la înaintare.

Din toate astea, eu pricep că morala basmului românesc e următoarea :
- dacă eşti un şmecher metrosexual şi ştii să profiţi de pe urma tonţilor incompetenţi ajunşi în poziţii de conducere, te aranjezi pe viaţă.
- dacă eşti o fiţoasă analfabetă şi de bani-gata, ai toate şansele să umble toţi după fundul tău şi după averea lu’ tac-tu.
- dacă eşti un tip cinstit, muncitor şi care luptă după reguli, pici de papagal.
Dacă basmul românesc ar fi avut măcar o urmă de dreptate, Zmeul i-ar fi rupt gâtul lui Fefe cu două degete, ar fi luat-o pe proasta aia, i-ar fi dat o bătaie soră cu moartea şi ar fi trimis-o rachetă înapoi la tac-su acasă. Apoi şi-ar fi strâns armata, ar fi năvălit pe tărâmul împăratului şi i-ar fi făcut prăpăd, ar fi violat, jefuit şi ucis tot ce i-ar fi stat în cale, ar fi unit cele două tărâmuri şi şi-ar fi făcut harem basm din toate gagicile alea proaste ca noaptea. Pentru că fiecare merită să-şi trăiască propriul basm.

[IonPop]

Super faina!
M-am gandit eu mai demult ca de fapt in toate povestile personajul pozitiv este unul mai mic, mai slab, mai slab inarmat, dar care castiga fiindca triseaza si este smecher.

[Ghita Potra]

Părinţii îl trimit pe Bulă la măcelărie să cumpere carne. Bulă se întoarce cu mâna goală.
- N-am cumpărat, zice el, fiindcă nu vând ăia decât carne de cal.
- Cum aşa? întreabă părinţii miraţi.
- Păi am văzut, zice Bulă, că deasupra cârligelor de pe perete scrie: Cal . I, CAL. II , CAL. III...
- Aha, trage concluzia Bulă cel bătrân, au început, în sfârşit, s-o eticheteze, hoţii dracului!...

[Ghita Potra]

Intr-un orasel de provincie, o bunicuta de treaba, vine la proces ca martor.
Sprijinita in baston, se aseaza emotionata pe scaun, cauta in geanta, isi scoate o batista pe care o plimba dintr-o mina in alta.
Ca sa n-o intimideze, procurorul de caz, o ia cu blindete :
-D-na Ionescu! Ma cunoasteti? Va mai aduceti aminte de mine? Am locuit pe aceeasi strada.
Bunicuta se uita cu atentie la el si zice:
-Da, da! Cum sa nu... Te stiu, sigur ca te stiu, de mic erai un neispravit si un mincinos, iti bati nevasta ... urit din partea ta!... ai copii mari si nu te lasi de prostii!
In sala rumoare, chicoteli, lumea isi da coate.... Stupefiat , procurorul reuseste totusi sa ingaime:
-Dar pe avocatul apararii il cunoasteti ?
-Da ...il stiu si pe el, toata viata a fost o lepra, joaca carti, vorbeste pe la spate, da ...da ... tot orasul il stie ca are amante, una din ele e nevasta-ta. Nu stiu cum a ajuns avocat.
In sala de judecata, o tacere penibila, nici-o miscare, nimeni nu tuseste, toti asteapta urmarea.
Judecatorul, palid, transpirat, ii cheama pe cei doi la bara si le spune:
-Daca indrazniti s-o intrebati pe baba de mine... v-am spart...

[Ghita Potra]

Vecina mea delicioasa


Asta e vecina mea:
E necasatorita…
Locuieste vizavi de mine.
Pot sa-i vad casa de la mine din dormitor.
Am vazut-o venind acasa de la serviciu in seara asta.
M-am mirat cand a traversat strada si a venit la mine la usa .
Mi-a batut in usa …
M-am grabit sa-i deschid.
Se uita la mine si zice: “De-abia am venit acasa, si am chef sa ma distrez la greu ! Simt o dorinta irezistibila in mine sa ma distrez, sa beau si sa fac sex toata noaptea!
Esti ocupat in seara asta ?”
I-am raspuns imediat : “Nu, nu, sunt liber… N-am nici un fel de planuri pentru asta-seara !”
Si ea zice atunci: “Suuupeeeer ! In cazul asta, n-ai vrea sa ai grija de cainele meu ?”



Morala: Nene, e nasooooool cand imbatranesti !…

[Ghita Potra]

Povestea spune ca un rege african avea un prieten foarte bun din copilarie. Acest prieten avea obiceiul ca indiferent de situatia in care se afla (pozitiva sau negativa) sa reactioneze la fel: "E foarte bine!"

Intr-o zi, regele si prietenul sau se aflau la vanatoare. Prietenul incarca si pregatea armele pentru rege. Dintr-o greseala, o arma s-a descarcat si i-a retezat regelui buricul degetului mare. Examinand situatia, prietenul a remarcat ca de obicei: "E foarte bine!" .
La asta regele a replicat: "Nu, nu e bine deloc!" si a ordonat ca prietenul lui sa fie aruncat in inchisoare.

Un an mai tarziu, regele vana intr-o zona periculoasa. A fost capturat de canibali, care l-au dus in satul lor. L-au legat de un protap si se pregateau sa-l "prepare".
Unul dintre canibali care vroia sa dea foc a observat ca regele nu avea buricul degetului mare. Fiind superstitiosi, aveau ca regula sa nu manance pe nimeni care nu era....intreg. In concluzie l-au eliberat pe rege. La intoarcerea acasa, regele si-a reamintit de intamplarea de la vanatoare cand isi pierduse degetul si, cuprins de remuscari, a ordonat ca prietenul lui sa fie eliberat.

"Ai avut drepate", i-a spus prietenului proaspat eliberat. "A fost foarte bine ca mi-ai retezat buricul degetului." Si a inceput sa-i povesteasca patania cu canibalii.
"Imi pare foarte rau ca te-am trimis la inchisoare atata vreme. A fost urat din partea mea sa fac acest lucru."
"Nu ", a replicat prietenul , "Este foarte bine!".
"Ce vrei sa spui cu asta, "Este foarte bine?!?" Cum poate fi bine sa-ti trimiti prietenul la puscarie un an?".
"Daca n-as fi fost in puscarie, as fi fost cu tine."

Indiferent in ce situate te afli, depinde de tine si de atitudinea ta daca este o situatie buna sau una rea.

O zi mai buna decat cea de ieri!

[Ghita Potra]

Mama
poveste scrisa de Dan Puric 20 Aprilie 2012

Intr-o zi, asteptand sa vina liftul la parterul unui hotel am vazut, intr-un tarziu, cum, in pragul usilor automate care se deschideau, a aparut faptura blanda a unui copilas de o mare frumusete. In spate, discreta ca o umbra, mama lui.
Dar, vai, la prima miscare pe care a facut-o, mi-am dat seama ca pustiul suferea de un handicap. Se misca greu, cu o incordare a intregului sau trupusor ce facea ca aerul sa se crispeze. Isi indrepta ochii rugatori spre mama sa si apoi, simtind sprijinul, indrazni sa paseasca. Dar pasul acela era cat o Golgota, nu pentrul sufletul lui, inca nestiutor, cat pentru biata sa mama.
Si astfel, de acolo, din lift am vazut cum a coborat dragostea absoluta a mamei pentru copilul ei. Zeci de brate invizibile se intindeau in jurul lui ca aerul sa nu-l sfarame, sau ca privirea curioasa a celor din jur sa nu-i raneasca sufletul mai mult decat o facuse viata. Il apara parca, mangaindu-l incontinuu.
Si, nu stiu de ce, in clipa aceea am avut revelatia ca asa trebuia iubit si acest popor roman de o frumusete rara, dar handicapat de o istorie mizerabila.
M-am gandit instantaneu ca numai dragostea materna, cu dimensiunea ei absoluta ce putea iubi neclintit in fata istoriei potrivnice, ne mai poate ridica din tragedia prezenta.
Dragostea de mama are ceva din dragostea lui Dumnezeu catre om, este acea “dragoste care nu cade niciodata”.
Oare, astfel de mame nu sunt in fond niste martiri anonimi, ce zilnic isi ascund jertfa in tresaririle tacute ale fiintei?
Si, de ce oare, m-a dus gandul ca la o prabusire dureroasa in gol, la poporul roman ?
Pesemne ca am fost rapit de amintirea acelui biet preot de tara care, in timp ce neamul romanesc gemea sub piroanele criminale ale comunismului ce-ncerca sa-i zdrobeasca atata trupul cat si fiinta, indraznea sa spuna: ”Ideologiile nu sunt bune pentru ca nu au mama”.
Am citit candva o mica povestioara. Se spune ca, intr-o companie comerciala, un om tanar si cumsecade a murit. Mare a fost durerea colegilor sai, cand au vazut ce s-a intamplat, dar mai mare a fost surprinderea cand au aflat, nu se stie cum, ca sufletul bietului om, ajunsese in iad.
Iar povestea spune mai departe cum, revoltati, acestia s-au dus pana la portile Iadului ca sa-l scoata de acolo . Dar, cu toate rugamintile si eforturile, nu au reusit.
Apoi a venit directorul companiei, care s-a dus la randul sau sa-i roage pe cei care ii rapisera sufletul bietului om, sa-l elibereze. Dar totul a fost zadarnic.
Disperati, in cele din urma, oamenii au apelat la episcopul locului, sa-ncerce sa faca ceva. Dar si in fata acestuia, portile Infernului au ramas inchise. Si astfel, peste toata aceasta nedreptate, zilele treceau fara speranta, adancind durerea celor care il iubeau.
Pana cand, intr-o dimineata, in fata portii Iadului, cu pasi marunti, garbovita parca de o durere care-i tinea inima ca intr-un cleste, aparu o batranica.
- “Tu, cine mai esti?” rasuna vocea, o voce inspaimantatoare coborata ca un trasnet din neantul Infernului.
Necutremurata de nimic, decat de propria-i durere, batrana raspunse:
- ”Sunt mama lui. Lasati-ma sa intru! “
Si abia atunci, ca prin minune, portile Iadului s-au deschis, s-au deschis pentru intaia oara iar mama a intrat acolo ca sa-si salveze fiul.
Niciun copil din lume nu a crescut vreodata atat de mult fata de mama lui, incat sa poata sa nu-i spuna mama . Ce sfanta ierarhie!
De cand am fost mic si pana-n ultima ei clipa, mama imi dadea un sfat:
- “Dragul mamei, nu-ti arata inima oricui!”
Si nu stiu de ce, atunci cand imi spunea adevarul acesta, frumosii ei ochi albastri, erau strafulgerati pentru o clipa de o indefinita tristete. Parca ar fi vrut sa ma apere pentru tot restul vietii, si realiza ca nu putea .
Dureroasa fatalitate, ce o facea sa-si traiasca viata din inabusite strangeri de inima, infinite griji ce-i marcau necrutator fiinta.
O asiguram instinctiv ca totul o sa fie bine. Ca apoi, pe ascuns, sa ma arunc in valurile vietii. Iar viata, imi cerea sa nu imi ascund inima si abia atunci, destinul indiferent o lovea cu tarie, zdrobind-o.
Prabusit, dezamagit cumplit de tradarile vietii, ma-ntorceam in mica ei garsoniera.
Mama se facea ca nu-mi vede rana adanca ce ma-ngenunchease. Imi facea de mancare, apoi imi intindea masa avand grija sa am in farfurie bucatile cele mai bune.
- “Lasa, dragul mamei, ca trece si asta!”
Inima mea se refacea incet-incet, oblojita de invizibile si tandre mangaieri.
N-aveam de unde sa stiu ca, vindecat, plecand apoi, inima ei ramanea cuprinsa de un suvoi de tristete, coplesita de singuratati.
Se spune ca in “realitatea de Rai” oamenii aveau trupul acoperit de haina de har a inimii. Si atunci, oamenii isi vorbeau de la inima la inima. Ce minune facuse Dumnezeu, cand spusese ca “totul o sa fie la vedere!”
Dar, ce cumplit ca acest “totul”a fost distrus, mai apoi, prin pacat. Si atunci, de rusine, se spune ca inima s-a ascuns in trup.
“Trei inimi ai in tine, muritorule!” spun sfintii, “Cea a lui Dumnezeu, cea a sufletului tau si cea de carne si sange prin care curge viata. Si toate trei bat dimpreuna. Dar atunci cand in tine, inima Domnului nu mai bate, sa stii ca esti in moarte sufleteasca.
Dar eu, simt ca langa inima lui Dumnezeu, mai este o inima …cea a mamei .
Iar cand aceasta nu mai bate…esti singur!

[IonPop]

Mai lipsea doar citarea unor versete din biblie.

[Ghita Potra]

La un restaurant, o mama sta la masa cu copilasul ei de 10 ani. Copilul se joaca prosteste cu o moneda de 10 bani, o baga in gura, si la un moment dat o inghite din greseala. Incepe sa tuseasca. Se pare ca se asfixiaza. Mama striga dupa ajutor, in timp ce copilul incepe sa se faca vanat.

De la o masa vecina, sare un domn si ii trage copilului pantalonii jos, si il strange tare de testicule! Copilul urla de durere si scuipa moneda din gat.

Mama e uluita, si dupa cateva minute, ii multumeste domnului:
- Ati fost extraordinar, credeam ca o sa-mi moara copilul! Sunteti medic?
Domnul ii raspunde:
- Nu, doamna, eu lucrez la FISC. Asa procedam noi de regula ca sa facem pe oricine sa scuipe si ultimul banut!

[Ghita Potra]

Paharul lui Pitagora

Legenda spune ca acesta a fost inventat chiar de Pitagora in timpul lucrarilor de alimentare cu apa a insulei Samos, in jurul anului 530 i.e.n. Scopul inventiei ar fi fost impartirea corecta a vinului catre constructorii acelor vremuri (de unde se vede ca obiceiul bautului pe santier e „milenar”).
Mai exact, cei care erau mai iuti de mana si largi de gat … isi umpleau rapid paharele si le dadeau pe gat la fel de repede … spre deosebire de cei mai cumpatati.
Rezultatul: cei care beau mult faceau si paguba…si se odihneau si mai mult decat ceilalti … lucrand, evident, mai putin. Atunci, lui Pitagora i-a venit ideea unei cupe, care sa distribuie uniform/egal (fair cup) cantitatea de vin pe care s-o bea fiecare, marcand pe interior nivelul maxim pana la care se poate umple cupa.
Nimic deosebit pana aici. Partea cu adevarat interesanta abia acum vine: cupa are in mijloc o coloana cu o gaura in partea inferioara, prin care (surpriza) nu curge continutul cupei daca aceasta e umpluta ... pana la nivelul marcat. In schimb, daca incerci sa mai torni fie si o picatura peste acel nivel, vei avea (ne)placuta surpriza sa vezi cum ti se goleste intreaga cupa.
De aceea Cupa lui Pitagora a cunoscut diverse denumiri de-a lungul timpului: cupa echitatii, cupa egalitatii sau cupa lacomiei.
Pentru ingineri si/sau curiosi iata o sectiune cu aceasta cupa pentru a putea observa principiul de functionare (bazat pe principiul vaselor comunicante):

Pentru toti ceilalti, interesati mai degraba de utilitate si mai putin de principii de functionare, mesajul care il transmite cupa e urmatorul:
Multumeste-te/Bucura-te de ceea ce ai in prezent (sanatate, prieteni, familie, iubire) pentru ca daca incerci sa adaugi de la tine fie si o picatura in plus peste ceea ce ti-a dat Dumnezeu … vei strica echilibrul din viata ta si nu vei mai ramane cu nimic.
Iar exemplele le vedem peste tot in jurul nostru: