Povestea unei perechi de sandale - poveste javaneza

[cristina.vuscan]

POVESTE JAVANEZA

POVESTEA UNEI PERECHI DE SANDALE

Pak Kikir era un bătrîn foarte bogat, dar pe cît era de bogat, pe atît de zgîrcit. Aşa de zgîrcit, încît lumea şi uitase cum îl chema, spunîndu-i cu toţii Pak Kikir, adică Moş Zgîrcilă. Avea Pak Kikir o pereche de sandale, vechi de nu mai ştia nimeni cît erau de vechi. Unii ziceau că Pak Kikir le cumpărase cînd era tînăr de tot, alţii presupuneau că le-a primit moştenire de la tatăl său, care la rîndul lui, le-a primit de la bunicul său. Se mai spunea că tatăl şi bunicul lui Pak Kikir au fost la fel de zgîrciţi. Păi, cîte nu vorbesc gurile rele! Dar lucru sigur este că Pak Kikir avea o pereche de sandale foarte vechi, de nu mai semănau cu nici unele din lume. De sute de ori, sau poate chiar de mii de ori fuseseră duse la reparat, li s-a pus petic peste petic, li s-a bătut cui peste cui, de ajunseseră nemaipomenit de groase şi nemaipomenit de grele. Pentru unul neobişnuit ar fi fost un adevărat chin să facă măcar cîţiva paşi cu ele, dar Pak Kikir, de cînd ştia lumea, numai cu aceste extraordinare sandale umbla.
— De ce să cumpăr altele noi, dacă mai sînt încă bune?
Să arunc banii în vînt? obişnuia să răspundă Pak Kikir, cînd îl întreba cineva despre sandale.
Totuşi, pînă la urmă, aceste vestite sandale şi-au găsit sfîrşitul. Iată povestea lor:
într-o zi de vineri, ca toţi musulmanii, Pak Kikir s-a dus să-şi facă rugăciunea obişnuită la o moschee. Cînd intri în moschee, sandalele trebuie să le laşi afară, aşa că Pak Kikir a căutat un loc ferit, unde să-şi pună sandalele, ca să fie uşor de găsit la plecare. Nişte copii ştrengari, văzînd sandalele lui, le-au luat şi le-au schimbat cu o pereche de sandale nou-nouţe ale unui bogătaş. Cînd rugăciunea s-a terminat şi Pak Kikir a vrut să-şi ia sandalele, mare-i fu uimirea cînd a văzut în locul lor o pereche de sandale nou-nouţe. Pesemne Allah a avut milă de dînsul şi i le-a schimbat, aşa se gîndea el. Aşa că fără multă vorbă le-a luat şi a plecat cu ele. Lumea care l-a văzut cu o pereche de sandale noi l-a întrebat:
— Cînd le-ai cumpărat, Pak Kikir ? Ce-ai făcut cu cele vechi ?
— Nu le-am cumpărat eu, a răspuns Pak Kikir cu fală, ci mi le-a dăruit Allah cel milostiv. Iar pe cele vechi le-a luat tot el, ca să mi le dea să le port cînd mă voi urca în rai.
Oamenii se adunau în jurul lui, se minunau de sandalele lui Pak Kikir, care erau frumoase. Dincolo, bogătaşul era furios. în locul sandalelor lui cele noi, a găsit sandalele lui Pak Kikir. Cine cunoştea sandalele acestea? Bogătaşul l-a căutat imediat şi l-a găsit înconjurat de oameni, povestind cum Allah cel milostiv i-a schimbat sandalele.
— Păi, astea sînt sandalele mele. Dacă vrei şi tu o pereche nouă, de ce furi pe ale altora în loc să cumperi? zise bogătaşul.
— Eu să fur? Ferească Allah şi profetul lui, Mahomed. Allah mi le-a dat şi nicidecum nu le-am furat.
A urmat o ceartă grozavă şi pînă la urmă a trebuit să se ducă amîndoi la judecată. Acolo, Pak Kikir o ţinea una şi bună:
— Allah mi le-a dat, nicidecum nu le-am furat.
— Vrei să spui că Allah este hoţ ? l-a întrebat judecătorul.
— De ce să fie Allah hoţ ? Cum aş îndrăzni măcar să gîndesc aşa ceva? răspunse Pak Kikir.
— Păi, zici că ţi le-a dăruit Allah. înseamnă că el le-a furat şi ţi le-a dăruit ţie. Acum te mai întreb, cine este hoţul, dumneata sau Allah?
— Allah nu poate fi hoţ, atunci hoţul... sînt eu, răspunse Pak Kikir.
Fiind considerat hoţ, a trebuit să plătească amendă, iar amenda era mult mai mare decît costul unei perechi de sandale.
Ajuns acasă, Pak Kikir s-a gîndit că toată această păţanie se datora sandalelor lui. Hotărî să se descotorosească degrabă de ele, decît să mai păţească vreun bucluc. Zis şi făcut. Noaptea a ieşit din casă, a făcut o groapă adîncă şi a îngropat sandalele înăuntru. Nenorocirea a fost că atunci cînd Pak Kikir îşi îngropa sandalele, a trecut un hoţ şi crezînd că zgîrcitul îngropase vreo comoară, după ce a plecat Pak Kikir, a început să o dezgroape. Era lac de sudoare cînd a dat peste sandalele îngropate.
— Am muncit atît de greu, numai ca să scot aceste sandale nenorocite? se oţărî hoţul.
A apucat sandalele şi le-a aruncat cu furie una după alta spre casa lui Pak Kikir. Una a spart geamul şi un vas mare de porţelan, iar alta, vreo duzină de farfurii. Se văita Pak Kikir de paguba suferită şi se mira cum au putut să se dezgroape singure şi să zboare drept în fereastra lui.
A hotărît să le arunce departe de oraş. Nici n-a răsărit bine soarele, că Pak Kikir a şi plecat cu sandalele lui grele bine împachetate. Ajuns în afara oraşului, a aruncat pachetul în mijlocul unei ape. N-a văzut însă că în josul rîului un om pescuia. Cînd pescarul a tras plasa, o simţi ca de plumb. Dar mare-i fu dezamăgirea cînd văzu că în plasă erau tocmai sandalele lui Pak Kikir. Ba, ceva mai mult, ele îi rupseseră şi cîteva ochiuri. Seara, cînd pescarul se întoarse acasă, trecu prin faţa casei lui Pak Kikir, aruncă sandalele şi sparse geamul şi încă nişte farfurii.
"Vai, altă nenorocire din cauza sandalelor. Auleo, auleo, oare ce păcat am săvîrşit de m-a pedepsit Allah? O dată le-am îngropat, a doua oară le-am aruncat în rîu, dar de fiecare dată s-au întors singure şi cu multe stricăciuni pe deasupra. Poate Allah doreşte să port sandalele mai departe", cugetă pînă la urmă Pak Kikir.
A doua zi hotărî să încalţe sandalele cele vechi, dar văzu că mai erau încă ude. Le-aruncă pe acoperiş, zicînd că pînă la prînz se vor usca.
O pisică flămîndă, care umbla pe acoperiş, cînd văzu sandalele lui Pak Kikir se repezi la ele să le mănînce. Dar sandalele nu erau ca oricare altele. Din cauza peticelor şi cuielor se întăriseră atît de mult, încît dinţii pisicii n-au putut să le sfîşie. A tîrît una, dar, de grea ce era, deodată a scăpat-o din gură. Sandaua a căzut jos pe capul unei trecătoare, care a murit pe loc. Soţul femeii, cînd a aflat de moartea nevestii lui, l-a dat pe Pak Kikir în judecată.
— Cine altul putea s-o omoare cu sandaua, decît stăpînul sandalei? zise judecătorul.
— Eu n-am omorît-o, înseamnă că aşa a vrut Allah, a răspuns Pak Kikir.
— O dată l-ai făcut pe Allah hoţ, acum vrei să spui că este un ucigaş? întrebă judecătorul.
— Nici nu îndrăznesc să gîndesc aşa ceva. Dar de ce tocmai Allah să fie ucigaş?
— Dumneata care eşti proprietarul sandalei zici că n-ai omorît-o, ci că aşa a vrut Allah. înseamnă că femeia a fost omorîtă de Allah, cu sandaua ta, deci Allah este ucigaşul, nu-i aşa ? Acum spune-mi, cine este ucigaşul, dumneata sau Allah ?
— Allah nu poate fi ucigaş, înseamnă că ucigaşul... sînt eu, răspunse Pak Kikir deznădăjduit.
Fiind dovedit că a omorît femeia, a trebuit să plătească o despăgubire foarte mare familiei. Şi toate astea numai din cauza sandalelor. Dar, ceea ce e şi mai rău, lumea îl arăta cu degetul, ba că era hoţ, ba că era ucigaş. Prea de tot! Trebuia să scape cu orice preţ de sandalele lui. Dar cum? De cîte ori a încercat, a fost zadarnic. în sfîrşit, după ce a chibzuit bine, s-a adresat primarului, plîngîndu-se de nenorocirea lui.
— Cere-mi orice, dar scapă-mă de sandalele mele, se rugă Pak Kikir.
— Am să iau sandalele, ca să te scap de ele, a răspuns primarul. Dar în schimb tu vei dona lunar cîte o sută de rupiahi pentru casa orfanilor.
De atunci Pak Kikir plătea o sută de rupiahi în fiecare lună primarului. Dar de zgîrcenie tot nu se lecuise.
— Cum să arunc banii în vînt ? Destul bine am făcut în lume rugîndu-mă lui Allah, acum trebuie să dau şi o sută de rupiahi pe lună pentru casa orfanilor, obişnuia el să spună.
— Dar, fie vorba între noi, cei o sută de rupiahi pe lună n-au ajuns niciodată la casa orfanilor, s-au oprit în buzunarul primarului.
Repovestire de NICULINA SCORŢARU

[Sorin]

Poveste JAVANEZA? Ce urmeaza, poveste PEARLA? Poveste PITONA? Poveste PHPA?

[cristina.vuscan]

Rabdare, rabdare... Nu ti-a placut? Cristina

[Sorin]

Ba da... simpatica

[Andreea Neagu]

Gluma lui Sorin e doar pentru informaticieni: e vorba de limbajele de programare Java, Pearl, Python si PHP. Probabil ideea de povestire javaneza l-a trimis pe micutul nostru informatician direct la vreun set classpath din limbajul Java
Andy

[Sorin]

bingo

[Wonderer]

Placuta lectura la 2 noaptea, macar m-a facut sa zambesc asa incercam sa scapam si noi de gandurile, visele sau visurile noastre ce ar fi trebuit sa fie indeplinite iar ne reusind se intorc la noi lovind, paralele se pot realiza multe, religia-pacatul, psihologia-comportament dezadaptativ, genetica-vulnerabilitatea fenotipica.
Bravo pentru coltul surprizelor.

[cristina.vuscan]

Daca vrei, poti sa-ti aduci si tu contributia, cu absolut orice te pasioneaza sau intereseaza... Suntem cu totii universuri diferite, cu moduri de gandire diferite, cu preocupari si pasiuni diferite... Dar daca ni le impartasim unii altora, ajungem sa ne imbogatim cu totii, sa ne cunoastem mai bine, sa eliminam neintelegerile si sa acceptam si sa intelegem mai usor diferentele dintre noi... Cristina

[Adina83]

Saracu om zgarcit cate a mai avut de patimit din cauza unor amarate de sandale.. dar nici cu lacomia primarului nu ma pot lauda, cum ii vorba : a tunat si i-a adunat

[Manu]

Ei Adina, mai dai si tu pe aici?... Bine faci, posteaza, posteaza!