Corespondenţă din Canada

[Ghita Potra]

Nu este vorba de personajele din filmele de desene animate, Tom si Jerry, care sunt nedespartiti, ci de doua persoane reale din lumea de aici.Este vorba de doua persoane de sex masculin, nedespartite, dar nu care merg alaturi ci unul in spatele altuia, la o distanta de zece la douazeci de metri.Cand apare unul, obligatoriu, dupa aceste distante, apare celalalt, desi locuiesc in aceeasi curte. Primul personaj, este un chinez tipic, imbracat in permanenta in aceleasi haine, si anume pantaloni largi, tip salvari care atarna pe el de parca sunt atarnati de un manechin scheletic. Poarta o camasa numai in carouri, cu maneci lungi, larga de parca este o parasuta, niciodata cu manecile suflecate ci inchise la nasturi.Parca nu are stomac ci excavatia corpului este concava, asa cum ni-i inchipuim pe chinezi. In picioare are niste pantofi tip barci, largi, lungi si lati. In permanenta este ras mai putin un cioc in varful barbii din cateva fire lungi de par, asa cum stim pe chinezi. Merge foarte repede, mereu cu capul in pamant si nu se uita in nici o parte. La mers seamana cu domnul Padure, care mai mult alearga decat merge. Al doilea personaj este opusul acestuia. Daca primul este slab si scund, mereu agitat, cel de al doilea este rotofei, supraponderal spre obez,calm si mai inalt cu un cap ca acesta. Este de rasa alba, cu ceva burta, la fata bucalat, bine hranit si mers apasat. Este imbracat europeneste, cu haine adecvate.In permanenta poarta pe cap o sapca ce se vinde la tarabe, dar de o forma curioasa adica este aproape patrata in fata si inalta, iar in spate este lasata in jos, de parca este o tigaie de fript carnati. Indiferent ca este cald sau racoare, poarta o scurta din tercot, dar chiar scurta si neincheiata ca nu-l cuprinde. Sub scurta poarta o camasa, dar numai alba sau in dungi pale, iar pe el are niste pantaloni deveniti burlan da necalcati ce sunt. In picioare are pantofi tot tip barci dar facuti. Acest personaj are in permanenta o sacosa mereu goala si sub brat. Sunt mereu nedespartiti, dar unul dupa altul ; Tom cu capul in pamant si mereu grabit iar Jerry cu mers de urs, egal si negrabit, dar si acesta merge repede. Ii gasesti in cele mai neprevazute locuri din oras, eu vazandu-i pe unde aveam treaba, dar si aici nu unul langa altul ci la ceva distanta. Este o pereche, tip Stan si Bran, curioasa, colorata si interesanta. -Asa i-am vazut eu, asa am scris, spre a schimba atmosfera, mai destinsa si tonica.
Salutari la toata dinastia Potra si altii care merita.
Cu drag --Bunicul.

[Manu]

Dar cu ce se ocupa oare? Trebuie sa fie un motiv pentru care umbla tot timpul impreuna... Foarte pitoreasca descrierea...

[Ghita Potra]

Salut GHITA!
Am inteles impresia pe care a produs-o acest material asupra celor care citesc la Pontes. Ceea ce am scris este absolut real ; am scris ce am vazut si nu am comentat aceste constatari. Nu-mi dau seama motivul care ii face sa fie mereu impreuna si, nici nu m-am gandit si nu ma gandesc la ideea pe care a lansat-o domnul profesor Manu.S-ar putea si acest lucru, dar sunt probleme asa de intime dintre cei doi, incat nu pot sa le patrund si nici sa le descifrez, ca nu am date, care nu le am si nu le pot avea.
In continuare voi fi descriptiv, sa redau doar ce vad. Nu pot sa fac aprecieri fara sa am dovezi. Cam atata despre aceasta latura a problemei. Despre cei doi, i-am vazut si azi de doua ori. Pe la ora unu post meridian, i-am vazut iar impreuna in timp ce asteptam un autobuz, in spetza numarul 106, in statie. Tom era la marginea trotuarului, imbracat standard, avand pantalonii asa de lungi si largi de parca ar fi parasute. Celalalt, Jerry, statea in partea cealalta a trotuarului, rezemat de un zid. Intre ei era trotuarul lat de aprox 4 metri. Jerry era imbracat asa cum l-am descris, dar scurta era murdara si patata. Arata urat de tot. In aceasta pozitie, nu-si vorbeau, de parca nu se cunosteau. La aparitia autobuzului, Tom a dat un semnal sonor scurt. la care amandoi s-au urcat in autobuz, alaturi in acelasi rand, unde isi vorbeau incet. Au coborat la cateva statii distanta, moment in care si-au luat dispozitivul de mars, unul in spatele celuilalt si la distanta. Dupa cate am observat, au intrat intr-o cladire de pe aceasta strada. A doua oara, i-am vazut din casa, prin geamul livingului, in aceeasi formatie. Curioasa comportarea lor si, pe masura ce voi descifra din comportare, le voi relata. Amandoi locuiesc in aceeasi casa, mare si frumoasa, dar separate, fiecare cu curtea si gradina lor, insa multe din activitatile de acasa le fac impreuna, asa cum este prepararea la dispozitivele BBQ, in Romania se numesc Grill, a gratarelor, care este o ocupatie aproape generala a locuitorilor. In curtea unuia, am vazut de multe ori frigand carne, iar toti locatarii de aici stateau la o masa mare, cu ceva bautura si veselie.
Tot la aceasta adresa, mai sunt trei personaje colorate, cel putin ca Tom si Jerry. Este vorba de doua doamne, care si ele sunt cvasinedespartite, avand figuri inconfundabile. De cate ori le-am vazut, erau impreuna, dar mergeau alaturi. Prima, o doamna cam la 170 cm. inaltime, la 65 ani, cu mimica fioroasa pe care se vad anii petrecuti dezordonat. Interesant este ca are parul vopsit sectorizat, in fata si la mijloc in alb, iar pe o parte este negru, iar pe cealalta este spre albastru. In permanenta fumeaza o tigara. Cealalta este grasa, mai mica, mers greoi, dar si aceasta fuma in permanenta. Amandoua sunt in pantaloni, geaca, una cu capul descoperit si cealalta cu sepcuta tip fes. Al treilea personaj este un tanar, aceasta fata de mine, dar are la 45 ani. Spre deosebire de toti, este foarte inalt, cu mult peste doi metri, talie fusiforma, purtand in permanenta blugi si scurta, indiferent de starea timpului. Merge putin impiedicat si cu mana stanga putin indoita. Nu l-am auzit niciodata vorbind, ci doar mergand si venind. L-am vazut de mai multe ori tunzand iarba de pe gazonul din fata casei. Ce mi s-a parut curios, este ca din cauza inaltimii, masina de tuns iarba pare o jucarie. Avand aceasta aliura, inaltimea si gatul lung, putin adus de spate, l-am botezat GOOFY, in comparatie cu acel caine celebru din desenele animate. Pentru cele doua doamne, nu am gasit inca un nume mai general, motiv pentru care le-am botezat SOFRONICA si LODOVICA, dar cred ca le voi gasi un nume. Se pare ca nu am reusit sa fiu mai narativ, pentru care imi cer scuze. Mai am si alte idei, dar in viitor.
Salutari cu dragoste tuturor! --Bunicul.

[Ghita Potra]

Pe masura ce voi avea noi observatii despre personajele in speta, voi scrie. Oricum, sunt personaje obisnuite cu apucaturi bizare. Daca as fi un MARK TWAIN, cu al sau simt umoristic, as dezvolta subiectul, sau cel putin un George Braescu sau Aurel Baranga, nume ce imi vin in memorie rapid, desi ar fi altele mai caustice. Personajele sunt persoane, intr-un fel onorabile, avand casa de prima marime, fiecare are masina, cei tineri lucreaza, iar ei batranii, asistatii, sa fiu in ton cu formularile de la noi, sau pensionari ai statului,se ocupa cu de toate, printre care si comportarile bizare. Oricum, sunt un grup de personaje bune de intrat in tipologia umana, pentru a fi studiate ca interesante din punct de vedere al comportamentului si al designului lor individual. De la urmatorul email voi schimba "transeea ", trecand la alte teme, zic eu, interesante. Timpul se raceste si se strica, adica se reintra in normalul zonei, si - ce-o fi, o fi. Problema numarul unu este sanatatea, dar cum am zis ca nu mai abordez aceasta tema, aducand a plangaceala, nu mai insist, si raman optimist. Ce mai este nou pe acasa, in Abator, ce fac oamenii si de aici si din zona ? Ma gandesc sa pun nume la cele doua personasje ;KATTY SI ERZSY, ca cele doua nume sunt prea romanesti.
Cu drag la toti -Bunicul

[Ghita Potra]

Salutari cu stima.
Multumesc de stiri, interesante, cu speranta de bine in toate. Sa se implineasca semnificatia expresiei " DOAMNE DA BINE SI RAU LA NIMENI".
Personal nu vreau sa ma pun rau cu nimeni, indiferent cine este si ce face, deoarece nu stiu daca mai am timp sa ma impac. Aceasta indiferent cat de mari sunt refularile, dar si pretul lor. In alta ordine de idei, asta noapte, butonand la TV, am dat peste cel mai formidabil meci de RUGBY pe care l-am vazut vre-o data, acest lucru atat ca angajament fizic, daruire fata de culorile tarii cat si stil de joc. Este vorba de meciul de rugby dintre echipele NOII ZEELANDE -faimosii si fiorosii OLD BLAKS - si AUSTRALIEI - celebrii galbeni - verzi, mai ponderati si mai calmi, constituind finala CUPEI CELOR TREI NATIUNI, din emisfera sudica -- similar TURNEULUI CELOR CINCI NATIUNI -- daca nu sunt cumva chiar sase - din emisfera nordica. A fost un meci care se vede odata in viata, urmarindu-l cu sufletul la gura, care a avut loc in jurul miezului noptii si pana dupa ora unu antimeridian. Meciul a avut la AUCKLAND, din Noua Zeelana, in transmisie directa. Primul soc l-am avut la vederea stadionului, supermodern, cu doua randuri de tribune etajate, arhiplin, galagios dar fara excese. Echipele aveau echipamentul traditional, negru la NZ, unde pe langa figuri albe erau si jucatori maori, de cea mai pura infatisare. Australia era in galben -verde, toti albi, cu ceva urme aborigene la cativa din ei. La inceputul meciului s-au intonat imnurile de stat de catre o cantareata de fiecare tara.Imnurile, ca melos, seamana cu cel al Marii Britanii, iar cel al NZ se intituleaza 'Doamne apara NZ", comparativ cu al Marii Britanii intitulat " Doamne apara pe regina ". Am urmarit odata cu imaginile tv, imnurile si am constatat ca tot stadionul si jucatorii intonau imnul NZ, iar cel australian, de jucatori si delegatie. Toata lumea s-a ridicat in picioare, cu mana la inima. Dupa asezarea in teren, a urmat spectacolul oferit de OLD BLAKS, un spectacol de urlete si topaituri din civilizatia maori, care impune prin modul salbatec de manifestare ,zgomotos si impulsiv. Echipa Australiei a stat linistita, in linie si tinanadu-se de umeri, numai privirea reda raspunsul lor la cele ale echipei NZ.Toata partida a fost o miscare permanenta, cu angajament total, dur tot timpul, de cele mai multe ori peste limita cu care eram obisnuiti, cu placaje dintre cele mai violente, de credeam ca jucatorii nu se vor ridica de jos. Toata partida a fost o suita brutala de busituri, trante, lovituri ; o suita intreaga de gramezi libere sau ordonate, de parca erau "clai umane "in continua rostogolire. Ma uitam la cei de la baza gramezilor care pareau zdrobiti, schimonositi de efort si lovituri primite, dar se ridicau si continuau. Unii aveau fata cu sange, echipament rupt, plin de transpiratie si urme de gazon, dar nu s-au oprit. Aici ma refer la cei de la NZ, care s-au miscat continuu in tot meciul, in forta, punitiv, in formatie varf de lance, cu o miscare formidabila a mingii, in special pe linia de trei sferturi, la jocul la mana, scoaterea de la gramada si degajari in tusa. Cei de la NZ au transformat toate loviturile cu o mare precizie. Australienii au parut putin timorati ce a facut sa fie condusi tot timpul. Tot ei au avut trei ratari la transformare, care cu unele degajari gresite, au dus la pierderea partidei cu 30 la 14. La un moment dat au fost comdusi cu 24 la zero, dar revenirea a fost tarzie si tardiva. A fost cel mai dur meci vazut de mine, egalat in unele momente de hockey, dar diferenta este mare. La finalul partidei, jucatorii si-au strans mana amical, unii s-au imbratisat, iar tribunele isi manifestau bucuria, fara excese, ca petarde, focuri de artificii si manifestari violente, aceasta opus la ce se intampla in fotbal. Daca meciul tinea pana dimineata, nu simteam oboseala. Faceam o paralela cu echipa noastra de rugby, de angajamentul cam de salon al ei. iar daca jucam cu NOUA ZEELANDA, cred ca ne zdrobea ca un PANTZER care trece peste o taraba.
Salutari cordiale la toti cei dragi si la toti oamenii de bine. --Bunicul

[Ghita Potra]

Daca ramanem in zona sportului, aici la televiziunea canadiana sunt o multime de manifestari, numai timp sa fie pentru a fi urmarite. Poate stiti ca acum are loc CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL U- 20, in COLUMBIA. Am urmarit doua meciuri din Sferturile de finala, dintre CAMERUN si MEXIC si SPANIA cu REPUBLICA COREEA., de la pauza incolo La ambele partide, la finalul timpului de joc a prelungirilor, scorul a fost egal, 1-1 si respectiv 0-0. La loviturile de departajare, s-au tras cate 2 serii, castigand CAMERUN si SPANIA. Jalea a fost mare la echipele perdante, unde jucatorii care au ratat, erau distrusi, dar asta-i jocul. Din anuntul la tv canadiana, rezulta ca astazi se continua. Au anuntat si ieri ca vor fi ieri, dar oricat
am butonat, nu am dat de fotbal. A fost dat un meci de fotbal dintre 2 echipe englezesti din PREMIER LEAGUE si un meci de rugby dintre 2 echipe neozeelandeze, si anume WAIKATO[ retine numele maor ] si CANTEMBURRY[ retine denumirea engleza ]. Azi am trecut la butonare tv,si am dat peste o multime de manifestari sportive. Am dat peste doua meciuri englezesti si anume WEST BROM - MANCHESTER UNITED si LIVERPOOL si o echipa ce nu am retinut-o. In timpul etapelor de campionat din Anglia, TVde aici, transmite tot timpul. Din celelalte campionate se da doar rezumatele meciurilor, din principalele campionate europene. Si ieri si azi si se continua, are loc turneul de tenis denumit ROGERS,unde am vazut, ieri, partida DJOKOVICI cu francezul TZONGA, care la un moment dat era 4 la 4, dar nu am urmarit. Azi am vazut pe acelasi DJOKOVICI cu britanicul, cred, pe nume FISH, care in momentul acela era 1-1. Am mai dat peste un meci de rugby din NOUA ZEELANDA, pe un teren mic, urat si cu gazon prost. Am mai dat peste un meci de tenis, transmis de tv canadiana, una fiind vestita SERENA WILLIAMS, cealalta nu o stiu. Butonand, am dat de natatie, SARITURI DE LA TRAMBULINA, campionatele mondiale. Am mai dat peste un CAMPIONAT DE GOLF, dar am trecut repede peste el. La ore de NEWS, am vazut 2 echipe de tineri, elevi dupa aspect, care se pare ca vor participa la un concurs de orientate turistica, ce discutau intens asupra traseului. La postul local, se transmitea un meci de fotbal dintre 2 echipe feminine, pe un teren local dar cu asistenta tare infocata. Se mai transmit des, meciuri din Campionatele sud - americane. Nu de mult s-a incheiat COPPA AMERICA, care a fost transmisa integral. Au mai transmis meciuri importante din LIGA CAMPIONILOR. Aici este inca vara, dar racoroasa, dar buna-i si asta. Nu am avut furtuni si ploi care au produs inundatii ; sper sa fie si de acum incolo.
Salutari la cei dragi si sa fie numai bine. --BUNICUL.

[Ghita Potra]

Gradina Botanica din Vancouver.
Cum nu am vizitat Gradina Botanica, sambata,Lavinia, ne-a urcat in masina pe toti, mici si batrani, si "inainte mars "s-o vizitam. Eram un pic emotionat dar si curios, avand un etalon de comparatie, Gradina Botanica din Cluj- Napoca, dupa mine, cea mai frumoasa din lume. Pentru punga noastra, preturile sunt cam piperate. Cum era in WEEKEND, si tariful este redus la jumatate aproape, pentru 4 persoane, s-a platit 30 dolari., adica aproape 100 RONI >De la intrare, trebuie sa remarc spiritul comercial al administratiei, care, ca orice american, canadian sau din state, a infiintat un restaurant, cu mancari, dupa toate gusturile si, in plus niste buticuri cu preparate gata facute. In plus, tot ea, avea o expozitie de artizanat daca se poate spune asa, cu tot felul de lucruri, unele nimicuri, dar se vindeau. La ambele era inghesuiala. Mai avea un hol de asteptare si de "tras sufletul ", cam plin. Mai avea o toaleta care completa garnitura. In plus, mai avea mai multe puncte cu materiale legate de gradina si derivate, care erau gratuite. La noi, nici una din aceste dotari nu exista, si este pacat, fiind o sursa de venit. Ca aspect general, gradina este intinsa, plina cu vegetatie peste tot, mai putin in locurile de odihna si recreere, multe la numar si dotate. Ieri, in incinta gradinii au avut loc doua nunti, cu tot tacamul, dar lipsea elementul de la noi, tambalaul, betia si cate un pic de scandal. Cum nuntile erau la inceput, s-ar putea sa fi fost si d-astea,. Ca suntem la capitolul nunti, am observat grija cu care s-au imbracat nuntasii, barbatii cu costum negru si papion, iar femeile cu bluza alba sau usor crem, rochii negre sau albastre si flori la butoniere sau dupa urechi. Nu am stat sa observmai mult ca batea la ochi si aici nu se obisnueste. Revin la gradina. SA STI CA NU AM MULTE A SCRIE DESPRE EA. Toata gradina este o insiruire de vegetatie de toate felurile, care uneori se repeta. Nu am observat o delimitare clara intre diferite zone din lume sau intre diferite specii sau grupuri de vegetatie, ceeace a facut ca la un moment dat sa ma plictisesc, desi m-am straduit in fel si chip sa ma dumiresc. S-AR PUTEA SA FI FOST ALTE CONCEPTII LA ARANJAMENTUL GRADINII PE CARE SA NU-_L FI SESIZAT, dar totul mi s-a parut monoton, desi la majoritatea plantelor erau denumirile, dar fara a delimita zona, dupa mine nu s-a procedat cum ar fi fost mai bine. Totusi, sunt cateva puncte de interes, care mi-au placut. Astfel, este vorba de doua bazine cu nuferi- flori de lotus, cateva sute, dar nu aveau lotus de Amazon. Mi-a mai placut sectorul plantelor agricole, de gradina si camp, bogat si frumos reprezentate,delimitand un sector distinct, care retine atentia. Un obiectiv care nu este la Cluj, il constituie un LABIRINT, din gard viu, mult cautat de vizitatori, interesant si complex. Pe langa acestea, ies in evidenta brazii, acei SECUOIA GIGANTI, unii de inaltimea unei cladiri cu 40 etaje. Estimez ca daca s-ar pune la orizontala, ar acoperi distanta dintre blocul turn din piata noastra si strada TRAIAN.Din loc in loc sunt spatii de odihna si grupuri sociale, precum si sursa de apa potabila. Referitor la alei, sunt betonate doar cele principale, care, in fond, este o alee ce inconjoara gradina, iar celelalte sunt cu prundis, criblura, dispusa uniform si presata. Inca odata, desi este o frumusete de gradina, vizitatorul ramane nedumerit privind provenienta lor,si datele de baza privind plantele vizitate, mai pe scurt nu au un buletin de identitate complet, care sa lamureasca vizitatorul. In plus, nu are o sectorizare clara a domeniului din parc, ceeace duce la o aparenta uniformitate. O vizita imi ajunge, a doua oara nu mai vin, spre deosebire de Gradina Zoologica, la care as merge in mod repetat si des. Parca mi-e dor GR ADINA BOTANICA DIN CLUJ-NAPOCA,de sectorul trandafirilor, a daliilor, Gradina Japoneza, serele plantelor tropicale, Gradina Romana, sau superbul parau care curge prin parc, superba intrare in gradina, sau sectorul plantelor dunelor marine, a Campiei Transilvaniei sau caucaziene. Cand intru, ma inchin in fata bustului lui Alexandru Borza, fondatorul gradinii, precum si la bustul lui FLORIAN PORCIUS, care in secolul 19 a avut o contributie importanta ca la Cluj sa se infiinteze un sector botanic si de accesul romanilor la aceste realizari. Eu, daca as fi in Cluj, as merge des la gradina. Acum vre-o 3 ani, cand am fost acasa iarna, am fost in gradina, si, chiar in aceste conditii, ea mi-a spus ceva. Salutari cordiale tuturor. Cu drag -Bunicul. ADDENDA :Am uitat sa scriu ca in momentul vizitarii, in gradina din VANCOUVER era organizata o expozitie de sculpturi si ceramica neagra, de artisti plastici din ZIMBAWE.Piesele sunt compuse din figuri umane din zona, plante, animale si obiecte de arta neagra, deosebit de frumoase, cu o stilizare care pastra proportiile si frumusetea umana si naturala. Expozitia era organizata in doua incaperi, si pe tot sectorul parcului, puse pe suporturi din lemn sau butuci. Fiecare piesa avea eticheta, acel buletin de identitate necesar. Aici am vazut prima data tam - tamuri, masti rituale si costumatii pentru barbati si femei. Era expozitie cu vanzare, in care scop, fiecare piesa avea pretul trecut pe eticheta, care mergea si peste zece mii dolari.
Din nou, la revedere si sanatate

[Ghita Potra]

Salut Ghita!
Reincepem. Din multitudinea de teme, m-am gandit sa scriu despre o tema care se refera la tipuri si tipologii umane, modul de comportare a unora dintre ele, in anumite conditii. Tot ce scriu, mult- putin este constatat de mine si scriu asa cum le-am vazut. In multe situatii ti-am scris despre diferite categorii umane, dar cu totul tangential. Vreau sa insist un pic asupra acestei teme. Cu trei ocazii, si anume, cu ocazia zilei Provinciei, cand am fost pe faleza fluviului Fraser, unde sunt amenajate spatii pentru picnicuri, constand din spatii acoperite, mese, banci, din loc in loc, si in mod repetat, am constatat modul unit in care actioneaza anumite grupuri etnice din Canada, cum sunt chinezii. Mai mult de jumatate din cei iesiti la picnic erau chinezi. Acestia formau grupuri umane compacte de pana la 40 persoane, autodotate cu tot ce trebuie pentru un consum de o zi, inclusiv grilluri, care functionau din plin, avand personal specializat pe domenii. Personalul consumator era la mese, sau pe paturi,fiind serviti de anume personal. Era un miros de gratare de ne-a creat o pofta de gratare- mare, dar ne-am abtinut. Mai erau grupuri compacte de indieni sau din jur, care dupa aspect, pareau a fi filipinezi, si populatii de prin acea zona. Toate aceste grupuri aveau lazi frigorifice, cu tot ce le trebuie. Dupa cum am observat, personalul de serviciu provenea din cadrul comunitatii, prin rotatie. Grupurile asiatice, constituiau cam 70 la suta din cei prezenti.Mai erau grupuri compacte de latino - americani, care faceau la fel, dar aveau multi copii. Din europa am vazut un grup compact de rusi, scandinavi si greci. Mai era un grup maghiar care serbau in felul lor, cu placinte, gulas si kiurtos- koalacs. N-am vazut nici un grup romanesc, aici cel putin, inafara de niste cetateni din Carei, care au venit la unguri sa manance placinte. Cu acestea, am vrut sa subliniez solidaritatea de neam si limba sau dispersia care exista intre unele grupuri, cum ar fi si cel din tara noastra. M-am simtit stingher si un pic complexat de singuratate, constatand ca unii nu simt diferenta fata de tara, iar altii simt apasarea departarii de tara, cu toata frumusetea si comportarea civilizata de aici. Aceasta dispersare, are influenta si asupra modului cum suntem priviti, nu mult, dar se simte. Cel putin pentru mine, aceasta a creat si amplificat dorul de tara, de locul unde ne-am nascut si trait. --Va continua --bunicul
Alta situatie cand am facut niste constatari, a fost cea cand am fost la parcul de distractii din Vancouver, numit PLAYLAND.Nu insist asupra multitudinii de mijloace de distractie si de a toca bani de aici, ci de modul cum se comporta diferite grupuri etnice in incinta parcului de distactii. Despre celelalta probleme ale parcului, cu alta ocazie. Si aici, am vazut grupuri compacte, de etnii. De data asta, indienii bateau recordul ca numar de grupuri si marime, apoi chinezii, arabii dar nu sunt de neglijat afro -americanii, fie ca sunt hispanici sau de culoare. Toti acestia se comportau de parca nu ar fi emigranti,, comportandu-se corect dar nepasandu-le de altii, avand intaietate, data de marimea si frecventa grupurilor. Aici am constatat comportarea foarte rezervata a femeilor arabe, care desi erau in grupuri, mergeau retrase, tacute, mult in urma barbatilor, avand corpul complet acoperit, mai putin fata. Acestea, fie frig, fie zapuseala, sunt imbracate la fel, avand baticuri sau saluri pe cap, aveau pantaloni si rochii peste ei pana in calcai,doar in caz de frig, aveau o haina lunga. Toata imbracamintea este de culoare inchisa. ca negru, gri sau nuante de acestea si amestecate cu albastru. Le-am observat cu atentie, si am vazut ca dupa ce ieseau de la un aparat, se retrageau tacute la o parte,, dar cat mai departe si nu se mestecau cu nici cu o vorba cu nimeni. Aceeasi situatie am observat-o la femeile de culoare, dar ele se mai amestecau cu etniile asiatice, dar nu cu chinezi sau populatii asemanatoare. Asa cum se comportau persoanele varstnice, asa se comportau si grupurile de tineri, dar mult mai libertini, fiind mult mai veseli si galagiosi, dar mai avand si de alte rase si etnii printre ei. Constatarile acestea mi s-au confirmat cu ocazia vizitei la Gradina Botanica, unde grupurile erau mai mici, dar mult mai puternic conturate etnic. La Gradina Botanica, proportia dintre etnii era schimbata, majoritatea fiind de culoare alba sau apropiata. Si aici, la punctul de intrare si casierie erau chinezi sau ceva asemanator, ca in majoritatea magazinelor si buticurilor, unde vanzatorii si incasatorii sunt de etnie chineza sau apropiata, indiana sau apropiata iar manipulatorii de materiale in magazine, sunt emigranti,, foarte putini dintre ei fiind albi. Pot sa afirm fara sa gresesc, ca in magazinele de legume-fructe, in magazinele tip DOLLAR STORE, mai pe scurt, UN DOLAR, la punctele LOTTO, la benzinarii si punctele de vanzare de acolo, se afla numai persoane asiatice,si mai sunt ceva afro-americani. Nu am vazut manipulanti albi in orice loc m-am dus, ci etniile de mai sus, care lucrau tacut, incruntati, raspunzand aproape monosilabic la orice intrebare. S-au dovedit foarte muncitori, rabdatori, nerefuzand orice munca li s-ar oferi. Cand ii vezi, ai o parere prosta despre ei, dar sa vezi ce case au ; unele adevarate mici palate, vile si masini, ca nu-ti vine sa crezi ca sunt aceleasi persoane ca in timpul serviciului. Acesta, spre deosebire de alte etnii, cum suntem noi, romanii, care, mai ales pe care ii cunosc, au locuinte de mana a doua, comparativ cu ceeace au acesti emigranti asiatici.Noi suntem mai domnosi si mai pretentiosi. Oriunde m-am dus, la magazine deservite de acesti emigranti, dar mai ales chinezi, indieni, filipinezi si ce-or mai fi ei de pe acolo, sunt model de serviabilitate, comportare atenta si numai zambet, chiar daca acest zambet dispare imediat ce am trecut de ei. La intretinerea cladirilor, a birourilor, a strazilor, la grupurile sanitare, sunt numai emigranti, aproape toti asiatici, africani sau sud americani., asa cum la noi sunt numai tigani. --Va urma ==Bunivul
Si acum, cateva constatari privind principalele grupuri rasiale, aceasta fara sa fiu rasist. Despre albi nu insist ca stim. Spun doar ca cei care sunt descendenti din emigranti anglo-saxoni, sunt fiinte falnice, atat barbatii cat si femeile. Barbatii sunt de talie inalta, subtiri, cu fata prelunga si blonzi Merg pe strada de parca au infipt un par in ei, nu se uita in nici o parte,nu zambesc si nu se opresc de vorba inafara de cei de o seama cu ei. Fata de emigranti au o comportare rezervata, acesta mai ales la cei mai in varsta, care parca au prins si ceva legi cu tenta mai rasiala, si care au o situatie materiala buna. Acestia sunt tot mai putini, dar speranta de viata este cam cu 15 ani peste cea de la noi. Aici se moare, dupa 80 ani, dar se refera la cei nascuti si crescuti in Canada. Oricum, blonzii sunt tot mai putini, culoarea predominanta a strazii fiind de la brunet spre negru. Acestia, batranii, se aduna la mollul din centrul orasului si stau la o cafea ore in sir, incluzand si breackfastul si lunchul. [ gustarea si pranzul ].Aici sunt zeci de mese pentru ei si o multime de buticuri cu mancare, ieftina pentru ei, dar scumpa pentru noi.. Cu 10 la15 dolari, zilnic, isi permit din pensia lor de peste 1000dolari,care este spre minima, sa procedeze in acest fel. Cine se plimba pe strada, va ramane uimit sa vada in majoritate, numai rase nealbe, foarte multi asiatici, negri din ce in ce mai multi, la fel si hispanici, imbracati un fel si chip si cu parul in cele mai ciudate forme. Nu sunt putini care au parul impletit ca fetele, sau parul tuns ca indienii, aici fiind o moda obisnuita. Dupa acesti falnici descendenti anglo-saxoni, cei mai falnici, dupa mine sunt indienii, de ambele sexe. Barbatii sunt toti inalti, bine claditi,dar nu grasi, au fata prelunga, nas mare si acvilin, dovedind multa virilitate, dovedita prin rata inalta a natalitatii. Daca acum China este pe primul loc la populatie, peste cativa zeci de ani, India va trece pe primul loc in privinta aceasta. Femeile sunt model de corp uman, suple, inalte, cu o fata frumoasa si prelunga si mers gratios. Aceasta la femeile tinere, deoarece la cele batrane, aspectul principal este uzura si uratenia. Majoritatea lor umbla imbracate traditional adica pantaloni tip salvari, rochie lunga si crapata pe coapse, peste care in functie de vreme, au un fel de scurta, peste care au un sal lung pana la genunchi. Hainele lor sunt de culori pastel, dar niciuna de culoare inchisa. Cand se imbraca de sarbatori, si isi fac semnul in frunte, sunt elegante si deosebit de frumoase. In timpul serviciului, au haine europene. Barbatii poarta turbane, inchise la culoare, au barbi lungi, restul fiind imbracati europeneste. Toti sau aproape toti soferii de taxiuri si o parte de autobuze, sunt indieni, sau apropiati, precum si hispanici, ceeace nu provoaca nici o discutie, totul fiind in deplina ordine. Chinezii sunt mai marunti, atat femeile cat si barbatii, dar nu am vazut sa fie grasi. Chinezoaicile si neamurile apropiate sunt mai maruntele, unele foarte frumoase, dar toate mignone si numai zambet.Negrii sunt inalti, supli si cu mers leganat. Am observat la persoanele negre de sex masculin, o suplete la membrelor inferioare, care, dupa mine, explica succesul lor la concursurile atletice. Din punct de vedere a rasei lor, sunt barbati frumosi, desi par urati, par cret, nas borcat si buze groase. Femeile care au copii, prezinta o deformare a corpului in sensul ca au dosul foarte pronuntat, sani enormi si mers mai greoi. Cele tinere sunt suple, corp frumos, si daca tinem cont de specificul rasei,, sunt frumoase, desi pe care le-am vazut sunt negre cu luciu metalic. Persoanele de etnie hispanica sunt dupa aspect cu doua aspecte. Cele de origine alba, sunt ca si noi, iar cele care sunt urmasi ai incasilor sau aztecilor, poarta amprenta acestor rase, maruntei,fata plata iar femeile sunt indesate si de le brunete in sus. Mai sunt japonezii, maruntei, fara varsta si cam filiformi, iar femeile sunt mignone, frumoase si parca mereu tinere, dar ambele sexe dau dovada de multa civilizatie si bun simt.
Mai sunt si alte aspecte, dar ma opresc aici, urmand ca alte aspecte sa fie discutatwe cu alte ocazii.
Doresc multa sanatate la toti, in primul rand dinastiei, si sa auzim numai de bine --Bunicul

[Ghita Potra]

Salut Ghita!
Continuam cu ceva mesaje mai vesele,ca viata este cam trista si trebuie sa-i dam asemenea ingrediente. Incep cu o farsa a unei bunici catre nepotul ei, care suna cam asa :Bunica pe patul de moarte, isi cheama nepotul la capataiul ei si ii spune:"Eu pot muri de acum in orice moment, asa ca vreau ca tu sa mostenesti averea mea --vila, ferma, herghelia de cai, tractorul si animalele de casa, plus cele 22 de milioane de euro. Toate vor fi ale tale " WOW!!!exclama nepotul. " Multumesc bunico, nu stiam ca ai o asa avere mare.
Unde este ferma, vila si banii de care vorbesti?", intreaba nepotul. "PE FACEBOOK" raspunde bunica, dandu-si ultima suflare.

[Ghita Potra]

Continuam cu situatiile mai vesele, chiar vesele pe de-a intregul. Pentru aceasta ne teleportam cu 41la 42 ani in urma, cand ma aflam cu serviciul intr-o garnizoana din vestul tarii. Toate bune si frumoase. Orasul era mititel dar cochet, in care s-a derulat o parte din romanul " MOARA CU NOROC "de IOAN SLAVICI, linistit dar nu in genul "Unde nu se intampla nimic "sau "Orasul in care ploua de trei ori pe saptamana ". Era un oras fara stres, cochet si, oricat de mic era, nu m-am plictisit niciodata. Aici mi-am cumparat cam o treime din cartile bibliotecii mele, citind mult si, calatorind in jurul orasului si localitatile invecinate. Aici am citit foarte mult, si tot aici am avut dovada celei mai profunde prietenii, intr-un caz trist, riscand -si chiar viata ca sa ma serveasca. Tot aici, mi-am facut prietenii trainice cu familii de militari dar si din zona. Perioada care am petrecut-o acolo, a fost una din cele mai frumoase din viata mea.Daca nu era Clujul pe care l-am indragit, ca localitate cel mai mult din tzara, nu as fi plecat de acolo. Intre toate cadrele militare s-au stabilit relatii trainice, de respect, ajutor, fara barfe de esentza, cu unele mici exceptii. Aici toata lumea se cunostea, saluta, si vorbeau impreuna. Exista un respect reciproc, totusi, nuantat, functie de varsta, grad si functie. Am scris toate acestea pentru a intelege cele ce vor urma. Actiunea se petrece vara, pe timp cald si frumos, in jurul orei12 sau 14, cand comandantul unitatii a ordonat adunarea intregului efectiv, in formatia obisnuita, ordin dat cu goarna de catre gornistul de serviciu. In scurt timp, unitatea era adunata in formatia ordonata, asteptand sa apara mai marii unitatii, pentru inceperea activitatii. Primul apare, loctiitorul comandantului, colonelul Nan Onoriu, o persoana cunoscuta de tot orasul, cu o temeinica pregatire militara si cunostinte generale la nivel enciclopedic. Era o persoana echilibrata, care, in functie de posibilitati, ajuta pe cei la nevoie, fiind respectat in tot orasul, iar in unitate se bucura de un prestigiu enorm. I-am dat numele real, deoarece ceeace va urma nu scade cu nimic meritele sale. Deci, dumnealui apare in fata unitatii, asa cun se cere la regulament, pentru a verifica prezenta, ordinea formatiei si, daca totul este in regula. Urma sa intampine pe comandantul unitatii si sa-i dea raportul. Toata bune si in regula pana cand, prin gardul unitatii, patrunde pe platoul de adunare un cocos, speriat la culme, care alerga cat putea, dadea din aripi si tzipa pe limba lui cat putea. Cocosul a intrat pe platou prin gardul unitatii, care se afla la vre-o 60 metrii de platou. Inca odata spun ca pasarea era speriata in asa hal incat venea direct spre formatie, parand ca nu vede nimic, ca turbata, intr-o viteza putin obisnuita. In cateva clipe, cocosul a ajuns in fata formatiei, cu intentia de a trece prin formatie. In acest moment, domnul colonel a fost nevoit sa se intrerupa, deoarece pe langa zgomotul cocosului, s-au adaugat si intentia multor persoane care au iesit din formatie pentru a-l alunga de pe platou. Orice incercare nu a dat nici un rezultat, decat crearea unei dezordini generale, murmur generalizat, si o alergatura in toate sensurile pentru a alunga cocosul. Acesta, nu se stie de ce, nu pleca de pe platou, zbura in lungul formatiei, caraia si dadea din aripi, dar sub nici o forma nu voia sa plece din fata formatiei, parand ca cere protectie fata de un dusman periculos din afara gardului unitatii. Galagia a ajuns cat la un meci de fotbal. Vazand ca nu se poate, insusi colonelul s-a luat dupa cocos, alergand in fata formatiei unitatii, tipand si aruncand sapca dupa el. Rezultatul a fost ca s-a creat un haor general, rasete fara retinere si expresii dintre cele mai neasteptate, in centrul lor fiind cocosul si colonelul, dar cocosul nu pleca. Cand sa fie prins, zbura rapid unde era mai gol, scena repetandu-se. Haosul era ceva in genul celor din unele parlamente, cand la votarea unor legi importante, parlamentarii se luau la bataie. Comandantul unitatii, fiind pregatit sa vina in fata formatiei si sa primeassca raportul, se vedea de la distanta ca era nedumerit si nu stia cauza acestei debandade, motiv pentru care a trimis ofiterul de serviciu sa se intereseze si sa-i raporteze, ceeace acesta a facut, dupa care s-a inapoiat si a informat comandantul. Aceste, cat era de sever si temut in unitate, nu s-a putut abtine si a izbucnit intr-un ras de nestavilit, acolo unde se afla. Nu mai asteapta nimic si merge in fata formatiei, si cere liniste, care s-a facut cu ceva greutate. Nimeni nu se mai ocupa de cocos, care alerga bezmetic pe platou in fata formatiei. Comandantul a ordonat sa se pastreze liniste in continuare, momente in care cocosul a inceput sa se calmeze, dar tot speriat era. S-a ordonat sa nu se prinda cocosul, ci sa fie lasat saplece pe unde vrea el. Dupa o vreme, a trecut printr-un spatiu liber de la o subunitate, intrand in adancimea teritoriului unitatii, fara a mai merge pe unde a venit. Din spusele celor care urmareau scena din postura de personal de serviciu, cocosul a traversat unitatea si a iesit din unitate prin partea opusa. Dupa restabilirea ordinii, ceremonia s-a desfasurat normal, dar intr-o nota de buna dispozitie. Comandantul, desi avea de gand sa pedepseasca niste militari pentru acte de indisciplina, avand in vedere incidentul cu cocosul, i-a iertat. Dupa acest incident, au fost barfe pe seama cocosului, dar putine pe seama colonelului, care s-a impus prin pozitia si prestanta sa, atat in cazarma cat si in oras. In scurt timp, incidentul a fost uitat. Nici pana azi nu stiu cauza sperieturii extreme a cocosului. Aceasta a fost patania cu cocosul, care nu a avut influenta negativa asupra colonelului, totul decurgand ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
MULTA SANATATE LA CEI DRAGI --Bunicul.

[Ghita Potra]

Ati ghicit orasul, este acela scris de dumneata. Cartile le am si bune. Spre exemplificare,majoritatea romanelor de Al. Dumas le am de acolo., cele din seria cu muschetarii.De acolo am aproape toate colectia de Magazin istoric., din acea perioada. La fel, cam toate cartile din colectia Biblioteca pentru toti. Chestia cu cocosul este reala, dar in privinta dezordinii, am fortat nitel nota, in sensul ca o mica parte alergau dupa cocos, majoritatea efectivului era in formatie,formand GALERIA si se amuza, aceasta din motive de disciplina militara si respect pentru domnul colonel. Mai am intamplari cazone, pe care le trec in email, dar poate de maine, probabil, sigur luni. M-a ambitionat culegerea de schite umoristice de Gheorghe Braescu, numita " VINE DOAMNA SI DOMNUL GENERAL". LOCULacestor intamplari este acelasi ora ca si la cocos, dar cu alti actori la comanda si cu totul alte mobiluri. Si aici este frumos, azi sunt 26 grade, ca ultimele trei zile si ca si maine, dar de poimaine va scadea mult, dar tot faina ramane. August a fost frumos si cald in cea mai mare parte a timpului, caldura fiind cea canadiana oceanica, cum este la Londra. Nu mai insist despre santate ca se stie si plictisesce va fi vom vedea.
Salutari cu drag tuturor din dinastia Potra si celor de bine --Bunicul.

[Ghita Potra]

Mesaj retransmis.

Un om si un caine mergeau pe un drum. Omul se bucura de frumusetea zilei, cand, deodata, isi dadu seama ca, de fapt, murise. Isi aducea acum clar aminte ca murise, iar cainele, care mergea langa el, murise chiar cu mai multi ani in urma... Se intreba: " Oare unde duce drumul asta?"...
Dupa o vreme, ajunsera amandoi in dreptul unui gard inalt de piatra.
> Privindu-l mai indeaproape, vazu ca era facut dintr-o marmura foarte fina.
> Mai sus, pe colina, gardul era intrerupt de o arcada care stralucea in soare.
> Ajunsera acolo si vazu ca era incrustata cu perle, iar aleea care ducea spre ea parea pavata cu aur. El si cainele sau se apropiara de poarta si atunci observa, intr-o parte, un om sezand la un birou .
> Il intreba:
> - Scuzati-ma, unde ne aflam ?
> - Aici e raiul - raspunse acesta.
> - Minunat, zise omul, pot sa va rog sa ne dati putina apa ?
> - Bine'nteles, intrati inauntru. Am sa trimit imediat vorba sa vi se aduca
> niste apa cu gheata. Facu un gest si poarta incepu sa se deschida.
> - Prietenul meu, poate intra si el ? - intreba calatorul aratind inspre caine.
> - Imi pare rau, dar noi nu acceptam animale.
> Omul se gandi o clipa, apoi se intoarse si isi continua calea pe care pornise, impreuna cu cainele sau.
> Dupa inca o lunga plimbare, pe varful unei alte coline, pe un drum prapadit de tara, dadura de o ferma, a carei poarta parea ca nu avusese zavor niciodata. De gard, nici nu mai era vorba. Se apropie si vazu un barbat sezand rezemat de un copac si citind o carte.
> - Scuzati-ma ! - i se adresa el. Aveti cumva putina apa?
> - Da, desigur... e o cismea ceva mai incolo.
> - Si pentru prietenul meu ? - zise, aratand catre caine.
> - Trebuie sa fie si o strachina, chiar langa cismea.
> Trecura de poarta si ajunsera la o cismea veche, cu pompa. Omul si cainele baura pe saturate. Dupa ce terminara, se inapoiara la omul de sub copac.
> - Ce loc este acesta ? - intreba calatorul.
> - Acesta este raiul.
> - Sunt total incurcat. Un cetatean, ceva mai jos, pe drumul asta, mi-a zis ca raiul este acolo unde era el.
> - Te referi la locul acela cu alei de aur si zid de marmura ?... Acela e iadul.
> - Si nu va deranjeaza ca ei folosesc acelasi nume ca si dumneavoastra ?!...
> - Din contra, suntem fericiti ca ei ii triaza mai intai pe cei care sunt gata sa-si lase in urma prietenii cei mai buni.

[Ghita Potra]

Mesaj retransmis.
originea cuvantului smecher
Era o vreme când saşii din Siebenburgen, cum i se mai spune Transilvaniei (adică regiunea celor şapte cetăţi: Braşov, Bistriţa, Sebeş, Sibiu, Sighişoara, Mediaş şi Cluj), treceau Carpaţii pentru schimburi comerciale şi ajungeau şi în zona Drăgăşanilor, de unde cumpărau vin. Ofereau la schimb articole de meşteşugărie, pe care saşii le produceau de o calitate recunoscută în toată Europa.
Oltenii din Drăgăşani au găsit repede o modalitate să-i păcălească pe negustorii saşi. Cu ospitalitatea caracteristică, ei îi invitau în case, le dădeau să mănânce, apoi le serveau vinul cel mai tare pe care-l aveau. Cum saşii nu erau obişnuiţi cu băutura (ei erau obişnuiţi cu munca), se “ameţeau” repede, iar când începeau negocierile pentru preţul produselor, erau aproape beţi şi nu mai reuşeau să vândă la preţ bun. Pe când cumpărau vinul, oltenii le dădeau să guste şi din ăla şi din ăla şi din ăla… şi imediat negustorii saşi se “pileau” la loc. Când încărcau vinul târguit, pe lângă faptul că era cumpărat la un preţ mult peste cel normal, vinul bun era înlocuit cu cel mai rău zaibăr şi tulburel.

Când au ajuns în “cele 7 cetăţi”, adică în Transilvania, Burgermeisterul (adică primarul) şi-a dat seama că negustorii saşi au fost păcăliţi: au vândut ieftin produse de calitate şi au cumpărat scump vin prost. I-a întrebat cum au decurs negocierile şi şi-a dat seama de strategia oltenilor: îi îmbătau pe saşi apoi negociau cum vroiau ei.
În anul următor au pornit din nou negustorii saşi spre podgoria Drăgăşani pentru a face schimb de produse şi pentru a aduce vin în Transilvania. Şi, la fel ca şi anul precedent, negustorii au fost ospătaţi şi au băut cot la cot cu oltenii, din vinul cel mai tare. Apoi, când abia se mai ţineau pe picioare, au început să negocieze şi să facă afaceri. Oltenii îşi frecau mâinile că iară i-au păcălit pe saşi. Pe când saşii îşi arătau produsele şi oltenii vinul, dintre negustorii transilvăneni s-a ridicat unul, căruia toţi îi făceau loc: “Das ist der Schmecker”, au spus ei, adică “cel care gustă”. Toţi îl respectau şi nici unul nu-i ieşea din vorbă. Dintre toţi el era singurul care nu a pus strop de băutură în gură. El a fixat preţul de vânzare a produselor meşteşugăreşti, el a gustat vinul şi a fixat preţul de cumpărare şi a vegheat ca vinul de calitate să fie încărcat în căruţe. Astfel saşii, numai după ce au adus cu ei un Der Schmecker, au putut face un comerţ cinstit cu oltenii.
Aceasta este originea adevărată a cuvântului “şmecher”, chiar dacă acum înseamnă altceva.

[Ghita Potra]

In alta ordine de idei, care este ordinea principala a email-ului, iti trimit niste materiale cu "SCENE DIN VIATA CAZONA ". scene tip intamplari traite si vazute de mine. Ne aflam in acelasi oras si aceeasi unitate in care s-a petrecut intamplarea cu cocosul., dar cu vre-o 3 ani mai tarziu, cand la comanda unitatii era alt comandant, un domn colonel, avansat, in timpul cat eram acolo, general. Pana aici, toate bune si frumoase, numai ca domnul general avea o gura care vorbea in paralel cu dumnealui, in unele situatii, devenind ridicul si, starnind situatii hilare. Relatez una din ele. Ne aflam in luna decembrie,in prima decada, in perioda relatata anterior. Meteo, s-a instalat un frig destul de puternic, peste frigul acestei perioade, doar cu un strat subtire de zapada. Asa cum se obisnueste, comandantul, intr-o adunare, aminteste ca tot efectivul trece la portul caciulii, in loc de sapca. Dar, cum se intampla in toate unitatile, se mai gasesc persoane care poarta sapca, dar fara a face cineva caz de aceasta. Dupa cateva zile, cu mult inainte de terminarea programului, gornistul suna adunarea cadrelor unitatii, aceasta la ordinul comandantului. Adunarea s-a ordonat pe o alee, in apropierea cladirii administrative. Dupa adunarea efectivului ordonat, loctiitorul a facut prezenta, raportand comandantului ca formatia este constituita conform ordinului. Dupa ce vine comandantul si primeste raportul, acesta incepe o lunga tirada despre executarea ordinelor, referindu-se la portul caciulii. Linistea a fost totala, cei cu sepci facandu-se mici pentru a nu fi observati. Dupa aceasta ordona rarirea randurilor, pentru inspectie. Trece la controlul tinutei, urmat de ofiterul responsabil cu evidenta efectivelor, care, la ordin avea in mana un carnet si un pix. Comandantul a trecut prin fata fiecarei persoane. Cand dadea de persoane cu sapca in loc de caciula, se oprea, facandu-i o besteleala zdravana celui in cauza. La urma ordona cu invariabila formula, pentru tori, "SCRIE-_L ". Controlul cu bestelelile facute a durat mult, dar pe masura ce avansa cu controlul, crestea murmurul celor din formatie,. Murmurul celor din formatie avea o motivatie beton, imbatabila, in sensul ca domnul comandant nu purta caciula ci sapca, contrar ordinului care l-a dat. Nu stiu cum era, dar era intr-o situatie ridicula, jenanta. Pe langa murmure mai mult sau mai putin inabusite, se observau rasete ironice, mai ales cand se oprea la cel cu sapca. Asa s-a intamplat tot controlul. La final, a mai tinut un speach, dar a fost jenant, provocand rasete tot mai putin camuflate. Anunta ca cei cu sapca vor fi pedepsiti prin ordin pe unitate, ceeace face ca la urmatorele premieri si mentionari sa fie exclusi. Totodata, li se va trece pedeapsa in notarile anuale. Citeste lista si anunta ca sunt pedepsiti, anuntand si sanctiunea. Pana aici, ordinea a fost relativa, dar din acest moment a inceput galagia si dezordine. Aceasta, mai ales dupa ce o persoana care nu s-a putut identifica, a replicat cu voce tare cuvintele "Dar pe dumneavosatra de ce nu va pedepsiti ?" Au fost aprobari zgomotoase, vociferari,si cuvinte la adresa comandantului care nu i-au facut cinste. Incidentul s-a comentat multa vreme. Acesta a fost incidentul pe care am vrut sa-l relatez. Vor mai urma si alte intamplari, dar in viitor.
Salutari cu drag la toti - Bunicul.

[Ghita Potra]

mesaj retransmis.

L'hiver sur la ulitza

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un rrom, pe urmă doi.
Franţa pusă e pe sfadă,
Şi ni-I dă pe toţi grămadă,
Înapoi.
Nu e cuşer, Dar e bine
Pentru Sarkozy, acum;
Taberele-s toate scrum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.
Sunt ţigani şi balabuste,
Vin la Otopeni ţipând,
Şi se-mping şi sar râzând,
Şi se-mpiedică de fuste,
Vrând-nevrând.
Cei mai mari, acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierare puşi,
Cei mai mici, de foame-aduşi,
Se scâncesc şi stau grămadă
Lângă uşi.
Colo-n colţ, acum răsare
Un ţigan mai mărunţel,
Chinuindu-se să care
O sacoşă mult mai mare
Decât el.
Opt cercei cu dansul are,
Cinci brăţări şi-un portofel,
De la nişte trecătoare,
Pe sub turnul ăla mare,
Zis Eiffel.
Altul, zău, cu dânsul, n-are
Nici bagaje, nici nimic,
Doar un lanţ, cu-o cruce mare,
Care saltă în mişcare
Pe buric.
Trei ţigănci cu burta mare
Şi cu rochii fistichii,
Nu au loc ca să coboare,
C-alăptează fiecare
Doi copii.
Un reporter vine-n grabă
Să Le IA un interviu
Şi se-nvârte în pustiu
Până când răspunde-o babă,
Cam târziu.
Se-oţărăşte rău bătrâna
Către cel cu microfon,
Şi-l înjură francofon,
Fi'ncă nu mai e româna
De bonton.
Zice: -"Merde, cam mare graba,
N-am făcut nimica rău,
Uite-aici, îţi spune baba,
Ne băgară pe degeaba
La bulău.
Şi, degeaba NE-au dat banii
Că, mai şmecheri suntem noi.
Într-un an sau maxim doi,
Ne întoarcem, toţi ţiganii
Înapoi.
Nu e mare socoteală
Că acasă NE-aţi trimis,
Ne-adunăm la repezeală
Şi să vezi atunci ciordeală
La Paris!