Prima pagină > Utile > Limbajul Loges

Instrucţiuni pentru uzul limbajului Loges

Informaţiile de mai jos sunt traduse din limba italiană şi nu au fost publicate oficial în limba română, iar în anumite situaţii se dau exemple care nu corespund pentru ţara noastră, dar au fost păstrate în text, deoarece acestea arată uneori ce s-ar mai putea îmbunătăţi şi la noi.
Limbajul tactil Loges e realizat prin inserarea în pavajul trotuarelor sau în cel din interiorul instituţiilor publice a unor bucăţi de pavaj, gresie sau alte materiale speciale care, simţite cu talpa piciorului sau cu vârful bastonului furnizează informaţii despre traseul urmat. Aceste semne sunt fabricate din piatră, gresie sau cauciuc, în acest ultim caz plăcuţele pot fi lipite direct pe pavajul bine şlefuit.
Există două semnale de bază. Cel al direcţiei rectilinii şi cel care anunţă oprire/pericol.
Semnalul de direcţie rectilinie e alcătuit dintr-o pistă lată de 60 cm conţinând mai multe şănţuleţe paralele, care spre centrul pistei sunt mai îndepărtate, iar spre extremităţi mai apropiate. Deplasarea se face de-a lungul pistei şi totodată de-a lungul acestor canale, talpa mergând paralel cu ele, putându-se urmări în fiecare moment dacă se merge în linie dreaptă sau deviind uşor într-o parte. Desigur că dacă se poartă încălţăminte cu talpa foarte groasă e dificil de urmat traseul indicat de pistă, deoarece trebuie simţit la picior că partea internă calcă în interiorul şănţuleţelor de pe pistă, în timp ce partea externă a piciorului calcă pe partea înălţată a pistei. Dacă se foloseşte bastonul alb, cel lung cu vârf rotativ, urmându-se mişcarea de pendulare pe sol de la stânga la dreapta şi vice-versa, se vor simţi denivelările pistei datorate canalelor paralele. În manualul de proiectare al limbajului Loges se specifică faptul că pavajul adiacent semnelor Loges trebuie să fie cât se poate de neted, creând eventual două fâşii de asfalt sau alt material compact pentru a izola zona cu canale de cea înconjurătoare. O altă posibilitate este de a ţine bastonul într-o poziţie fixă, oblic înainte şi într-o parte, fixând vârful său într-unul din şănţuleţele pistei. De pildă, dacă se ţine bastonul cu mâna dreaptă, acesta va fi întins în faţă aproximativ 40 cm, fixându-i vârful într-unul din canalele situate pe partea stângă a pistei, în lateral de corpul nostru şi făcându-l să alunece în faţă. În acest fel ne vom proteja complet de orice obstacol ar putea să apară de-a lungul pistei, care oricum nu ar putea să fie unul periculos, având în vedere că urmăm un traseu protejat. Bastonul trebuie ţinut uşor, fără să fie apăsat pe sol, lăsându-i vârful să urmeze calea canalului. Uşurinţa cu care ne deplasăm va fi influenţată mult de forma vârfului bastonului. Cel de forma unei mici pere sau cilindrică e cel mai util.
Cel de al doilea semnal fundamental e cel de oprire/pericol, care ne anunţă că nu trebuie să continuăm înaintarea. E alcătuit dintr-o fâşie de plăcuţe semisferice bine reliefate, uşor de simţit cu piciorul. Acest semnal se găseşte de-a lungul peronului, alături de linia galbenă care semnalează pericolul liniei ferate pentru văzători şi slab văzători. Dacă este găsit pe marginea trotuarului, înseamnă că prin acel loc nu se poate traversa strada.
Celelalte semnale se numesc de al doilea nivel, având în vedere că nu sunt esenţiale ca primele două, dar oricum furnizează informaţii ulterioare cu siguranţă utile. Semnalul de cotitură obligatorie în unghi drept e alcătuit dintr-o combinaţie de şănţuleţe şi mici semisfere: e un pătrat împărţit în doua triunghiuri, unul din ele conţinând semisferele în relief care anunţă că trecerea e interzisă, iar celălalt e alcătuit din canale oblice menite să unească cele două segmente perpendiculare ale pistei. Pentru a fi mai uşor de urmat cu bastonul, aceste canale pot fi uneori curbate.
Codul de intersecţie se găseşte în locul unde pista oferă posibilitatea de alegere între a coti la stânga sau dreapta sau de a merge înainte. E alcătuit dintr-un pătrat acoperit de mici discuri puţin proeminente.
În schimb semnalul de atenţie/serviciu avertizează că trebuie să fim atenţi, fără a fi în pericol. De exemplu pentru că urmează să trecem printr-o uşă sau că în acel punct, la stânga sau la dreapta pistei, în funcţie de cum se îndreaptă semnalul, se află un obiect care poate interesa, precum un telefon public, o hartă tactilă sau aparatul pentru validat biletele în gară. Acest semnal e alcătuit din linii fine aşezate perpendicular pe pistă.
Aceste semnale se numesc de al doilea nivel deoarece nu sunt recunoscute imediat sub picior, putând fi confundate cu denivelări ale pistei, oricum diferite de şănţuleţele de direcţie rectilinie ale pistei sau de semisferele care anunţă pericolul. Tocmai această diferenţă ne face să ne dăm seama despre ce este vorba. E suficient să mişcăm puţin talpa piciorului sau vârful bastonului pentru a înţelege dacă suntem pe discurile care anunţă intersecţia sau pe liniuţele perpendiculare care anunţă atenţie/serviciu. Dacă utilizăm şănţuleţele ca linie pentru vârful bastonului, în momentul în care bastonul trece peste liniuţele perpendiculare se va simţi la mana o trepidaţie a bastonului care va avertiza că e vorba despre acest tip de semnal.
Ultimul semnal este cel de pericol de trecere, care anunţă că printr-un anumit loc se poate trece dar cu precauţie. Acesta se găseşte de obicei pe suprafeţele înclinate de la traversarea străzilor, aproximativ cu jumătate de metru înainte de coborârea în stradă, sau înainte de începerea unei rampe pentru cărucioare, care înlocuieşte scările. Se obţine punând întâi o fâşie de 20 cm conţinând semnalul de atenţie alcătuit din liniuţele subţiri aşezate perpendicular pe sensul de mers şi imediat după aceea o altă fâşie tot de 20 cm cu semisfere care anunţă pericolul, acesta fiind de fapt semnalul care se simte mai bine. Dacă există dubii că e vorba de semnalul de pericol absolut sau de pericol de trecere, e suficient să punem picioarele pe partea uşor reperabilă a semnalului, cea alcătuită din semisfere, iar dacă fâşia ţine cât lungimea unui singur picior înseamnă că e vorba de pericol de trecere, în schimb dacă fâşia e atât de lată încât să putem pune un picior în faţa celuilalt înseamnă că e vorba de oprire/pericol şi că pe acolo nu e permisă trecerea.
Unde se amplasează semnalele tactile? În piaţete sau în marile Săli ale gărilor sau aeroporturilor, fiind un adevărat traseu ghidat care conduce la diversele servicii existente: ghişee, bar, casă de bilete, sală de aşteptare, peron etc.
Amplasarea diferitelor servicii va fi reprezentată pe o hartă tactilă care reproduce traseul urmat de pista cu semne reperabile şi în Braille pentru nevăzători, precum şi în caractere obişnuite în relief pentru slab văzători.
Trasee complete trebuie să existe de-a lungul peroanelor din gări şi la metrou, fiind vorba de zone extrem de periculoase şi mereu aglomerate şi circulate. În schimb pe trotuarul străzilor, unde există repere naturale, pereţii clădirilor, garduri vii etc. nu sunt necesare traseele continue, ci doar semnale tactile. E de ajuns astfel să fie semnalate staţiile mijloacelor de transport, locurile de traversare a străzilor şi intrările în instituţiile de utilitate publică, precum oficiul poştal, spitale, comisariat, primărie etc. Aşadar, dacă pe trotuar întâlnim şănţuleţele caracteristice pistei tactile aşezate perpendicular pe sensul de mers, înseamnă că în acel loc e semnalată una din cele trei situaţii sus-menţionate: staţie, traversare sau instituţie. Dacă urmăm canalele către marginea trotuarului şi întâlnim semnalul de atenţie/serviciu, înseamnă că întinzând o mână către dreapta vom întâlni la mai puţin de jumătate de metru stâlpul care indică staţia unui mijloc de transport. Dacă în schimb întâlnim semnalul de pericol de trecere este vorba de un loc de traversare şi în acest caz sunt două posibilităţi: când suntem la marginea bordurii, sau la mai puţin de jumătate de metru la dreapta sau la stânga se află stâlpul semaforului, eventual dotat cu un buton pentru a activa semnalul sonor. Dacă nu întâlnim stâlpul semaforului, înseamnă că e vorba de o trecere de pietoni nesemaforizată. Dacă în schimb la marginea trotuarului se întâlneşte semnalul de oprire/pericol, înseamnă că semnalul voia să indice intrarea într-o instituţie, aşadar trebuie să ne întoarcem şi să ne îndreptăm spre clădire.
Ultima instrucţiune: dacă urmaţi pista tactilă şi aceasta se termină fără nici un semnal, şănţuleţele fiind urmate de pavajul normal, înseamnă că din acel punct se poate continua urmând traseul natural, până când întâlnim din nou semnalul tactil. Dacă în schimb pista se termină cu un semnal de atenţie, acel semnal alcătuit din liniuţe paralele poziţionate perpendicular pe sensul de mers, înseamnă că acolo se sfârşeşte traseul tactil şi în continuare va trebui să ne bazăm pe propriile mijloace pentru orientare.

Traducere din limba italiană realizată de Carmen Todoruţ