Sari la conţinut

ENGLISH ENGLISH Language | ROMÂNĂ Limba ROMÂNĂ

+ Mărește textul - Micșorează textul

Caută Prima pagină  Contact

Bastoane pentru elevii nevăzători


Cu ajutorul unei firme clujene, care doreşte să-şi păstreze anonimatul, Asociaţia Pontes a achiziţionat de la firma Ambutech, din Canada, bastoane pentru un număr de 30 de elevi din cadrul Liceului pentru Deficienţi de Vedere. Am fost plăcut impresionaţi să vedem deschiderea şi bunăvoinţa arătate de patronul firmei, un om de afaceri care nu mai avusese contact cu nevăzătorii, dar care a răspuns prompt propunerii de a întinde o mână de ajutor, venite din partea celei mai active voluntare Pontes. Domnul patron a văzut nevoia existentă şi a acţionat, oferind toţi banii necesari pentru achiziţionarea bastoanelor, iar acum, datorită gestului dumnealui, elevii beneficiază de bastoane noi, de ultimă generaţie, destul de lungi, ca să le confere mai multă protecţie în timpul mersului şi dotate cu câte o bilă în vârf, care se învârte pe pavaj, astfel încât bastonul nu se mai opreşte la orice denivelare întâlnită în cale. Unii elevi nu au avut până acum curajul să se deplaseze singuri, dar acum sunt motivaţi să înveţe şi aşteaptă cu nerăbdare cursurile de orientare şi mobilitate pe care le vom organiza în curând, special pentru ei.
Dorim să mulţumim, în numele tuturor elevilor care au beneficiat de bastoane, atât domnului patron şi firmei dumnealui, cât şi voluntarei noastre, pentru tot sprijinul acordat. A fost o investiţie pe termen lung şi ne aşteptăm la multe veşti bune din partea elevilor.

Elis Pintilie

Pentru a vizualiza poze, daţi click sau enter pe link-ul următor: poze de la împărţirea bastoanelor


Publicat de: Emanuel Boboiu (secretar Pontes) în 20.02.2008 Vizualizări: 1717 secţiunea: Noutăţi

Site creat din 2006 și dezvoltat până în 2024 de Departamentul IT Pontes