Sari la conţinut

ENGLISH ENGLISH Language | ROMÂNĂ Limba ROMÂNĂ

+ Mărește textul - Micșorează textul

Caută Prima pagină  Contact

Cărţi pentru nevăzători


În sfârşit membrii Pontes se vor putea bucura de primele avantaje oferite de statutul de membru al acestei organizaţii. Din păcate legea ne obligă să oferim acest privilegiu doar membrilor noştri cu dizabilităţi de vedere, dar pe viitor cu siguranţă că vor exista alte servicii care să nu-i neglijeze pe ceilalţi membri. Este vorba de Baza de date care cuprinde un număr extrem de mare de cărţi în format accesibilizat persoanelor cu dizabilităţi de vedere. Accesul la această bază de date îl vor avea doar membri Pontes pe baza unui cont cu user şi parolă, special creat de către responsabilii acesteia. Dorim ca fondul de împrumut să crească şi să cuprindă în scurt timp tot ceea ce se tipăreşte, motiv pentru care fiecare persoană care are acces la aceste cărţi va avea şi posibilitatea să încarce în baza de date alte cărţi pe care le deţine, precum şi să înlocuiască versiunile deja existente, dar în care se descoperă greşeli de scanare, cu o variantă a acestora corectată. Pentru a oferi protecţie drepturilor de autor şi pentru a ne asigura că respectivele conturi vor fi utilizate doar de către proprietarii lor legali, ne asumăm dreptul de a limita accesul la această bază de date. Astfel, fiecare user va avea posibilitatea să descarce maximum de trei ori un anumit titlu. Din acest motiv sfătuim membrii Pontes să nu înstrăineze userul şi parola, pentru a înlesni accesul unor persoane dinafara organizaţiei la acest fond de carte.
Intraţi în bibliotecă

Publicat de: Nelu Cîmpean în 11.03.2007 Vizualizări: 1625 secţiunea: Noutăţi

Site creat din 2006 și dezvoltat până în 2024 de Departamentul IT Pontes